Sărbătorile Pascale

Să ne amintim de evenimentele de Florii și de Paște pe care urmează să le sărbătorim.
TWR România vă invită să ascultați episoadele de teatru radiofonic pe această temă din serialul Aventuri în lumea Bibliei.

A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.” Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.

(Ioan 12:12-16)

Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”

(Matei 28:5-7)

Pentru a comanda întreaga serie Aventuri în lumea Bibliei accesați acest link.