Itinerar Biblic Ep.0156 – Levitic Cap.11 Vers.4-45

 

Rezumat

·         Lista animalelor necurate.

·         Peştii, păsările şi târâtoarele necurate.

·         Necurăţia dobândită prin contact cu animale necurate.

Dragi prieteni, umblarea celui credincios este strâns legată de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă trăiţi în această lume, trebuie să rumegaţi bine Cuvântul lui Dumnezeu şi trebuie să aveţi acea umblare despărţită de lume pe care numai Cuvântul o poate produce. Credinciosul care studiază Biblia şi pune în practică învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este identificat ca şi copil al lui Dumnezeu prin fapta şi prin umblarea sa.

Voi ce fel de urme lăsaţi, dragi ascultători?

Îmi amintesc povestea unui om căruia i-a fost înmânată, la un moment dat, o broşură. El a întrebat ce este şi când a auzit despre ce este vorba, a înapoiat-o spunând: “Nu ştiu să citesc. Mă mulţumesc să observ felul în care trăiţi.”

Este deci important să fim foarte atenţi la modul în care trăim.

Iată ce spune şi apostolul Iacov:

v.22-25  Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într’o oglindă; şi, dupăce s’a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

Dar să continuăm acum incursiunea noastră în cadrul capitolului 11 al cărţii Levitic, de la versetul 4 începând:

v.4  Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi cămila, care rumegă, dar n’are unghia despicată: s’o priviţi ca necurată.

v.5  Să nu mîncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n’are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.

v 6  Să nu mîncaţi iepurele, care rumegă, dar n’are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.

v.7  Să nu mîncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.

v.8  Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.

Am spus că în acest capitol, Dumnezeu prezintă poporului modul în care viaţa lor în întregime poate fi ţinută departe de întinăciune, de profanare.

Astfel, ceea ce avem aici este o listă de animale necurate. Este evident faptul că trebuie să fi apărut întrebări cu privire la aceste animale. Numai animalele vegetariene rumegă. Astfel erau eliminate din start animalele carnivore.

Dumnezeu prezintă aici şi o interdicţie cu privire la cămilă. Poate că reacţia voastră a fost una de genul: “Cui i-ar fi trecut prin minte aşa ceva?” Nu credeţi că aceasta adaugă o notă de umor la cuvintele Domnului când i-a acuzat pe farisei că strecoară ţânţarul şi înghit cămila? Cămila nu era numai greu de înghiţit din cauza cocoaşei, era şi necurată. Nici iepurele de casă, nici iepurele de câmp nu erau animale curate.

Acum, un fapt interesant este acela că, deşi mulţi susţin că nu trebuie să mâncăm carne de porc, nici unul dintre aceştia nu spune nimic cu privire la iepure. Porcul are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă. Deşi porcul pare să mănânce întruna, el nu rumegă. Carnea de porc este totuşi greu de digerat. Porcul este un animal necurat, necurate fiindu-i şi obiceiurile alimentare.

Evreilor li se interzicea să se atingă de trupurile moarte ale acestor animale necurate. Implicaţiile spirituale sunt inevitabile.

v.9 Iată vieţuitoarele, pe cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări, fie în rîuri.

v.10  Dar să priviţi ca o urîciune pe toate cele ce n’au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.

v.11  Să le priviţi ca o urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urîciune.

v.12  Să priviţi ca o urîciune pe toate cele cari n’au aripi şi solzi în ape.

Şi aici este o trasată o linie foarte clară, la fel ca în cazul animalelor. Peştii consideraţi curaţi se caracterizează prin două trăsături vizibile – aripioarele şi solzii. Această regulă se aplica atât peştilor de apă dulce, cât şi celor de apă sărată. Vieţuitoarele târâtoare din apă erau interzise cu desăvârşire, ceea ce ducea la eliminarea de pe lista animalelor curate mare parte din creaturile din ape. Nu se dau exemple probabil pentru că distincţia era făcută într-un mod foarte limpede.

Israelul avea peşte din Marea Mediterană, Marea Galileii şi râul Iordan. Peştele avea un rol important în regimul alimentar al poporului evreu. Una din porţile Ierusalimului chiar se numea “Poarta peştilor”. Pe aici se introduceau în cetate peştii aduşi din Mediterana. Aceasta era o problemă în vremea lui Neemia. Pescarii îşi aduceau peştii în ziua de Sabat.

Iată ce notează  Neemia că se întâmpla pe vremea lui:

v.16-22  Mai erau şi nişte Tirieni, aşezaţi în Ierusalim, cari aduceau peşte şi tot felul de mărfuri, şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim. Am mustrat pe mai marii lui Iuda, şi le-am zis: ,,Ce însemnează această faptă rea pe care o faceţi, pîngărind ziua Sabatului? Oare n’au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimes Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mînia Lui împotriva lui Israel, pîngărind Sabatul!“ Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decît după Sabat. Şi am pus cîţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului. Şi aşa negustorii şi vînzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată şi de două ori afară din Ierusalim. I-am mustrat, şi le-am zis: ,,Pentruce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mîna pe voi.“ Din clipa aceea, n’au mai venit în timpul Sabatului. Am poruncit şi Leviţilor să se curăţească, şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului.

(Neemia 13:16-22).

După cum uşor putem observa nici un aspect nu este ocolit de Cuvântul Domnului.

Acum, rolul important al pescuitului în lucrarea Domnului Isus Hristos pe pământ este binecunoscut celui care studiază Noul Testament. Primii ucenici chemaţi de Domnul au fost pescari. Domnul le-a spus că vor deveni pescari de oameni.

Isus a spus pilda cu împărăţia cerurilor care este ca un năvod care a prins peşti buni şi peşti răi.

Iată cum este ea relatată de Matei:

 v.47  Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.

 v.48  Dupăce s’a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău.

 v.49  Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni,

 v.50  şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.“

(Matei 13:47-50).

Care este metoda prin care se face diferenţierea dintre peştii buni şi peştii răi? Nu conta mărimea peştilor, ci împărţirea făcută conform legii levitice. Un peşte care are solzi şi aripioare (înotătoare) este curat sau bun. Acestea ne aduc aminte de judecata celor răi din mijlocul celor buni. Credinciosul este susţinut de Duhul Sfânt şi este îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Acestea erau cele două trăsături caracteristice: solzii şi aripioarele.

Dacă Dumnezeu are prevederi referitoare la peşti, nici zburătoarele nu sunt excluse:

v.13  Iată dintre păsări, cele pe cari le veţi privi ca o urîciune, şi din cari să nu mîncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;

v.14  şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;

v.15  corbul şi toate soiurile lui;

v.16  struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;

v.17  huhurezul, heretele şi cocostîrcul;

v.18  lebăda, pelicanul şi corbul de mare;

v.19  barza, bîtlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.

În cazul păsărilor nu ne sunt prezentate caracteristici vizibile care să le despartă pe cele curate de cele necurate. Se pare că toate acestea au în comun hrana lor necurată. În cea mai mare parte, ele se hrănesc cu alte animale, peşti sau păsări.

Aici ne este dată o listă cu păsările necurate ale Palestinei. Acesta este un alt punct care ne descoperă faptul că Legea mozaică este dată pentru poporul Israel şi pentru ţinutul Palestinei. Unele păsări din această listă ni se par cel puţin ciudate. Nici nu am auzit de ele. Ele se încadrează în familia vulturilor şi a şoimilor, a bufniţelor şi a ereţilor, a lebedelor şi a pelicanilor. Nici măcar nu sună apetisant. Acestea sunt păsări necurate din cauza alimentaţiei lor necurate. Sunt oameni care mănâncă unele din aceste păsări. Nu pot spune că mi-ar plăcea să mănânc aşa ceva, dar nu contează dacă le mâncăm sau nu – nu prin aşa ceva suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu. Important este că Israelului i se cerea să facă o diferenţă între ce este curat şi ce este necurat. Ei trebuiau să ia o hotărâre în această privinţă.

Lecţia noastră pentru astăzi este aceea că şi noi trebuie să luăm hotărâri cu privire la purtarea şi viaţa noastră de credinţă. Trebuie să luăm o hotărâre cu privire la primirea sau respingerea lui Hristos Isus, trebuie să decidem dacă studiem sau nu Cuvântul lui Dumnezeu, dacă să umblăm într-un mod plăcut lui Dumnezeu sau nu, etc.

Acest fragment din capitolul 11 ne ajută să înţelegem mai bine experienţa lui Ilie. El a fost hrănit de corbi – păsări necurate. Ilie nu a mâncat corbii, ci ei l-au hrănit pe el. Aceasta a fost o experienţă umilitoare pentru un om al lui Dumnezeu care dorea să asculte de Domnul său chiar şi în cel mai mărunt detaliu.

Iată acum şi o referire la târâtoare:

v.20  Să priviţi ca o urîciune orice tîrîtoare care sboară şi umblă pe patru picioare.

v.21  Dar, dintre toate tîrîtoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mîncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămînt.

v.22  Iată pe cari să le mîncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.

v.23  Pe toate celelalte tîrîtoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o urîciune.

Ei bine, pot spune cu mâna pe inimă că nu ţin să includ nici una din aceste vieţuitoare în meniul meu. Putem remarca totuşi că existau şi târâtoare curate. Se pare că acestea erau patru specii de lăcuste. Lăcusta simplă era cea obişnuită; lăcusta solam avea o protuberanţă; lăcusta hargol avea o protuberanţă şi o coadă; lăcusta hagab avea coadă, dar nu avea nici o protuberanţă. Evreilor li se îngăduia să mănânce aceste patru feluri de lăcuste dar nu cred că eu m-aş bucura prea tare de asemenea delicatese! Acum, chiar, dacă  ele nu sunt deloc pe placul meu, nu este nimic necurat din punct de vedere religios sau al vreunui ritual în aceste vieţuitoare. Din acest punct de vedere, Ioan Botezătorul avea un regim alimentar biblic, pentru că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

Să vedem acum ce se poate spune despre contactul cu trupurile animalelor necurate:

v.24  Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara,

v.25  şi oricine va purta trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pînă seara.

v.26  Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n’are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.

v.27  Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara;

v.28  şi ori cine le va purta trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara. Să le priviţi ca necurate.

Poporului Israel îi era interzis să atingă trupurile moarte ale animalelor necurate pe care nu avea voie nici să le mănânce. Principiul evident aici este cel al contaminării prin contact. Acesta era un mare principiu al vieţii reafirmat după întoarcerea Israelului din captivitate după cum găsim în cartea profetului Hagai 2:11-13.

Acest principiu este important şi pentru noi. Curăţirea şi sfinţenia nu se transferă prin contact. Dimpotrivă, necurăţia, păcatul şi întinarea se transmit prin contact. Cu alte cuvinte, nu poţi avea sfinţenie din ceva nesfânt. Dar ceva necurat poate afecta în mod negativ un lucru curat. Un om neîndreptăţit nu poate produce roade ale dreptăţii prin care el să fie primit înaintea lui Dumnezeu. Nu puteţi scoate neprihănire din ceva necurat.

Acesta este un principiu care operează ca o lege în fiecare sferă a vieţii şi în toate straturile societăţii. Un litru de apă murdară nu devine curată prin adăugarea unui litru de apă curată. Pe de altă parte, un strop de apă murdară va contamina apa curată. Un copil care are pojar nu se va vindeca prin contactul cu un copil sănătos; dar copilul sănătos se poate îmbolnăvi prin contactul cu cel bolnav. Creştinul nu se poate amesteca cu lumea, nu se poate juca cu păcatul, fără să se contamineze. De unde le-a venit unora ideea că un creştin poate să jongleze cu drogurile, cu alcoolul, cu petrecerile şi cluburile de noapte? Unii susţin că, pentru a-i atinge pe cei pierduţi, trebuie să te cobori la nivelul lor. Credeţi că ei îi salvează pe cei pierduţi dacă participă la desfrânarea lor? Nu, ci mai curând se contaminează de tot răul acela şi devin părtaşi la păcatul lor. Noul Testament este foarte clar în această privinţă: “căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi, fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne” spune Iuda 23. Este o mare greşeală să îngăduiţi păcatul în viaţa voastră, să vă jucaţi cu el. Fiţi atenţi la orice ar putea fi o sursă de contaminare şi v-ar întina.

Evreul îşi aducea aminte de acest principiu când mergea pe drum şi vedea un câine mort sau un urs mort. Nu avea voie să se atingă de trupurile acestor animale. Nu trebuia să ia nici un os, nici pielea, indiferent la ce ar fi dorit s-o folosească. Dacă, din greşeală, atingea trupul mort al unui animal necurat, trebuia să-şi schimbe hainele şi era necurat până seara.

Avem aici mari lecţii spirituale la care trebui să luăm bine seama. Creştinul este sfinţit prin răscumpărarea lui Hristos şi este îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Dar el trăieşte într-o lume care îl poate contamina. Noi avem încă firea noastră cea veche. Numai atunci când vom părăsi acest trup în moarte vom fi sfinţi pe deplin şi luaţi din prezenţa păcatului.

v.29  Iată, din vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cîrtiţa, şoarecele şi şopîrla, după soiurile lor;

v.30  ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.

v.31  Să le priviţi ca necurate dintre toate tîrîtoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi necurat pînă seara.

Acestea sunt vieţuitoare care trăiesc pe pământ sau sub pământ. Erau ceva obişnuit, dar evreilor li se spune că trebuie să le ocolească. Trupul mort al celui mai mic din aceste animale îl putea face necurat pe un evreu la fel de mult ca trupul mort al unui elefant. Evreului i se aducea astfel aminte că trăieşte într-o lume de creaturi decăzute  şi că păcatele mici sunt la fel de dispreţuite înaintea lui Dumnezeu ca păcatele mari. Şi păcatele aşa-zis mici sunt tot păcate, aşa că şi de ele trebuie să ne ferim.

v.32  Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă, şi va rămînea necurat pînă seara; după aceea va fi curat.

v.33  Tot ce se va găsi într’un vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul.

v.34  Orice lucru de mîncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.

v.35  Orice lucru, pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.

v.36  Numai izvoarele şi fîntînile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămînea curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.

Acum ajungem în bucătărie. Trebuie să fi fost un lucru obişnuit pentru vremea aceea ca un animal rozător să ajungă în bucătărie, să cadă într-unul din vase şi să moară. Orice vas de pământ trebuia spart, iar apa sau grâul sau orice alt aliment din el trebuia aruncat. Vasul de aramă trebuia frecat bine. Dumnezeu a dat poporului Său reguli cu privire la curăţenie în prepararea mâncării. Şi tot El îi învăţa o lecţie despre sfinţenie. Toate vasele erau sfinte pentru Dumnezeu şi trebuiau să rămână curate. În sistemul de legi mozaic, curăţia venea imediat după evlavie şi curăţia viza chiar şi detaliile vieţii de zi cu zi. Dumnezeu Îşi păzea poporul de contaminare şi de necurăţie.

Dacă trupul unui animal mort cădea într-o fântână sau într-un lac, apa nu devenea necurată. Era prea multă şi proaspătă.

Domnul Isus Hristos este apa vieţii. Este izvorul apei vii. El nu este contaminat de atingerea păcătosului sau a bolnavului, a leprosului sau femeii cu o scurgere de sânge.

Isus a spus:

v.14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într’un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.“

El este apa vieţii, el nu poate fi contaminat ci oricine se atinge de El devine contaminat de sfinţenia Lui.

Să revenim la Levitic:

v.37  Dacă se întîmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămînţă care trebuie sămănată, ea va rămînea curată.

v.38   Dar dacă se pusese apă pe sămînţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.

Acum părăsim bucătăria şi ajungem pe câmp. Sămânţa uscată care urma să fie semănată nu putea fi necurată în contact cu trupul mort al unui animal necurat. Dar dacă era udată, coaja sau armura ei era penetrată, în felul acesta  şi  ea devenea necurată.

Dragi prieteni, copilul lui Dumnezeu are nevoie astăzi de o armură care să-l apere de atacurile celui rău iar ea este prezentată de Pavel în Epistola către Efeseni cap. 6.

v.39  Dacă moare una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pînă seara;

v.40  cine va mînca din trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara; şi cine va purta trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara.

Orice animal curat care murea pur şi simplu sau din cauza unei boli era necurat. În Maleahi 1:8 citim că Dumnezeu interzicea aducerea ca jertfă a unui animal bolnav sau şchiop. Dumnezeu nu va accepta nici din partea noastră lucruri mai prejos decât ce avem mai bun. Şi nu va accepta nici un fel de resturi.

Să trecem acum la ultimele versete care specifică cine şi pe ce bază face această clasificare a animalelor curate şi necurate:

v.45  Căci Eu sînt Domnul, care v’am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sînt sfînt.

Dumnezeu este cel care face distincţia clară între curat şi necurat. Sfinţenia în lucrurile mărunte este esenţială. Acesta este testul adevărat pentru omul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: “Eu sunt Domnul vostru. Eu sunt sfânt. Fiţi şi voi sfinţi!”

Dragi prieteni, trebuie să decideţi dacă vreţi să umblaţi cu şi pentru Dumnezeu în această lume contaminată de păcat. Aceasta este lecţia dată nouă de acest capitol despre animalele curate şi necurate.