Itinerar Biblic Ep.0191 – Luca cap. 13

 

Rezumat

• Discuţia cu privire la judecată.

• Pilda smochinului

• Vindecarea femeii gârbove

• Pilda grăuntelui de muştar.

Dragi prieteni am ajuns iată,  la o secţiune care cuprinde lucruri pe care numai Luca ni le spune, amănunte referitoare la lucrarea lui Isus pe pământ. Aici El ne învaţă să nu judecăm, ci să ne pocăim; tot aici ne dă pilda smochinului, vindecă o femeie gârbovă, spune pilda grăuntelui de muştar şi a aluatului. Domnul Isus continuă să-i înveţe pe oameni pe măsură ce se apropie de Ierusalim şi plânge pentru această cetate aşa cum plânge şi astăzi pentru orice suflet neizbăvit.

Dar să ne aducem aminte că suntem în capitolul 13 din Evanghelia după Luca şi noi locuri şi evenimente ne aşteaptă să le explorăm.

v.1  În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

v.2  ,,Credeţi voi“, le-a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel?

v.3  Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.

v.4  Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim?

v.5  Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.“

Aceste victime ale lui Pilat şi oamenii peste care a căzut turnul nu au fost judecaţi de Dumnezeu. Dumnezeu nu face nimic din ciudă. Dar Hristos le spune celor religioşi din faţa Lui că dacă nu se pocăiesc, vor pieri şi ei.

Acest fragment conţine câteva lecţii foarte bune şi pentru noi. Prima lecţie este aceasta: când un creştin are mai multe probleme decât de obicei (şi acesta este cazul multora), nu ar trebui să interpretăm acest fapt şi să spunem că acel om este un păcătos mai mare decât alţii. Necazul nu vine întotdeauna din cauza păcatului unei persoane.

Pe de altă parte, dacă ai devenit creştin aceasta nu te face imun la necazuri. Vei scăpa de Necazul cel Mare, dar nu vei putea evita micile necazuri. Chiar dacă eşti creştin, tot vei gusta din necaz cât eşti pe pământ.

Un alt lucru pe care-l putem învăţa de aici este acela că, dacă vedem că apar necazuri în viaţa cuiva, aceasta nu înseamnă că noi suntem superiori acelei persoane. Poate că Dumnezeu îngăduie să vedeţi necazul altuia pentru a vă aduce la El.

Iată că ajungem la o nouă mostră din specialitatea lui Luca – Pilda smochinului.

Pilda smochinului decurge în mod firesc din discuţia precedentă este, dacă vreţi, o continuare a ei:

v.6  El a spus şi pilda aceasta: ,,Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n’a găsit.

v.7  Atunci a zis vierului: ,Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?`

v.8  ,Doamne`, i-a răspuns vierul, ,mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.

v.9  Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.“

Smochinul fără fructe este, după părerea mea, un simbol pentru poporul Israel. Proprietarul smochinului se aştepta să găsească fructe în el, dar era dezamăgit de fiecare dată. El avea dreptul neîndoielnic de a face această judecată şi de a tăia pomul care nu îi aducea nici o roadă. Poporului Israel i s-a promis binecuvântarea, dacă va umbla în lumină şi blestemul, dacă va respinge lumina. Acestui popor i s-a acordat o atenţie deosebită – a fost cultivat şi tratat cu îngrăşăminte. Ar fi trebuit să dea roade, dar nu a fost aşa. Israel L-a respins pe Hristos, chiar spunând: “Fie ca sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri!” Poporul Israel a avut parte de judecata lui Dumnezeu şi a fost împrăştiat printre toate popoarele lumii.

Observaţi că nici astăzi Israelul nu se bucură de linişte şi pace. Nu arabii le dau de furcă evreilor, ci Însuşi Dumnezeu. Israelul este poporul ales al lui Dumnezeu. Va veni şi ziua în care ei vor trăi în ţara lor în credinţă şi linişte sunt convins de aceasta, pentru că Biblia o spune. Dar nu este încă timpul.

Până acum, evreii s-au întors în ţara lor în necredinţă şi de aceea nu au pace. Aceasta este o dovadă a intervenţiei divine în mersul lumii dragii mei. Dumnezeu nu intervine numai în cazul  general ci şi în cel particular, aşa după  cum o să şi vedem.

v.10  Isus învăţa pe norod într’o sinagogă în ziua Sabatului.

v.11  Şi acolo era o femeie stăpînită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gîrbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.

v.12  Cînd a văzut-o Isus, a chemat-o, şi i-a zis: ,,Femeie, eşti deslegată de neputinţa ta.“

v13  Şi-a întins mînile peste ea: îndată s’a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu.

v.14  Dar fruntaşul sinagogii, mîniat că Isus săvîrşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvîntul, şi a zis norodului: ,,Sînt şase zile în cari trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!“

Această femeie era unul din cele mai grave cazuri de boală prezentate în Biblie. Ea suferea de o boală gravă dar nu aceasta reprezenta problema. Problema a apărut pentru că Domnul a vindecat-o într-o zi de Sabat.

Faptul că Domnul Isus vindeca în ziua de Sabat constituia o permanentă sursă de conflict între El şi conducătorii religioşi.

Femeia din acest fragment avea un duh de neputinţă care o chinuia de 18 ani. Este dificil de tradus termenii folosiţi de doctorul Luca aici pentru a descrie starea acestei femei. El foloseşte termeni medicali. Boala ei era cronică. Din cauza bolii, femeia umbla adusă de spate şi  pur şi simplu nu se putea îndrepta, nu putea sta dreaptă. Era cu adevărat într-o stare jalnică, disperată. Nu era altceva decât o fiinţă vrednică de plâns. Acesta este unul din cazurile cele mai grave de infirmitate fizică de care S-a ocupat Domnul cât a trăit pe pământ.

v.15  ,,Făţarnicilor“, i-a răspuns Domnul; ,,oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul dela iesle, şi-l duce de-l adapă?

v.16  Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?“

Trebuie să mărturisesc că nu înţeleg de ce această femei a fost gârbovită de Satan. Nu ni se spune că ar fi fost o femeie imorală şi se pare că venea regulat la sinagogă, în ciuda stării ei grave de sănătate. În sinagogă L-a auzit ea pe Domnul spunându-i: “Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta!” El Şi-a pus mâinile peste ea, iar ea s-a îndreptat imediat şi L-a slăvit pe Dumnezeu.

Atingerea Lui nu a fost esenţială, dar a fost un ajutor dat credinţei femeii. A fost un contact direct. Şi pentru noi este important să intrăm într-un contact direct cu Domnul Isus Hristos, să avem o relaţie personală cu El.

Conducătorul sinagogii a certat-o cu asprime pe femeia bolnavă, cu toate că ea nu venise la sinagogă cu intenţia de a fi vindecată.

Reacţia acestui conducător religios a fost cu adevărat ciudată. Pe el îl interesa mai mult o lege, decât faptul că această biată femeie, care fusese neputincioasă din cauza unei boli grave vreme de atâta amar de vreme, fusese vindecată.

Chestiunea Sabatului era subiectul cel mai important pentru conducătorii religioşi ei iudeilor. Şi totuşi, interdicţiile legate de ziua de Sabat deveniseră o povară prea grea pentru popor.

Dragii mei, chestiunea Sabatului provoacă şi astăzi dezbateri aprinse ignorând faptul că lucrul cel mai important nu este să discuţi în contradictoriu pe marginea religiei, ci să o trăieşti.

v.17  Pe cînd vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe cari le făcea El.

Deşi oamenii L-au ascultat cu bucurie, nu au mers mai departe cu El. Este posibil să deveniţi atât de religioşi, atât de împietriţi încât să-L excludeţi pe Isus din viaţa voastră. Puteţi să cunoaşteţi toate răspunsurile şi să fiţi experţi în argumentaţie, dar întrebarea care contează este aceasta: “L-aţi primit pe Hristos în inima voastră?” Nu există nici un înlocuitor pentru persoana lui Hristos. Sunteţi plini de îndoială? Sunteţi nedumeriţi sau chinuiţi? Sunteţi îndoiţi de spate sub povara vieţii? Veniţi la Domnul Isus Hristos cu poverile şi păcatele voastre. Puteţi veni la El oricând. El vă aşteaptă şi este gata să vă împlinească nevoile.

Acum ajungem la o altă pildă celebră – pilda grăuntelui de muştar.

v.18 El a mai zis: ,,Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu, şi cu ce o voi asemăna?

v.19  Se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om, şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s’a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.“

v.20  El a zis iarăş: ,,Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?

v.21  Se aseamănă cu aluatul, pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, pînă s’a dospit toată.“

Sămânţa de muştar este un simbol pentru aspectul exterior al creştinismului de astăzi, cu organizaţiile şi denominaţiunile lui. Muştarul ar trebui să fie o plantă de mai mică mărime, nu un copac.

În loc ca organizaţiile creştine să fie lăsate undeva, în planul secund, a avut loc o creştere anormală, prea rapidă, a acestora. Şi o dată cu această creştere şi dezvoltare, ele şi-au pierdut adevăratul caracter.

În ceea ce priveşte cheia acestei pilde, cred că ea nu este tufişul care se dezvoltă din mica sămânţă ci păsările care îşi fac cuiburile. Ele îl reprezintă pe diavolul care este activ astăzi în creştinism şi în multe aşa-zise biserici.

Aluatul reprezintă nu Evanghelia, ci principiul răului. Aluatul nu reprezintă niciodată ceva bun în sensul în care este folosit în Biblie. Aluatul apare de 98 de ori în Biblie – de 75 de ori în Vechiul Testament şi de 23 de ori în Noul Testament. Este folosit întotdeauna într-un sens negativ. Deşi mulţi oameni cred cu sinceritate că aluatul reprezintă Evanghelia care va creşte şi va acoperi întreg pământul, convertind întreaga lume, ei vor avea parte de o mare dezamăgire. Nu va exista nici o Împărăţie, nu va fi pace până nu Se întoarce Hristos pentru a pune bazele Împărăţiei Lui pe acest pământ. Instituţia bisericii nu poate aduce Împărăţia lui Hristos pe pământ. La vremea hotărâtă de El, Domnul Isus Hristos va veni şi va stabili această Împărăţie.

v.22  Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd pe norod, şi călătorind spre Ierusalim.

Domnul Isus Îşi continuă drumul spre Ierusalim. Luca ne-a spus deja acest lucru: “Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51). El este acum pe drumul care va sfârşi cu moartea Sa.

Aceasta este ultima călătorie a Domnului nostru şi cred că trebuie să o privim cu atenţie.

v.23  Cineva I-a zis: ,,Doamne, oare puţini sînt ceice sînt pe calea mîntuirii?“ El le-a răspuns:

v.24  ,,Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.

v.25  Odată ce Stăpînul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.`

v.26  Atunci veţi începe să ziceţi: ,Noi am mîncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.`

v.27  Şi El va răspunde: ,Vă spun că nu ştiu de unde sînteţi; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.`

v.28  Va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor, cînd veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.

v.29  Vor veni dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela miază-zi, şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.

v.30  Şi iată că sînt unii din cei de pe urmă, cari vor fi cei dintîi, şi sînt unii din cei dintîi, cari vor fi cei de pe urmă.“

Este dificil de spus de ce a fost pusă această întrebare. Poate că era sinceră.

Carisma lui Hristos a atras mulţimile, dar oamenii descopereau curând care este preţul pe care trebuiau să-l plătească dacă Îl urmau pe Isus. Oamenii veneau şi plecau încontinuu. Pe măsură ce se apropia de Ierusalim în această ultimă călătorie, acest lucru a devenit şi mai evident. Venea vremea să se împlinească Scriptura care spunea că toţi Îl vor părăsi. Domnul Isus le spunea oamenilor foarte clar ce îi va costa dacă Îl vor urma. Dacă noi avem altă părere, datorită gândirii aşa-zis sofisticate din timpurile moderne, aceasta este o erezie!

Pentru că era o întrebare speculativă, Domnul Isus nu a răspuns în mod direct. El îi spune celui care a pus întrebarea: “Fii sigur că eşti mântuit!”

În acest scurt discurs, Isus spune limpede că vor fi mântuiţi mulţi oameni care nu sunt fii ai lui Avraam şi Isaac.

v.31  În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.“

v.32  ,,Duceţi-vă“, le-a răspuns El, ,,şi spuneţi vulpii aceleia: ,Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîne, iar a treia zi voi isprăvi.

v.33  Dar trebuie să umblu astăzi, mîne şi poimîne, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim.

În răspunsul dat avertismentului venit din partea fariseilor, Isus îl numeşte pe Irod “vulpe”. Omul nu a evoluat din animale, dar uneori involuează la stadiul de animal. Domnul Isus ne prezintă în aici, în chip voalat,  programul răscumpărării şi al învierii Sale.

v.34  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine; de cîte ori am vrut să strîng pe fiii tăi, cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n’aţi vrut!

v.35  Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, pînă veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!“

Domnul Isus Îşi manifestă din nou dragostea şi îngrijorarea pentru Ierusalim, cetatea în care urma să moară. De asemenea, El pronunţă şi judecata asupra “cetăţii marelui Împărat”. Tot aici, El anunţă cea de-a doua venire a Sa. Atunci va avea loc cu adevărat intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

Dragii mei, aici este ridicată o problemă la care şi noi să reflectăm foarte adânc. Este vorba despre atitudinea pe care o avem faţă de cei care ne comunică voia lui Dumnezeu şi , de fapt, este vorba despre atitudinea pe care o avem faţă de Dumnezeu însuşi.

Faptul că Dumnezeu trimite mesageri care să avertizeze poporul, înseamnă că poporul s-a îndepărtat de starea pe care ar fi trebuit să o aibă. Ori, chiar în această situaţie, când avea mai multă nevoie de prezenţa lui Dumnezeu, poporul ignora intervenţia lui Dumnezeu, intervenţie mediată de prorocii trimişi.

De fapt, ceea ce este mai important aici este că aceşti prooroci, vesteau pe Mesia, pe alesul lui Dumnezeu, trimis pentru izbăvirea omenirii. În esenţă, ei nu respingeau numai un prooroc, ci respingeau singura lor şansă de a fi pe deplin izbăviţi.

Dragi prieteni, poate considerăm că suntem mai buni decât acei oameni. În cele din urmă noi nu mai avem barbarul obicei de a arunca cu pietre în persoane pentru a ucide.

Dar, ce putem spune despre greaua piatră a ignoranţei? Sau, ce putem spune despre ascuţita sabie a defăimării şi dispreţului?

Când ne gândim că Dumnezeu face sacrificiul suprem şi ne trimite o izbăvire pe care nu am putea să o obţinem sub nici o altă formă, ignoranţa noastră aduce a act criminal. Chiar dacă ne este greu să înţelegem acest lucru, chiar dacă ne este greu să acceptăm acest fapt, aceasta este ceea facem.

Aţi văzut dragi prieteni compasiunea de care a dat dovadă Domnul Isus în toate acele situaţii limită. Ne amintim aici de copii posedaţi, de orbi vindecaţi, de oameni cu infirmităţi, oameni care din pricina acestor handicapuri nu mai aveau nici o valoare în ochii semenilor. Pentru toţi aceştia Domnul Isus a venit cu dragoste şi cu rezolvarea celor mai mari probleme pe care le aveau.

Am vorbit despre aceste handicapuri fizice, handicapuri care de cele mai multe ori aduc izolarea celor în cauză. Dar cum privim noi infirmităţile spirituale? Suntem noi conştienţi că acestea există?

Atunci când Domnul Isus vindeca pe cineva, nu făcea decât să redea funcţionalitatea unui trup care după o vreme, va deveni ceea ce a fost la început – ţărână.

Dar ce se întâmplă cu acea parte a fiinţelor noastre care nu mai este supusă putrezirii, cu sufletul nostru? Nu merită oare să ne gândim la el? Oamenii îi izolează pe cei infirmi. Dar, atunci când sufletul este infirm, omul este în izolare faţă de Dumnezeu. Poate nu doare la fel, dar aceasta este vremelnic. Va veni o vreme când va fi începutul durerilor şi va fi un început fără sfârşit.

Dragul meu ascultător, l-am însoţit pe Luca prin materialul pe care l-a scris şi am văzut grija cu care redă dragostea Domnului Isus faţă de cei suferinzi. Poate că ai şi tu probleme medicale, un trup care nu mai funcţionează bine şi te gândeşti că ar fi bine să primeşti vindecare. Domnul Isus poate să ţi-o dea. Dar te invit acum să te gândeşti la sufletul tău. Poate mai mult decât trupul ai nevoie de vindecare pentru sufletul tău. Nu ezita să apelezi la Mântuitorul. El va veni cu dragoste! Totul este