Itinerar Biblic Ep.0178 – Luca cap. 2:1-32

 

Rezumat

·         Naşterea Domnului Isus.

·         Vizita magilor.

Dragi prieteni am văzut până acum pregătirile pentru venirea Fiului lui Dumnezeu în această lume. Iată acum relatarea istorică foarte minuţioasă a naşterii lui Isus legată de înscrierea poruncită de autorităţile romane. Relatarea simplă despre vizita magilor este legată de cea sublimă a vizitei oştirii cereşti.

Isus a fost adus la templu când a împlinit opt zile pentru a fi circumcis conform Legii mozaice.

În urma vizitei la Ierusalim avem cele două cântări ale lui Simeon şi Ana.

Singurul incident izolat din copilăria lui Isus este înregistrat de doctorul Luca pentru a ne arăta că Isus avea o copilărie normală, ca a oricărui alt băiat din lume (vezi versetul 52).

  1. Isus creştea în înţelepciune (intelectual),
  2. în statură (fizic),
  3. în impresia plăcută pe care o făcea lui Dumnezeu şi oamenilor (spiritual).

Înainte de a parcurge textul celui de-al doilea capitol, este necesar să ne facem o imagine de ansamblu, un context al evenimentelor prezentate aici. Aşa cum am mai spus, Evanghelia după Luca are un pronunţat caracter istoric şi este scrisă în special pentru greci şi pentru intelectuali. Ea are şi un important scop spiritual, acela de a-L prezenta pe Fiul lui Dumnezeu.

Neander, unul din sfinţii din trecut, a făcut următoarea afirmaţie: “Cele trei mari naţiuni istorice şi-au adus fiecare contribuţia ei particulară la pregătirea solului pentru sămânţa creştinismului: evreii, prin elementul religios; grecii prin elementul artei şi al ştiinţelor; romanii, ca stăpâni ai lumii la vremea aceea, prin elementul politic.” Fiecare din Evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca era adresată unui anumit segment al umanităţii. Matei a scris pentru evrei, Marcu pentru romani, Luca pentru greci.

Dr. Gregory, un cercetător celebru al Scripturii a scris: ( citez) “Grecii se deosebesc clar de celelalte popoare istorice prin caracteristici bine marcate. Ei erau reprezentanţii gândirii şi ai umanismului în lumea veche. Ei considerau că au misiunea de a perfecţiona omul.”(am încheiat citatul).

Ei erau cosmopoliţii acelor timpuri. Grecii îşi făceau zeii după chipul omului, chiar şi după propriul chip şi, prin urmare, au alăturat culturii umane păgânismul şi deşertăciunea lumească.

Pavel a fost persoana cea mai potrivită pentru a merge la Atena şi a-i lumina pe greci cu privire la altarul ridicat “unui dumnezeu necunoscut”. Doctorul Luca, un neevreu, a mers cu Pavel.

Misiunea grecilor era aşadar o componentă a pregătirii lumii pentru venirea Domnului Isus Hristos. Oamenii acelei vremi erau forţaţi să simtă şi să mărturisească insuficienţa gândirii omeneşti (chiar şi în stadiul cel mai înalt de dezvoltare) pentru eliberarea şi perfecţiunea omenirii. Ea îi lăsa pe oameni în aşteptare, cu dorul după cineva care să vină şi să împlinească acest lucru.

Limba greacă a devenit un vehicul pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. Evanghelia a fost transmisă lumii în limba greacă. Dumnezeu l-a folosit pe Alexandru cel Mare pentru a face posibil acest lucru.

Iată ce spune Howson despre Alexandru cel Mare:(Citez) “El a luat năvoadele plasei civilizaţiilor care zăceau în neorânduială pe ţărmurile asiatice şi le-a răspândit pe tot cuprinsul celorlalte ţări pe care le-a traversat în campaniile sale extraordinare. Răsăritul şi Apusul au fost aduse laolaltă. Triburi separate au fost unite sub o conducere comună. Au fost construite noi cetăţi ca centre ale vieţii politice. Au fost deschise noi căi de comunicaţie şi noi rute comerciale. Noua cultură a pătruns dincolo de lanţurile muntoase din Pisidia şi Lycaonia. Tigrul şi Eufratul au devenit râuri greceşti. Limba Atenei era auzită în coloniile evreieşti din Babilonia; şi un Babilon grecesc era construit de către cuceritor în Egipt – un oraş care avea să-i poarte numele.” (Am încheiat citatul).

Acest oraş este Alexandria şi el există încă şi astăzi.

Reţineţi aceste date înainte de a trece la relatarea naşterii lui Isus Hristos.

v.1  În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.

v.2  Înscrierea aceasta s’a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Quirinius.

Un cititor neavizat care dă peste cuvintele “să se înscrie toată lumea” îşi poate închipui că Imperiul Roman înregistra şi populaţia Statelor Unite ale Americii. Cuvântul grecesc pentru “lume” este oikoumene şi înseamnă “pământul locuit”, referindu-se la lumea civilizată a acelui timp. Strămoşii noştri europeni necivilizaţi din vremea aceea nu erau incluşi în această numărătoare, deşi lui Cezar August i-ar fi plăcut să-i aibă şi pe aceştia sub dominaţia sa.

Cine era Cezar August? El era fiul adoptat al lui Iulius Cezar. De fapt, numele lui era Octavianus, dar şi-a luat numele de Cezar. Augustus era un titlu, nu un nume. Când senatul i-a prezentat titluri precum rege, împărat, dictator, el nu a fost satisfăcut cu nici unul din ele.

În loc de acestea, el a ales titlul de Augustus. Acesta avea o semnificaţie religioasă şi reprezenta o încercare de se autodefini.

Doctorul Luca nu l-a menţionat din întâmplare pe Cezar August. Acest om a semnat un decret prin care întreaga lume care se afla sub stăpânire romană trebuia să plătească taxe. El avea nevoie de bani pentru a susţine o armată cu ajutorul căreia să păstreze controlul asupra vastului său imperiu şi pentru a putea trăi el însuşi în lux. Mai observaţi şi detaliul istoric oferit de Luca prin care spune că această înscriere s-a făcut pentru prima dată când Quirinius era dregător în Siria.

v.3  Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.

v.4  Iosif s’a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, – pentrucă era din casa şi din seminţia lui David, –

v.5  să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.

v.6  Pe cînd erau ei acolo, s’a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria.

v.7  Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într’o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Iosif şi Maria au ieşit din Nazaret, din Galileea şi s-au dus în Iudeea, la Betleem, cetatea lui David. Iosif a procedat astfel pentru că și el era din familia lui David. De ce a mers şi Maria tot la Betleem? Pentru că şi ea era din familia lui David.

Sunt entuziasmat de acest pasaj de o mare acurateţe istorică plin însă şi de un bogat conţinut spiritual.

Cezar August încerca să facă din sine însuşi un zeu. El vroia să fie venerat de supuşi. Acest om a semnat un decret care îi obliga pe aceşti doi oameni simpli să facă un drum lung, de la Nazaret, unde locuiau, la Betleem, pentru a se înscrie pe liste. Această femeie Îl purta în pântece pe Fiul lui Dumnezeu! Cu adevărat impresionant! Acest Cezar August a încercat să se proclame zeu şi să forţeze întreaga lume cunoscută să-i plătească biruri, dar nimeni nu i se închină lui astăzi. În schimb, milioane de oameni se închină astăzi Copilaşului pe cale să se nască în acele zile. El este acum Mântuitorul nostru.

Cezar August a fost doar unealta folosită de Dumnezeu pentru împlinirea profeţiei din Mica 5:2, care spune: “Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

Totul s-a întâmplat conform planului lui Dumnezeu. Dacă cineva i-ar fi spus lui Cezar: “Nu-ţi dai seama că femeile însărcinate vor fi nevoite să pornească la un drum greu şi dificil pentru a-ţi plăti ţie taxele cerute în acest fel?”, el ar fi replicat: “Nu-mi pasă nici de copii, nici de mamele lor. Mă interesează doar taxele, armatele, banii şi luxul.” Toate acestea au dispărut astăzi, cu tot cu Cezar.

Doctorul Luca prezintă şi cele mai fine detalii omeneşti în acest fragment. El spune că Maria L-a înfăşat în scutece pe nou-născutul Fiu al lui Dumnezeu! Scutece şi hăinuţe de bebeluş pe Fiul lui Dumnezeu! Parcă ne este greu să ne imaginăm aşa ceva. Dar El era cu desăvârşire om!

v.8  În ţinutul acela erau nişte păstori, cari stăteau afară în cîmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Mulţi oameni pun următoarea întrebare: “Când S-a născut Isus Hristos?” Nu se poate să fi fost în toiul iernii, pentru că atunci păstorii nu ar fi stat afară noaptea să-şi vegheze turmele. Dar, până la urmă, data exactă a naşterii Lui este irelevantă, aşa cum este şi data exactă a morţii Lui. Scriptura nu spune când S-a născut Isus Hristos: important era că S-a născut. Scriptura nu spune când a fost răstignit Isus: important este că El a murit pentru păcatele noastre.

v.9  Şi iată că un înger al Domnului s’a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s’au înfricoşat foarte tare.

v.10  Dar îngerul le-a zis: ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

v.11  astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Este minunat să vezi un nou-născut şi vederea lui te umple de duioşie, inima ţi se deschide faţă de el. Aşa a intrat Dumnezeu în lume. El ar fi putut intra în lume cu putere şi mare slavă, aşa cum o va face la a doua venire pe pământ. Dar prima dată, El a ales să vină în felul cel mai smerit cu putinţă: ca un prunc nou-născut. El nu a renunţat la divinitatea Lui, ci numai la slava Sa. La întâmpinarea Lui ar fi trebuit să fie prezenţi mult mai mulţi, de fapt, toată creaţia ar fi trebuit să-I aplaude venirea pe pământ. În loc să strângă taxe şi biruri, Cezar ar fi trebuit să fie acolo, la Betleem, şi să se închine înaintea Fiului lui Dumnezeu. Isus Hristos l-ar fi putut forţa să facă acest lucru, dar nu a făcut-o. El nu a renunţat la divinitatea Sa, ci numai la prerogativele divinităţii. El a venit în lume ca un copilaş.

v.12  Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într’o iesle.“

Observăm din nou că Luca pune un mare accent pe umanitatea lui Isus. El a venit în această lume ca o simplă fiinţă omenească. El a putut simţi toate slăbiciunile noastre.

Dumnezeu cunoaşte omul foarte bine. El mă cunoaşte pe mine şi vă cunoaşte şi pe fiecare dintre voi. Dumnezeu ne înţelege perfect pentru că a venit în această lume în trup omenesc şi a trăit ca oricare alt om. Aceasta înseamnă şi că noi putem cunoaşte câte ceva despre Dumnezeu – El a luat asupra Lui umanitatea noastră.

v.13  Şi deodată, împreună cu îngerul s’a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd:

v.14  ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.“

Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. Îngerii nu au spus să fie pace pe tot pământul, ci s-au referit la pacea oamenilor plăcuţi lui Dumnezeu. De ce fac această subliniere? Pentru că, aşa cum spune Isaia, cei răi n-au pace (Isaia 48:22). Nu poate exista pace atâta vreme cât trăim într-o lume dominată de Satan. Dar este o pace pentru oamenii plăcuţi lui Dumnezeu. Dacă L-aţi primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal cunoaşteţi această pace a lui Dumnezeu.

În Romani 5:1 este scris: “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Aceasta este pacea pe care a adus-o Hristos la prima Sa venire pe pământ. La cea de-a doua venire a lui Hristos, El va veni ca Prinţ al Păcii; atunci El va alunga nelegiuirea şi răzvrătirea din lume. El va instaura pacea pe pământ. Dar nu poate fi pace pe pământ până la venirea Lui din nou pe pământ.

v.15  După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ,,Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s’a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.“

v.16  S’au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle.

Păstorii s-au grăbit spre Betleem. Acolo i-au găsit pe Iosif, pe Maria şi pe pruncul Isus. Ei au fost probabil primii care L-au vizitat pe Isus pentru că Matei ne spune că magii au ajuns mult mai târziu. De fapt, când au ajuns magii la Isus, El locuia deja într-o casă şi trecuseră câteva luni bune.

v.17  După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.

v.18  Toţi ceice i-au auzit, s’au mirat de cele ce le spuneau păstorii.

v.19  Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gîndea la ele în inima ei.

v.20  Şi păstorii s’au întors, slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi cari erau întocmai cum li se spusese.

Maria a cântărit toate aceste lucruri în inima ei, aşa cum ar fi făcut orice mamă. Din cauza faptului că viaţa Lui era pusă în pericol, Maria şi Iosif au luat copilul şi au plecat în Egipt pentru un timp. Ulterior s-au întors în Nazaret.

Şi pentru că Se născuse în trup de om şi sub Legea mozaică, părinţii lui Isus au respectat cerinţele acesteia.

v.21 Cînd a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pîntece.

v.22  Şi, cînd s’au împlinit zilele pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului, –

Conform legii mozaice, femeia era considerată necurată timp de patruzeci de zile de la naşterea copilului. Maria, păcătoasă fiind, trebuia să aducă o jertfă lui Dumnezeu. Ea avea nevoie de un Mântuitor, aşa cum am spus.

v.23  după cum este scris în Legea Domnului: ,,Orice întîi născut de partea bărbătească va fi închinat Domnului“,

v.24  şi ca să aducă jertfă: o păreche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.

Maria şi Iosif au adus ca jertfă o pereche de turturele. Aceasta era o dovadă a sărăciei lor. Jertfa era pentru Maria, nu pentru Copil. După câte ştim, El nu a adus niciodată vreo jertfă.

v.25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfîntă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era peste el.

v.26  Duhul Sfînt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.

v.27  El a venit în Templu, mînat de Duhul. Şi, cînd au adus părinţii înlăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,

Un bărbat pe nume Simeon era în Templu, prin Duhul Sfânt, când a fost adus Isus pentru a fi înfăţişat înaintea Domnului, conform Legii mozaice. Dumnezeu îi promisese lui Simeon că va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Ce a văzut Simeon? Un copilaş. Mântuirea este o Persoană şi această Persoană este Domnul Isus Hristos. Mântuirea nu depinde de faptele voastre, ci numai de Isus Hristos. Dacă Îl aveţi pe El sunteţi mântuiţi, dacă nu-L aveţi, nu sunteţi mântuiţi. Credeţi voi în El, dragi prieteni?

Iată ce spune Simeon în cântarea lui:

v.28  Simeon L-a luat în braţe, a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis:

v.29  ,,Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău.

v.30  Căci au văzut ochii mei mîntuirea Ta,

v.31  pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,

v.32  lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel.“

Aceasta este o afirmaţie remarcabilă ţinând cont de faptul că vine de la un om cu o perspectivă oarecum limitată asupra vieţii – aceasta pentru că era limitat într-o anumită arie geografică. Şi totuşi, El L-a văzut pe Cel care urma să fie Mântuitorul întregii lumi. Aceasta este una din caracteristicile uimitoare ale Cuvântului lui Dumnezeu: deşi este dat unui popor anume, este adresat cu siguranţă lumii întregi. Nici o altă religie nu se adresa unei audienţe atât de largi. Dacă veţi cerceta, veţi observa că religiile acelei vremi erau religii naţionale. Fiecare popor îşi avea religia lui. Spre deosebire de acestea, creştinismul este o religie pentru toată lumea.

Dragii mei, creştinism nu este decât ceea ce Dumnezeu a oferit acestei lumi pentru a putea fi mântuită şi pentru a intra în legătură cu Dumnezeu.

Teoria potrivit căreia toate religiile duc în cele din urmă către Dumnezeu este o teorie falsă. Nici măcar în domeniul căutării nu creştinismul nu are teren comun cu acestea întrucât, în timp ce acestea încearcă să răspundă omului care îl caută pe Dumnezeu, creştinismul ne vorbeşte despre un Dumnezeu care ne caută pe noi oamenii.

Lucrul acesta, dragi prieteni trebuie să aducă o mare linişte sufletelor noastre, deoarece aceasta ne vorbeşte despre dragostea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.