Itinerar Biblic Ep.0159 – Levitic cap. 13: 4 – 23

 

Rezumat

·         Legea privitoare la lepră.

·         Caracteristici ale leprei.

·         Rolul preotului în depistarea bolii.

·         Reguli referitoare la atitudinea bolnavului.

 

Dragi ascultători, păcatul este cea mai gravă boală a sufletului uman. Sunt atâtea boli grozave, boli care seceră multe vieţi, dar nici un nu este asemenea păcatului. Dacă bolile celelalte afectează trupul nostru, păcatul afectează sufletul. Dacă bolile obişnuite sau neobişnuite pot cauza suferinţa şi apoi moartea trupului, păcatul cauzează suferinţa sufletului şi, în cele din urmă, moartea veşnică.

Semnalam data trecută asemănarea pe care biblia o face între lepră şi păcat. Astăzi continuăm cu prevederile pe care Dumnezeu le comunică poporului evreu cu privire la această groaznică boală. Să învăţăm deci împreună cu poporul lui Dumnezeu, care sunt lucrurile pe care trebuie să îngăduim Duhului Sfânt să le facă în viaţa noastră.

Să ne întoarcem deci la capitolul cu numărul 13 din cartea Levitic. Înainte de aceasta însă să observăm ceea ce le spune apostolul Pavel, Efesenilor în  capitolul 2, în primele două versete:

 v.1  Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,

 v.2  în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Am citat aceste cuvinte pentru că aici este indicată situaţia în care se află fiecare dintre cei care nu acceptă mântuirea oferită de Dumnezeu prin intermediul Domnului Isus. Este o stare pe care oamenii nu o simt în condiţii obişnuite, o boală care nu are simptome îngrijorătoare la început, dar care are consecinţe groaznice, când este prea târziu.

Dar să ne întoarcem acum la câteva asemănări dintre lepră şi păcat:

  1. Lepra nu provoacă durere ascuţită, de nesuportat, aşa cum este cazul altor boli. Lepra îl face pe om trist şi agitat. Păcatul produce agitaţie, nelinişte şi tristeţe, de altfel foarte evidente în cultura modernă. Oamenii vor să se distreze, vor să râdă pentru că sunt trişti. Mulţimi de oameni se înghesuie în cluburile de noapte, în sălile în care au loc spectacole de divertisment. Dar priviţi cu atenţie chipurile triste cu priviri goale. Priviţi maşinile pline de oameni neliniştiţi care se îndreaptă spre nicăieri. Aceasta este o generaţie care nu-şi găseşte liniştea.

Aceasta este lepra. În cele din urmă, păcatul aduce o persoană în punctul în care nu mai are nici un sentiment, aşa cum a spus şi Pavel: “Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie” (Efeseni 4:19). Aceşti oameni sar într-o stare de tristă mulţumire. Ei pot ajunge să fie însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor, cum spune tot apostolul Pavel, în:

            1 Timotei 4:2  abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor.

  1. Se credea că lepra este ereditară. Fie că acest lucru este real, fie că nu, păcatul oricum este ereditar. Păcătoşii nu pot aduce în lume altceva decât alţi păcătoşi.  “Unde educaţia presupune că natura morală a omului poate fi îmbunătăţită, creştinismul tradiţional afirmă că natura morală a omului este coruptă sau absolut rea. În timp ce educaţia afirmă că un agent uman exterior poate avea un rol activ în îmbunătăţirea morală a omului, creştinismul tradiţional afirmă că acest agent este Dumnezeu. Dar chiar şi atunci, natura morală a omului nu este îmbunătăţită, ci schimbată cu una nouă.”
  2. În sfârşit, lepra şi păcatul îl despart pe om de Dumnezeu. Poate că nouă ni se pare o cruzime faptul că leprosul era alungat şi din mijlocul comunităţii, şi din cortul întâlnirii. Să ne aducem aminte că Dumnezeu este sfânt – El este Autorul neprihănirii şi al curăţirii. Prin urmare, lepra este un simbol potrivit pentru păcatul care-l desparte pe om de Dumnezeu.

Isaia 59:2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să v’asculte!

În Noul Ierusalim, păcătosul neiertat şi necurăţit este alungat din prezenţa lui Dumnezeu, după cum aflăm din:

Apocalipsa 21:27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Apocalipsa 22:15 Afară sînt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Aşadar, lepra reprezintă un  simbol perfect pentru păcat. Este un păcat vizibil în trup. Preotul trebuia să-l cerceteze pe lepros şi să-l declare necurat. Într-un mod similar, Marele Medic priveşte neamul omenesc şi îl declară necurat. El procedează astfel pentru ca noi să putem veni la El pentru curăţire. El este gata să-l atingă pe lepros şi să-l curăţească.

Am făcut aceste comentarii înainte de a începe să studiem mai departe acest capitol pentru că este important să vedem analogia dintre lepră şi păcat şi să înţelegem lecţia spirituală dată de Dumnezeu aici. Nu se vorbeşte prea mult despre păcat astăzi, şi totuşi, problema noastră de bază este păcatul!

Dar revenim acum la versetul 4 din capitolul 13 al cărţii Levitic:

v.4  Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă, care nu se arată mai adîncă decît pielea, şi dacă părul nu s’a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.

Din acest verset vedem că nu era nici o grabă în luarea unei hotărâri. Dumnezeu este încet la mânie în relaţia Sa cu noi. Dumnezeu este răbdător şi dă fiecărui păcătos ocazia să se pocăiască. Vă mai amintiţi ce spune în cartea Exod ?:

Exod 34:6, 7 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!“

Acesta este un fragment din Vechiul Testament. Ce spune însă Noul Testament despre răbdarea lui Dumnezeu?

2 Petru 3:9  Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Să revenim acum la ceea ce trebuia să facă preotul.

Preotul trebuia să-l închidă şapte zile pe cel suspect de lepră. Chiar dacă El îl suspecta de lepră pe acel om, avea răbdare cu el. În aceeaşi manieră, Dumnezeu a închis lumea în carantină din cauza bolii păcatului.

Iată ce spune Pavel în Romani 11:32

v.32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

Dumnezeu a închis această lume, pe toţii oamenii din ea, în carantină, şi El nu va permite omului să ajungă prea departe în acest univers.

Mi se pare  amuzant  faptul că  atunci când s-au întors astronauţii de pe lună au fost controlaţi să se vadă dacă nu cumva au adus cu ei vreo boală pe pământ. Avem atât de multe boli aici, pe această planetă, încât nu ştiu dacă au mai rămas altele şi în restul universului. Dumnezeu a trecut pământul în carantină, dar tot El este cel care Se îndură de noi.

v.5  A şaptea zi preotul să-l cerceteze iarăş. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s’a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.

După şapte zile, preotul îl cercetează din nou pe omul în cauză şi, dacă persistă nesiguranţa, pacientul este pus în carantină pentru încă şapte zile.

Nu se lua nici o decizie în grabă. Ar trebui să învăţăm de aici că nu trebuie să ne grăbim şi să emitem judecăţi la adresa altora. Este un lucru grav să acuzi pe nedrept un alt credincios.

Pavel i-a spus lui Timotei: “Împotriva unui presbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori” (1 Timotei 5:19). El ne avertizează şi în privinţa faptului că, în vremurile de sfârşit, vor fi mulţi care vor aduce acuzaţii false.

v.6  Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s’a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.

Dacă rana din piele nu se răspândea în paisprezece zile, ci se prezenta mai bine, evident că nu era vorba de lepră şi omul era declarat curat. Acestea erau cuvinte dulci pentru cel în cauză şi cu siguranţă că la auzul lor putea cânta un cântec de bucurie. Nu mai era nevoie să fie despărţit de cei dragi, deci se putea întoarce acasă.

Amintiţi-vă că Domnul Isus l-a atins pe leprosul care a venit la El şi l-a curăţit. Mai mult decât atât, El le spune leproşilor spirituali că păcatele le sunt iertate. Domnul Isus a vindecat boala fizică pentru a demonstra că El este Mântuitorul care poate ierta păcatele. Fariseii şi cărturarii au întrebat: “Cine poate să ierte păcatele, în afară de Dumnezeu?” Mai întâi, Isus   i-a spus omului paralizat că păcatele îi sunt iertate. Apoi a spus: “Ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: – ‘Ţie îţi poruncesc’, a zis El slăbănogului, ‘scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă!’” (Luca 5:17 – 26).

Este important să recunoaştem faptul că Domnul Isus are autoritatea de a le face pe amândouă.

v.7  Dar dacă pecinginea s’a întins pe piele, dupăce s’a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă odată cercetării preotului.

v.8  Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s’a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.

Aceasta este faţa întunecată a imaginii. Aceasta este cea de-a treia cercetare. Îi dă Dumnezeu omului o a doua şansă? Dragi prieteni, Dumnezeu va da omul şi o mie de şanse, dacă de atât este nevoie.

Până la urmă trebuie dat un verdict. Omul este declarat lepros. Şi este îndepărtat. Gândiţi-vă la contrastul dintre situaţia celui declarat lepros şi cea a omului care, după şapte zile, a fost declarat curat şi trimis acasă, după ce aşteptase cu înfrigurare sentinţa. Viaţa acestui om a fost cu totul alta din acel moment. El a fost declarat curat şi a trăit curat.

Există oameni care îşi fac o profesie din a fi convertiţi. Ei fac faţă cercetării pentru o vreme, dar în cele din urmă boala înfiorătoare a păcatului va izbucni în toate simptomele sale înfricoşătoare şi este evident că ei sunt necuraţi. Ioan vorbeşte despre acest lucru în :

1 Ioan 2:19. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

Apostolul Petru descrie aceşti leproşi imorali şi necuraţi prin comparaţia cu un câine care se întoarce la ce a vărsat sau o scroafă spălată care s-a întors să se bălăcească în mocirlă

2 Petru 2:22  Cu ei s’a întîmplat ce spune zicala adevărată: ,,Cînele s’a întors la ce vărsase“, şi ,,scroafa spălată s’a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă.“

Chiar dacă aceste comparaţii sunt puţin cam dure, ele reprezintă o realitatea care nu trebuie ignorată.

Ajungem acum la diagnosticarea unui caz vechi de lepră.

v.9    Cînd se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot.

v.10  Preotul să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, şi în umflătură este şi o urmă de carne vie,

v.11  atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat.

Acesta este un caz mai vechi de lepră, cu alte cuvinte un caz de lepră cronică. Nu mai era nevoie ca un astfel de om să fie ţinut sub observaţie pentru că era în mod clar un caz de lepră.

Unii oameni sunt păcătoşi atât de împietriţi încât până şi prietenii lor cei mai apropiaţi le spun acest lucru. În această categorie intră Mafia spirituală, ucigaşul, hoţul, alcoolicul şi drogatul. Aceşti oameni trăiesc sub robia păcatului lor şi numai un remediu supranatural i-ar mai putea ajuta.

Cel care merge la biserică lustruit şi elegant, dar care este nemântuit, nu crede că are lepră. Nu suportă să i se spună că este un păcătos pierdut. Păcătosul recunoscut este mai uşor de atins cu mesajul Evangheliei decât acest obişnuit al bisericii. Primul ştie că are lepră, iar cel din urmă nu crede că are aşa ceva.

v.12  Dacă lepra va face o spuzeală pe piele, şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap pînă în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile,

v.13  preotul să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s’a făcut toată albă, el este curat.

v.14  Dar în ziua cînd se va vedea în el carne vie, va fi necurat;

v.15  cînd preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră.

v.16  Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot;

v.17  preotul să-l cerceteze, şi dacă rana s’a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat.

Această secţiune dezvăluie un alt aspect al leprei cronice. Chiar dacă întregul trup este acoperit, aceasta nu înseamnă neapărat că acel caz este fără speranţă. Afirmaţia pe care trebuie s-o remarcăm aici este aceasta: dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, pacientul este declarat curat. Aceasta pare să indice foarte clar faptul că nici un păcătos nu este fără speranţă. Poate că la aşa ceva s-a gândit Isaia când a scris:

Isaia 1:15  Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v’aţi ruga, n’ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!“

Apoi, urmează invitaţia Marelui Medic :

Isaia 1:18  ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

Vindecarea pe care o oferă Dumnezeu este una completă. Niciodată nu vor mai rămâne sechele.

Observaţi că adevăratul simptom şi semn distinctiv al leprei este carnea vie. Biblia are foarte multe de spus despre carne, chiar şi despre cea tradusă prin fire, aşa cum se manifestă în omul credincios.

v.12  Dumnezeu S’a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt. Geneza 6:12

v.63  Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă. Ioan 6:63

v.18  Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac. Romani 7:18

v.3  Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Efeseni 2:3

v.3  Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti. Filipeni 3:3

v.23  căutaţi să mîntuiţi pe unii, smulgîndu-i din foc; de alţii iarăş fie-vă milă cu frică, urînd pînă şi cămaşa mînjită de carne. Iuda 23     

Din aceste versete putem deduce următorul lucru: carnea vie este firea veche care a fost judecată la cruce.

Când se manifestă într-un credincios, Dumnezeu trebuie s-o judece. Carnea nu poate fi niciodată pe placul lui Dumnezeu. Numai ceea ce este produs în viaţa celui credincios de către Duhul Sfânt poate fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Să revenim acum la Levitic:

v.18   Cînd un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită,

v.19  şi pe locul unde era buba se va arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşietic, omul acela să se arate preotului.

v.20  Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adîncă decît pielea, şi dacă părul s’a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră, care a dat în bubă.

v.21  Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adîncă decît pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.

v.22  Dacă s’a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.

v.23  Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s’a întins, este semnul rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat.

Aceste versete oferă detalii cu privire la cercetarea unei bube. Ea era controlată de un preot din cauza posibilităţii de a fi punctul de declanşare a leprei. Era ca un fel de rană care putea deveni canceroasă. Cercetarea respecta aceiaşi paşi ca în cazul unui caz nou de lepră. Dacă părul din rană era alb şi rana era mai adâncă decât nivelul pielii, aceasta era o indicaţie a faptului că situaţia se agravase. Cele şapte zile de inspecţie îi permiteau preotului să determine direcţia în care va evolua rana.

În aceeaşi manieră, păcatele se pot întoarce în viaţa noastră. Este de aceea nevoie de observaţie, de inspecţie.

Fie ca întotdeauna să rămânem sub autoritatea lui Dumnezeu care ne va atenţiona cu privire la ele, şi ne va da şi iertarea şi vindecarea.