Itinerar Biblic Ep.0179 – Luca cap. 2:1-32

 

Sesiunea 179

Luca cap. 2:33-3:3

Rezumat

·         Copilul Isus în templu.

·         Reacţiile oamenilor lui Dumnezeu faţă de copilul Isus.

·         Începutul propovăduirii lui Ioan botezătorul.

 

Dragi ascultători, ne întoarcem astăzi la evenimentele legate de naşterea Domnului Isus. Aşa cum am văzut până acum, Dumnezeu a făcut toate pregătirile necesare venirii Fiului Său în această lume. Dar care au fost reacţiile oamenilor la naşterea Sa? Ele au fost diverse, chiar cei implicaţi în mod direct în această venire a lui Dumnezeu în lume, neînţelegând ce se petrece. Această neînţelegere, sunt convins, nu a venit din lipsa ascultării sau din alte motive, altele decât că venirea Domnului Isus în lumea noastră, este un eveniment unic, o minune pe care nimeni altcineva nu o poate reproduce.

Nici astăzi nu se poate spune că este mai multă înţelegere. Poate, pentru că înţelegerea aceasta are de a face în mod direct şi cu credinţa unei persoane.

Dar să ne întoarcem la ceea ce se petrecea în jurul naşterii Domnului Isus. Suntem tot la cel de al doilea capitol din Evanghelia după Luca şi începem observarea acestui text de la versetul 33.

v.33  Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile cari se spuneau despre El.

v.34  Simeon i-a binecuvîntat, şi a zis Mariei, mama Lui: ,,Iată, Copilul acesta este rînduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stîrni împotrivire.

v.35  Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi.“

Dragi prieteni, Maria, mama Domnului Isus,  a plătit un preţ exorbitant pentru aducerea pe lume a Mântuitorului. Inima ei a fost frântă în timp ce stătea la piciorul crucii văzându-şi Fiul murind în chinuri cumplite.

Crucea lui Hristos i-a mişcat pe mulţi. Pictorii au aşternut pe pânză imagini impresionante, compozitorii au compus muzică mişcătoare inspiraţi de această temă, scriitori şi predicatori au zugrăvit în cuvinte cât mai meşteşugite răstignirea lui Isus. Există pericolul de a te raporta la moartea lui Isus cu milă şi compasiune şi de a te opri aici. Dar Hristos nu a murit pentru a stârni compasiunea oamenilor.

Nu compasiunea, ci credinţa voastră o vrea El. Mai târziu, tot în Evanghelia lui Luca, vom vedea că în timp ce Isus Se îndrepta spre cruce, câteva femei mergeau alături de El şi plângeau. Isus S-a întors spre ele şi le-a spus: “Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri” (Luca 23:28).

Dacă plângeţi pentru Isus, păstraţi-vă lacrimile pentru voi şi familia voastră. Nu are rost să  plângeţi pentru El, pentru că Isus nu are nevoie de compasiunea voastră. Isus Hristos vrea să credeţi în El să-I daţi voie să pătrundă în inimile voastre.

Maria a suferit cumplit văzându-L pe Isus răstignit pe cruce. Dar suferinţa ei nu avea nici o legătură cu mântuirea voastră, nici măcar cu mântuirea ei. Ea suferea din cauza relaţiei omeneşti care exista între mamă şi fiu. Maria era mama lui Isus. Ea Îl adusese pe lume şi Îl crescuse. El era Fiul ei. Când Domnul a privit în jos, de pe cruce, a spus: “Femeie, iată fiul tău!”, aceasta era manifestarea unei relaţii omeneşti pe care nimeni altcineva nu o mai avea cu El. Maria suferă ca mamă a lui Isus. Atunci s-a împlinit profeţia lui Simeon: sufletul ei a fost străpuns de o sabie.

Ajungem acum la o altă cântare din această Evanghelie.

v.36  Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vîrstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.

v.37  Rămasă văduvă, şi fiind în vîrstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.

v.38  A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea Ierusalimului.

Asemenea lui  Simeon, şi Ana trăia foarte aproape de Dumnezeu  şi Dumnezeu îi acordase această favoare de a-L recunoaşte pe Fiul Lui, pe Mesia. Ana a mulţumit pentru această favoare. Deşi cântarea ei nu este redată aici, ea I-a adus laude lui Dumnezeu pentru împlinirea făgăduinţei Sale.

Nu pot să nu vorbesc aici despre cei care cred că zece din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel s-au pierdut. Adică, cele zece seminţii care au fost duse în captivitatea asiriană în secolul VIII înainte de Hristos au migrat spre nord în loc să se întoarcă în Israel.

Dacă veţi cerceta Biblia, de la momentul întoarcerii Israelului în ţară, după perioada de captivitate, puteţi găsi referiri la toate seminţiile. Aici este menţionată Ana ca trăgându-se din seminţia lui Aşer. Este evident că Ana nu s-a pierdut.

Matei ne spune că următorul eveniment din viaţa lui Isus a fost călătoria în Egipt. Luca nu prezintă deloc această relatare. Este momentul să ne amintim din nou că fiecare Evanghelie a fost scrisă pentru un scop diferit. Matei Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca împărat, în timp ce Luca Îl prezintă în calitatea Sa de om desăvârşit. Venirea magilor nu servea scopului lui Luca.  Magii veniseră să caute un împărat, nu un ideal pentru neamul grecilor. Luca Îl prezintă pe Isus ca Omul desăvârşit. Observaţi în continuare cum îşi împlineşte Luca acest scop:

v.39  După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s’au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret.

v.40  Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.

Luca prezintă Omul perfect. Doctorul Luca se uită la acest băiat nu numai cu ochii specialistului în obstretică, şi cu cei ai pediatrului. Domnul Isus a crescut (fizic), era plin de înţelepciune (dezvoltare intelectuală), iar Duhul lui Dumnezeu era peste El (spiritual). Harul lui Dumnezeu era peste acest Băiat, astfel că El creştea din toate punctele de vedere: şi fizic, şi mental, şi spiritual.

Acesta este lucrul pe care multe persoane îl ignoră- Domnul Isus nu a rămas un copilaş într-un leagăn.

Multora le place această imagine pentru că le place să sărbătorească un Crăciun, să sărbătorească un copil. Copilul acesta nu le cere prea mult, în cele din urmă.

Dar, aşa cum bine ştim dragi prieteni, Domnul Isus a crescut, la un moment dat, avem un paşte de sărbătorit, ceea ce înseamnă că Domnul Isus a murit şi a înviat. Aceasta a făcut-o de dragul nostru. Dar, tocmai aceste aspecte, trebuie să ne conducă la un alt element important: întoarcerea Sa în calitate de judecător.

Poate că aceasta nu ne place să acceptăm. Nu ne place să acceptăm că păcatele noastre au solicitat ca un copil, copilul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele noastre. Nu ne place să recunoaştem că suntem păcătoşi şi că într-o bună zi ne vom confrunta cu judecata lui Dumnezeu.

Acum însă urmează un incident pe care numai Luca îl înregistrează. Luca relatează acest eveniment pentru că este un pediatru care vrea să observe evoluţia Copilului.

El alege să prezinte o scenă din viaţa lui Isus de când acesta avea 12 ani. Pentru că nu avem relatări despre copilăria lui Isus în Evanghelii, unii spun că aceştia sunt “anii tăcuţi” din viaţa Lui.

Eu nu cred că sunt tăcuţi deloc. Cred că textele din Vechiul Testament pot umple aceste goluri foarte bine, dacă le căutăm cu atenţie. Să revenim la acest unic incident din copilăria lui Isus relatat de Luca.

v.41 Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelor.

v 42  Cînd a fost El de doisprezece ani, s’au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului.

43  Apoi, dupăce au trecut zilele praznicului, pe cînd se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n’au băgat de seamă lucrul acesta.

44  Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie, şi au mers cale de o zi, şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.

45  Dar nu L-au găsit, şi s’au întors la Ierusalim să-L caute.

Maria şi Iosif creşteau un copil normal, sănătos. El nu umbla printre oameni cu o aură deasupra capului. Artiştii Evului Mediu au avut o concepţie ciudată despre Domnul Isus Hristos, atât în ce priveşte imaginea Lui din copilărie cât şi cea de om matur. Eu nu cred că Isus arăta aşa cum Îl reprezintă ei. Isus a fost un copil absolut normal.

În vremea aceea, oamenii călătoreau în grupuri mai mari. Când a venit vremea să plece din Ierusalim, toţi locuitorii din Galileea s-au adunat într-o mică localitate la nord de Ierusalim pentru a face împreună drumul spre casă. Aici L-au pierdut pe Isus. Probabil că Iosif a spus: “Unde este Isus?”, iar Maria a răspuns: “Am crezut că e cu tine!” L-au căutat printre toţi cunoscuţii lor şi când au descoperit că lipseşte, s-au întors înapoi la Ierusalim. Iosif şi Maria L-au căutat timp de trei zile. Şi unde credeţi că L-au găsit? În templu.

v.46  După trei zile, L-au găsit în Templu, şezînd în mijlocul învăţătorilor, ascultîndu-i şi punîndu-le întrebări.

v.47  Toţi cari-L auzeau, rămîneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.

v.48  Cînd L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: ,,Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.“

v.49  El le-a zis: ,,Dece M’aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?“

v.50  Dar ei n’au înţeles spusele Lui.

Când Maria şi Iosif L-au găsit pe Isus în templu, El stătea în mijlocul celor mai învăţaţi cărturari ai acelor timpuri. Aceştia îi puneau întrebări şi Îl ascultau. Se pare că El le punea întrebări la care ei nu puteau răspunde. Cărturarii erau uluiţi de răspunsurile Lui – amintiţi-vă că El avea doar 12 ani atunci! Este clar că Maria şi Iosif s-au supărat pe El.

Răspunsul lui Isus, atunci când este mustrat, descoperă surpriza faţă de faptul că părinţii Lui nu şi-au dat seama că El trebuia să se ocupe cu lucrurile lui Dumnezeu, Tatăl Său. Dacă Iosif ar fi fost tatăl Lui, ar fi spus: “Ce ai de gând să faci? Vrei să face lucrări de tâmplărie în Ierusalim?” Dar Iosif nu este Tatăl Lui.

Este foarte interesant ceea ce spune Domnul Isus. Observaţi vă rog că, deşi este încă un copil, El are o conştientă deplină a faptului că El nu aparţine familiei pământene.

Gândiţi-vă cam ce presupune acest fapt.

Am cunoscut un copil, care la o vârstă fragedă a fost adoptat. După o perioadă de timp, copilul a aflat despre acest lucru. Din acel moment, părinţi lui adoptivi au avut serioase probleme cu educaţia lui. El nu voia să asculte pentru că nu considera că părinţii aveau dreptul să exercite vreo autoritate asupra Lui.

Acum, sunt sigur că nu acesta era cazul Domnului Isus, dar El ştia şi la fel şi Iosif şi Maria ştiau că relaţia dintre ei este cu totul de o altă natură. Cu toate acestea, nimeni nu a abuzat de poziţia aceasta.

Domnul Isus vorbeşte despre lucrurile Tatălui Său din ceruri. Maria nu a înţeles în aceste momente cine era El cu adevărat şi ce implica lucrarea Lui, dar a păstrat aceste cuvinte în inima ei.

v.51  Apoi S’a pogorît împreună cu ei, a venit la Nazaret, şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.

v.52  Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Domnul Isus era ascultător de părinţii Lui. Tinerii şi chiar copiii de astăzi se răzvrătesc tot mai mult şi cer să fie ascultaţi. Eu i-am ascultat şi încă nu am auzit nimic în afara publicităţii care li se face la radio şi televiziune. Personal, nu cred că un adolescent are prea multe de spus. El este încă necopt, chiar dacă are un coeficient de inteligenţă foarte mare. Informaţie pe care o poate da este limitată şi se bazează pe prejudecăţi, ca să nu mai vorbim de faptul că un adolescent nu are experienţa care să-i permită o evaluare corectă a acestei informaţii. Este remarcabil faptul că aflăm despre Isus că asculta de părinţii Lui şi le era supus.

Doctorul Luca ne oferă o relatare despre acei ani tăcuţi în care Isus a crescut şi a devenit adult. El a crescut în înţelepciune (mental), în statură (fizic), fiind plăcut lui Dumnezeu (spiritual) şi oamenilor (social). Domnul Isus Hristos creştea şi se dezvolta sub toate aspectele pentru a deveni un om desăvârşit.

Dar nu numai Domnul Isus a crescut. Vă mai aduceţi aminte de Ioan? Şi el a crescut. Iată ce spune Luca despre el.

Urmând abordarea unui adevăr istoric, Luca foloseşte datele istoriei laice pentru a încadra în timp lucrarea lui Ioan Botezătorul. El pune accentul pe mesajul de pocăinţă al lui Ioan, aceasta fiind condiţia pentru venirea lui Mesia. Pornind de la sistemul mozaic al spălării în apă, un obicei obişnuit în vremea aceea, care consta în imersiune, Ioan i-a botezat pe cei care au venit la el pregătindu-i astfel pentru venirea lui Hristos. Era o doar o prefacere morală. Hristos urma să boteze cu Duhul Sfânt şi aceasta era transformarea reală.

Dar să nu neglijăm faptul că întrăm în cel de al treilea capitol din Evanghelia după Luca şi aici avem o genealogie a Domnului Isus.

Genealogia din acest capitol aparţine Mariei, ceea ce relevă două aspecte. În primul rând, merge până la Adam, tatăl neamului omenesc. Isus era cu adevărat om. Matei, care ni-L înfăţişează pe Isus ca Împărat, ne trasează genealogia Lui doar până la Avraam. Luca ni-L prezintă pe Isus ca om şi merge cu genealogia până la Adam. În al doilea rând, Maria se trăgea din David, dar nu prin Solomon, ci prin fiul lui David, Natan.

Acest capitol conţine foarte multe detalii; Luca este foarte minuţios în relatările sale.

v.1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, -pe cînd Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cîrmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cîrmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cîrmuitor al Abilenei,

În acest verset sunt prezentate şase personaje care ne permit să stabilim în ce an se întâmplau aceste lucruri. Cezar August era împărat la naşterea Domnului Isus Hristos. Acum este împărat Tiberiu Cezar. Istoria care trebuie să ne confere detaliile necesare ne spune că Tiberiu era un împărat sclipitor, dar brutal. Era deştept, dar viclean. Era neomenos şi păgân. Tiberiu Cezar încerca să devină stăpânul lumii.

v.2  şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, – Cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.

Ana şi Caiafa erau mari preoţi. De ce erau doi mari preoţi? Existenţa a doi mari preoţi relevă puterea pe care o avea Roma asupra religiei din Ierusalimul acelor vremi. Ana era puterea din umbră, având o influenţă foarte mare, dar Caiafa era marele preot oficial numit de autorităţile romane.

În mod normal, Ioan ar fi trebuit să slujească în templu, aşa cum făcuse tatăl lui. El ar fi trebuit să fie un om de seamă, un conducător în templu, dar îl dispreţuia. Ioan a plecat în pustie şi a renunţat la preoţie. Nu a vrut să slujească în cadrul unui sistem corupt, aşa că a devenit profet. Aceasta este imaginea corectă: Ioan a fost preot şi a devenit profet.

Ioan Botezătorul este unul din acele personaje uimitoare care îşi fac apariţia din când în când. El le amintea oamenilor de Ilie din cauza unor asemănări certe în metodele lor. De asemenea, Ioan amintea poporului de Acela care urma să vină – de Mesia. Ioan Botezătorul era un personaj paradoxal, un om cu adevărat neobişnuit. Luca ne-a vorbit despre naşterea lui miraculoasă. Ea a fost precedată de vizita îngerului Gabriel. Copilăria lui este trecută cu vederea şi următorul incident în care îl găsim pe paginile Scripturii marchează începutul lucrării Sale. El a fost preot, profet şi predicator. Ioan a fost preot prin naştere, pentru că era fiul lui Zaharia, dar a fost chemat de Dumnezeu să fie profet.

v.3  Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,

Ioan predică botezul pocăinţei. El este ultimul dintre profeţi. De fapt, el este un personaj al Vechiului Testament care păşeşte pe paginile Noului Testament. Este o apariţie pitorească, un bărbat neras, neîngrijit, îmbrăcat cu haine din păr de cămilă. Se deosebeşte de restul oamenilor prin îmbrăcăminte, dietă şi înfăţişare. Şi va avea parte de acelaşi tratament care a fost aplicat tuturor profeţilor dinaintea lui – va fi dat la moarte.

Dar despre aceasta vom discuta în întâlnirea noastră viitoare. Este important însă să reţinem cât de mare a fost dedicare acestui mare om şi să ne lăsăm inspiraţi de ea.