Itinerar Biblic Ep.0151 – Levitic cap. 8:1-8

 

Rezumat

– Consacrarea preoţilor

Dragi ascultători, începem acum o secţiune cu totul nouă, în cadrul cărţii Levitic. Dar înainte de a aborda textul propriu-zis, iată ce spune autorul epistolei adresate evreilor, la capitolul 7, versetul 28:

v.28  În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Aşa cum anunţam suntem la o secţiune cu totul diferite de cea anterioară. Şi cum poate aţi înţeles, este vorba despre consacrarea sau de sfinţirea preoţilor. Sfinţirea preoţilor este importantă pentru că va aduce multă lumină asupra a ceea ce se numeşte sfinţire în bisericile de astăzi. Aş putea spune că ceea ce numim noi astăzi consacrarea sau sfinţire este doar un biet substitut al adevăratei noţiuni.

În acest capitol din Leviticul, atenţia ne este îndreptată asupra preoţilor, nu a jertfelor. Lăsăm deoparte altarul de aramă şi ne apropiem de ligheanul de aramă. La altarul de aramă, Dumnezeu S-a ocupat de problema păcatului omului o dată pentru totdeauna. Dar aceasta nu înseamnă că păcătosul mântuit era perfect. Din nefericire, el continua să păcătuiască. Prin urmare, Dumnezeu trebuia să-l ducă la ligheanul de aramă, să-l spele şi să-l păstreze curat.

Dumnezeu ne spală şi pe noi astăzi şi ne păstrează curaţi ducându-ne la ligheanul de aramă. Isus Hristos este şi azi încins cu ştergarul slujirii şi ne spală în ligheanul de aramă al sângelui Său. Astfel noi suntem curăţiţi continuu de orice păcat.

Israel avea o preoţie şi toate acestea erau scrise pentru ei. De fapt, cartea Leviticul este scrisă pentru leviţi. Intenţia lui Dumnezeu a fost aceea de a face din Israel o împărăţie de preoţi. “Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exodul 19:6). Păcatul lor săvârşit cu viţelul de aur a împiedicat realizarea acestei intenţii divine. Astfel, a fost aleasă numai o seminţie, cea a lui Levi. Şi din această seminţie un singur bărbat a fost ales ca mare preot – Aaron.

Biserica de astăzi este o preoţie şi Hristos este Marele nostru Preot. “Noi avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri” (Evrei 8:1).

Iată ce spune apostolul Petru cu privire la preoţie:

v.9  Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; 1 Petru 2:9

Şi apostolul Ioan autorul carți Apocalipsa se referă la preoţia credincioşilor:

v.10  Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!“ Apocalipsa 5:10

Sau în Apocalipsa 1:6 unde spune:

v.6  şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

În viitor, după ce biserica va fi fost răpită, poporul Israel va asigura preoţia pe acest pământ în timpul Mileniului.

Definiţia preotului nu a fost lăsată pe seama imaginaţiei omului, ci este dată foarte clar în Scriptură. În cartea Evrei 5:1 găsim următoarea definiţie:

v.1 În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.

Preoţia din Scriptură nu seamănă cu nici un alt ordin preoţesc din nici o altă religie a lumii.

Preotul este cel care îl reprezintă pe om înaintea lui Dumnezeu. El merge înaintea lui Dumnezeu în numele şi folosul omului. El este opusul unui profet. Profetul vine de la Dumnezeu pentru a vorbi omului în numele lui Dumnezeu. Preotul vine de la om, înaintea lui Dumnezeu şi îl reprezintă pe om.

Putem observa cu uşurinţă faptul că Domnul Isus Hristos este atât Preot, cât şi Profet. El a venit de la Dumnezeu şi i-a vorbit omului din partea lui Dumnezeu. El L-a descoperit pe Dumnezeu omului. El a plecat de la om şi S-a dus înapoi la Dumnezeu, fiind acum Marele nostru Preot. El ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. De fapt, noi suntem în El! Dacă nu sunteţi în El, nu sunteţi nici înaintea lui Dumnezeu prin El. Noi nu putem ajunge în prezenţa lui Dumnezeu fără Isus Hristos.

Cunoaşterea alcătuirii Cortului întâlnirii este esenţială dacă vrem să înţelegem cartea Leviticul şi rolul şi semnificaţia preoţiei. Tipologia cortului întâlnirii şi a preoţiei este atât de bogată încât există pericolul de a accentua una din faţete în detrimentul alteia şi de a da astfel o interpretare greşită. Cred că putem spune următorul lucru: curtea exterioară a cortului reprezintă lumea de pe acest pământ. Aici a sângerat şi a murit Hristos. Locul sfânt este nevăzutul loc unde a plecat Marele nostru Preot.

De fapt, aşa s-a întâmplat când Domnul Isus a murit pe cruce şi S-a înălţat la cer. El a luat cortul şi semnificaţia lui orizontală, valabilă pe pământ, şi a crea o relaţie şi o semnificaţie verticală. Altarul este aici, pe pământ, pentru că aici a murit Isus pe cruce. Locul sfânt este sus, în cer, iar El este acum în Sfânta sfintelor. Ascultaţi ce spun fragmentele următoare din Evrei, care ne vor ajuta să înţelegem acest lucru.

Evrei 4:14

v.14  Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămînem tari în mărturisirea noastră.

Evrei 9:1

v.1 Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare.

Evrei 8:1, 2

 v.1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S’a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,

 v.2  ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Evrei 9:23, 24

 v.23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea.

 v.24  Căci Hristos n’a intrat într’un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

Isus este sus, în cer, acum. Mi-aş dori să aducem realitatea acestui fapt în credinţa noastră. Noi mergem la biserică, participăm la un anumit ritual şi prea adesea realităţile credinţei noastre sunt uitate. Isus este la dreapta Tatălui. Noi putem să-L abordăm pe Dumnezeu Tatăl numai prin Isus Hristos. Ni se spune că putem veni la Dumnezeu cu îndrăzneală. Isus vine acum în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi. Dragul meu prieten, tu nu eşti singur aici, pe pământ. Prin Hristos, Dumnezeu a devenit accesibil oricărei fiinţe omeneşti. Relaţia dintre noi şi cortul întâlnirii este acum una verticală. Sfânta sfintelor este sus, în cer.

Revenind la capitolul 8 din Leviticul, observaţi că se spune de 12 ori – într-o formă sau alta – că Domnul i-a poruncit lui Moise toate acestea. “Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise” (Lev. 8:36).

Unii oameni cred că Leviticul este o carte scrisă mult mai târziu şi că este o invenţie a preoţilor. Şi totuşi, în ea se spune că toate cele scrise au fost poruncite de Domnul. Voi credeţi în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu? Dacă da, nu puteţi accepta o datare mai târzie a cărţii Leviticul. Dimpotrivă, veţi crede în caracterul infailibil al Scripturii, ştiind că totul a fost scris la porunca lui Dumnezeu.

Să încercăm acum să facem o agendă a capitolului 8 cu care începe această secţiune referitoare în mod special la preoţi:

  • Consacrarea preoţilor capitolul 8
  1. Adunarea este chemată să asiste la ritual, versetele 1-5
  2. Curăţirea lui Aaron şi a fiilor lui, versetul 6
  3. Îmbrăcarea marelui preot, versetele 7-9
  4. Sfinţirea marelui preot, versetele 10-12
  5. Îmbrăcarea preoţilor, versetul 13
  6. Curăţirea preoţilor şi a lui Aaron prin sângele jertfei, vers. 14-30
  7. Porunci date lui Aaron şi fiilor săi, 31-36

Să începem cu prima parte, aici unde întreaga adunare este invitată să participe la ritualul consacrării:

v.1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile,

v.3  şi cheamă toată adunarea la uşa cortului întîlnirii.“

Moise primeşte porunca de a-i aduce pe Aaron şi pe fiii lui, împreună cu toate lucrurile necesare pentru consacrarea preoţilor, la uşa cortului întâlnirii. Fiecare articol menţionat în această listă are importanţa lui deosebită.

Apoi Moise trebuie să adune toată adunarea pentru ca toţi să fie martori la slujba de consacrare a preoţilor. Se pare că era o slujbă impresionantă. Poporul avea prilejul să vadă că Dumnezeu alege oameni cu slăbiciunile lor şi îi pune deoparte pentru slujba Sa. Mă simt îndemnat să spun “Aleluia!” acum, pentru că ştiu că Dumnezeu face acelaşi lucru şi pentru mine. Evrei 7:28. Hristos a fost cu adevărat sfinţit sau consacrat. Într-un anume sens, nimeni altcineva nu este cu adevărat consacrat. Lucrul minunat este însă acesta: Dumnezeu acceptă oameni cu slăbiciuni şi defecte. Dacă ar cere perfecţiunea, toţi am fi lăsaţi deoparte. Dar să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că El ne primeşte aşa cum suntem.

v.4  Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; şi adunarea s’a strîns la uşa cortului întîlnirii.

v.5  Moise a zis adunării: ,,Iată ce a poruncit Domnul să se facă.“

Moise face întocmai cum i s-a poruncit. Poporul ascultă şi se supune poruncii,   adunându-se pentru această slujbă. Moise le explică faptul că, în tot ceea ce face, el respectă instrucţiunile date de Domnul.

Acum preoţii sunt cei care trebuie să dea dovadă de ascultare pentru că urmează un ritual de curăţire:

v.6  Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui, şi i-a spălat cu apă.

Moise îi aduce pe Aaron şi pe fiii lui înaintea ligheanului de aramă, pentru a-i spăla. Aceasta înseamnă că ei trebuie să fie sfinţi, curaţi, puri, dacă vor să-I slujească Domnului. Ei au fost deja la altar pentru iertare, dar au nevoie de curăţire.

Foarte mulţi oameni spun astăzi că sunt în măsură să slujească Domnului pentru că sunt mântuiţi. Este adevărat că mântuirea este prima şi cea mai importantă condiţie, dar este nevoie şi de curăţire. Trebuie să fiţi curăţiţi pentru a putea fi folosiţi! Ascultaţi ce spun următoarele versete din Scriptură:

Tit 3:5

v.5  El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,

Evrei 10:22

v.22  să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Efeseni 5:26

v.26  ca s’o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvînt,

Ioan 13:10

v.10  Isus i-a zis: ,,Cine s-a scăldat n’are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.“

1 Ioan 1:9

v.9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Duhul Sfânt ne înnoieşte pe parcurs, dragii mei, dar avem nevoie de spălarea făcută de Domnul. Cu ce ne spală Domnul Isus? Care este agentul de curăţire? Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus că ucenicii Săi aveau nevoie să fie spălaţi pentru că picioarele lor erau murdare. Era nevoie să le fie spălate picioarele pentru că să poată avea părtăşie cu Domnul Isus. Curăţirea este necesară pentru slujire.

Cum putem avea parte de această spălare? Prin mărturisire suntem iertaţi şi curăţiţi. Vreţi să fiţi folosiţi de Dumnezeu? Veniţi la Domnul şi mărturisiţi-vă păcatele, dragi creştini! Acesta este primul pas. Aceasta este calea şi porunca lui Dumnezeu. Trebuie să mergem pe calea Lui, dacă vrem să-I slujim. El are un mod anume de a lucra şi noi trebuie să-I învăţăm căile şi să ne supunem Lui.

Dar să vedem acum ce spune cuvântul lui Dumnezeu despre îmbrăcarea marelui preot:

v.7  A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brîul, l-a îmbrăcat cu mantia, şi a pus pe el efodul, pe care l-a strîns cu brîul efodului cu care l-a îmbrăcat.

Îmbrăcămintea marelui preot este o prefigurare a Marelui nostru Preot în toată frumuseţea şi slava Sa. Fiecare articol de îmbrăcăminte este simbolic. Marele preot purta opt articole de îmbrăcăminte. Patru erau la fel sau asemănătoare cu cele purtate de toţi ceilalţi preoţi. Patru articole însă erau deosebite şi diferenţiau ţinuta marelui preot de a celorlalţi. Erau veşminte destinate gloriei şi frumuseţii.

Cele patru articole comune tuturor preoţilor erau următoarele: tunica, brâul, mitra sau turbanul şi lenjeria de in. Toate acestea erau făcute din in alb, cu excepţia mitrei sau a turbanului. Inul alb simbolizează neprihănirea. Orice credincios este îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. Pentru slujire este esenţial să fii îmbrăcat astfel, şi este nevoie să fii încins cu brâul pentru o ascultare activă. Tunica şi brâul menţionate în acest verset erau hainele de bază pe care le purtau toţi preoţii. Aceste veşminte sunt descrise în capitolul 28 din Exodul.

Dar să revenim la versetul 8 din Levitic, capitolul 8:

v.8  I-a pus pieptarul, şi a pus în pieptar Urim şi Tumim.

Pieptarul este de asemenea descris în Exodul 28. Urim şi Tumim erau puse în pieptar. Urim înseamnă lumină şi Tumim înseamnă desăvârşire, perfecţiuni, aşa că acestea erau lumină şi perfecţiune. Nu ştiu exact cum funcţionau. Unii comentatori cred că era ceva legat de Lege şi că, probabil, Legea era scrisă pe tăbliţe de piatră. Există o referinţă la ele în Psalmul 19. “Legea Domnului este desăvârşită (perfecţiune -Tumim), şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui nemuritor” (Psalmul 19:7). “Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează (lumina – Urim) ochii” (Psalmul 19:8). Se pare că Urim şi Tumim erau folosite atunci când trebuia aflată voia lui Dumnezeu. Există în aceasta o aplicaţie spirituală pentru noi.

Dragi prieteni, avem nevoie astăzi de Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu pentru a afla voia Lui pentru viaţa noastră. Vom continua cu studiul acestui capitol, însă este foarte important să înţelegem că noi toţi credincioşii suntem preoţi ai Dumnezeului cel viu, o preoţie sfântă şi aleasă. Noi nu trebuie să mai trecem prin tot felul de ritualuri şi diverse practici însă şi de la noi se aşteaptă încrederea deplină în Dumnezeu, precum şi îndeplinirea responsabilităţilor ce ne revin din această minunată calitate.