Itinerar Biblic Ep.0153 – Levitic cap. 9, 10:1-2

 

Rezumat

·         Aron îşi începe slujba.

·         Jertfele aduse de Aron înaintea lui Dumnezeu.

·         Pedepsirea lui Nadab şi Abihu.

Dragi ascultători, continuăm călătoria noastră prin paginile Sfintei Scripturi, mai precis prin paginile cărţii Levitic. Suntem la capitolul 9, al doilea capitol, din seria celor care vorbesc despre legile referitoare la oficiul preoţesc. Acest capitol este deosebit de interesant nu numai pentru că marchează iniţierea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba preoţiei, ci şi pentru că ne oferă detalii ale ritualului zilnic al slujbei preoţilor. Cu excepţia zilei ispăşirii, Scriptura ne oferă foarte puţine detalii cu privire la ritualul zilnic.

Acesta este momentul în care preotul devenea preot pentru prima dată. Chiar dacă era născut în familia lui Aaron, un preot nu era cu adevărat preot până ce nu era consacrat. Cuvântul ebraic pentru consacrare înseamnă “a umple mâna”.  Aceasta înseamnă că noi venim la Dumnezeu cu mâinile goale. Consacrarea nu este o promisiune de a merge undeva ca misionar sau de a face orice alt lucru pentru Domnul. Consacrarea implică a veni la Domnul cu mâinile goale şi a spune: “Doamne, ce vrei Tu să fac?” El este Cel care ne umple mâinile. Aceasta este consacrarea.

Din nefericire însă, prea mulţi cred că trebuie să-I aducă ceva lui Dumnezeu pentru ca să fie consacraţi în slujba Lui. Alţii cred că Îi dau Domnului foarte mult dacă se dau pe ei înşişi. Nu-I dăm prea mult, dragi prieteni. În afară de păcat, noi nu avem de dat prea multe atunci când ne predăm pe noi înşine Domnului.

Septuaginta adoptă cuvântul grecesc “teleioo” pentru a exprima consacrarea. Acest cuvânt poartă aceeaşi semnificaţie. “Telos” înseamnă “sfârşit”, “scop”, ceea ce ne conduce la înţelesul de a împlini ceea ce vrea Dumnezeu să împlineşti. Înseamnă a împlini scopul pentru care ai fost născut. Noi am fost născuţi pentru scopul de a completa trupul lui Hristos. Şi El S-a născut cu scopul de a veni pe pământ pentru a împlini voia lui Dumnezeu, astfel ca noi să putem ajunge acasă, în slavă. Iată ce spune acelaşi scriitor al epistolei către evrei, epistolă care tratează pe larg tema preoţiei:

Evrei 2:10

v.10 Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor.

Isus Hristos a fost consacrat. El a avut un scop precis. Şi continuă autorul epistolei evreilor:

Evrei 7:28.

v.28  În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Dar să ne întoarcem la capitolul  9 din Levitic. În acest capitol, se are în vedere slujba lui Isus, nu caracterul Lui. Îl vedem pe Isus ducându-Şi la împlinire scopul şi planul dat de Dumnezeu, în slujba Sa.

Iată acum rezumatul acestui capitol:

  1. Aaron se pregăteşte să-şi înceapă slujba, 1-7
  2. Aaron aduce jertfa pentru păcat, 8-11
  3. Aaron aduce arderea de tot, 12-16
  4. Aaron aduce darul de mâncare şi jertfa pentru pace, 17-21
  5. Aaron binecuvântează poporul şi apare slava Domnului, 22-24

Să trecem acum la textul biblic:

v.1  În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui, şi pe bătrînii lui Israel.

v.2  Şi a zis lui Aaron: ,,Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire, şi un berbece pentru arderea de tot, amîndoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.

Toate acestea erau făcute la porunca Domnului. Ei rămăseseră la uşa cortului întâlnirii timp de şapte zile, iar acum, în a opta zi, Aaron trebuia să-şi înceapă slujba de mare preot. A opta zi era cea dintâi zi a săptămânii. Aceasta este ziua în care Isus a înviat din morţi. Hristos Şi-a luat în primire slujba de Mare Preot după moartea şi învierea Sa.

Evrei 8:4 şi 9:10-12 ne spun că, dacă Hristos ar fi pe pământ, El nu ar fi preot. Numai după ce S-a înălţat la cer a devenit Mare preot în cortul nefăcut de mâini omeneşti, sus în cer. El a intrat în Locul sfânt prin propriul sânge.

Cei patru fii ai lui Aaron au fost prezenţi când acesta a preluat slujba de mare preot. Noi avem patru Evanghelii care ne aduc mărturia morţii şi învierii lui Hristos. Noi avem astăzi un Mare Preot desăvârşit. Evrei 5:9. Îl ascultăm pe Domnul când credem în El şi când avem încredere în El. O dată deveniţi credincioşi, Îl ascultăm atunci când încercăm să facem voia Lui. Aceasta este consacrarea, dragi prieteni. Venim la El cu mâinile goale şi Îi cerem lui Hristos să ni le umple.

Aaron nu a fost Marele nostru Preot. El a avut nevoie să aducă o jertfă de ispăşire pentru păcatul lui. În toate serviciile divine publice, marele preot începea prin a aduce o jertfă de ispăşire pentru păcatul lui. Prin aceasta, marele preot declara că el nu este Hristosul, şi că acesta va fi Unul care va veni după el. El va fi Marele Preot – “care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, intâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru ale norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi” (Evrei 7:27).

v.3  Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ,Luaţi un ţap, pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur, pentru arderea de tot;

v.4  un taur şi un berbece, pentru jertfa de mulţămire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mîncare, frămîntat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul.“

Lui Aaron i s-a poruncit să le spună oamenilor să aducă daruri pentru toate jertfele cu excepţia jertfei pentru vină. La început, nu era nevoie de o jertfă pentru vină, pentru că nu avuseseră timp să încalce în vreun fel legea. Trebuiau să aducă obişnuitul ţap pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel pentru arderea de tot; un taur şi un berbec pentru jertfa de mulţumire şi obişnuitul dar de mâncare. Slava Domnului urma să apară în ziua aceea. Toate acestea ne arată că nu putem veni la Dumnezeu decât prin moartea lui Hristos, prin Marele Preot cel înviat, care stă la dreapta lui Dumnezeu.

v.5 Ei au adus înaintea cortului întîlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s’a apropiat, şi a stătut înaintea Domnului.

v.6  Moise a zis: ,,Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.“

v.7  Moise a zis lui Aaron: ,,Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot,

şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum

a poruncit Domnul.“

Poporul se supune şi Moise îi asigură că li se va arăta slava Domnului.

v.8   Aaron s’a apropiat de altar, şi a junghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

v.9  Fiii lui Aaron i-au adus sîngele la el; el şi-a muiat degetul în sînge, a uns coarnele altarului, iar celalt sînge l-a turnat la picioarele altarului.

v.10  A ars pe altar grăsimea, rărunchii, şi prapurul ficatului dela viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise Domnul.

v.11  Iar carnea şi pielea le-a ars în foc afară din tabără.

Aceste versete descriu cu foarte atente detalii ritualul prin care trecea Aaron în fiecare zi în aducerea jertfei pentru păcat. Jertfa de ispăşire pentru păcat era adusă prima. De ce? Când ne-au fost prezentate jertfele pentru prima dată, arderea de tot a fost prima şi jertfa pentru păcat, ultima. Vedeţi voi, prima dată, jertfele au fost prezentate din perspectiva lui Dumnezeu. Dar acum ne apropiem de Dumnezeu din perspectiva omului. Noi venim la El ca nişte păcătoşi. Mai întâi trebuie rezolvată problema păcatului. Iată ce spune Pavel în Epistola adresată Efesenilor 1:7:

v.7  În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,

Să ne întoarcem acum la ritualul pentru arderea de tot. Acesta este prezentat cu tot atât de multe detalii. Mai întâi, Aaron aducea jertfa pentru el.

v.12  A junghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sîngele la el, şi el l-a stropit pe altar dejur împrejur.

v.13  I-au adus şi arderea de tot tăiată în bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar.

v.14  A spălat măruntaiele şi picioarele, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot.

În continuare sunt prezentate jertfa pentru păcat şi arderea de tot pentru popor.

v.15  În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a junghiat, şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintîi jertfă.

v.16  A adus apoi arderea de tot, şi a jertfit-o, după rînduielile aşezate.

Toate acestea sunt o imagine a lui Hristos. Iată ce spune Isaia în cap. 53:10.

v.10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

Sau, iată ce le scrie Pavel corintenilor în cea de a doua epistolă la cap. 5:21

 v.21  Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Jertfa pentru păcat este făcută păcat. Hristos a avut de purtat pe cruce povara păcatelor întregii lumi.

Toate acestea jertfe erau aduse înaintea lui Dumnezeu prin intermediul lui Aron. Dar mai sunt şi alte jertfe pe care Aron trebuia să le aducă:

v.17  A adus şi jertfa de mîncare, a umplut un pumn din ea, şi a ars-o pe altar, afară de arderea de tot de dimineaţă.

v.18  A junghiat apoi taurul şi berbecele, ca jertfă de mulţămire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sîngele la el, şi el a stropit pe altar de jur împrejur.

v.19  I-au adus apoi grăsimea taurului şi a berbecelui, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, rărunchii, şi prapurul ficatului;

v.20  au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars grăsimile pe altar.

v.21  Aaron a legănat într’o parte şi într’alta, ca dar legănat înaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise Domnul.

Aducerea darului de mâncare respecta ritualul obişnuit. Acelaşi lucru se poate spune şi despre jertfa pentru pace. Aaron, ca reprezentant al poporului, prezintă jertfele înaintea Domnului prin vărsarea de sânge. Acestea sunt primite, la fel şi poporul. Urmează binecuvântarea.

Trebuie însă să înţelegem că aceste binecuvântări nu vin din partea lui Aaron. El nu este decât un intermediar, el nu deţine puterea, el nu deţine autoritatea de a da iertarea sau orice altceva, ci este numai intermediarul, cel care face legătura dintre popor şi Dumnezeu.

Să vedem deci ce este cu binecuvântarea:

v.22  Aaron şi-a ridicat mînile spre popor, şi l-a binecuvîntat. Apoi, dupăce a adus jertfa de ispăşire, ardereadetot şi jertfa de mulţămire, s’a pogorît.

v.23  Moise şi Aaron au intrat în cortul întîlnirii. Cînd au ieşit din el, au binecuvîntat poporul. Şi slava Domnului s’a arătat întregului popor.

v.24  Un foc a eşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie, şi s’au aruncat cu faţa la pămînt.

Binecuvântarea vine după aducerea celor trei jertfe: jertfa de ispăşire pentru păcat, arderea de tot şi jertfa pentru pace sau de mulţumire. Apoi Moise şi Aaron se retrag în cortul întâlnirii. La vremea jertfei de seară, ei au ieşit să binecuvânteze poporul şi apoi s-a arătat slava Domnului. Totul este împlinit acum. Oamenii strigă şi cad cu faţa la pământ în adorare şi laudă.

Hristos este acum în Locul sfânt, adică în cer. Acolo El mijloceşte pentru fiecare dintre noi. Dragi prieteni, primiţi-L astăzi pe Hristos cel viu! Lui să vă închinaţi cu adoraţie şi laudă!

Să trecem acum la capitolul 10, un capitol care descrie un incident trist, un incident care ne arată încă odată ravagiile pe care le produce păcatul în viaţa oamenilor:

Aceasta este încă o pată pe trecutul sordid şi plin de păcat al omului, caracterizat de neascultare şi răzvrătire. Este relatarea răzvrătirii şi a neascultării celor doi fii ai lui Aaron. Această întâmplare vine după glorioasa zi a consacrării din capitolul precedent. Se întâmplă atât de des aşa, în viaţa fiecăruia dintre noi! După o victorie, vine înfrângerea. La fel se întâmplă şi în cartea Iosua, unde victoria de la Ierihon este urmată de înfrângerea ruşinoasă de la Ai.

Îndrăzneala lui Nadab şi Abihu este înspăimântătoare în lumina învăţăturii clare pe care o dăduse Dumnezeu pe Muntele Sinai. Exodul 19:22. În Exodul 30:34-38, Dumnezeu îi dă lui Moise formula pentru tămâia care este folosită în cortul întâlnirii şi a spus: “Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă şi păstrată pentru Domnul. Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul lui.”

Sfinţenia lui Dumnezeu este proclamată la începutul epocii Legii prin acest incident. Sfinţenia lui Dumnezeu este proclamată la începutul vremii harului prin incidentul cu Anania şi Safira. Moartea a fost pedeapsa drastică în ambele cazuri. Dumnezeul nostru este sfânt şi acesta este nivelul la care tratează El cu copiii Lui. Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Acesta este un adevăr pe care toţi avem nevoie să-l cunoaştem.

De asemenea, este nevoie să recunoaştem ceea ce a spus apostolul Pavel în 2 Corinteni 5:11, prin cuvintele: “Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm…”.

În Evrei 12:25, ne este adresat un avertisment sever: “Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.” Acesta este unul din marile păcate ale lumii prezente. Oamenii nu aud ce are Dumnezeu de spus în Cuvântul Său.

Dar iată despre ce este vorba:

v.1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.

v.2  Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.

Se poate ridica obiecţia că pedeapsa cu moartea a fost prea severă pentru delictul comis. Dar observaţi mai ales ce spune Dumnezeu aici: “lucru pe care El (adică Dumnezeu) nu li-l poruncise”. Această adăugire ne dă o idee despre caracterul grav al încălcării şi despre dreptatea pedepsei. A fost o neascultare deliberată faţă de o poruncă exprimată foarte clar de Dumnezeu.

Dar ce au făcut cei doi fii ai lui Aaron de şi-au atras o judecată atât de aspră? Cu ce au greşit de fapt?  Data viitoare voi veni cu trei sugestii privitoare la acest păcat care le-a atras o moarte atât de groaznică.

Însă înainte de acestea trebuie să înţelegem, o dată în plus, şi prin intermediul acestui exemplu, că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt de care nu ne putem apropia decât în sfinţenie.

Este o nebunie din partea noastră să sfidăm ceea ce el ne porunceşte pentru rezolvarea celei mai mari probleme pe care omul o are în raport cu Dumnezeu, cu veşnicia- păcatul. Această problemă nu o putem rezolva după părerile noastre, după cum ne convine nouă, nu o putem rezolva cu improvizaţiile noastre religioase pentru că aici este implicată natura sfântă a lui Dumnezeu.

Numai El este acela care poate rezolva această problemă pentru noi, şi a făcut-o prin Domnul Isus Hristos. Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu decât prin credinţa în Domnul Isus. În El sunt îndeplinite toate cerinţele lui Dumnezeu, pentru că în persoana Lui umanitatea se întâlneşte cu Dumnezeirea.

Fie ca noi toţi să înţelegem şi să apreciem această dovadă de dragoste din partea unui Dumnezeu sfânt care ne pune la dispoziţie o cale de a ne apropia de El pentru a primi minunatele binecuvântări pe care ni le oferă cu atâta generozitate.