Itinerar Biblic Ep.0131 – Marcu Cap.7

 

Rezumat

·         Umblarea pe mare.

·         Confruntări cu liderii religioşi ai lui Israel.

 

Dragi ascultători, Dumnezeu este un Dumnezeu al acţiunii. Noi ni-l imaginăm adesea ca fiind un bătrânel simpatic, ce îşi găseşte plăcerea în a sta ore întregi în meditaţie. Ei bine, Domnul Isus, ne arată p faţă deferită a Dumnezeirii – acţiunea. Şi în capitolul 7 din Evanghelia după Marcu găsim aceeaşi  tema cu care ne-am obişnuit de acum la Marcu, şi anume aceea că Domnul Isus Hristos este slujitorul lui Dumnezeu care împlineşte voia lui Dumnezeu. El este un Om al acţiunii şi face lucruri care să poată ajunge la inima romanilor din vremea aceea şi a oricărui om care vrea să vadă un lucru dus la bun sfârşit. Şi lucrul minunat despre Isus este acesta: El poate mântui şi, mai mult, este singurul care o poate face. Să facem acum însă, câteva precizări referitoare la cadrul mai general al acţiunilor Domnului Isus.

Perioada dintre Vechiul Testament şi noul Testament este plină de evenimente şi schimbări. A fost una din cele mai pline de evenimente perioade din istoria poporului Israel. După eliberarea din robie şi reîntoarcerea în ţara lor, s-au dezvoltat grupări şi partide noi care nu sunt menţionate în Vechiul Testament. Este vorba de farisei, saduchei, cărturari şi irodieni. Să privim puţin la fiecare din acestea, pentru că aceste informaţii ne vor fi de ajutor în înţelegerea confruntărilor dintre Domnul Isus şi aceste grupuri.

Cărturarii mai întâi. – Ei au avut un început bun. Ezra a fost un cărturar şi el a întemeiat această grupare. Ei erau profesioniştii care explicau Legea. Cu toate acestea, în zilele lui Isus ei nu făceau altceva decât să despice firul în patru şi erau preocupaţi mai mult de litera decât de spiritul Legii.

Aceasta este, după părerea mea, una din cele mai mari probleme astăzi. Se aplică această metodă a despicării firului în patru la interpretarea legilor. Există tendinţa de a interpreta filozofic legile care trebuie pur şi simplu respectate. Aşa se explică neorânduiala din sistemul legal şi politic actual. Şi acelaşi lucru se întâmpla cu religia în vremea Domnului Isus.

Să trecem acum la un alt grup important: Fariseii  Nici nu au avut un început rău. Ei au apărut ca un organism de protecţie a modului de viaţă iudeu vis-à-vis  de influenţele străine.

Ei aveau un legalism foarte strict în ceea ce priveşte respectarea legilor mozaice, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. Vroiau să aducă domnia Împărăţiei cerurilor (sau a lui Dumnezeu) pe pământ.

Grupul Saducheilor era alcătuit din oameni bogaţi, fără ca acest grup să fie însă caracterizat de o prea mare profunzime spirituală. Ei vroiau să înlăture tradiţia, nu credeau în supranatural şi erau într-o opoziţie înverşunată cu fariseii. Saducheii acceptau numai Pentateuhul şi negau validitatea celorlalte scrieri sfinte. Opoziţia faţă de gruparea fariseilor este reflectată şi de deschiderea faţă de  gândirea grecilor epicurieni.

Irodienii –  erau un partid alcătuit din oportunişti politici. Nu era decât un partid al cărui ţel era să-l păstreze pe Irod pe tron deoarece le reprezenta interesele .

V-am dat aceste câteva date pentru ca să înţelegem mai bine incidentul care urmează.

v.1  Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s’au adunat la Isus.

Remarcaţi că Domnul Isus a lăsat o impresie atât de puternică asupra acestor oameni, încât i-a forţat să iasă din Ierusalim şi să meargă acolo unde Se afla El în Galileea. De asemenea, au mai venit şi de dincolo de Iordan, în ţinutul Decapole, altfel spus în ţinutul celor zece oraşe. Vom vedea acest lucru puţin mai încolo.

v.2  Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. –

v.3  Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor.

v.4 Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s’au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. –

Să ne oprim puţin la acest fragment, pentru că vom găsi ceva foarte interesant. Apare o situaţie critică datorită discuţiilor referitoare la Persoana lui Isus. În capitolul 6, la versetul 30, am citit că apostolii s-au adunat în jurul lui Isus şi I-au spus toate lucrurile pe care le-au făcut după ce i-a trimis El. Acum ei se întorseseră şi erau iar împreună cu El. Dar şi cărturarii şi fariseii au venit şi s-au adunat în jurul lui. Este clar că urmează o confruntare între Domnul Isus şi ucenicii Lui, pe de o parte, şi fariseii şi ucenicii lor pe de altă parte. Un grup este format din prietenii lui Isus, din ucenicii Lui, oameni care-L iubesc. Cel de-al doilea grup este alcătuit din oponenţii Săi, din cei care caută să-L distrugă.

Aşa a fost mereu. Întotdeauna vor exista două grupuri: unul format din oameni care se încred în Isus şi al doilea, format din oameni care Îl resping. Voi din ce grup faceţi parte? În aceasta constă diferenţa.

Problema nu este dacă sunteţi sau nu membrul unei biserici sau dacă aţi trecut prin vreo ceremonie sau ritual de confirmare; ce contează cu adevărat este relaţia voastră personală cu Isus Hristos. Aceasta este întrebarea cea mai importantă: în ce fel de relaţie vă aflaţi cu Isus Hristos?

În mod evident aceasta era o delegaţie specială de la Ierusalim. Ei fuseseră trimişi în Galileea să-L spioneze pe Isus. Erau oponenţii intelectuali a căror sarcină era prinderea lui Isus în capcană. Felul în care S-a apărat Domnul Isus este pentru mine încă o dovadă a dumnezeirii Sale. “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” – a fost mărturia duşmanilor lui Isus (Ioan 7:47). Sigur că nu era deloc greu pentru aceştia să-I găsească nod în papură lui Isus atâta vreme cât El le ignora tradiţiile.

Despre ce tradiţie este vorba aici? Fariseii nu-L criticau pe Isus pentru nerespectarea etichetei, ci pentru că nu-i determina pe ucenicii Lui să respecte tradiţiile, care nu erau altceva decât interpretarea dată de ei Vechiului Testament. Acum ei se referă la un ritual al spălării care nu avea nici o legătură cu vreo măsură sanitară. Pentru că se adresează romanilor, Marcu explică în ce consta acest ritual al spălării. El arată că acest obicei era specific poporului Israel. Şi aşa era. Nici un alt popor nu mai avea acest obicei.

Dumnezeu a dat poporului Israel foarte multe instrucţiuni cu privire la curăţire, în special în cartea Levitic din Vechiul Testament. Acest lucru era important pentru că Dumnezeu îi învăţa astfel următoarea lecţie: un păcătos avea nevoie de curăţire înainte de a fi din nou în părtăşie cu Dumnezeu cel sfânt. Numai că fariseii înălţaseră edificiul unei tradiţii impresionante bazată pe interpretarea lor la Legea mozaică. Unii chiar contestau faptul că Moise dăduse instrucţiunile atunci când le dăduse Legea. În timp, aceste tradiţii, datini, obiceiuri au devenit interpretarea Legii, iar în final, s-a ajuns la o mare prăpastie între tradiţie şi intenţia originală a Legii.

În fragmentul pe care l-am citit, ni se prezintă acest obicei al spălării cu toate amănuntele. Iudeii spălau în mod ritual paharele, vasele, căldările, paturile. Toate acestea erau până la urmă o povară apăsătoare. Era un lucru făcut pentru imaginea lor în faţa lumii. Cuvântul folosit pentru spălare aici este acelaşi cu cel folosit pentru botez. Ei scufundau în apă vasele, paharele, obiectele de cult, chiar şi paturile pe care stăteau întinşi în timpul mesei. Aceasta este religie cu vârf şi îndesat! Este uşor de văzut că un om poate ajunge atât de profund implicat în ritualurile unei astfel de religii încât să uite scopul acesteia. El va uita că ţelul său trebuie să fie stabilirea unei relaţii corecte cu Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu înainte ca o astfel de relaţie să fie posibilă. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Foarte mulţi oameni se contrazic în chestiuni religioase şi uită de Persoana lui Isus Hristos. El ar trebui să fie preocuparea noastră majoră.

Dar să mergem mai departe:

v.5  Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?“

Acuzaţia adusă ucenicilor Îi era, desigur, destinată lui Isus, pentru că ei erau ucenicii Lui. Observaţi cum li se adresează Isus. Nu veţi găsi în această reacţie nici urmă de blândeţe.

v.6  Isus le-a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Isus îi numeşte pe aceşti oameni “ipocriţi”. Un ipocrit este o persoană care joacă un rol. Este o persoană care se arată altfel de cum este. Iudeii treceau printr-un ritual religios fără să trăiască experienţa vreunei realităţi religioase în acest fel. Tot la fel de bine buzele puteau aparţine unei persoane, iar inima alteia. Ce spuneau şi ce trăiau erau două lucruri complet diferite. Inima lor nu avea mai multă experienţă în trăirea unei vieţi sfinte decât cea a unei păpuşi mânuite de un ventriloc.

Dragul meu prieten, există şi astăzi foarte mulţi oameni care trec doar printr-un ritual în biserică. Dacă religia voastră este autentică, inima trebuie să participe, să fie implicată. “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Este Cuvântul lui Dumnezeu pe care Pavel îl redă atât de bine în Epistola adresată Romanilor, în capitolul 10.

Oamenii susţin crezuri şi mărturisiri de credinţă ale bisericii din care fac parte, participă la serviciile de închinare şi la tot felul de ceremonii. Toate acestea vor fi numai tradiţie sau obiceiuri dacă nu există o relaţie personală şi directă cu Domnul Isus Hristos. Este ceea ce spune Domnul Isus Însuşi:

v.7  Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.`

Închinarea nu are nici o valoare atunci când regulile omeneşti iau locul Cuvântului lui Dumnezeu. Şi acum ajungem la esenţa problemei.

v.8  Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.“

v.9  El le-a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.

Aici este problema. Iudeii înlocuiau Cuvântul lui Dumnezeu cu datinile oamenilor. Datina, tradiţia poate fi bună şi poate fi stabilită pentru un motiv foarte bun. Dar devine rea atunci când înlocuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat şi cu aceşti oameni din vremea lui Isus.

Cred că acesta este motivul pentru care atât de multe denominaţiuni s-au îndepărtat în prezent de Cuvântul lui Dumnezeu. Mai întâi au înlocuit Cuvântul lui Dumnezeu cu un crez. Apoi l-au înlocuit cu cuvântul şi gândirea omenească, cu propriile ritualuri şi norme.

După un timp, Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat cu totul deoparte. Nu s-a mai ţinut deloc seama de el. Şi lucrul acesta se întâmplă foarte des.

Acum Isus le dă un exemplu din ceea ce obişnuiau ei să facă.

v.10  Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;“ şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.“

v.11  Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine;

Moise le spusese în Lege că trebuiau să-şi cinstească părinţii. Dar tradiţia lor le permitea să evite această răspundere faţă de părinţi. Dacă un om nu dorea să-şi ajute mama şi tatăl ajunşi la bătrâneţe şi lipsiţi de mijloace de existenţă, el îşi dedica toată averea preotului din templu şi era “corban”, adică “dar”. La moartea acestui om, toată averea mergea la templu. Prin această dedicare, el era exonerat de răspunderea faţă de părinţi.

v.12  şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.

v.13  Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“

Isus spune astfel că această datină sau tradiţie este periculoasă pentru că nu fusese niciodată intenţia Legii lui Dumnezeu ca omul să-şi neglijeze părinţii. Domnul poruncea ca fiecare să-i cinstească pe tatăl său şi pe mama sa.

Să citim în continuare din capitolul 7 al Evangheliei după Marcu şi să observăm cum intră Isus în detalii asupra acestei chestiuni a falsei religii.

v.14  În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le-a zis: ,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.

v.15  Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.

El face aici diferenţa între ceea ce este interior şi ce este exterior, arătând ce este real. Cu alte cuvinte, religia nu este abţinere de la mâncare şi nu este nici vreo alifie miraculoasă pe care să o aplicaţi pentru calmarea conştiinţei.

După aceea, Isus a intrat în casă şi ucenicii Lui au venit să-L întrebe ce înseamnă această pildă.

v.18  El le-a zis: ,,Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca?

v.19  Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?“ A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.

v.20  El le-a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

Să cercetăm cu atenţie ce iese cu adevărat din om.

v.21  Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

v.22  furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

v.23  Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.“

Vă garantez că dacă luaţi orice ziar de azi, indiferent unde v-aţi afla, veţi descoperi că toate acestea au ieşit din om în ultimele 24 de ore.

Iată o listă numai:

  • gânduri rele
  • preacurvii şi curvii – adică relaţiile sexuale nepermise

–     ucideri (şi nu uitaţi aici mânia este ucidere)

–     furtişaguri ( Cum am califica pierderea timpului la serviciu de exemplu?)

–     lăcomie – adică, goana după lucruri materiale şi poziţii înalte

–     vicleşugurile –  care sunt toate faptele făcute cu intenţia de a-i răni pe alţii,

–     înşelăciune –  sau prefăcătoria la care apelează atât de mulţi oameni

–     fapte de ruşine –  adică senzualitatea

–     ochiul rău – care nu este altceva decât invidia,

–     hula – sau blasfemia, batjocura la adresa lui Dumnezeu sau a omului

–     mândrie ( şi pe aceasta Dumnezeu o urăşte mai mult decât pe toate celelalte)

–     nebunia – fapte făcute fără nici un respect pentru Dumnezeu sau pentru om.

Toate acestea ies din inima omului şi de aceea spune Domnul Isus: “Trebuie să vă naşteţi din nou.”

Să trecem acum la o întâmplare care ni se va părea cunoscută:

v.24 Isus a plecat de acolo, şi S’a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într’o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n’a putut să rămînă ascuns.

v.25  Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s’a aruncat la picioarele Lui.

v.26  Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

v.27  Isus i-a zis: ,,Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s’o arunci la căţei.“

v.28  ,,Da, Doamne“, I-a răspuns ea; ,,dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.“

v.29  Atunci Isus i-a zis: ,,Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.“

v.30 Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

Am mai întâlnit această întâmplare în Matei capitolul 15. Vă amintiţi poate că Domnul a ieşit din ţara sa şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. Aici a întâlnit această femeie, care era grecoaică şi locuitoare a Tirului. Ea a venit la Isus cu credinţă.

Fiica ei avea o vârstă foarte mică, după cum arată diminutivul folosit în original pentru acest cuvânt. La prima vedere, s-ar părea că Domnul Isus o tratează cu asprime pe această femeie. Când am studiat Evanghelia după Matei, am arătat interpretarea dispensaţională care este, de fapt, revelaţia unui adevăr extraordinar. Şi mai este revelat aici un alt lucru la fel de important, şi anume: acurateţea celor patru Evanghelii. Această femeie este un exemplu de credinţă remarcabil. Domnul Isus a răspuns rugăminţii ei. Nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva El a venit în acest ţinut numai pentru a da un răspuns credinţei acestei femei după care pleacă într-o altă parte unde era nevoie de El:

v.31 Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.

Isus pleacă din ţinutul Tirului şi al Sidonului şi trece prin Decapole în drumul Său către Marea Galileii. Decapole sau Decapolis înseamnă “zece oraşe”, aşezate în cea mai mare parte la răsărit de Iordan, în apropiere de Marea Galileii. Iată care erau aceste oraşe: Scythopolis, Pella, Dion, Gherasa, Filadelfia, Gadara, Raphana, Kanatha, Hippos şi Damasc.

El a avut o lucrare importantă în acest ţinut. Mulţimile veneau în aceste cetăţi pentru a-L vedea pe Isus.

v.32  I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.

v.33  El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi, şi i-a atins limba cu scuipatul Lui.

v.34  Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata“, adică: ,,Deschide-te!“

v.35  Îndată, i s’au deschis urechile, i s’a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.

v.36  Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.

v.37  Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.“

Aş dori să spun că toate lucrurile pe care le-a făcut Isus au fost ca nişte unelte ajutătoare ale credinţei. Ne putem da seama că starea acestui om L-a determinat pe Isus să folosească această metodă. Mai întâi i-au fost deschis urechile, pentru ca el să poată auzi. După aceea, se pare că orice încercare de reducere la tăcere a mulţimilor era inutilă. Această minune a dat un impuls extraordinar lucrării lui Isus care a căpătat o amploare tot mai mare.

În acest moment, presiunea care se exercita asupra lui Isus era aproape de nesuportat. În ciuda acestei presiuni, în ciuda poverii mulţimilor, a tensiunii acelor vremuri, a zilelor pline, fără răgaz, şi a oboselii trupeşti, oamenii puteau spune: “El toate le face de minune”

Noi nu putem decât să aprobăm acest lucru şi să spunem un “Amin” din toată inima.