Itinerar Biblic Ep.0150 – Levitic Cap.7

 

Rezumat

·         Legea jertfei pentru vină.

·         Legea jertfei pentru pace, sau de mulţumire.

Dragi prieteni, suntem bombardaţi zi de zi cu tot felul de informaţii, multe dintre ele având un caracter de recomandare de sfătuire. Ni se atrage atenţia asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru din punct de vedere economic, cultural, social, medical, sau din multe alte domenii. Ni se fac recomandări de tot felul menite să îmbunătăţească calitatea vieţilor noastre.

În ceea ce priveşte jertfele, Dumnezeu nu face simple recomandări, ci El dă legi poporului Său cu privire la acestea. Poate vă întrebaţi de ce este nevoie de legi. Sau, de ce nu rămâne Dumnezeu doar la recomandări?

Vedeţi, Dumnezeu ne recomandă să-l urmăm pe El, să ne încredem în Domnul Isus pentru a primi viaţa veşnică pe care El o oferă tuturor celor ce cred în E. Acestea sunt recomandări. Dumnezeu nu face din aceasta o lege. El ne recomandă să alegem ceea ce este mai bine pentru noi oamenii. Dar odată ce am ales să ne apropiem de El, sunt anumite condiţii pe care trebuie să le respectăm. De Dumnezeu nu putem să apropiem oricum. Noi nu avem de a face cu un Dumnezeu oarecare. Noi avem de a face cu un Dumnezeu Sfânt, un Dumnezeu care are o natură sfântă. Din această cauză trebuie să respectăm anumite condiţii, pentru ca în cele din urmă, să ne apropiem de El.

Ei bine, aceste legi privitoare la jertfe, sunt condiţiile pe care Dumnezeu le pune pentru cei care vor să se apropie de El. Mai mult, ele sunt puse pentru ca nouă să ne fie bine, noi să ne putem apropia de El şi să nu murim. Condiţia noastră, natura noastră păcătoasă nu poate veni în contact cu sfinţenia lui Dumnezeu şi totuşi noi să trăim după aceea. Sfinţenia lui Dumnezeu şi păcătoşenia noastră sunt într-o incompatibilitate desăvârşită.

Din această pricină sunt necesare aceste prevederi, aceste instrucţiuni.

Instrucţiunile pentru preoţi continuă şi în acest capitol şi se referă la jertfa pentru vină şi la jertfa pentru pace (sau de mulţumire). Aceste două jertfe aveau un caracter mult mai personal decât celelalte. Vina, nelegiuirea, era o chestiune individuală şi îl privea pe fiecare evreu în parte, nu era o problemă a întregii adunări. Pacea era iarăşi o pace de care se bucura fiecare în parte în grupul celor credincioşi. De fapt, vedeţi, este vorba şi mulţumire. Acum, nu este vorba despre mulţumirea personală a celui ce aducea jertfa.

Nu era ceva ce aducea satisfacţie sufletului său. Prin această jertfă era mulţumit, satisfăcut Dumnezeu şi în felul aceasta omul ajungea la pace cu Dumnezeul împotriva căruia păcătuise. Din acest punct de vedere este vorba despre o jertfă de mulţumire.

Din nou în acest fragment se pune accentul pe slujba preoţilor. Avem aici imaginea, prefigurarea lucrării făcute de Hristos, a ceea ce face El şi astăzi pentru noi, din poziţia Sa prezentă, la dreapta Tatălui. El este şi acum încins cu ştergarul slujirii. Isus Hristos continuă să ne curăţească. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” spune   Ioan în prima sa epistolă.

Dar, să vedem care ar fi rezumatul acestui capitol.

Aşa cum spunea continuă Legea jertfelor începută în capitolul 6.

În primele zece versete este tratată jertfa pentru vină.

Se continua apoi cu jertfa pentru pace sau mulţumire, de la versetul 11 până la 38.

După cum vedeţi nu sunt o multitudine de subiecte, dar, vă asigur acestea două sunt foarte importante.

Dar, începem cu prima parte, legea privind jertfa pentru vină:

v.1 Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru prea sfînt.

v.2  În locul unde se junghie arderea de tot, să se junghie şi vita care slujeşte ca jertfă pentru vină. Sîngele ei să se stropească pe altar dejur împrejur.

v.3   Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acopere măruntaiele,

v.4  cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, care va fi deslipit de lîngă rărunchi.

v.5  Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină.

v.6  Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea; şi anume s’o mănînce într’un loc sfînt, căci este un lucru prea sfînt.

v.7  Cu jertfa pentru vină este ca şi cu jertfa de ispăşire; aceeaş lege este pentru amîndouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea.

Cred că observaţi, ritualul jertfei pentru vină respectă exemplul celei pentru păcat. Deşi este adusă pentru acte păcătoase, celui care aduce jertfa i se aminteşte că jertfa este sfântă. Din punctul acesta de vedere, cred că nu putem sublinia îndeajuns de mult însemnătatea şi meritul lui Hristos.

Dacă ne-am putea vedea aşa cum trebuie natura noastră păcătoasă, precum şi păcatele făcute de noi în toată grozăvia lor, vom înţelege şi măreţia şi sfinţenia lui Hristos.

Dragi prieteni, nu veţi putea să-L apreciaţi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal la adevărata Lui valoare dacă nu sunteţi gata să acceptaţi că sunteţi păcătoşi şi nu eu sunt cel care vă declară păcătoşi; Cuvântul lui Dumnezeu o face.

Sângele este menţionat aici, dar nu cu aceeaşi amploare ca în cazul jertfei pentru păcat. Ni se spune totuşi că există o singură lege pentru acestea două. Apare pericolul de a socoti sângele un lucru comun, când ar trebui privit cu reverenţă şi reţinere. Este ceva de mare preţ şi ar trebui să fim atenţi şi să nu facem un lucru obişnuit din ceva sfânt şi de mare valoare.

v.8  Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus-o.

Acum, exista totuşi o parte din animal care nu era arsă. Pielea nu era arsă şi era dată preotului. Acest lucru ne vorbeşte despre a fi acoperit sau îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Dumnezeu este satisfăcut cu Isus Hristos şi ne vede şi pe noi în El. Este “neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire” (Romani 3:22). La ce înseamnă a fi îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos S-a referit şi Domnul Isus în pilda ospăţului de nuntă. Cel care a intrat la ospăţ fără să fie îmbrăcat cu hainele de nuntă a fost dat afară (Matei 22:11-13).

v.11  Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

 v.12  ,Prietene,` i-a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit.

 v.13  Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi-i mînile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

Tot ce era copt în cuptor sau gătit în tigaie era destinat preotului. Acest dar de mâncare revenea în întregime preotului.

Să trecem acum la jertfa pentru pace sau pentru mulţumire. Numele acestei jertfe poate să ne inducă puţin în eroare în ceea ce priveşte rolul acestei jertfe.

Aşa cum precizam, în cazul acestei jertfe, nu este vorba despre pacea interioară a celui ce aducea jertfa, sau despre mulţumirea ca recunoştinţă.

Aici este vorba din nou despre păcatul omului şi ceea ce trebuia făcut ca păcatul lui sa fie iertat.

Păcatul, îl aduce pe om în litigiu cu Dumnezeu. Pentru ca omul să ajungă din nou la pace cu Dumnezeu, era nevoie ca omul să plătească pentru păcatul său. Dar, pentru aceasta omul trebuia să recunoască că este păcătos şi că indiferent ce face el pentru răscumpărarea păcatelor sale, este tot meritul lui Dumnezeu în iertarea lui şi considerarea conflictului încheiat. De aceea Dumnezeu lasă această posibilitatea ca omul să recunoască oferta lui Dumnezeu şi s-o exprime prin această jertfă de mulţumire, sau laudă.

Ea era considerată o jertfă de bună voie. Numai că nici o jertfă de bună voie nu poate veni oricum înaintea lui Dumnezeu.

Să observăm însă textul biblic:

v.11 Iată legea jertfei de mulţămire, care se va aduce Domnului.

v.12  Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, împreună cu jertfa de mulţămire, nişte turte nedospite, frămîntate cu untdelemn, nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, şi nişte turte din floarea de făină, prăjite şi frămîntate cu untdelemn.

Trebuie subliniat faptul că aceasta era o jertfă de bunăvoie. Motivul? Era o jertfă de mulţumire.

Pentru noi, cei credincioşi în Isus Hristos, mulţumirea are o importanţă deosebită. “Prin El aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15). Rodul buzelor noastre ar trebui să fie aducerea de mulţumiri Numelui lui Isus Hristos.

Dragi prieteni, nu putem veni la biserică să ne închinăm Domnului dacă nu suntem pregătiţi să-I aducem lui Dumnezeu jertfa laudei noastre. Un creştin care se plânge şi critică totul şi pe toţi nu este într-o poziţie potrivită pentru a se închina Domnului.

v.13  Pe lîngă aceste turte, să aducă şi pîne dospită pentru darul lui de mîncare, împreună cu jertfa lui de laudă şi de mulţămire.

v.14  Din toate acele daruri să aducă Domnului cîte o bucată, ca dar ridicat; ea să fie a preotului care stropeşte sîngele jertfei de mulţămire.

Observaţi, vă rog, un lucru. În versetul 12, turtele şi plăcintele sunt nedospite.

În versetul 13, pâinea este dospită. Poate că vi se pare ciudat acest lucru. De ce trebuie să fie aşa, când plămădeala sau aluatul este un principiu al răului peste tot în Scriptură? În versetul 12 ne este arătat Hristos ca jertfă pentru păcat pentru fiecare dintre noi, iar El este fără păcat, fără aluat.

În versetul 13, cel care aduce jertfa mulţumeşte pentru participarea lui la pace, la împăcare. Păcatele i-au fost iertate şi acum el are pace cu Dumnezeu, dar răul nu l-a părăsit complet; aluatul este încă prezent. Pacea cu Dumnezeu nu depinde de capacitatea păcătosului de a atinge perfecţiunea fără de păcat. Aluatul va rămâne în continuare în noi. Cât de important este să înţelegem acest lucru! Amintiţi-vă ce spune apostolul Ioan în prima sa epistolă: “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8). Credinciosul îşi mărturiseşte păcatele pentru a fi iertat şi curăţit, iar apoi trebuie să umble în natura sa cea nouă, prin puterea Duhului Sfânt.  “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră” (Romani 6:14). Pâinea dospită era un dar ridicat.

Ea trebuia ridicată spre cer. La fel, inimile noastre ar trebui să fie deschise pentru Dumnezeu, astfel ca El să ne cerceteze, să ne cunoască şi să ne conducă pe calea vieţii veşnice.

v.15  Carnea jertfei de laudă şi de mulţămire să fie mîncată chiar în ziua în care este adusă; să nu se lase nimic din ea pînă dimineaţa.

v.16  Dacă aduce cineva o jertfă pentru împlinirea unei juruinţe, sau ca dar de bună voie, jertfa să fie mîncată chiar în ziua cînd o va aduce; iar ce va rămînea din ea, să se mănînce a doua zi.

v.17  Ce va mai rămînea din carnea vitei pănă a treia zi, să fie ars în foc.

v.18  Dacă s’ar întîmpla să mănînce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulţămire, jertfa lui nu va fi primită, şi nu se va ţinea în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urîcios, şi oricine va mînca din ea îşi va purta vina.

Jertfa de mulţumire trebuia mâncată toată o dată. Nu trebuia să se lase nimic până a doua zi. Tot aşa, noi trebuie să fim aproape de Hristos mereu, pentru pacea sufletului nostru şi pentru a avea putere în faţa ispitei.

Dragi prieteni, rămâneţi aproape de Hristos! El dă pace numai celor care sunt ai lui, celor care au intrat într-o părtăşie glorioasă cu El. Noi ar trebui să privim numai la El şi să ne odihnim în El. Când descoperiţi că Hristos este tot ce aveţi nevoie, pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va umple inimile. Toate aceste jertfe îl înfăţişează în chip minunat pe Isus Hristos!

Acum voi alege câteva versete din restul capitolului.

v.19  Nici carnea care s’a atins de ceva necurat nu trebuie mîncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănînce carne;

v.20  dar acela care, găsindu-se în stare de necurăţenie, va mînca din carnea jertfei de mulţămire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.

O persoană necurată care mânca din jertfa pentru pace era excomunicat. Credinciosul creştin trebuie să-şi mărturisească păcatul pentru a putea intra în părtăşie cu Dumnezeu.

Să trecem acum la alte versete:

v.22  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.23  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: ,Să nu mîncaţi grăsime de bou, de miel sau de capră.

Şi versetele 26 şi 27:

v.26  Să nu mîncaţi sînge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în cari veţi locui.

v.27  Cine va mînca vreun fel de sînge, va fi nimicit din poporul său!“

Am vorbit deja despre interdicţia de a mânca sânge. Această interdicţie ne aminteşte faptul că omul este răscumpărat prin sânge şi pe acest temei suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu. Interdicţia cu privire la grăsime era dată pentru că grăsimea era a Domnului.

Dar să mergem mai departe şi citim de la versetul 28:

v.28  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.29  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cine va aduce Domnului jertfa lui de mulţămire, să aducă Domnului darul lui, luat din jertfa lui de mulţămire.

v.30  Să aducă cu mînile lui ceea ce trebuie mistuit de foc înaintea Domnului; şi anume să aducă grăsimea cu pieptul, pieptul ca să-l legene într’o parte şi într’alta, ca dar legănat înaintea Domnului.

v.31  Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron şi al fiilor lui.

v.32  Din jertfele voastre de mulţămire, să daţi preotului şi spata dreaptă, aducînd-o ca dar luat prin ridicare.

v.33  Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre fiii lui Aaron, care va aduce sîngele şi grăsimea jertfei de mulţămire.

v.34  Căci Eu iau din jertfele de mulţămire, aduse de copiii lui Israel, pieptul care va fi legănat într’o parte şi într’alta, ca dar legănat, şi spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, şi le dau preotului Aaron şi fiilor lui, printr’o lege vecinică, pe care o vor păzi totdeauna copiii lui Israel.

Aaron, fiii lui şi preoţii primeau ca parte a lor din jertfa de mulţumire pieptul şi umărul. Pieptul simbolizează dragostea lui Hristos pentru noi. Romani 5:8; “… Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20); “… fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1).

Umărul exprimă puterea şi tăria lui Hristos. El are puterea de a mântui deplin pe oricine.

v.27-30  Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.  Eu şi Tatăl una sîntem.“

Domnul Isus îi iubeşte pe ai Săi cu o dragoste veşnică şi poate să mântuiască deplin. Aceasta este partea noastră în Hristos!

Jertfele din Vechiul Testament nu constituiau un scop în sine. Sfântul Vechiului Testament era mântuit prin credinţă, aşa cum noi suntem mântuiţi prin credinţă. Psalmistul spune: “Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în Domnul!” (Psalmul 4:5). Dumnezeu era mulţumit atunci când jertfele erau aduse cu credinţă şi mulţumiri. Iată ce ni se spune în Psalmul  50:12-15:

  v.12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

  v.13  Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor?

  v.14  Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.

  v.15  Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Jertfele aduse doar pentru a respecta o rutină, precum şi cele denaturate, cele care nu respectau instrucţiunile date de Domnul, nu erau pe placul lui Dumnezeu. Iată această voie a lui Dumnezeu exprimată şi în cartea Maleahi 1:7-14.

v.7-10 ,,Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate!“ Şi dacă ziceţi: ,,Cu ce Te-am spurcat?“ -,,Prin faptul că aţi zis: ,Masa Domnului este de dispreţuit!“ Cînd aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Cînd aduceţi una şchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţinea el seama de ea? zice Domnul oştirilor. Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă, cînd mînile voastre fac astfel de lucruri? zice Domnul oştirilor. ,,Cine din voi va închide porţile, ca să n’aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N’am nici o plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mîncare din mîna voastră nu-Mi sînt plăcute!

  v.11-14  Căci dela răsăritul soarelui pînă la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri, şi pretutindeni se arde tămîie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mîncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. ,Dar voi îl pîngăriţi, prin faptul că ziceţi: ,Masa Domnului este spurcată, şi ce aduce ea este o mîncare de dispreţuit!` Voi ziceţi: ,Ce mai osteneală!` şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor; şi aduceţi ce este furat, şchiop sau beteag: ,Iată darurile de mîncare pe cari le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mînile voastre? zice Domnul. ,,Nu! blestemat să fie înşelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuş juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sînt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.

Jertfele din Vechiul Testament arată că era nevoie de o jertfă supremă, care să împlinească tot ce ele nu puteau face, jertfă pe care o găsim în Hristos. Scriitorul epistolei către evrei ne asigură de acest lucru:

v.28  tot aşa, Hristos, după ce S’a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.

Să ne întoarcem acum la textul nostru din Levitic:

v.35 Acesta este dreptul, pe care li-l va da ungerea lui Aaron şi a fiilor lui asupra jertfelor mistuite de foc înaintea Domnului, din ziua cînd vor fi înfăţişaţi ca să fie în slujba Mea ca preoţi.

v.36  Iată ce porunceşte Domnul să le dea copiii lui Israel din ziua ungerii lor; aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii lor.“

v.37  Aceasta este legea arderii de tot, a darului de mîncare, a jertfei de ispăşire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului, şi a jertfei de mulţămire.

v.38  Domnul a dat-o lui Moise pe muntele Sinai, în ziua cînd a poruncit copiilor lui Israel    să-şi aducă darurile înaintea Domnului, în pustia Sinai.

Dumnezeu încheie aici cu instrucţiunile date lui Aaron şi preoţilor în legea jertfelor care formează capitolele 6 şi 7 din Leviticul.

Dragi prieteni, trebuie să învăţăm aici grija pe care Dumnezeu are faţă de cei ce slujesc lui. Am văzut că o mare parte din aceste jertfe era oferită preoţilor, atât ca parte simbolică, ei fiind intermediarii dintre Dumnezeu şi oameni, precum şi ca hrană pentru această seminţie care era în întregime dedicată slujirii lui Dumnezeu.

Dar pe de altă parte trebuie să observăm faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu care are legi bine stabilite, un Dumnezeu al ordinii şi disciplinei. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie, ci să ne ofere siguranţa că un astfel de Dumnezeu este demn de încredere, şi trebui să credem în El pentru că El îşi împlineşte promisiunile cu exactitatea cu care vrea ca legile lui să fie respectate.