Itinerar Biblic Ep.0146 – Levitic Cap.4 Vers.1-12

 

Rezumat

Jertfa pentru ispăşire.

Natura păcatului.

Dragi ascultători, am ajuns la una dintre jertfele care trebuie să ne reţină în mod deosebit atenţia. Este vorba despre ispăşirea fără de care fiecare om de pe pământul acesta este sub incidenţa judecăţii lui Dumnezeu.

Aceasta este prima dintre jertfele de ispăşire. Primele trei jertfe de un miros plăcut Domnului expun persoana lui Hristos, cu toate aspectele caracterului Său glorios. Jertfele de ispăşire (cea pentru păcat şi cea pentru vină) prefigurează lucrarea lui Hristos pe cruce pentru păcatul omenirii. Jertfa pentru păcat vorbeşte despre păcat ca natură a omului. Jertfa pentru vină ne pune în vedere păcatul ca act. Omul este păcătos prin natura sa şi este păcătos prin ceea ce face. El face tot ce face pentru că este, prin natura sa, un păcătos.

Câteva trăsături izbitoare conferă jertfei pentru păcat un loc aparte în rândul acestor jertfe şi îi reliefează importanţa cu totul deosebită.

  1. Este relatarea cea mai lungă dintre cele referitoare la jertfe – este de două ori mai lungă decât fiecare din celelalte patru. Despre Arderea de tot am avut 17 versete; jertfele de mâncare, 16 versete; jertfa de mulţumire sau pentru pace, 17 versete; jertfa pentru vină, 19 versete; jertfa pentru păcat, 35 versete. În mod evident, Duhul lui Dumnezeu a considerat că acest lucru era foarte important.
  2. Jertfa pentru ispăşire este ceva cu totul nou. Nu există nici o relatare anterioară acesteia despre vreo jertfă de ispăşire pentru păcat. Nici un popor păgân nu avea ceva măcar asemănător cu această jertfă.
  3. De la momentul în care a fost dată Legea, jertfa pentru păcat a devenit cea mai importantă, cea mai semnificativă jertfă. Omul era un păcătos şi înainte de a fi dată Legea, dar Legea a fost cea care i-a descoperit faptul că este păcătos. Jertfa pentru păcat era adusă cu ocazia fiecărei sărbători: Paştele, Rusaliile, sărbătoarea trâmbiţelor şi cea a corturilor. Era adusă în ziua ispăşirii (Yom Kippur). Jertfa pentru păcat îl aducea pe marele preot în Sfânta sfintelor.
  4. Există un contrast între jertfa pentru păcat şi arderea de tot, deşi ambele sunt aduse în acelaşi loc. “Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi: Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru preasfânt” (Levitic 6:25).

Jertfa pentru păcat porneşte din punctul în care s-a oprit arderea de tot. Arderea de tot spune cine este Hristos; jertfa pentru păcat ne spune ce a făcut Hristos. În arderea de tot, Hristos împlineşte cerinţele standardului sfânt şi înalt al lui Dumnezeu; în jertfa pentru păcat, Hristos împlineşte nevoile profunde şi disperate ale omului. În arderea de tot vedem cât de scump este Hristos, în timp ce în jertfa pentru păcat vedem caracterul respingător al păcatului.

Arderea de tot era o jertfă voluntară; jertfa pentru păcat era o poruncă. Arderea de tot se ridica spre cer; jertfa pentru păcat era vărsată. Una se ducea în sus, iar cealaltă în jos.

Să pornim însă cu păcatele făcute din neştiinţă. Este important să ştim că nici un păcat nu poate rămâne fără ispăşire, fie că este vorba despre unul făcut în mod deliberat sau făcut din neştiinţă.

v.1   Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: ,,Cînd va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcînd lucruri cari nu trebuiesc făcute; şi anume:

În acest fragment se pune accentul pe acele păcate făcute din neştiinţă. Dacă un om păcătuia deliberat, cu bună ştiinţă, această jertfă nu era de nici un folos. “Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori” (Evrei 10:28). Aceasta înseamnă că mântuirea nu este posibilă pentru cel care-L respinge în mod deliberat pe Isus Hristos. “Căci dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26, 27).

Păcatele din neştiinţă ne descoperă adevărul de necontestat că omul este păcătos prin natura sa.

Dragul meu prieten, trebuie să-ţi spun acest lucru: eşti un păcătos, indiferent dacă ştii sau nu acest lucru. Eşti un păcătos prin natura ta, şi aşa sunt şi eu. Acesta este motivul pentru care comitem păcate. Indiferent cum ar fi evaluat păcatul de o anumită epocă sau tradiţie, omul rămâne un păcătos. Atitudinea lui Dumnezeu faţă de păcat nu se schimbă. Noi facem acele lucruri contrare voii lui Dumnezeu pentru că omului natural îi este imposibil să facă ceva pe placul lui Dumnezeu. Omul natural nu are această capacitate. El este un păcătos. Aceste păcate trebuie aduse la cunoştinţa omului. Indiferent cine le face, ele tot păcate sunt.

Jertfa pentru păcat exercita asupra fiecărui om o convingere profundă cu privire la păcat. Această convingere se reflectă puternic în literatura rasei umane. Profundul complex de vinovăţie al omului trebuie diagnosticat corect înainte de a se prescrie un remediu adecvat.

Ascultaţi ce spune psalmistul: “Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23, 24). “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta” (Psalmul 51:4).

De aceea spun eu că mai bine am veni la Domnul Isus Hristos cu problemele noastre, în loc să apelăm la psihiatri sau psihologi. Mulţi oameni care suferă de complexul vinovăţiei merg în prezent la psihiatru. Ca şi cum psihiatrul sau psihologul ar avea o pricepere pe care Cuvântul lui Dumnezeu nu o poate da. Cred că aceasta este o impresie greşită. Cuvântul lui Dumnezeu are leacul pentru orice problemă a omului modern. Dacă suferiţi de un complex de vinovăţie, dacă aveţi o problemă de personalitate, de ce nu veniţi la Dumnezeu  spunându-I: “Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi vezi dacă sunt pe o cale rea!”? Dragi prieteni, problema noastră nu este că nu am fost iubiţi îndeajuns în copilărie, ci că suntem păcătoşi prin natura noastră. Aşa că ar fi mai bine să venim la Dumnezeu să-I spunem acest lucru.

Păcatele din neştiinţă erau făcute de cineva care, la momentul acela, nu ştia că a păcătuit. “Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!”, spune psalmistul în Psalmul 19:12. Cât de mult avem nevoie să-I mărturisim lui Dumnezeu că suntem nişte fiinţe omeneşti păcătoase! Dacă nu găsiţi nici un alt lucru pe care să-l puteţi mărturisi, atunci mărturisiţi-I lui Dumnezeu că sunteţi un păcătos!

Un grup de bărbaţi se întrunea regulat pentru rugăciune. Unul dintre ei se ruga de fiecare dată în felul următor: “Doamne, dacă am comis vreun păcat, Te rugăm să ne ierţi!” Ceilalţi s-au săturat la un moment dat de această formulă şi i-au spus: “De ce nu-I spui lui Dumnezeu care este păcatul pe care l-ai făcut?” Cel în cauză a spus: “Păi, nu ştiu care este.” Conducătorul grupului i-a replicat: “Ia încearcă să ghiceşti!” Şi omul acela şi-a dat seama despre ce era vorba. E nevoie să ne mărturisim Domnului păcatele, spunându-le pe nume!

Dacă un om păcătuia din neştiinţă, din grabă sau din greşeală, Dumnezeu pregătise un mijloc de eliberare. El a stabilit aşa-numitele cetăţi de scăpare sau de refugiu (vezi Numeri 35:11). Dumnezeu are o cale de scăpare şi un refugiu şi pentru tine, dragul meu ascultător. El are un leac şi pentru tine. “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2:1).

Pavel explică motivul pentru care el era cel mai mare dintre păcătoşi şi de ce a avut parte de îndurare. El fusese un hulitor şi un prigonitor al creştinilor, dar a căpătat îndurare pentru că a lucrat în necredinţă din neştiinţă. El spune: “Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: ‘Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi’, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:14, 15).

Jertfa pentru păcat ne învaţă că trebuie să ne vedem pe noi înşine aşa cum ne vede Dumnezeu. Această jertfă ne face conştienţi de păcatul nostru şi de netrebnicia noastră, dar, în acelaşi timp, ne asigură că Dumnezeu a pregătit o cale de scăpare. “Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ‘Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5). Astfel este înlăturat complexul vinovăţiei.

Jertfa pentru păcat conţinea şi un mesaj despre propria ei insuficienţă. “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire” (Psalmul 40:6). Jertfa pentru păcat a arătat calea spre satisfacerea deplină a cerinţelor lui Dumnezeu pentru iertarea de păcat. Iată ce spune scriitorul epistolei adresate evreilor.

v.19-22  Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: – şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Noi, păcătoşii, putem veni acum înaintea lui Dumnezeu cu îndrăzneală, pentru că Isus este jertfa noastră pentru păcat. Chiar şi pentru păcatele din neştiinţă.

Păcatele din neştiinţă ne aduc în atenţie un al aspect, şi anume cel al dreptăţii absolute a lui Dumnezeu în raporturile cu omul. Dumnezeu Se poartă drept şi echitabil cu omul. Vor exista niveluri de pedeapsă, aşa cum vor exista niveluri de răsplată. Măsura responsabilităţii  este de asemenea recunoscută în jertfa pentru păcat, aşa cum vom vedea în diferitele categorii de persoane luate în consideraţie aici.

Să începem cu categoria preoţilor. Vedeţi, aceasta este diferenţa între Domnul Isus, Marele Preot şi preoţii umani. El a fost fără păcat. El poate face ispăşirea pentru noi, pe când preotul trebui să facă ispăşirea pentru el însuţi mai întâi. Dar să vedem ce sune Scriptura:

v.3  Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut.

Păcatul preotului este abordat cel dintâi pentru că preotul avea o poziţie de conducere. Dacă el greşea, poporul greşea. Păcatul lui era păcatul lor. Cum era preotul, aşa era şi poporul. Preotul trebuia să aducă un viţel ca jertfă – cel mai valoros animal. Vedeţi aşadar că poziţia celui care aducea jertfa determina şi felul animalului care trebuia adus ca jertfă pentru păcat. Păcatul lui nu era cu nimic diferit decât al celorlalţi oameni, dar responsabilitatea lui era mai mare.

La fel este şi astăzi. “Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat” (Iacov 4:17). “Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră” (Iacov 3:1). Vreţi să fiţi predicatori? Să ştiţi că aceasta implică şi o responsabilitate mult mai mare. Vreţi să cântaţi? Vreţi să fiţi învăţători de Şcoală duminicală? Veţi avea o răspundere mai mare decât a altora. Privilegiul atrage după sine răspundere mai mare. Dumnezeu Însuşi vă va cere socoteală.

Acest lucru este arătat foarte clar aici. “A adus vină asupra poporului” poate fi tradus mai exact prin: “a făcut poporul să păcătuiască”. Aceasta arată responsabilitatea preotului. El era o simplă fiinţă omenească şi era supus aceloraşi ispite ca restul oamenilor. Aici este diferenţa dintre Hristos şi marii preoţi din neamul lui Aaron. “Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Preoţii aveau şi ei slăbiciuni omeneşti.

v.4  Să aducă viţelul la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului, să-şi pună mîna pe capul viţelului, şi să-l junghie înaintea Domnului.

Acesta este ritualul jertfei pentru păcat. În această parte a ritualului observăm anumite similarităţi cu arderea de tot.

Stropirea cu sânge de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinlăuntru a sfântului locaş întărea relaţia lui Dumnezeu cu persoana care păcătuise. Ungerea cu sânge a coarnelor altarului pentru tămâia mirositoare, locul rugăciunii, avea rolul de a reda privilegiul închinării celui care păcătuise. Acceptarea noastră de către Dumnezeu şi închinarea noastră înaintea Lui depind de sângele lui Isus Hristos. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). “Şi după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22).

Ce rămânea din sânge era vărsat la picioarele altarului pentru arderile de tot, care era la uşa cortului întâlnirii. Astfel era satisfăcută conştiinţa păcătosului şi înlăturat complexul de vinovăţie. Acesta era singurul remediu pentru păcat, singurul care putea împăca şi mintea, şi inima.

Dragi prieteni, este important să înţelegeţi următorul fapt: când Hristos vă iartă păcatul, vă iartă şi pe voi. Nu mai este nimic de adăugat. El a aruncat acel păcat pe fundul mării. Hristos a înlăturat păcatul. El este acum tot atât de departe de voi cât este răsăritul faţă de apus. Păcatul vostru nu va mai fi nici măcar amintit. Hristos a rezolvat problema păcatului o dată pentru totdeauna. Şi cu asta am scăpat şi de complexul de vinovăţie. Nu aveţi nevoie să vă întrebaţi vreodată dacă Dumnezeu v-a iertat cu adevărat. Dragi prieteni, El a ridicat tot păcatul şi toată vina voastră. Când veniţi la Hristos şi Îl vedeţi pe El, veţi descoperi că El este suficient şi adecvat pentru iertarea tuturor păcatelor voastre.

Dar să revenim la textul nostru din Levitic:

v.8  Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,

v.9  cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de lîngă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi,

v.10  cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţămire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot.

Aici ritualul jertfei pentru păcat urmează modelul jertfei pentru pace (sau de mulţumire). Păcatul a fost iertat. Părtăşia şi slujirea sunt repuse în drepturi. Grăsimea este adusă pentru a fi arsă pe altar. Amintiţi-vă ce am spus despre grăsime: ea reprezintă tot ce este mai bun.

v.11  Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui,

v.12  adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într’un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă.

În acest moment apare o ruptură de modelul celorlalte jertfe. Tot viţelul care a mai rămas trebuia scos din tabără şi ars. Noi credem că această cerinţă este o dovadă în plus cu privire la păcătoşenia teribilă a păcatului. Acest animal era jertfa pentru păcat – nici vorbă însă aici de consacrare sau de semnificaţie ca simbol al persoanei lui Hristos. Mai degrabă, acesta este Hristos, purtătorul păcatelor noastre, Cel care a fost făcut păcat pentru noi. Înţelesul mai profund al acestui lucru ne este dat în Evrei.

 v.10  Noi avem un altar, din care n’au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort.

 v.11  În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, ,,sînt arse de tot afară din tabără.“

 v.12  De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuş sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă.

 v.13  Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.

 v.14  Căci noi n’avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare.

Să ne gândim puţin la acest fragment. Religia nu poate satisface niciodată cu adevărat inima omului şi nici nu poate împlini cerinţele unui Dumnezeu sfânt. Numai moartea lui Hristos pe cruce ne poate da iertarea de păcate. Noi suntem păcătoşi prin natura noastră, şi nu suntem deloc potriviţi pentru cer. Dacă Dumnezeu ar închide întreaga lume într-o pierzare veşnică, îngerii din cer tot ar cânta: “Sfânt, sfânt, sfânt!” Dar să-I mulţumim lui Dumnezeu că nu a făcut acest lucru! El ne-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Isus Hristos să fie făcut păcat pentru noi. Nu încercaţi să rezolvaţi problema păcatului vostru în alt fel decât acela de a veni la Hristos şi a vă încrede în El. El este Persoana potrivită. Numai El vă poate da iertarea de păcate, numai El poate satisface dorinţele şi nevoile cele mai profunde ale inimii şi sufletului vostru. Moartea lui Hristos pe cruce ca purtător al păcatelor noastre este singura soluţie pentru păcat. Aceasta este semnificaţia acelor părţi din animal arse în afara taberei.

Dragi prieteni, cu toţii avem nevoie de iertare pentru că toţi păcătuim. Fie ca noi toţi să ne lăsăm convinşi de Duhul lui Dumnezeu, pentru ca toţi să primim şi iertarea.