Itinerar Biblic Ep.0163 – Levitic cap. 16:1-19

 

Rezumat

  • Ziua Ispăşirii –Yom Kippor

Dragi ascultători, acest capitol conţine cea mai mare lecţie spirituală pentru noi. Subiectele abordate până acum în cartea Leviticul au fost jertfele, preoţii şi păcatul. Nici unul din aceste subiecte nu a rezolvat definitiv problema păcatului. Am ajuns la un fragment care se ocupă mult mai complet de această problemă şi care ni-L arată cu mai multă precizie pe Hristos, lucrarea Lui de răscumpărare. Este o umbră a lucrării Lui de răscumpărare.

 v.16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,

 v.17  cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. Coloseni 2:16, 17.

O umbră este o ilustraţie. Deşi o ilustraţie este un înlocuitor slab pentru lucrul sau persoana reală, ea ne arată care este realitatea. Cu mulţi ani în urmă, un comentator pe nume Hengstenberg a spus următorul lucru: “Elucidarea doctrinei tipurilor, astăzi total neglijată, este o problemă importantă pentru viitorii teologi.”

Imaginea sau tipul acestei mari zi a ispăşirii merită un studiu atent din partea noastră.

Dr. Kellogg, citat de noi şi cu altă ocazie, exprimă în felul următor semnificaţia zilei ispăşirii: “Era probabil cea mai importantă şi mai specifică dintre toate legile mozaice.” Rabinii numeau această zi printr-un singur cuvânt: “Yoma”, care înseamnă “Ziua”. În această zi, păcatul era abordat în modul cel mai adecvat, în comparaţie cu toate celelalte ritualuri ale sistemului mozaic de legi.

Observaţi ce se spune în versetul 16: “… pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei”. Apoi, în versetul 22: “Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor…”, iar în versetul 21: “… să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel”. El va face ispăşire pentru toate păcatele, toate călcările de lege şi toate nelegiuirile lor.

Aceasta era soluţia cea mai bună pe care o avea legea de oferit până la venirea lui Hristos.

Instrucţiunile şi restricţiile acestei zile îşi au originea în incidentul istoric cu răzvrătirea şi neascultarea fiilor lui Aaron – Nadab şi Abihu. Ei au intrat în Sfânta sfintelor, în cortul întâlnirii, cum şi când nu le era îngăduit. Au fost omorâţi imediat prin judecata directă a lui Dumnezeu (cap. 10).

Unii autori consideră aceste două capitole împreună.

Ziua ispăşirii era ţinută în luna a şaptea, în ziua a zecea. Aceste numere au o semnificaţie anume în toată Scriptura. Luna a şaptea era luna sabatică şi reprezintă odihna şi încetarea tuturor lucrărilor. Sigur nu este întâmplător faptul că această lună a fost aleasă pentru a împlini odihna răscumpărării care este în Hristos.

Zece este un alt număr important în Scriptură şi pare să exprime ideea a ceea ce este voia deplină a lui Dumnezeu şi calea Lui. Au fost Cele zece porunci – Dumnezeu ar fi putut da încă una, dar nu a făcut-o. Dumnezeu a cerut a zecea parte, zeciuiala, iar rămăşiţa Israelului este numită “a zecea parte” aşa cum spune şi Isaia 6:13.

v.13  Şi chiar a zecea parte de va mai rămînea din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rîndul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, cînd sînt tăiaţi, tot aşa, o sămînţă sfîntă se va naşte iarăş din poporul acesta.“

 “Zece” reprezintă gândul şi planul lui Dumnezeu. Cea de-a zecea zi exprimă adevărul că Hristos a venit să facă voia lui Dumnezeu. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă. El a venit la împlinirea vremii, la ceasul hotărât.

Cuvântul ebraic pentru ispăşire este kaphar, care înseamnă “a acoperi”. Dumnezeu nu a înlăturat păcatele în Vechiul Testament; le-a acoperit doar până când a venit Hristos şi le-a înlăturat. Avem mai multe versete care ne învaţă acest adevăr.

v.30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; Fapte 17:30

v.24  Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

 v.25  Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; Romani 3:24, 25

v.15  Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le-a fost făgăduită. Evrei 9:15

v.8  Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi.

v.9  Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui.Evrei9:8, 9.

Ziua ispăşirii Îl prefigurează pe Hristos aşa cum nu a mai făcut-o nici o altă jertfă, ceremonie, sau poruncă a Vechiului Testament. Ea ni-L descoperă pe Hristos, Marele nostru Preot care intră în Sfânta sfintelor pentru noi.

Instrucţiunile, regulile şi ritualul pentru sărbătoarea sau ziua ispăşirii au devenit esenţiale după incidentul cu moartea lui Nadab şi Abihu, care au intrat în Locul sfânt într-un mod nepermis şi au fost ucişi de judecata directă a lui Dumnezeu. Această sărbătoare oferea o explicaţie pentru moarte subită a acestor doi oameni. Sfinţenia absolută a lui Dumnezeu şi păcătoşenia profundă a omului sunt arătate foarte clar în această ceremonie.

Între Dumnezeu şi om există o mare prăpastie, dar aceasta nu este de netrecut. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru aceasta! A fost aruncat un pod peste această prăpastie. Dumnezeu îl încurajează pe om să vină la El. Singura condiţie este aceea că omul trebuie să vină pe calea lui Dumnezeu. Când venim la Dumnezeu pe calea Lui, venim cu îndrăzneală..

v.18  Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într’un Duh. Efeseni 2:18

Invitaţia ne este făcută: să venim la Dumnezeu pe calea lui Dumnezeu. Numai atunci putem veni cu încredere şi siguranţă.

Observaţi că toate acestea au fost puse la punct din cauză că cei doi fii ai lui Aaron au intrat în Sfânta sfintelor.

v.1 Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi cînd s’au înfăţişat înaintea Domnului.

v.2  Domnul a zis lui Moise: ,,Vorbeşte fratelui tău Aaron, şi spune-i să nu intre în tot timpul în sfîntul locaş, dincolo de perdeaua din lăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.

Dumnezeu le spusese că nu pot intra oricând şi oricum acolo. Pentru noi, lucrurile stau altfel astăzi. Noi putem veni oricând şi oriunde ne-am afla şi putem intra în prezenţa lui Dumnezeu. Dar aceasta numai dacă venim prin Hristos.

Cred că, în unele situaţii, este un păcat să te rogi. Un lucrător care Îl respinge pe Hristos şi care se roagă public lui Dumnezeu, fără să vină la El prin Isus Hristos, vine la Dumnezeu pe o cale pe care Dumnezeu nu o acceptă. Acesta a fost păcatul lui Nadab şi Abihu.

Levitic 16:3, 4

v.3  Iată cum să intre Aaron în sfîntul locaş. Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbece pentru arderea de tot.

v.4  Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in, şi să-şi pună pe trup ismenele de in; să se încingă cu brîul de in, şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sînt veşmintele sfinţite, cu cari se va îmbrăca el dupăce îşi va spăla trupul în apă.

Trăsătura unică şi semnificativă a acestei zile era aceea că marele preot îndeplinea singur ritualul.  Nu era ajutat în nici un fel. “Să nu fie nimeni în cortul întâlnirii când va intra Aaron să facă ispăşirea în sfântul locaş” (versetul 17). Totul era lucrarea lui, de la cele mai mărunte sarcini, până la slujba de mare preot. Toţi ceilalţi preoţi ieşeau din cort. Aaron intra singur, pentru că a lui era jertfa de ispăşire.

Este important de remarcat acest lucru pentru că el îl prefigurează pe Hristos. Hristos a fost singur cu păcatele lumii..

v.1   Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce m’ai părăsit, şi pentruce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s’asculţi plîngerile mele? Psalmul 22:1

Hristos a fost părăsit atât de Dumnezeu, cât şi de oameni, când a fost făcut păcat pentru noi. Cu toate acestea, El şi Tatăl aveau părtăşie cu privire la planul de mântuire.

v.32  ,,Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine. Ioan 16:32

v.19  că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. 2 Corinteni 5:19

Marele preot lăsa deoparte hainele sale de glorie şi frumuseţe. El apărea îmbrăcat în aceleaşi veşminte de in ca ceilalţi preoţi. El se spăla şi îşi punea numai hainele de in. El trebuie să fie neîmpodobit, dar curat.

Aceasta este o minunată prefigurare a lui Hristos, Marele nostru Preot, care a lăsat slava Sa şi a luat trup omenesc pentru a muri pe cruce. Domnul nostru nu a renunţat la dumnezeirea Sa când a venit pe pământ în trup de om, ci numai la slava Lui cerească.

v.5-8  Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:  El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n’a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S’a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S’a smerit şi S’a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:5-8.

Să ne întoarcem la textul din Levitic.

v.5 Să ia, dela adunarea copiilor lui Israel, doi ţapi pentru jertfa de ispăşire, şi un berbece pentru arderea de tot.

v.6  Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire, şi să facă ispăşire, pentru el şi pentru casa lui.

Aceştia sunt ultimii paşi ai pregătirii lui Aaron pentru această zi importantă. Aaron aducea o jertfă de ispăşire pentru el şi pentru toată casa lui. (Poate că era inclusă întreaga seminţie a lui Levi.)

Această etapă a Zilei ispăşirii nu-şi are nici un echivalent în viaţa şi lucrarea lui Hristos. El nu a avut păcat. Hristos era fără păcat şi nu a murit pentru El Însuşi. El a fost făcut păcat pentru noi. Isus Hristos nu a adus niciodată o jertfă pentru El. Păsările aduse la Templu de părinţii Lui după naşterea lui Isus erau pentru curăţirea Mariei. Această jertfă îi amintea Mariei, mama lui Isus, că este o păcătoasă. Noul Testament nu înregistrează nici o jertfă adusă pentru Isus. Dar Aaron trebuia să aducă o jertfă de ispăşire pentru el mai întâi, pentru ca apoi să facă ispăşire pentru popor.

Deci aceasta era ispăşirea pentru preoţi. Dar nu numai pentru ei se făcea această ispăşire. Chiar şi pentru locul sfânt, Dumnezeu are porunci clare.

v.7  Să ia cei doi ţapi, şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întîlnirii.

v.8  Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul, şi un sorţ pentru Azazel.

v 9  Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul, şi să-l aducă jertfă de ispăşire.

v.10 Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel, să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel.

v.11  Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să-şi junghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

v.12  Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului, şi doi pumni de tămîie mirositoare pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinlăuntru;

v.13  să pună tămîia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămîie să acopere capacul ispăşirii depe chivotul mărturiei, şi astfel nu va muri.

v.14  Să ia din sîngele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sînge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii.

Este bine să remarcăm faptul că cei doi ţapi constituiau o singură jertfă pentru păcat. Fiecare reprezenta un aspect anume al înlăturării păcatului. Unul era adus ca jertfă de ispăşire, iar celălalt era trimis în pustie.

Ţapul trimis în pustie era numit ţap ispăşitor, în ebraică lo-azazel. A existat multă confuzie cu privire la semnificaţia lui. Cuvântul se referă în primul rând la ţap şi la destinaţia lui în pustie. Septuaginta, Luther, Kellogg şi Andrew Bonar susţin ideea că aceasta însemna o îndepărtare totală şi definitivă a păcatului. Endersheim îi acordă semnificaţia de “dispariţie totală”.

Oricum, este clar că acest ţap ispăşitor era o parte a jertfei de ispăşire. Sorţii alegeau un ţap pentru a fi trimis în pustie şi altul pentru a fi adus ca jertfă.

Înainte de a se acţiona asupra jertfelor, Aaron intra în Sfânta sfintelor cu sângele viţelului adus pentru el însuşi şi pentru casa lui. Aşa că nu este tocmai exact să spunem că marele preot intra doar o dată pe an în Sfânta sfintelor. Intra într-o singură zi pe an, dar de două ori în acea zi.

Altarul de aramă era în curtea exterioară. Viţelul pentru jertfa de ispăşire a lui Aaron era înjunghiat ca orice altă jertfă pentru păcat. Ceva nou este adăugat abia la încheierea jertfirii. În drum spre Sfânta sfintelor, cum trecea pe lângă lighean, sunt sigur că Aaron îşi spăla mâinile şi picioarele. Apoi, în Sfânta sfintelor, trebuia să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului şi să pună cei doi pumni de tămâie mirositoare deasupra cărbunilor din cădelniţă. Norul de fum din cădelniţă umplea Sfânta sfintelor. Chivotul şi capacul ispăşirii se aflau în Sfânta sfintelor. Aaron lua sângele viţelului pe care-l adusese cu el într-un vas, îşi înmuia degetul în el şi stropea de şapte ori din sânge înaintea capacului ispăşirii. Sângele făcea din capacul acelei cutii un capac al ispăşirii. Faptul că stropea de şapte ori arată că era o ispăşire completă şi adecvată.

Sunt sigur că aceasta era o zi extraordinară pentru marele preot. El trebuia să îndeplinească acest ritual cu mare atenţie şi precizie în prezenţa Domnului. Cea mai mică abatere însemna moartea instantanee. Probabil că el repeta de mai multe ori aceşti paşi, înainte să aibă loc evenimentul în sine. După câte ştim noi, nici un mare preot nu a murit vreodată în Sfânta sfintelor. Singurii care au murit au fost Nadab şi Abihu.

Hristos a fost făcut păcat pentru noi la cruce. Aceasta reprezintă altarul de aramă din cortul întâlnirii. Apoi, ca Mare Preot, El a intrat în ceruri şi a adus propriul sânge ca ispăşire pentru păcatele noastre. Acum scaunul de domnie al lui Dumnezeu este un scaun al îndurării pentru noi.

Toate acestea sunt explicate clar în Evrei 9 şi 10. În timp ce Aaron intra în Sfânta sfintelor cu frică şi cu tremur, noi putem veni cu îndrăzneală înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, aşa cum ni se spune în Evrei 4:16. Lui Aaron nu-i era îngăduit să stea mai mult decât trebuie şi putea veni doar într-o singură zi pe an în Sfânta sfintelor, în timp ce noi putem veni oricând înaintea Domnului. Hristos, Marele nostru Preot, a purtat în cer sângele Lui şi tămâia mirositoare a propriei Sale mijlociri. Şi El este acolo acum, la dreapta Tatălui.

După ce Aaron intrase în Sfânta sfintelor pentru el şi pentru casa lui, trebuia să mai intre o dată şi pentru popor.

v.15 Să junghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor, şi să-i ducă sîngele dincolo de perdeaua dinlăuntru. Cu sîngele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sîngele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii.

v.16  Astfel să facă ispăşire pentru sfîntul locaş, pentru necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin cari au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întîlnirii, care este cu ei în mijlocul necurăţiilor lor.

  1. 17 Să nu fie nimeni în cortul întîlnirii cînd va intra Aaron să facă ispăşirea în sfîntul locaş, pînă va ieşi din ei. Să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui, şi pentru toată adunarea lui Israel.

v.18  După ce va ieşi, să se ducă la altarul care este înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru altar; să ia din sîngele viţelului şi ţapului, şi să pună pe coarnele altarului de jur împrejur.

v.19  Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sînge, şi astfel să-l curăţe şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.

Acum Aaron intră dincolo de perdea pentru adunarea lui Israel. Acest lucru este necesar din cauza păcatelor, a călcărilor de lege şi a nelegiuirilor poporului. Este respectat acelaşi ritual ca în cazul junghierii viţelului pentru Aaron. El intră iar în Sfânta sfintelor, la fel ca înainte, numai că acum ispăşirea este pentru sfântul locaş în întregul lui, din cauza contaminării poporului Israel. Până şi altarul de aramă trebuia stropit cu sânge pentru că acesta era locul unde erau mărturisite păcatele lui Israel şi se făcea ispăşire pentru ele; este pângărit din cauza păcatelor poporului.

Toate acestea trebuie să ne amintească de Acela care a murit pe cruce pentru noi. Nu crucea este importantă, ci Hristos, care a murit pentru noi. 1 Petru 1:18, 19.

Acest capitol ne arată insuficienţa ritualului sângelui ţapilor şi al viţeilor. Evrei 9:23. Cred că Isus Hristos Şi-a oferit sângele la modul propriu; El l-a adus în Sfânta sfintelor, al cărei echivalent din cortul întâlnirii este doar un model. Ştiu că unora nu le place să audă vorbindu-se despre sânge, iar această interpretare literală li se pare plină de cruzime. Aţi observat desigur că apostolul Petru îl numeşte “sângele scump al lui Hristos”. Cred că sângele lui Hristos va fi la scaunul de domnie al lui Dumnezeu pentru a ne aduce aminte, de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei, că mântuirea noastră a fost obţinută la un preţ exorbitant. Hristos Şi-a vărsat sângele pe cruce, apoi l-a prezentat înaintea Tatălui pentru păcatele mele şi ale voastre. Noi am fost răscumpăraţi prin sângele scump al lui Hristos.