Itinerar Biblic Ep.0167 – Levitic Cap.19

 

ezumat

* Codul Penal sau aplicarea pedepselor.

 

Dragi ascultători, am parcurs o importantă secţiune din cartea Levitic, privitoare la conduita pe care trebuia să o aibă evreul, omul din cadrul poporului lui Dumnezeu. Desigur că aceasta ne îndeamnă să gândim mult mai serios atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul lui Dumnezeu în zilele noastre.

Acum suntem la un nou capitol, capitolul 20. Dr. Andrew Bonar intitulează acest capitol din Leviticul în felul următor: “Avertismente cu privire la păcatele foştilor locuitori ai ţării”. Cu alte cuvinte, acestea erau păcatele canaaniţilor.

Se pare că pedeapsa cu moartea era dată pentru încălcarea oricăreia dintre cele zece porunci. Nu sunt enumerate toate aici, în acest cod penal care prevede pedeapsa cu moartea. Sunt date numai câteva, ca exemple. De exemplu, uciderea nu este enumerată în acest capitol, dar aflăm din altă parte de pedeapsa cu moartea pentru acest păcat. De aceea fac supoziţia că pedeapsa cu moartea era dată pentru încălcarea oricăreia dintre cele zece porunci.

Dar să vedem ce cuprinde acest capitol:

  1. Pedeapsa capitală pentru cei care-şi aduc copiii ca jertfă lui Moloh, versetele 1-5
  2. Pedeapsa capitală pentru cei care practică spiritismul (demonismul), versetele 6-8,
  3. Pedeapsa capitală pentru cei care-şi blestemă mama sau tatăl, versetul 9
  4. Pedeapsa capitală pentru cei care comit adulter, versetele 10-16
  5. Delicte care cer o pedeapsă mai mică, versetele 17-21
  6. Concluzia la Legea sfinţeniei, versetele 22-26

Începem deci cu cei care îşi aduceau copii jertfă lui Moloch:

v.1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Acum Dumnezeu vorbeşte cu Moise, nu şi cu Aaron, şi nu cu întregul popor. El vorbeşte cu dătătorul de lege pentru că este vorba despre codul penal.

Pavel spune că aceia care sunt puşi în poziţii de autoritate nu degeaba poartă sabia. Ei trebuie s-o folosească (Romani 13).

Un judecător nu are nici un drept să lase un criminal sadic, un ucigaş nebun să umble liber pe străzi şi să-i pună în pericol pe cetăţenii paşnici.

Cineva a spus că scaunul electric este oribil. Da, este. Dar gândiţi-vă că în vechime se practica uciderea cu pietre. Nici aşa ceva nu oferă o imagine prea frumoasă.

Nimeni nu a spus că este ceva frumos şi nici nu este aceasta intenţia. Nu uitaţi că şi crima este un lucru la fel de oribil.

v.2  ,,Spune copiilor lui Israel: ,Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

Închinarea la Moloh era un lucru sălbatic, plin de cruzime, satanic. Copiii erau aduşi ca jertfe zeului Moloh care era roşu încins de foc.

Conform descrierilor istoricilor braţele idolului erau deschise şi copilul era aruncat “într-o gaură plină de foc”. Acesta era un ritual demonic, diavolesc.

Ce contrast cu Isus care Îi chema în braţele Sale pline de dragoste pe copilaşi! Matei 19:14.

Uciderea cu pietre era pedeapsa pentru această crimă a aducerii copiilor ca jertfă lui Moloh. Este greu de presupus că se opunea cineva acestei pedepse. Aproape că era prea blândă pentru aşa ceva.

Dragi prieteni sunt de părere că brutalitatea unor părinţi faţă de copiii ar mai scădea, dacă legea i-ar proteja pe micuţii fără apărare.

v.3  Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentrucă a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfînt, şi a necinstit Numele Meu cel sfînt.

Acesta este limbajul cel mai dur cu putinţă. “Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia”.  Era acesta un păcat de neiertat? Nu ştiu. Dar fiecare cuvânt din acest verset este un invectiv puternic. “Şi-l voi nimici din mijlocul poporului său”.

Acesta era un păcat împotriva lui Dumnezeu: spurcă locaşul Lui cel sfânt şi necinsteşte Numele Lui cel sfânt. În Ezechiel 23:37-39, aflăm că acesta era păcatul comis de copiii lui Israel şi unul din motivele pentru care a venit judecata lui Dumnezeu asupra lor. Amintiţi-vă că idolatria era un delict de înaltă trădare într-o ţară organizată ca teocraţie.

Iată ce ne spune acest pasaj:

v.37,38,39  Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mînile lor este sînge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe cari Mi-i născuseră, i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să-i mănînce! Afară de aceasta iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locaşul cel sfînt în aceiaş zi, şi Mi-au pîngărit Sabatele. Căci dupăce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s’au dus şi în Locaşul Meu cel sfînt, ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea.

Lucrul acesta era o urâciune în ochii lui Dumnezeu.

 v.4  Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

v.5  Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

Dacă un om păstra tăcerea când vedea că un vecin se închina lui Moloh aducându-şi copilul ca jertfă, aceasta însemna că era părtaş la această nelegiuire. A arăta clemenţă faţă de executarea pedepsei îl făcea pe un om vinovat. El era nimicit din mijlocul poporului său, ceea ce era echivalent cu pedeapsa cu moartea.

v.6  Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

Aceasta era o altă practică a canaaniţilor care trăiau atunci în ţară. Era religie falsă, cu siguranţă de natură satanică. Poate că veţi spune că nu era ceva real sau supranatural în chemarea morţilor şi în ghicit. Dar să ştiţi că şi închinarea satanică are parte de supranatural. Domnul Isus Însuşi ne-a avertizat spunând că va veni un Antihrist care va putea face minuni şi, dacă va fi posibil, îi va înşela şi pe cei aleşi. Satan este un mincinos şi tată al minciunilor. Dumnezeu spune că Îşi va întoarce faţa împotriva omului care va apela la astfel de practici.

Iată ce ne spune versetul 27:

v.27  Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sîngele lor să cadă asupra lor.“

Am adus acest verset aici pentru că se referă tot la superstiţiile satanice. Posedarea de către demoni este un lucru real şi a existat în toate timpurile. În prezent, multe secte şi multe altfel de mişcări sunt promovate de oameni care sunt posedaţi de demoni. Aceasta este lucrarea lui Satan. Pedeapsa cu moartea era dată şi pentru cei care se implicau în ritualuri satanice şi oculte.

Unii oameni se miră când află că şi închinătorii la Satan au putere. Sigur că diavolul are putere! Despărţirea de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Dumnezeu, în cele din urmă, duce la eroare şi de aici până la sectele de tot felul este doar un pas.

De ce a pronunţat Dumnezeu pedeapsa cu moartea pentru participarea la astfel de ritualuri satanice, pentru angajarea în ocultism?

Răspunsul ni-l dă tot Dumnezeu:

 v.7  Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

v.8  Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc.

Aceste versete oferă un motiv destul de bun, un motiv suficient pentru pedeapsa cu moartea. Aceşti oameni trebuiau să fie sfinţi pentru că erau ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era şi este sfânt. Orice abatere de la acest standard era o încălcare a conduite impuse de Dumnezeu. A practica tot ce este descris în acest capitol însemna a te întoarce de la Dumnezeu la Satan. Era adulter spiritual ţi înaltă trădare. Oamenii nu-şi dau seama astăzi cât de serios este acest lucru. Acesta este universul lui Dumnezeu. Dragi prieteni, Dumnezeu este o realitate. Legile lui Dumnezeu nu trebuie tratate cu uşurătate.

Ajungem acum la pedepsele pentru cea de a cincea poruncă:

v.9  Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sîngele lui să cadă asupra lui.

Cea de-a cincea poruncă nu trebuia să fie trecută cu vederea. Şi nici nu trebuia să se considere că are o importanţă mai mică. În capitolul 19, versetul 3, evreilor li se spunea să-şi cinstească părinţii. Acum pedeapsa cu moartea este aplicată pentru blestemul la adresa mamei sau a tatălui. În Romani 1:31, Pavel vorbeşte despre cei care sunt lipsiţi de afecţiune naturală, de dragoste firească. Tot în Biblie ni se spune că în zilele din urmă copiii vor fi neascultători de părinţi şi nu vor avea dragoste firească (2 Tim. 3:2, 3).

v.2,3  Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,

Aceasta era o caracteristică a păgânilor din trecut şi va fi o caracteristică a zilelor din urmă. Pedeapsa formulată aici constituie o măsură extremă.

Este nevoie să menţionăm că Biblia vorbeşte şi despre harul oferit omului în această privinţă. Domnul Isus ne-a lăsat pilda fiului risipitor care s-a întors acasă şi a fost primit de tatăl său. Acesta este harul.

Dragii mei şi noi avem o promisiune pe care putem să ne bazăm. Ea este exprimată de Ioan în  1 Ioan 1:9.

v.9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Aceasta este ceea ce face Dumnezeu. Nu numai că ne iartă dar ne şi curăţeşte de nelegiurea noastră, cu alte cuvinte poate aduce şi restaurarea noastră.

Lucrul acesta este valabil şi pentru cei ce comit adulter, deşi pedeapsa era deosebit de dură:

v.10 Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.

v.11  Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său, şi descopere astfel goliciunea tatălui său, omul acela şi femeia aceea să fie pedepsiţi cu moartea; sîngele lor să cadă asupra lor.

v.12  Dacă un om se culcă cu noru-sa, amîndoi să fie pedepsiţi cu moartea; au făcut o amestecătură de sînge: sîngele lor să cadă asupra lor.

Această secţiune se referă la păcate de nedescris şi aproape de necrezut. Adulterul sub orice formă era pedepsit cu moartea. Păcatele sexuale au dus la destrămarea celor mai puternice imperii. Cred că sexul şi băuturile spirtoase au fost cauza căderii Babilonului! Acesta este un avertisment pentru fiecare popor!

Avem aici şi o mustrare şi o respingere a moralei permisive de astăzi. Aceste păcat au adus foc şi pucioasă asupra Sodomei şi Gomorei. Acestea au fost păcatele care L-au îndemnat pe Dumnezeu să renunţe la un popor  aşa cum ne spune şi Pavel în Epistola către Romani 1:24-28:   De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s’au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într’una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

În ciuda imoralităţii îngrozitoare a acestor păcate şi a severităţii pedepsei, Mântuitorul este gata să ierte pe oricine vine la El. El a pus moartea Sa ispăşitoare între acest păcat şi femeia prinsă în adulter. Moartea Sa face ispăşire pentru voi, dragi prieteni, dacă veţi veni la El cerându-I să vă ierte.

v.17  Dacă un om ia pe soru-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei şi ea îi vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi subt ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea sorei lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

v.18  Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor, şi-i descopere goliciunea, dacă-i descopere scurgerea, şi ea îşi descopere scurgerea sîngelui ei, amîndoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor.

Aceasta este o continuare a păcatelor groaznice, a căror consecinţă este nimicirea.

Să nu credeţi acum că Dumnezeu are o singură unitate de măsură şi orice ai făcut nu există decât o singură pedeapsă, moartea. Dumnezeu nu pedepseşte la fel orice lucru. Cu toate că nu este părtinitor, Dumnezeu are o măsură corectă a lucrurilor.

Astfel, sunt prezentate aici o serie de delicte care nu sunt pedepsite cu moartea:

 v.19  Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amîndoi aceştia îşi vor lua pedeapsa păcatului.

v.20  Dacă un om se culcă cu mătuşă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.

 v.21  Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.

Relaţiile sexuale cu o soră vitregă erau interzise iar pedeapsa pentru acest păcat trebuia executată în public.

Dumnezeu cerea sfinţenie şi curăţie în toate aspectele vieţii, în toate detaliile, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. Dumnezeu interzicea relaţiile sexuale între rude apropiate. El nu spune că cei vinovaţi de astfel de păcate nu vor avea copii, ci spune că ei vor rămâne fără copii – copiii lor vor muri înaintea părinţilor care au săvârşit păcatul.

v.22 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentruca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.

Dumnezeu i-a scos pe canaaniţi din această ţară din cauza păcatelor îngrozitoare pe care aceştia le comiseseră. El avertizează poporul Israel că va împărtăşi aceeaşi soartă dacă va comite aceleaşi păcate. Ştiţi că neascultarea oamenilor faţă de Dumnezeu a atras asupra lor luarea în robie în Babilon?

Ascultaţi ce spune relatarea din 2 Impăraţi, capitolul 21: 1,2,6, 9.

v.1,2 Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

v.Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni cari chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mîniindu-L.

v.9  Dar ei n’au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s’au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile, pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Dragi prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nouă ne place sau nu. Iată de ce trebuie să-l tratăm cu foarte mare atenţie:

v.23  Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe cari le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele.

Acest verset ar trebui să răspundă la întrebarea referitoare la dreptatea lui Dumnezeu în nimicirea unora dintre popoarele care au ocupat Palestina. Dumnezeu a interzis poporului Său să ia sau să atingă ceva din Ierihon în timpul cuceririi acestuia.

v.24  V’am spus: ,Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da-o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.` Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v’am pus de o parte dintre popoare.

Era o ţară în care curgea lapte şi miere, un ţinut împădurit. Ce s-a întâmplat cu această ţară?  Iată ce răspuns găsim în Deuteronom 29:24-28.

v.24-28  toate neamurile vor zice: ,,Pentruce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentruce această mînie aprinsă, această mare urgie?“ Şi li se va răspunde: ,,Pentru că au părăsit legămîntul încheiat cu ei de Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, cînd i-a scos din ţara Egiptului; pentru că s’au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe cari ei nu-i cunoşteau şi pe cari nu li-i dăduse Domnul. De aceea S’a aprins Domnul de mînie împotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemurile scrise în cartea aceasta. Domnul i-a smuls din ţara lor cu mînie, cu urgie, cu o mare iuţime, şi i-a aruncat într’o altă ţară, cum se vede azi.“

Dumnezeu enumeră acum din nou legile care urmau să diferenţieze poporul Său de toate celelalte popoare. El a început cu regimul lor alimentar şi încheie tot cu el.

v.25  Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate tîrîtoarele de pe pămînt, pe cari v’am învăţat să le deosebiţi ca necurate.

v.26  Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul; Eu v’am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.

Dragi prieteni Israelul are încă probleme cu teritoriile pe care ar trebui să le moştenească pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Ei trebuia să fie un popor sfânt, pentru Dumnezeul lor cel sfânt. Au avut parte de necazuri şi de confruntări tot timpul din momentul în care s-au întors în ţara lor. Ştiţi care este problema? Ei au reveni în ţara lor, dar nu s-au întors la Dumnezeu.

Sunt de părere că atunci când se vor întoarce la Dumnezeu – ceea ce se va întâmpla într-o bună zi – atunci va fi binecuvântare în ţară. Dumnezeu nu S-a răzgândit, dragi prieteni!

Aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru noi şi pentru poporul nostru. Dumnezeu este măreţ şi sfânt şi El cere sfinţenie din partea copiilor Săi. Aceasta este cheia cărţii Leviticul.