Itinerar Biblic Ep.0154 – Levitic cap. 10:3-20

 

Rezumat

·         Nadab şi Abihu îşi asumă slujba de preoţi fără să aibă această autoritate.

·         Pedepsirea lui Nadab şi Abihu.

Dragi prieteni, naraţiunea este slab reprezentată în cartea Leviticul, care este mai degrabă plină de ritualuri, instrucţiuni, reguli şi legi. Acest capitol 10. Capitol cu care continuăm astăzi, ne provoacă la o schimbare de ritm în lectura noastră, pentru că aici întâlnim o naraţiune. Din nefericire, interesul nostru pentru acest gen este atenuat de tragedia conţinută în acest capitol. Aşa cum aminteam data trecută, aceasta este încă o pată pe trecutul sordid şi plin de păcat al omului, caracterizat de neascultare şi răzvrătire.

După cum am început deja să relatăm încă de data trecută, Nadab şi Abihu au nesocotit poruncile lui Dumnezeu şi şi-au asumat o slujbă în care nu au fost chemaţi.

Dragii mei, aceasta este o lecţie pentru noi toţi. Este un risc pe care ni-l asumăm atunci când  nesocotim Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce învăţăm prin intermediul acestui capitol ne va fi de mare folos.

Dar să facem un mic rezumat al capitolului:

  1. Incidentul cu Nadab şi Abihu, fiii lui Aaron, 1-5
  2. Instrucţiuni date ca rezultat al acestui incident, 6-11
  3. Porunci date preoţilor cu privire la jertfe, 12-20

Să ne amintim acum de acest incident în care sunt implicaţi cei doi fii ai lui Aron. Vom reciti pentru aceasta primele două versete din capitolul 10 al cărţii Levitic:

v.1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.

v.2  Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.

Aşa cum promiteam vă voi oferi acum trei presupoziţii privitoare la motivul pentru care cei doi au fost pedepsiţi atât de drastic de către Dumnezeu.

În primul rând, este posibil ca Nadab şi Abihu să nu fi aprins tămâia cu foc de pe altar, care era focul venit din cer. Aşa ar fi trebuit să procedeze, pentru că aşa era practica în Ziua ispăşirii, practică stabilită în Levitic 16:12. Era acelaşi ritual respectat în vremea rebeliunii lui Core, episod pe care îl vom vedea relatat în cartea Numeri 16:46. Trebuie să presupunem că această metodă este singura corectă. Aşadar, metoda folosită de Nadab şi Abihu era împotriva voii lui Dumnezeu.

Apoi, momentul ales de ei a fost în neconcordanţă cu cel ales de Dumnezeu pentru acest ritual. Ceremonialul pentru acea zi fusese terminat. Ei ar fi trebuit să se consulte cu Aaron în această privinţă. În aparenţă, ei au vrut să repete evenimentul miraculos din capitolul precedent. Nu este aceasta şi o problemă a zilei de azi? Noi inventăm tot felul de slujbe, de ceremonii religioase fanteziste, în încercarea de a face un duplicat la ceea ce a poruncit Dumnezeu. Mulţi încearcă să copieze şi să redea experienţa din Ziua cincizecimii.  Dumnezeu este suveran! Voia Lui trebuie respectată chiar şi în ceea ce priveşte timpul, momentul ales.

Duhul lui Dumnezeu va lucra după voia lui Dumnezeu. Noi ar trebui pur şi simplu să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu şi să ascultăm de El.

Acum, alţii au presupus că Nadab şi Abihu au intrat dincolo de perdeaua dinăuntru, ceea ce era cu desăvârşire interzis. Ca justificare, susţinătorii acestui punct de vedere redau pasajul din Levitic 16:1, 2. S-ar părea că interdicţia aceasta a apărut în urma incidentului cu Nadab şi Abihu. Cert este că ei au greşit şi locul în care trebuiau să fie. Dumnezeu a poruncit şi porunca Lui era foarte clară şi cu privire la timp, şi la loc, şi la modul în care trebuiau făcute lucrurile. Fiii lui Aaron au greşit în toate privinţele.

Dragi mei, unii vor crede în continuare că Dumnezeu foloseşte măsuri extrem de dure. Acest incident ne descoperă într-adevăr faptul că El este un Dumnezeu gelos. El este suveran în toate faptele Sale şi cei care vin la El trebuie să vină în condiţiile impuse de El. Şi astăzi este adevărat că El pune un preţ mai mare pe ascultare decât pe jertfe. Dumnezeu nu va accepta închinarea după voia noastră, indiferent cât de sinceră ar fi. Mai trebuie remarcat faptul că poziţia înaltă a acestor oameni nu le conferea nici un fel de imunitate.

Executarea bruscă a sentinţei în acest caz ne ia prin surprindere. Nu avem cum ocoli afirmaţia conform căreia focul era de la Domnul. Să recunoaştem faptul că judecata nu este străină nici în vremea harului. Poate că nu este întotdeauna la fel de bruscă. “Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm” (1 Corinteni 11:30). În cazul lui Anania şi Safira, pedeapsa a fost aplicată la fel de sigur şi de repede.

Aceasta nu înseamnă că un credincios în Hristos îşi poate pierde mântuirea! Nadab şi Abihu, Anania şi Safira nu şi-au pierdut mântuirea. Şi nici credincioşii din congregaţia corintenilor nu şi-au pierdut-o. Acest lucru este arătat foarte clar. Iată ce spune Pavel în prima epistolă adresată corintenilor, capitolul 11, versetele 31 şi 32:

v.31  Dacă ne-am judeca singuri, n’am fi judecaţi.

v.32  Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

Moarte fizică este adesea o pedeapsă pentru copilul lui Dumnezeu. Există păcat care duce la moarte aşa cum precizează şi apostolul Ioan “

1 Ioan 5:16 Dacă vede cineva pe fratele său săvîrşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru ceice n’au săvîrşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.

Ioan vorbeşte aici despre moartea fizică. Copilul lui Dumnezeu nu este osândit o dată cu lumea. Aceste judecăţi din Vechiul şi Noul Testament sunt exemple pentru cei credincioşi care spun că închinarea şi slujirea în termenii omului, nu ai lui Dumnezeu sunt greşite. Credinciosul trebuie să vină la Dumnezeu pe calea lui Dumnezeu, aşa cum a poruncit Dumnezeu.

În Evrei 10:19-22, ni se spune foarte limpede că putem veni cu îndrăzneală la Dumnezeu, dar numai pe baza sângelui lui Isus Hristos. Venim la El pentru că avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu. Noi trebuie să venim la Dumnezeu “cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.” Dumnezeu face deosebirea! După cum spune şi în Levitic 10:10, “ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat”. Să nu cumva să credeţi că Dumnezeu nu poate aplica şi astăzi o astfel de judecată!

Dacă nu ne judecăm noi pe noi înşine, Dumnezeu ne va judeca, astfel încât să nu fim osândiţi o dată cu lumea. Dumnezeu face toate lucrurile bune! Şi vă spun toate acestea în condiţiile în care trec prin această experienţă.

Fragmentul din Levitic 10 este şi o ilustraţie a felului în care vine Isus cu o judecată năpraznică asupra întregii lumi. Enoh a predicat despre aşa ceva. El a profeţit astfel: “Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14, 15). Petru a spus acelaşi lucru în 1 Petru 4:18.

v.18  Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?

Să continuăm acum, naraţiunea existentă în acest capitol 10.

v.3   Moise a zis lui Aaron: ,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis: ,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.“ Aaron a tăcut.

v.4  Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: ,,Apropiaţi-vă, scoateţi pe fraţii voştri din sfîntul locaş, şi duceţi-i afară din tabără.“

v.5  Ei s’au apropiat, şi i-au scos afară din tabără, îmbrăcaţi în tunicile lor, cum zisese Moise.

Când s-a răspândit vestea în poporul Israel despre ce s-a întâmplat, probabil că oamenii s-au adunat în jurul cortului întâlnirii să vadă trupurile moarte ale celor doi tineri. Moise a citat cuvintele Domnului pentru a explica această judecată. “Preoţii care se apropie de Dumnezeu să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea” (Exodul 19:22).

Cei care au fost aduşi într-o apropiere de Dumnezeu de un fel cu totul special trebuie să aibă o înţelegere mult mai profundă a sfinţeniei şi a cerinţelor sfinte ale lui Dumnezeu. Iată ce ne spune cuvântul lui Dumnezeu în cartea Amos 3:2.

v.2  ,,Eu v’am ales numai pe voi dintre toate familiile pămîntului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.

Dumnezeu va judeca şi astăzi pe sfinţii Săi, la fel cum judeca poporul Israel în vechime. Şi aceasta pentru ca noi să ştim că Dumnezeu este sfânt.

Atitudinea şi purtarea lui Aaron sunt remarcabile. El rămâne tăcut. Nu vedem nici strigăte de deznădejde, nici resentimente faţă de Dumnezeu. El se pleacă într-o supunere plină de suferinţă înaintea voii lui Dumnezeu. Durerea lui trebuie să fi fost adâncă, dar iată că nu poate spune nimic împotriva voii suverane a lui Dumnezeu.

Moise i-a chemat pe doi dintre preoţii care erau veri cu Nadab şi Abihu şi le-a spus să ia trupurile moarte din faţa cortului. Sub privirile pline de uimire şi teamă ale adunării, trupurile fiilor lui Aaron sunt duse în afara taberei.

Dar incidentul are şi o parte pozitivă, ca să spunem aşa. În urma lui apar o serie de instrucţiuni, menite să înlăture posibilitatea repetării acestui incident.

v.6  Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: ,,Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mînie Domnul împotriva întregei adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plîngă arderea care a venit dela Domnul.

v.7  Voi să nu ieşiţi din uşa cortului întîlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.“ Ei au făcut cum zisese Moise.

Lui Aaron şi fiilor care i-au rămas li se impune o restricţie. Ei nu trebuiau să jelească afară din cort. Motivul comportă două aspecte. Primul este exprimat clar: “untdelemnul ungerii Domnului este peste voi”. Ei erau puşi deoparte şi aveau rolul de a reprezenta poporul înaintea lui Dumnezeu.

În acelaşi timp, ei erau reprezentanţii lui Dumnezeu înaintea poporului. Astfel, Aaron şi ceilalţi doi fii ai săi trebuiau să-şi continue slujba la cortul întâlnirii pentru ca să existe un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru ca să nu vină asupra lor mânia şi judecata lui Dumnezeu. În al doilea rând, ei nu trebuiau să manifeste semnele exterioare ale doliului lor pentru a nu contrazice astfel în ochii oamenilor decizia lui Dumnezeu cu privire la cei dragi. Probabil că ei şi-au îndeplinit îndatoririle cu inimile pline de tristeţe. Dar Îi slujeau lui Dumnezeu şi nu trebuia să răzbată nici o dovadă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.

v.8  Domnul a vorbit lui Aaron, şi a zis:

v.9  ,,Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, cînd veţi intra în cortul întîlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii voştri,

Din această instrucţiune se poate deduce faptul că Nadab şi Abihu acţionaseră sub influenţa alcoolului. Acesta este cel mai bun exemplu din Scriptură cu referire la consumul şi abuzul de alcool. Preotul trebuie să-L slujească pe Dumnezeu cu o minte şi un spirit treaz şi limpede. În prezent există oameni care susţin şi apără consumul de droguri în religie. Dragi prieteni, Dumnezeu dispreţuieşte o astfel de încercare de apropiere de El. La acelaşi lucru   s-a referit şi Pavel când a spus: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18). Credinciosul trebuie să-şi extragă forţa şi energia din puterea Duhului lui Dumnezeu, şi nu din tot felul de proptele omeneşti.

v.10  ca să puteţi deosebi ce este sfînt de ce nu este sfînt, ce este necurat de ce nu este curat,

v.11  şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile, pe cari li le-a dat Domnul prin Moise.“

Consumul de vin amorţeşte simţurile, astfel încât nu se mai poate face o distincţie clară între ce este sfânt şi ce nu. Adevăratele valori sunt distorsionate şi morala este cu încălcată atunci când consumul de alcool nu mai are limite. Preotul trebuie să împlinească poruncile Domnului pentru a fi în măsură să-i înveţe aceste lucruri şi pe alţii. Umplerea cu Duhul Sfânt este necesară pentru studiul şi însuşirea învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum, apar câteva porunci date preoţilor cu privire la jertfe.

v.12   Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii cari mai rămăseseră lui Aaron: ,,Luaţi partea din darul de mîncare rămasă din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, şi mîncaţi-o fără aluat lîngă altar: căci este un lucru prea sfînt.

v.13  S’o mîncaţi într’un loc sfînt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului; căci aşa mi-a fost poruncit.

v.14  Să mîncaţi de asemenea într’un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într’o parte şi alta, şi spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare; căci ele vă sînt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţămire ale copiilor lui Israel.

v.15  Împreună cu grăsimile rînduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă într’o parte şi alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi împreună cu tine, printr’o lege vecinică, aşa cum a poruncit Domnul.“

Moise repetă aici poruncile referitoare la darul de mâncare şi la jertfa pentru pace sau de mulţumire. Este necesară această repetare.

O parte din jertfă trebuia mâncată de preoţi în Locul sfânt. Aceasta este evident curtea exterioară lângă altarul arderilor de tot. Acest loc este sfânt pentru că este pus deoparte pentru Dumnezeu, pentru slujirea Lui. Pieptul legănat şi spata ridicată trebuiau mâncate    într-un loc curat. Se pare că puteau să ia aceste bucate să le mănânce şi în casele lor, fiind curate din punct de vedere ceremonial.

v.16  Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s’a mîniat pe Eleazar şi Itamar, fiii cari mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis:

v.17  ,,Pentru ce n’aţi mîncat jertfa de ispăşire într’un loc sfînt? Ea este un lucru prea sfînt; şi Domnul v’a dat-o, ca să purtaţi nelegiuirea adunării, şi să faceţi ispăşire pentru ea înaintea Domnului.

v.18  Iată că sîngele jertfei n’a fost dus înlăuntrul sfîntului locaş; trebuiaţi s’o mîncaţi în sfîntul locaş, cum am poruncit.“

Avem aici un alt incident tragic, un alt lucru făcut contrar voii lui Dumnezeu. Greşeala aparţine celorlalţi doi fii ai lui Aaron, dar de data aceasta este un păcat prin omisiune. Nu a fost un păcat deliberat, aşa cum a fost cazul lui Nadab şi Abihu. Jertfa de ispăşire pentru păcat trebuia mâncată în Locul sfânt, şi ei nu procedaseră aşa. Deşi sângele fusese adus înaintea Domnului, partea care le aparţinea preoţilor nu fusese mâncată. Ei au omis să facă acest lucru, probabil fără să-şi dea seama de importanţa lui.

v.19  Aaron a răspuns lui Moise: ,,Iată, ei şi-au adus azi jertfa de ispăşire şi arderea lor de tot înaintea Domnului; şi, după cele ce mi s’au întîmplat, dacă aş fi mîncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare înaintea Domnului?“

  1. 20 Moise a auzit şi a fost mulţămit cu aceste cuvinte.

Aaron şi-a asumat răspunderea pentru fiii săi. Se pare că incidentul cu Nadab şi Abihu dusese nu numai la pierderea poftei de mâncare, ci şi la un sentiment de nevrednicie cu privire la implicarea lor în slujba Domnului. Moise a fost mulţumit cu explicaţia primită. Cred că în acele momente Aaron ar fi vrut să renunţe la această slujbă.

Ce putem învăţa noi din această lecţie? Aceşti oameni au venit la Dumnezeu pe cont propriu. Şi-au impus voia lor, şi aceasta era o blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a judecat. M-au întrebat unii dacă este greşit din partea lor că fac parte dintr-o biserică a cărei doctrină neagă divinitatea lui Hristos. Dragi prieteni, credeţi că puteţi să veniţi la Dumnezeu într-un astfel de loc, în care nu se respectă condiţiile şi voia lui Dumnezeu?

Dacă Dumnezeu ne-ar lovi astăzi aşa cum i-a lovit pe Nadab şi Abihu, cred că jumătate din membrii bisericilor ar fi morţi. Teologii liberali ar fi loviţi pentru că neagă divinitatea lui Hristos şi iertarea obţinută prin jertfa Lui. Mulţi membri de bază ai bisericilor ar fi loviţi precum Anania şi Safira pentru ipocrizia lor, pentru minciuna faţă de Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu este îndurător astăzi şi ne dă timp să ne pocăim şi să venim la cunoştinţa adevărului. Dacă nu ar fi îndurarea lui Dumnezeu, mulţi oameni ar fi loviţi cu moartea.

Aşadar, când venim la Dumnezeu trebuie să avem grijă că respectăm condiţiile impuse de El. Acesta nu este un aranjament pe care-l putem face noi. Nu noi stabilim regulile. Dumnezeu este Cel care ne mântuieşte şi El spune cum anume putem ajunge la mântuire. Isus Hristos spune că nimeni nu vine la Tatăl decât prin El.