Itinerar Biblic Ep.0136 – Marcu Cap.12

 

Rezumat

·         Pilda vierilor

·         Sfaturi cu privire la birul faţă de autorităţi.

·         Sfaturi cu privire la viaţa veşnică.

·         Sfaturi cu privire la dărnicie.

 

Dragi prieteni ne apropiem deja de partea finală a Evangheliei după Marcu. Începând cu acest capitol relatarea lui Marcu cunoaşte anumite modificări. Observaţi că în capitolul 12 şi în capitolele care urmează nu mai întâlnim minuni. Am spus încă de la început că aceasta este Evanghelia acţiunii cu accentul pus pe minuni. Iată însă că ritmul acţiunii este încetinit acum şi se ajunge chiar la o pauză. Dar acesta nu este decât calmul dinaintea furtunii. Vom vedea destulă acţiune în fragmentele care vor urma.

O schiţă a acestui capitol ar arăta cam aşa:

  1. Mai întâi, Domnul Isus grăbeşte confruntarea cu liderii religioşi spunând pilda vierilor (v. 1-12).
  2. Apoi sunt răsturnate planurile fariseilor şi irodienilor care încercau să-L prindă pe Domnul Isus cu birul Cezarului (v. 13-17).
  3. Domnul Isus înfrânge apoi scepticismul saducheilor cu privire la înviere (v. 18-27).
  4. Tot Domnul Isus linişteşte inima cărturarului care întreabă despre cea mai importantă poruncă (v. 28-34).
  5. Pe urmă, Domnul Isus le pune întrebări fariseilor cu privire la Mesia şi tot cu această ocazie citează Psalmul 110 (v. 35-40).
  6. În cele din urmă, Domnul Isus defineşte dărnicia biblică prin evaluarea celor doi bănuţi ai văduvei (v. 41-44).

Iată că şi în acest capitol avem foarte multă acţiune, numai că este de altă natură. Domnul Isus este Mielul de paşte şi este examinat îndeaproape acum, înainte de a fi înjunghiat. (Vă amintiţi poate că mielul care urma să fie jertfit era cercetat foarte atent pentru ca nu cumva să aibă vreun defect.) Valuri de mânie se vor abate asupra Lui în zilele care urmează acestor evenimente. Aceasta nu este o perioadă de linişte şi inactivitate, ci una a întâlnirii încrâncenate cu liderii religioşi. Ambele părţi implicate în conflict scot artileria grea şi fac toate pregătirile şi aranjamentele pentru lupta dintre cer şi iad, dintre lumină şi întuneric, dintre Dumnezeu şi Satan. Cu greu ar putea spune cineva că aceasta este o perioadă de inactivitate sau de încetare a ostilităţilor.

Cei trei ani de periodice altercaţii între Isus şi conducătorii religioşi explodează acum   într-o confruntare verbală plină de amărăciune. El ia iniţiativa şi obţine o victorie pe teren verbal, iar ei renunţă la tactica de a-L prinde în capcană în acest fel. Conducătorii religioşi speraseră că-L puteau face pe Isus să spună ceva ce îi va întoarce pe oameni împotriva Lui. Toate întrebările puse de ei erau încărcate cu această intenţie.

Domnul Isus a grăbit acţiunea lor oferindu-le cea mai directă, cea mai clară pildă a lucrării Sale: pilda vierilor. Înţelesul ei este evident. Capitolul 12 debutează cu această pildă.

v.1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. ,,Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.

Via este poporul Israel, conform cu Isaia 5:1-7. Dumnezeu a scos această viţă din Egipt; El a plantat-o. Tot El a dat acestui popor o religie. Israel a fost singurul popor care a avut o religie dată de Dumnezeu şi care a avut parte de prezenţa Lui. Bisericile creştine nu au avut parte de prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu, aşa cum au avut israeliţii. Dar să vedem care este pilda pe care o spune Isus pentru conducătorii religioşi ai acelei vremi.

v.2  La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei.

v.3  Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

v.4  A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.

v.5  A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît.

v.6  Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimes şi pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el.

v.7  Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să-l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.`

v.8  Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie.

v.9  Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.

v.10  Oare n’aţi citit locul acesta din Scriptură: ,Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;

v.11  Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?“

v.12  Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.

Tema acestei pilde este evidentă. Robii trimişi să ia roadele viei sunt profeţii. Omul care a sădit o vie este Dumnezeu Tatăl. Via este poporul Israel. Dumnezeu a ales şi ocrotit acest popor. Vierii sunt conducătorii religioşi ai Israelului. Într-un final, vierul l-a trimis la vieri pe fiul său, care este, desigur, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Isus a venit mai întâi la oile pierdute ale casei lui Israel (Matei 15:24).

Dar El a venit şi pentru restul lumii, pentru întreaga omenire, aşa cum aflăm din Ioan 3:16. Aici însă Domnul Isus face o aluzie clară şi intenţionată la conducătorii religioşi care se aflau înaintea Lui în acel moment. Ei Îi plănuiseră deja moartea, iar El nu făcea altceva decât să le scoată la lumină uneltirile. El ştia foarte bine ce este în inima omului. Isus le spune conducătorilor religioşi ce vor face. El le-a profeţit fiecare pas şi le-a anticipat fiecare mişcare. Şi îi acuză de crimă înainte ca ei să o comită.

Apoi Isus prezice judecata acestor oameni. Putem vedea împlinirea acestor predicţii în anul 70 d.H., când Titus a distrus cetatea şi i-a luat în captivitate pe atâţia. Dacă mergem să vedem Coloseum-ul din Roma, să ne gândim că acesta a fost construit prin munca sclavilor evrei.

Dar să remarcăm şi un lucru minunat aici. “Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” Aceasta este o pildă dublă, conţinând-o şi pe cea referitoare la vieri, şi pe aceasta, cu piatra din capul unghiului. Hristos era o piatră de poticnire şi un prilej de păcătuire pentru conducătorii religioşi ai poporului, dar mulţi s-au întors la El şi astfel El a devenit piatra din capul unghiului. Acest lucru va fi împlinit deplin în viitor, când Isus va veni din nou pe pământ. Găsim această descriere în Zaharia 4:7 “Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: ‘Îndurare, îndurare cu ea!’”

Conducătorii religioşi ar fi vrut să-L chiar atunci pe Isus şi să-L execute, dar se temeau de popor. Această pildă a vierilor a declanşat un război verbal, aşa că ei au trimis la Isus o altă delegaţie.

v.13  Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

v.14 Aceştia au venit, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

v.15  Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.“

Întrebarea lor este o adevărată lucrare de artă! Ei L-au linguşit pe Isus, dar El i-a făcut ipocriţi. El nu le-a acceptat linguşirile. (Spre deosebire de acest incident, Isus a acceptat ce a spus Nicodim despre El, pentru că acesta a fost sincer.)

Domnul Isus le cere un ban. De ce credeţi că le-a cerut Isus acest ban? Am putea spune că l-a cerut pentru ca să folosească un ban de-al lor. Dar tot atât de adevărat poate fi şi pentru că El nu avea nici un ban asupra Lui. Gândiţi-vă puţin la acest lucru! Domnul slavei este în lume şi nu are nici un ban în buzunar! El le cere un ban celor care îi puseseră întrebarea, şi aceştia îi dau o monedă.

v.16  I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ ,,Ale Cezarului“, I-au răspuns ei.

v.17  Atunci Isus le-a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Şi se mirau foarte mult de El.

Ei I-au dat o monedă şi Isus le-a pus o întrebare. Dacă ar fi răspuns spunând că trebuie să plătească bir Cezarului, aceasta ar fi însemnat că l-ar fi  pus pe Cezar înaintea lui Moise şi înaintea lui Mesia. Dacă ar fi răspuns că nu trebuie să plătească bir Cezarului, S-ar fi făcut vinovat de răzvrătire împotriva acestuia. Potrivnicii lui Isus au crezut că au găsit capcana perfectă, dar s-au înşelat şi de data aceasta. Ei nu au mai putut face altceva decât să se minuneze de răspunsul lui Isus.

Răspunsul Domnului Isus arată faptul că un copil al lui Dumnezeu are o responsabilitate dublă. De fapt, această responsabilitate poate avea chiar mai multe aspecte. Cu ceva timp în urmă am stat de vorbă cu un bărbat care mi-a spus că tatăl său era în spital, iar mama sa era grav bolnavă acasă, dar că el are o sumă de bani pusă deoparte pentru biserică. După mai multe întrebări, am aflat că părinţii lui erau la mare strâmtorare, atât de mare încât aveau nevoie de ajutorul comunităţii pentru a supravieţui, dacă el nu-i ajuta. Aşa că i-am spus acestui om că prima sa responsabilitate era aceea de a se îngriji de părinţii lui. Auzim tot felul de noţiuni ciudate despre evlavie şi devotament faţă de Domnul!

Noi avem o responsabilitate şi faţă de autorităţi, faţă de guvern. Când văd câte impozite am de plătit, mă gândesc că această responsabilitate este mult prea mare. Mă supără şi mă doare să văd felul în care trăiesc unii senatori sau deputaţi, în condiţiile unei corupţii tot mai generalizate. Vă mărturisesc că în aceste momente nu-mi vine deloc să-mi plătesc impozitele. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să o fac. Noi avem o responsabilitate foarte clar faţă de stat.

De asemenea, noi avem o responsabilitate clară faţă de cei pe care-i iubim. Avem o responsabilitate faţă de biserică. Eu am faţă de voi responsabilitate de a vă prezenta Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi avem responsabilităţi foarte clare. Şi la acest aspect Se referă şi Domnul Isus în acest fragment. De aceea le spune celor de faţă că au această responsabilitate faţă de Cezar. Dar aceasta nu înseamnă că sunteţi eliberaţi de răspunderea pe care o aveţi faţă de Dumnezeu.

Până la urmă, Isus se foloseşte de acest incident pentru a le spune altă pildă. “Daţi-mi un ban!” Cu acest ban Isus exemplifică un adevăr minunat. O monedă are două feţe. Noi avem responsabilităţi în două aspecte ale vieţii. Omul are atât o obligaţie pământească sau materială, cât şi una spirituală sau cerească. Cetăţenii cerului plătesc impozite aici, pe pământ. Călători pe acest pământ, ei ar trebui să depună averi veşnice în cer. Vedeţi aşadar cum i-a redus Isus la tăcere pe acei irodieni care vroiau să-l aibă pe Irod la putere.

v.18  Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:

v.19  ,,Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.`

Dacă vă amintiţi, saducheii erau liberalii vremii. Ei negau existenţa supranaturalului. Ei afirmau un lucru corect, totuşi, prin referinţa la răscumpărarea făcută de o rudă, de care este vorba în cartea Rut. Ei cunoşteau Scriptura.

v.20   Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s’a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.

v.21  Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.

v.22  Şi nici unul din cei şapte n’a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.

Ridicolă exemplificare, nu-i aşa? Sigur şi-ar găsi duplicatul în viaţa societăţii moderne, dar tot ridicolă este. Întrebarea lor este:

v.23  La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.“

v.24  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Aş spune că aceasta este problema şi astăzi cu cei care critică Scriptura: ei nu cunosc nici Scriptura, nici puterea lui Dumnezeu. Se vorbeşte de câţiva ani de reducerea exploziei demografice la nivel mondial. Această planetă este suprapopulată. Unii oameni susţin că această tendinţă de reducere a exploziei demografice este contrară Bibliei. Dumnezeu i-a spus lui Adam: “Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul!” Este adevărat, dar El nu a spus acest lucru tuturor Adamilor din ziua de astăzi. El nu a spus acest lucru pentru generaţia prezentă. Dacă tu şi soţia ta aţi fi singurii oameni de pe pământ, această poruncă ar fi,      într-adevăr, pentru voi. Dumnezeu a repetat această poruncă pentru Noe, care rămăsese pe pământ numai cu familia lui şi se simţea singur. Dar El nu a repetat această poruncă şi pentru noi, astăzi. Nici măcar nu li se spune creştinilor acest lucru. Acest punct de vedere exprimă o ignoranţă răuvoitoare în ceea ce priveşte adevărul Sfintei Scripturi. Foarte mulţi au această atitudine astăzi, dar nu ar trebui să-i ascultaţi.

Domnul le-a spus saducheilor că nu cunoşteau două lucruri: Scripturile şi puterea lui Dumnezeu.

v.25  Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

Aceasta nu înseamnă că un bărbat şi o femeie care au fost împreună pe pământ, nu vor fi împreună în cer. Ei nu vor fi împreună ca soţ şi soţie. Ei nu îşi formează un cămin în cer şi nu încep să crească copii acolo. Acesta este lucrul pe care-l spune Isus în acest fragment.

v.26  În ce priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre ,Rug`, ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?`

v.27  Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!“

Ei nu cunoşteau puterea lui Dumnezeu. Moise nu este mort, Avraam nu este mort, Isaac nu este mort. Trupurile lor au fost înmormântate în Hebron, dar ei nu au murit. Ei s-au dus la Domnul, şi acolo sunt toţi prietenii noştri creştini care mor în Domnul. Răspunsurile lui Isus îi bulversează pe conducătorii religioşi. Acum urmează altă persoană care vine la Domnul după ce a auzit discuţia cu saducheii.

v.28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: ,,Care este cea dintâi dintre toate poruncile?“

v.29  Isus i-a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;`

Acesta este un citat din Deuteronom 6:4. Nu este una din cele zece porunci, dar putem considera că este cea mai importantă declaraţie doctrinară din Vechiul Testament. Literal, ar trebui să citim: “Iehova, al nostru Elohim (care este plural) este un singur Iehova.” Israel trebuia să aducă mărturia Dumnezeului unic într-o lume a politeismului şi a idolatriei. Biserica trebuie să aducă mărturia Sfintei Treimi într-o lume a ateismului şi a unitarianismului.

v.30  şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi.

Voi ţineţi această poruncă, dragi prieteni? Dacă spuneţi că nu aveţi nevoie de Hristos ca Mântuitor personal, şi că voi ascultaţi de Dumnezeu, vă întreb: Îl iubiţi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea? Dacă nu, aţi încălcat porunca Lui şi aveţi nevoie de Mântuitor. Eu ştiu că am nevoie de un Mântuitor. Nu mă ridic la înălţimea aşteptărilor acestei porunci. Mi-aş dori să-L iubesc pe Dumnezeu aşa cum ar trebui, dar ştiu că nu reuşesc.

v.31  Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.“

Dacă îndepliniţi această cerinţă, puteţi să faceţi o cerere pentru a primi mântuirea pe baza meritelor voastre. Până atunci însă, aveţi nevoie de un Mântuitor.

v.32  Cărturarul I-a zis: ,,Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,

v.33  şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît ,,toate jertfele.“

v.34  Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: ,,Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.“ Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Este adevărat ce a spus cărturarul. A-L iubi pe Dumnezeu şi a-ţi iubi aproapele face mai mult decât toate jertfele şi toate arderile de tot. Îngăduiţi-mi să vă mai spun încă o dată acest lucru: dacă nu-L iubiţi pe Dumnezeu cu tot cugetul, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea; dacă nu vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă, aveţi nevoie de un Mântuitor. Întoarceţi-vă la Dumnezeu!

Aici s-a încheiat perioada întrebărilor adresate lui Isus de oameni. Potrivnicul nu a reuşit să-L prindă pe Isus în cursă. Acum Isus este Cel care pune întrebările.

v.35  Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: ,,Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

v.36  Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`

v.37  Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?“ Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

În acest fragment, Isus îi învaţă pe oameni despre naşterea Sa din fecioară. Cum ar fi putut David, în Psalmul 110, să-l numească Domnul lui pe stră-stră-stră-strănepotul lui, atunci când vorbeşte despre un viitor urmaş al său? Ei bine, acest lucru era posibil numai dacă El este DOMNUL. Şi El poate fi DOMNUL numai dacă este ceva mai mult decât fiul lui David. Pentru a fi Fiul lui Dumnezeu, El trebuie să Se nască din fecioară. Domnul Isus ne învaţă un lucru important aici.

Mai observaţi şi faptul că Isus îi atribuie, în mod clar, Psalmul 110 lui David. El spune că David a scris acest Psalm prin Duhul Sfânt. Şi mai afirmă şi că acest Psalm vorbeşte despre El, despre Mesia.

v.38  În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.

v.39  Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;

v.40  casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.“

Isus ne învaţă următorul lucru: privilegiul creează responsabilitate. El îi acuză pe cărturari a căror viaţă venea în contradicţie cu principiile Scripturii pe care le impuneau altora. Judecata lor va fi mult mai aspră decât cea asupra celor care nu au auzit mesajul Scripturii.

Incidentul final din acest capitol Îl arată pe Isus un lucru cu totul ieşit din comun, un lucru pe care numai Dumnezeu îl putea face. El îi privea pe oameni aruncând bani în vistierie.

v.41 Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult.

El are autoritatea de a sta astăzi lângă voi în timpul colectei sau oricând vi se cere să daţi ceva pentru o anumită cauză, pentru lucrarea lui Dumnezeu. El vă priveşte, prieteni. El nu Se uită la ce daţi, ci la cât de mult păstraţi pentru voi înşivă.

v.42  A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan.

Domnul Isus a remarcat că bogaţii aruncau mulţi bani în vistierie. Ei erau cei mai generoşi. Cât ne plac şi nouă aceşti generoşi bogaţi! Dar Isus nu i-a lăudat pe aceştia. El a privit-o şi pe văduva săracă: ea a dat doi bănuţi. În comparaţie cu bogăţia acelui Templu, darul ei nu însemna nimic. Dar ştiţi ce a făcut Isus? El a luat acei doi bănuţi şi i-a sărutat, preschimbându-i în moneda şi în aurul cerului, acordându-le astfel o valoare mai mare decât cea mai mare avere dată vreodată de un om bogat. De ce? Pentru că El a văzut că văduva nu a păstrat nimic pentru ea, şi I-a dat Lui totul. Dragostea şi devotamentul ei erau cuprinse în darul făcut. Şi aceasta este unitatea de măsură a lui Dumnezeu.

Mulţi oameni mă întreabă dacă trebuie să dea 10% din venitul lor pentru Dumnezeu. Eu spun un categoric da.

Dar dragi prieteni, o întrebare şi mai importantă este “Cât păstraţi pentru voi?” Nu contează cât daţi pentru El. Nu vi se cere un anumit procent sau o anumită sumă. Întrebarea este: cât de mult Îl iubiţi pe Dumnezeu?

Domnul este cel care priveşte CUM, şi nu cât dăruiesc oamenii. Văduva din acest fragment nu a pus în cutie nimic valoros. Mă îndoiesc că vistiernicul a acordat vreo atenţie bănuţilor ei. Dar Domnul ia aceşti doi bănuţi şi îi transformă în aurul cerului.