Itinerar Biblic Ep.0186 – Luca Cap.9 Vers.1-43

 

Rezumat

·         Pilda semănătorului.

·         Pilda luminii aprinse.

·         Relaţiile personale.

·         Potolirea furtunii.

·         Eliberarea îndrăcitului din Gadara.

Dragi prieteni, continuăm călătoria noastră prin paginile Evangheliei după Luca în acelaşi ritm alert, asistând la intensa activitate a Domnului Isus.

Astăzi suntem la capitolul 8, un capitol plin şi el de acţiune.

Domnul Isus Îşi continua lucrarea şi foarte mulţi oameni veneau la El, printre aceştia numărându-se şi oficiali, oameni cu poziţii înalte.

v.1 Curînd după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;

v.2  şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci,

v.3  Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-L ajutau cu ce aveau.

Iată că nu doar oamenii de rând şi cei care erau săraci veneau la Domnul Isus. După El veneau toţi cei ce aveau inima deschisă şi recunoşteau în El pe cel trimis de Dumnezeu pentru alinarea suferinţelor sufletului.

Dar să vedem ce mai spune Domnul Isus.

v.4  Cînd s’a strîns o gloată mare, şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:

v.5  ,,Sămănătorul a ieşit să-şi samene sămînţa. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: a fost călcată în picioare, şi au mîncat-o păsările cerului.

v.6  O altă parte a căzut pe stîncă; şi, cum a răsărit, s’a uscat, pentrucă n’avea umezeală.

v.7  O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.

v.8  O altă parte a căzut pe pămînt bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.“ După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: ,,Cine are urechi de auzit, să audă.“

v.9  Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.

v.10  El le-a răspuns: ,,Vouă v’a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca ,măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.“

v.11  Iată ce înţeles are pilda aceasta: ,,Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu.

v.12  Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi.

v.13  Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n’au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad.

v.14  Sămînţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îşi văd de drum, şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n’aduc rod care să ajungă la coacere.

v.15  Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într’o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare.

Ghiciţi cine este Semănătorul?  Este Domnul  Isus, iar  sămânţa este Cuvântul Lui. Păsările sunt simbolul diavolului. Locurile stâncoase îi reprezintă pe cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu în entuziasmul firii. Necazurile şi persecuţiile atenuează interesul. Pentru o vreme, ascultătorii fireşti ai Cuvântului manifestă un interes crescut şi mare râvnă, dar când vine un necaz, fie el şi de mici proporţii, iese la iveală lipsa lor de credinţă. Numai un număr mic de seminţe cade pe pământ bun şi aduce multă roadă. Aceştia sunt cei care aud cuvântul şi sunt schimbaţi cu adevărat de el.

Dar iată o altă pildă spusă de Domnul Isus.

v.16  Nimeni, dupăce a aprins o lumină, n’o acopere cu un vas, nici n’o pune supt pat, ci o pune într’un sfeşnic, pentruca ceice intră, să vadă lumina.

v.17  Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.

v.18  Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n’are, i se va lua şi ce i se pare că are.“

Pilda luminii este o pildă a acţiunii. Lumina creează responsabilitate. Omul care primeşte adevărul trebuie să acţioneze. Noi suntem răspunzători pentru măsura de lumină pe care am primit-o. Şi eu şi voi eram în întuneric înainte de a fi pătrunşi de lumina Evangheliei. Avem uneori impresia că omul este păcătos din cauza slăbiciunii sau a ignoranţei sale. Dar Pavel spune foarte sincer şi foarte clar – în Romani 1 – că omul, chiar dacă L-a cunoscut pe Dumnezeu, nu L-a slăvit ca Dumnezeu. Omul este un păcătos voluntar. Aşa suntem toţi şi lumina care ne este dată ne face răspunzători. Noi venim în această lume pierduţi şi, dacă nu acceptăm Lumina, care este Hristos, rămânem pierduţi. Suntem socotiţi răspunzători după măsura de lumină pe care am primit-o.

Mergem mai departe:

v.19  Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească, din pricina norodului.

v.20  Cineva I-a spus: ,,Mamă-Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi vor să Te vadă.“

v.21 Dar El, drept răspuns, a zis: ,,Mama Mea şi fraţii Mei sînt ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi-l împlinesc.“

Hristos proclamă o nouă relaţie în acest fragment. El nu neagă relaţiile cu familia Sa, dar este gata să demonstreze o relaţie mult mai adâncă, mult mai înaltă, o relaţie permanentă care transcende orice legătură de sânge. Prin această relaţie, credinciosul este adus extraordinar de aproape de El.

Până acum au fost cuvinte ale Domnului Isus. Iată şi acţiune:

v.22  Într’una din zile, Isus S’a suit într’o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: ,,Haidem să trecem dincolo de lac.“ Şi au plecat.

v.23  Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s’a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie.

v.24  Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, perim.“ Isus S’a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s’au potolit: şi s’a făcut linişte.

v.25  Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credinţa?“ Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: ,,Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi-L ascultă?“

Isus a poruncit ucenicilor să treacă marea. S-a pornit o furtuna care nu era nicidecum una obişnuită. Intensitatea furtunii ne sugerează cruzimea lui Satan. Domnul S-a culcat pentru că era istovit – atât de istovit încât furtuna violentă care se iscase în jurul Lui nu L-a tulburat deloc. Ucenicilor li s-a făcut frică şi la un moment dat au fost convinşi că vor pieri cu toţii. Furtuna nu L-a deranjat pe Domnul Isus, dar acest efect a fost realizat de ucenicii Lui. El a certat vântul şi marea, aşa cum ceartă cineva un câine ţinut în lesă. Cu alte cuvinte, Domnul Isus a spus vântului şi mării să se potolească. Minunea constă în faptul că vântul a încetat imediat şi marea, care fusese zbuciumată ore întregi, s-a calmat instantaneu, devenind netedă ca sticla. Adesea Domnul ne pune în mijlocul unei furtuni pentru ca să venim mai aproape de El şi să învăţăm ce fel de Om este El cu adevărat.

Acum Domnul Isus ajunge în Gadara unde trăia un om posedat de demoni. Datorită faptului că era medic, Luca relatează această întâmplare cu mai multe detalii decât ceilalţi evanghelişti.

v.26  Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii.

v.27  Cînd a ieşit Isus la ţărm, L-a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într’o casă, ci în morminte.

 

În aparenţă, au existat doi îndrăciţi, dar Luca a ales doar unul pentru un scop precis. De ce? Luca este medic şi încearcă să ne prezinte o ilustraţie. În privinţa demonilor, mulţi cred că ei fac parte din categoria stafiilor, a fantomelor, a spiriduşilor, a satirilor, fiind personaje de basm sau fabule. Vreme îndelungată, creştinii au crezut că dacă demonii au existat cândva, acum nu mai există. Şi totuşi, eu cred că asistăm astăzi la o manifestare tot mai puternică a demonilor în ziua de astăzi. Este dificil de explicat ce se întâmplă în societatea contemporană, dacă nu admitem existenţa demonilor.

Doctorul Luca tratează demonismul cu mare pătrundere, din perspectiva unui medic, folosind o abordare ştiinţifică.

Relatarea lui Matei referitoare la acelaşi incident este o prezentare seacă a faptelor.

Relatarea lui Marcu este mai emoţională şi spectaculoasă.

Anterior acestui capitol, în Evanghelia sa, Luca s-a mai referit la demonism arătând clar că demonismul şi bolile sunt lucruri total diferite. Posedarea de către demoni este la fel de reală ca lepra sau cancerul. Demonii îi tulbură pe oameni, îi afectează fizic, intelectual şi spiritual. Ei pot distruge sufletele oamenilor şi să ducă la condamnarea veşnică a acestora. În capitolul următor, Luca ne spune că demonul este sinonim cu duhul necurat.

Cazul acestui om posedat de demon este unul din cele mai dificile. Este nevoie să luăm în consideraţie câteva fapte când ne gândim la acest caz. Seminţia lui Gad ocupase ţinutul Gadarei. Această seminţie nu a trecut Iordanul o dată cu Iosua când Israel a luat în stăpânire ţara. Acest om care era posedat de demoni nu purta nici un fel de haine. Nu locuia în case ca toţi ceilalţi oameni, ci stătea printre morminte şi grote. Personalitatea acestui om a fost degradată, pervertită şi distrusă. El nu mai avea nici un fel de voinţă; demonul îl luase în stăpânire cu totul.

v.28  Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.“

v.29  Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii.

Demonul L-a recunoscut pe Isus. Iacov ne spune: “Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred … şi se înfioară!” (Iacov 2:19).  Demonii sunt duşmanii lui Dumnezeu şi vor fi judecaţi.

Poate v-aţi întrebat care este originea demonilor?

Nu putem fi dogmatici în această privinţă. Lumea fizică are în ea ceva ce nu poate fi văzut – este vorba de atom. Atomii există şi descoperirea atomului a avut un impact puternic asupra acestei lumi. La fel, în lumea spirituală există lucruri pe care noi nu le putem vedea. Îngerii sunt reali, dar noi nu-i putem vedea. Există două clase de îngeri: cei care sunt cu Dumnezeu şi Îi slujesc Lui şi cei care au căzut la început, împreună cu Satan. Homer vorbeşte despre “daimon” şi “Theos” considerându-le sinonime. Hesiod, un filozof grec, spune că toţi demonii sunt buni, în timp ce un alt filozof grec, Empedocles, declară că demonii sunt atât răi cât şi buni. Dincolo de idolatrie şi de toate religiile antice întâlnim prezenţa demonismului.

Demonii îi controlează pe oameni astfel încât ei nu pot face nimic din ce ar dori să facă. Demonii îi fac pe oameni să comită fapte înspăimântătoare şi îi fac pe oameni să comită acte care le distrug sufletul. Demonii le împing pe mame să-şi omoare copiii, pe soţi să-şi omoare soţiile şi pe copiii să-şi ucidă părinţii. Oamenii comit acte necugetate fără să ştie de ce fac lucruri atât de groaznice. Aşa ceva se întâmplă şi în ziua de astăzi, dar omenirea dă vina pe orice altceva, numai pe demoni nu.

v.30  Isus l-a întrebat: ,,Cum îţi este numele?“ ,,Legiune,“ a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el.

v.31  Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc.

v.32  Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie.

v.33  Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe rîpă în lac, şi s’a înecat.

Acest om nu era posedat de un demon, ci de o legiune de demoni. Într-o legiune romană erau între 3 000 şi 6 000 de soldaţi. Cuvântul “legiune” era folosit pe atunci aşa cum este folosit astăzi cuvântul “mulţime” sau “gloată”. În acest om era o mulţime de demoni, iar aceştia nu doreau să se ducă în adânc. “Adâncul” este groapa fără fund, abisul în care sunt încarceraţi toţi îngerii decăzuţi. Iată ce ne spune Iuda în versetul 6 al cărţii sale: “El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.” Demonii vor să locuiască în trupul unei fiinţe omeneşti. Atunci când este alungat dintr-o persoană, demonul rătăceşte o vreme, după care încearcă din nou să intre în persoana din care a plecat. Dacă nu reuşeşte, se va duce la altă persoană. Demonii nu vor să stea afară din trup. Când Domnul a alungat demonii din acest om, aceştia au fost de acord să intre în porci, numai să nu se ducă în abis. Observaţi că porcii au preferat să moară decât să fie locuiţi de demoni!

v.34  Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.

v.35  Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.

v.36  Ceice văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpînit de draci.

În acest om s-a produs o schimbare minunată. Numai Hristos poate elibera pe cineva din puterea lui Satan. Astăzi noi asistăm la o revenire în forţă a demonismului. Este un lucru urât şi înspăimântător şi avem nevoie de Dumnezeu pentru ajutor.

v.37  Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S’a suit într’o corabie, şi S’a întors.

v.38  Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să-i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l-a trimes acasă, şi i-a zis:

v.39  ,,Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.“ El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

v.40 La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.

Este uluitor să descoperim faptul că locuitorii din Gadara au venit la Domnul Isus şi    i-au cerut să plece din acel loc. Ei preferau să aibă porcii în loc să-L aibă pe El. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi: mulţi oameni preferă să aibă alte lucruri – la fel de rele ca porcii – decât să-L aibă pe Hristos!

Când Isus S-a întors pe malul celălalt al Mării Galileii, mulţimile s-au adunat în jurul lui. În această mulţime de oameni se aflau două persoane disperate.

v.41  Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s’a aruncat la picioarele lui Isus, şi L-a rugat să vină pînă la el acasă;

v.42  pentrucă avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.

v.43  Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea îşi cheltuise toată averea cu doftorii, fără s’o fi putut vindeca vreunul.

v.44  Ea s’a apropiat pe dinapoi, şi s’a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s’a oprit.

Iair a venit să-I ceară lui Isus să-i vindece fiica, nu să o învie din morţi. Credinţa lui nu era mare, dar situaţia în care se afla era disperată. El credea că Isus trebuie să o atingă pe fiica lui. În timp ce Isus vorbea cu Iair, a fost întrerupt de femeia cu o scurgere de sânge. Femeia suferea de această afecţiune de doisprezece ani. Fiica lui Iair avea doisprezece ani. Se încheiau doisprezece ani de întuneric în timp ce doisprezece ani de lumină se stingeau.

v.45  Şi Isus a zis: ,,Cine s’a atins de Mine?“ Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,,Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s’a atins de Mine?“

v.46  Dar Isus a răspuns: ,,S’a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.“

v.47  Femeia, cînd s’a văzut dată de gol, a venit tremurînd, s’a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numai decît.

v.48  Isus i-a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mîntuit, du-te în pace.“

Isus nu a atins-o pe această femeie; femeia L-a atins şi a fost vindecată instantaneu. Amintiţi-vă că Isus era înconjurat de o mulţime de oameni. Ucenicii vedeau că Isus era atins şi împins din toate părţile de multitudinea aceea de oameni. Totuşi, numai femeia aceea a fost vindecată.

v.49  Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi-i spune: ,,Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.“

v.50  Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.“

v.51  Cînd a ajuns la casa fruntaşului, n’a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.

Când au ajuns la casa lui Iair, bocitoarele plătite îşi începuseră deja activitatea. Dar   s-au oprit din plâns în scurt timp, pentru a râde privindu-L cu neîncredere pe Isus.

v.52  Toţi plîngeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: ,,Nu plîngeţi; fetiţa n’a murit, ci doarme.“

v.53  Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.

Domnul Isus i-a luat înăuntru pe tatăl şi pe mama fetei, pe Iacov, Ioan şi Petru. Doctorul Luca ne spune că Isus i-a vorbit fetiţei cu blândeţe şi i-a spus: “Fetiţo, scoală-te!” Sau: “Mieluşelule, scoală-te!” Fetiţa s-a sculat. Domnul a adus-o înapoi într-o lume a suferinţei, de dragul părinţilor săi, nu de dragul ei.

v.54  Dar El, dupăce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mînă, şi a strigat cu glas tare: ,,Fetiţo, scoală-te!“

v.55  Şi duhul ei s’a întors în ea, iar fata s’a sculat numaidecît. Isus a poruncit să-i dea să mănînce.

v.56  Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întîmplate.

Dragi prieteni, observaţi din nou că Domnul foloseşte aceeaşi metodă când este vorba de învierea cuiva din morţi. El îi cheamă şi ei Îi aud glasul! Domnul nostru a demonstrat încă o dată că este într-adevăr Dumnezeu!

Lucrul acesta trebuie să ne facă să privim cu şi mai mare încredere la Cel ce într-o bună zi va veni pe norii cerului şi îi va chema la Sine pe ai Săi. Va fi de ajuns un cuvânt şi armate de oameni vor fi smulşi de pe pământul acesta pentru a intra în slava ce le-a fost pregătit de Domnul.

Este dragul meu, un bun subiect de meditaţie şi pentru tine. Ai tu această credinţă în fiul lui Dumnezeu? Pentru că numai crezând eşti al lui.