Itinerar Biblic Ep. 88 Matei cap. 28

 

Rezumat

– Învierea Domnului Isus

– Marea încredinţare.

Dragi ascultători, am ajuns la momentele finale ale relatării pe care Matei o face cu privire la viaţa Domnului Isus.

Am văzut până acum modul în care Matei l-a prezentat pe Domnul Isus ca fiind Regele, Împăratul Împărăţiei Cerurilor.

Aceasta este ideea pe care el a urmărit-o pe tot parcursul Evangheliei scrise de El.

Adresată evreilor, în mod special, mesajul Evangheliei după Matei este că Domnul Isus este Mesia cel aşteptat de veacuri.

Dragii mei, dacă evreii l-au aşteptat de veacuri, la fel a făcut întreaga umanitate. Chiar dacă a fost o aşteptare pe care nu o înţelegeau, toţi oamenii au avut, şi încă au nevoie de mântuire, de izbăvire. Singurul care o poate aduce este Domnul Isus, Iar modul în care el a împlinit această misiune este prin jertfă.

Întorcându-ne la Evanghelie, trebuie spus că ea se sprijină pe doi piloni importanţi:

  • Moartea Domnului Isus
  • Învierea Domnului Isus.

Ascultaţi modul în care defineşte apostolul Pavel Evanghelia în 1 Corinteni 15:3:

v.3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi Eu: că Hristos a murit pentru   

    păcatele noastre, după Scripturi;

v.4 că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;

Aceasta este esenţa Evangheliei. Nimic nu indică mai bine faptul că Domnul Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, decât aşa cum o fac aceste două evenimente. Minunile, cuvintele Domnului? Da, au fost foarte importante, dar în aceste două stă vestea bună a izbăvirii omului. Nimic altceva nu putea aduce ispăşirea pentru păcatele noastre decât această jertfă a Domnului Isus. Prin învierea lui, a fost demonstrat faptul că este Fiul lui Dumnezeu care are putere asupra vieţii şi a morţii.

Un alt fapt important în ceea ce priveşte Evanghelia Domnului Isus este unicitatea învierii. Nici o religie nu reclamă un asemenea lucru. Toate celelalte religii înregistrează moartea liderului lor.

Creştinismul este tocmai bazat pe înviere. Toţi liderii celorlalte religii sunt morţi, numai Domnul Isus este viu. Este un lucru important pe care trebuie să-l ştim şi să-l trăim.

De ce oare este atât de important? Gândiţi-vă care este cea mai mare teamă a omenirii? Moartea. Domnul Isus a biruit-o şi promite că toţi cei ce vor crede în El vor avea aceeaşi biruinţă.

Nici un evanghelist nu ne oferă detalii în ceea ce priveşte învierea Domnului Isus. Fiecare oferă însă aspecte care pun în lumină acele scopuri pe care Duhul Sfânt le-a pus în inima acestor oameni. Acesta este motivul pentru care Evanghelia prezintă o imagine compusă a învierii. Nici unul dintre cei care au scris Evangheliile nu oferă detalii complete, ci aduce noi nuanţe ale ei. De aceea cred că nu se poate vorbi despre contradicţii sau conflicte între diferite imagini prezentate de evanghelişti cu privire la înviere.

În ceea ce priveşte ordinea evenimentelor legate de înviere, doresc să vă prezint o notă făcută de unul din cercetătorii de seamă ai Scripturii, pe nume Scofield. El prezintă o cronologie a evenimentelor, combinând elementele prezente în cele patru evanghelii. Să aruncăm o privire la rezultatul acestei iniţiative:

Ordinea evenimentelor, aşa cum reiese ea din combinarea relatării celor patru evanghelişti este următoarea: Trei femei, este vorba de Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome se îndreaptă spre mormânt, urmate şi de alte femei. Ele veneau să aducă mirodenii şi alte lucruri necesare îmbălsămării. Primele trei găsesc piatra de pe gura mormântului dată la o parte şi Maria Magdalena aleargă să dea de ştire ucenicilor. Este ceea ce relatează Luca în capitolul 23:55-24:9 şi Ioan în primele versete din capitolul 20. Maria, mama lui Iacov şi a lui Ioan, vin mai aproape de mormânt şi îi vede pe cei doi îngeri. Este ceea ce găsim în Matei capitolul 28, versetul 2. Apoi, ea se duce înapoi pentru a se întâlni cu cel de-al doilea grup de femei care veneau cu mirodeniile. Între timp, Petru şi Ioan, anunţaţi de Maria Magdalena, ajung şi ei la mormânt şi privesc înăuntru după care pleacă în grabă. Acest episod este relatat de Ioan 20:3-10. Maria Magdalena ajunge şi ea din nou la mormânt şi aici îl vede la Domnul Isus, dar îl confundă cu grădinarul. Între timp, Maria, mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerii, aşa după cum relatează Marcu în capitolul 16 şi Luca în capitolul 24. Şi ele primesc mesajul îngerilor şi pleacă să se întâlnească cu Domnul Isus după cum relatează Matei în cap. 28, versetele 8, 9 şi 10.

În ceea ce priveşte apariţiile Domnului Isus după înviere, ele ar fi următoarele:

În prima zi a învierii: Domnul s-a arătat Mariei Magdalena, femeilor care se întorceau de la mormânt, lui Petru, (probabil în timpul amiezii), ucenicilor care mergeau către Emaus, (seara) şi tuturor apostolilor cu excepţia lui Toma.

– Opt zile mai târziu: El s-a arătat apostolilor când era şi Toma prezent. Apoi, li se arată în Galileea, după cum au spus îngerii. În Galileea se arată celor şapte care pescuiau pe Marea Tiberiadei. Pe munte se arată ucenicilor şi altor cinci sute de persoane. În Ierusalim şi Betania se arată lui Iacov şi celor unsprezece. Apoi, se mai arată lui Pavel pe drumul Damascului. De asemenea, se mai arată în Templu în câteva rânduri chiar, se mai arată lui Ştefan când acesta era în afara Ierusalimului şi apoi, apostolului Ioan pe când era exilat în insula Patmos.

Dragi prieteni, Matei îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind regele. Aspectele pe care El le prezintă cu privire la Domnul Isus sunt menite să întărească această imagine a Domnului. Dar să vedem mai în detaliu ceea ce scrie Matei cu privire la învierea Domnului Isus.

v.1  La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a

săptămânii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Alţi evanghelişti precizează că femeile veneau pentru a îmbălsăma trupul Domnului Isus. Dar, observaţi vă rog graba cu care veneau aceste femei. Dis-de-dimineaţă, când abia se lumina de ziuă ele erau pe drumul către mormânt. Aceasta arată dragostea lor pentru Domnul Isus. Aceasta mai arată zbuciumul care a fost în sufletele lor în acea vreme a sabatului Se pare că abia au aşteptat să treacă ziua pentru a merge din nou la Domnul lor.

Dar acolo au o mare surpriză:

v.2  Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a

pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului, şi a şezut pe ea.

v.3  Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

Sunt mulţi care au întrebat dacă era nevoie de îngeri să dea piatra la o parte pentru ca Domnul Isus să poată ieşi din mormânt. Avea El oare nevoie de acest ajutor? Cu siguranţă nu. Piatra nu a fost dată la o parte pentru a-i oferi Lui posibilitatea să plece. Nimic nu-l putea ţine pe El. Amintiţi-vă că după înviere, Domnul nu mai era limitat de spaţiu şi timp. El se putea mişca de acum în afara spaţiului şi timpului. Motivul pentru care a fost înlăturată piatra era ca omenirea să constate învierea.

Un alt fapt interesant aici este descrierea îngerului Nu găsim prea multe locuri în Scriptură unde sunt descrişi îngeri. Abia în Daniel, capitolul 10 versetul 6 şi în Apocalipsa capitolul 10, versetul 1, mai găsim asemenea descrieri.

Cert este că înfăţişarea lor şi prăvălirea pietrei a adus panică în sufletele acelor ostaşi:

v.4  Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.

Ştiţi ce mi se pare interesant? Soldaţii aceia erau oameni trecuţi prin multe. Ei făceau parte din armata care cucerise cea mai mare parte a lumii cunoscute atunci. Crezul lor era disciplina şi curajul. Beneficiau de o foarte bună pregătire şi erau cunoscuţi ca fiind neînfricaţi. Cu toate acestea, în această situaţie leşină de teamă. În acelaşi timp, un grup de femei, fără prea mare putere, neajutorate, se întrebau cine o să dea piatra de la mormânt, au un cu totul alt comportament. Nu numai că nu se tem, dar intră şi în dialog cu îngerul.

De  ce această diferenţă? Este vorba despre credinţă. Este vorba despre modul în care te raportezi la viaţa ta. În lupte, oamenii aceia erau obişnuiţi să lupte pentru viaţa lor. Ei se antrenau, luptau pentru a rămâne în viaţă. Însă atunci când se întâlnesc cu ceva ce nu făcea  parte din antrenamentul lor, se tem pentru viaţa lor. Nu ştiu cum să reacţioneze şi se tem până la pierderea controlului.

Femeile? Ele predaseră viaţa lor. De acum nu se mai tem pentru ea. Aduceţi-vă aminte că atunci când Domnul era tratat ca un proscris ele erau acolo fără teama că cineva le-ar putea face rău din această cauză.

Acei care îşi pun viaţa în mâna Domnului nu au de ce să se teamă. Aşa cum spunea cineva, „chiar şi moartea unei vrăbii este un act providenţial”. Cu alte cuvinte, nimic nu poate să-l ia pe Dumnezeu prin surprindere, şi dacă eşti al Lui nu se poate ca ceea ce El îngăduie să vină în viaţa ta să îţi facă rău.

Femeile acestea ştiau deja acest lucru. Mai ales că îngerul le încurajează:

v.5  Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe

Isus, care a fost răstignit.

v.6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;

v.7  şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El

merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”

Din câte observăm, îngerul avea o misiune, mai bine spus, un mesaj pentru oameni. Aşa cum a fost anunţată naşterea Domnului, acum este anunţată învierea. Dar un alt lucru care trebuie notat este acela că în ambele cazuri, îngerii vin şi transmit mesajul oamenilor, pentru ca ei să-l transmită mai departe.

Dragii mei, îngerii au încredinţat mesajul femeilor şi nouă. Este de acum datoria noastră să ducem mai departe această veste bună.

Femeile au plecat alergând să ducă mai departe această bucurie. Îngerul le sfătuieşte să nu se teamă, chiar şi Domnul Isus cu care se întâlnesc le spune acelaşi lucru.

Nu este vorba despre teama aceea paralizantă a soldaţilor, ci este teama în faţa unui lucru măreţ cum este învierea Domnului. Le era teamă că nu este ceva real, că este un vis din care se vor trezi. Dar ele primesc asigurarea din partea îngerului că este aşa cum spune, este real.

v.8  Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea

de veste ucenicilor Lui.

v.9  Dar iată că le-a întâmpinat Isus, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I

cuprindă picioarele, şi I s-au închinat.

v.10  Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în

Galilea: acolo Mă vor vedea.”

Observaţi confuzia sentimentelor femeilor. Dragii mei, toţi cei care au o astfel de întâlnire cu Domnul Isus au parte de asemenea emoţii. Este ceva ce îţi umple sufletul. Teama vine adesea din faptul că bucuria este atât de mare şi nu ştii de unde vine, eşti copleşit de ea. Este o bucurie care te copleşeşte. Încet, încet, ea pătrunde tot mai mult în sufletul tău, se instalează acolo.

Dar aceasta este valabil numai pentru cei care se alătură Domnului Isus, pentru cei care cred în El. Ceilalţi au parte de altfel de emoţii:

v.11  Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri, şi au dat de veste preoţilor

celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.

v.12  Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani,

v.13  şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-

au furat.”

v.14  Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, şi vă vom

scăpa de grijă.”

Dacă pentru ucenici şi pentru cei apropiaţi Domnului aceste veşti sunt aducătoare de bucurie, pentru cei ce l-au pus pe Domnul pe cruce nu este la fel. Ei au parte de îngrijorări şi mai mari. Minciuna pe care au trăit-o până acum trebuie dusă mai departe. Nu mai pot scăpa de ea.

Mituiesc ostaşii. Lansează o campanie de intoxicare a populaţie cu minciuni, totul pentru că de acum se temeau şi mai mult. Ei voiau să-l ţină pe Domnul în mormânt pentru ca ei să poată face ce vor. Dar aşa ceva nu se poate.

Dragul meu prieten, poate şi tu încerci să te minţi pe tine şi pe alţii că Domnul este mort.

Nu este nevoie să afirmi aceasta, dar atunci când îi interzici să vină în viaţa ta să afecteze tot ceea ce eşti, faci şi îţi aparţine, exact acesta este lucrul pe care îl afirmi – că El este încă în mormânt. Te miri atunci de ce eşti plin de teamă, nesigur de tine, de ce este în jurul tău? Dacă Domnul Isus rămâne în mormânt aceasta este starea naturală a lumii – nesiguranţa.

Atunci când vezi, prin ochii spirituali, mormântul gol, Domnul este acela care vine în viaţa ta iar odată cu El vine bucuria şi pacea.

Ceea ce mă uimeşte adesea la acest pasaj, este faptul că ambele grupuri sunt puse în mişcare, agitate. Unul pentru a răspândi o minciună, iar altul pentru a răspândi un adevăr, o veste bună. Oare din ce tabără suntem noi? Ce răspândim noi? Să ştiţi că nu este vorba numai de cuvinte. Cum vă imaginaţi că veneau ucenicii Domnului, femeile cu vestea bună? Abia şoptind, pe un ton conspirativ? Nu! Cred că erau plini de bucurie şi chiar dacă nu strigau pe străzi, fiecare putea să vadă bucuria de pe feţele lor. Ceilalţi nu puteau să meargă cu minciunile lor decât apăsaţi de povara grijilor şi minciunilor din viaţa lor.

Dragii mei, este o bună lecţie. Trebuie să luăm seama la ea şi să evaluăm în mod cinstit vieţile noastre.

Dacă îngerul a adus vestea învierii Domnului Isus şi a încredinţat-o femeilor, Domnul Isus are o încredinţare specială pentru toţi acei care sunt ucenici ai lui. Sunt cunoscute cuvintele Domnului Isus, cuvinte care constituie „Marea însărcinare”.

În ceea ce priveşte societatea contemporană, sunt două puncte de vedere contradictorii cu privire la ceea ce reprezintă „Marea însărcinare” sau mandatul pe care Domnul Isus îl încredinţează ucenicilor. Ca o opinie personală, pe ambele le consider extremiste. Un prim punct de vedere este cel formulat de anumite grupuri care susţin că mandatul încredinţat de Domnul Isus aparţine numai bisericii. Bineînţeles, este vorba de Biserică ca organizaţie, ca instituţie. Cel de al doilea punct de vedere este unul cu nuanţă liberală, care consideră că el a fost încredinţat numai ucenicilor prezenţi şi nu este cu necesitate un mandat pentru toţi credincioşii. Cred că aţi înţeles acum de ce le consider pe ambele ca fiind extremiste şi lipsite de realism.

Cred că Matei prezintă în mod clar faptul că acest mandat trebuie să-şi găsească aplicaţie în viaţa fiecărui credincios, indiferent de zonă geografică, cultură sau timp. Sunt de părere că acest mandat va avea un sfârşit, dar cu certitudine pot spune că nu este acum.

De asemenea, cred că relatarea pe care Matei o face, trebuie combinată cu cea din Faptele Apostolilor 1:8, care sună astfel:

v.8   Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toatã Iudea, în Samaria, şi pânã la marginile pãmântului.”

Motivul pentru care privim la aceste două pasaje este acela că oferă o imagine mai amplă în ceea ce priveşte mandatul încredinţat nouă.

Dar să privim întregul episod:

v.16  Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să

meargă.

v.17  Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.

v.18  Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer

şi pe pământ.

v.19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al

Fiului şi al Sfântului Duh.

v.20  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele,

până la sfârşitul veacului. Amin.

Aşa cum le spusese şi Domnul şi confirmase şi îngerul, locul ultimei întâlniri cu Domnul, avea să fie în Galileea. Acum, această precizare nu este întâmplătoare. Era nevoie de ceva timp şi efort pentru a ajunge de la Ierusalim tocmai în Galileea. Dar, mai mult decât efortul, era nevoie de credinţă să fac un asemenea drum. Era o dovadă a credinţei în faptul că Domnul înviase. Vedeţi că până atunci mai erau unii care se îndoia.

Dragii mei, va fi mereu aşa. Unii se vor închina Domnului iar alţii se vor îndoi. Însă ceea ce relatează Matei trebuie să aducă încurajare. Domnul nu îi separă pe cei ce s-au închinat de cei ce s-au îndoit. Tuturor li se arată, le vorbeşte şi le încredinţează voia lui.

Dragi prieteni, chiar în îndoieli, El este cu noi. Văzând îndoiala din inimile unora, Domnul nu îi mustră, nici nu stă să se gândească: Doamne, necredincioşilor acestora să le las eu lucrarea mai departe? Tocmai de aceea Domnul începe cu o asigurare: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”.

Ce asigurare minunată. De acum, Domnul biruise. Lupta era câştigată Diavolul a pierdut. Domnul Isus are puterea în acest univers. Nimeni nu trebuie să se mai teamă. Acela care crede în Domnul Isus este de partea învingătorului, de partea celui tare.

Mai mult, pe lângă faptul că este o încurajare, o asigurare, cuvintele Domnului Isus reprezintă şi o declarare a autorităţii Domnului.

Dragii mei, cred că acesta este lucrul pe care adesea îl uităm şi anume că mandatul vine din partea regelui universului. Ne putem oare permite să-l ignorăm? Cred că nu!

Mergând mai departe în observarea mandatului încredinţat de Domnul Isus, nu putem trece cu vederea care sunt acţiunile incluse în acest mandat. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”: Prima acţiune este iniţiativa, mişcarea. Domnul Isus ne îndeamnă să depăşim comoditatea, să depăşim inhibiţiile şi să trecem la activitate.

Dar nu numai aceasta este important. Scopul acţiunilor noastre este să facem ucenici.

Vedeţi, aici se face adesea o mare confuzie. Sunt mulţi acei care consideră că este suficient să proclami Evanghelia să convingi câţiva oameni să accepte ideile prezentate şi să-i înregistrezi într-un registru. Domnul vorbeşte despre ucenici. Nu despre partizanii unui crez. Ucenicia înseamnă mai mult decât atât. Ea implică prezentarea evangheliei nu doar ca informaţie, ci ca mod de viaţă, care să ducă la schimbarea vieţii.

Ajungem la Botez. Ceea ce doresc să remarc aici este faptul că el reprezintă o dovadă că întreaga trinitate este implicată aici.

Apoi, ucenicii trebuie învăţaţi să păzească şi să aplice ceea ce a poruncit Domnul Isus.

Dragii mei, porunca Lui este să ne iubim unii pe alţii. Nu este mai mare poruncă decât aceasta. Nu este o altă dovadă că suntem ai lui, că El a murit pentru noi, că El a înviat, decât împlinirea acestei porunci.

Dragi prieteni, Matei, prezintă un rege, un Mesia, dar unul care aduce o Împărăţie nepieritoare. Ce ecou găsesc cuvintele, acţiunile, dragostea Domnului Isus în inimile noastre? De El depinde intrarea în această Împărăţie.