Itinerar Biblic Ep.0192 – Luca cap. 14

Rezumat

  • Isus în casa fariseului.
  • Lecţia de etichetă.
  • Pilda zidirii turnului.
  • Pilda împăratului care pleacă la război
  • Pilda sării careîşi pierde gustul.

Dragi ascultători, Domnul Isus nu a favorizat pe cineva nici atunci când a fost pe pământ şi nu o face nici acum. El nu mergea numai în casele celor bogaţi, dar nici numai în casele vameşilor. Oriunde era invitat, Domnul mergea şi onora orice invitaţie. Însă atunci când era ceva de semnalat, o făcea fără menajamente.

Acesta este şi cazul pe care îl găsim în deschiderea  acestui capitol cu numărul 14 din Evanghelia după Luca.

Isus este invitat din nou la cină în casa unui fariseu şi de data aceasta se va întâmpla ceva deosebit.

v.1 Într’o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape.

Trebuie să mărturisesc că, dacă un fariseu m-ar fi invitat la cină cu scopul de a mă spiona, aş fi refuzat să merg. Fariseul căuta să vadă la Isus un lucru care să-L discrediteze. Primul verset ne înfăţişează atmosfera, tonul şi culoarea situaţiei – este preludiul dinaintea cinei care a produs tensiune emoţională.

v.2  Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică.

A fost pusă o cursă pentru a-L prinde pe Domnul Isus. Cred că omul acesta a fost pus acolo intenţionat, pentru a-L provoca pe Domnul să-l vindece în ziua de Sabat. Observaţi ce face Isus:

v.3  Isus a luat cuvîntul, şi a zis învăţătorilor Legii şi Fariseilor: ,,Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?“

Domnul a pus întrebarea mai întâi, iar ei se tem să-I răspundă.

v.4    Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mînă pe omul acela, l-a vindecat, şi i-a dat drumul.

v.5    Pe urmă, le-a zis: ,,Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fîntînă, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?“

 

Dacă boul sau măgarul lor cădea într-o groapă, ei s-ar fi grăbit să-l scoată de acolo. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre aceşti oameni vicleni ar fi avut o pană de cauciuc în ziua de Sabat, ar fi rezolvat-o, nu ar fi lăsat-o aşa. Iar Domnul ştia foarte bine ce ar fi făcut ei. “De aceea îl vindec pe acest om – el este în necaz şi are nevoie de ajutor.”

v.6  Şi n’au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.

Acest incident a creat tensiune înaintea cinei propriu-zise.

v.7 Apoi, cînd a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintîi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis:

Această scenă este foarte savuroasă. Îngăduiţi-mi să vă explic de ce. Pe vremea aceea nu se puneau pe masă cartonaşe cu numele invitaţilor, care să arate locul în care trebuiau să se aşeze. Cred că acestea au fost inventate de o gazdă care a vrut să-şi păstreze mobila intactă! Fără aceste cartonaşe, avea loc o goană nebună pentru ocuparea locurilor cele mai bune la masă. Pe vremea aceea, la o masă erau patru locuri de onoare. Se foloseau un fel de canapele joase, nu scaune, iar oaspeţii stăteau lungiţi pe ele. Pe fiecare latură a mesei erau trei locuri; locul din centru, pe fiecare latură, era locul de onoare, ceea ce înseamnă că existau patru locuri de onoare la fiecare masă. În capul mesei erau locurile 1, 2 şi 3; locul numărul 2, cel central, era locul de onoare pe latura aceasta. Pe a doua latură a mesei se aflau locurile 4, 5 şi 6, dintre care 5 era locul de onoare; mai departe, pe a treia latură veneau locurile 7, 8 şi 9, iar locul de onoare era 8; în sfârşit, pe ultima latură erau locurile 10, 11 şi 12, cu locul 11 ca loc de onoare.

Bineînţeles că un fariseu bătrân nu se putea mişca tot atât de repede ca unul tânăr. Când bucătarul striga şi anunţa că se serveşte masa, fariseul mai în vârstă, care se postase cât mai aproape posibil de masă, se grăbea să ajungă la locul nr. 2. Numai că un fariseu tânăr ajungea acolo înaintea lui. În acest caz, cel mai în vârstă dădea colţul şi se repezea să ocupe locul nr. 5, dar acolo stătea deja cineva. Fariseul nostru trecea mai departe, spre locul nr. 8, dar iată că nici la acesta nu a ajuns la timp. Cu ultimele eforturi, ajungea la locul nr. 11, care era totuşi un loc de onoare, deşi cel mai puţin important. Acolo se trântea epuizat pe canapea.

Vă închipuiţi ce imagine hilară ofereau aceşti oameni care se grăbeau şi se repezeau să ocupe locurile de onoare la masă? Acum Domnul vrea să le corecteze aceste apucături şi să-i înveţe bunele maniere.

v.8  ,,Cînd eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintîi; ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decît tine,

v.9  şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el, să vină să-ţi zică: ,Dă locul tău omului acestuia.` Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă.

v.10  Ci, cînd eşti poftit, du-te şi aşează-te în locul cel mai depe urmă; pentruca, atunci cînd va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: ,Prietene, mută-te mai sus.` Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine.

Domnul Isus le spunea: “Când sunteţi invitaţi la masă, nu vă grăbiţi să ocupaţi locul de onoare. Poate că gazda s-a gândit la altcineva pentru acel loc. În acest caz, va veni la voi şi vă va spune: ‘Mutaţi-vă pe celălalt loc pentru ca oaspetele meu de onoare să stea aici.’”   Într-o asemenea situaţie, cel vizat trebuia să se mute doar un loc, dar tot era ceva ruşinos.

“Când sunteţi invitaţi la masă”, spune Isus, “duceţi-vă spre locul cel mai puţin important. Nu veţi avea nici un fel de probleme să-l ocupaţi, pentru : ‘Dvs. sunteţi oaspetele meu de onoare, aşa că veniţi să staţi pe locul de onoare.’ Şi altcineva va trebui să se mute ca să vă facă loc.” că nimeni nu va alerga spre el. Apoi, când va veni gazda, vă va spune. Acestea erau bunele maniere pe care Domnul încerca să le introducă în comportamentul lor.

Domnul Isus extrage un principiu important din acest incident:

v.11  Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat.“

Acesta este un principiu important pentru noi, cei care suntem credincioşi. Mai departe, Domnul Isus îi atrage atenţia gazdei:

v.12  A zis şi celui ce-L poftise: ,,Cînd dai un prînz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rîndul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.

v.13  Ci, cînd dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.

v.14  Şi va fi ferice de tine, pentrucă ei n’au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.“

Iată un alt principiu. Cei mai mulţi dintre noi avem aceiaşi oaspeţi la cină. Săptămâna următoare ne ducem noi la unii din grup, apoi la alţii, şi tot aşa. Suntem mereu aceiaşi la masă. Sunt mese organizate prin rotaţie. Domnul condamnă această practică.

Nu este nimic greşit în a invita la cină grupul vostru de prieteni din când în când, dar  v-aţi gândit vreodată să faceţi ceva şi pentru cei care nu au nimic? Aceştia nu vă pot răsplăti: nu vor putea să vă invite la masă săptămâna viitoare.

Căutaţi să faceţi câteva lucruri pentru care să nu aşteptaţi nici un fel de răsplătire.

Vă puteţi imagina ce tensionată ajunsese să fie această cină? Totul începuse cu vindecarea bolnavului de dropică în faţa tuturor. Apoi, Domnul i-a privit pe oaspeţi în ochi şi le-a îndreptat purtarea proastă. Apoi şi-a corectat gazda. Credeţi-mă, atmosfera era deja încărcată. Nimeni nu mai spunea nici un cuvânt. Dar tocmai atunci intervine Domnul Isus.

v.15 Unul din ceice şedeau la masă cu El, cînd a auzit aceste vorbe, I-a zis; ,,Ferice de acela care va prînzi în Împărăţia lui Dumnezeu!“

Fără îndoială, aceasta este una din acele platitudini fals pioase pe care acest om obişnuia să le spună. În acele momente încărcate de tensiune şi stânjeneală, se trezeşte acesta să vorbească şi spune: “Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!”

Mi-aş dori să fi fost acolo, pentru că l-aş fi întrebat: “Ce vrei să spui cu asta?” Mă îndoiesc că ar fi putut să-mi spună ce însemnau aceste cuvinte. Cel puţin, eu nu am găsit nici un comentator care să ofere o explicaţie pentru cuvintele acestui personaj. Această afirmaţie nu era nimic mai mult decât un clişeu religios.

Eu unul  am obosit de câte platitudini pioase am auzit în cercurile noastre conservatoare. Unul din clişeele cele mai comune este: “Domnul să fie lăudat!”  Este minunat să-L lauzi cu adevărat pe Domnul, dar este cumva obositor să auzi pe cineva repetând des aceste cuvinte, fără ca în inima lui să-L laude pe Domnul.

Am face bine să ne ferim de aceste clişee.

Domnul nu l-a lăsat pe acest om să treacă nebăgat în seamă cu clişeul lui anodin. Isus S-a întors spre el, sunt convins că l-a privit în ochi şi a spus:

v.16   Şi Isus i-a răspuns: ,,Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi.

v.17  La ceasul cinei, a trimes pe robul său să spună celor poftiţi: ,Veniţi, căci iată că toate sînt gata.`

Era obiceiul ca invitaţia la o astfel de cină să fie trimisă cu mai mult timp înainte, dar în ziua ospăţului era făcută o invitaţie personală. Dumnezeu a făcut o invitaţie. Ce va face omul cu ea?

Dumnezeu vă invită la mântuire. Nu puteţi plăti pentru a fi prezenţi la acest ospăţ. Nu puteţi trage nici un fel de sfori pentru a fi la această masă. Prezenţa voastră aici este asigurată numai prin harul lui Dumnezeu. Iată cum formulează Pavel:

Efeseni 2:8  Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.

 Efeseni 2:9   Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Sunteţi participanţi la această cină numai dacă primiţi un dar. Singurul lucru care îi va putea alunga pe oameni din cer este refuzul de a accepta această invitaţie.

Domnul Isus a spus: “Tu spui: ‘Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!’”, dar acesta nu este decât un nonsens plin de falsă pioşenie.

Iată ce au făcut oamenii cu invitaţia lui Dumnezeu:

v.18  Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se desvinovăţească. Cel dintîi i-a zis: ,Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi.`

Aceasta nu este o scuză, este un alibi. Cineva a spus: “Un alibi este o minciună îndesată în pielea unei scuze.” Nici unul din cei invitaţi nu a spus: “Nu voi veni la cină.” Ei au prezentat tot felul de scuze pentru a ascunde faptul că nu doreau să vină.

Primul om care şi-a prezentat scuza era fie un mincinos, fie un nebun. Vă puteţi imagina cum e să cumperi o proprietate fără să o vezi mai întâi?

v.19  Un altul a zis: ,Am cumpărat cinci părechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.`

Primul om a îngăduit posesiunilor materiale să-l împiedice să vină la acest ospăţ. Cel de-al doilea se lasă ţinut deoparte de afacerile lui. Încă o dată trebuie să spun că acesta fie era mincinos, fie nebun. Cum ar fi putut acest om să se apuce de arat noaptea? În nici un caz nu aveau câmpul luminat pe vremea aceea. “Trebuie să-mi câştig existenţa!”

Aceasta este formula pe care o aud cel mai des în aceste zile. Oamenii sunt atât de ocupaţi cu afacerile lor, încât nu mai au timp pentru Dumnezeu. Veţi descoperi că va veni ziua în care viaţa voastră se va sfârşi şi afacerea voastră va merge la fel de bine şi fără voi.

v.20  Un altul a zis: ,Tocmai acum m’am însurat, şi de aceea nu pot veni.`

Era o lege în Israel care prevedea că bărbatul era scutit de armată, dacă se însura. Acest om a folosit scuza cea mai slabă din toate. De ce nu şi-a luat soţia cu el să vină împreună la ospăţ? Afecţiunea lui firească l-a ţinut departe de acest ospăţ. Am auzit mulţi oameni spunând: “Nu vin la biserică pentru că duminica este singura zi în care pot sta cu familia mea.”

Acestea sunt lucrurile care îi ţin pe oameni departe de Dumnezeu şi care au acest efect mai multe decât altele: posesiunile materiale, afacerile, afecţiunea firească. Câţi oameni sunt departe de Dumnezeu astăzi din cauza acestor lucruri? Ei bine, Dumnezeu v-a trimis o invitaţie. Ea este scrisă cu sângele Domnului Isus Hristos şi vă cheamă la marea masă a mântuirii.

v.21  Cînd s’a întors robul, a spus stăpînului său aceste lucruri. Atunci stăpînul casei s’a mîniat, şi a zis robului său: ,Du-te degrab în pieţele şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.`

v.22  La urmă, robul a zis: ,Stăpîne, s’a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.`

v.23  Şi stăpînul a zis robului: ,Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.

v.24  Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi, nu va gusta din cina mea.“

Aceasta este o afirmaţie severă. Dacă voi respingeţi invitaţia lui Dumnezeu, El vă va respinge pe voi. Sunteţi excluşi din cauza refuzului vostru de a accepta invitaţia lui Dumnezeu.

Dar să nu credeţi că Domnul rămâne fără oameni. Vedeţi aici nu este un sistem comercial. Dacă cineva iniţiază o acţiune de boicot, atunci partea afectată va ajunge să facă anumite compromisuri pentru ca în cele din urmă să ajungă la împăcare.

Nu se petrece la fel în cazul Împărăţiei lui Dumnezeu. Aici este vorba despre sfinţenia lui Dumnezeu, despre dreptatea lui Dumnezeu şi aceste aspecte nu sunt negociabile. Ele reprezintă natura lui Dumnezeu şi noi nu putem şi nici nu avem menirea să-i cerem lui Dumnezeu să fie altfel decât este. El este desăvârşit, noi suntem păcătoşi, El este desăvârşit, noi avem nevoie de schimbare.

Desigur acele cuvinte erau adresate în mod special poporului evreu, care nu a vrut să asculte de Dumnezeu şi atunci Dumnezeu a intervenit deschizând porţile Împărăţiei Sale pentru întreaga omenire. Însă la fel de bine trebuie să luăm şi noi seama la modul în care răspundem invitaţiilor lui Dumnezeu. El este un Dumnezeu bun, plin de dragoste şi generozitate, dar nu putem să-l refuzăm la nesfârşit.

v.25  Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S’a întors, şi le-a zis:

v.26  ,,Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăş viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

v.27  Şi oricine nu-şi poartă crucea, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.

Aceste versete pur şi simplu spun că trebuie să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc. Devotamentul unui credincios pentru Dumnezeu trebuie să fie de aşa natură, încât prin comparaţie, restul pare ură.

v.28  Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întîi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfîrşească?

v.29  Pentruca nu cumva, dupăce i-a pus temelia, să nu-l poată sfîrşi, şi toţi ceice-l vor vedea, să înceapă să rîdă de el,

v.30  şi să zică: ,Omul acesta a început să zidească, şi n’a putut isprăvi.`

Decizia de a-L urma pe Hristos costă. La fel, dacă vrei să fii ucenicul Lui, te va costa ceva. Gândiţi-vă bine, prieteni. Ar trebui să evaluaţi costurile înainte de a lua o decizie.

v.31  Sau care împărat, cînd merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întîi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celuice vine împotriva lui cu douăzeci de mii?

v.32  Altfel, pe cînd celalt împărat este încă departe, îi trimete o solie să ceară pace.

v.33  Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.

Omul este mântuit dacă-L primeşte pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, dar nu-L va urma şi nu-I va sluji Domnului dacă nu este dispus să facă un sacrificiu. Acesta este lucrul pe care-l învăţăm din acest fragment. Este o diferenţă între a fi credincios şi a fi ucenic al lui Isus. Din nefericire, nu toţi credincioşii sunt ucenici.

v.34  Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta?

v.35  Atunci nu mai este bună nici pentru pămînt, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit, să audă.“

Nimic nu este mai nefolositor decât sarea care şi-a pierdut puterea de a săra. Fie ca Domnul să ne ajute să nu mai fim creştini nefolositori!