Itinerar Biblic – Episodul 541 – GALATENI 3:8 –17

 

Dragi prieteni, revenim la epistola apostolului Pavel către Galateni, acolo unde Pavel îl dă drept exemplu pe Avraam.

Vă aduceţi aminte de context. Pavel încearcă să-i facă pe credincioşii din Galatia să înţeleagă că cei care le propuneau Legea drept cale spre mântuire nu o făceau în mod corect.

După ce face apel la experienţa proprie, le aduce aminte chiar de experienţa convertirii lor. Dar apoi, după acestea le spune parcă: Dacă tot vreţi să vă apropiaţi de evrei, vă dau un exemplu chiar din istoria lor. Pentru acest exemplu îl alege pe Avraam care a fost considerat neprihănit, sau îndreptăţit, pentru că l-a crezut pe Dumnezeu, adică a crezut promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu.

De fapt aici am rămas, la versetul 8 al celui de al 3-lea capitol. Pavel nu a folosit acest exemplu numai pentru a le arăta ceea ce s-a întâmplat cu un evreu. El le-a prezentat un exemplu care are legătură cu toate neamurile, adică şi cu ei Galatenii, neevrei.

Deci, versetul 8:

v.8  Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ,,Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.„

Ştiţi că Evanghelie înseamnă “Veste bună!” Deci Pavel afirmă aici că Dumnezeu i-a vestit lui Avraam evanghelia. Când a făcut Dumnezeu acest lucru? Ei bine, prima ilustraţie pe care Pavel o foloseşte este din prima parte a vieţii lui Avraam.  Acum, Pavel se referă la un incident din ultima parte a vieţii lui Avraam, incident care este relatat în capitolul 22 din cartea Geneza. Este o întâmplare ce are loc după momentul în care Avraam l-a adus pe Isaac drept jertfă pe altar. Am spus – l-a adus – pentru că în inima lui şi în ochii lui Dumnezeu Isaac a fost jertfit. Aceasta a fost o demonstraţie a credinţei lui Avraam. De fapt a fost mai mult decât o demonstraţie a credinţei lui în Dumnezeu. A fost şi o demonstraţie a credinţei lui Avraam că Dumnezeu îl va învia pe Isaac din morţi. Cel puţin aceasta este ceea ce aflăm din Epistola către Evrei, capitolul 11. Acum, observaţi, vă rog, răspunsul pe care Dumnezeu îl dă lui Avraam faţă de acest act de credinţă.

v.15  Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,

v.16  şi a zis: ,,Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n’ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

v.17  te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

v.18  Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!„ Geneza 22:15-18

După mine acesta este momentul în care Dumnezeu i-a predicat lui Avraam Evanghelia. Aceasta pentru că jertfirea lui Isaac este una dintre cele mai frumoase imagini prevestitoare a jertfei Domnului Isus.

Numai că vedeţi, chiar dacă Dumnezeu l-a cruţat pe fiul lui Avraam, El nu l-a cruţat pe propriul Său fiu, ci l-a dat pentru noi toţi.

Lucrul deosebit de important pe care Pavel doreşte ca noi toţi să-l vedem în viaţa lui Avraam este că el a ascultat de glasul lui Dumnezeu. Avraam a fost dispus să-l ofere pe fiul său ca jertfă atunci când Dumnezeu a spus acest lucru. Atunci când Dumnezeu i-a spus să se oprească, el s-a oprit. Avraam a ascultat de vocea lui Dumnezeu. Prin acţiunile sale el a demonstrat credinţa sa în Dumnezeu. Apoi, el a ascultat pentru că el l-a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta a fost considerat suficient de Dumnezeu pentru a-l considera pe Avraam drept un om neprihănit.

Unii oameni sunt deranjaţi de faptul că, li se pare lor, există o anumită contradicţie între ceea ce spune Pavel despre Avraam şi ceea ce spune Iacov. Pavel spune că Avraam a fost îndreptăţit prin credinţă. Iacov spune: Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Avraam, părintele nostru, n’a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?”

Oricum, Iacov merge mai departe şi spune: 22  Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.

Jan Calvin a spus următorul lucru: “ Credinţa singură mântuieşte, dar credinţa care duce la mântuire nu este singură!” Cu alte cuvinte, acea credinţă care conduce la mântuire este acea credinţă dinamică, vitală care determină acţiunile concrete ale credinţei. Sper că înţelegeţi deci că Iacov, nu vorbeşte despre faptele legii care aduc mântuire.  Această idee a susţinerii mânuirii prin fapte este un fel de pune carul înaintea boilor. De fapt, unii pun chiar boii în car şi se aşteaptă să meargă.

Este important să vedem acest fapt al credinţei care determină acţiunile noastre, lucru care s-a întâmplat şi în viaţa lui Avraam.

Dragii mei, Dumnezeu ne vede şi ne cunoaşte inimile, mai bine chiar decât o facem noi înşine. El ştie foarte bine dacă noi am acceptat ca Domnul să fie Mântuitorul sau nu. El ştie dacă avem o credinţă veritabilă sau nu. Deci, de ce să nu fie veritabilă? Vedeţi, puteţi înşela preotul, îi puteţi înşela pe cei din jur, dar nu-L puteţi înşela pe Dumnezeu. Noi nu avem nevoie de prefăcătorie. Domnul nostru este viu, este izbăvitorul nostru… deci, nu avem nevoie de altceva. Avem nevoie doar de o credinţă vie, dinamică, care să producă fapte pe măsura ei.

Acum, pentru că tot l-am citat pe Iacov şi mă refer la acest al doilea capitol al epistolei sale, aş vrea să vă spun că o lectură atentă a acestui capitol ne arată că istoria lui Avraam a fost folosită de Iacov, pentru a arăta că o credinţă fără fapte este de fapt o credinţă moartă. Adică o credinţă care nu are corespondent în plan practic este o credinţă moartă.

De asemenea, nu acest pasaj din Galateni reflectă afirmaţia că Avraam a fost considerat neprihănit prin credinţă. Pavel spune că este suficientă credinţa pentru a fi considerat neprihănit şi  foloseşte exemplul lui Avraam  evocat în capitolul 15 din cartea Geneza. Iacov spune că fără fapte, credinţa este moartă şi exemplifică acest fapt cu episodul din viaţa lui Avraam, episod prezentat în capitolul 22 din cartea Geneza. Dacă Avraam s-ar fi răzvrătit în episodul din geneza capitolul 22, atunci ar fi fost clar pentru toată lumea că Avraam nu a avut o credinţă adevărată. Dar, Dumnezeu ştia încă din episodul relatat în capitolul 15 cum este credinţa lui Avraam. Ştia că este o credinţă adevărată.

Lucrările, faptele despre care vorbeşte Iacov, nu sunt, în cele din urmă fapte ale legii. Legea nu a fost dată lui Avraam. Trebuie să recunoaştem acest lucru. În versetul 23 din acelaşi capitol al epistolei sale, Iacov spune:23  Astfel s’a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s’a socotit ca neprihănire„; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.„  Interesant nu? Şi Iacov se întoarce la referinţa din Geneza chiar cea citată de Pavel.  Şi ţineţi cont, vorbeşte despre un moment din partea de început a vieţii lui Avraam. Pavel a spus că acea a fost baza pe care Dumnezeu a clădit mai departe, pentru ca în cele din urmă să-i vestească lui Avraam Evanghelia.

Deci, după mine, nu există nici o contradicţie între cele două pasaje. Dacă le vom studia cu atenţie, vom vedea acest lucru. Atât Pavel cât şi Iacov vorbesc despre acelaşi lucru. Singura diferenţă între ei ar fi că unul se uită la începutul vieţii de credinţă, pe când celălalt se uită la finalul ei. Unul se uită la rădăcina credinţei, iar celălalt se uită la fructele ei. Rădăcina credinţei spune: Numai credinţa te mântuieşte!  Partea  a doua spune, “ Credinţa adevărată este aceeea care se concretizează în fapte!

Dar să mergem mai departe la versetul

v.9  Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sînt binecuvîntaţi împreună cu Avraam cel credincios.

 

Să ştiţi că Dumnezeu nu a schimbat nimic din planul Său cu privire la mântuirea şi binecuvântarea noastră. Avraam a fost binecuvântat prin credinţă și să nu credeţi că noi vom fi binecuvântaţi altfel. Lucrul pe care Dumnezeu îl cere de la omul păcătos este să creadă. Nimic mai mult! Tot ceea ce ne cere Dumnezeu, este să credem, dragi ascultători. El a făcut restul. El a făcut tot ce este nevoie.

v.10  Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.„

Cuvântul care mie mi se pare important de remarcat este stăruieşte. Cred că orice copil al lui Dumnezeu a avut cel puţin o zi în care toate lucrurile i-au mers bine, s-a trezit dimineaţa cântând… ce mai, mare bucurie. În acea zi ai spus probabil: “Uite că Dumnezeu a răsplătit ceea ce am făcut eu!” Hm! Aţi reţinut cum sună versetul? “ Blestemat este oricine nu stăruieşte în a împlini toate lucrurile legii. Ei? Ce spune de aceasta? Credeţi că este unul pe acest pământ care să poată spune că el ţine toate poruncile, toate legile, în fiecare clipă a vieţii sale? Nu 50%, nici 70%… nici, 99,9%. Cuvântul lui Dumnezeu este cât se poate de clar. Este vorba despre 100%.

Dragul meu, dacă eşti om, şi nu mă îndoiesc de acest lucru, atunci aşa ceva nu se poate. Nu se poate să ţii legea 100%. Şi dacă nu o ţii 100%, cuvântul lui Dumnezeu spune că aceasta atrage după sine blestemul.

În momentul în care ai lăsat legea, ai încălcat una dintre ele, legea te condamnă. Aceasta este natura ei. Nu se poate altfel.

Ştiu un bun predicator care mai mereu spune: Aleluia! Slavă lui Dumnezeu! Cineva care l-a auzit de mai multe multe ori spunând acest lucru s-a dus şi a întrebat-o pe soţia pastorului: Tot timpul spune aşa, soţul dvs? Nu, a fost răspunsul! Mai are şi el zile mai rele!

În cele din urmă, nu avem cu toţii şi zile mai rele? Sigur că avem! Numai că situaţia este diferită! Domnul nostru Isus înţelege acest lucru. El vine lângă noi să ne mângâie şi să ne încurajeze, nu să ne condamne. Este o diferenţă!

Să presupunem că nu am încălcat nici o prevedere legală, indiferent de importanţa ei timp de treizeci de ani.  Credeţi că va veni cineva să-mi ridice un monument? Sau credeţi că vor veni să-mi dea vreo medalie?

Dar dacă aş lua ceva ce nu este al meu? Ei nu ar mai întreba câţi ani nu am călcat legea şi ar aplica-o şi conform ei sunt vinovat.

Legea nu ne oferă medalii pentru ascultarea ei, dar amendează şi condamnă orice încălcare a ei.

Credinţa în schimb oferă ceva. Domnul Isus a spus:

Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică;

Mergem mai departe.

v.11  Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.„

Să ştiţi că şi Vechiul Testament susţinea că omul este mântuit prin credinţă. Nu spune niciunde că cineva este mântuit prin faptul că a împlinit legea lui Dumnezeu. Dacă daţi de cineva în biblie despre care se afirmă că a fost mântuit prin Lege, spuneţi-mi şi mie.

După cum ştiţi, inima sistemului mozaic  o constituia sistemul sacrificial. Moise s-a bucurat că Dumnezeu putea să-şi arate mila şi harul său oamenilor care veneau înainte Lui cu jertfele. Era modalitatea în care ei recunoşteau faptul că au încălcat legea şi că aveau nevoie de harul lui Dumnezeu.

v.12  Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele„.

Şi acesta este un verset important. Credinţa şi legea sunt principii contrare când este vorba despre mântuire şi despre viaţă. Una o anulează pe cealaltă. Sunt diametral opuse. Dacă vei trăi prin lege nu vei putea trăi prin credinţă. Nu se pot combina, dragi prieteni.

Daţi-mi voie să ilustrez acest lucru: am plecat într-un an la mare. După o plimbare cu maşina am decis să mergem cu vaporul. Acum, vaporul nu era foarte performant şi mergea destul de încet. Fiica mea dorea să meargă mai repede, dacă s-ar fi putut la fel de repede ca maşina (uneori mi se întâmplă!). I-am spus că nu se poate. Acesta era un vapor iar aceea o maşină. În cele din urmă după un îndelungat raţionament, fiica mea a spus: “ De ce nu putem merge şi cu maşina şi cu vaporul în acelaşi timp!” Ei bine i-am spus nu se prea  poate lucrul acesta! Cel puţin nu în maniera în care ea se gândea.

Dragii mei, nu putem merge şi prin credinţă şi prin intermediul legii. Şi dacă vrem acest lucru, nu se poate. Dumnezeu este cel care a lăsat lucrurile în acest fel şi nimeni nu poate interveni să le schimbe.

v.13  Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn„ –

Este, cred eu, clară prima parte a versetului. Vreau să ne uităm puţin la ceea ce se spune în partea a doua: […] fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn„   Acesta este un citat din Vechiul Testament şi este unul dintre pasajele remarcabile ale Scripturii din câteva motive. Un prim motiv este acela că Israeliţii nu foloseau metoda spânzurării ca şi pedeapsă capitală. Nici nu putea fi vorba despre crucificare. Ei foloseau omorârea prin aruncare cu pietre.

Spunea cineva care a vizitat Israelul că atunci a înţeles mai bine de ce foloseau această metodă şi nu spânzurătoare. O foloseau pentru că mai greu se găsea un copac rezistent decât o grămadă de pietre.

Oricum, aceasta era pedeapsa capitală în Israel.  Dacă cineva săvârşea o crimă, procedura era următoarea:

v.22  Dacă se va omorî un om care a săvîrşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, şi l-ai spînzurat de un lemn,

v.23  trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaş zi, căci cel spînzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Deuteronom 21:22-23

În cazul în care crima comisă era una abominabilă, după ce vinovatul era omorât prin aruncarea cu pietre, trupul lui putea fi pus pe un lemn pentru a fi un fel de exemplu prin care ceilalţi să înveţe să nu facă aşa ceva. Numai că el nu rămânea prea mult acolo. Nu trebuia să fie lăsat peste noapte atârnat pe acel pom. Motivul pentru care se proceda astfel  era acela că altfel ar fi devenit un blestem. Or Domnul nu dorea ca ţara să fie întinată cu astfel de lucruri.

Numai că vedeţi, dragi ascultători, Domnul Isus a fost făcut blestem pentru noi. Vă întrebaţi probabil când s-a întâmplat acest lucru pentru că nici trupul Domnului nu a fost lăsat pe cruce peste noapte. A devenit el un blestem în momentul în care s-a încarnat? O nu! Atunci când El s-a născut, a fost numit “Cel sfânt”. A devenit el blestem în timpul acelor ani în care nu avem prea multe informaţii despre El în Scriptură?  Nu! Se spune despre el că  “Creştea în ochii oamenilor şi în ochii lui Dumnezeu”.

A devenit El blestem în momentul lucrării sălii? Cu nici un chip! Să nu uităm că în timpul lucrării sale Tatăl l-a numit “ Fiul Preaiubit!” Atunci, nu poate fi decât momentul crucii! Da, acela este! Acolo pe cruce Domnul a fost făcut blestem pentru noi. Dar nu în primele trei ceasuri cât a stat pe cruce ci ultimele, atunci când El a devenit o jertfă pentru păcatele noastre ale oamenilor.

Spune Scriptura: “Blestemat este oricine este atârnat pe lemn!” Cuvântul din limba greacă pentru lemn este xulon, care poate însemna, lemn, bârnă sau cherestea. Domnul Isus a fost pus pe lemn! Ce contrast avem aici, dragii mei! El s-a dus la acea cruce care a fost pentru El un lemn al morţii pentru ca ea să fie transformată, pentru tine şi pentru mine, într-un pom al vieţii. Minunată transformare.

 

Versetul 14:

v.14  pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

Israel a avut legea pentru 1500, de ani dar a eşuat în respectarea ei. La conciliul de la Ierusalim, conciliu despre care aflăm din capitolul 15 al cărţii FA, Petre a spus: “ Noi şi părinţii noştri nu am fost în stare să ţinem legea să respectăm prevederile ei! De ce încercăm atunci să-i punem pe cei dintre neamuri, pe neevrei să o păstreze? Dacă noi nu am fost în stare, nici ei nu o să fie! Domnul Isus s-a jertfit pentru noi, ca noi să primim ceea ce altfel nu puteam primi. Duhul Sfânt este darul specific oferit acestei generaţii a harului.

v.15  Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.

Haideţi să presupunem că faceţi un contract cu o persoană pentru a-i plăti un milion de lei. Un an mai târziu te hotărăşti să-i plăteşti numai jumătate. Te duci la el şi spui: “Uite aici suma pe care ţi-o datorez! Dar stai puţin, va veni replica! Ne-am înţeles să-mi dai un milion! Da! Vei spune, dar m-am gândit mai bine şi nu cred că munca ta merită atât de mult!

Nu! Nu!, va spune angajatul. Noi avem un contract şi nu mai poţi să-l schimbi după ce l-am făcut!

Aceasta este ceea ce spune şi Pavel.

v.16  Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui“. Nu zice: ,,Şi seminţelor“ (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale“, adică Hristos.

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi a făcut un legământ cu el. Dar i-a făcut şi promisiunea că va fi o binecuvântare pentru lumea întreagă.  Lucrul acesta s-a întâmplat prin Domnul Isus care, pe plan uman, era un descendent al lui Avraam.

v.17  Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.

Dumnezeu a făcut contractul cu Avraam. Când legea a apărut, 400 de ani mai tîrziu, nu a schimbat nimic din promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. De fapt, Dumnezeu niciodată nu-şi retrage promisiunile făcute.

 

Dumnezeu i-a promis lui Avraam că are să-i dea ţara pe care o vizitase. I-a promis că o să-i dea un fiu din care se va naşte un popor fără număr. Toate aceste promisiuni     s-au împlinit. Israelul a devenit o naţiune, apoi, ţara le-a fost şi ea oferită. Toate aceste promisiuni au fost împlinite prin Isaac a cărui linie este continuată de Domnul Isus. Domnul Isus împlineşte astăzi o altă promisiune pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, şi anume aceea că va deveni o binecuvântare pentru popoare.

Dragii mei, Dumnezeu ne-a promis că atunci când credem în Fiul Său, în Domnul Isus, vom avea viaţa veşnică şi nu vom pieri. Ce ne împiedică să credem acest lucru? Sper că nimic!

 

Fiţi binecuvântaţi!