Itinerar Biblic Ep.0199 – Luca Cap 19:11- 20:26

 

Rezumat

  • Pilda celor zece poli.
  • Confruntarea cu fariseii.
  • Birul Cezarului.

Dragi ascultători, ceea ce s-a întâmplat cu Zacheu, trebuie să ne dea curaj nouă tuturor, curajul de a ne apropia de Dumnezeu pentru a primi iertarea de care avem atâta nevoie.

Continuăm astăzi, incursiunea noastră în capitolul 19 din Evanghelia după Luca şi observăm că Domnul Isus comunică cu lumea care se adunase în jurul casei lui Zacheu. Acestora Domnul le spune o pildă:

v.11 Pe cînd ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentrucă era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.

Acum Isus Se apropie de Ierusalim. Mulţi din ucenicii Săi, inclusiv apostolii, credeau că El avea să pună bazele Împărăţiei Sale pe pământ. Dar El a venit la Ierusalim să moară. Isus le arată tuturor că Împărăţie este momentan amânată.

v.12  Deci a zis: ,,Un om de neam mare s’a dus într’o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.

“Un om de neam mare” îl reprezintă pe Domnul Isus Hristos. El va primi Împărăţia de la Tatăl Lui – nu de la noi. El nu cere nimănui să voteze pentru El la următoarea Sa venire. Oamenii fie Îl vor primi, fie vor fi distruşi. Prima dată, El a venit ca Mântuitor. A doua oară, va veni ca Împărat.

v.13  A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Greceşte: mine.), şi le-a zis: ,,Puneţi-i în negoţ pînă mă voi întoarce.“

v.14  Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimes după el o solie să-i spună: ,,Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.“

Acesta este mesajul lumii de astăzi pentru Domnul Isus Hristos. Dar aceasta nu-L împiedică pe Dumnezeu să-L trimită din nou pe Fiul Său pe pământ. Oamenii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Mesia. Ei nu au vrut ca El să domnească peste ei; aşa că     L-au răstignit pe cruce.

v.15  Cînd s’a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cît cîştigase fiecare cu ei din negoţ.

v.16  Cel dintîi a venit, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus zece poli.“

v.17  El i-a zis: ,,Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cîrmuirea a zece cetăţi.“

Dragi prieteni, Domnul a dat fiecăruia dintre voi câte un pol pentru vremea cât El nu este aici, pe pământ. El a dat fiecărui slujitor al Său un prilej favorabil, şi acesta este reprezentat de polul din pilda aceasta. Voi trebuie să fiţi credincioşi cu lucrul peste care v-a pus Domnul administrator. Polul vostru poate fi un întreg oraş, un grup de oameni sau o casă. Orice ar fi, voi trebuie să fiţi credincioşi. Unii poate vor câştiga cinci poli, iar alţii zece, cât este Domnul plecat, dar la întoarcerea Lui, El va răsplăti fiecăruia după credincioşia lui.

v.18  A venit al doilea, şi i-a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.“

v.19  El i-a zis şi lui: ,,Primeşte şi tu cîrmuirea a cinci cetăţi.“

v.20  A venit un altul, şi i-a zis: ,,Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într’un ştergar;

v.21  căci m’am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n’ai pus, şi seceri ce n’ai sămănat.“

v.22  Stăpînul i-a zis: ,,Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sînt un om aspru, care iau ce n’am pus şi secer ce n’am sămănat;

v.23  atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentruca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobîndă?“

v.24  Apoi a zis celor ce erau de faţă: ,,Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.“

v.25  ,,Doamne“, i-au zis ei, ,,el are zece poli.“

v.26  Iar el le-a zis: ,,Vă spun că celui ce are, i se va da; dar dela cel ce n’are, se va lua chiar şi ce are.

v.27  Cît despre vrăjmaşii mei, cari n’au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea.“

Vedeţi voi, lucrul important aici este credincioşia faţă de ceea ce vi s-a încredinţat. Pentru că veţi fi răsplătiţi după cât de credincioşi aţi fost.

v.28  După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

Domnul Îşi continuă drumul spre Ierusalim, pentru a se preda în mâinile duşmanilor Săi.

Evangheliile prezintă o imagine completă a aşa-numitei intrări triumfale a lui Isus în Ierusalim. Dacă punem la un loc relatările Evangheliilor, vom ajunge la concluzia că au existat trei intrări în Ierusalim, câte o dată pe zi, în trei zile diferite:

  • prima – sâmbătă (în ziua de Sabat). În ziua aceea nu era nici un schimbător de bani acolo; Isus a privit în jur şi a plecat. “Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate a plecat la Betania cu cei doisprezece” (Marcu 11:11). Cu această ocazie, Domnul Isus a intrat în Ierusalim ca Preot.
  • a doua intrare – duminică (prima zi a săptămânii). Schimbătorii de bani erau prezenţi şi El a curăţat templul (Matei 21;12, 13). Atunci a intrat ca Împărat.
  • a treia intrare – luni (a doua zi a săptămânii). Domnul a plâns pentru Ierusalim şi a intrat în templu unde a vindecat şi i-a învăţat pe oameni (Luca 19:41-44; 47, 48). Atunci a intrat ca Profet.

v.29  Cînd S’a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi,

v.30  şi le-a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Cînd veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n’a încălecat nimeni niciodată: deslegaţi-l, şi aduceţi-Mi-l.

v.31  Dacă vă va întreba cineva: ,Pentruce-l deslegaţi?` să-i spuneţi aşa: ,Pentrucă Domnul are trebuinţă de el.“

v.32  Ceice fuseseră trimeşi, s’au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus.

v.33  Pe cînd deslegau măgăruşul, stăpînii lui le-au zis: ,,Pentruce deslegaţi măgăruşul?“

v.34  Ei au răspuns: ,,Domnul are trebuinţă de el.“

Nu văd nici un rost în a găsi o minune în acest incident, deşi mulţi oameni o fac.  Cred că aceasta este o situaţie normală, obişnuită. Probabil că, la o vizită anterioară, Domnul aranjase cu aceşti prieteni să le poată folosi animalele data viitoare când va fi în cetate. Prietenii Lui au fost de acord să-i încredinţeze animalele pentru sărbătoarea Paştelui. Stăpânii acestor animale Îl aşteptau pe Domnul şi aveau animalele pregătite. Domnul Isus  le-a spus ucenicilor ce să răspundă în caz că sunt întrebaţi ce fac, ca să se ştie că vin din partea Lui. Lucrul important de reţinut din acest fragment este acela că Isus Îşi afirmă autoritatea – “Domnul are trebuinţă de el”.

v.35  Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra.

v.36  Pe cînd mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.

v.37  Şi cînd S’a apropiat de Ierusalim, spre pogorîşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe cari le văzuseră.

v.38  Ei ziceau: ,,Binecuvîntat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!“

Mulţimea nu a înţeles semnificaţia deplină a acestei acţiuni. Peste câteva zile doar, aceeaşi mulţime va urla: “Răstigneşte-L!”

Nici ucenicii Lui nu au cunoscut această semnificaţie decât mai târziu. “Ucenicii Lui   n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, şi că ei le împliniseră cu privire la El” (Ioan 12:16).

v.39  Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: ,,Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!“

v.40  Şi El a răspuns: ,,Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.“

Era inevitabil ca acest episod al intrării lui Isus în Ierusalim să ducă la o acţiune din partea guvernanţilor romani, şi aceasta din două motive. În primul rând, El a acceptat reverenţa şi demonstraţia de loialitate a ucenicilor Săi. În al doilea rând, El nu i-a redus la tăcere.

Domnul Isus Hristos recunoştea că erau puse în joc chestiuni semnificative, care priveau veşnicia şi că, dacă le va spune ucenicilor să tacă, pietrele ar striga. De fapt, pietrele acelea chiar strigau, pentru că atunci când Neemia a reconstruit zidurile şi porţile cetăţii, a fost pus un mesaj în aceste pietre. Pietrele şi zidurile proclamau mesajul Evangheliei, iar porţile strigau cu putere: “Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” (Psalmul 24:7).

Trebuie să ne aducem aminte că aşa-numita intrare triumfală în Ierusalim s-a sfârşit la cruce. El va veni a doua oară în chip triumfător. În Evrei 9:28 este scris: “Hristos, după ce   S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” La cea de-a doua venire a Domnului Isus pe pământ, picioarele Sale vor sta pe Muntele măslinilor (Zaharia 14:4). Atunci Domnul va intra în Ierusalim. Adevărata intrare triumfală va avea loc la cea de-a doua venire a Sa. Prima Lui intrare în Ierusalim L-a dus la cruce pentru ca acolo să moară pentru păcatele noastre. Mântuirea ne este oferită prin moartea şi învierea lui Isus Hristos.

v.41  Cînd S’a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plîns pentru ea,

v.42  şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi.

Dragi prieteni, acestea sunt ascunse în continuare de ochii lor. Am văzut o fotografie de la o conferinţă ce a avut loc la Ierusalim cu ceva timp în urmă. Deasupra podiumului sălii era suspendată o pancartă mare pe care scria: “Ştiinţa ne va da pace în vremea noastră”. Ei bine, ştiinţa nu prea le-a adus evreilor pace. A produs arme sofisticate, bomba atomică, dar în nici un caz nu a adus pace.

v.43  Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile:

v.44  te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.“

Împlinirea acestei profeţii este scrisă în istorie. În anul 70 după Hristos, împăratul roman Titus a distrus Ierusalimul şi i-a măcelărit fără milă pe locuitorii lui.

v.45  În urmă a intrat în Templu, şi a început să scoată afară pe ceice vindeau şi cumpărau în el.

  1. 46 Şi le-a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.“
  2. 47 Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii norodului căutau să-L omoare;
  3. 48 dar nu ştiau cum să facă, pentrucă tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.

Domnul Isus foloseşte un limbaj foarte dur în timp ce curăţă templul pentru a doua oară. Această acţiune a lui Isus încheie oficial lucrarea lui Isus pentru poporul Său dar nu şi drumul nostru printre evenimentele înregistrate de Luca. Să trecem acum la următorul capitol, capitolul cu numărul 20.

În capitolul pe care-l avem în faţă, Domnul Isus este deja în Ierusalim. Odată ajuns aici confruntările cu fariseii şi cărturarii se înteţesc. Iată un prim exemplu, în care autoritatea Domnului Isus este pusă la îndoială.

v.1  Într’una din acele zile, cînd învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrînii,

v.2  şi I-au zis: ,,Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri, sau cine Ţi-a dat puterea aceasta?“

v.3  Drept răspuns, El le-a zis: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:

Isus a venit în templu în fiecare zi şi i-a învăţat pe oameni, până la arestarea Lui la sărbătoarea Paştelui. El folosea metoda socratică de a răspunde la o întrebare printr-o altă întrebare.

v.4  Botezul lui Ioan venea din cer sau dela oameni?“

Aceasta o întrebare la care conducătorii religioşi nu puteau răspunde fără să se învinovăţească singuri. A fost nevoie să se consulte pentru a găsi un răspuns.

v.5  Dar ei cugetau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Atunci dece nu l-aţi crezut?`

v.6  Şi dacă răspundem: ,Dela oameni`, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.“

v.7  Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.

v.8  Şi Isus le-a zis: ,,Nici Eu n’am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.“

Întrebarea lor nu era sinceră. Dacă ar fi vrut să-l accepte pe Ioan, ar fi fost gata să-L accepte şi pe Domnul Isus. Dacă l-ar fi crezut pe Ioan, nu ar fi pus niciodată la îndoială autoritatea Domnului Isus.

Dar Domnul oferă acum o pildă care spune foarte mult în ceea ce priveşte relaţia pe care Dumnezeu o are cu poporul.

v.9   Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: ,,Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într’o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.

v.10  La vremea rodurilor, a trimes la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii   l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

Proprietarul viei tot trimitea slujitori la arendaşi să vadă cum merg treburile. Unul câte unul, slujitorii au fost bătuţi. Dumnezeu a trimis Israelului profet după profet, şi toţi au fost respinşi. Mulţi dintre ei au fost ucişi cu pietre. În cele din urmă, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său.

Isus Hristos era acest Fiu şi El le spunea conducătorilor religioşi tot ce era în inimile şi gândurile lor cu privire la El. Ei urmau să-L răstignească, iar Dumnezeu avea să îngăduie acest lucru.

v.17  Dar Isus i-a privit drept în faţă, şi a zis: ,,Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise: ,Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?

Domnul le spunea că pe El Îl pot omorî, dar nu vor putea distruge planul lui Dumnezeu. Piatra pe care au respins-o ei va fi pusă în capul unghiului. Aceasta este o prezicere clară a respingerii Domnului şi a triumfului Său ulterior.

v.18  Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?“

Astăzi noi putem cădea peste această Piatră, care este Isus Hristos şi să fim mântuiţi. Adică, trebuie să venim la El ca simpli păcătoşi, cu duhul şi cu inima zdrobită. Când facem acest lucru, suntem pe temelia pe care nu o poate pune nici un om, pentru că este Isus Hristos. “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). Daniel vorbeşte despre Piatra care va cădea în timpul judecăţii care va veni într-o zi şi îi va face pulbere pe cei care Îl resping pe Domnul (Daniel, capitolul 2). Mesajul Domnului Isus din acest fragment este clar ca lumina zilei. Nu poate fi înţeles greşit.

v.19  Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mîna pe El, chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

Putem vedea că liderii religioşi au înţeles foarte bine pilda lui Isus. Problema este că prea mulţi oameni din biserica noastră de astăzi nu înţeleg ce a vrut Domnul să spună aici.

v.21  Iscoditorii aceştia L-au întrebat: ,,Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

Aceşti oameni vorbeau ca nişte adevăraşi ipocriţi, aşa cum şi erau de fapt.

v.22  Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?“

Irodienii sunt cei care pun această întrebare pentru că ei voiau să-l îndepărteze pe Cezar şi să-l pună pe Irod să domnească peste Israel.

v.23  Isus le-a priceput viclenia, şi le-a răspuns: ,,Pentru ce Mă ispitiţi?

v.24  Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove sînt scrise pe el?“ ,,Ale Cezarului“ au răspuns ei.

Întrebarea irodienilor era vicleană, urmărind să-L prindă în capcană pe Isus. Dacă ar fi spus “Da” – trebuie să plătim bir Cezarului, aceasta însemna că îl punea pe Cezar înaintea lui Moise şi înaintea lui Mesia. Dacă spunea “Nu” – nu trebuie să plătim bir Cezarului, putea fi arestat de romani.

Metoda lui Isus de abordare a acestei chestiuni este strălucită. El a cerut un dinar roman. Aceasta însemna oare că Isus nu avea nici un ban asupra Lui? Cel puţin, El i-a determinat pe cei care au pus întrebarea să vină cu moneda.

v.25  Atunci El le-a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“

Ei foloseau monedele Imperiului roman. Roma le furniza anumite avantaje şi privilegii. Romanii menţineau legea şi ordinea după standardele lor şi asigurau protecţie. Ei au făcut şi întreţinut drumuri şi au păstrat deschise liniile maritime. Aveau o monedă valabilă în toată lumea, ceea ce era un ajutor incontestabil pentru afaceri. Evreii datorau romanilor ceva pentru că le foloseau monedele, drumurile, legea şi ordinea. Cezar primea ceva din partea lor.

Dar şi lui Dumnezeu I se cuvenea ceva. El le punea la dispoziţie lumina, aerul, apa şi toate elementele din care sunt făcute drumurile şi monedele. Noi avem o responsabilitate în fiecare din aceste două sfere de viaţă. Omul are atât o obligaţie pământească, cât şi una cerească; o responsabilitate fizică şi una spirituală. Cetăţenii cerului plătesc taxe aici, pe pământ. Pelerini aici, ei ar trebui să depună averi veşnice în ceruri.

v.26  Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

Dragi mei, Domnul nu poate fi prins cu vorba, pentru că el nu are interesul să ducă pe cineva cu vorba. Autoritatea Lui este evidentă şi tot ce a făcut şi spus a demonstrat din plin.

Dragul meu, încearcă-l şi o să te convingi şi tu de aceasta.