Itinerar Biblic Ep. 89 Exod – cap. 1

 

Rezumat

– Formarea poporului ]n Egipt

– Robia şi persecuţia poporului

– Eroismul femeilor Israelite

Iubiţi ascultători, prin harul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă, prin dragostea nemeritată de noi, dar pe care Dumnezeu ne-o arată, suntem acum pe cale să poposim într-o nouă carte a Sfintei Scripturi.

După prima carte a Bibliei, Geneza, unde am văzut modul în care a fost creat acest univers şi omul care păcătuieşte şi după prima carte a Noului Testament, unde aflăm ce a făcut Dumnezeu pentru eliberarea omului de sub puterea păcatului, ajungem acum la cea de a doua carte a Sfintei Scripturi, intitulată Exod.

Să începem prin a trece în revistă câteva date generale despre carte.

Mai întâi, trebuie menţionat că autorul ei este Moise, deci aceasta este cea de a doua carte pe care o scrie la îndemnul şi sub călăuzirea Duhului Sfânt.

În ceea ce priveşte mesajul, Exodul continuă ceea ce a fost început în cartea Geneza, respectiv, dezvoltarea familiei lui Iacov, până când aceasta ajunge un adevărat popor. Între ultima relatare din cartea Geneza şi cea care începe în Exod se află o perioadă de aproximativ, trei secole. În Geneza cap. 15, versetul 13, găsim o informaţie potrivit căreia sămânţa lui Avraam va sta 400 de ani în Egipt. În Exod, la capitolul 12, versetul 40, suntem informaţi că au fost 430 de ani lucru confirmat şi de versetele 16 şi 17 din Epistola adresată Galatenilor, capitolul 3. Dar, nu este vorba despre o greşeală, ci doar despre două momente diferite din care începe numărătoarea. De la chemarea lui Avraam, este foarte adevărat, sunt 430 de ani, dar sunt numai 400 de ani de la momentul în care Dumnezeu îi spune acest lucru.

Să mergem un pic mai departe pentru a vedea care este semnificaţia numelui ei. Exod înseamnă „ieşire” şi este referire la scoaterea poporului din robia Egipteană.

Ca semnificaţie spirituală, aceasta ne vorbeşte foarte mult de răscumpărarea pe care Domnul Isus a realizat-o pentru noi prin sânge şi putere, pentru că aceasta a fost modalitatea prin care a fost scos poporul din robia egipteană.

Cred că mesajul cărţii Exod este cel mai bine exprimat de cartea Evrei, capitolul 11:

v.23-29 Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.

Acestea sunt cuvintele cuprinse între versetele 23-29. După cum putem uşor observa este un mesaj al credinţei. Dealtfel, nici nu ar fi fost posibil să fie altfel şi nimic nu ar putea explica dezvoltarea pe care o cunoaşte poporul fără intervenţia directă a lui Dumnezeu.

În Geneza cap. 46, versetul 27, găsim că au fost 70 de persoane din familia lui Iacov, care au intrat în Egipt. Din câte se pare, în momentul în care au părăsit Egiptul, numărul lor s-a ridicat la 2 100 000.

În ceea ce priveşte conjunctura istorică în care s-au desfăşurat evenimentele, încă nu se pot face estimări foarte exacte cu privire la datele în care s-au desfăşurat ele. Totuşi, se pare că Iosif a intrat în Egipt pe timpul Dinastiei Hicsoşilor, cunoscuţi şi ca „faraoni păstori”. Din câte se pare ei făceau parte din neamul semitic şi într-un fel erau înrudiţi cu Avraam şi descendenţii acestuia. Ei au fost cuceritori ai Egiptului şi din această cauză nu se bucurau de prea multă simpatie din partea acestora. Dar, după o vreme ei au fost înlăturaţi de la conducere de către o familie domnitoare de origine egipteană. Aceştia erau cei care „nu-l cunoşteau pe Iosif”.

Să vorbim puţin şi despre Moise. Vreau să menţionez doar că la momentul potrivit vom aborda mai în detaliu fiecare element.

Moise este într-un fel personajul principal al cărţii. În această carte, viaţa lui este împărţită în trei perioade de câte 40 de ani:

40 de ani petrecuţi în palatul lui Faraon

40 de ani petrecuţi în deşertul din Madian.

40 de ani petrecuţi în deşert conducând poporul evreu.

În timpul şederii sale în Egipt, Moise a fost crescut ca un prinţ al casei lui Faraon, beneficiind de toată educaţia acelei vremi. Dar pe lângă aceasta, el a fost crescut şi în religia egipteană. Ca închinător la zeul Soarelui, nici nu este de mirare că Moise nu a fost pregătit la început să-l urmeze pe Dumnezeu. A fost nevoie ca Moise să petreacă 40 de ani în ţinutul Madian, în deşert, pentru a învăţa să asculte de Dumnezeu.

Abia după ce Moise a fost pregătit de Dumnezeu acolo în deşert, este trimis la popor pentru a-l scoate din Egipt. Misiunea lui de început este să-i adune pe bătrânii lui Israel şi să meargă la Faraon. Acesta refuză să lase poporul să plece şi atunci începe demonstrarea puterii lui Dumnezeu în faţa poporului egiptean şi a zeilor lui.

Vedeţi, Egiptul era dominat de idoli. În spatele idolatriei se află Satana şi forţele lui. Nu se poate spune că religia Egiptului era fără putere, numai că puterea ei era una malefică. Pavel notează şi el în scrisoarea pe care o adresează lui Timotei faptul că preoţii lor nu erau lipsiţi de putere:

2 Timotei 3:8 Dupã cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care Sunt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.

Chiar şi Faraon întreabă: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece?” Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece”. În cele din urmă, Domnul se va prezenta şi atunci el va lăsa poporul să plece. Atunci va ajunge să recunoască că Faraon a păcătuit. Ascultaţi numai ce spune Faraon:

Exod 10:16 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră.

Nimeni nu se poate împotrivi Domnului. Sau, se poate împotrivi, dar cu preţul distrugerii sale.

Să trecem acum în revistă un scurt cuprins al cărţii:

O primă secţiune este aceea în care este prezentat modul în care apare izbăvitorul în persoana lui Moise. Această secţiune este încadrată între capitolele 1-11, iar subdiviziunile ei ar fi:

Robia lui Israel în Egipt.

Naşterea lui Moise, primii 40 de ani în palatul lui Faraon.

Chemarea lui Moise şi cei 40 de ani petrecuţi în Madian.

Întoarcerea lui Moise în Egipt.

Cartea de vizită a lui Dumnezeu.

Am numit aşa această subdiviziune pentru că aşa cum aminteam adineauri, Dumnezeu face o demonstraţie a puterii Sale prin care se impune clar înaintea zeităţilor unui Egipt idolatru. Aici sunt cuprinse cele nouă plăgi cu care este confruntat Egiptul.

Dar, să mergem mai departe la o a doua diviziune importantă, cuprinsă între capitolele 12 şi 14. Ea poate fi numită eliberarea.

Ca subdiviziuni aici găsim:

Instituirea paştelor. Ea se face odată cu cea de-a zecea plagă, moartea întâilor născuţi.

Apoi, tot aici avem şi trecerea Mării Roşii, care se încheie cu distrugerea armatei lui Faraon.

A treia secţiune majoră este reprezentată de Marşul către Sinai. Capitolele care intră sub incidenţa acestei secţiuni sunt cele cuprinse între 15 şi 18. Cu toate că sunt numai trei capitole, ele conţin multă informaţie:

Cântecul salvaţilor.

Apele de la Mara.

Apele de la Elim.

Mana şi Prepeliţele.

Stânca lovită. Amaleciţii.

Ietro, socrul lui Moise.

Toate acestea constituie episoade care conţin importante informaţii cu privire la desfăşurarea planurilor lui Dumnezeu.

A patra secţiune, cuprinsă între capitolele 19 şi 24, sunt marcate de Legea pe care Dumnezeu o oferă poporului evreu.

Subdiviziunile ar fi:

Legământul de la Muntele Sinai.

Cele 10 porunci.

Legile sociale

O ultimă secţiune o constituie cea legată de constituirea Cortului Întâlnirii. Capitolele incluse aici sunt 25 până la 40. Aici avem mai întâi:

Planul Cortului

Lucrătorii Templului.

Viţelul de aur, noile table ale legii, mijlocirea lui Moise pentru popor,

Construirea templului şi imaginea finală a cărţii, coborârea gloriei lui Dumnezeu peste cort.

Prin fiecare din aceste secţiuni vom merge însoţiţi de Duhul lui Dumnezeu pentru a face cunoştinţă cu binecuvântările lui minunate.

Să pătrundem însă în textul propriu zis al cărţii, pentru că este unul foarte bogat în evenimente care ne vor arăta atotputernicia lui Dumnezeu şi modul în care lucrează El cu noi oamenii.

Primele versete, sunt acelea care fac legătura cu cartea Geneza.

v.1  Iată numele fiilor lui Israel intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov, fiecare cu familia lui:

v.2  Ruben, Simeon, Levi, Iuda,

v.3  Isahar, Zabulon, Beniamin,

v.4  Dan, Neftali, Gad şi Aşer.

v.5  Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

Exodul, aşa cum precizam este o continuare a cărţii Geneza. De aceea, Moise descrie mai întâi care este familia care a ajuns în Egipt. Numărul lor era de 70 de suflete, ceea ce poate fi o rotunjire a adevăratului număr, dar care nu putea fi cu mult mai mic.

Modul în care ei au ajuns în Egipt, ne este cunoscut, Iosif fiind cel pe care Dumnezeu îl trimite înaintea lor acolo pentru a pregăti locul.

Dar acum ajungem la momentul în care situaţia se schimbă dramatic:

v.6  Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni.

v.7  Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.

v.8  Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.

Acesta este momentul în care începe o perioadă foarte grea pentru poporul evreu. Dar înainte de aceasta să ne amintim că Dumnezeu îi spune lui Avraam că Israel va creşte în număr şi va ajunge o mare naţiune în ţara Egiptului. Din câte vedem, această promisiune s-a împlinit. Însă, acum are loc o mare schimbare pe plan politic în Egipt. Dinastia sub tutela căreia se dezvoltase poporul evreu a fost învinsă şi alungată de o alta. Un nou faraon urcă pe tronul Egiptului iar de acum începe o perioadă neagră pentru evrei. Noul faraon nu-l cunoştea pe Iosif şi nici nu avea vreo simpatie faţă de evrei. Se pare că nimeni nu mai ţinea minte marile servicii pe care le adusese Iosif Egiptului.

Este o lecţie pentru noi, ceea ce găsim în conţinutul acestui verset 8. Este vorba despre o continuă responsabilitate pe care părinţii şi Biserica o au pentru învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Am o ilustraţie în acest sens. Un director executiv, al binecunoscutei companii „Coca-cola” spunea odată că un anumit procent din preţul fiecărei sticle este folosit pentru publicitate. Întrebarea pusă imediat de interlocutor a fost: de ce mai este nevoie de reclamă pentru un produs atât de bine cunoscut? La care el a replicat cu o remarcă vis-a-vis de o altă băutură faimoasă dar care s-a crezut suficient de cunoscută încât să mai facă reclamă. Rezultatul a fost că după 15 ani compania a dat faliment.

Dragii mei, niciodată nu trebuie să considerăm că ştim prea bine cuvântul lui Dumnezeu. Avem mereu nevoie de împrospătarea lui. Noi oamenii uităm. Uităm lucruri mici, dar uităm şi lucruri importante. Versetul 8 este o mărturie în acest sens.

Şi în ceea ce priveşte pe Domnul Isus, cred că trebuie să avem mereu grijă să-l prezentăm generaţiilor de după noi.

Faraonul care a ocupat tronul în Egipt nu mai ştia nimic despre Iosif şi despre contribuţia pe care el a avut-o la salvarea economică a Egiptului într-una din cele mai dificile perioade ale acestuia. De aceea trece la represalii:

v.9  El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.

v.10  Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”

v.11 Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel au zidit ei (fiii lui Israel) cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.

Există această posibilitate ca un popor să se unească cu altul pentru a purta război împotriva altuia. Deci temerea Egiptului era oarecum întemeiată. Dar o soluţie mai bună ar fi fost să-i scoată din ţară.

Însă, în loc să facă aceasta, Faraon gândeşte că poate folosi forţa pentru muncă. De aceea, îi pune la lucru. Poporul evreu a fost pus să facă cărămizi pentru ca, apoi, cu acestea să construiască cetăţi. Cetăţile enumerate aici erau cetăţi foarte mari şi puternice, ceea ce înseamnă foarte multă muncă din partea evreilor.

Văzând că nu are prea mare efect asupra evreilor, în ceea ce privea dezvoltarea, Faraon le înăspreşte condiţiile de lucru. Dacă până atunci li se dădeau paie pentru confecţionarea cărămizilor, de acum nici acestea nu le mai erau date. Normele însă erau aceleaşi sau mai mari.

Erau deci clare dificultăţile prin care trecea poporul. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu se împlinea cu privire la ei:

v.12  Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulţeau şi creşteau; şi s-au scârbit de copiii lui Israel.

Dumnezeu l-a anunţat pe Avraam că Israel va avea de îndurat şi vremuri grele de întâmpinat în Egipt: „Şi Domnul a zis lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani”.

Iată că aceste lucruri se împlinesc aşa cum se împlinesc şi acele asigurări pe care Dumnezeu le făcea lui Avraam privind marele număr al celor care vor ajunge să formeze naţiunea Israel.

Dar, deocamdată, se împlinesc profeţiile cu privire la timpurile dificile:

v.13  Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.

v.14  Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de milă.

v.15  Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra şi cealaltă Pua,

v.16  şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile Evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”

Iată cât de drastic este regimul aplicat evreilor.

Dragii mei, priviţi cum se împotriveşte Diavolul planurilor lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a promis lui Avraam o naţiune mare, numeroasă, diavolul încearcă să se opună. Folosindu-se de Faraon, el vrea să nimicească poporul evreu. De ce era important pentru El acest lucru? Pe de o parte voia să-l discrediteze pe Dumnezeu, pe de altă parte voia să împiedice dezvoltarea poporului pe care Dumnezeu l-a ales pentru a se revela pe sine prin El. Dar nu are de-a face cu un om sau cu un popor, ci are de-a face cu Dumnezeu. Iar pe Dumnezeu nimeni şi nimic nu-l poate învinge. Dumnezeu va avea întotdeauna oameni care să depună o mărturie despre El.

v.17  Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.

v.18  Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?”

v.19  Moaşele au răspuns lui Faraon: „Pentru că femeile Evreilor nu Sunt ca Egiptencele; ele Sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.”

v.20  Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.

v.21  Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.

Femeile acestea au preferat să asculte de Dumnezeu mai mult decât să asculte de Faraon. De aceea Dumnezeu a şi răsplătit acţiunile lor.

Dar Satana nu renunţă uşor şi îl determină pe Faraon să dea o nouă poruncă:

v.22  Atunci Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”

Aceasta este ceea ce face Faraon. El vrea cu orice preţ să oprească creşterea poporului. Mă întreb, la ce număr ar fi ajuns poporul fără această împotrivire. Cred că foarte mare. Dar iată că Diavolul niciodată nu stă cu mâinile în sân şi aşa cum a procedat cu prima pereche de oameni, el încearcă mereu să intervină în planurile lui Dumnezeu pentru a le distruge. Niciodată nu-i va reuşi pentru că Dumnezeul nostru este Domnul acestui univers, şi chiar dacă Diavolul a vrut să iasă de sub această autoritate, toate celelalte lucruri sunt încă supuse lui Dumnezeu.

În toate aceste circumstanţe dificile, Dumnezeu îşi desfăşoară planul lui de izbăvire a poporului aşa cum mai târziu va izbăvi întreaga omenire.

De fapt, totul este o imagine a ceea ce va face Dumnezeu pentru noi toţi oamenii.

Prin Domnul Isus, aşa cum deja am văzut, El va izbăvi un popor al Său, un popor care îl va slăvi pe El. Nimic nu se poate opune acestui lucru.

Dragii mei, sunt atâtea lucruri minunate pe care le vom vedea în această carte. Dar nu vom vedea numai puterea şi lucrările lui Dumnezeu, ci şi slăbiciunile oamenilor

Chiar în prezenţa lui Dumnezeu suntem adesea prinşi de slăbiciune şi ne putem lăsa ademeniţi de inamic, de Diavol.

Trebuie însă să luăm aminte la puterea şi dragostea Lui Dumnezeu şi să nu uităm ceea ce spune autorul epistolei către Evrei, totul este credinţă.

Fie ca ea să ne însoţească mereu.