Itinerar Biblic Ep.0185 – Luca cap. 22:41 – 72

 

Rezumat

  • Rugăciunea din Gheţimani.
  • Prinderea Domnului Isus.
  • Lepădarea lui Petru.
  • Isus în faţa Marelui Preot.

Dragi ascultători, odată cu episodul desfăşurat în grădina Gheţimani, episod prezentat de Luca în acest capitol 22, cred că trebuie să ne gândim din nou la faptul că iertarea noastră nu a fost o simplă alegere a lui Dumnezeu. Nu a fost vorba numai despre faptul că Dumnezeu a ales să-l trimită pe Fiul Său în această lume pentru ca noi să fim mântuiţi. Din durerea pe care o resimte Domnul Isus ne dăm seama că nu a fost deloc simplu să ia asupra lui păcatele noastre. Gândiţi-vă puţin la cele mai groaznice lucruri care se întâmplă printre noi oamenii, toate crimele, atrocităţile, lucruri care adesea nici măcar în rândul animalelor nu se întâmplă, toate acestea sunt păcate şi aceste păcate au fost luate de Domnul Isus asupra Lui. Le-a luat asupra Lui pentru ca noi să fim liberi.

El era deja în Ierusalim, conştient că momentul crucificării era mai aproape decât oricând. Deja se făcuseră ultimele pregătiri pentru acest mare eveniment. Domnul fusese deja în camera de sus, acolo unde instituise Cina care avea să fie amintire peste veacuri a ceea ce a făcut El pentru omenire.

Chiar în acea ultimă seară le-a arătat ucenicilor pentru ce venise El pe pământul nostru.

După petrecerea acestor momente, Domnul ia cu El pe ucenici, mai puţin cele ce îl vându-se şi se retrage pentru rugăciune aşa cum îi era obiceiul.

Dar să urmărim textul şi vom vedea dramatismul rugăciunii Domnului Isus din Grădina Gheţimani.

v.41  Apoi S’a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage,

v.42  zicînd: ,,Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.“

Cât de departe puteţi arunca o piatră? Atât de mult S-a depărtat Domnul nostru de ucenicii Săi când S-a dus să Se roage. El S-a rugat ca acel pahar să fie înlăturat.

Acest subiect a iscat multe controverse. Unii sunt de părere că Domnul Se temea să nu moară înainte de a merge la cruce. Nu vreau să fiu dogmatic, dar nu văd nici un sens în această teorie. Nu există nici un merit într-o cruce romană. Lemnul nu are nici un merit.

Meritul este numai al Celui care a murit. Dacă ar fi murit în vremea noastră, când se foloseşte scaunul electric, de exemplu, moartea Lui ar fi avut aceeaşi valoare.

Dacă Hristos ar fi murit în grădina Ghetsimani, moartea Lui ar fi avut aceeaşi valoare.

Paharul era crucea şi nu mă refer la suferinţa morţii, ci la faptul că El a fost făcut păcat pentru noi. El este Sfântul lui Dumnezeu. Când păcatul meu a fost pus asupra Lui, acesta a fost un lucru respingător. Nu ştiu de ce ne închipuim noi că suntem atrăgători pentru Dumnezeu. Păcatul meu pus asupra lui Hristos a fost respingător, îngrozitor. A fost teribil şi pentru o clipă, El S-a răzvrătit împotriva acestui lucru. Când era în grădina Gheţimani, în umbra crucii, Ispititorul a venit din nou să-I ofere Domnului Isus coroana fără cruce. Cu toate acestea, Domnul Isus venise să facă voia Tatălui, aşa că a spus: “Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci voia Ta.” El S-a predat voii Tatălui, deşi a purtat păcatul meu şi al vostru era un lucru atât de respingător pentru El!

v.43  Atunci I s’a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

A existat un înger şi atunci când Domnul a fost ispitit în pustie şi iată că apare unul şi acum, în grădină, când Satan a venit să-L ispitească din nou.  Luca este singurul care menţionează acest fapt.

v.44  A ajuns într’un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt.

Numai Luca ne spune că sudoarea lui Isus se făcuse ca nişte picături mari de sânge. Domnul a avut o reacţie fizică impresionantă faţă de agonia şi conflictul căruia îi făcea faţă. Nu ştiu să explic ce s-a întâmplat şi nici nu-mi propun să încerc. Cu toate acestea, nu sunt impresionat de explicaţiile biologice oferite astăzi. Îmi dau seama că unii medici creştini foarte buni au venit cu explicaţii interesante, dar eu nu sunt impresionat de ele. Domnul Isus Şi-a vărsat sângele pentru mine, iar eu mă închin înaintea Lui cu reverenţă. Nici unul din cei răscumpăraţi nu a ştiut vreodată cât de adânci era apele sau cât de neagră noaptea prin care a trecut Domnul. Şi totuşi, El şi-a găsit oile pierdute.

Inima lui Hristos a fost frântă din cauza condiţiei noastre, a stării noastre de oameni pierduţi. El Şi-a vărsat sângele şi a murit pentru libertatea noastră veşnică. Isus a spus: “Eu am venit pentru ca oile să aibă viaţă şi s–o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Domnul a iubit atât de mult această lume pierdută încât a mers până la cel din urmă adânc al iadului pentru a-i putea oferi omului mântuirea. Şi lumea Îl respinge cu dispreţ pe Sfântul lui Dumnezeu, Mântuitorul fără pată care a fost făcut păcat pentru noi.

Îngăduiţi-mi să vă întreb ceva. L-aţi respins şi voi pe Isus Hristos? L-aţi dispreţuit? Sunteţi nerecunoscători faţă de ceea ce a făcut pentru voi?

Staţi în liniştea din Ghetsimani, liniştea acestei grădini şi ascultaţi. Ascultaţi suspinul sufletului Său? Auziţi voi cum cad picăturile de sânge?

Uitaţi-vă cu atenţie în grădină şi acolo, lângă un măslin, Îl veţi vedea plecându-Se într-o rugăciune chinuitoare pe Mântuitorul care a luat asupra Lui umanitatea mea şi a ta. A doua zi, El a mers la cruce.

v.45  După ce S’a rugat, S’a sculat, şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare,

v.46  şi le-a zis: ,,Pentruce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.“

v.47  Pe cînd grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s’a apropiat de Isus, ca să-L sărute.

v.48  Şi Isus i-a zis: ,,Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?“

Acesta este cel mai josnic act de trădare înregistrat vreodată. Este groaznic şi demn de dispreţ. Iuda cunoştea locul în care Domnul obişnuia să Se retragă şi l-a dus acolo pe duşman. Sărutul este o emblemă a dragostei şi afecţiunii. Iuda l-a folosit pentru a-L trăda pe Isus Hristos, ceea ce face ca actul Lui să fie şi mai respingător. Observaţi că Domnul nostru, în umanitatea Lui, nu se deosebea cu nimic de ceilalţi oameni. Era nevoie să fie identificat într-o mulţime. Acesta este momentul în care Isus a fost dat în mâna oamenilor păcătoşi.

v.49  Ceice erau cu Isus, au văzut ce avea să se întîmple, şi au zis: ,,Doamne, să lovim cu sabia?“

v.50  Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă.

v.51  Dar Isus a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Lăsaţi-i! Pînă aici!“ Şi S’a atins de urechea omului aceluia, şi l-a vindecat.

v.52  Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrînilor, cari veniseră împotriva Lui: ,,Aţi ieşit după Mine ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege?

v.53  În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n’aţi pus mîna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunerecului.“

Ucenicii au fost de părere că era momentul să folosească sabia aceea. Dar nu era momentul pentru sabie, pentru că Domnul Isus Se afla pe drumul spre cruce. Sabia era pentru protecţia lor personală după ce Isus nu va mai fi cu ei. Întunericul şi lumina s-au întâlnit la crucea lui Hristos.

v.54 Dupăce au pus mîna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe.

Este periculos să-L urmezi pe Isus de la distanţă. Aşa a făcut Petru. Isus este arestat şi adus înaintea lui Caiafa, marele preot pe placul Romei. Ana, socrul lui, era de fapt marele preot în conformitate cu Legea lui Moise. Isus a fost adus mai întâi înaintea lui Ana, cum ne spune evanghelistul Ioan. Unii cred că Ana a fost cel care a orchestrat complotul pentru prinderea lui Isus. Are loc o adunare a Sinedriului. Petru se îndrepta spre căderea sa ruşinoasă urmându-L pe Domnul de la distanţă şi alegându-şi o companie nepotrivită.

 

v.55  Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s’a aşezat şi el printre ei.

v.56  O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s’a uitat ţintă la el, şi a zis: ,,Şi omul acesta era cu El.“

v.57  Dar Petru s’a lepădat, şi a zis: ,,Femeie, nu-L cunosc.“

În timp ce se desfăşura farsa procesului lui Isus, Simon Petru se lupta cu o ispită grozavă. Şoapta unei servitoare îl face să se lepede de Domnul lui. În acel moment, lui Petru îi era ruşine să fie recunoscut drept un ucenic al lui Isus.

Vă mai amintiţi că Domnul Isus îl avertizase pe Petru cu privire la această ispită. Domnul Îi spune că Satan este cel care i-a cerut să-i cearnă, adică să-i încerce. Petru a declarat atunci că el este gata chiar să moară pentru Domnul.

Acum , este foarte adevărat, că atunci când au venit după Domnul, Petru a dat dovadă de curaj şi  l-a lovit pe slujitorul Marelui Preot, tăindu-i urechea. Dar, iată, acum este dovedită slăbiciunea lui Petru. Pe de o parte foloseşte cuvinte mari, iar pe cealaltă parte el neagă orice legătură cu Domnul.

Ne-am aflat şi noi oare în această situaţie? Fie ca Dumnezeu să ne ierte laşitatea şi slăbiciunea, aşa cum l-a iertat pe Petru.

Un alt lucru pe care trebuie să-l remarcăm aici este acela că Petru s-a lepădat de Domnul nu pentru că Dumnezeu a vrut aşa. Nu a fost manipulat de Dumnezeu pentru a se împlini ceea ce anunţase El. A fost alegerea lui Petru, a fost slăbiciunea lui.

Dragii mei, dacă cădem, dacă comitem păcate, în nici un caz nu putem să-l învinovăţim pe Dumnezeu de eşecul nostru în ascultare. Este doar slăbiciunea noastră, lipsa noastră de veghere.

Pe de altă parte, această cădere a lui Petru a fost o lecţie pentru El. Domnul i-a spus încă de la început că după ce va trece de această încercare, el, Petru, ca fi unul care îi va întări pe ucenici.

Dacă ne amintim un pic de Petru, ne dăm seama că avea o fire impulsivă şi nu stătea să analizeze prea mult o situaţie. El trecea imediat la acţiune şi din pricina aceasta adesea greşea. Poate că şi în relaţiile cu ceilalţi era la fel : aspru, cu o judecată pripită, neîndurător. Ei bine, această experienţă l-a mai înmuiat pe Petru. De acum a fost capabil să aibă mai multă înţelegere.

Dragii mei, fără să trecem prin anumite experienţe, nu cred că avem o înţelegere adecvată asupra acestora. De aceea poate, suntem şi atât de intransigenţi cu lucrurile şi faptele pe care nu le înţelegem. Gândiţi-vă la Petru şi citiţi Epistolele sale. Veţi descoperi acolo o înţelepciune patriarhală, care este a aceluiaşi Petru, dar transformat şi format de experienţele pe care le-a avut.

Cred, dragi ascultători, că această experienţă a lui Petru, a fost aşezată aici ca un punct de reflecţie pentru noi.

Trebuie pe de o parte să fim încurajaţi atunci când trecem prin diferite teste, încercări, pentru că ştim că acestea vor revela ceea ce suntem noi cu adevărat. Vom cunoaşte mai bine motivele pentru care să ne încredem şi mai mult în dragostea lui Dumnezeu.

Apoi, încercările acestea ne dovedesc şi dragostea şi puterea de iertare pe care o are Dumnezeul nostru. El iartă şi restaurează, aşa cum a făcut-o şi cu Petru.

Un alt aspect aici este acela al experienţelor pe care le dobândim şi care pot fi folosite în sprijinul altora. Înţelegând ce se petrece cu anumite persoane, în anumite situaţii, putem fi un sprijin pentru ei şi îi putem îndrepta către Dumnezeul care ne-a izbăvit şi pe noi din situaţii asemănătoare.

Dar să mergem mai departe în Evanghelia după Luca capitolul 22 în acest episod al lepădării lui Petru.

v.58  Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: ,,Şi tu eşti unul din oamenii aceia.“ Iar Petru a zis: ,,Omule, nu sînt dintre ei.“

v 59  Cam după un ceas, un altul întărea acelaş lucru, şi zicea: ,,Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.“

O altă persoană l-a identificat drept ucenic al lui Isus, în timp ce Petru încerca să se alăture altui grup. Din nou, Simon Petru a negat şi s-a retras către un alt loc. De data aceasta, punctul lui slab, care consta în vorbă multă, l-a făcut să dea de necaz. Vorbirea lui  l-a dat de gol şi cei din jur şi-au dat seama că este din Galileea.

v.60  Petru a răspuns: ,,Omule, nu ştiu ce zici.“ Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă, a cîntat cocoşul.

Dragi prieteni, dacă Petru ar fi lăsat lucrurile aşa, acesta ar fi fost sfârşitul lui. Ar fi sfârşit şi el ca Iuda Iscarioteanul. Dar iată ce s-a întâmplat:

v.61  Domnul S’a întors, şi S’a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: ,,Înainte ca să cînte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.“

v.62  Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar.

Simon Petru Îl iubea pe Isus şi a fost sincer când a spus că-I va fi loial, dar nu-şi cunoştea slăbiciunea. Nu ajunsese încă în punctul în care să recunoască faptul că nu este nimic bun în firea lui pământească. Petru a plâns. Acestea au fost lacrimile unei adevărate pocăinţe.

Orice copil al lui Dumnezeu se poate întoarce la Dumnezeu după ce a greşit. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Simon Petru a fost la fel de rău ca Iuda: el nu L-a vândut pe Isus, dar s-a lepădat de El. Diferenţa dintre Iuda şi Petru a fost aceea că Petru s-a pocăit. Domnul S-a rugat să nu se piardă credinţa lui Petru.

În tot timpul acesta, Domnul Isus era la discreţia aprozilor şi slujitorilor Marelui Preot:

v.63  Oamenii, cari păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi-L băteau.

v.64  L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi-L întrebau, zicînd: ,,Prooroceşte, cine Te-a lovit?“

v.65  Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocori.

Marii preoţi şi bătrânii L-au dus pe Isus la casa lui Ana. Era ilegal să reţină pe Isus fără nici o acuzaţie, dar L-au ţinut până ce au formulat una în adunarea Sinedriului.

Vedeţi, ei L-au arestat pe Isus fără să aibă un plan pus la punct. Lucrul cel mai interesant este că nu au avut de gând să-L prindă atât de repede. Probabil că Iuda s-a dus şi le-a spus: “Mai bine veniţi să-L luaţi acum, cât încă mai puteţi”, gândindu-se că Isus ar putea pleca din cetate. Sigur că Domnul nu avea intenţia de a pleca.

Aţi observat vreodată cât de multe lucruri ilegale au fost în procesul lui Isus? Conducătorii religioşi L-au arestat pentru încălcare Legii mozaice şi totuşi, ei au încălcat aceeaşi Lege pentru că L-au judecat noaptea şi prin luarea unei decizii în aceeaşi zi în care a avut loc procesul. Şi acest lucru era ilegal. De asemenea, marele preot şi-a sfâşiat haina, ceea ce era de asemenea interzis de Legea lui Moise.

Conducătorii religioşi L-au dat pe Isus pe mâna soldaţilor până când au reuşit să formuleze o acuzaţie. Dacă un prizonier era condamnat la moarte, soldaţii jucau un joc cu el. Acest joc se numea “mâna fierbinte”. Fiecare soldat îl lovea cu pumnul în faţă pe prizonierul legat la ochi. Numai un soldat nu-l lovea. Apoi se scotea legătura de la ochi şi prizonierul trebuia să ghicească cine l-a lovit. Ei au jucat acest joc de atât de multe ori, încât faţa lui Hristos a ajuns o rană deschisă. Mă îndoiesc că mai putea fi recunoscut de cineva. Faţa sa nu mai arăta a chip de om. Isaia spune: “… atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor” (Isaia 52:14). Cred că era o privelişte înfricoşătoare să vezi cum arăta Domnul Isus după acest joc. Acesta a fost unul din motivele pentru care nu a putut să-Şi poarte crucea.

v.66  Cînd s’a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s’au adunat împreună, şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis:

v.67  ,,Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!“ Isus le-a răspuns: ,,Dacă vă voi spune, nu veţi crede;

v.68  şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul.

v.69  Deacum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.“

Sinedriul I-a pus două întrebări lui Isus. Prima: “Eşti Tu Hristosul?” Dacă Domnul răspundea afirmativ, era acuzat de înaltă trădare, pentru că orice persoană care susţinea că este Mesia era considerat de romani un pericol potenţial. În Psalmul 110, Tatăl Îi spune Fiului: “Stai la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi la picioarele Tale”. El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor.

v.70  Toţi au zis: ,,Eşti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?“ Şi El le-a răspuns: ,,Aşa cum o spuneţi; da, sînt.“

Aceasta este cea de-a doua acuzaţie.

v.71  Atunci ei au zis: ,,Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.“

Acesta a fost lucrul pe baza căruia s-au înţeles să-L răstignească pe Isus. Observaţi totuşi că aceasta nu este acuzaţia pe care au adus-o înaintea tribunalului roman. Când au trecut de la tribunalul evreiesc la cel roman au schimbat acuzaţia.

Dragi prieteni aici este prezentă condiţia noastră umană, pervertită. Este un complot al păcatului şi al slăbiciunilor umane împotriva fiului lui Dumnezeu.

Culmea este că Domnul Isus, nu este victimă în acest complot ci s-a lăsat purtat de bună voi aici, pentru cel mai nobil scop. Izbăvirea noastre. Înţelegeţi lucrul acesta:

El a murit ca noi să trăim. Acesta este semnul divinităţi.

Dragii mei, credeţi lucrul acesta şi daţi-i voie să facă din moartea Lui răscumpărarea pentru viaţa voastră. El ne cere ce nu este al nostru pentru a ne oferi ceva infinit mai bun şi mai preţios. Este un schimb profitabil. Faceţi-l!