Itinerar Biblic – Episodul 571 – PSALMUL 32

 

Dragi ascultători, facem astăzi un nou popas în cartea Psalmilor. De această dată, ne apropiem de Psalmul 32.

Acest psalm este considerat de mulţi ca fiind o nestemată spirituală. Cu toate acestea el a  fost interpretat adesea în mod greşit. Subtitlul acestui psalm este „Un maschil”.

Maschil înseamnă a da învăţătură sau a înţelege. În general, acest cuvânt evreiesc este folosit în special cu referire la viitorul lui Israel.

În legătură cu acest aspect nu pot să nu mă gândesc la multe dintre seminariile teologice de astăzi care au început să promoveze intelectualismul, să pună la punct tot felul de programe promoţionale prin care încearcă să se vândă, ca să spunem aşa. Când este însă vorba despre analiza importanţei Israelului în planul lui Dumnezeu ei se arată a fi sceptici, reţinuţi. Cred că ar fi bine dacă aceşti oameni ar citi din când în când Psalmul 32 pentru a afla că Dumnezeu are un viitor pentru Israel. Fie ca Dumnezeu să ne dea priceperea spirituală de care avem nevoie  pentru a înţelege esenţialul din toate aceste lucruri.

În continuare aş dori să vă arăt cum este folosit cuvântul maschil în legătură cu poporul Israel.

De exemplu, în cartea Daniel 11:33 citim: „Înţelepţii [maschil] poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.” Mai departe, în Daniel 11:35, profetul spune: „Chiar şi din cei înţelepţi [maschil], mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea Hotărâtă.” În Daniel 12:3 citim: „Cei înţelepţi [maschil] vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” Iar în versetul 10 al aceluiaşi capitol este scris: „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi [maschil] vor înţelege.”

În Noul Testament, Domnul Isus vorbeşte despre vremurile de necaz din viitor de care va avea parte poporul Israel. În Matei 24.15, el spune: „De aceea, când veţi vedea „urîciunea pustiirii” despre care a vorbit prorocul Daniel „aşezată în locul Sfânt” -cine citeşte să înţeleagă [maschil]!” Domnul spunea că, atunci când vor vedea urâciunea pustiirii, despre care vorbise profetul, înseamnă că a venit timpul ca ei să fugă pentru a-şi salva viaţa. Nu ştiu ce este urâciunea pustiirii. Am citit mai multe cărţi scrise de oameni care credeau că ştiu ce înseamnă acest lucru. Pentru unii dintre ei, a fost de ajuns să scrie trei sau patru capitole pentru a spune că nu ştiu ce înseamnă acest lucru. Nu ştiu ce este urâciunea pustiirii. Asta este tot ce pot spune despre acest subiect. Dar nu caut urâciunea pustiirii, ci Îl caut şi Îl aştept pe Domnul Isus Hristos. Observaţi că la sfârşitul versetului din Matei, Domnul spune: „cine citeşte să înţeleagă”.

În cartea Apocalipsa ni se spun mai multe lucruri despre perioada necazului cel mare. În capitolul 13, unde ni se vorbeşte despre cele două fiare şi despre dictatura impusă asupra lumii, citim următorul lucru în versetul 18: „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.” Tomuri întregi au fost scrise despre numărul 666. Vreţi să ştiţi ce este acest număr? Singurul răspuns pe care vi-l pot da este „Nu ştiu”. Nici cei care au scris toate acele cărţi despre numărul 666 nu ştiu care este răspunsul corect. Cred că toţi ar trebui să dăm dovadă de bun simţ şi să intitulăm opiniile noastre drept presupuneri.

În orice caz, ceea ce vreau să vă fac să înţelegeţi este că Psalmul 32 este un psalm de învăţătură, un maschil. Deşi este vorba de învăţătură pentru poporul lui Dumnezeu în viitor, este şi un psalm de învăţătură pentru noi, cei de astăzi.

S-a mai spus că Psalmul 32 este un psalm de penitenţă, fiind o mărturisire a lui David. Personal am anumite rezerve faţă de această opinie. Eu cred, mai degrabă, că  Psalmul 51 este rugăciunea lui David de mărturisire a păcatului său după ce Natan îi spusese „Tu eşti acela” (2 Sam. 12:7). În acel psalm el îşi cere iertare. Psalmul 32 consemnează faptul că a existat mărturisire, iertarea a fost primită şi este descrisă binecuvântarea reabilitării sale complete înaintea lui Dumnezeu. În Psalmul 51:12-13, David spune: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.” David promite că, dacă Dumnezeu îi va ierta păcatul, el îi va învăţa pe cei păcătoşi în căile lui Dumnezeu. Asta face David în Psalmul 32: îi învaţă pe alţii. Aşadar, Psalmul 32 nu este un psalm de penitenţă, ci un psalm de învăţătură.

Dar cred că rămânând într-o atitudine smerită şi deschisă faţă de ceea ce doreşte Dumnezeu să ne înveţe în timpul acesta vom afla mai multe chiar din cuvintele psalmului pe măsură ce îl vom citi.

Ps. 32:1

  1. 1 „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!”

 

David ne învaţă ceva aici, dragi prieteni. El ne spune că şi-a mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu,  a fost iertat şi apoi reabilitat înaintea lui Dumnezeu. El a găsit adăpost la Dumnezeu şi astfel s-a născut în inima sa un cântec de izbăvire.

Acelaşi cuvânt – „ferice” – este prezent şi în primul verset al primului psalm: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!” Fericirea din Psalmul 1 este cea de care se poate bucura numai un om desăvârşit. Nu ştiu ce părere aveţi voi despre propria persoană, dar eu nu mă consider un om desăvârşit. De fapt, psalmul 1 vorbeşte despre Domnul Isus care a fost singurul om desăvârşit. „Ferice de omul care nu se duce… nu se opreşte… nu se aşează…”. Aceste negaţii ne spun ce nu face omul desăvârşit. „Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului…” (v. 2). Această Lege ne condamnă pe noi. Dar nu L-a condamnat pe Domnul Isus Hristos. Legea scrisă sub formă de porunci şi reguli nu poate să aducă omului fericirea. Ea cere o ascultare totală la care omul nu poate ajunge. Astfel, legea pronunţă un blestem asupra omului. În Galateni 3:10, apostolul Pavel spune: „Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” Nu există pe acest pământ nici un om care să poată spune cu sinceritate că se poate ridica la înălţimea standardului Legii lui Dumnezeu, care să poată susţine că împlineşte toate cerinţele Legii. Dacă spui că eşti în măsură să împlineşti toată Legea, atunci poţi să-I spui Domnului Isus să-ţi lase ţie locul pe care îl ocupă Domnul Isus Hristos la dreapta Tatălui, pentru că acesta este locul tău – eşti perfect.

Dragul meu prieten, nici eu, nici tu nu suntem perfecţi. Numai Domnul Isus Hristos a atins perfecţiunea pe acest pământ.

În primul verset al Psalmului 32 este vorba despre fericirea omului al cărui păcat a fost iertat. Hristos a murit pentru păcatele noastre. Prin moartea Sa substituţionară pentru păcătoşi, El a împlinit şi satisfăcut toate cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeul cel drept şi sfânt poate rămâne drept şi în acelaşi timp să îndreptăţească pe cei care cred în Isus. În Romani 4:5, Biblia spune: „pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” În acest fel, mii de credincioşi din vremea Vechiului Testament, începând cu Adam şi Eva, care aşteptau Sămânţa femeii, au fost mântuiţi în anticiparea lucrării săvârşite de Domnul Isus Hristos. David exprimă în acest psalm fericirea celui care ştie că i-au fost iertate păcatele.

Ps. 32:2

v.2  Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!

Nu ştiu dacă v-aţi pus vreodată problema aceasta dragi ascultători. Adică, ce face Dumnezeu cu păcatele noastre? Dumnezeu nu-i mai impută păcatul celui care se încrede în Hristos. Acel păcat a fost pus asupra lui Hristos, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră (Rom. 4:25). El care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în El. Ce lucru extraordinar a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos!

David îşi descrie experienţa în încercarea sa de a rezolva problema păcatului său.

Ps. 32:3

v.3  câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Mi-l închipui pe David stând  pe tron, privind în jur la mulţime şi spunâdu-şi: „Nici unul dintre toţi aceştia nu ştie ce am făcut. Nimeni nu ştie nimic despre păcatul meu. L-am ascuns destul de bine.”

Dar în tot timpul acesta conştiinţa nu-i dădea pace. De fapt, acest verset ne spune că nici măcar oasele lui nu-i dădeau pace, nu-l lăsau să se simtă bine. El a început să slăbească, astfel că apropiaţii lui au fost de părere că ar fi bine să cheme un doctor. Ei au bănuit probabil că David suferea de o boală gravă. El continua să suporte această agonie zi după zi.

Dragi prieteni, să ştiţi că nici noi nu suportăm această agonie. Noi avem doar senzaţia că nu suntem deranjaţi de păcatul nostru. Este o senzaţie falsă, înşelătoare, iar într-o bună zi o să vedem care este realitatea.

David a înţeles în cele din urmă ce se întâmplă, ce cauzează starea sa:

Ps. 32:4

v.4  Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.

Dragul mei, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu şi dacă păcătuieşti, nu vei scăpa nepedepsit pentru păcatul tău. Aceasta este diferenţa dintre omul mântuit şi cel nemântuit. Dacă eşti nemântuit, poţi scăpa nepedepsit, pentru o vreme, pentru păcatul tău. Un copil al lui Dumnezeu însă va suporta pedeapsa.

Mâna lui Dumnezeu s-a abătut cu putere asupra lui David zi şi noapte.

Acum ştiu că vă întrebaţi dacă nu cumva greşesc sau dacă nu exagerez când afirm aceste lucruri. Adică, atunci unde mai intervine iertarea? Sau, dacă tot am vorbit despre iertarea prin jertfa lui Hristos, de ce mai trebuie să suferim pedeapsa.

Ei bine, o să vă explic despre ce este vorba. Atunci când noi am crezut în Domnul Isus, potrivit cu ceea ce declară Cuvântul lui Dumnezeu, noi am primit dreptul să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Deci, suntem de acum copii ai lui Dumnezeu.

Haideţi să ne gândim puţin la ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Atunci când părintele îşi iubeşte copilul şi se îngrijeşte de modul în care va creşte el, nu se gândeşte numai cum să-i ofere cele mai bune lucruri de pe pământ. Un aspect foarte important pentru creşterea copilului este disciplina, pregătirea pentru momentul în care copilul va trebui să ia decizii de unul singur. În aceste context, părintele este adesea pus în situaţia de a-l pedepsi pe copil. Face acest lucru pentru că nu-l iubeşte? Dimpotrivă! Eu consider că este un părinte care doreşte binele copilului său. Iată un proverb foarte potrivit din acest punct de vedere:

Proverbe 13:24 „ Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.”

Sau, important este şi un alt cuvânt al lui Dumnezeu

„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.” (1 Cor. 11:31, 32). Dacă noi nu ne judecăm singuri, Dumnezeu o va face. Dumnezeu are grijă de copilul Său şi îi aplică pedeapsa cuvenită tocmai pentru că-L iubeşte şi doreşte ca el să se îndrepte.

După ce David a păcătuit, a mai trecut ceva vreme şi profetul Natan a venit la David să-l mustre şi a început prin a-i povesti o istorioară.  Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi. Săracul n-avea nimic decât o mieluşa pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sînul lui, şi o privea ca pe fata lui. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.” David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi i-a zis lui Natan: „,Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta, şi n-a avut milă.” Şi Natan i-a zis lui David: „Tu eşti omul acesta!” (2 Sam. 12:1-7). Atunci David şi-a mărturisit păcatul.

Ps. 32:5

v.5  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Aceasta este o învăţătură bună pentru fiecare dintre noi, nu-i aşa? Dacă nu sunteţi în părtăşie cu Dumnezeu astăzi, David vă arată ce trebuie să faceţi. De asemenea, apostolul Ioan spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”

Ps. 32:6

v.6  De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.

Prin expresia „chiar de se vor vărsa ape mari”, David se referă probabil la potopul din vremea lui Noe. Noe se afla în arcă atunci când a venit potopul şi apele uriaşe care pe alţii i-au înecat, pe el l-au înălţat, l-au ridicat pentru că el se afla în corabie. Apele judecăţii nu l-au putut ajunge pe Noe. Va mai fi o vreme a unei mari judecăţi pe acest pământ. Dar atunci nu va fi o revărsare de ape, ci va fi un foc. Ce poţi face în acest caz?

Ps. 32:7

v.7  Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.

Acest verset se încheie cu indicaţia „Selah”, care înseamnă „opreşte-te, priveşte şi ascultă”. Gândeşte-te la ce s-a spus până acum.

Selah este o pauză muzicală, dragi ascultători. Cred că nici orchestra, nici corul nu cântau când apărea această  indicaţie. Erau momente de tăcere în care să te poţi gândi la ceea ce se cântase până atunci. Gândiţi-vă la acest lucru, dragi prieteni: aţi pierdut părtăşia cu Dumnezeu? Aveţi nevoie de un adăpost? Dumnezeu poate fi locul vostru de scăpare, adăpostul vostru.

Ps. 32:8

v.8  „Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Trebuie să fii foarte aproape de Domnul pentru a fi călăuzit având ochiul Său (lit.) asupra ta.

În continuare este folosită o comparaţie amuzantă:

Ps. 32:9

v.9  Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.

Dragi prieteni, sunt mulţi creştinii care nu se află pe orbita voii lui Dumnezeu. Ei rătăcesc prin spaţiu. Totuşi, Dumnezeu îi va călăuzi prin providenţa Sa atotstăpânitoare, aşa cum am văzut în cartea Estera. Psalmistul compară credinciosul care nu se lasă condus de Dumnezeu cu un catâr încăpăţânat. Acum îmi vine în minte o istorioară cu un bărbat care a venit să-şi viziteze un prieten care avea un măgar. Ei au înhămat măgarul la o căruţă pentru ca apoi  să plece în vizită la alţi prieteni comuni. Înainte de a se urca în căruţă, proprietarul a lovit măgarul peste ceafă. Oaspetele şi-a întrebat prietenul: „Ce-ţi veni să-l loveşti?” Prietenul i-a răspuns: „L-am lovit pentru a-i atrage atenţia.”

Mulţi dintre noi suntem asemenea acelui măgar. De aceea spune Scriptura: „Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere; pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi ca să nu se apropie de tine.”

Uneori, Dumnezeu este obligat să ne atragă atenţia încă înainte de a pleca la drum.

Totuşi, Psalmul se încheie într-o notă optimistă.

Ps. 32:10-11

v.10  De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

v.11  Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Drag ascultător, oricine ai fi şi oriunde te-ai afla, dacă Domnul Isus Hristos este Mântuitorul tău personal, poţi să înalţi strigăte de bucurie, cântări de veselie din inima ta către cer.

Aceasta, pentru că nu pedeapsa este cea care caracterizează relaţia ta cu Dumnezeu, ci dragostea. Chiar dacă eşti pedepsit adesea pentru păcatul tău, eşti copil al lui Dumnezeu. Or, această poziţie este un privilegiată.

Nimeni nu este preocupat de educaţia copiilor vecinilor. Este preocupat în primul rând de educaţia propriilor copii.

Raţionamentul cuvintelor din Epistola către Evrei mi se pare infailibil: Iată ce spune autorul acestei epistole:

Evrei 12:8  Dar dacă Sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, Sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.

Or, dragi prieteni, încă o dată vă aduc aminte. Prin jertfa Domnului Isus noi am fost făcuţi fii ai lui Dumnezeu, fii buni.

Fie ca Dumnezeu să ne înveţe dragi ascultători cum putem creşte cu fiecare clipă care trece, în aşa fel încât Domnul Isus să ia tot mai mult chip în noi şi astfel, tot mai maturi în credinţa noastră să-L onorăm pe Dumnezeu prin viaţa noastră.

Fiţi binecuvântaţi!