Itinerar Biblic Ep.0206 – Numeri cap. 1:1- 18 Introducere

 

Rezumat

  • Introducere
  • Outline
  • Seminţiile lui Israel.

Dragi ascultători, încă mai păstrăm, sper eu, amintirile călătoriei prin paginile Evangheliei după Luca, Evanghelie care ni l-a prezentat pe Domnul Isus ca pe un Domn puternic, dar plin de compasiune faţă de cei din jur. Sper eu că încă mai răsună în mintea noastră frumoasele cuvinte ale pildelor Domnului nostru. De asemenea ne mai aducem probabil aminte de mulţimea de minuni prezentate de medicul Luca în Evanghelia sa.

Ei bine, dragi ascultători, este timpul să schimbăm registrul şi să ne întoarcem la cărţile Vechiului Testament.

Dacă vă mai amintiţi noi am parcurs până acum cartea Geneza, sau cartea facerii, cartea Exod, sau cartea ieşirii poporului evreu din robia egipteană. De asemenea am trecut şi de cartea Leviticul, sau cartea care viza neamul preoţesc aşezat de Dumnezeu pentru a păstra legătura cu poporul Său.

Acum, vom pătrunde în atmosfera cărţii Numeri, o cartea la fel de bogată în învăţături privitoare la modul în care ne putem apropia de Dumnezeu.

Dar să facem mai  întâi o trecere în revistă a întregii cărţii.

Să începem cu numele cărţii Numeri. În traducerea Septuaginta, versiunea grecească a Vechiului Testament, cartea este numită Arithmoi însemnând Aritmetica. Această denumire vine de fapt de la cele două numărători ale poporului, numărători care apar în primul capitol şi apoi în capitolul 26.

În ceea ce priveşte legătura ei cu celelalte cărţi ale Scripturii, trebuie menţionat faptul că aceasta este cea de a patra cartea a Pentateuch-ului şi continuă acţiunea cărţii Exodul.

Dacă în Geneza am avut relatarea facerii universului, omului şi căderii acestuia în păcat, în Exodul am avut istoria formării poporului din care Dumnezeu ca ridica un izbăvitor.

În Levitic, poporul a poposit la muntele Sinai, acolo unde Dumnezeu le dă legea şi indicaţiile privitoare la construirea cortului întâlnirii.

În cartea numeri, poporul continuă călătoria, pleacă de la muntele Sinai, şi mărşăluiesc până la Kadesh-Barnea. După ce eşuează, lamentabil în intrarea în Canaan, încep să rătăcească prin pustie, rătăcire ce va dura 40 de ani timp în care o întreagă generaţie piere în deşert.

Tema generală a cărţii este dată de pelerinajul poporului lui Dumnezeu. Aici găsim, umblarea, rătăcirea, îngrijorările, preocupările, dar şi mărturia şi închinarea acestor pelerini înaintea lui Dumnezeu.

Este dacă vreţi un manual al pelerinului. Este o hartă a drumului prin deşertăciunea lumii acesteia.

Din punctul acesta de vedere cred că este o carte extrem de folositoare pentru noi. Lecţiile pe care popoul evreu le-a învăţat, cred eu sunt lecţii de care fiecare dintre noi avem nevoie şi cred că acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu a introdus această carte în colecţia cărţilor care alcătuiesc Scriptura.

Iată ce scrie Pavel romanilor cu privire la acest lucru:

Romani 15:4  Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.

Sau Corintenilor:

1 Corinteni 10:11  Aceste lucruri li s’au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.

Iată deci, dragi prieteni că motivul pentru care Dumnezeu doreşte să însoţim pe poporul său în drumul către Canaan este şi o lecţie pregătitoare pentru noi în drumul nostru către Canaanul ceresc.

În ceea ce priveşte scriitorul cărţii, arheologia şi majoritatea cercetătorilor  Scripturii îl acceptă pe Moise, cel care, de altfel a scris toate cele cinci cărţi ale Pentateuch-ului.

Să trecem acum în revistă câteva aspecte interesante din această carte.

Astfel, este interesant de observat că între Sinai şi Kadesh-barnea sunt 265 de Km, un drum, în acele zile, care se putea face în 11 zile. Ei bine, poporul a petrecut 30 de zile la Kibroth şi au petrecut 40 de ani într-o călătorie care putea fi făcută în numai 40 de zile. Toate acestea pentru că nu au vrut să intre în ţara pe care Dumnezeu le-o dădea. De fapt, adevăratul motiv, este necredinţa lor.

Aşa cum o să vedem ei s-au uitat la locuitorii ţării şi nu la Dumnezeul care i-a adus până acolo. Ei s-au uitat la problemele pe le-ar fi putut avea şi nu la Dumnezeul care este mai mare decât aceste probleme.

Între prima numărătoare, cea din primul capitol şi cea de-a doua, relatată în capitolul 26, găsim o istorie divină a rătăcirii poporului evreu prin deşert, rătăcire care a durat 38 de ani şi zece luni, începând din ziua în care cortul a fost strâns şi pregătit pentru plecare.

O comparaţie între cele două recensăminte ne va arăta că numărul populaţie israelite a fost decimat. În versetul 46 din capitolul 1, avem cifra de  630 550 de bărbaţi care puteau lupta. În capitolul 26, versetul 51, găsim că erau 601 730 de bărbaţi care puteau lupta. Aceasta înseamnă o pierdere de 1820 de bărbaţi care erau în stare să poarte arma, adică să lupte.  Porunca lui Dumnezeu fusese pentru ei, aceea de a se înmulţi şi a creşte, dar din pricina necredinţei şi neascultării, ei au scăzut ca număr şi ca forţă.

În altă ordine de idei, recensământul ne ajută să estimăm numărul celor care au ieşit din Egipt. Acum, estimările făcute au fost destul de diferite, dar cea mai interesantă mi se pare a fi făcută de Melvin Grove, un reputat egiptoligist, redactor în cadrul magazinului National Geografic. El afirmă că din circa 600 000 de soldaţi  circa 400.000 din ei erau căsătoriţi. Apoi el estimează un număr de 200 000 de bătrâni şi circa 800 000 de copii. Pe lângă aceştia mai era o populaţie mixtă care număra în jur 100 000 de persoane. Totalul estimat este de 2 100 000 de persoane care nu include tribul lui Levi. Deci, ar fi vorba de o populaţie cuprinsă între 2 şi 3 mil.

În ceea ce priveşte imaginile mai importante din carte sunt în primul rând, cele legate de Cortul întâlnirii şi modul în care poporul trebuia să se aşeze în jurul cortului. Apoi, o altă imagine interesantă este cea a modului în care trebuia să se aşeze poporul în timpul marşului. După cum veţi observa, Dumnezeu solicită disciplină şi este un Dumnezeu care iubeşte ordinea.

Să trecem acum la alcătuirea unei schiţe a cărţii. Ea ar arăta cam aşa:

  1. Pregătirea naţiunii pentru marşul în Pustie.
  2. Ordinea în tabără.
  3. Primul recensământ.
  4. Standardele şi poziţiile celor 12 triburi pentru marşul prin deşert.
  5. Recensământul, poziţia şi slujba Leviţilor în cadrul marşului.
  6. Slujba leviţilor la templu.
  7. Curăţirea taberei.
  8. Jertfele de restituire şi gelozie.
  9. Jurământul Nazireatului.
  10. Darul prinţilor.
  11. II. La drum!
  12. Paştele şi norul de peste cort.
  13. Ordinea marşului.

III. De la Sinai la Kadesh.

  1. Cârtirea poporului.
  2. Gelozia lui Aron şi Maria.
  3. IV. Eşecul de la Kadesh.
  4. Alegerea Spinilor şi spionarea ţării.
  5. Refuzul lui Israel pentru a intra în ţara promisă.
  6. Rătăcirea prin Pustie.
  7. Binecuvântarea lui Dumnezeu întârzie.
  8. Incidente legate de preoţie.
  9. Moartea Mariei şi a lui Aron. Apa din stâncă.
  10. Prima victorie a lui Israel.
  11. Profetul Balaam.
  12. Viitorul. Noua generaţie se pregăteşte să intre în ţara promisă.

Cam acestea sunt reperele mai mari ale cărţii, dar sunt foarte multe lucruri care ne vor învăţa cum să ne raportăm lui Dumnezeu şi cum să facem voia Lui în aşa fel încât să beneficiem de binecuvântările pe care El le are pregătite pentru noi.

Să începem deci cu primul capitol din această frumoasă carte Numeri.

v.1 Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întîlnirii, în cea dintîi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:

Dumnezeu a vorbit din cortul întâlnirii. Casa lui Dumnezeu de astăzi este alcătuită din carne şi sânge, din adevăraţii credincioşi care formează ceea ce noi numim Biserica. Iată ce spune apostolul Pavel: “Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2:19-22).

Această Biserică este alcătuită din oameni care sunt “lucrarea Lui, zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umble în ele” (Efeseni 2:10).

v.2  ,,Faceţi numărătoarea întregei adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor,

v.3  dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel cari sînt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron.

Copiii lui Israel trebuie număraţi, iar această numărătoare se face cu scopul întocmirii unei oştiri. Oştirea este necesară în vreme de război. În timpul robiei în Egipt, Dumnezeu luptase pentru poporul Lui; acolo nu li se ceruse lor să lupte. Dar acum, când au fost scoşi din Egipt şi se află în pustie, trebuie să se apare de duşmanii care abia aşteptau să-i atace.

Şi noi, cei care trăim ca şi credincioşi în această lume, avem duşmanii noştri. Şi aceşti duşmani sunt cât se poate de reali. Voi folosi din nou un fragment din Epistola lui Pavel către Efeseni, unde apostolul vorbeşte despre războiul dus de credincioşi în această lume. “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”              (Efeseni 6:10-12).

Dumnezeu ne-a mântuit prin harul Său nemărginit şi minunat. Dar şi eu, şi voi trăim într-o lume rea şi dură. Asemenea copiilor lui Israel în pustie, noi trăim în pustia lumii de astăzi, o lume plină de păcat. Deşi Dumnezeu ne-a mântuit prin harul Său, noi tot avem de luptat cu un duşman. Pavel a scris următoarele cuvinte unui tânăr predicator: “Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos” (2 Tim. 2:3). Iar în alt loc, sfatul său sună astfel: “Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat…” (1 Tim. 6:12).

Acum israeliţii aud prima dată vorbindu-se despre război. În această carte a Vechiului Testament vom citi despre războaie, trâmbiţe, bătălii, uriaşi şi tot tacâmul. Dar nu uitaţi nici faptul că noi trăim astăzi într-o atmosferă similară.

În zilele noastre, unii oameni continuă să creadă că tot ce au de făcut este să spună: “Să fie pace!”, şi va fi pace. Ei vorbesc mult despre pace, dar în ciuda acestor multe vorbe, apar mai multe disensiuni şi conflicte decât înainte.

Aceşti oameni nu ştiu nimic despre adevărata pace. Parcă nu ar înţelege faptul că totuşi, în această lume sunt şi vor mai fi războaie, fie că ne place, fie că nu, pentru că are cine să le întreţină. Acesta este unul din adevărurile groaznice despre lumea în care trăim.

v.4  Să fie cu voi cîte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi.

Începutul acestei cărţi – prin această numărătoare sau recensământ – nu este tocmai palpitant. Nu seamănă deloc cu unul din acele filme încărcate de mister pe care le urmăresc atât de mulţi oameni. Poate că veţi crede că avem aici 54 de versete încărcate de amănunte cu totul nefolositoare şi plictisitoare.  Dar trebuie să ne amintim faptul că aceste detalii erau importante pentru Dumnezeu. Dacă vom reuşi să vedem marele adevăr din acest fragment, nu ni se va mai părea deloc plictisitor.

În primul rând, vedem că pe Dumnezeu Îl interesează fiecare persoană în parte. Mişcările de mase au locul lor şi joacă un rol anume, dar pe Dumnezeu Îl interesează să răscumpere indivizi. El vrea să-l răscumpere pe fiecare individ în parte.

Moise şi Aaron vor să facă această numărătoare şi pentru aceasta le trebuia câte un ajutor din fiecare seminţie. În acest prim capitol din Numeri ne sunt date numele acestor reprezentanţi. Deşi pentru noi enumerarea lor este un lucru monoton, pentru Dumnezeu era important numele fiecăruia. Era important ca fiecare nume să fie menţionat aici. Cine înţelege semnificaţia numelor evreieşti va avea şi o imagine a mesajului pe care acestea îl purtau.

v.5  Iată numele bărbaţilor cari vor fi împreună cu voi. Pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;

Ştiu că nu vi se pare prea interesant ce urmează, dar vreau să vă explic un lucru. Ruben era fiul cel mai mare al lui Iacov şi era pus deoparte. Iată ce ni se spune în cartea Geneza: “Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere, năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul suindu-te în el!” (Geneza 49:3, 4). Ruben – năvalnic sau nestatornic precum apa.

Bărbatul ales din seminţia lui însă trebuia să fie cu totul altfel. Eliţur, fiul lui Şedeur a fost bărbatul ales din seminţia lui Ruben. Eliţur înseamnă “Dumnezeul meu este o stâncă”, iar Şedeur înseamnă “Atotputernicul este un foc”. Îmi place mult acest nume. Acest om, Eliţur – “Dumnezeul meu este o stâncă” – aparţine unei seminţii care este năvalnică precum apa, dar cunoaşte o Stâncă neclintită. Aceasta îmi aminteşte de o doamnă care a spus: “Chiar dacă eu tremur pe Stâncă, Stânca nu va tremura niciodată sub mine.” Amintiţi-vă că şi în cântarea lui Moise israeliţii spun că Dumnezeu este Stânca lor. Acest bărbat din seminţia lui Ruben învăţase acest lucru. El ştia că Dumnezeu este o Stâncă într-un ţinut pustiitor. Şi pentru noi, El este Stânca în care ne avem temelia şi în care ne găsim odihna. Este minunat să ştii că, deşi eşti o persoană nestatornică şi faci parte dintr-o familie instabilă, poţi avea parte de Stânca neclintită care este Dumnezeu. “Dumnezeul meu este o stâncă”.

Citiţi vă rog genealogia prezentată între versetele 5 şi 18 pentru că vă va ajuta să vă formaţi o mai bună imagine despre familiile lui Israel.

v.17  Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia cari fuseseră chemaţi pe nume,

v.18  şi au strîns toată adunarea, în cea dintîi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile cari cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus.

De ce a fost nevoie să declare spiţa neamului? De ce este atât de importantă genealogia în Cuvântul lui Dumnezeu? Am putea spune că există trei motive principale:

  1. Genealogiile din Biblie sunt interesante şi folositoare pentru cei pe care îi interesează cine au fost strămoşii lor. Este bine să ştii câte ceva despre cei din care te tragi.
  2. Unele genealogii sunt omise iar altele sunt înregistrate în Biblie pentru că era foarte important să se păstreze genealogia lui Isus Hristos. Am văzut în Geneza cum linia respinsă a fost cea care a fost dată prima, pentru a fi mai apoi abandonată şi uitată. Apoi este dată linia genealogică din care va proveni şi Isus Hristos şi aceasta este urmată pe tot cuprinsul Scripturii.

Noul Testament începe cu o genealogie şi întregul Nou Testament stă sau cade în funcţie de acurateţea acestei genealogii. Această genealogie a fost păstrată şi probabil că era supusă vederii tuturor în Templul acelor zile. Probabil că potrivnicii au cercetat-o de multe ori, sperând că vor afla că Isus nu avea dreptul legal la tronul lui David. Este interesant faptul că duşmanii lui Isus Hristos nu au pus niciodată la îndoială acurateţea acestei genealogii.

  1. Dumnezeu interzicea căsătoriile mixte, iar un israelit adevărat trebuia să-şi poată declara oricând spiţa neamului. Israeliţii erau beneficiarii legământului făcut cu Avraam. De asemenea, genealogia era necesară pentru a determina cine putea fi preot. Avem un exemplu în acest sens în cartea Neemia, la capitolul 7:63, 64: “Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor. Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie.” Leviţii care nu-şi puteau dovedi sau declara genealogia erau daţi afară din preoţie.

Dragii mei, există în toate acestea un mesaj şi pentru noi.  Dumnezeu este foarte atent cu familia Sa şi nimeni nu se poate strecura în familia sa, după bunul său plac. Numai atunci când îndeplinea condiţiile se putea declara membrul al familiei Sale.

Dragi ascultători, nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu decât prin Domnul Isus. De aceea, căutaţi-l pe El şi primiţi-l în inima voastră. Vă va binecuvânta din plin!