Itinerar Biblic – Episodul 568 – PSALMUL 27

 

Tema: Rugăciune

 

Dragi ascultători, Psalmul 27, psalmul de care ne vom ocupa în întâlnirea noastră de astăzi, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi psalmi. În momentul în care veţi auzi primul verset, chipul vi se va lumina în semn de recunoaştere a unui pasaj familiar.

Psalmul are două secţiuni principale. Primele şase versete vorbesc despre felul în care Dumnezeu oferă încurajare şi încredere celor ce sunt ai Săi. Restul versetelor din acest psalm constituie o rugăciune pentru ajutor şi pentru ocrotirea vieţii psalmistului.

Un lucru ce trebuie precizat de la bun început, este acela că acesta nu este un psalm pentru cei care se cred supersfinţi, ci mai degrabă un mesaj pentru inima şi viaţa omului simplu care sunt eu şi care eşti şi tu, dragul meu prieten.

Dar iată cum începe rugăciunea lui David:

Ps. 27:1

v.1     Domnul este lumina şi mîntuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Şi în acest psalm David arată ce este Domnul Dumnezeu pentru el. “Domnul este lumina şi mântuirea mea”.

Domnul este lumina mea. El este un Dumnezeu sfânt. El este Cel care mă îndrumă şi mă călăuzeşte prin lumina Cuvântului Său. Mai târziu, psalmistul va spune: “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (119:105).

Afirmaţia “El este mântuirea mea” ne duce cu gândul la dragostea lui Dumnezeu pentru că dragostea Lui a pregătit pentru noi darul mântuirii. Desigur că această mântuire nu este posibilă altfel decât prin Domnul Isus Hristos. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

După cum observaţi, nu ni se spune că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a mântuit-o” pur şi simplu. El a făcut posibilă mântuirea pentru toţi cei păcătoşi dându-L pe Fiul Lui să moară pentru păcatele omenirii. Numai aşa putem ajunge la Dumnezeu. Mântuirea noastră este condiţionată de un singur lucru. Apostolul Petru a spus foarte clar: “nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). David se referă la aceeaşi mântuire când spune: “Domnul este lumina şi mântuirea mea”.

“Domnul este tăria mea (lit.)…”. Mai spune David. David ştia bine ce înseamnă tăria. Un războinic ce şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale pe câmpurile de luptă a avut nenumărate experienţe în care factorul a fost tăria. Iar atunci când ştim că în cele mai multe din luptele pe care le-a dus, Dumnezeu a fost cel care a luptat pentru el şi poporul său, cred că începem să ne dăm seama şi mai bine cum stau lucrurile cu afirmaţia lui David. El ştia ce înseamnă „tăria” Domnului.

Dragii mei, Dumnezeu nu ne dă doar viaţa, ci şi puterea, tăria de a trăi această viaţă pe pământ.

Aş vrea să te întreb însă, este El lumina vieţii tale, dragul meu prieten? Crezi că Domnul te iubeşte şi îţi dă puterea de a trăi pe acest pământ?

“De cine să-mi fie frică?” se întreabă David gândindu-se la faptul că Dumnezeu este tăria lui.

Martin Luther a spus: “Dumnezeu plus unul formează o majoritate.” Când a fost întrebat de ce nu se teme de nimeni, Cromwell a spus: “Am învăţat că, dacă te temi de Dumnezeu, nu-ţi mai este frică de nimeni.”

Vedeţi ce important este să ne încredem în tăria pe care Dumnezeu ne-o oferă atunci când este de partea noastră? Sau, mai bine spus când noi suntem de partea Lui.

Ps. 27:2

v.2  Cînd înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănînce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmaşii mei-se clatină şi cad.

Probabil că David privea în urmă, la acele vremuri în care se afla în pericol de moarte. Ca tânăr păstor, el era în pericol atunci când îşi proteja turmele de lei sau de urşi. Noi nu avem de-a face cu astfel de pericole astăzi. Eu, unul, nu dau în fiecare zi de câte un leu sau de vreun urs fioros. Dacă totuşi întâlnesc astfel de animale, ele sunt puse într-o cuşcă. Totuşi, există oameni la fel de fioroşi ca leii sau urşii, oameni care dau târcoale şi caută să ne rănească.

Petru vorbeşte de un leu fioros în 1 Petru 5:8, dacă vă amintiţi. “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

Acesta este leul care ne pândeşte, dragii mei, dar şi împotriva lui Dumnezeu poate aduce victoria.

Ps. 27:3

v.3  Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s’ar teme. Chiar război de s’ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

 

Probabil, şi acesta este un psalm scris în ultima parte a vieţii sale. Deja trecuseră ani de lupte şi războaie şi ştia că promisiunile Domnului nu sunt vorbe în vânt. Dumnezeu îşi ţinea promisiunile. De aceea îşi punea David încrederea în Dumnezeu şi să ştiţi: acelaşi lucru îl aşteaptă Domnul şi astăzi de la cei ce sunt ai Lui — Dumnezeu doreşte să ne încredem în El.

Aţi observat, dragi ascultători,  că de fiecare dată când a vorbit ucenicilor Săi după înviere, Domnul Isus a spus: “Nu vă temeţi!”?

Dragii mei, noi avem un Mântuitor înviat. Este adevărat, teama apare în inima noastră în foarte multe ocazii. Personal  am o oarecare teamă naturală de înălţime. De fiecare dată când zbor cu avionul Îi spun Domnului: “Tu eşti cu mine. Am încredere în Tine.” Ştiu că El este acolo şi aceasta mă linişteşte.

Ps. 27:4

v.4  Un lucru cer dela Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.

Iată un verset de o mare bogăţie… David ajunsese la esenţialul vieţii exprimat prin formula: “Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte…”. Şi apostolul Pavel ajunsese la o astfel de concentrare în esenţial a vieţii sale: “… dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filip. 3:13-14).

Încercaţi şi voi să ciopliţi lucrurile inutile din viaţa voastră, aşa cum procedaţi când ascuţiţi un creion, până când puteţi scrie cu el. Vieţile noastre sunt foarte complicate, aşa că trebuie să înlăturăm prin cioplire lucrurile care nu sunt esenţiale. Pentru foarte multă vreme, eu m-am simţit ca Marta în bucătărie. Ea era ocupată cu multă slujire (Luca 10:40). Sărmana Marta, se întindea după o cratiţă să gătească ceva în ea; apoi se întindea după o tigaie să prăjească ceva, după care căuta un alt vas în care să pună nişte cartofi, dar în acest timp ceva cădea din dulap pe podea cu mult zgomot. Treptat, era din ce în ce mai supărată pentru că nu putea să le facă pe toate dintr-o dată.

Cât de complicat a devenit viaţa pentru cei mai mulţi dintre noi! Suntem în priză tot timpul! Suntem stresaţi şi devenim din ce în ce mai iritabili. Este un exerciţiu minunat să vă reduceţi viaţa la ce este esenţial… Este o uşurare să-ţi poţi reduce viaţa la cel mai mic numitor comun. Sper că nu vă deranjează faptul că vorbesc din propria-mi experienţă, dar cele mai bune momente ale vieţii mele au început atunci când am fost în stare să spun că vreau să-i învăţ pe oameni Biblia. Cred cu convingere că acesta este lucrul pe care vrea Dumnezeu să-l fac. De aceea mă bucur şi sunt entuziast ori de câte ori prezint semenilor mei principiile Cuvântului lui Dumnezeu.

Revenind la Psalmul 27, vedem că acel singur lucru pe care îl cerea David de la Domnul era să locuiască toată viaţa în Casa Domnului”. Eu nu cred că David avea de gând să-şi ia sacul de dormit şi să doarmă în cortul întâlnirii sau în templu. Dar el a dorit să aibă chivotul, care era locul de întâlnire a lui Dumnezeu cu poporul Său, în Ierusalim. El a depus mari eforturi pentru a-l aduce la Ierusalim, a ridicat un cort pentru chivot şi a pus la punct planuri elaborate pentru un templu al Domnului. De ce? Aceasta era calea lui de acces la Dumnezeu. Acesta era lucrul cel mai important din viaţa lui David.

Noi avem acces la Dumnezeu prin Hristos şi acest lucru ar trebui să ne umple de bucurie. El este Cel care ne va da puterea de a reduce viaţa noastră la lucrul esenţial. În Romani 5:1-5, apostolul Pavel ne prezintă opt avantaje ale îndreptăţirii prin credinţă. Cel de-al doilea avantaj menţionat de Pavel este accesul la Dumnezeu: “Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Ce minunat este să poţi avea acces la Dumnezeu!

Care era singurul lucru cu adevărat important din viaţa lui David? “Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” În traducerea literală: “…ca să văd frumuseţea Domnului şi să întreb despre El în templul Său.” În Casa Domnului era scaunul îndurării. David avea nevoie de îndurare. Şi eu am nevoie de îndurare şi sunt convins că fiecare dintre voi are nevoie de îndurare. În Casa Domnului se afla un altar care vorbea despre crucea lui Hristos. Aceasta era calea de acces a lui David în prezenţa Domnului. Noi putem veni la Dumnezeu astăzi prin Domnul Isus Hristos. Avem acest privilegiu minunat! Acesta este harul lui Dumnezeu!

Nu e de mirare că acest psalm a fost o mare binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu. Ascultaţi ce spune versetul 5:

Ps. 27:5

v.5  Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stîncă.

Sau: “Căci El mă va ocroti în adăpostul Său în ziua necazului, mă va adăposti în locurile ascunse ale cortului Său, mă va înălţa în locul Său cel sigur.” Care era locul ascuns sau secret al cortului întâlnirii? Era Sfânta sfintelor, locul în care numai marele preot putea intra. Ştiţi ce se afla acolo? Chivotul legământului, care era o cutie acoperită cu aur; dar capacul de deasupra era o lucrare foarte elaborată şi Dumnezeu numise locul acela scaunul îndurării. De ce? Pentru că era stropit cu sânge. Noi putem merge astăzi înaintea scaunului îndurării pentru că sângele Domnului Isus Hristos a fost vărsat pe cruce pentru noi. Acesta este locul sigur în care ne adăposteşte Domnul astăzi!

Ps. 27:6

v.6  Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, cari mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trîmbiţei, voi cînta şi voi lăuda pe Domnul.

Când înţelegem ce lucru extraordinar a făcut Domnul Isus pentru noi, ar trebui să ni se umple inima de bucurie şi să-I cântăm Domnului aducându-I laudă. După această manifestare de recunoştinţă, psalmistul continuă cu următoarea rugăciune:

Ps. 27:7

v.7    Ascultă-mi, Doamne, glasul cînd Te chiem: ai milă de mine şi ascultă-mă!

Noi putem veni astăzi la scaunul îndurării, prin Domnul Isus Hristos. Ştim astfel că avem parte de îndurarea lui Dumnezeu.

Ps. 27:8

v.8  Inima îmi zice din partea Ta: ,,Caută Faţa Mea!„ Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!

David ne spune acum care este chemarea sau invitaţia pe care a auzit-o din partea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus lui David: “Caută Faţa Mea!”, David a răspuns: “Faţa Ta, Doamne, o caut!”

Dragul meu prieten, Dumnezeu tânjeşte după voi. Cum răspundeţi voi acestui dor al lui Dumnezeu de a vă avea aproape? Este îngrozitor să trăieşti alături de o persoană care nu-şi manifestă dragostea. Căsătoria nu este un aranjament prin care femeia se alege cu o situaţie stabilă şi bărbatul cu o bucătăreasă. Căsătoria este o relaţie de dragoste; dacă nu este o relaţie de dragoste, nu este nimic. Aşa ar trebui să fie relaţia noastră cu Dumnezeu: o relaţie de dragoste. Când Dumnezeu îi spunea lui David “Te iubesc”, David răspundea imediat “Şi Eu Te iubesc pe Tine”.  Când Dumnezeu spunea: “Vreau să am părtăşie cu Tine”, David răspundea: “Eu vreau să am părtăşie cu Tine”.

De fapt, el tânjea după întâlnirea cu Dumnezeu.

Ps. 27:9

v.9  Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mînie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mîntuirii mele!

Când a păcătuit, David a aflat ce înseamnă să-şi întoarcă Dumnezeu Faţa de la el. David a pierdut părtăşia cu Dumnezeu, şi-a pierdut bucuria. Dar a găsit resurse să se roage: “Dă-mi din nou bucuria mântuirii mele”.

Următorul verset (10) ar trebui tradus astfel: “Dacă m-ar părăsi tatăl meu şi mama mea, Domnul mă va primi.” Acest verset a fost interpretat greşit de mulţi critici. Unii au sugerat că acest verset a fost scris de altcineva, nu de David, pentru că părinţii lui David nu l-au părăsit, aşa cum sugerează traducerea “Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.” Ar fi bine să ţinem seama de condiţionalul din traducerea corectă: “Dacă m-ar părăsi tatăl meu şi mama mea, Domnul mă va primi.”

Versetul 11:

Ps. 27:11

v.11  Învaţă-mă, Doamne, calea Ta, şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.

Cu alte cuvinte, David spune: “Vreau să am o bună mărturie înaintea duşmanului meu, pentru că ştiu că mă va critica. Vreau să veghezi asupra mea, Doamne, şi să mă ajuţi să nu Te fac de ruşine prin ceea ce fac.”

Ps. 27:12

v.12  Nu mă lăsa la bunul plac al protivnicilor mei! Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi, şi nişte oameni, cari nu suflă decît asuprire.

Cred că versetul acesta are două arii în care se poate aplica. Una este cea a luptei spirituale cu inamicul nostru – satan.

Chiar şi rugăciunea „Tatăl nostru” menţionează acest aspect. Mai ţineţi minte? „[..] nu ne duce pe noi în ispită… Desigur, nu Dumnezeu ne ispiteşte. Iată ce spune Iacov inspirat de Duhul Sfânt cu privire la aceste lucruri:

v.13  Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: ,,Sînt ispitit de Dumnezeu„. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuş nu ispiteşte pe nimeni.

v.14  Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit.

v.15  Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Iacov 1:13-15

Deci, nu Dumnezeu ne ispiteşte. Dimpotrivă, el nu lasă la discreţia vrăjmaşului. El pregăteşte scăparea pentru noi.

Tot Duhul Sfânt îl inspiră şi pe Pavel când scria următoarele cuvinte în prima sa scrisoare către Corinteni:

v.13  Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda. 1Cor.10:13

Vedeţi, dragi prieteni? Dumnezeu nu ne lasă la bunul plac al potrivnicului nostru.

Dar vă spunem că este şi un al doilea plan unde se potriveşte această rugăciune. Este vorba despre relaţiile dintre noi. Este vorba despre raporturi de serviciu adesea.

De exemplu, este atât de  trist când un slujitor al Domnului depinde de un comitet sau de o ierarhie a bisericii. Eu mă rog tot timpul să nu ajung în situaţia de a fi la mila liderilor bisericii sau a unui comitet al bisericii.

Cred că mai degrabă, un asemenea lucru îl cerea David în rugăciunea sa. El se roagă să nu ajungă la mila oamenilor.

Eu unul îi încurajez pe toţi slujitorii lui Dumnezeu să se roage ca David şi să spună: “Nu mă lăsa, Doamne, la bunul plac al duşmanilor mei. Nu-i lăsa să mă doboare şi să mă pună cu umerii pe saltea!” Dumnezeu va răspunde la această rugăciune.

Lui David i-a răspuns. Ascultaţi numai următoarea afirmaţie:

Ps. 27:13

v.13  O! dacă n’aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii!…

Adică, ştia el David ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost bunătatea lui Dumnezeu.

Dragii mei, în ciuda multiplelor probleme din ziua de azi, noi tot putem vedea bunătatea lui Dumnezeu la lucru.

Ps. 27:14

v.14  Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!

Sau: “Aşteaptă pe Domnul; întăreşte-te şi să ţi se întărească inima (sau: şi El îţi va întări inima”); da, aşteaptă pe Domnul.”

Există multă slăbiciune a inimii printre creştinii de astăzi. Toţi avem parte de aşa ceva, în măsură mai mică sau mai mare. Cum se poate vindeca? “Aşteaptă pe Domnul! Întăreşte-te, ai curaj!” Atunci Domnul ne va întări inimile. El este cel mai mare specialist în problemele ce ţin de inima omului!

Dragii mei, în faţa problemelor de astăzi, să ştiţi, nu prea avem soluţii, noi oamenii. În ciuda descoperirilor de astăzi, indiferent de domeniul la care ne referim, răul este parcă mult prea mare, copleşitor. Iar aceasta duce la slăbirea inimilor. Nu mă refer aici la boli de inimă, la infarcturi… Nu! Mă refer aici la răceala inimilor, la incapacitatea lor de a manifesta acea dragoste profundă faţă de Dumnezeu.

Nici măcar în relaţiile dintre noi nu mai suntem capabili să iubim aşa cum se cuvine. Priviţi numai la ceea ce se întâmplă astăzi în cadrul familiilor. Este atâta nestatornicie… Familii care se dezbină după primii trei ani de căsnicie… În urma lor rămân copii care cresc în aceeaşi atmosferă … Toate acestea din pricina slăbiciunii inimii noastre.

Dragi prieteni, avem nevoie de vindecare, iar această vindecare numai Dumnezeu ne-o poate da! Haideţi să apelăm la El, la îndurarea Sa, haideţi să ne îmbărbătăm, să ne întărim inimile!

Fiţi binecuvântaţi!