Itinerar Biblic – Episodul 537 – GALATENI 1:18-2:9

 

Dragi prieteni, revenim la Epistola Apostolului Pavel către Galateni. Am remarcat până acum limbajul direct, radical, dur chiar folosit de Pavel. Este un limbaj diferit de cel folosit în alte epistole.

Motivul pentru care procedează aşa, este acela că în joc era tocmai Evanghelia Domnului Isus. Or, evanghelia are o importanţă deosebită pentru mântuirea noastră şi nu se pot face compromisuri de la ceea ce ţine de esenţa ei.

După ce a prezentat câteva date generale despre Evanghelie, Pavel împărtăşeşte credincioşilor din Galatia experienţa convertirii sale.

Mesajul acestei experienţe este acela că el, Pavel, ar fi avut toate motivele să se încreadă în Lege. El studiase legea. El trăise de pe urma legii. El a fost pe deplin încredinţat de justeţea ei şi tocmai de aceea a luptat împotriva Bisericii lui Dumnezeu. Cu toate acestea el s-a întâlnit cu Cel pe care îl prigonea, cu Domnul Isus. Din acel moment, i-a fost încredinţată Evanghelia.

Noi am pus punct călătoriei noastre trecute în Cuvântul lui Dumnezeu, tocmai în momentul în care Pavel explica modul prin care a ajuns el să cunoască evanghelia pe care o propovăduia. Ea i-a fost încredinţată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin revelaţie.

Astăzi vom continua să urmărim această mărturie a lui Pavel, ea fiind foarte importantă pentru înţelegerea autorităţii cuvintelor sale.

Deci, să citim în continuare conţinutul capitolului 1. Este vorba despre versetul 18:

v.18  După trei ani, m’am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa, şi am rămas la el cincisprezece zile.

Să ne aducem puţin aminte de evenimentele din viaţa apostolului.

Un prim contact cu Pavel, pe atunci Saul din Tars, îl avem în momentul martirajului lui Ştefan. Saul era cel care îşi dăduse acordul pentru omorârea lui Ştefan.

Acela a fost de fapt începutul unei prigoane pe care Pavel o lansează împotriva bisericii lui Hristos. Pentru a avea mai multă eficienţă, Pavel ia scrisori de împuternicire din partea Marelui Preot şi pleacă să-i vâneze pe creştini. Pe când mergea către Damasc, se întâlneşte cu Domnul Isus şi are parte de o experienţă deosebită care îi va afecta întreaga existenţă.

Imediat după această experienţă, Pavel se retrage în Deşertul Arabiei şi acolo îi este revelată Evanghelia.

Numai că Pavel nu vrea să plece singur în lucrarea de propovăduire a evangheliei. El se duce la cei ce reprezentau autoritatea pe plan uman a bisericii. Este vorba despre Petru şi Iacov.

Despre aceasta vorbeşte versetul 18. El este în directă legătură cu relatarea din cartea Faptele Apostolilor capitolul 9. Iată ce aflăm începând cu versetul 26: 26  Cînd a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.27  Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus28  De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim,29  şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii cari vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.

Punând toate aceste date cap la cap, cred că putem afirma că Pavel a petrecut circa trei ani în deşertul Arabiei.

Este foarte interesant modul în care îşi pregăteşte Dumnezeu oamenii. Dacă vă aduceţi aminte şi Moise a stat o bună perioadă de timp în deşert. Apoi, Avraam a fost pus într-un loc aparte pentru a-l pregăti. Ilie a avut şi parte de aceeaşi experienţă.  David a trecut şi el prin experienţa peşterilor în drumul lui către tronul lui Israel.

Iată că aici îl găsim pe Pavel trecând prin experienţa deşertului. Abia după aceea vine la Ierusalim unde petrece două săptămâni în compania lui Petru.

Dragii mei, experienţa deşertului nu este uşoară dar este necesară. Dacă treceţi prin această experienţă nu vă descurajaţi, este doar o etapă şi Dumnezeu vă pregăteşte pentru ceva. El vă va oferi ceva de făcut pentru extinderea împărăţiei Sale. Dar nu uitaţi: experienţa solitudinii este atât de necesară.

Versetul 19:

v.19  Dar n’am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decît pe Iacov, fratele Domnului.

Aceştia sunt oamenii cu care s-a consultat Pavel. Petru şi Iacov,  fratele Domnului Isus dar nu de la ei a primit el evanghelia. Iată şi asigurarea pe care ne-o dă Pavel:

v.20  În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

Acum, sunt unii liberali, sau modernişti, care consideră că Pavel a dobândit evanghelia pe care a predicat-o drept o tocană făcută din filozofia greacă şi legea mozaică.

Părerea mea este că trebuie să  credem ceea ce spune Pavel şi aceasta este că nimeni nu i-a dat evanghelia pe care o propovăduia, adică nu oamenii i-au dat aceste învăţături ci Dumnezeu.

Deci, nu ştiu care sunt mincinoşii. Politeţea mă împiedică să fac pe cineva mincinos şi vă las pe Dumnezeu să cereţi de la Duhul Sfânt acel discernământ care vă va arăta cine este.

Până atunci însă mergem mai departe:

v.21  După aceea m’am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.

v.22  Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, cari sînt în Iudeea.

v.23  Ele auzeau doar spunîndu-se: ,,Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s’o nimicească odinioară.“

v.24  Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.

Iată că nici începuturile misiunii lui Pavel nu au fost foarte uşoare. Credincioşii de atunci nu au uitat prea uşor prigoana pe care o lansase Pavel împotriva lor. Dacă nu ar fi fost Barnaba care să-l ajute, nu se ştie cât ar fi trebuit Pavel să aştepte pentru a fi acceptat de biserica din Ierusalim.

Acum această neacceptare nu se datora faptului că nu ştiau ce înseamnă o convertire reală, ce schimbări produce ea. Problema credincioşilor din Ierusalim era că nu le venea să creadă că acest lucru s-a întâmplat cu Pavel, cu acel Pavel care îi prigonise înainte.

Iată, dragi ascultători cum, în câteva cuvinte, Pavel prezintă ceea ce s-a întâmplat în viaţa sa în primii ani după convertirea sa. Se pare că nu a fost un timp prea uşor pentru el.

Dacă ar fi să privim la viaţa apostolului Pavel şi să identificăm anumite perioade, cred că trei perioade se disting cu uşurinţă:

(1)       O primă perioadă este aceea când el era un fariseu mândru. O persoană deosebit de inteligentă, un profesionist al legii Mozaice, Pavel avea şanse reale pentru a ajunge un lider proeminent. Aşa cum mulţi biografi ai lui Pavel recunosc, lumea ar fi auzit de Pavel chiar dacă el nu ar fi devenit un apostol, chiar dacă el nu s-ar fi convertit la creştinism.

În această perioadă însă, el ura biserica şi îl ura pe Domnul Isus pe care îl considera un impostor. Este perioada în care a pornit prigoana bisericii.

(2)       Cea de a doua perioadă din viaţa lui Pavel îşi are începutul pe drumul Damascului. Pavel, trântit, literalmente, în ţărâna drumului, îşi dă seama că nu-l cunoştea pe Domnul Isus, pe cel pe care-l dispreţuia. El credea că Isus este mort. Doar fusese şi el acolo când a murit.

Tocmai de aceea întreabă el: “Cine eşti?

Când Pavel a făcut cunoştinţă cu Domnul Isus  întrebarea pe care a adresat-o Domnului a fost: “ Ce vrei să fac?”.

După acest moment, Pavel petrece un anumit timp în deşertul Arabiei. În acei primi ani de după convertirea sa, Pavel şi-a dat seama că el a încercat să facă pentru Dumnezeu ceva ce puterile umane nu permit, nu pot face. Cred că această trăire a lui Pavel este cel mai bine exprimată prin cuvintele scrise în Epistola către Romani: 7:24  O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..  Cuvintele acestea nu veneau de la un om nemântuit, ci de la apostolul Pavel – notaţi acest lucru pentru că este o recunoaştere de care toţi avem nevoie.

(3)       Cea de a treia perioadă este cea mai glorioasă din viaţa lui Pavel. Este perioada în care el trăia prin puterea Duhului Sfânt, când Pavel trăia pentru Dumnezeu.

Dacă m-aţi întreba ce perioadă mi-aş alege ca model, aceasta ar fi. Este ceea ce îmi doresc mie şi doresc tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Îmi doresc să ajung la acea înţelegere a harului lui Dumnezeu, încât să doresc şi să merg numai prin puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Celebrul predicator Moody spunea ceva ce cred că se potriveşte foarte bine multora: “Unii creştini cunosc suficient de multă teologie, încât să se simtă mizerabil!”

Mi-ar fi plăcut să fi avut mai multe informaţii despre experienţa pe care Pavel a avut-o la întâlnirea cu apostolii în Ierusalim. Cred că o anumită întrebare v-a încolţit deja în minte. Dacă Pavel a primit Evanghelia fără să fi venit prin intermediul ucenicilor, celor care fuseseră cu Domnul timp de trei ani, cei care au fost martorii morţii şi învierii Domnului, atunci, întrebarea firească – este evanghelia propovăduită de Pavel validă, potrivită, este evanghelia cea adevărată?

Este un aspect foarte important, pentru că dacă Pavel nu predică aceeaşi evanghelie cu cea a  ucenicilor atunci ceva este, în mod radical, greşit.

Ei bine, răspunsul nu întârzie să apară. În următorul capitol, capitolul 2, vom vedea că cei din Ierusalim au aprobat evanghelia vestită de Pavel.

Deci să vedem despre ce este vorba:

v.1    După patrusprezece ani, m’am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.

Deci, după o perioadă destul de lungă  de la momentul convertirii Pavel se duce la Ierusalim.

Încerc să detaliez puţin tabloul . Încercaţi să vă imaginaţi ce înseamnă 14 ani în care Pavel a fost implicat în propovăduirea evangheliei. Gândiţi-vă la dinamismul lui Pavel. Nu mi-l imaginez pe Pavel petrecând timp în tot felul de studii biblice. De acum el avea de lucru. Evanghelia o primise prin revelaţie. Pentru el nu mai era vorba de acumulări de informaţii. El avea de lucru. Îmi imaginez că a colindat deja multe locuri şi dovadă este chiar Tit, tânărul care fusese convertit în urma predicării lui.

Deci, am putea spune că deja era o activitate intensă depusă de Pavel în momentul în care a ajuns la Ierusalim. Ne-am putea întreba de ce a mai fost nevoie să vină la Ierusalim.

Ei bine, eu am o teorie, este una pe care mi-am format-o citind istoria lui Pavel aşa cum este ea redată de Scriptură. Părerea mea este că la un moment dat, un moment în care lucrarea lui Pavel luase amploare, unii din Ierusalim au pornit pe urmele lui Pavel pentru a “corecta” (sper că aţi sesizat ghilimelele) ceea ce făcea el. Un lucru pentru care îl apreciez o dată în plus pe Pavel este modul în care el porneşte aceste demersuri de evaluare a lucrării sale.

Dragii mei, cât de mult avem de învăţat din Scriptură.

În momentul în care au venit oameni ce contestau lucrarea lui Pavel, el nu i-a tratat cu ignoranţă, aşa cum noi adesea facem, nici cu ură sau resentimente, aşa cum noi adesea facem, ci s-a dus şi a căutat răspuns la Dumnezeu. De unde ştiu aceasta? Din declaraţia lui Pavel. Ascultaţi versetul 2:

v.2  M’am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

“M-am suit în urma unei descoperiri”.  Domnul a răspuns, cred eu, cererii, implicite în acest caz, a lui Pavel, iar Pavel a ascultat de ceea ce îi spusese Dumnezeu. El se duce la Ierusalim pentru a avea confirmarea lucrării pe care o făcea. Nu cred că el avea neapărat nevoie de confirmare. Atunci când eşti chemat de Dumnezeu la ceva, este o confirmare interioară pe care o face Duhul Sfânt. Însă este nevoie şi de o confirmare exterioară pentru cei din jur. Cred că de acest gen de confirmare avea nevoie Pavel.

Deci, acesta este contextul în care Pavel ajunge la Ierusalim însoţit fiind de Tit şi Barnaba.

Trebuie să recunoaştem că Pavel a făcut  o mişcare de maestru atunci când l-a luat pe Tit cu el la Ierusalim. Era, dacă vreţi, proba numărul unu. Tit nu fusese circumcis, adică nu fusese făcut iudeu, iar acest aspect era foarte important în conjunctura de atunci.

Vedeţi, iudaizatorii de atunci pretindeau, peste tot pe unde ajungeau, că regula instituită de Biserica din Ierusalim, prima biserică, era aceea ca toţi membrii, toţi credincioşii să ţină legea mozaică.  Acum, era un adevăr în această afirmaţie dar nu era complet.

Prima Biserică, biserica din Ierusalim, era în marea ei majoritate alcătuită din evrei. Aceştia se născuseră sub incidenţa legii Mozaice. Ei fuseseră circumcişi, or aceasta nu se mai putea repara. Numai că aceasta nu era şi o condiţie…Condiţia foarte clară pentru a deveni un credincios, un ucenic era cea instituită de Domnul Isus: Matei 28:19 “ Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.”

Deci nu era nimic altceva ce trebuia făcut. Or, faptul că nimeni nu-i ceruse lui Tit să accepte circumcizia, este o dovadă că aceasta era şi înţelegerea Bisericii cu privire la acest lucru.

Dar, Pavel şi Barnaba, veniseră acum în calitate de reprezentanţi oficiali ai bisericii dintre Neamuri, Neevrei, pentru a avea o poziţie oficială clară.

Este ceea ce afirmă Pavel în aceste versete 3 şi 4:

v.3    Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, n’a fost silit să se taie împrejur,

v.4  din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie;

Iată o imagine care descrie biserica tuturor timpurilor. Ce vreau să spun? Vreau să spun că în fiecare generaţie, în biserică, au pătruns aceşti “ fraţi mincinoşi” cum îi numeşte Pavel şi activitatea lor nu a fost decât una de frânare şi de subminare a lucrării.

Ei nu au avut parte de o experienţă veritabilă a eliberării în Domnul Isus Hristos. Ei erau veniţi numai să aducă suspiciune, amărăciune şi descurajare. Pavel avusese parte de confruntări cu asemenea oameni, iar acum când fraţii din Ierusalim nu ridicau aceste probleme el se simte fericit şi încurajat. De aceea şi afirmă cu asemenea entuziasm:

Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, nu a fost silit să se taie împrejur!”  Pentru Pavel aceasta a fost o mare bucurie.

Dar nu numai pentru plăcerea personală de a avea dreptate se bucură Pavel ci şi pentru efectul pe care acest lucru l-a avut asupra predicării în general şi asupra bisericilor pe care Pavel le-a început sau le va începe din acel moment. Iată ce afirmă el:

v.5 noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

Era vital, pentru viitorul lucrării lui Pavel şi pentru cel al bisericilor,  ca aspectele legate de rolul Legii în economia mântuirii să fie clarificate. De aceea Pavel nu a acceptat compromisul şi se pare că a avut dreptate. Nimeni nu a avut nimic de adăugat la ceea ce propovăduia el:

v.6  Cei ce sînt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic.

Pavel ne spune aici că el a stat de vorbă cu cei ce conduceau Biserica din Ierusalim şi face o remarcă. Nu poziţia a fost importantă, ci adevărul. Acolo nu a fost vorba despre impresii personale, ci despre învăţătura propovăduită prin puterea Duhului Sfânt. Iar Duhul Sfânt nu putea încredinţa unora o învăţătură şi altora o alta. Cred că şi noi trebuie să luăm aminte la aceasta.

În orice caz, în cele din urmă, consensul a fost realizat. Mântuirea vine  “[…] prin har prin credinţă[…] aşa cum va spune Pavel cu o altă ocazie.

Ceea ce trebuie să ne reţină atenţia în acest pasaj, dragi prieteni, este unanimitatea Bisericii primare în răspândirea Evangheliei. Păcat că ea s-a destrămat de-a lungul istoriei şi nici astăzi  nu mai reuşim să o refacem.

În versetul 7 aflăm un nou aspect:

v.7  Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur,

Aspectul cel nou despre care vorbesc, nu se referă la două evanghelii, pentru că nu există aşa ceva. El se referă la faptul că sunt mai multe metode prin care evanghelia este propovăduită şi aici, dragi ascultători, apar diferenţele.

Din păcate, din nou trebuie să o spun, noi înţelegem greşit acest lucru. Avem extreme în ambele direcţii. Fie avem parte de un conservatorism exagerat care îngheaţă exprimarea, notaţi, “exprimarea” Evangheliei la comunicarea primului veac, sau unul mai modern, fie, confundăm metodele cu Evanghelia însăşi şi aducem modificări Evangheliei după spiritul veacului, ceea ce este o şi mai mare greşeală.

Fie ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi să depăşim această tensiune, iar adevărata Evanghelie să fie propovăduită în forma ce o face cât mai accesibilă contemporanilor.

Pavel este conştient de acest lucru şi îl înţelege şi el foarte bine. Motto-ul lui pare a fi: “La oameni diferiţi, metode diferite, dar aceeaşi Evanghelie!”

El înţelege lucrul acesta şi prin prisma celui care însărcinează, care trimite şi care este Domnul Isus Hristos cel neschimbat. Aşa cum El este neschimbat, aşa este şi evanghelia. Dar aşa cum El a făcut pe pământ şi într-un fel a vorbit oamenilor obişnuiţi şi altfel cărturarilor, la fel şi apostolii sunt trimişi unii la evreii, iar Pavel la neevrei.

Este ceea ce spune Pavel:

v.8  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor-

v.9  şi cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

Dragi ascultători, ne oprim aici de această dată, urmând ca în popasul nostru viitor să învăţăm mai departe ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi!

 

Fiţi binecuvântaţi!