Itinerar Biblic Ep.0176 – Luca cap. 1:1-22

 

Rezumat

·         Introducere

·         Organizarea materialului.

·         Scopul şi destinatarul .

Dragi prieteni, suntem la începutul unui nou drum. Itinerariul nostru, ne aduce, iată, din nou pe meleagurile Noului Testament.

De această dată, ghid, folosit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în călătoria noastră ne este medicul Luca.

Dar să facem mai întâi o trecere în revistă a acestei impresionante evanghelii, plină de sensibilitate.

Să începem mai întâi cu Luca. Din câte se pare el este unul din însoţitorii lui Pavel din călătoriile misionare ale acestuia. Despre el scrie Pavel Colosenilor, numindu-l doctorul preaiubit. După modul în care este descris de Pavel se poate înţelege că el i-a acordat îngrijire medicală lui Pavel în timpul întemniţării sale. Dintr-o altă referire pe care Pavel o face cu privire la Luca, referire ce apare în A doua Epistolă către Timotei 4:11, putem înţelege că legătura dintre ei a fost destul de puternică.

Mai mult ca sigur că Pavel a fost sursa principală de informaţie a lui Luca, în investigaţiile pe care le-a făcut pentru a prezenta o istorie cât mai curată a evenimentelor din jurul Domnului Isus Hristos.

Mai târziu, el scrie şi o istorie a ceea ce se petrece în jurul Bisericii, sau, mai corect, lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în mijlocul Bisericii.

În ceea ce priveşte Evanghelia pe care o scrie sub călăuzirea Duhului Sfânt, nu sunt argumente majore care să pună sub semnul întrebării paternitatea lui Luca în scrierea ei, dar nu sunt suficiente informaţii care să ofere o dată sigură a scrierii ei.

Astfel, sunt două posibilităţi cu privire la data scrierii. O posibilitate ar fi ca să fi fost redactată în jurul anului 60, d. Hr. Aceasta ar însemna că ea a fost scrisă înainte de asedierea Ierusalimului care a avut loc în anul 70, d.Hr. Anumite referiri la împlinirea profeţiilor făcute de Domnul Isus cu privire la acest eveniment din viaţa poporului evreu, ar putea constitui un indiciu cu privire la această dată.

În ceea priveşte diferenţa dintre accentul pus de Luca, în raport cu persoana Domnului Isus, el cade pe faptul că Domnul Isus a fost Omul Perfect.

Să ne aducem aminte că Matei îl prezenta pe Domnul Isus ca fiind, Mesia, Marcu îl prezenta ca fiind Slujitorul lui Iehova, iar Ioan, după cum vom vedea, îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Dumnezeul devenit om.

În ceea ce priveşte materialul pe care îl cuprinde Evanghelia după Luca, iată cam care ar fi liniile generale.

  1. Naşterea Omului Perfect. Familia Sa. Cap. 1-3
  2. Încercarea omului perfect. Respingerea Sa. Cap. 4
  3. Lucrarea Omului Perfect în ţinutul Galileii. Cap. 5-9
  4. Lucrarea Omului Perfect în drumul către Ierusalim. Cap. 10-18
  5. Lucrarea Omului Perfect în Ierihon şi Ierusalim. Cap. 19-21
  6. Trădare, Procesul şi Moartea Omului Perfect. Cap. 22 şi 23.
  7. Învierea Omului Perfect. Capitolul 24:1- 48
  8. Omul Perfect se înalţă la Ceruri.  Cap. 24:49-53

Acum, nu trebuie să înţelegeţi că Luca are o abordare umanistă cu privire la persoana Domnului Isus, aşa cum greşit au interpretat unii descrierea pe care El o face Domnului Isus. Rudolf Stainer, celebrul teozof, considera că Luca, prezintă doar un om cu calităţi excepţionale. Nimic mai fals. Luca, sub călăuzirea Duhului Sfânt, prezintă pe Fiul Omului, Dumnezeul întrupat, Dumnezeul preocupat în cele mai mici detalii de nevoile oamenilor. Din acest punct de vedere, Luca prezintă pe Domnul Isus ca fiind Omul Perfect.

De fapt, trecem acum la primul capitol, care va aduce o şi mai bună înţelegere cu privire la intenţiile lui Luca.

Chiar de la început, Evanghelistul Luca ne prezintă o prefaţă; apoi,  el relatează zămislirea lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus Hristos; profeţiile Elisabetei şi Mariei cu privire la Hristos; naşterea şi circumcizia lui Ioan; profeţia lui Zaharia constituie agenda generală a acestui prim capitol.

Doctorul Luca îşi începe Evanghelia cu evenimente anterioare celor relatate de celelalte Evanghelii sinoptice. Tăcerea lungă de patru sute de ani a cerurilor a fost întreruptă de îngerul Gabriel venit înaintea altarului de aur al rugăciunii pentru a vesti naşterea lui Ioan Botezătorul. Luca ne prezintă şi contextul, şi naşterea lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus.

În acest capitol întâlnim trei cântece:

  1. Salutul Elisabetei adresat Mariei – versetele 42-45
  2. Cântarea de laudă a Mariei – versetele 46-55
  3. Profeţia lui Zaharia – versetele 68-79.

Dar iată cum descrie Luca însuşi scopul Evanghelie pe care o scrie:

v.1 Fiindcă mulţi s’au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile cari s’au petrecut printre noi,

v.2  după cum ni le-au încredinţat ceice le-au văzut cu ochii lor dela început, şi au ajuns slujitori ai cuvîntului,

v.3  am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra tuturor acestor lucruri dela obîrşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,

v.4  ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe cari le-ai primit prin viu grai.

Două cuvinte sunt importante în acest fragment şi nu ar trebui trecute cu vederea. Sintagma “cei ce le-au văzut cu ochii lor” este redată în greacă prin cuvântul autoptai care vine de la auto, care înseamnă “de la sine” sau “prin mijloace proprii”, şi opsomai, care înseamnă “a vedea”. Deci: a vedea prin mijloace proprii, adică a fi martor ocular. De fapt, Luca spune: “Noi suntem martori oculari care am făcut o autopsie şi acum vă scriem despre lucrurile pe care le-am descoperit.”

Cel de-al doilea cuvânt important este huperatai, redat în limba română prin “slujitori”. Cuvântul grecesc original însemna mus – elev marinar. Într-un spital, echivalentul ar fi medicul intern. Doctorul Luca spunea astfel că toţi acei martori slujitori ai Cuvântului erau interni ai Marelui Medic.

Cu alte cuvinte, Luca ne spune că, în calitatea sa de medic şi de cărturar, a făcut o autopsie a relatărilor provenite de la martorii oculari ai evenimentelor respective.

Dragii mei, primele patru versete ale Evangheliei după Luca alcătuiesc o introducere impresionantă. Luca a scris această Evanghelie pentru a da oamenilor încrederea şi siguranţa că toate cele scrise despre Domnul Isus Hristos sunt adevărate.

Dragul meu prieten, cât de mare este siguranţa ta în ce priveşte persoana lui Isus Hristos? Ştii că eşti un copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos? Ştii că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?

Îmi este milă de omul care nu este sigur de aceste lucruri. Ezitaţi când este vorba să răspundeţi la aceste întrebări şi spuneţi: “Nu sunt sigur de mântuirea mea. Nici de Biblie nu sunt sigur. Probabil că nu am destulă credinţă”? Se prea poate ca nu acesta să fie motivul.

Problema voastră s-ar putea să fie aceea că nu ştiţi destul. Vedeţi voi, “credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dacă aţi cunoaşte cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, aţi crede în el. Cei care nu cunosc deloc Biblia sunt oamenii cu probleme. Problema nu o constituie Biblia sau persoana lui Isus Hristos, ci se află în noi înşine.

Iată acum, modul în care Luca prezintă familia Domnului Isus Hristos, şi primul prezentat este şi el un celebrul personaj, Ioan, care mai târziu va deveni “Botezătorul.” Luca începe chiar cu circumstanţele naşterii sale.

v.5 În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisaveta.

Dumnezeu intervine din nou după 400 de ani de tăcere. Dacă luăm în consideraţie întâmplările din punct de vedere cronologic, Luca începe Noul Testament. El ne prezintă succesiunea evenimentelor pornind de la naşterea lui Ioan Botezătorul, de la momentul în care îngerul Gavril i-a apărut lui Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Părinţii lui Ioan erau Zaharia şi Elisabeta. Zaharia înseamnă “Dumnezeu Îşi aminteşte”, iar Elisabeta înseamnă “legământul Lui”. Împreună, numele lor formează propoziţia: “Dumnezeu Îşi aminteşte legământul Lui”. Când a făcut Dumnezeu un legământ? Psalmul 89:34-37 ne prezintă următoarea referire la legământul lui Dumnezeu:

v.34  nu-Mi voi călca legămîntul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.

v.35  Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David?

v.36  Sămînţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;

v.37  ca luna, va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer.

Dumnezeu I-a promis prin jurământ lui David că unul din urmaşii săi va avea o împărăţie veşnică. Hristos este acest urmaş al lui David. “Dumnezeu Îşi aminteşte legământul Lui”. Dumnezeu este gata să intervină în istoria omului după o tăcere de 400 de ani.

Observaţi că Scriptura spune despre Zaharia şi Elisabeta că erau oameni neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei erau drepţi înaintea lui Dumnezeu. Cum adică? Ei recunoşteau că sunt păcătoşi aducând jertfele cuvenite.

v.6  Amîndoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rînduielile Domnului.

Felul în care trăiau şi respectau Legea făcea din ei nişte candidaţi ideali pentru mântuire. Dacă ştiau că au comis un păcat sau au făcut o greşeală, veneau şi aduceau jertfa cerută de Lege.

Cu toate acestea, în viaţa lor era o tragedie care umbrea toate aceste lucruri bune: ei nu aveau copii.

v.7  N’aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; şi amîndoi erau înaintaţi în vîrstă.

Iată un cuplu de oameni în vârstă, fără copii. A nu avea copii era o ruşine pentru orice femeie evreică. Şi Elisabeta nu putea avea copii.

Zaharia, care făcea partea din seminţia leviţilor, slujea la templu.

v.8  Dar, pe cînd slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rîndul cetei lui,

v.9   după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămîieze în Templul Domnului.

v.10  În ceasul tămîierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.

v.11  Atunci un înger al Domnului s’a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămîiere.

v.12  Zaharia s’a spăimîntat, cînd l-a văzut; şi l-a apucat frica.

Zaharia slujea la altarul de aur, locul rugăciunii. Era vremea jertfei de seară şi în acest moment al slujirii sale, Zaharia punea tămâia pe altar. Dar iată că brusc i se arată un înger. Voi ce aţi face dacă aţi vedea un înger apărând brusc în viaţa voastră? Poate că aţi avea şi voi aceeaşi reacţie ca Zaharia: vă veţi înspăimânta şi vă va apuca frica.

v.13  Dar îngerul i-a zis: ,,Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.

Zaharia se ruga pentru un fiu. Elisabeta se ruga pentru un fiu. Cred că mulţi se rugau pentru ei şi Îi cereau lui Dumnezeu un fiu pentru Zaharia şi Elisabeta. Cum ştiu că Zaharia se ruga pentru un fiu? Îngerul i-a spus: “Rugăciunea ta a fost ascultată”.

v.14  El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.

v.15  Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale.

Fiul lui Zaharia şi al Elisabetei avea să fie un Nazireu. Unul din lucrurile pe care le jura un Nazireu era acela de a nu bea vin sau băuturi tari. El urma să-şi găsească bucuria în Duhului Sfânt şi în Dumnezeu. De aceea spune Pavel aceste cuvinte în Efeseni 5:18“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

Dragii mei prieteni, căutaţi bucuria în Dumnezeu, nu într-o sticlă de băutură. Mulţi văd în băutură un mijloc de a-şi face curaj pentru un lucru sau altul. Şi unii creştini au nevoie să fie împinşi de la spate, sprijiniţi pentru a-şi lua curajul de a înfrunta viaţa. Ar trebui să recunoaştem faptul că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne poate da puterea de care avem nevoie pentru a înfrunta viaţa.

v.16  El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.

v.17  Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.“

Să lămurim de la început acest lucru. Deşi Ioan Botezătorul a mers înaintea lui Dumnezeu în duhul şi puterea lui Ilie, el nu a fost Ilie. Ioan urma să întoarcă inimile părinţilor către copii, adică să arunce un pod peste prăpastia dintre generaţii. Problema noastră de astăzi nu este atât cea a prăpăstiei dintre adulţi şi tineri, ci este cea a prăpăstiei dintre adulţi şi Dumnezeu. Dacă adulţii ar avea o relaţie potrivită cu Dumnezeu, nu ar mai avea atâtea probleme cu tinerii, cu adolescenţii din jurul lor.

v.18  Zaharia a zis îngerului: ,,Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sînt bătrîn, şi nevastă-mea este înaintată în vîrstă.“

Nu pot să nu zâmbesc când citesc acest verset. Avem aici un preot care vine la Dumnezeu în rugăciune. Înaintea altarului tămâierii, el spune: “Doamne, dă-mi un fiu!” Dar când Dumnezeu îi spune, prin îngerul Gavril, că îi va da un fiu, Zaharia spune: “Dar cum voi şti că va fi aşa? Soţia mea este bătrână, şi eu la fel, deci nu cred că mai putem avea copii.” Şi totuşi, până atunci el se rugase pentru un copil.

V-aţi rugat vreodată astfel? Îi cereţi lui Dumnezeu ceva, dar nu credeţi cu adevărat că El vă va da acel lucru. Acesta este unul din motivele pentru care nu primim răspuns la rugăciunile noastre. Nu avem deloc credinţă.

Zaharia a reacţionat ca orice alt om şi de aceea nu-mi pot reţine zâmbetul când citesc acest verset. Trebuie să recunosc că şi eu mă rog aşa uneori.

v.19  Drept răspuns, îngerul i-a zis: ,,Eu sînt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimes să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.

Cuvântul lui Dumnezeu are pecetea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu are autoritate. Nu contează ce spune un predicator sau altul, ci numai ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul ne vorbeşte prin Cuvântul Său.

v.20  Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, pînă în ziua cînd se vor întîmpla aceste lucruri, pentrucă n’ai crezut cuvintele mele, cari se vor împlini la vremea lor.“

Zaharia urma să fie mut pentru o perioadă de timp. Necredinţa este întotdeauna mută, adică, nu este niciodată purtătoarea vreunui mesaj.

Elizabeth Barrett Browning spunea, şi eu sunt de acord cu ea,  că cel fără de credinţă ar trebui să rămână tăcut.

Sunt tot felul de palavragii sau de flecari în lume astăzi care nu fac decât să împroaşte cu noroiul necredinţei lor în dreapta şi stânga. Dacă nu au nimic de spus, ar trebui să tacă.

Să vorbească numai cel care crede în Dumnezeu şi are ceva de spus.

v.21  Norodul însă aştepta pe Zaharia, şi se mira de zăbovirea lui în Templu.

v.22  Cînd a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într’una, şi a rămas mut.

Şi acest fragment mă face să zâmbesc. După 400 de ani de tăcere, Dumnezeu intervine nemijlocit în istoria rasei umane, dar persoana căreia i-a comunicat mesajul Său  nu-L crede. Acum Zaharia este mut. Vă puteţi imagina cum arăta acest om încercând să le explice vecinilor de ce nu poate vorbi? Cum aţi putea să arătaţi oamenilor că aţi văzut un înger şi că acum nu mai puteţi vorbi? Nu ar fi uşor. Gândiţi-vă la gesturile disperate, la mimica la care a apelat Zaharia pentru a le spune celor din jur ce a prezis îngerul.

Dragii mei rămânem la atât pentru astăzi, urmând să vedem reacţiile soţiei lui Zaharia, faţă de această mare veste.

Trebuie să învăţăm însă că Dumnezeu a pregătit totul în cel mai mic detaliu pentru venirea fiului Său în această lume. Nimic nu a fost lăsat deoparte. Profeţiile se împlineau una câte una şi în felul acesta credinţa noastră trebuie să fie mereu întărită.