tinerar Biblic Ep.0143 – Levitic cap. 1:1- 4 Introducere

 

Rezumat

·         Ritualul pentru arderea de tot.

·         Motivul arderii de tot.

·         Legea arderii de tot.

 

Dragi ascultători, am văzut importanta jertfei arderii de tot. Ea era cea mai veche jertfă adusă de oameni. Încă de la început Dumnezeu a vrut să îndrepte privirea oamenilor către Domnul Isus Hristos şi către jertfa pe care el o va face pentru ispăşirea păcatelor întregii omeniri.

Am spus aceasta pentru că spre aceasta indică jertfa arderii de tot.

Cu privire la modul în care trebuia adusă această jertfă ne-am lămurit cu privire la animalele care puteau fi prezentate pentru jertfă, locul unde era adusă ea şi ce trebuia să facă cel care aducea jertfa.

Astfel, nu puteau fi aduse ca jertfă animale sălbatice, nu puteau fi aduse ca jertfă animale din vânat, nu puteau fi aduse ca jertfă animale carnivore. Animalele acceptate ca jertfă erau cele care proveneau din turme sau cireadă, animale fără cusur, cele mai bune exemplare pe care le poseda cineva.

În altă ordine de idei, jertfa trebuia adusă într-un loc public, la cortul Întâlnirii. Păcătosul trebuia să aducă animalul de jertfă la uşa cortului. Aici el era văzut de cei din jur.

Dragul meu, păcatul este public şi la fel trebuie să fie şi pocăinţa. Am auzit nenumăraţi oameni care spun că pocăinţa este o problemă care îi priveşte doar pe ei şi nimeni nu trebuie să se amestece. Eu sunt cu totul de acord cu acest lucru. Pocăinţa este o problemă personală, numai că şi cei din jur trebui să vadă şi să recunoască această pocăinţă.

Apoi, omul, atunci când aducea animalul de jertfă, trebuia să-şi pună mâinile pe capul animalului. În felul acesta el recunoştea că transfera asupra acelui animal păcatul său.

Dragii mei, păcatul duce la moarte. Dumnezeu a acceptat un înlocuitor pentru noi oamenii, pentru ca noi să trăim. Este însă nevoie ca noi să credem că el a purtat păcatele noastre. Animalul trebui atins, era transferul, desemnarea, Domnul Isus trebui să atins prin credinţa noastră.

Cam aici am ajuns dragi ascultători în peregrinarea  noastră prin acest prim capitol din cartea Levitic. Suntem la versetul 5 al capitolului 1, verset care ne sună astfel:

v.5  Să junghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sîngele, şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul dela uşa cortului întîlnirii.

Să continuăm cu  ritualul pentru arderea de tot. După ce era ales animalul adecvat pentru jertfă, păcătosul aducea victima  la intrarea în cortul întâlnirii, unde era întâmpinat de un preot. Păcătosul însuşi tăia animalul-victimă.  În felul acesta el însuşi înţelegea ce implica păcatul său.  “Plata păcatului este moartea…” este ceea ce spune Pavel romanilor. Aici, cel nevinovat moare pentru cel vinovat. La fel, “Hristos a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi…” spune Petru. (1 Petru 3:18).

Păcatele noastre L-au condamnat la moarte pe Isus Hristos. Ca să personalizăm puţin, păcatul meu este răspunzător pentru moartea lui Hristos; păcatul tău este răspunzător pentru moartea lui Hristos. Mă oboseşte discuţia pe care o aud adesea între unii oameni despre cine poartă răspunderea pentru moartea lui Hristos. Ei dau vina ba pe conducătorii religioşi din vremea aceea, ba pe Israel, ba pe romani. Dragi prieteni, aceşti oameni pot să se certe cât vor; adevărul este dacă eu nu aş fi fost păcătos, dacă voi nu aţi fi fost păcătoşi, nimeni nu L-ar fi condamnat pe Isus la moarte!

Dar să ne întoarcem la animalul de jertfă. Fiecare animal adus ca jertfă trebuia să fie înjunghiat. Omul păcătos sau preoţii, acţionând în numele poporului Israel, făceau acest lucru. Nu exista iertare fără sângele vărsat de victimă. Astăzi, numai sângele lui Hristos poate face curăţire de păcat. După înjunghierea victimei, preotul îşi asuma rolul şi stropea pe altar cu sânge de jur împrejur. Sângele reprezenta viaţa şi prin stropire era prezentat înaintea lui Dumnezeu.

v.6  Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să-l taie în bucăţi.

v.7  Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc.

v.8  Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.

v.9  Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Totul trebuia făcut decent şi în ordine. Dumnezeu nu este autorul confuziei. Animalul jertfit trebuia tăiat în bucăţi, pentru a fi expus şi pentru a fi mistuit mai uşor de foc.

În aceeaşi manieră, aşa cum animalul era desfăcut în bucăţi,  viaţa interioară a Domnului Isus a fost inspectată de toată lumea vreme de peste 1900 de ani. El a fost examinat, cercetat mai mult decât orice alt om. A iscat mai multe dezacorduri, mai multe controverse decât orice altă persoană din istoria omenirii. Acest lucru este la fel de adevărat acum ca şi atunci. El încă mai întreabă şi astăzi: “Cine spun oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Există tot felul de păreri astăzi, unele din ele chiar frizând blasfemia. Cu toate acestea, la fel de adevărat este că El continuă să fie “sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”. Isus Hristos, care a fost sub lupa cercetătorilor atâta vreme, rămâne Cel vrednic de iubit.

v.10 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.

v.11  Să-l junghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să-i stropească sîngele pe altar de jur împrejur.

v.12  El să-l taie în bucăţi; şi preotul să le pună, împreună cu capul şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar.

v.13  Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate, şi să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Observaţi încă o dată că jertfa este tăiată în bucăţi şi este expusă pentru a fi văzută.

Focul trebuia folosit pe altar. Focul nu reprezintă neapărat iadul, răzbunarea sau mânia. Nu sunt de acord cu cei care susţin exclusiv acest punct de vedere. Focul nu a reprezentat nici unul din aceste lucruri în rugul aprins. Adesea focul reprezintă energia purificatoare şi puterea fără margini a lui Dumnezeu. Iată ce spune Dumnezeu prin intermediul lui Maleahi: “El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite” (Maleahi 3:3). Focul este energia invincibilă a lui Dumnezeu care uneori distruge, uneori curăţeşte, iar alteori mistuie. Natura obiectului determină procesul în care va fi implicat focul.

Aici, în cazul arderii de tot, focul vorbeşte despre angajamentul, devotamentul total al lui Hristos faţă de Dumnezeu. Este o consacrare absolută. Acest lucru este esenţial şi astăzi, dacă vrem să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu în duh şi adevăr. “Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos” (Deuterenom 4:24).

Dragi prieteni, nu puteţi să vă jucaţi de-a v-aţi ascunselea şi să ajungeţi prea departe, încercând să-L păcăliţi pe Dumnezeu. În creştinismul de astăzi există foarte mult fals. Vreau să vă spun cu toată convingerea, dar şi cu blândeţe, următorul lucru: nu-I slujiţi lui Dumnezeu dacă nu-L lăsaţi pe Dumnezeu să vă curăţească, să vă purifice viaţa. Uităm astăzi că Dumnezeu cere sfinţenie. Cât de mare este nevoia de sfinţenie în biserică şi în viaţa fiecăruia dintre noi!

v.14  Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel.

v.15  Preotul să aducă pasărea pe altar; să-i despice capul cu unghia, şi s’o ardă pe altar, iar sîngele să i se scurgă pe un perete al altarului.

v.16  Să scoată guşa cu penele ei, şi s’o arunce lîngă altar, spre răsărit, în locul unde se strînge cenuşa.

Sărăcia nu este o scuză pentru a nu aduce o jertfă lui Dumnezeu. Animalul putea fi înlocuit cu o pasăre. Oricine putea avea o pasăre. Aţi remarcat că atunci când S-a născut Domnul nostru părinţii Lui au adus ca jertfă două turturele? Părinţii Lui erau săraci şi El S-a născut în sărăcie dar aceasta  nu i-a împiedicat să recunoască păcatele lor şi să vină pentru iertare la Dumnezeu.

Dar iată că am ajuns acum şi la motivul jertfei. Am amintit deja care este principalul motiv al acestei jertfe, dar să ne apropiem de detaliile lui:

v.17  Să-i frîngă aripile, fără să le deslipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Acesta este al treilea verset în care este menţionată expresia: “de un miros plăcut Domnului”. Este clar că acesta era motivul aducerii acestei jertfe. Este ceea ce vede Dumnezeu în Hristos este ceea ce satisface dreptatea lui Dumnezeu.

Am mai spus şi cu alte ocazii, că spre deosebire de noi oamenii, pentru Dumnezeu dreptatea nu este un hobby, nu este nici opţională ci este natura Lui.

Pentru noi iertarea este o opţiune. Dacă vrem iertăm dacă nu, nu! Pentru Dumnezeu nu  este atât de simplu. Pentru că este un Dumnezeu iubitor, El vrea să ierte, numai că trebuie satisfăcută şi dreptatea Sa. Cum putea atunci Dumnezeu ierta şi să fie şi drept în acelaşi timp?

Poate vă întrebaţi, dar faţă de cine să fie drept? Din noi ne deosebim noi oamenii. Noi manifestăm dreptatea în comparaţie cu cei din jurul nostru. Nu este la fel cu Dumnezeu. El este drept faţă de Sine. Dreptatea lui nu este nici ea o opţiune sau determinată de altcineva.

Cred că şi noi trebuie să învăţăm din aceste aspecte. În ceea ce priveşte dreptatea, Dumnezeu ne îndeamnă să iubim dreptatea. Iată ce  spune El în Mica:

v.8  ,,Ţi s’a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?“

Dreptatea este o cerinţă a lui Dumnezeu. Din păcate cei mai mulţi o consideră o opţiune determinată de circumstanţe. Să nu uităm că noi suntem copii lui Dumnezeu şi trebuie să fim asemenea tatălui nostru. Trebui să facem din dreptate o manifestare a naturii noastre şi nimic să nu stea în calea ei.

Observaţi însă că şi de la noi aşteaptă Dumnezeu să iubim mila. Este ceea ce a făcut El dragii prieteni. El a făcut şi dreptate, dar a fost şi prin de milă. Dreptatea cerea ca păcătosul să moară. Dragostea lui cerea o soluţie. Soluţia a fost găsită. Dumnezeu s-a întrupat în Domnul Isus şi a murit pentru păcatul nostru.

Daţi-mi voie să vă spun o întâmplare care reflectă foarte bine ceea ce a făcut Dumnezeu. Pentru unii se poate să fie o repetarea a ei, dar ea ne ajută să înţelegem şi mai bine ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi.

Se spune că era un judecător  vestit pentru înţelepciunea şi dreptatea lui. Nu era un caz pe care să nu-l rezolve, dar nu era un caz unde să nu facă dreptate.

Într-una din zile însă mama lui a comis o ilegalitate şi a fost adusă la judecată. Cazul a stârnit curiozitatea multora. Oamenii erau curioşi că vadă ce va face judecătorul acum. Spuneau unii că dacă nu va judeca cu dreptate însemna că era totuşi un judecător părtinitor. Alţii spuneau că dacă o va pedepsi pe propria mamă este un om fără inimă şi fără respect. Situaţia era tensionată, oamenii erau curioşi să vadă ce va face judecătorul.

A venit şi ziua procesului. Sala de judecată era plină de oameni curioşi să vadă ce o să se întâmple. Judecătorul a venit în sală, s-a aşezat pe scaunul de judecată, a judecat procesul şi în cele din urmă trebuia să pronunţe sentinţa. Toată lumea aştepta cu sufletul la gură. Ce o să facă acum, se întreba lumea prezentă?

Atunci, judecătorul se ridică în picioare şi pronunţă sentinţa. Femeia era vinovată şi trebuia să suporte maximum de pedeapsa, o sută de lovituri de bici. Lumea din sală a început să murmure. “Ce om fără inimă!” Spuneau ei. Mama lui o să moară.! Într-adevăr, ea era în vârstă şi slabă şi cu siguranţă nu ar fi rezistat acelei pedepse.

Dar, ceva neobişnuit de întâmpla chiar în ochii lor. Judecătorul s-a ridicat de pe scaunul de judecată, şi-a dat jos roba de judecător, şi a spus: “Mama mea nu poate suporta această pedeapsă, de aceea am să i-ai pedeapsa asupra mea şi voi primi ei loviturile cuvenite ei.” Lumea a plecat în tăcere. Judecătorul a fost şi drept şi avea şi inimă.

Dragi prieteni, aceasta este ceea ce a făcut şi Dumnezeu. El trebuia să împlinească şi dreptatea dar trebuia să arate şi dragostea.

Din această cauză a venit aici pe pământ, întrupându-se în Domnul Isus Hristos şi a murit pentru noi, adică pentru mine şi pentru tine dragul meu ascultător.

Acesta este motivul jertfei arderii de tot. Ea îl portretiza pe Hristos care a fost jertfit în întregime pentru păcatele noastre.

Să vorbim puţin şi despre legea arderii de tot. Ea se găseşte în capitolul 6 din Levitic, între versetele 8 şi 13.

Jertfele de dimineaţă şi de seară erau arderi de tot aduse de Aaron şi de preoţi pentru poporul lui Dumnezeu aşa cum sunt explicate în cartea Exodul 29:38-46. Este vorba de aşa-numita ardere de tot necurmată.

Hristos trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi. Această idee este exprimată cât se poate de frumos într-un vechi “Ordin pentru vizitarea bolnavilor” atribuit lui Anselm de Canterbury, în care este scris: “preotul îi va spune bolnavului: Crezi tu că nu poţi fi mântuit decât prin moartea lui Hristos? Bolnavul răspunde “da”. Atunci să i se spună: Să locuiască sufletul tău în tine; pune-ţi toată încrederea în această moarte şi numai în ea; acoperă-te numai cu ea… Şi dacă Dumnezeu te va judeca, să spui: Doamne! Aşez moartea Domnului Isus Hristos între mine şi judecata Ta; altfel nu voi intra în judecată cu Tine.

“Şi dacă El îţi va spune că eşti un păcătos, să spui: pun moartea Domnului nostru Isus Hristos între mine şi păcatele mele. Şi dacă îţi spune Dumnezeu că meriţi osânda, să spui: Doamne! Pun moartea Domnului Isus Hristos între Tine şi păcatele mele; şi aduc meritele Lui în numele meu, merite pe care ar fi trebuit să le am, şi nu le am.”

Şi aceluia dintre noi care ar vorbi aşa, lui îi vorbeşte făgăduinţa din umbra cortului întâlnirii: ‘Acest Hristos, Mielul lui Dumnezeu, adevărata Ardere de tot, va fi primit pentru tine, ca să facă ispăşire pentru tine!’”

Aceasta este legea arderii de tot. Dumnezeu este mulţumit de Isus şi pe noi ne vede în Hristos. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este mulţumit cu noi, prin Hristos. “Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3:21-24).

Dragul meu prieten, ai tu jertfa lui Hristos între tine şi păcatele tale? A fost vărsat sângele Său pentru ca tu să trăieşti? Ai crezut în El astăzi? Dumnezeu vede în Hristos singura Cale prin care El poate fi mulţumit pentru ispăşirea păcatelor tale. L-ai văzut şi tu la fel? Nu cumva încerci în continuare să-ţi aduci eul egoist şi jalnic şi bunătatea ta firavă ca jertfă înaintea lui Dumnezeu? Dumnezeu nu va primi aşa ceva. El primeşte numai ceea ce a făcut Isus Hristos pentru tine şi ia drept neprihănire a ta neprihănirea lui Hristos.

Încrede-te în El chiar astăzi şi vei trăi!