Itinerar Biblic – Episodul 576 – PSALMII 41:1-42:11

 

Tema: Un psalm mesianic care prezice trădarea lui Iuda

 

Dragi ascultători, aşa cum promiteam data trecută, astăzi încheiem sesiune Geneza a cărţii psalmilor. Psalmul care încheie această secţiune este psalmul 41, care este un psalm mesianic.

Probabil că el a fost scris de David atunci când a fost trădat de Ahitofel, consilierul său de nădejde. Vă aduceţi aminte nu?  Ahitofel a trecut de partea fiului lui David, Absalom, când acesta a condus o răscoală împotriva lui David. În cele din urmă, Ahitofel s-a sinucis spânzurându-se (vezi 2 Sam. 17:23).

Ahitofel îl prefigurează pe trădătorul lui Isus Hristos, adică pe Iuda Iscarioteanul. Acest incident este invocat chiar de Domnul Isus.

Psalmul începe cu o binecuvântare:

Ps. 41:1

v.1    Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;

Psalmul începe cu “Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac” şi se încheie cu “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel”. Este acelaşi cuvânt redat prin “ferice” şi “binecuvântat”. Secţiunea Geneza a Psalmilor începe cu “Ferice” şi se încheie cu “Ferice” sau “Binecuvântat”.

Acum să observăm secţiunea care face ca acest psalm să fie unul mesianic:

Ps. 41:9

v.9  Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.

Isus a citat acest verset cu referire la Iuda. “Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: ‘Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva mea.’” (Ioan 13:18). Acest verset s-a împlinit în Iuda care l-a trădat pe Domnul Isus. Petru s-a referit la acelaşi lucru în Fapte 1:16 – “Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.”

Să citim şi versetul 10:

Ps. 41:10

v.10  Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.

 

Acest verset face referire la învierea Domnului Isus Hristos. ”Ridică-Mă, ca să le răsplătesc!” În această secţiune a Psalmilor am văzut referiri la moartea lui Hristos şi la învierea Lui. Vreau însă să clarific un lucru: moartea lui Hristos nu mântuieşte pe nimeni. Moartea şi învierea lui Hristos sunt cele două condiţii care asigură mântuirea. Apostolul Pavel defineşte Evanghelia în 1 Cor. 15:3-4: “V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” Fără învierea lui Isus Hristos nu există nici o Evanghelie.

Aproape orice om are o opinie despre Isus Hristos. Isus i-a întrebat pe ucenicii Lui: “Isus a venit în părţile Cezareei lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?” Ei au răspuns: „Unii zic cã eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul dintre proroci.”  „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:13-16). Cine spuneţi voi că este Hristos? Multe piese moderne despre Isus îşi încheie povestea cu Isus pe cruce sau în mormânt. Thomas Jefferson l-a părăsit pe Isus în mormânt în învăţăturile sale morale despre Isus. El şi-a încheiat cartea cu o piatră care închide un mormânt. Nu este nici o Evanghelie aici. Acea piatră a fost dată la o parte şi Domnul a ieşit din mormânt. El a fost înviat dintre cei morţi.

Datorită învierii lui Isus, noi putem spune:

Ps. 41:13

v.13  Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!

Acest verset se încheie cu un dublu “Amin”. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a pus ultimele tuşe de culoare pe lucrarea desăvârşită care este mântuirea noastră. Hristos a înviat, S-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui. Noi nu mai putem adăuga nimic la lucrarea de mântuire desăvârşită de Hristos pe cruce. Dar nici nu puteţi lua nimic din Evanghelie, nu puteţi exclude învierea şi să rămâneţi cu Evanghelia intactă. Fără înviere, nu există nici o Evanghelie.

Acest psalm încheie secţiunea Geneza a Psalmilor. S-a spus că Geneza este Biblia în miniatură; adică, toate marile adevăruri ale Scripturii îşi găsesc originea în Geneza. Această primă secţiune a Psalmilor conţine toate temele Psalmilor în acelaşi mod cum Geneza conţine toate temele Bibliei. Spre deosebire de Geneza, care se încheie cu un sicriu în Egipt, prima carte a Psalmilor se încheie într-o notă mult mai înaltă, cea a celebrării învierii.

Dar să trecem acum la următoare secţiune, este vorba, la fel ca şi în cazul Pentateuhului, de secţiunea Exod. Această secţiune se întinde între psalmii 42, cel cu care deschidem secţiunea 72.

Ca şi în cartea Exod, vom vedea poporul lui Dumnezeu pe un pământ străin, un popor suferind, departe de Ţara Promisă. Călcâiul unui dictator este asupra lor. Îi auzi murmurând şi gemând şi auzi biciurile stăpânilor lovind asupra lor. Ei sunt în mare necaz,  un necaz care creştea tot mai mult, în loc să scadă. În cele din urmă strigătele şi murmurul Israelului sunt auzite şi Domnul apare în mijlocul suferinţei poporului Sau. El făcuse o înţelegere, un legământ cu Avraam, Isaac şi Iacov. În virtutea acelui legământ  Domnul îi scoate din ţara Egiptului.

Aceasta este premisa cărţii exodului, adică istoria în jurul căreia se conturează cartea.

La fel este structurată şi această secţiune a psalmilor. De exemplu, în primii 7 psalmi (42 – 48) găsim condiţiile de la începutul cărţii Exod. Dar, aceşti psalmi nu se referă la trecut, ei fac referire la viitor şi relevează experienţele rămăşiţei lui Israel.

Vom avea ocazia să citim despre experienţa poporului ales al lui Dumnezeu, departe de Ierusalim, atunci când erau despărţiţi de locaşul sfânt şi fără să poată vorbi cu Iehova, la fel cum erau şi în Egipt.

În secţiunile Geneza şi Exod ale Psalmilor, este realizat  un interesant contrast al numelui lui Dumnezeu. În secţiunea Geneza, numele Iehova apare de 272 ori, în timp ce numele Elohim apare numai de 15 ori. În secţiunea Exod, numele Elohim apare de 164 ori iar numele Iehove apare numai de 13 ori. Ce este semnificativ în acest lucru? Aceste două nume personale ale lui Dumnezeu au semnificaţii diferite. Elohim semnifică plinătatea puterii divine a lui Dumnezeu. Numele Iehova implică răscumpărarea. Iehova este Unicul care Îl ţine pe Israel.

Vom vedea că David nu a scris la fel de mulţi psalmi ca şi în secţiunile trecute. David a scris 19 psalmi, iar 7 din ei au fost scrişi de fiii lui Core, care cunoşteau familia Leviţilor. Toţi psalmii din această secţiune  sunt o imagine profetică a poporului Israel în ultimele sale zile.

În Psalmii 42 – 44 revedem parcă copiii lui Israel în Egipt, unde faraon domnea asupra lor. Mai doresc să atrag atenţia asupra Psalmului 43 care îl menţionează pe Anticrist în cadrul plângerilor lui Israel datorită asupririi duşmanului. Îi vedem strigând către Dumnezeu să îi elibereze şi eliberarea a venit în cele din urmă aşa cum deja ştim.

Ce este important pentru poporul lui Dumnezeu este ca ei să vadă că interpretarea esenţială şi fundamentală a psalmilor este aplicabilă poporului lui Israel, dar şi contemporanilor.

În timpul necazului evreii se întorceau în trecut, iar creştinii privesc spre viitor. Deci, trebuie să fim atenţi când citim un verset din Psalmi, punându-ne întrebarea: “Cum ni se aplică nouă acest verset?” El ni se aplică prin faptul că experienţele din istoria Israelului pot fi retrăite de noi pe plan spiritual astăzi. De aceea, copiii lui Dumnezeu, care sunt în necaz, pot găsi consolare şi mângâiere în psalmi. Încă o dată însă, trebuie să nu uităm că semnificaţia lor iniţială era destinată Israelului.

Oricum, părerea mea este că reprezintă un lucru grav excluderea poporului Israel din planul  lui Dumnezeu referitor la viitor, cum de altfel fac unii. Este aproape la fel ca şi cum ai scrie o parte din Cuvântul lui Dumnezeu, şi să spui: “Da cred că Dumnezeu a inspirat Scriptura, cred că mi se aplică şi mie, dar presupun că se aplică şi altor oameni care nu prezintă interes pentru mine.”

Ei bine, acesta nu este Cuvântul lui Dumnezeu, dragul meu prieten.

Doresc să atrag atenţia asupra unui anumit pericol în felul de gândire contemporan, care are de-a face cu o anumită selectivitate în ceea ce priveşte Scriptura. Adică, sunt prezentate cu proeminenţă anumite învăţături şi neglijate altele. Nimeni nu susţine că ele nu sunt corecte sau nu sunt inspirate, doar că nu le folosesc. Or Pavel afirmă foarte clar contribuţia întregii Scripturi la formarea noastră. Daţi-mi voie să vă recitesc cuvintele pe care Pavel i le adresează lui Timotei cu privire la Scriptură:

v.16  Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

v.17  pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Tim. 3:16-17)

Vedeţi? Pentru a fi destoinici pentru orice lucrare bună, trebuie să lăsăm ca întreaga Scriptură să-şi facă efectul asupra noastră.

O precizare însă legată de psalmi. Noi trebuie să ne păstrăm clar în minte că atunci când psalmistul vorbeşte despre Israel el nu se referă la întreaga naţiune a Israelului.

Adică, lucrurile stau cam la fel în ceea ce priveşte biserica şi explicând aceste aspecte, veţi înţelege şi ce vreau să spun cu privire la Israel.

Deci, este Biserica Domnului Isus Hristos formată din toate popoarele, indiferent de denominaţie? La o primă vedere răspunsul ar putea fi da! Numai că, mi se pare mie, situaţia nu este chiar atât de simplă.

Cred că trebuie să înţelegem cât se poate de bine că  Biserica este formată din credincioşii care s-au încrezut în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal şi nu de preferinţele denominaţionale.

Nu poţi deveni membru în biserica adevărată prin alăturarea la o biserică vizibilă sau având numele înregistrat într-o denominaţiune, mergând la tot felul de sărbători. Numai o relaţie personală cu Domnul Hristos te poate face membru în biserica adevărată.

Deci, am mai afirmat lucrul acesta şi-l repet acum, ar trebui ca întotdeauna să facem o deosebire între biserica organizată şi ceea ce este numită în general – Biserica invizibilă.

Revenind la Israel, rămăşiţa  poporului lui Israel nu reprezintă întreaga naţiune, la fel cum membrii unei biserici organizate nu formează biserica nevăzută sau trupul lui Domnul Hristos. Este vorba despre rămăşiţa credincioasă a lui Israel despre care vom citi mai multe lucruri  în secţiunea Exod a Cărţii Psalmilor.

Dar să începem citirea şi analiza primului psalm din această secţiune. Este vorba despre psalmul 42.

Acest psalm prezintă suferinţele viitoare ale rămăşiţei evlavioase a lui Israel în timpul perioadei Necazului cel Mare.

Când poporul Israel a locuit în ţara Egiptului (Exod 12), Dumnezeu în primul rând   i-a răscumpărat prin sânge. Ţineţi minte, sângele mielului pascal a fost întins pe uşciorii casei de către cei care credeau în Dumnezeu. La miezul nopţii îngerul morţii a trecut pe lângă fiecare casă şi acolo unde era sânge nu murea nimeni.

Aceasta a însemnat răscumpărare prin sânge. A doua fază a răscumpărării a avut loc la Marea Roşie, unde a fost o răscumpărare prin putere.

Iată dar ce lucruri interesante descoperim în acest psalm.

Dedicaţia acestui psalm este: “Maschil pentru fiii lui Core”. Maschil înseamnă că acesta este un psalm al învăţării, un psalm al înţelegerii.

Acum vă aduceţi aminte că acest personaj,  Core a condus poporul la o rebeliune în timpul peregrinării lor prin deşert. Dumnezeu l-a omorât din cauza rebeliunii sale împotriva autorităţii lui Moise şi Aron, dar fii lui au fost cruţaţi. Dumnezeu a arătat acest lucru foarte clar (Numeri 26/9-11) că fii lui Core nu au murit ca urmare a judecăţii lui Dumnezeu, ci ei au continuat să-L slujească pe Dumnezeu. Ei sunt aceia care au scris aceşti câţiva psalmi ai secţiunii Exodului, lucru destul de minunat, zic eu, care într-un fel ne arată că Dumnezeu este îndurător şi cei ce se pocăiesc nu trebuie să plătească pentru greşelile altora.

Din punct de vedere profetic, aceasta ne dă o imagine a perioadei Marelui Necaz.

            Dar să purcedem la citirea şi analizarea primelor două versete. Psalmul 42:

v.1 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

v.2    Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Dragii mei, în loc să privim în trecut la Egipt, vreau să pun în aplicare acest lucru pentru viitor, deoarece va veni o vreme când acei oameni, Israeliţii, vor fi în afara ţării lor din nou.

Sunt câteva explicaţii Biblice excelente referitoare la restrângerea în prezent a Evreilor pe pământul Israelului, dar s-ar putea, din întâmplare să se disperseze din nou –manifestare posibilă chiar acum în zilele noastre.

Actualmente, în Ţara lui Israel sunt două  grupări, chiar trei: un grup pe care noi îi numim Evrei ortodocşi care  Îl aşteaptă pe Mesia, aşteptându-L să vină şi să refacă templul. Un al doilea grup nu este preocupat de problema religioasă. Ei consideră că a început o nouă eră, o eră politică. Ei au de a face cu Egiptul, Arabia Saudită şi Naţiunile Unite. Cel de a-l treilea grup, un grup minoritar, este drept, este alcătuit din evrei care au acceptat Evanghelia.

Rămăşiţa evlavioasă a Israelului, copiii lui Dumnezeu, tânjesc după El, la fel ca şi ceilalţi copii ai Lui de-a lungul anilor.

Mă gândesc la imaginea pe care o reprezintă aceste cuvinte. Probabil este inspirată dintr-o partidă de vânătoare. Vânătorul stă undeva ascuns şi aşteaptă să vină vânatul.  Într-o peşteră fiind, el poate auzi vânătorii şi lătrăturile câinilor. La un moment dat se aude un foşnet în tufişuri. Vânătorul devine devine atent. Acolo lângă peşteră el vede un pârâiaş şi imediat o căprioară, însetată, îşi aruncă repede capul în apă sorbind adânc din apă. Ea aşteaptă un moment, ascultând, apoi mai soarbe din apă încă o dată. Este însetată. În ciuda pericolelor, trebuie să vină la izvor.

Deci psalmistul poate spune: “Cum doreşte un cerb izvor de apă, aşa te doresc eu Doamne”.

Dragul mei prieten, este această afirmaţie asemenea sentimentelor tale? Sunt unii oameni care spun că dacă ţii legea vei fi plăcut lui Dumnezeu. Prietenul meu, omul este departe de Dumnezeu, el are nevoie mai mult decât cele 10 porunci. Cele 10 porunci ne arată că suntem păcătoşi şi că suntem în rebeliune faţă de Dumnezeu. Noi nu avem nici dorinţa şi nici capacitatea de a ne apropia de El.

Deci, ceea ce trebuie să facem este să ne naştem din nou. Trebuie să fim aduşi în familia lui Dumnezeu şi în locul unde putem spune, nu numai un simplu verset din Biblie, ci cu toată inima: “Aşa cum inima doreşte apa de izvor, aşa te doreşte şi sufletul meu pe Tine Dumnezeule”.

Ştiu că pentru unii copii ai lui Dumnezeu versetul acesta înseamnă ceva, ceva serios. Sper să fi unul dintre aceştia, dragul meu ascultător.

Dar să mergem mai departe:

Psalmul 42:3

v.3  Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?“

Aici avem deja imaginea Egiptului când pe câmpurile Egiptului au curs multe lacrimi. Probabil că lucrul acesta se va repeta. Cred că  la fel va fi şi în perioada Marelui Necaz. Mulţi vor întreba: “Unde este Dumnezeul vostru? Când va veni Mesia?”

Psalmul 42:5

v.5  Pentru ce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

Psalmistul îşi reproşează deznădejdea sa şi se încurajează oarecum, mărturisindu-şi credinţa sa în Dumnezeu. Să ştiţi că lucrul acesta nu este un exerciţiu psihologic. Este un exerciţiu spiritual de care avem nevoie.

Un alt psalm ne îndeamnă să ne aducem aminte de binecuvântările Domnului, să nu uităm nici una dintre ele. De ce credeţi că este aşa important un asemenea lucru? Tocmai pentru că astfel credinţa noastră este întărită.

Psalmul 42:6-7

v.6 Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gîndesc, din ţara Iordanului, din Hermon, şi din muntele Miţear.

v.7  Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

Dacă aţi citit cartea Ioan, atunci vă veţi aduce aminte că acesta este limbajul pe care Iona l-a folosit in rugăciunea sa: Iona 2:3.

Iona a intrat în fălcile morţii (peştelui) şi ce bună reprezentare avem aici a Marelui Necaz, Israel va crede că distrugerea va veni peste ei, dar Dumnezeu îi va scăpa. Aşa cum un val cheamă după sine un alt val, o binecuvântare a lui Dumnezeu va chema o alta.

Psalmul 4:8-9

v.8  Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cîntam laudele Lui, şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

v.9  De aceea, zic lui Dumnezeu, Stînca mea: ,,Pentruce mă uiţi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmaşului?“

Nu te simţi şi tu în asemenea situaţii uneori dragul mei ascultător? Sunt sigur că mulţi dintre noi am trecut prin asemenea situaţii. Adesea suntem pe culmi, cântând, bucurându-ne şi în clipa următoare… simţim apăsarea, întristarea. Să ştiţi că nu Dumnezeu este responsabil. Noi suntem atât de inconsecvenţi. Dar ascultaţi ultimul verset al Psalmului:

Psalmul 42:11

v.11  Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

In starea lui disperată, psalmistul şi-a întors faţa către Domnul. Să ştiţi că la fel se va întâmpla şi cu Israelul. În momentele lor de disperare, credincioşii lui Israel se vor îndrepta către Dumnezeu. Atunci ajutorul nu va veni din est, vest sau sud. Ajutorul vine de la Dumnezeu, creatorul cerurilor şi al pământului. Iar un altul mai bun nici că există.

Dragii mei aceasta este o promisiune ce ne vizează şi pe noi. Să nu ezităm s-o folosim! Nu uitaţi :”El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.”