Itinerar Biblic Ep. 90 Exod – cap. 2

 

Rezumat

– Naşterea lui Moise

– Moise în casa lui Faraon – primii 40 de ani.

– Încercarea lui Moise de a elibera Israelul.

– Fuga lui Moise în deşert.

Dragi ascultători, uitarea este una din caracteristicile noastre ale oamenilor. Nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă nu am uita. Sunt multe lucruri pe care adesea nu dorim să ni le mai amintim. Chiar dacă nu vrem, ele revin mereu pentru a aduce durere şi mâhnire în sufletele noastre.

Însă, sunt lucruri pe care nu trebuie să le uităm, dar totuşi ele nu rămân în memoria noastră aşa cum ar trebui să rămână.

Adesea uităm experienţe deosebite, importante pentru sufletele noastre. O astfel de experienţă este şi cea a izbăvirii, a mântuirii. Parcă cu trecerea timpului dispare din ce în ce mai mult fiorul  şi emoţia aceea de început. Uităm importante lucruri cu privire la viaţa noastră.

De asemenea, pe măsură ce trec generaţiile de oameni, este tot mai slabă credinţa în Dumnezeu, în atotputernicia lui şi în dragostea Lui. De ce? Este oare vorba de ştiinţa care câştigă tot mai mult teren? Nicidecum! Este vorba de neglijenţa noastră în a transmite generaţiilor viitoare credinţa în Dumnezeu.

Este învăţătura pe care o descoperim în versetul 8 al primului capitol din cartea Exod:

v.8 Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.

Cu alte cuvinte, indiferent de importanţa pe care o persoană o are la un moment dat, indiferent de respectul de care se bucură la un moment dat, este întotdeauna datoria generaţiilor care îi urmează să-i păstreze memoria vie.

Iosif a fost unul dintre cei mai importanţi oameni din stat. Prin activitatea lui, el a salvat Egiptul dintr-o criză economică care ar fi putut distruge ţara. Dar prin credincioşia lui faţă de Dumnezeu şi prin modul în care a administrat economia ţării, Egiptul a ajuns la o mare bogăţie de care beneficiau şi acele generaţii care nici măcar nu îşi mai aminteau de el.

Dragii mei, Iosif a fost un om, dar ceea ce este mai grav, este că mulţi oameni uită cine este Domnul Isus şi ceea ce a făcut El pentru omenirea întreagă. Ei au uitat şi pentru generaţii întregi de oameni nu au fost preocupaţi să ţină vie memoria Lui.

Prieteni dragi, suntem surprinşi de direcţia spre care se îndreaptă lumea de astăzi? Sunt exact stările unei lumi fără Dumnezeu, iar responsabili suntem şi noi.

Evanghelia trebuie mărturisită, propovăduită, trăită, astfel încât lumea din jurul nostru să aibă în permanenţă acces la planul şi voia lui Dumnezeu.

Să mergem însă departe în incursiunea noastră în cartea Exodului.

Ceea ce prezentam până acum este ceea ce într-un anume sens a condus la aceste împrejurări tragice pentru poporul evreu. Ei ajung într-o robie extrem de severă. Tratamentul la care erau supuşi, au dus poporul într-o stare jalnică. Singura lor speranţă era la Dumnezeu. Iar El nu-i va dezamăgi. Însă, o primă lecţie pe care trebuie să o reţinem este aceea că Dumnezeu are un timp al Său când intră în acţiune şi un plan al Său pe care îl aplică.

Să vedem deci derularea evenimentelor acestei cărţi. Suntem acum la capitolul 2 al cărţii. Este capitolul în care aflăm despre naşterea lui Moise, despre primii 40 de ani pe care îi petrece în palatul lui faraon, precum şi despre încercarea sa de a porni o revoltă, de a elibera poporul prin propriile forţe. Încercarea eşuează şi el sfârşeşte fugind în deşert. Acesta ar fi rezumatul evenimentelor din acest al doilea capitol al cărţii Exod.

Dar, să vedem care este derularea lor mai în detaliu. Să începem cu naşterea lui Moise:

v.1  Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.

v.2  Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.

Un fapt interesant este că istoria marilor oameni ca şi a celor mai neînsemnaţi începe identic. Un bărbat care place o femeie, şi rodul dragostei lor este copilul.

Cineva spunea că la naştere şi în faţa morţii toţi suntem egali. Nimic mai adevărat. Moise nu are parte de o naştere spectaculoasă. Domnul Isus a venit în lume la fel ca noi toţi prin naştere. Deci, totul este obişnuit până aici.

Acum, din câte observăm, Moise nu insistă prea mult în descrierea părinţilor lui şi nu este pentru că nu-i iubeşte, ci este o dovadă de modestie. Aceasta nu este o istorie de familie, ci este vorba de planul lui Dumnezeu. Dar, deschizând în alte locuri ale Scripturii găsim mai multe informaţii. Acum, să amintim doar că numele lor este Amram şi Iochebed şi fac parte din tribul lui Levi.

Nici mai departe Moise nu este prea darnic în a da detalii despre sine:

v.3  Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.

Oricum, din câte se vede Moise era un copil sănătos cu plămâni foarte buni. Părinţii au putut să-l ascundă la început, dar a venit ziua când aşa ceva nu mai era posibil. Vocea lui Moise era foarte puternică şi era foarte probabil ca în curând oamenii faraonului să-l descopere. Ce contrast este între aceste momente şi acelea când Dumnezeu îl cheamă să fie purtătorul lui de cuvânt înaintea lui Faraon, iar Moise încearcă să scape scuzându-se că nu poate vorbi bine.

Iochebed avea deci o problemă serioasă. Nu mai putea să-l ascundă pe acest băiat gălăgios. Ce va face? Oare ce am fi făcut noi? Adesea aud persoane în momente critice zicând „Acum, cum o vrea Dumnezeu!” Sună bine, sună a evlavie, dar oare noi nu trebuie să întreprindem nimic?

Ce trebuia să facă Iochebed? Să aştepte zi de zi sperând că Dumnezeu va face ca atunci când gărzile lui Faraon vor trece să nu-l audă pe Moise? Nu trebuie să facă ceva mai mult. Poate unii ar zice: „Nu te teme, crede în Dumnezeu şi atunci când gărzile vor trece, Moise nu va plânge!” Este credinţa oare un salt în necunoscut? Nu, Dumnezeu nu ne cheamă la acte de curaj gratuit, ci ne cheamă să acţionăm prin credinţa care vine din cunoaşterea Lui. Aşa procedează şi Iochebed. Ea nu face pe curajoasa, dar pune totul în mâinile lui Dumnezeu. Confecţionează o mică arcă în care îl aşează pe Moise şi apoi o pune pe ape. Dar Maria, sora lui Moise îl iubea foarte mult. O să vedem în timp că dragostea ei nu mai rămâne aceeaşi, dar acum, ca orice soră mai mare stă aproape de fratele ei:

v.4  Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple.

Şi o să se întâmple probabil mult mai mult decât au crezut sau şi-au închipuit ele:

v.5  Fata lui Faraon s-a pogorât la râu, să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.

v.6  L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al Evreilor!”

Acesta este momentul în care în mod clar oricine poate mărturisi că este vorba de mâna lui Dumnezeu. Nimeni nu putea aranja lucrurile în felul în care a făcut-o Dumnezeu. Vedeţi în mâinile lui orice împrejurare este o reuşită.

După ce Moise este pus pe apă, fata lui Faraon, vine la râu, este vorba de râul Nil, și îl găsește. Cu siguranţă era vorba de un loc mai retras.

În momentul ajungerii lor acolo, Moise începe să plângă şi două lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut lucrează împreună spre binele lui Moise: este vorba de plânsul copilului şi inima de mamă. În momentul în care fata lui Faraon îl vede pe Moise i se lipeşte inima de el. Vă aduceţi aminte de versetul din Romani: Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Iată că şi în acest caz este o împlinire minunată a acestei promisiuni.

Dar lucrurile aranjate de Dumnezeu nu se termină aici. Este doar începutul:

v.7  Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”

v.8  „Du-te” i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.

Credeţi că s-a gândit Iochebed că lucrurile vor lua această întorsătură? Credeţi că ea se aştepta să-l mai vadă vreodată? Poate că da! Dar, un lucru este clar – este mâna lui Dumnezeu.

v.9  Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.

v.10 Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos) „căci” a zis ea „l-am scos din ape.”

Nu cred că Iochebed se gândea că în acele vremuri de grea robie ea va fi plătită cu banii lui Faraon să-şi alăpteze propriul copil. Era peste limitele închipuirii ei, şi este unul din lucrurile care se întâmplă de fiecare dată când Dumnezeu intervine.

Binecuvântările pe care El le aduce în viaţa acelora care se încred în El, întrec întotdeauna aşteptările lor. La fel s-a întâmplat şi cu Iochebed. Cu câteva clipe înainte era oarecum deznădăjduită, tristă şi nu ştia ce-o să se întâmple cu fiul ei iubit. Iată că acum ea primise mai mult decât se aşteptase vreodată. Fiul ei era înapoi în braţele ei şi mai mult, el nu va fi un sclav, ci un prinţ. Oare ce îşi putea dori o mamă mai mult?

Vine vremea înţărcatului şi Moise este dus la palat. Aici aflăm de ce copilul a fost numit Moise. Numele înseamnă „scos”. Un nume predestinat, nu-i aşa? Nici nu bănuia fata lui Faraon ce importanţă o să aibă numele acesta.

Dar, să vedem ce este cu această prinţesă a cărei inimă s-a legat atât de tare de Moise. Din câte se pare, ea este fiica mai mare a Faraonului Ramses al II-lea sau, după cum consideră unii, ar fi vorba de sora lui. În conformitate cu legile Egiptului din acea vreme, primul ei născut ar fi avut dreptul la tron. Deci Moise a ajuns prinţ al Egiptului, al doilea om în stat după Faraon. Cine ar fi îndrăznit să se gândească la aşa ceva? Eu unul niciodată!      Dar acesta este modul în care îl cunoaştem noi pe Domnul nostru. Surprizele pe care El ni le face ne lasă fără replică de fiecare dată.

Primii ani ai lui Moise au fost petrecuţi la curtea lui Faraon. El a fost crescut şi educat ca un egiptean. El arăta ca un egiptean, vorbea ca un egiptean şi acţiona ca un egiptean. Aşa cum vom vedea în momentul în care ajunge în Madian, el este considerat a fi Egiptean. Vedeţi, din ceea ce putem observa din reprezentările artistice ale vremii, moda iniţiată de egipteni a fost unică. Îmbrăcămintea lor, felul în care se tundeau, îi deosebea de celelalte popoare.

În ceea ce priveşte educaţia religioasă pe care a primito Moise, ea nu putea fi altfel decât egipteană. Cu alte cuvinte, el era educat să se închine zeului Soare, zeitatea cea mai mare din mulţimea de zei pe care îi avea Egiptul. Acest zeu pe nume „Ra” era zeul naţional al Egiptului. El avea un mare templu şi cei mai mulţi dintre egipteni se închinau acestui zeu.

În ceea ce priveşte realizările acestui popor, trebuie să admitem că multe dintre ele impun respectul şi admiraţia chiar şi în zilele noastre. Astronomia lor era fenomenală. Încă de atunci ei cunoşteau distanţa de la pământ la soare. Ei sunt cei care, încă de atunci lansau ipoteza că pământul nu avea formă plată, ci rotundă. Erau de asemenea vestiţi pentru realizările lor în domeniul chimiei. Un exemplu este modul în care reuşeau să conserve cadavrele. Nimic din descoperirile moderne nu a ajuns să egaleze descoperirile lor. În ceea ce priveşte culorile pe care le realizau este şi aceasta o performanţă neegalată încă. La mii de ani distanţă, ele sunt la fel de strălucitoare şi bine conservate.

Pe lângă toate acestea, Egiptul mai era vestit pentru Biblioteca pe care o avea. Iar despre Moise ni se spune că a fost educat în toată înţelepciunea Egiptului. Deci, încercaţi să vă imaginaţi cât de mare era cunoaşterea lui Moise.

Dar un lucru lipsea din această educaţie – nimeni nu i-a spus despre Dumnezeu, despre cum să-l slujească pe El. Dar Moise nu trebuie subestimat, el este un om extraordinar. Ascultaţi numai ceea ce spune Ştefan Martirul cu privire la el:

v.20-25 Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său. Şi când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, şi l-a crescut ca pe copilul ei. Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel. A văzut unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorât pe Egiptean. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.

v.26-29 A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor”, a zis el, voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?” Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit, şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi? Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe Egiptean?” La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.

Cu alte cuvinte, toată pregătirea obţinută în Egipt nu a fost suficientă pentru a-i elibera pe Evrei din robia Egiptului. Într-o zi, pe când Moise se plimba prin taberele de lucru ale evreilor, el vede pe unul din fraţii lui evrei persecutat de un egiptean.

v.11  În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui.

Ce face Moise? El era deja gata să salveze poporul, dar nu în maniera în care Dumnezeu voia să o facă:

v.12  S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip.

Moise o luase cu 40 de ani înaintea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu trebuie să îl aducă înapoi cu 40 de ani şi să înveţe lecţiile pe care nu le-a învăţat în acest timp.

v.13  A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?”

v.14  Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe Egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”

De acum începe o nouă şcoală pentru Moise.

v.15  Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână.

Dramatică schimbare în viaţa lui Moise. Din palatul regal ajunsese în deşert. Dar nu este totul, mai sunt lucruri pe care el trebuie să le înveţe pe calea cea grea, adică prin experienţă. Egiptul cu şcolile lui nu-l pregătiseră deloc pentru ceea ce avea să vină:

v.16  Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.

v.17  Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma.

v.18 Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?”

v.19  Ele au răspuns: „Un Egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.”

v.20  Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!”

v.21  Moise s-a Hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa, Sefora.

Oare cum arăta Moise în această nouă postură? El care fusese obişnuit să fie slujit, altcineva îl ajuta până să se şi îmbrace. Acum, el este acela care scoate apă pentru animale. Oricum, Moise avea comportamentul unui cavaler rătăcitor. Apa este foarte preţioasă în deşert. De cele mai multe ori nu ajungea pentru toate animalele aşa că cel mai tare făcea legea. Fetele lui Reuel nu se puteau pune cu păstorii aceia, dar Moise da. Arta armelor învăţată în Egipt îl ajută de această dată. După ce îi pune pe fugă pe ceilalţi păstori, ei pot adăpa animalele în linişte.

Acum, ce fată nu este impresionată de un asemenea cavaler? Imediat fetele aleargă acasă şi povestesc cu încântare ce li s-a întâmplat. Reuel este şi el un om bun la suflet şi îl cheamă acasă. El are fete de măritat, iar Moise este singur. Astfel se alege Moise cu o soţie – Sefora.

Este interesant modul în care majoritatea personajelor din Vechiul Testament sunt într-un fel sau altul asemănări cu Domnul Isus, chiar dacă nu în toate aspectele vieţilor lor.

De exemplu, Moise este ales ca eliberator al poporului său, dar poporul îl respinge şi el se îndreaptă către neamuri.

Dar, Moise este acum în ţara Madian. Pentru următorii 40 de ani, aceasta va fi locuinţa lui. I se nasc doi fii şi acesta este timpul pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru pregătirea lui în vederea eliberării Israelului din robia egipteană.

v.22  Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom (Sunt străin aici) „căci” a zis el „locuiesc ca străin într-o ţară străină.”

În acest răstimp, poporul evreu ajunge la limita suferinţei. Deja nu mai puteau îndura.

v.23  După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea pe care li le smulgea robia s-au suit până la Dumnezeu.

v.24  Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.

v.25  Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.

Strigătele lor au ajuns până la Dumnezeu şi El este gata să înceapă salvarea lor. Moise era deja pregătit ca eliberator.

Acum, este un aspect care trebuie clarificat  aici – motivul pentru care Dumnezeu alege să-i elibereze pe evrei. Nu este vorba despre faptul că evreii ar fi fost superiori egiptenilor. Nici că ei au fost credincioşi şi au căzut în idolatrie. Poporul nu a fost credincios Domnului aşa cum ar fi trebuit să fie. O să vedem ce comportament o să aibă când o să fie în pustie. Numai că Dumnezeu promisese ceva părinţilor lor, cei care au dovadă de mare credincioşie. Dumnezeu şi-a adus aminte de promisiunea pe care le-a făcut-o. Deci, două sunt motivele pentru care Dumnezeu a adus eliberatorul pentru ei:

  • a auzit strigătele lor.
  • El şi-a adus aminte de promisiunile pe care le-a făcut lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Aceste strigăte deznădăjduite ale poporului au ajuns la inima lui Dumnezeu iar cei 400 de ani care au trecut de la legământul încheiat cu Avraam încă rămăsese valabil pentru Dumnezeu. Acest fapt ne spune ceva despre Dumnezeu. El are o inimă miloasă, iar cuvântul lui se împlineşte întotdeauna.

Dragi prieteni, acest lucru este valabil şi în ceea ce ne priveşte. Nu pentru că este ceva bun în noi intervine Dumnezeu în viaţa noastră şi ne aduce mântuirea. El face lucrul acesta pentru că are milă de condiţia noastră, care fără el ar fi lipsită de orice speranţă.

De asemenea, El ţine la cuvântul pe care L-a dat primei perechi de oameni. Atunci Dumnezeu a promis un izbăvitor şi el a venit în persoana Domnului Isus. El ştia că nu aveam nici o altă şansă de a ieşi din robia păcatului aşa cum nici evreii nu aveau vreo şansă să iasă prin puterile lor. Gândiţi-vă că Egiptenii erau mai numeroşi şi erau cel mai bine înarmaţi. Nu ar fi avut nici o şansă să scape de acolo dacă ar fi ales metoda propusă de Moise prima oară – lupta.

Însă Moise este luat în deşert, acolo unde învaţă ce este omul fără sprijinul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut prinţ, Dumnezeu îl face simplu păstor. De ce? Pentru că vrea să facă din el un eliberator.

Dragii mei, trecem adesea prin împrejurări a căror raţiune nu o cunoaştem. Nu ştim de ce este aşa. Nu ştim de ce uneori suntem pe culmi, şi alteori trecem prin văi adânci. Este însă important să ştim că Dumnezeu are dragoste, milă, şi că în toate El are un plan.