Itinerar Biblic Ep.0330 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 26

 

Tema: Pavel trece printr-o furtună şi prin naufragiu în drumul său spre Roma

 

Dragi prieteni suntem tot mai aproape de finalul cărţii Faptele Apostolilor, iar Apostolul Pavel este tot mai aproape de împlinirea visului său de a ajunge la Roma.

După întâlnirea cu Festus şi Agripa, Pavel este trimis la Roma pentru a fi judecat de Cezar.

Această călătorie pe mare poate fi considerată cea de-a patra călătorie misionară a apostolului Pavel. În drumul său spre Roma, Pavel a fost la fel de activ, s-a comportat la fel de demn, a avut tot atât de multe contacte şi a fost un martor la fel de credincios pentru Hristos ca în celelalte călătorii.

Deşi a fost în lanţuri pe toată durata călătoriei, acestea nu l-au împiedicat în nici un fel. El este cel care a spus: “… Evanghelia mea pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat” (2 Timotei 2:9). De asemenea, el le-a scris filipenilor că lucrurile care s-au întâmplat au lucrat pentru înaintarea Evangheliei (Filipeni 1:12).

Dumnezeu este implicat în toate aceste lucruri, dragi prieteni. Călătoria spre Roma va fi puţin diferită de celelalte. Cheltuielile vor fi plătite de autorităţile romane pentru că Pavel era prizonierul Romei. Aceasta este împlinirea rugăciunii lui Pavel prin care îşi exprima dorinţa de a veni la Roma.

Când şi-a afirmat dorinţa de a fi judecat de Cezar, Pavel a ieşit de sub jurisdicţia guvernatorului Festus şi a împăratului Agripa. Aşa cum a spus Agripa după ce l-a ascultat, “Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar” (Fapte 26:32). Acum ei nu mai puteau face nimic; erau nevoiţi să-l trimită pe Pavel la Roma.

În capitolul 27 al cărţii Faptele Apostolilor avem relatarea călătoriei lui Pavel spre Roma. Am putea spune că acesta este jurnalul de bord al corabiei. Acest capitol a fost considerat descrierea cea mai bună a unei călătorii pe mare în lumea antică din toate câte mai există astăzi.

Sir William Ramsay a efectuat un studiu amănunţit asupra scrierii doctorului Luca şi a ajuns la concluzia că aceasta este o capodoperă, cea mai exactă relatare din câte există. Aşa că, precum vedeţi, avem în faţă un alt capitol excelent din Scriptură.

Dacă aţi studiat latina, poate că vă amintiţi un text despre construirea unui pod. Acel pasaj rămâne în memoria tuturor celor care studiază latina pentru că are foarte multe cuvinte noi care ţin de construcţia unui pod. Acest capitol în limba greacă este similar celui din latină în sensul că doctorul Luca foloseşte mulţi termeni tehnici pentru a descrie această călătorie.

Să pornim dar la drum împreună cu apostolul Pavel. Vom face o călătorie pe mare până la Roma. Acesta este ultimul şi cel mai fascinant jurnal de călătorie al cărţii Faptele Apostolilor. Capitolul care ne oferă toate aceste informaţii este capitolul 27:

Fapte 27:1

v.1   După ce s’a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi     i-au dat pe mîna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

Acesta este începutul călătoriei lui Pavel spre Italia. Împreună cu alţi prizonieri, el a fost încredinţat unui centurion sau sutaş pe nume Iuliu. Cred că nu greşim dacă spunem că Pavel era singurul cetăţean roman dintre prizonieri. Poate că ceilalţi erau criminali care erau trimişi la Roma pentru a fi executaţi. Mulţi dintre ei vor deveni gladiatori şi vor ajunge hrana animalelor sălbatice.

În vremea aceea, exista un flux continuu de oameni care veneau din toate colţurile imperiului şi care ajungeau să fie folosiţi pentru satisfacerea acestui viciu public în Roma. Aceşti prizonieri nu mai aveau absolut nici o nădejde. Lui Pavel i s-a oferit prilejul de a aduce Evanghelia speranţei şi la acest grup de oameni. Vă amintiţi că Domnul Isus Hristos a spus că El a venit pentru a-i elibera pe cei ţinuţi prizonieri – eliberare spirituală, de păcate şi de vină.

Acest sutaş pe nume Iuliu era un om foarte curtenitor, aşa cum vom vedea ceva mai încolo.

v.2  Ne-am suit într’o corabie dela Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

Şi de data aceasta o hartă vă va fi de mare ajutor. Veţi observa că vasul înaintează  de-a lungul coastei Israelului. Cu alte cuvinte, corabia nu navighează direct în largul mării din punctul de plecare pentru a ajunge direct la Roma. Vasul înainta aproape de ţărm, de-a lungul coastei Israelului.

v.3  A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.

 

Sidonul este un loc cunoscut deja de noi. Tirul şi Sidonul sunt pe coasta Feniciei în ceea ce acum este Libanul.

Observaţi câtă libertate îi este acordată apostolului Pavel. Eu cred că avem de-a face cu un ofiţer roman în inima căruia începuse să lucreze Evanghelia predicată de Pavel. El se poartă cu mare amabilitate cu apostolul Pavel. Până şi marele apostol Pavel avea nevoie de părtăşia şi de înviorarea adusă de fraţii creştini. Nici unul dintre noi nu este imun la aşa ceva. Avem nevoie de înţelegere şi de încurajarea celor din jur.

v.4  După ce am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentrucă vînturile erau potrivnice.

Aceasta înseamnă că au ajuns la sud de Cipru pentru că probabil dăduseră de vânturile din nord.

v.5  După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

Noi l-am mai însoţit pe apostolul Pavel în aceste ape. Corabia navighează acum de-a lungul coastei sudice a Asiei Mici, ţinându-se aproape de ţărm.

v.6  Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

Dacă verificaţi pe hartă, veţi vedea că Mira este un punct de tranzit. Aici  au schimbat corabia. Sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, ceea ce înseamnă că venea din nordul Africii şi se îndrepta spre Italia.

v.7  Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vîntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

v.8  De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit ,,Limanuri bune“, de care era aproape cetatea Lasea.

Corabia se îndrepta spre insula Creta. Se pare însă că întâmpinau mari dificultăţi. Vânturile potrivnice erau mari obstacole pentru vasele din vremea aceea. Au trecut prin partea de sud a insulei Creta şi au ajuns la Lasea.

v.9  Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentrucă trecuse chiar şi vremea ,,postului“. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,

Aceasta înseamnă că era târziu şi că se apropia iarna. Echipajul sperase să ajungă la Roma înainte de sezonul furtunilor. Este interesant de remarcat faptul că Pavel are aici o poziţie de ascendenţă morală. Când navigatul a devenit periculos, Pavel le-a atras atenţia.

v.10  şi le-a zis: ,,Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.

Este uşor de înţeles poziţia sutaşului. La urma urmei, căpitanul vasului trebuie să ştie mai multe despre navigaţie decât Pavel.

Pavel este pus la încercare aici. El îşi afirmă o poziţie clară şi face o sugestie care, aşa cum se va vedea, ar fi trebuit urmată. Superioritatea spirituală a lui Pavel este evidentă în aceste momente. Nu este nici urmă de confuzie în viaţa lui Pavel, nici nesiguranţă, nici frustrare. El are un mare echilibru sufletesc. Pavel ştia încotro merge. Putem observa aceste calităţi în purtarea lui pe tot parcursul acestei călătorii. Pavel şi-a trăit viaţa ca un om în strânsă legătură cu Dumnezeu.

v.12  Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Creta este o insulă la o oarecare distanţă de coasta Asiei Mici şi de coasta Greciei. Este cea mai mare insulă şi are câteva porturi foarte bune.

Evenimentele ulterioare vor arăta că Pavel a avut dreptate. În această călătorie, căpitanul, soldaţii şi marinarii se bazau pe speculaţii omeneşti. Pavel căuta călăuzirea lui Dumnezeu.

v.13  Începuse să sufle un vînt uşor de miazăzi; şi, ca unii cari se credeau stăpîni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Pentru ei, călătoria avansa pe baza supoziţiilor lor. Vântul din sud a suflat blând şi eu au presupus că pot porni. Căpitanul era un om care se baza pe propria persoană şi pe înţelepciunea oamenilor. Pavel căuta sfatul lui Dumnezeu. Mai târziu, Pavel va spune: “am încredere în Dumnezeu” (v. 25).

Viaţa este ca o mare şi vieţile noastre sunt asemenea unor bărci. Putem să ne conducem barca bazându-ne pe supoziţii omeneşti, dacă aceasta este alegerea noastră. Dar va veni furtuna, dragul meu prieten. Tragedia este că, până şi în mijlocul haosului acestei lumi, în confuzie şi întuneric, omul continuă să ghicească următorul pas, în loc să caute sfatul lui Dumnezeu. Există mii de planuri omeneşti de construire a unei lumi mai bune. Şi totuşi, oriunde am privi nu vedem decât eşec. Este nevoie de oameni care-L cunosc pe Dumnezeu.

Gladstone a spus: “Un mare om de stat are următoarea calitate distinctivă: el ştie care este direcţia lui Dumnezeu pentru următorii cincizeci de ani.”  Nu prea sunt astfel de oameni în zilele noastre.

v.14  Dar nu după multă vreme, s’a deslănţuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.

Ce este Eurachilon sau Euroclydon?

Vă spuneam că doctorul Luca foloseşte un termen tehnic din domeniul navigaţiei des folosit în vremea aceea. Este un vând de la nord-est. Aceasta înseamnă că furtuna venea din Europa. Era iarnă, era sezonul furtunilor şi Luca spune  aici  că era un vânt furtunos. Pavel şi corabia în care se afla sunt prinşi în acest vârtej.

Să ne oprim puţin aici pentru că vreau să vă atrag atenţia asupra unui lucru foarte interesant. Vă amintiţi că, pe când se afla în Efes (aceea fiind o perioadă de triumf pentru Evanghelie), Pavel şi-a exprimat dorinţa arzătoare de a merge la Roma. Inima sa tânjea după acest loc. “După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. ‘După ce voi merge acolo’, îşi zicea el, ‘trebuie să văd şi Roma’” (Fapte 19:21). Ceasul întunericului a venit pentru Pavel în Ierusalim. Părea că apostolul nu va mai apuca să vadă Roma. În acel ceas de întuneric, deznădejde şi înfrângere, Dumnezeu i-a apărut şi l-a asigurat că va ajunge la Roma. “În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: ‘Îndrăzneşte, Pavele: căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma’” (Fapte 23:11). Domnul  l-a asigurat pe apostolul Pavel că va ajunge la Roma. Deci, în ciuda a ceea ce se întâmpla, el avea o promisiune pe care se baza.

v.15  Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vîntului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

v.16  Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mîna pe luntre.

v.17  După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pînzele în jos. Astfel s’au lăsat mînaţi de vînt.

v.18  Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

Corabia se află acum în largul Mării Mediterane fiind împinsă de vânt la vest de insula Creta. Erau cât pe-aci să fie striviţi la contactul cu o insulă mică numită Clauda, care se află la sud de Creta. Au fost nevoiţi să lase corabia în voia vântului. Încărcătura a fost aruncată peste bord pentru a uşura corabia.

v.19  şi a treia zi, noi, cu mînile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

Corabia a fost golită de toate greutăţile care îi puteau îngreuna mersul.

v.20  Soarele şi stelele nu s’au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Furtuna era îngrozitoare, atât de puternică încât oamenii nici nu au crezut că vor mai scăpa cu viaţă. În această furtună s-a făcut auzit glasul Domnului prin gura lui Pavel.

După paisprezece zile de vânt puternic şi valuri uriaşe toţi cei de pe corabie credeau că le-a venit sfârşitul. Dar Domnul i-a apărut lui Pavel şi l-a asigurat din nou că va ajunge la Roma. Cu această siguranţă a îndrăznit Pavel să se ridice în mijlocul oamenilor şi să le vorbească.

v.21  Oamenii nu mîncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s’a sculat în mijlocul lor, şi a zis: ,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

v.22  Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentrucă nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.

v.23   Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s’a arătat azi noapte,

v.24  şi mi-a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.“

v.25  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s’a spus.

v.26  Dar trebuie să dăm peste un ostrov.“

Acestea au fost cuvinte încurajatoare pentru toţi cei de pe corabia aceea. De fapt, era singurul lucru de care se puteau agăţa. Observaţi mărturia frumoasă a apostolului Pavel: “al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc” – aşa vorbeşte el despre Dumnezeu. “Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voia bună… am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus”.

Lui Pavel i-a fost descoperit faptul că vor fi aruncaţi pe o insulă. Vom afla puţin mai târziu că era vorba despre Malta, la sud de Sicilia. După cum vedeţi, ei au călătorit ceva de la insula Creta, pe Mediterana, până au ajuns la Malta.

v.27  În noaptea a patrusprezecea, pe cînd eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.

Marea Adriatică se întinde între Italia şi Macedonia sau Grecia. Se pare că au fost împinşi de furtună în sus şi în jos pe Marea Adriatică, între insula Creta şi Sicilia. După paisprezece zile şi nopţi petrecute în largul mării, corabia se apropie de uscat.

v.28  Au măsurat adîncimea apei, şi au găsit douăzeci de stînjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece stînjeni.

v.29  De teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore înspre cîrma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.

Măsurătorile arătau că se apropiau din ce în ce mai mult de uscat.

Aş dori să spun aici că am auzit multe predici pe tema celor patru ancore, în care acestea erau numite în cele mai diverse feluri. Să nu cădem însă în capcana spiritualizării forţate a unui lucru care este cât se poate de real şi de practic. Aceşti oameni se aflau pe o corabie şi se apropiau de uscat. Pentru că vroiau să nu fie loviţi de stânci, au aruncat patru ancore. Era nevoie de toate patru dacă vroiau să fie ţinuţi bine. Dacă încercaţi să acordaţi un înţeles spiritual şi să vă imaginaţi câte de câte ancore este nevoie să vă ţină pe voi sau pe mine, părerea mea este că nu aceasta este intenţia Cuvântului lui Dumnezeu aici.

v.30  Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, supt cuvînt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei,

v.31  Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: ,,Dacă oamenii aceştia nu vor rămînea în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.“

Echipajul încerca să abandoneze corabia. Ei se făceau că aruncă ancorele, când de fapt vroiau să fugă. Ei părăseau vasul care se scufundă aşa cum fac şobolanii.

Pavel îi spune căpitanului că vor fi în siguranţă numai dacă toţi rămân la bord. El îşi pusese încrederea în Dumnezeu. Cât de bine este să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu îi spusese lui Pavel că el şi ceilalţi oameni vor fi salvaţi. Dar nu puteau fi salvaţi aşa cum vroiau ei, ci aşa cum avea Dumnezeu de gând. Voia lui Dumnezeu era ca ei să rămână pe corabie. Oamenii aceia erau puşi în faţa unei alegeri: fie credeau şi Îl lăsau pe Dumnezeu să lucreze, fie nu credeau şi se ocupau ei înşişi de rezolvarea problemei. Pavel  le-a spus că el are încredere în Dumnezeu. De asemenea, el îi convinge că dacă vor să fie salvaţi trebuie să rămână pe corabie.

v.32  Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos.

Pavel l-a informat pe sutaş. Acesta începe să asculte de Pavel acum. El dă ordinul şi soldaţii lui taie funiile bărcii de salvare, aşa că acum toţi rămân pe corabie.

v.33  Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănînce, şi a zis: ,,Astăzi sînt patrusprezece zile, decînd staţi mereu de veghe, şi n’aţi luat nimic de mîncare în gură.

v.34  Deaceea vă rog să mîncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.“

Ştiţi foarte bine că paisprezece zile de post pot slăbi şi omul cel mai puternic. Acum Pavel îi îndeamnă pe toţi să mănânce. S-ar părea că toţi postiseră. Păgânii postiseră pentru că erau înfricoşaţi de moarte. Dacă Pavel şi creştinii au postit, ei au făcut acest lucru pentru Domnul. Acum, când se află aproape de ţărm, ei aveau nevoie de hrană pentru a căpăta puteri. Pavel dă oamenilor un sfat de mare bun simţ.

În lucrarea creştină noi avem nevoie de un bun simţ pe care Dumnezeu Se aşteaptă să-l folosim. Mulţi fac lucruri nesăbuite şi spun că s-au încrezut în Domnul. El ne-a dat acest bun simţ pentru ca noi să-l folosim în lucrarea Lui.

Doresc să las acum în suspans continuarea aventurii de care are parte Pavel în drumul său către Roma.

Dragii mei, ce lecţie minunată de trăire creştină, indiferent de circumstanţe avem aici. Fie ca noi toţi să dăm dovadă de aceeaşi consecvenţă în trăirea după voia lui Dumnezeu, indiferent de locul în care ne aflăm şi de cine este în jurul nostru.