Itinerar Biblic – Episodul – 535 – Galateni – 1:2- 6

 

Dragi ascultători, revenim la Epistola apostolului Pavel către Galateni.

După ce am trecut în revistă câteva date generale legate de scrierea acestei epistole, am ajuns la punctul în care Pavel prezintă poziţia sa, autoritatea cu care le scrie.

După cum am citit în primul verset al primului capitol, Pavel se prezintă în calitate de apostol cu o împuternicire specială de la Dumnezeu.

Această precizare era necesară pentru ceea ce urma. Despre ce este vorba?

În urma lui Pavel, la un moment dat, în bisericile pe care el le înfiinţa, a apărut un grup de creştini din Ierusalim care propovăduiau necesitatea respectării legii, în vederea mântuirii. Ei nu negau  persoana Domnului Isus Hristos, nu negau jertfa Sa şi nici învierea Sa. Numai că nu considerau că aceste lucruri erau suficiente pentru mântuirea omului. În acest sens, ei umblau din biserică în biserică, pretinzându-le oamenilor să îmbrăţişeze iudaismul ca soluţie pentru mântuirea lor.

Pentru că nu aveau suficiente argumente în prezentarea teoriilor lor, aceşti iudaizatori au început să atace autoritatea lui Pavel, susţinând că Pavel nu ar avea autoritatea să proclame ceea ce proclamă.

Din această cauză Pavel face acea necesară precizare. El era apostol şi nu era învestit de oameni, ci chiar de Domnul Isus.

Acum, eu unul cred că el a luat, într-un sens locul lui Iuda, cel care l-a vândut pe Domnul Isus.

După învierea Domnului Isus, apostolii, cei unsprezece, la acea dată, l-au ales pe Matia pentru a lua locul lui Iuda. Acum, prea multe informaţii cu privire la Matia nu avem, cu excepţia celor oferite în Faptele Apostolilor capitolul 1, de la versetul 15 la 26. Din acel moment Matia nu mai este menţionat.

Consider că dacă Duhul Sfânt l-ar fi ales, noi am fi auzit mult mai multe despre el, pentru că Duhul Sfânt şi-ar fi pus amprenta asupra lui.

De ce spun acest lucru? Pentru că alegerea lui s-a făcut înainte de sărbătoarea Cinzecimii când s-a împlinit promisiunea Domnului Isus cu privire la intervenţia Duhului Sfânt în viaţa credincioşilor.

Din păcate sunt şi astăzi numeroase biserici care nu ţin cont de călăuzirea bisericii în ceea ce priveşte alegerea liderilor, slujitorilor ei.

Pavel era omul ales de Duhul Sfânt pentru a fi unul din cei doisprezece.

Pavel însuşi spune că el nu este ales de oameni şi după cum îl cunoaştem pe Pavel ştim că el nu se laudă în mod gratuit.

Deci, Pavel nu a fot numit apostol prin alegerea unui comitet sau datorită unei diplome în teologie, obţinută la nu ştiu ce seminar.

Pavel nu a avea o încredinţare din partea oamenilor în ceea ce priveşte apostolia sa.

Cu toate acestea, apostolia sa nu poate fi atacată. De ce? Pentru că Pavel era apostol ales de Domnul Isus şi de Dumnezeu Tatăl. Domnul Isus este cel care l-a învestit cu această înaltă responsabilitate. Este un lucru descris în cartea Faptele Apostolilor capitolul 9, versetele 15 şi 16.

Eu sunt un pastor ordinat prin punerea mâinilor. Ce să vă spun, am urmat cursurile unui seminar teologic, apoi am fost ales de o biserică, ca pastor, şi în cele din urmă m-au ordinat păstrând modelul biblic al ordinării, adică punerea mâinilor.

Pavel nu a fost învestit în acest mod. El a avut partea de cea mai înaltă autoritate care şi-a pus mâinile peste el – Domnul Isus.

Dar să mergem mai departe şi vom continua citirea de la versetul 2 al primului capitol din Epistola către Galateni:

v.2  şi toţi fraţii cari sînt împreună cu mine, către Bisericile Galatiei:

Sunt sigur că veţi observa răceala cu care este prezentat salutul lui Pavel. El nu menţionează nici un nume, aşa cum avea obiceiul să o facă. Apoi nu scrie unei singure biserici ci “bisericilor” – bisericilor din Galatia.

Acum, cuvântul biserică, al fel ca cel de apostol, este folosit cu două sensuri în cadrul Noului Testament.

Un prim sens este acela care include întregul trup al credincioşilor, indiferent de grupurile care îl constituie, baza fiind credinţa în Domnul Isus Hristos.

Celălalt sens se referă la adunări locale de credincioşi şi este sensul în care Pavel foloseşte cuvântul de această dată.

Se pare că existau mai multe biserici, grupuri locale de credincioşi în Galatia.

De exemplu avem o biserică menţionată în Antiohia Pisidiei, alta în Derbe, apoi în Listra şi alte locuri pe care Pavel le-a vizitat. Pavel scrie tuturor acestor biserici, tuturor credincioşilor care constituiau aceste biserici locale.

În Epistola adresată Efesenilor  Pavel se adresează mai degrabă tuturor acelora care alcătuiesc biserica universală a lui Dumnezeu, credincioşii din toate timpurile.

Este un adevăr, dragi ascultători, Biserica Domnului Isus îi include pe toţi cei ce au crezut în El din toate timpurile şi de oriunde. Acesta este un trup invizibil, care trebuie însă să fie vizibil prin viaţa celor care alcătuiesc biserica locală la un moment dat, într-un anume lor.

Dar, mergem mai departe: versetul 3:

v.3  Har şi pace vouă dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Domnul nostru Isus Hristos!

Acesta este modul în care Pavel îi saluta pe destinatarii scrisorilor sale. De fapt, priviţi cu atenţie şi veţi vedea că sunt cuvinte pe care le regăsiţi în cele mai multe dintre epistolele scrise de el.

Cuvântul “Har” sau  charis, cum se găseşte el în limba greacă, era de fapt un salut folosit în general de creştinii din acea vreme aşa cum era folosit ebraicul shalom între iudei.

În ce priveşte mântuirea, dragi prieteni, harul trebuie experimentat înaintea păcii pe care o primeşti din partea lui Dumnezeu.

Mergem mai departe:

v.4  El S’a dat pe Sine însuş pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.

Iată un alt minunat verset.

Vreau să vă atrag atenţia asupra primelor cuvinte: “ S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre!”

Vedeţi, nu cred că se mai poate adăuga ceva valorii jertfei Domnului Isus. Nimic! El s-a dat pe Sine, ne spune Scriptura.

Acum, ce mai avem noi de dat? Mai putem noi da ceva? Nu cred. Nu cred că mai este nevoie de ceva. Domnul s-a dat pe Sine şi aceasta face ca jertfa să fie completă.

Nu ştiu ce reacţii aveţi, dragi ascultători, când daţi peste cuvinte ca acestea, pentru că pe mine unul, ele mă lasă fără replică.

Cred că adesea nu avem completa înţelegere a dimensiunii jertfei ce-l implică pe Domnul. Gândiţi-vă, vă rog, la ce înseamnă să te oferi pe tine însuţi ca jertfă. Ce implică aceasta?

Aceasta implică faptul că tot ceea ce eşti tu, timpul tău, lucrurile tale, dorinţele tale, talentul tău, totul este pus la dispoziţia lui Dumnezeu.

Pentru noi este greu, trebuie să recunoaştem, să avem măcar această dedicare totală faţă de Dumnezeu. Pentru Domnul Isus însă, a fost un lucru real. El chiar a pus la dispoziţia lui Dumnezeu, pentru noi, tot ce era şi tot ce avea. Nu putea oferi mai mult pentru că a oferit totul.

Este interesantă nerăbdarea cu care Pavel menţionează acest lucru. Parcă abia aşteaptă să spună acest lucru. Odată ce menţionează numele Domnului se grăbeşte să menţioneze acest aspect de capitală importanţă pentru viaţa omului.

Un alt lucru asupra căruia doresc să mă opresc este faptul că Pavel se referă la Domnul Isus ca la Domnul nostru. Acum, vedeţi, aici nu este vorba numai despre o formulare oarecare, neglijentă a unei propoziţii. Avem de a face aici cu o vorbire cât se poate de articulată  şi cu o direcţie clară.

Afirmaţia că îl avem ca Domnul pe Fiul lui Dumnezeu trebuie să genereze un anumit comportament din partea noastră. Pavel spunea, pe bună dreptate, că Domnul Isus este domnul Lui pentru că şi făcea dovada ascultării de El.

Îndrăznesc să vă întreb pe voi, dragi ascultători, cum staţi la acest capitol. În ce măsură  vă supuneţi celui pe care-L numiţi Domnul Isus Hristos. Sau, îi aud pe unii vorbim despre Domnul Isus şi îi spun Mântuitorul. Nu este nimic greşit în aceasta. Este foarte bine! El este Mântuitor.

Întrebarea mea se referă de fapt la modul în care ne raportăm noi la aceste denumiri. Cu alte cuvinte, dragi ascultători, reflectă atitudinile noastre, cuvintele noastre, faptul că Domnul este Domn şi Mântuitor pentru noi?

Ce bine ar fi să se întâmple în acest fel.

Pavel merge mai departe şi explică de ce “S-a dat Domnul pe Sine!”. El spune: ca să ne smulgă din acest veac rău. După cum uşor se poate vedea, Pavel foloseşte prezentul. Să nu credeţi însă că aceste cuvinte se aplică numai celor din acea vreme. Chiar dacă noi aparţinem, iată unui alt veac, lucrurile stau la fel. Veacul este la fel de rău şi de corupt cum era şi pe timpul lui Pavel.

De aceea, dragi ascultători, Evanghelia are o permanentă valoare care este dovedită de puterea şi veridicitatea ei. Adică, Evanghelia poate să smulgă, ca să folosesc cuvintele apostolului, poate să izbăvească din acest veac al fărădelegii, al corupţiei, al senzualităţii, veac care va suporta judecata divină.

Nu există altă soluţie, nu există altă posibilitate pentru a nu cădea sub incidenţa judecăţii divine, decât cea oferită de Evanghelie.

Noi primim adesea scrisori şi nu spun lucrul acesta spre lauda noastră, primim, deci scrisori care conţin mărturii ale modului în care Evanghelia influenţează viaţa oamenilor.        Sunt oameni care ne spun ce face Dumnezeu în viaţa lor în momentul în care acceptă ca Domnul Isus să le fie Domn şi Mântuitor.

Ştiţi ce este nespus de frumos cu privire la acest lucru? Este frumos faptul că aceşti oameni rezolvă atât problema veşniciei, cât şi pe cea a vieţii lor. Am auzit mărturii despre oameni care au găsit puterea să renunţe la băutură, sau care au reuşit să renunţe la obiceiurile lor rele din trecut şi să se dedice lui Dumnezeu, familiei lor, aducând o substanţială modificare.

Domnul Isus poate face aceste lucruri, dragi prieteni. El poate aduce acele schimbări necesare vieţilor noastre.

Un alt lucru pe care trebuie să-l observăm: “după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl”.

Deci, reluăm: Domnul s-a oferit pe Sine ca jertfă pentru ca noi să fim izbăviţi de pedeapsa ce se va abate asupra acestui veac şi aceasta s-a făcut în conformitate cu voia lui Dumnezeu, Tatăl.

Este aici o nuanţă de care trebuie să ţinem seama. Pavel nu afirmă la întâmplare faptul că Dumnezeu este şi Tatăl nostru. Despre ce este vorba? Păi, cred că referirea se face în primul rând în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu. Ea nu este voia unui conducător nemilos care caută să aplice legea indiferent de consecinţe. Nu! Este vorba despre inima iubitoare a unui Tată care vrea să aplice legea spre îndreptare, dar nu spre distrugere. Şi pentru că Legea singură ne condamnă, Dumnezeu a intervenit cu harul Său, a intervenit prin Domnul Isus pentru ca noi să fim readuşi la relaţia aceea specială cu Cel ce ne-a Creat şi care este Tatăl nostru.

Dragi prieteni, aceasta este voia lui Dumnezeu, voia lui de Tată iubitor. Cred că ea este cel mai bine exprimat în binecunoscutul verset:

Ioan 3:16Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.”

            Dar să revenim la Epistola către Galateni. Versetul 5:

v.5  A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Acesta este momentul în care Pavel se opreşte în cadrul acestei părţi în care aduce laude lui Dumnezeu. Nu că ar fi epuizat motivele şu cuvintele de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, dar el decide să se oprească.

Acum, şi în ceea ce ne priveşte, consider că îl lăudăm, sau îi mulţumim, cum doriţi, prea puţin lui Dumnezeu în comparaţie cu ceea ce a făcut pentru noi şi continuă să facă,  de altfel.

Încercaţi să vă evaluaţi şi singuri. Ce faceţi dimineaţa când vă treziţi? Îi mulţumiţi lui Dumnezeu, îl lăudaţi pe El pentru minunăţia vieţii, pentru odihna necesară? Ce spuneţi? Cu siguranţă că facem prea puţin din toate acestea.

Pavel spune: “A Lui să fie slava în vecii vecilor!” Sunt sigur că aşa va fi! Dar ce frumos este când şi noi dorim acest lucru.

Deci, Pavel a ajuns la încheierea primei părţi a scrisorii sale – saluturile. De acum va trece direct la miezul problemei. Mai întâi însă va prezenta subiectul său.

Ce mi se pare interesant şi diferit, oarecum, de celelalte epistole este că deşi saluturile au fost rostite pe un ton destul de rece, de această dată Pavel se aprinde. De ce? Pentru că Evanghelia era mutilată în Galatia. Or, Pavel nu putea să rămâne rece şi indiferent faţă de aşa ceva.

Să vedem deci ce spune Pavel:

v.6    Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v’a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.

            Cred că v-am mai spus acest lucru, dar este bine să-l repet şi vă invit s-o faceţi împreună cu mine.

Sunt două aspecte ale evangheliei şi se pot folosi la rândul lor în două sensuri:

  1. Faptele Evangheliei
  2. Şi Interpretarea faptelor.

Faptele evangheliei sunt: moartea, îngroparea și apoi învierea în trup a Domnului. Pavel a afirmat şi mai clar aceste lucruri în prima epistola către Corinteni: 3  V’am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;” Acestea sunt faptele istorice ale Evangheliei, fapte ce nu pot fi schimbate.

Al doilea aspect legat de evanghelie este cel al interpretării acestor fapte istorice. Ele trebuie primite prin credinţă fără a se adăuga nimic altceva.

Acum, subiectul scrisorii lui Pavel către Galateni, către credincioşii de acolo, se concentrează asupra interpretării faptelor istorice conţinute de Evanghelie.

Iudaizatorii care veniseră după Pavel în bisericile din Galatia nu au atacat faptele Evangheliei, numai că au adus o altă interpretare a acestor fapte. De, fapt, nici nu aveau cum să conteste faptele istorice. Din calculele făcute de cercetători, cel puţin cinci sute de persoane au calitatea de martori oculari la evenimentele legate de învierea Domnului Isus. Or, când ai atâtea persoane care să certifice un eveniment nu te poţi împotrivi realităţii.

Dar modul în care iudaizatorii au promovat erezia lor, ţine de interpretarea acestor fapte, după cum v-am spus deja. Într-un mod foarte subtil aceşti oameni i-au abordat pe Galateni în felul următor: “A venit Pavel, apostolul pe la voi?” Da, au răspuns Galatenii, a venit, a predicat evanghelia, noi am crezut ceea ce ne-a spus el şi astfel am devenit creştini. Noi ştim că Domnul Isus este mântuitorul nostru şi acum suntem şi noi credincioşi”.

Să nu vă închipuiţi că iudaizatorii au sărit asupra lor: Nu este bine, este o greşeală! Nu! N-au făcut aşa ceva! Dimpotrivă, îmi imaginez că au spus: “ O, păi asta este nemaipomenit!” Acum, dragi credincioşi din Galatia, au spus iudaizatorii, trebuie să ştiţi că Pavel are dreptate în ceea ce spune, numai că el nu v-a spus tot. V-a spus el şi ceva despre Legea lui Moise? Nu? Păi vedeţi? Ar fi trebuit să vă spună şi să vă înveţe şi despre ea! Numai ceea ce v-a spus el până acum nu este suficient. Este adevărat, trebuie să vă încredeţi în Domnul Isus, dar trebuie să acceptaţi şi legea lui Moise!

Cam aşa au lucrat iudaizatorii. Ce spuneţi, dragi ascultători, nu vi  se par cunoscute aceste cuvinte? Nu-i aşa că şi astăzi mai auziţi cuvinte de acest gen?

Iată de ce vă îndemn, dragi ascultători, să urmăriţi cu atenţie aceste lecţii pentru că ele vor aduce înaintea noastră, răspunsul pe care Dumnezeu îl dă prin intermediul lui Pavel unor asemenea probleme.

Dragii mei, această erezie a contestării suficienţei credinţei în jertfa Domnului este una din cele mai vechi erezii care au afectat biserica Domnului de-a lungul timpului. Au fost destui cei cărora li s-a părut prea puţin să creadă doar în ceea ce a făcut Domnul. Au vrut ei să mai adauge ceva.  Şi astăzi se întâmplă la fel.

Mi se pare interesant, ca prim răspuns la această problemă, ceea ce îi spune Pavel temnicerului din Filipi. ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit tu şi casa ta.“ (Fapte 16:31) Nu a mai adăugat nimic la aceasta.

Sau, iată ce a spus apostolul Petru în faţa Sanhedrinului: (Fapte 4:12)În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.

Domnul Isus le-a încredinţat ucenicilor Săi sarcina predicării evangheliei harului. Adică, oferta gratuită a lui Dumnezeu pentru mântuirea unei omeniri fără nici un merit şi supusă condamnării.

Ştiu că egoismului nostru, orgoliului nostru i se pare nepotrivit să primească ceva atât de măreţ în mod gratuit dar aceasta este realitatea. Dumnezeu iubeşte necondiţionat şi oferă izbăvirea cu o singură condiţie – credinţa în Domnul Isus Hristos.

Ne oprim aici, dragi ascultători şi îndemnul meu este să vă rugaţi ca Dumnezeu să vă arate în ce fel percepeţi Evanghelia Sa, în ce mod o primiţi? Acceptăm noi faptul că mântuirea este numai o problemă de credinţă şi atât? Sau considerăm că mai avem nevoie şi de  alte lucruri.

Fie ca Dumnezeu să ne lumineze!