Itinerar Biblic Ep.0209 – NUMERI cap. 6 – 7

 

Rezumat

  • Legea nazireatului.
  • Binecuvântarea triunică.

Dragii ascultători, ajungem acum la ceva cu totul remarcabil: jurământul de nazireat. Acesta era un jurământ voluntar. Orice bărbat sau femeie din Israel care dorea să facă acest lucru putea să devină un nazireu. Acest jurământ putea fi făcut pentru toată viaţa sau numai pentru o anumită perioadă de timp. Dumnezeu nu poruncea acest lucru. Era ceva voluntar. Dacă vreunul din fiii lui Israel dorea să umble cu Dumnezeu, să fie cât mai aproape de El, făcea acest jurământ.

Dar să venim mai la concret şi iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcînd o juruinţă de nazireat, ca să se închine Domnului,

v.3  să se ferească de vin şi de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri, şi să nu mănînce struguri proaspeţi nici uscaţi.

Celui care făcea acest jurământ îi erau interzise trei lucruri:

  1. Nu avea voie să bea vin sau băuturi tari. Orice provenea din vin îi era interzis. Aceasta nu are nici o legătură cu întrebarea dacă este bine sau rău să bei vin. Aş dori să spun ceva acum şi vreau să fiu înţeles bine: standardul creştin nu constă în lucruri bune şi lucruri rele. Întrebarea este: care este scopul vostru în ceea ce faceţi? Faceţi un anumit lucru pentru a fi pe placul lui Hristos? Vreţi să fiţi un nazireu? Vreţi să trăiţi pentru El? Aceasta este întrebarea. Oamenii mă întreabă dacă este bine ca un creştin să bea vin. Dragi prieteni, nu am de gând să discut pe marginea acestei întrebări. Nu vă voi spune că este bine sau că este rău. Ceea ce aş dori eu să ştiu este dacă voi vreţi cu adevărat să-I fiţi pe plac lui Hristos. În Scriptură, vinul este un simbol al bucuriei pământeşti; are rolul de a înveseli inima. În cazul nazireului, important era faptul că el voia să-şi găsească bucuria în Domnul.

Mulţi creştini nu-şi găsesc bucuria în lucrurile lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, în părtăşia cu Hristos. Ei îşi găsesc bucuria în lucrurile din lume.

Dragul meu prieten, tu în ce îţi găseşti bucuria? Pun această întrebare fiecăruia dintre voi. Aveţi nevoie de stimulante din această lume pentru a vă bucura de lucrurile “creştine”? Puteţi să vă bucuraţi cu adevărat pentru că studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu?

Vă entuziasmaţi la gândul că trebuie să vă rugaţi sau vă rugaţi plictisiţi? Mulţi, foarte mulţi oameni spun că sunt creştini şi se cred spirituali când de fapt, tot ce fac este să aducă lumea în toate activităţile lor.

  1. Nazireul nu avea voie să-şi radă capul.

v.5  În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; pînă la împlinirea zilelor pentru cari s’a închinat Domnului, va fi sfînt; să-şi lase părul să crească în voie.

În Corinteni 11:14, apostolul Pavel spune: “Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung?” Mi-aş dori să pun un afiş cu acest verset în locuri publice. Sunt de acord cu apostolul Pavel. Prin urmare, nazireul trebuie să fie gata să fie făcut de ruşine pentru Hristos. Părul lui lung ar fi o indicaţie a faptului că îşi asumă aceeaşi poziţie cu Hristos, care a spus: “Dar eu sun vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor” (Psalmul 22:6).

Nazireul nu avea voie să se atingă de trupul unui mort.

v.6   În tot timpul cît s’a făgăduit Domnului prin jurămînt, să nu se apropie de un mort;

v.7  să nu se pîngărească nici la moartea tatălui său, nici a mamei sale, nici a fratelui său, nici a sorei sale, căci poartă pe cap închinarea Dumnezeului lui.

În capitolul 5 am citit că leprosul trebuia scos afară din tabără, la fel şi orice persoană care se atingea de un mort. Vedeţi voi, lumea este locul în care se află moartea. Cred că putem spune că moartea este semnul distinctiv cel mai profund al lumii de astăzi. Moartea este pecetea unei planete aflată sub blestemul păcatului. Este judecata pronunţată de Dumnezeu. Din cauza păcatului a venit moartea în lume. Pentru a înlătura moartea este nevoie să fie înlăturat mai întâi păcatul, pentru că plata păcatului este moartea.

  1. Nazireul nu trebuia să se atingă de trupul unui mort. El urma să fie despărţit de lume. Domnul era pe primul loc în viaţa lui. Amintiţi-vă ce a spus Domnul Isus: “Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Domnul trebuie să fie mai presus de orice altă fiinţă din viaţa unui nazireu. Să nu uităm că acesta era un jurământ voluntar. Dumnezeu nu poruncea nimănui să facă acest jurământ. Dar oricine dorea să-şi dedice viaţa Domnului putea să facă acest jurământ.

Dragi prieteni, vă găsiţi voi bucuria în Domnul? Sunteţi gata să purtaţi ruşinea împreună cu El? sunteţi gata să fiţi smeriţi împreună cu El? Sunteţi gata să-L puneţi pe El pe primul loc înainte de oricine sau orice altceva? Deşi credinciosului de astăzi nu i se cere să facă un jurământ de nazireat, există oferta de a umbla aproape de Domnul. Dar nu sunteţi obligaţi să umblaţi cu Domnul. Aceasta este alegerea voastră. Acesta este un act de dedicare. N-o puteţi numi consacrare, pentru că numai Dumnezeu poate consacra pe cineva. De fapt, noi venim la Dumnezeu cu mâinile goale, neavând nimic de oferit în afară de propria persoană, împreună cu devotamentul, închinarea, dragostea, slujirea şi timpul nostru.

Dacă rămâneţi alături de Domnul veţi descoperi de multe ori că nu mai rămâne nimeni altcineva lângă voi. El trebuie să ocupe primul loc în viaţa voastră. Mulţi oameni vorbesc astăzi prea mult despre faptul că sunt creştini consacraţi când, în realitate, nu îndrăznesc să facă nici un lucru care ar ofensa grupul acela din adunarea lor care se bucură de cea mai mare popularitate. Le este teamă că vor fi lăsaţi pe din afară, ceea ce – între noi fie vorba – ar fi mult mai bine, pentru că multe din aceste grupuri nu au nimic în comun cu Dumnezeu şi pot fi de o cruzime înspăimântătoare faţă de bieţii oameni. Şi totuşi, sunt mulţi cei care nu cred că pot ţine piept unui astfel de grup, aşa că se iau şi ei după ce zice mulţimea.

Dragii mei prieteni, dacă vreţi să vă dedicaţi Domnului, Hristos trebuie să aibă locul suprem în viaţa voastră. În El trebuie să vă găsiţi desfătarea şi bucuria.

v.8  În tot timpul nazireatului, să fie închinat Domnului.

Cred că mulţi oameni se lipsesc astăzi de o mare binecuvântare. Poate că treceţi chiar acum printr-o perioadă de încercare. De ce nu vă dedicaţi Domnului? De ce nu vă puneţi deoparte pentru El? Dacă sunteţi creştini, predaţi-vă Domnului clar şi decis. Încercarea nu va fi înlăturată, dar va fi suportată mai uşor. Domnul Isus a spus: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”                  (Matei 11:28, 29). Este ceva cu totul deosebit să porţi jugul împreună cu Hristos.

Dar să mergem mai departe în discuţia cu privire la jurăminte:

v.9    Dacă moare cineva de moarte năpraznică lîngă el, şi capul lui închinat se face astfel necurat, să-şi radă capul în ziua curăţirii, şi anume să şi-l radă a şaptea zi.

v.10  În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la uşa cortului întîlnirii.

Dumnezeu acordă o mare importanţă respectării jurămintelor făcute faţă de El. Dacă nazireul era întinat în vreun fel, trebuia să aducă o jertfă. Dumnezeu nu cere un astfel de jurământ, dar o dată făcut, El Se aşteaptă ca omul să-l respecte. Încălcarea lui era un lucru foarte serios.

Sunt convins că sunt mulţi creştinii care I-au făcut lui Dumnezeu promisiuni pe care nu le-au împlinit şi aceasta explică starea lor spirituală tristă de astăzi. În calitatea mea de păstor am avut ocazia să cunosc oameni care veneau la biserică în fiecare duminică având acea aură de sfinţi strălucind deasupra capului. Erau atât de pioşi încât te aşteptai în orice moment să le crească aripi şi să înceapă să zboare. Şi totuşi, aceşti oameni Îl dezamăgeau pe Dumnezeu în mod repetat. Într-un final se întâmpla ceva în viaţa lor care le distrugea credinţa.

 

 

Mulţi alţii ezită să-şi ia un angajament faţă de Domnul de teamă că nu-l vor putea respecta. Oamenilor le este frică să lase totul în mâna Domnului. Le este teamă să-I dedice Lui banii pe care-i câştigă pentru că se gândesc că s-ar putea să vadă o maşină sau un alt lucru pe care ar dori să şi-l cumpere cu banii aceia. Aşa că nu mai fac nici o promisiune lui Dumnezeu. Pot să vă spun că acesta este unul din motivele pentru care mulţi oameni se lipsesc astăzi de multe binecuvântări.

Dumnezeu ne oferă multe detalii în acest capitol din Numeri pentru că Se aşteaptă ca, o dată ce facem un jurământ, să avem grijă şi să nu pierdem din vedere nici unul din aceste amănunte. Tot la fel de adevărat este faptul că nu ar trebui să dedicăm nimic ceva Domnului pentru a ne răzgândi ulterior. Pe de altă parte, trebuie să ştiţi că, dacă vă respectaţi un angajament luat înaintea Domnului, El vă va binecuvânta. Dumnezeu tratează aceste chestiuni cu toată seriozitatea şi noi ar trebui să facem la fel. El ne va binecuvânta întotdeauna dacă suntem credincioşi faţă de El şi faţă de promisiunile pe care I le facem. Aceasta este o mare lecţie spirituală la care ar trebui să vă gândiţi cu toată seriozitatea.

Să trecem acum la binecuvântarea triunică:

v.22  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.23  ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi spune-le: ,Aşa să binecuvîntaţi pe copiii lui Israel, şi să le ziceţi:

v.24  ,Domnul să te binecuvînteze, şi să te păzească!

v.25  Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine!

v.26  Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi-să-ţi dea pacea!

v.27  Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvînta.“

Aici găsim Sfânta Treime menţionată în Vechiul Testament. Dumnezeu Tatăl este izvorul oricărei binecuvântări. Domnul Isus este Cel care face să strălucească Faţa Lui asupra noastră. Duhul Sfânt Îşi înalţă Faţa peste noi şi ne dă pacea. Aceasta este singura cale prin care putem veni la Dumnezeu şi putem experimenta pacea Lui. El este cel care aduce la viaţă toate aceste lucruri în inima noastră.

Dumnezeu binecuvântează poporul. Numărătoarea fusese făcută şi acum toţi îşi cunoşteau genealogia. Steagurile erau înălţate şi toţi ştiau sub care trebuie să se adune. Israeliţii urmau steagul de care aparţinea şi îşi aşezau tabăra împreună cu cei din casa şi din seminţia lor. Tabăra fusese curăţită. Acum Dumnezeu îi binecuvântează. Numai aşa poate binecuvânta Dumnezeu.

Multe din bisericile de astăzi sunt lipsite de binecuvântarea lui Dumnezeu. Problema este că nu sunt pregătite corespunzător pentru marş. Încearcă să pornească fără a face ordine mai întâi. Ele sunt ca soldatul care a uitat să-şi pună cureaua de la haina militară. Este foarte greu să porţi arma fără să ai cureaua şi tocul pentru armă.

Aceasta este situaţia multor biserici astăzi. Pavel le scria bisericilor din vremea sa următorul lucru: “Toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” (1 Corinteni 14:40).

Trebuie să vă cunoaşteţi genealogia: adică, trebuie să ştiţi că sunteţi un copil al lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să ştiţi care este steagul sub care vă adunaţi. Aflaţi care este darul vostru şi folosiţi-l în slujba Domnului! Păstraţi-vă viaţa curată!

Ce binecuvântare minunată avem aici! Dumnezeu Tatăl ne ţine în mâna Sa, Dumnezeu Fiul face să lumineze Faţa Lui asupra noastră – El este lumina lumii. Dumnezeu Duhul Sfânt ne dă pacea. Ce capitol glorios! Parcă ne şi pare rău că se încheie. Dar nu o face decât pentru a începe unul nou. Astfel ajungem la capitolul 7 din cartea Levitic.

Şi acesta este un capitol deosebit. Cu un număr de 89 de versete, capitolul 7 din cartea Numeri ocupă locul al doilea – după Psalmul 119 – pe lista celor mai lungi capitole din Biblie. În Psalmul 119 este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Aici avem 89 de versete. Ştiţi despre ce este vorba în ele? Despre darurile căpeteniilor seminţiilor. Este un capitol fără prea multă acţiune, pentru că se repetă acelaşi lucru de multe ori. Sunt menţionate toate căpeteniile şi ni se spune cu exactitate ce a adus fiecare ca dar şi aici găsim un mesaj important pentru noi.

Să vedem însă despre ce este vorba:

v.1 Cînd a isprăvit Moise de aşezat cortul, l-a uns şi l-a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le-a uns şi le-a sfinţit.

v.2  Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, cari luaseră parte la numărătoare.

Şi apoi versetele  11-17

v.11  Domnul a zis lui Moise: ,,Căpeteniile să vină unul cîte unul, şi anume fiecare în cîte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru tîrnosirea altarului.“

v.12  Cel ce şi-a adus darul în ziua întîi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda.

v.13  El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

v.14  o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie,

v.15  un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

v.16  un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

v.17  şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.

 

Ştiţi cine este acest om, Nahşon? Eu nu ştiu. Tot ce ştiu despre acest om este că a adus nişte daruri, dar Dumnezeu Îl cunoştea şi a luat seama la darurile pe care le adusese. Vouă vi se pare interesant darul lui? Mie nu prea. Sună mai degrabă ca o listă de cumpărături. Cu toate acestea, Dumnezeu notează darul lui.

A doua zi a venit următorul.

v.18  A doua zi, şi-a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar.

Ce a făcut acesta? A adus acelaşi dar. Nu ar fi putut reda Biblia nişte ghilimele aici? Nu era posibil să ni se spună că darul era identic, fără a mai fi enumerate aceleaşi lucruri?

Nu. Duhul lui Dumnezeu a înregistrat cu foarte mare atenţie, în amănunt, toate darurile. Fiecare om este menţionat pe nume şi, din câte ştiu eu, acesta este singurul lucru pe care l-au făcut aceşti oameni pentru Domnul. Acest capitol atât de lung vorbeşte despre aceşti oameni şi darurile pe care le-au adus pentru Dumnezeu. Şi cel mai mărunt lucru este menţionat de fiecare dată, în dreptul fiecărui nume.

Domnul Isus a spus: “Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta” (Matei 6:3). Mulţi oameni ar trebui să fie atenţi la acest lucru, mai ales că ambele lor mâini fac foarte puţin pentru Domnul. Ar trebui să le fie ruşine de mâinile lor. Dar vestea bună este că, oricât de mic ar fi darul tău pentru Domnul, El ţine seama de ceea ce faci pentru El.

Vă amintiţi fragmentul din Evanghelia după Luca în care Domnul stă şi priveşte cum pun oamenii darurile lor în vistieria templului? Bogaţii dădeau daruri mari. El a remarcat acest lucru. Dar a văzut şi o văduvă care a dat ultimii bănuţi pe care-i mai avea, care reprezentau o sumă cu totul nesemnificativă. În comparaţie cu darurile bogate şi cu toate bogăţiile templului, ea nu adăugase nimic la toate acestea. Dar Domnul Isus nu a văzut lucrurile la fel. El a considerat că acesta era darul cel mai mare din toate. Acest dar a fost înregistrat în ceruri. Puteţi fi siguri de acest lucru.

Isus ştie foarte bine ce daţi pentru El şi ştie şi cât păstraţi pentru voi. Nu ştiu în ce măsură cei care spun că darul lor rămâne între ei şi Dumnezeu îşi dau seama că Dumnezeu înregistrează totul.

Cu toate că acest capitol lung este unul din cele mai monotone fragmente din Biblie, cred că Dumnezeu încă Se mai uită la aceste rânduri. Îmi imaginez că El deschide cartea şi spune: “Uite ce a dăruit căpetenia aceasta.” Dumnezeu ţinea seama de toate darurile care Îi sunt aduse.

Dragul meu prieten, nici unul din lucrurile făcute pentru Domnul nu a trecut nebăgat în seamă şi vei fi răsplătit pentru fiecare în parte.