Itinerar Biblic Ep.0127 – Marcu Cap.3

 

Rezumat

·         Vindecări.

·         Discuţii cu liderii religioşi.

 Dragi ascultători, Marcu este un scriitor foarte dinamic. Evenimentele se derulează cu foarte mare repeziciune în Evanghelia scrisă de el. Să ţinem şi noi pasul cu el. Suntem acum la capitolul 3 , capitol în  care  continuă discuţia referitoare la ziua de Sabat care a dus la ruptura finală cu liderii religioşi ai vremii.

Este evident, în acest capitol 3, faptul că Isus a vindecat o mulţime de oameni ale căror relatări ar fi putut fi redate separat, cum a fost cazul paraliticului coborât prin acoperiş. Marcu ne impresionează în acest capitol, prin faptul că observă la microscop anumite incidente, și că ne îngăduie să privim prin telescop mulţimile pe care le-a vindecat Isus. Aici apare o întrebare cu privire la numărul de persoane cu care a venit în contact Isus în mod personal. Orice încercare de a face vreo socoteală nu ar fi altceva decât pură speculaţie. Este clar că Marcu a vrut ca noi să credem că a fost vorba de un număr foarte mare. Iată acum un alt episod în care un bolnav beneficiază de îndurarea Domnului:

v.1  Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se  afla un om cu mîna uscată.

v.2  Ei pîndeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.

Întrebarea care apare aici este: nu cumva acest om a fost pus acolo intenţionat? Părerea mea este că da. Celălalt incident petrecut în ziua de Sabat avusese loc afară, în lanurile de grâu, un loc laic. Acum este Sabatul în sinagogă, şi acesta este un loc sacru. Domnul Isus vindecase mulţimile. Fariseii ştiau că dacă îl puneau pe acest om cu mâna uscată în calea lui Isus, El îl va vindeca după ce va intra în sinagogă. De fapt, fără să-şi dea seama, ei Îi făceau un compliment Domnului Isus. Ei ştiau că era milos. Dar pe ei îi interesa altceva – vroiau să poată spune că Isus a încălcat Sabatul vindecând un om în această zi. Părerea mea este că acest om a fost pus acolo în mod intenţionat, iar duşmanii lui Isus se aflau la pândă, aşteptând să vadă ce se va întâmpla.

Duşmanii Domnului Isus aşteptau cel mai mic pretext pe care l-ar fi putut invoca pentru  a-L acuza. Şi nu au avut mult de aşteptat, pentru că iată ce a făcut Domnul:

v.3  Şi Isus a zis omului, care avea mîna uscată: ,,Scoală-te, şi stai la mijloc!“

Domnul va face ceva aici. El îi cere omului cu mâna uscată să vină şi să stea în mijloc pentru că vrea să spună ceva.

v.4  Apoi le-a zis: ,,Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s’o pierzi?“ Dar ei tăceau.

Ei au învăţat să nu-I răspundă, pentru că au observat că intră în încurcătură de fiecare dată când o fac.

v.5  Atunci, rotindu-Şi privirile cu mînie peste ei, şi mîhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: ,,Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna i s’a făcut sănătoasă.

Acum Domnul Isus trece de tradiţie pentru a ajunge la esenţa scopului lui Dumnezeu în ceea ce priveşte ziua de Sabat şi rostul pe care l-a avut iniţial pentru poporul evreu. Ei nu puteau răspunde pentru că ştiau că s-ar fi învinuit singuri dacă ar fi făcut-o. Observaţi că aici Domnul Isus priveşte în jur cu mânie. Reţineţi acest lucru: Isus poate fi mânios.

Dr. Graham Scroggie remarcă faptul că timpul la care este folosit cuvântul în limba greacă indică o mânie temporară, de scurtă durată. Dar cuvântul grecesc tradus aici prin “mâhnit” este folosit la prezentul continuu, ceea ce denotă o mâhnire, o întristare continuă. Cu alte cuvinte, “Isus Şi-a rotit privirea cu o străfulgerare de mânie în jurul lui, întristat de împietrirea inimii lor”, acesta fiind un sentiment pe care îl purta în inimă şi care Îl urma oriîncotro mergea. Isus a avut mereu în inimă această întristare apăsătoare din cauza împietririi inimii lor.

Isus îl vindecă pe omul cu mâna uscată. Era ziua de Sabat, dar pentru că Sabatul este făcut pentru om şi pentru că El este Domn şi al Sabatului, Isus l-a vindecat pe acest om în ziua de Sabat. Acesta a fost punctul de ruptură dintre Isus şi conducătorii religioşi iudei.

v.6  Fariseii au ieşit afară, şi s’au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă.

Din cauza acestor două incidente, ambele petrecute în ziua de Sabat, aceşti agenţi ai urii şi-au pus în gând să-L omoare pe Isus şi nu au renunţat la acest gând până nu L-au văzut răstignit pe cruce. Acesta este începutul complotului care urma să ducă la prinderea Domnului Isus şi  condamnarea Lui la moarte.

Chiar dacă liderii doreau pierderea Domnului, popularitatea lui era într-o permanentă creştere:

v.7  Isus S’a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileia; şi o mare mulţime de oameni din Iudea,

v.8  din Ierusalim, din Idumea, de dincolo de Iordan, şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, cînd a auzit tot ce făcea, a venit la El.

Observaţi că acum vin oameni din diferite părţi şi-L urmează pe Isus. Domnul S-a retras strategic la vremea aceasta, pentru că, aşa cum spune în altă parte, nu sosise încă ceasul Lui (Ioan 2:4). Mai târziu, El vine şi îi înfruntă pe toţii oponenţii Săi în Ierusalim, dar acum Se retrage, iar mulţimile de oameni Îl urmează.

Dacă veţi căuta pe o hartă toate aceste locuri, veţi vedea că ele acoperă o arie foarte întinsă. Oameni din toate aceste locuri vin să-L asculte pe Domnul Isus Hristos.

Acum El are de înfruntat un altfel de pericol. De data aceasta, nu mai este vorba de conducătorii religioşi, pentru că ei se temeau de mulţimi. Domnul Isus este în pericol de a fi copleşit de mulţimi. Aţi văzut cum sunt protejate în ziua de astăzi celebrităţile de mulţimea de admiratori. Observaţi ce face Isus:

v.9  Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemînă o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.

v.10  Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli, se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.

Mulţimile de oameni nu numai că-L împiedicau pe Isus să-Şi facă lucrarea, dar chiar Îi puneau viaţa în pericol. Oamenii în număr foarte mare Îl împingeau din toate părţile. Ni se spune că El i-a vindecat pe mulţi. Nu puteţi reduce cuvântul “mulţi” la o cifră anume, dar mulţi înseamnă mulţi. Evangheliile ne relatează numai câteva exemple de vindecări în masă, cazuri în care ni se spune că  Isus i-a vindecat pe mulţi. Deznădejdea oamenilor este de asemenea importantă. Omenirea are o nevoie disperată de Dumnezeu. Şi noi toţi facem parte din această mare familie. Toţi avem nevoie de El. Pentru că El este acela care are o autoritate deosebită: Din păcate şi diavolii o recunosc mai bine uneori decât noi oamenii:

v.11  Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.“

v.12  Dar El le poruncea îndată cu totdinadinsul să nu-L facă cunoscut.

Duhurile necurate L-au recunoscut pe Isus. Vom păstra acest subiect pentru mai târziu, pentru că vreau să vorbesc despre ce înseamnă a fi posedat de demoni la timpul potrivit. Există aşa ceva astăzi în ceea ce se numeşte închinare la Satan. Aceste lucruri se întâmplă astăzi la scară destul de mare. Dar Isus nu a dorit mărturia lumii din adâncuri. Duhurile necurate au recunoscut că Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar El nu dorea să primească mărturia lor.

Acum începem să vedem scopul suveran al lui Dumnezeu în alegerea şi numirea celor doisprezece apostoli.

v.13 În urmă, Isus S’a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.

Ar fi bine să notaţi acest lucru: fie că ne place, fie că nu, Domnul este Cel care face alegerea. “Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15:16). Nu este lipsit de reverenţă să spunem că, de vreme ce El i-a ales şi nu ei L-au ales pe El, Domnul este răspunzător pentru ei.

Este o adevărată mângâiere să ştim acest lucru. Dumnezeu v-a mântuit, a început în voi o lucrare bună şi va rămâne alături de voi, dragi prieteni. El vă va duce cu bine la linia de sosire. Asta înseamnă acest lucru. Şi când Domnul cheamă, ucenicii răspund.

v.14  A rînduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să propovăduiască.

v.15  Le-a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.

Aceasta este chemarea finală adresată apostolilor. Aici devin ei de fapt apostoli. Şi tot acum sunt trimişi cu o însărcinare specială. Dar El nu va merge cu ei, nu va fi cu ei fizic. Marcu nu ne oferă nici un fel de detalii aici, dar în Matei 10:5-42 ne este redat mesajul şi ne sunt arătate şi metodele pe care trebuiau să le adopte în această însărcinare anume.

Numele apostolilor apar în versetele 16-19. Să trecem şi noi prin această listă a celor doisprezece apostoli.

  1. Simon Petru – el este primul în toate listele cu apostoli.
  2. Iacov, fiul lui Zebedei este al doilea aici.
  3. Ioan este fratele lui Iacov.
  4. Andrei, fratele lui Simon Petru. De obicei, el este trecut alături de fratele lui.
  5. Filip
  6. Bartolomeu mai este numit şi Natanael.
  7. Matei
  8. Toma
  9. Iacov, fiul lui Alfeu.
  10. Tadeu, care mai este numit Iuda sau Levi.
  11. Simon Cananitul
  12. Iuda Iscarioteanul.

Aceştia sunt oamenii pe care i-a ales Isus.

Dar iată că cei de acasă nu înţeleg ce se petrece cu Domnul Isus.

v.20  Au venit în casă, şi s’a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prînzească.

v.21  Rudele lui Isus, cînd au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mîna pe El. Căci ziceau: ,,Şi-a ieşit din minţi.“

Marcu ne impresionează prin descrierea unei vieţi pline de acţiune a lui Isus. În această Evanghelie vedem cât de ocupat era Isus. Observaţi reacţia prietenilor Lui. Dacă un om îşi dedică viaţa unei cauze nobile, dar pământeşti, este aplaudat. Muzicianul, atletul, omul de afaceri, artistul, politicianul care se dedică muncii sale, este recunoscut pentru devotamentul său total. Dar dacă un om se dedică total cauzei lui Dumnezeu, este etichetat drept fanatic.

v.22 Şi cărturarii, cari se pogorîseră din Ierusalim, ziceau: ,,Este stăpînit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.“

Beelzebul era un zeu păgân căruia evreii îi atribuiau supremaţia printre duhurile rele.

v.23  Isus i-a chemat la El, şi le-a zis, în pilde: ,,Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?

v.24  Dacă o împărăţie este desbinată împotriva ei însăş, împărăţia aceea nu poate dăinui.

v.25  Şi dacă o casă este desbinată împotriva ei însăş, casa aceea nu poate dăinui.

v.26  Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuş, este desbinat, şi nu poate dăinui, ci s’a isprăvit cu el.

Pe scurt, Isus spune că nu poate scoate demoni prin puterea demonilor pentru că aceasta ar fi ca şi cum o casă ar lupta împotriva ei însăşi.

v.27  Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa.

Trebuie mai întâi să-l legi pe un om puternic, dacă vrei să-i jefuieşti casa. Acest lucru este adevărat şi aici. Domnul Isus nu face acest lucru prin puterea lui Satan, pentru că ar însemna că Satan luptă împotriva lui însuşi.

v.28  Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta;

v.29  dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.“

v.30  Aceasta, pentrucă ei ziceau: ,,Are un duh necurat.“

Acesta era păcatul de neiertat atunci. Astăzi nu ar mai putea fi comis în acest fel. În primul rând, oamenii aceia Îl aveau printre ei pe Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Şi tocmai pe El Îl acuză că scoate demoni cu ajutorul lui Beelzebul, când El îi scotea prin puterea Duhului Sfânt. Astfel, ei respingeau lucrarea a două Persoane ale Dumnezeirii, mărturia Fiului şi mărturia Duhului Sfânt. Ei manifestau o atitudine de necredinţă care consta într-o permanentă respingere a lui Hristos. Ei se împotriveau Duhului Sfânt. Aşa ceva era de neiertat.

Astăzi este imposibil să mai fie comis un păcat de neiertat – dacă prin aceasta înţelegem că un om poate comite un păcat, după care vine înaintea lui Dumnezeu, cu pocăinţă şi Dumnezeu nu l-ar ierta. Hristos a murit pentru toate păcatele, nu numai pentru unele. El nu a murit pentru toate păcatele, în afară de păcatul de neiertat. Nu este posibil ca astăzi cineva să comită un păcat pentru care să nu poată fi iertat de Dumnezeu. Atitudinea şi starea celui necredincios sunt de neiertat – nu faptele. Dacă un om huleşte cu gura lui, nu este acesta lucrul care-l condamnă; ci atitudinea inimii lui, care este o stare permanentă, dacă nu încetează să se împotrivească. Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt: împotrivirea faţă de lucrarea de convingere a Duhului Sfânt în inima şi în viaţa omului.

v.31  Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stînd afară, au trimes să-L cheme.

v.32  Mulţimea şedea în jurul Lui, cînd I-au spus: ,,Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sînt afară şi Te caută.“

v.33  El a răspuns: ,,Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?“

v.34  Apoi, aruncîndu-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: ,,Iată,“ a zis El, ,,mama Mea şi fraţii Mei!

v.35  Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.“

Acum, dragi prieteni, ceea ce spune Domnul Isus aici este foarte important, pentru că Domnul foloseşte cuvintele transmise lui drept pildă pentru un adevăr foarte important, referitor la relaţia pe care o are El cu cei ce cred în El. Îmi imaginez că Domnul era probabil aşezat pe ceva, sau poate chiar se plimba prin mijlocul lor, când vin care aduc mesajul. Probabil nu au aşteptat ca El să sfârşească ce avea de spus şi au intervenit întrerupându-L. Atunci, Domnul a luat din zbor cuvintele şi le foloseşte pentru a specifica care sunt termenii relaţiei ce va fi între el şi cei care vor crede în El. Este foarte important să înţelegem  cât de mare este această onoare pe care Dumnezeu ne-o face. El ne face prin Domnul Isus o parte a familiei Sale.

Iată ce spune Pavel Galatenilor:

Galateni 4:6 Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne-a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava“, adică: ,,Tată!“

Lucrul acesta trebuie să facă să dispară temerile din inimile noastre, pentru că este o dovadă  a dragostei lui Dumnezeu. De fapt, Romanilor, Pavel le scrie exact în aceşti termeni:

Romani 8:15  Şi voi n’aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!`

Fraţii lui Isus, Iacov şi Iuda, au scris epistole, dar nu au menţionat niciodată faptul că erau fraţi cu Isus. Oricine este în Hristos Isus este mai aproape de El decât erau mama şi fraţii Lui naturali în ziua aceea. Acesta este motivul pentru care Isus a privit în jur şi a putut spune: “Aceştia sunt mai apropiaţi decât mama Mea şi fraţii Mei!” Lucrul cel mai important este să fim într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, în Hristos Isus, prin primirea Lui ca Mântuitor personal. Astfel avem dreptul să fim copii ai lui Dumnezeu. Şi această calitate de copii ai lui Dumnezeu ne aduce extraordinar de aproape de El, dragi prieteni!