Itinerar Biblic Ep.0157 – Levitic Cap.12

 

Rezumat

·         Legea referitoare la curăţirea femeilor după naştere.

·         Transmiterea păcatului prin moştenire.

·         Păcătoşi din naştere.

Dragi ascultători, în capitolul precedent am văzut ce înseamnă contaminarea cu păcat prin contact. A fost accentuat caracterul exterior al păcatului – noi trăim într-o lume plină de păcat, suntem înconjuraţi de păcat.

Acest capitol, cu numărul 12, pune accentul pe caracterul intern al păcatului.  Nu devenim păcătoşi doar prin contact, noi suntem păcătoşi din naştere.

Avem aici legea referitoare la maternitate, la transmiterea păcatului prin moştenire. Noi moştenim o natură decăzută, păcătoasă. David a spus: “Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat s-a născut mama mea” (Psalmul 51:5). După ce am trecut de nutriţie şi pediatrie, ajungem aici la specialitatea obstretică. Domnul nostru este cel mai mare Medic şi este specialist în toate domeniile.

Popoarele păgâne întreţineau superstiţii cu privire la necurăţia femeii care naşte. Legea dată în Levitic nu conţine nici un strop de astfel de superstiţie, aşa cum sperăm să arătăm pe parcursul studiului nostru. Tot o practică păgână era şi plasarea femeii într-o poziţie inferioară bărbatului. Această lege nu conţine nici măcar o aluzie la această idee. Sistemul de legi mozaic arăta consideraţie femeii şi acorda un rol cu totul deosebit maternităţii, în contrast cu păgânismul care înconjura Israelul.

Este evident faptul că existau avantaje certe din punct de vedere igienic, dacă erau respectate aceste legi date de Dumnezeu, aşa cum am văzut în chestiunea alimentaţiei. Dumnezeu Se îngrijea de poporul Său şi în această sferă a vieţii fizice. În acelaşi timp, El îi învăţa, şi ne învaţă şi pe noi astăzi, că omul este născut în păcat.

Doctrina referitoare la totala depravare a omului este respinsă aproape de toţi, dar omul îi demonstrează veridicitatea în fiecare clipă! Jurnalele noastre de actualităţi o demonstrează din plin – depravarea omului este evidentă. Biblia ne spune: “printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”. Aceasta este o temă tratată pe larg de Pavel în epistola adresată Romanilor, în capitolul 5.

În faţa imaginii unei tinere mame în braţele căreia se cuibăreşte un bebeluş drăgălaş lumea se gândeşte la inocenţă, virtute, bunătate. Dar Dumnezeu zugrăveşte altfel acest tablou, după cum vom vedea în acest capitol.

Şi aici, ne-o imaginăm pe tânăra mamă strângându-şi drăgăstos la piept copilaşul nou-născut, dar acesta nu este o întruchipare a inocenţei şi a neprihănirii. Ştiţi ce s-a întâmplat? Această mamă a adus pe lume un păcătos. Asta este tot ce a putut face, pentru că ea este o păcătoasă, şi la fel şi tatăl copilului.

În studiul său asupra cărţii Leviticul, Dr. Kellogg spune:

“Blestemul rostit împotriva femeii după căderea în păcat îşi atinge, conform legii levitice, semnificaţia supremă a manifestării în procesul naşterii. Căci răul profund al stării de păcat în care prima femeia a adus toate femeile, prin acel prim păcat, este văzut cel mai bine în acest proces: acum femeia, prin mijlocirea acelor puteri care i-au fost date pentru bine şi binecuvântare, poate aduce în lume numai un copil al păcatului.”

Vă amintiţi ce i-a spus Dumnezeu primei femei? Geneza 3:16. Pe lângă faptul că va trece prin chinurile naşterii pentru a aduce pe lume un copil, există şanse reale ca acel copil să-i frângă inima când va creşte.

Cred că la acest lucru s-a gândit Pavel când a spus care trebuie să fie locul femeii într-o adunare de închinare. El spune:

v.12  Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.

El vorbeşte despre locul conducerii doctrinare în biserică şi cred că motivul comportă două aspecte.

Adam a fost creat primul şi femeia a fost prima înşelată în prima încălcare a poruncii divine.

v.13,14  Căci întîi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s’a făcut vinovată de călcarea poruncii. 1 Timotei 2:13, 14

Aceasta nu este o învăţătură despre superioritatea bărbatului faţă de femeie. Mai curând, este vorba despre ordine şi conducere. În al doilea rând, femeia a fost prima care a încălcat porunca lui Dumnezeu – ea a fost în poziţia de conducere atunci.

Faptul că o mamă creştină suferă în timpul aducerii pe lume a unui copil este o dovadă a judecăţii lui Dumnezeu, dar cu siguranţă nu înseamnă că ea îşi pierde mântuirea când aduce pe lume un păcătos.

Iată ce-i spune Pavel aceluiaşi Timotei:

v.15  Totuş ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie. 1 Timotei 2:15.

Ea nu este mântuită de  naşterea de fii, ci este mântuită prin naşterea de fii. Cu alte cuvinte, ea nu devine necurată şi îşi pierde mântuirea prin aducerea pe lume a unui păcătos. Dovada mântuirii ei constă în credinţa, în dragostea, în trăirea sfântă şi în seriozitatea ei. “Necurăţia” sub Lege îi amintea femeii că a adus un păcătos pe lume. “Travaliul” sub har îi aduce aminte mamei de astăzi că  s-a născut un păcătos, deşi ea este credincioasă.

Când Pavel i-a spus temnicerului din Filipi: “Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit tu şi casa ta”, el nu a înţeles prin aceasta că familia lui va fi mântuită doar pentru că el a crezut în Domnul. Şi nici nu înseamnă că copiii voştri sunt mântuiţi prin simplul fapt că voi, părinţii, sunteţi credincioşi. Disciplina a fost abandonată în multe familii pentru simplul motiv că prea mulţi părinţi sunt convinşi că au de crescut o floare neasemuit de frumoasă, când de fapt au în casă o buruiană. Asta suntem noi, dragi prieteni, şi asta am adus pe lume. Din când în când, o întreb pe fiica mea: “Eşti sigură că L-ai primit pe Hristos? Crezi cu adevărat în El? Eşti sigură că eşti mântuită?” La un moment dat, ea m-a întrebat: “De ce tot îmi pui aceste întrebări?” I-am spus: “Pentru că vreau să fiu sigur.” Ea este carne din carnea mea, are aceeaşi natură ca mine şi eu ştiu că este vorba despre o natură păcătoasă. Ea nu este mântuită numai pentru că eu sunt creştin şi predicator al Evangheliei.

Acum apare o altă întrebare: “Dacă fiul meu este născut păcătos şi moare după scurt timp, este pierdut?” Nu. În Adam toţi mor, şi acesta este motivul pentru care moare micuţul. Dar Domnul Isus a spus: “Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18:10). Cuvântul “îngeri” ar trebui tradus aici prin “duhuri” – duhurile lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Cu alte cuvinte, când moare un copil mic, duhul său merge să fie cu Tatăl în ceruri. De ce? Pentru că Hristos a venit pe pământ şi a murit pentru păcătoşi, iar acel copilaş nu a atins încă vârsta responsabilităţii pentru păcat. Când atinge această vârstă, trebuie să ia o hotărâre cu privire la Hristos.

Să revenim însă la capitolul 12 şi să facem o scurtă trecere în revistă a întregului capitol pentru a intra apoi în detalii.

  1. Curăţirea mamei la naşterea unui băiat, versetele 1-4
  2. Curăţirea mamei la naşterea unei fete, versetul 5
  3. Curăţirea mamei prin aducerea unei jertfe de ispăşire, versetele 6-8

Începem cu curăţirea mamei la naşterea unui băiat:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd o femeie va rămînea însărcinată, şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.

Mama este necurată pentru că a adus pe lume un păcătos. Eva a crezut că L-a adus pe lume pe Mântuitorul când l-a născut pe Cain, dar acesta nu a fost decât un păcătos – primul ucigaş al neamului omenesc. Acest ritual Levitic le amintea femeilor că nu pot naşte decât un copil asemenea celui născut de Eva – un păcătos. Acest copil nu poate face binele. Nu poate decât să păcătuiască.

Necurăţia femeii care naşte este împărţită în două perioade. Prima durează şapte zile. În următorul verset vom afla că băiatul era circumcis în ziua a opta. Circumcizia era semnul distinctiv pe care îl poruncise Dumnezeu lui Avraam.

Îmi dau foarte bine seama de faptul că ideea necurăţiei mamei care a născut vine în conflict cu imaginea populară despre mamă şi copil, dar trebuie să subliniem faptul că pruncii pe care îi aducem pe lume nu sunt decât nişte păcătoşi. Ei vor alerga încolo şi încoace sfidând disciplina. Vor fi revoluţionari, vor adopta noua morală care nu este altceva decât vechiul şi bine cunoscutul păcat. Această filozofie de viaţă este cu totul greşită. Ar trebui să începem să ne creştem copiii după principiile Scripturii, nu după ale nu ştiu cărui medic vestit. Aceasta a fost cauza multor probleme în lucrarea mea – am văzut mulţi părinţi ignorând principiile biblice în ce priveşte creşterea copiilor.

v.3  În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.

v.4  Femeia să mai rămînă încă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sîngele ei; să nu se atingă de nici un lucru sfînt, şi să nu se ducă la sfîntul locaş, pînă nu se vor împlini zilele curăţirii ei.

Am menţionat faptul că necurăţia femeii era cuprinsă în două perioade. Prima era de şapte zile, urmată, în ziua a opta de circumcizia băiatului. Chiar dacă era născut evreu, copilul nu era inclus în legământ dacă nu era circumcis. Fiecare evreu era, înainte de orice, un fiu al lui Adam, născut în afara legământului. Acest lucru îl spune şi Pavel în Romani 9:6, 7.

v.6,7 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel; şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: ,,În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.“

Naşterea fizică nu îl aduce pe om într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. Naşterea firească îl desparte pe om de Dumnezeu! Dumnezeu nu ne este dator în nici un fel. El L-a trimis pe Fiul Său datorită harului Său nemeritat de noi.

Cea de-a doua perioadă de necurăţie dura 33 de zile, ceea ce însemna un total de 40 de zile. Este reafirmat astfel faptul că circumcizia purta şi semnificaţia curăţirii. Era felul lui Dumnezeu de a spune, în Vechiul Testament: “Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, nu-i împiedicaţi!” Circumcizia copilului de sex masculin înlătura o parte din păcatul mamei. Acceptarea lui însemna şi acceptarea ei. Mamei i se aminteşte că este păcătoasă încă şi că mai sunt necesare 33 de zile pentru curăţirea ei.

Isus a fost circumcis în a opta zi, iar apoi a fost adus la Templu când s-au împlinit zilele cerute de Legea lui Moise pentru curăţirea Mariei (Luca 2:21-23). Maria era păcătoasă, deşi L-a adus pe lume pe Mântuitorul. Naşterea Lui nu a mântuit-o. Numai naşterea ei din nou prin primirea lui Isus ca Mântuitor personal o putea mântui.

Isus a fost circumcis pentru a împlini Legea lui Moise. El a venit să împlinească Legea, nu s-o distrugă. El a fost născut sub Lege. Astfel, El S-a identificat perfect cu poporul Său.

Dar nu numai cu privire la băieţi are Dumnezeu ceva de spus, ci şi fetele se bucură de atenţia lui Dumnezeu:

v.5  Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămîni, ca pe vremea cînd i-a venit sorocul; şi să rămînă şase zeci şi şase de zile ca să se curăţească de sîngele ei.

Este nevoie de un timp de două ori mai lung pentru curăţirea la naşterea unei fete. Nu ştiu de ce era nevoie de acest lucru, dar este evident că circumcizia copilului de sex masculin avea o legătură cu reducerea acestei perioade şi uşura, într-o oarecare măsură, efectul blestemului.

Harul, dragi prieteni, ne aduce într-o epocă cu totul nouă. Iată ce spune Pavel în Epistola adresată Galatenilor 3:27-29:

v.27-29  Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v’aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa“ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Să revenim la Levitic:

v.6  Cînd se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întîlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot, şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.

v.7  Preotul să le jertfească înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel, ea va fi curăţită de curgerea sîngelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.

v.8  Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.“

Mama aducea o ardere de tot şi o jertfă pentru păcat înaintea lui Dumnezeu şi preotul făcea ispăşire pentru ea jertfind acele animale cerute de Lege înaintea Domnului. Cu siguranţă, ea nu era mântuită prin simplul fapt că adusese un copil pe lume, cum susţin unii.

Era nevoie să aducă o jertfă. Orice mamă are nevoie să se încreadă în Domnul Isus Hristos. Cu acest gând în inimă, ea este pregătită să-şi crească copiii ca pe nişte păcătoşi care au nevoie să-L primească pe Isus Hristos. Câte familii au nevoie astăzi de o astfel de atitudine din partea mamei!

Vă amintiţi că, după naşterea Domnului Isus, mama Sa a adus ca jertfă turturele, pentru că săracii le puteau aduce, dacă nu aveau altceva. Maria a trebuit să aducă o jertfă pentru că era păcătoasă. Dar nu era o jertfă pentru Domnul Isus. Nu a fost adusă niciodată o jertfă pentru Isus sau de către Isus. El este Cel fără păcat. Isus a fost El Însuşi jertfa pentru păcatul întregii lumi. El este Mielul lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, gândiţi-vă la aceste lucruri.

Trăim într-o lume care a pierdut orice simţ al măsurii. Parcă toţi au înnebunit. Lumea aceasta I-a întors spatele Dumnezeului Atotputernic. Judecata lui Dumnezeu începe să cadă asupra lumii.

Noi demonstrăm foarte bine faptul că în această lume se nasc numai oameni păcătoşi care au nevoie de harul mântuitor al lui Dumnezeu. Toţi oamenii au nevoie de sângele vărsat de Hristos ca plată pentru păcatul lor.

Natura noastră este una păcătoasă. Cu ea ne naştem şi durerea prezentă la naştere, ne arată şi durerea pe care Dumnezeu o are că noi ne naştem în această lume răzvrătiţi deja împotriva lui Dumnezeu. Este durerea inimii de tată a lui Dumnezeu. El suferă pentru că noi intrând în această lume, intrăm de fapt sub incidenţa judecăţii, sub incidenţa morţii care vine ca răsplată pentru păcatele noastre.

Dar, după durere, vine bucuria, bucuria familiei, a celor din jur pentru o nouă viaţă, pentru un nou suflet. Este şi bucuria dragi prieteni, bucuria că în Domnul Isus acel suflet are posibilitatea ieşirii de sub puterea blestemului păcatului.

Iată dragi prieteni, că naşterea noastră în această lume nu este privită cu indiferenţă de Dumnezeu.

Fie ca nici noi să fim indiferenţi faţă de el.