Itinerar Biblic Ep. 91 Exod – cap. 3:1-22

 

Rezumat

– Chemarea lui Moise

– Focul din pustie

– Promisiunea eliberării

– Ezitarea lui Moise.

– Autoritatea dată lui Moise

Dragi prieteni, este nevoie ca uneori Dumnezeu să ne treacă prin locuri şi întâmplări care nu ne convin şi nici nu le înţelegem. Mai greu este şi atunci când uităm că Dumnezeu doreşte întotdeauna binele celor ce îl iubesc. Din această cauză ne este atât de greu să înţelegem care este acest bine. Unde îl găsim? Ce bine poate să fie atunci când suferim? Dacă lui Dumnezeu îi pasă cu adevărat de noi, atunci nu ne-ar face să suferim atât!

Poate că aţi auzit, sau experimentat astfel de lucruri. Nu este uşor să răspunzi la aceste întrebări pentru că nu este uşor să prescrii reţete ale uitării şi succesului în astfel de situaţii. Cert este că Dumnezeu foloseşte astfel de situaţii în care noi nu găsim nici o plăcere pentru a face ceva fie în viaţa noastră, fie în viaţa altora.

Dacă luăm viaţa lui Moise, ceea ce pentru el nu a fost uşor a însemnat o mare binecuvântare pentru alţii. El a trăit până la vârsta de 40 de ani în, probabil, cel mai frumos palat al acelor vremuri, beneficiind de tot ce putea lumea oferi mai bun. Şi din această poziţie, ajunge undeva în deşert, trăind în nisip, căutând un pic de verdeaţă pentru animalele socrului său.

Cum ar fi putut considera Moise acest lucru? Putea el să-i spună binecuvântare? Încă nu.

Vedeţi, noi ne grăbim adesea şi o luăm chiar înaintea lui Dumnezeu. Anumite lucruri le considerăm binecuvântări şi apoi se dovedesc a fi încercări pentru noi. Altele le considerăm încercări, suntem supăraţi pe Dumnezeu şi când colo ele se dovedesc a fi adevăratele binecuvântări. Dumnezeu ne trece prin acele necazuri pentru a ne pregăti pentru adevăratele lucruri pe care vrea să ni le ofere. Nu întotdeauna ele sunt pentru noi.

Aduceţi-vă aminte că nici Domnul Isus nu avut parte de mare fericire. El a fost mereu vânat, urmărit de liderii religioşi ai vremii. În cele din urmă este pus pe cruce. Din perspectiva noastră, el a greşit şi merită o pedeapsă. Dar El se dovedeşte a fi curat şi gata să dea curăţia. El a suferit pentru ca noi să fim liberi, de sub puterea păcatului.

Moise a avut şi el multe de îndurat pentru că Dumnezeu îl pregătea pentru ceea ce avea să fie un mare act măreţ- eliberarea poporului evreu.

Deci ceea ce el nu înţelegea atunci avea să-I fie descoperit cât de curând. Asemenea multora dintre noi nici nu el nu va accepta uşor ceea ce vrea Dumnezeu să îi ofere.

Dar cel mai bine este să vedem ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în acest al treilea capitol al cărţii Exod.

v.1  Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

v.2  Îngerul Domnului i S’a arătat într’o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s’a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.

Ceea ce vedea Moise nu era chiar un lucru neobişnuit. Să nu uităm că el se afla în totuşi în deşert şi acolo nu era deloc neobişnuit ca un arbust să ardă. Ceea ce era neobişnuit, era faptul că arbustul nu se mistuia. Cu alte cuvinte focul nu se stingea. Acest lucru era neobişnuit.

Numai că acolo era Domnul. Nu era un foc obişnuit. Era îngerul Domnului, mesagerul lui care avea un mesaj pentru Moise.

Apropo de acesta arbust arzând. Un tânăr îl abordează pe capelanul şcolii în care studia, întrebându-l care este dovada incontestabilă că Biblia este adevărată. Capelanul fără să ezite, fără să-şi ia timp de gândire, i-a răspuns: Poporul Evreu. El este arbustul arzând al pustiei. A trecut prin împrejurări în care nici un alt popor nu ar rezistat.

El este arbustul la care fiecare credincios ar trebui să-şi întoarcă privire pentru a vedea pe trimisul Domnului.

Înţelept răspuns. Era ceva în acel arbust care l-a făcut pe Moise să-şi întoarcă privirile.

v.3  Moise a zis: ,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.“

v.4  Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!“ El a răspuns: ,,Iată-mă!“

v.5  Dumnezeu a zis: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfînt.“

Ce se întâmplase oare cu Moise? Uitase el bunele maniere ale Egiptului? În faţa unui mare, el ar fi trebuit să stea cu picioarele goale şi plecat. Ori, încă nu era înfrânt acel vechi Moise încrezător în forţele lui? Ba da! Acum era un alt Moise. Înţelege imediat că este vorba despre cineva special, cineva care merita tot respectul.

Cred că este o bună lecţie aici pentru toţi acei care ajung la prea multe familiarităţi cu Dumnezeu. Domnul trebuie să se bucure de respectul nostru. El este şi Creatorul acestui univers şi de aceea comportamentul nostru trebuie să fie unul adecvat.

Îmi amintesc cuvintele unei misionare deosebite, pe nume Amy Carmichael, care spunea cam aşa:

În fiecare arbust arde Dumnezeu, dar numai acei care au ochii deschişi, îşi scot încălţămintea din picioare!”

Vedeţi, Dumnezeu nu se foloseşte de lucruri care să ne şocheze, amintiţi-vă nu focul l-a şocat pe Moise, însă atunci când el este acolo este o notă distinctă chiar în cele mai obişnuite lucruri.

Cred că avem nevoie de această lecţie. Dar să mergem mai departe pentru că este vorba despre unul din momentele cruciale din viaţa lui Moise aşa cum este pentru fiecare om care se întâlneşte cu Dumnezeu.

v.6  Şi a adăugat: ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.“ Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.

v.7  Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.

v.8  M’am pogorît ca să-l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într’o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.

Un prim lucru pe care trebuie să-l observăm aici este acela că Moise se teme să privească pe Dumnezeu. Oricum, ceea ce el ar fi văzut ar fi fost probabil forma în care avea să se întrupeze Domnul Isus peste câteva sute de ani. Însă el îşi ascunde faţa şi nu priveşte spre locul de unde venea vocea.

Este foarte adevărat că nici un muritor nu poate privi pe Dumnezeu şi apoi să mai trăiască. Este ceea ce ne spune Scriptura. Aceasta este datorită sfinţeniei lui Dumnezeu. Pentru om sfinţenia este, într-un anume sens, o alegere. La Dumnezeu ea face parte din natura lui. Nimeni dintre noi cei păcătoşi nu putem privi la Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu poate să se apropie de Dumnezeu, datorită păcatelor noastre. Din acest punct de vedere noi nu suntem compatibili cu Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care a fost nevoie de venirea Domnului Isus. El a trebuit să moară pentru ca noi să ne putem apropia de Dumnezeu.

O să revenim asupra acestei teme, dar acum trebuie să observăm că Moise este conştient de starea lui. Este un lucru pe care fiecare dintre noi trebuie să-l facem.

Fiecare avem nevoie de această recunoaştere a condiţiei noastre păcătoase şi a imposibilităţii apropierii de Dumnezeu în aceste condiţii.

Un alt lucru pe care trebuie să-l observăm aici este ceea ce spune Dumnezeu cu privire la strigătele pe care poporul le ridica către Dumnezeu.

Lucrul acesta reprezintă pentru noi o asigurare că nici o cerere nu este ignorată de Dumnezeu. Acum, este un anumit mit, o anumită credinţă clădită în mod greşit pe baza acestui verset. Despre ce este vorba? Domnul spune aici că aceste strigăte ale poporului s-au urcat până la El. Atunci, au venit unii care au spus: acesta este modul în care Dumnezeu ascultă rugăciunile. Adică, rugăciunile noastre sunt depozitate şi atunci când ele ating acel număr necesar, ele sunt aduse înaintea lui Dumnezeu. Este fals. Exprimarea aceasta nu este decât figurativă arătând cât de mare era suferinţa poporului. În ce priveşte rugăciunea nu aceasta este raţiunea după care Dumnezeu ne ascultă. Sunt, într-adevăr, cazuri în care Dumnezeu intervine după un anumit timp. Sunt alte cazuri când El intervine într-o clipă. Avem de exemplu cazul împăratului Iosafat. Acesta se afla într-o luptă şi duşmanii s-au apropiat de el ca să-l omoare. El a ţipat, observaţi, nici măcar nu a avut timp să îngenuncheze şi să rostească o rugăciune şi a fost ajutat de Dumnezeu. Pentru detalii citiţi în 2 Cronici 18:31. Este deci că nu la o teorie despre răspunsul la rugăciune se referă Scriptura aici, ci la dificultăţile pe care le întâmpina poporul evreu.

Oricum, Dumnezeu ia aminte întotdeauna la rugăciunile noastre. Ele nu rămân neascultate, chiar dacă, în aparenţă, nu primim răspunsul pe care îl dorim. De fapt nici nu este nevoie să primim răspunsul pe care îl dorim ci important este să primim răspunsul de care avem nevoie. Trebuie să credem că atunci când iubim pe Dumnezeu tot ce ne oferă El sunt cele mai bune lucruri pentru noi.

Deci, Dumnezeu hotărăşte eliberarea poporului. O altă învăţătură importantă o găsim în acest verset 8. Este vorba despre faptul că atunci când Dumnezeu intervine şi eliberează, El nu eliberează numai de ceva şi eliberează şi către ceva. Cu alte cuvinte nu ne scoate numai dintr-o stare ci ne şi îndreaptă către ceva.

Atunci când am fost izbăviţi de păcat, când am fost scoşi din această stare de păcat, am fost scoşi pentru neprihănire, pentru sfinţenie. Nimeni nu poate să aştepte numai o direcţie a izbăviri. Nu putem lua numai iertarea păcatelor ci trebuie să acceptăm şi sfinţirea. Aici dragi prieteni sunt câteva lucruri de spus. Sfinţenia este stare, dar este şi proces. Ce vreau să spun?

Atunci când credem în jertfa Domnului Isus, noi suntem izbăviţi, suntem trecuţi pe teritoriul neprihănirii. Din acel moment, Dumnezeu ne declară sfinţi, puşi deoparte pentru El, curăţiţi de păcate. Numai că noi trebuie să şi trăim pe măsura acestei stări. Aceasta este un proces. Este un proces în care în mod deliberat oferim Duhului Sfânt al lui Dumnezeu controlul asupra vieţii noastre. Măsura în care El controlează viaţa noastră este măsura de sfinţenie pe care o practicăm. Cine crede că poate lua numai iertarea numai sfinţirea ca poziţie, se înşeală. Dumnezeu salvează de la şi către ceva. Trebuie să acceptăm acest lucru. Poporul a fost salvat din robia egipteană şi îndreptat către ţara pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ei. Deci, Dumnezeu are întotdeauna ceva pregătit pentru copiii Lui.

Noi nu am fost doar salvaţi de pe pământul acesta, ci suntem salvaţi pentru Noul Ierusalim pe care El l-a pregătit pentru cei care au crezut în mântuirea trimisă prin Domnul Isus.

Acum urmează încredinţarea misiunii lui Moise.

v.8  M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.

v.9  Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.

v.10  Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

Observaţi care este propunerea pe care o face Dumnezeu lui Moise? Este exact ceea ce a vrut Moise să facă cu 40 de ani mai înainte. Atunci, plin de sine, arogant, a acţionat după propria înţelepciune şi, fire impulsivă, a crezut că o să rezolve singur. Atunci a omorât un egiptean şi a crezut că va fi la fel de simplu cu toţi ceilalţi. Numai că nu în acelaşi mod au înţeles chiar compatrioţii lui.

De aceea a fost nevoie ca Moise să ajungă să petreacă 40 de ani în deşert, acolo unde Dumnezeu avea să-l înveţe anumite lecţii.

Acum a venit timpul ca Moise să facă ceea ce dorise atunci. Dar, mai este oare acelaşi Moise? Să vedem!

v.11  Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Cine Sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”

Mai este vreo urmă de aroganţă în cuvintele lui Moise? Nu! Este un alt Moise. Nu mai este acel om tânăr, puternic, conştient de puterea lui.

Apropo, adesea este greu pentru Dumnezeu să ne folosească în anumite lucrări importante, deoarece suntem prea puternici. Suntem prea tari. Nu suntem gata să spunem cine este Dumnezeu. Mai degrabă spunem cine suntem noi! Moise are acum o problemă. Cine este el? Nu este vorba de o criză de identitate. Este vorba despre lecţia umilinţei şi smereniei pe care Moise a învăţat-o foarte bine. De acum nu mai este vorba de puterea şi capacitatea lui, dar în schimb are de partea lui cea mai mare putere din univers, îl are de partea lui pe Dumnezeu.

v.12  Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”

Dumnezeu îi dă lui Moise două lucruri: este vorba despre o asigurare şi este vorba despre un semn. Asigurarea este că Dumnezeu va fi mereu cu el. Moise nu va mai fi singur de această dată. Dumnezeu este acela care va conduce întreaga acţiune.

Când vine vorba de semn, este puţin altfel. Semnul este anul viitor. Adică ceea ce se solicită de la Moise în acest moment este credinţă. De fapt chiar scriitorul epistolei către Evrei ne spune că este vorba despre credinţa lui Moise:

Evrei 11:27:  Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără sã se teamã de mânia împăratului; pentru cã a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Dar dacă este vorba despre credinţă, Moise are şi el o întrebare:

v.13  Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”

Oare la ce întâmplare se gândeşte Moise în această situaţie? Nu cumva se gândeşte la experienţa trecutului? El contase pe sprijinul fraţilor lui dar ei l-au respins. Ce garanţie are el că nu se va întâmpla nimic?

Cred că este vorba din nou de o lecţie pe care trebuie să o învăţăm din viaţa lui Moise. Reacţia lui este una foarte umană. Când este vorba despre credinţă, ceea ce ne dă mai mult de furcă este experienţa trecutului. Întotdeauna credinţa se loveşte mereu de aceasta. Mereu ne spunem noi înşine: nu am mai făcut aşa ceva. Este puţin probabil că o să mă descurc! Nu vi se par cunoscute aceste cuvinte? Cred că le spunem mereu. Însă ceea ce nu înţelegea Moise atunci şi ceea ce nu înţelegem nici noi adesea este că atunci când Dumnezeu intervine în viaţa ta nimic nu mai este cum obişnuia să fie. Nici o experienţă a trecutului nu mai este la fel. De acum totul este nou. Este ceea ce vine din identitatea celui care ne cheamă la lucruri noi. Şi credeţi-mă este vorba de un nou absolut.

v.14  Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.”

Cred că niciodată  nu a fost dat un sens mai adevărat acestor cuvinte: „Eu sunt cel ce sunt!” Aceste cuvinte au o semnificaţie deosebită. „Eu sunt”  în limba ebraică reprezintă o tetragramă sau un cuvânt format din patru litere. De asemenea, aceste două cuvinte au fost rostite adesea ca fiind numele lui Dumnezeu: Iahve! Acest nume a căpătat pentru copiii lui Israel o asemenea valoare încât nici nu îl pronunţau. Pentru a nu profana acest nume ai au decis nici măcar să nu îl pronunţe. Atunci când se refereau la Dumnezeu ei foloseau alte nume pe care Dumnezeu le are.

De exemplu, atunci când Geneza ne prezintă pe creatorul Universului, El este prezentat sub numele de Elohim, ceea ce înseamnă că El este Dumnezeul cel Atotputernic. Aici în Exod găsim că Dumnezeu este prezentat sub numele „Eu sunt cel ce sunt!” El este Dumnezeul care există prin Sine însuşi şi prin nimic şi nimeni altcineva. El nu este condiţionat de nimic. Acesta este Dumnezeul care se înfăţişează înaintea lui Moise pentru a-i încredinţa această mare misiune.

v.14  Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.”

v.15  Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.

v.16  Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi s-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,

v.17  şi am zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere.”

Dumnezeu nu face acum decât să reitereze ceea ce promisese părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. Acesta era timpul pe care Dumnezeu l-a ales pentru împlinirea profeţiilor pe care le-a făcut. Are Domnul un răspuns şi pentru marele lor inamic Egiptul:

v.18  Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul Evreilor, s-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.”

v.19  Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică.

v.20  Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea are să vă lase să plecaţi.”

v.21 Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale.

v.22  Fiecare femeie va cere de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase din argint, vase din aur şi haine pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe Egipteni.”

Dragi prieteni, acesta este planul de bătaie pe care Dumnezeu i-l prezintă lui Moise. Moise trebuie să ducă aceste cuvinte la bătrânii poporului şi mai mult să-l prezinte pe Dumnezeul în numele căruia vine.

Este totuşi o mare deosebire acum, faţă de modul în care procedase Moise cu 40 de ani mai devreme. Deosebirea este aceea că atunci Moise voia să facă el singur totul. Acum el va face voia lui Dumnezeu.

Aşa cum vom vedea scenariul pe care îl prezintă Dumnezeu se va respecta întocmai. Dumnezeu va aduce la împlinire fiecare detaliu.

Dragi prieteni, adesea ne este greu să înţelegem imaginea mare, întregul scenariu al întâmplărilor din viaţa noastră. Ne este greu să înţelegem lucrurile care se petrec la un anumit moment cu noi. Am  vrea să ştim ce este? Care este semnificaţia acelor experienţe?

Abia atunci însă când Dumnezeu intră în scenă avem posibilitatea să înţelegem această imagine mărită. Aşa cum Moise înţelege acum de ce s-au întâmplat anumite lucruri în viaţa lui şi noi putem înţelege care este semnificaţia experienţelor din viaţa noastră.

Însă, asemenea tuturor lucrurilor legate de viaţa noastră spirituală, este nevoie de credinţă din partea noastră.

Să învăţăm deci acest lucru împreună cu Moise.