Itinerar Biblic Ep. 84 Matei cap. 26

 

Rezumat

– Evenimentele finale din viaţa Domnului înainte crucificare

– Vânzarea Domnului de către Iuda.

– Cina din ultima seară

– Rugăciunea din Gheţimani

– Judecarea e către marii preoţi.

Dragi ascultători, profeţiile făcute de Domnul Isus sunt menite să ne atragă atenţia în cel mai serios mod asupra sfârşitului vremurilor. Domnul Isus  nu a folosit descrierea acelor evenimente ca pe un mijloc pentru a-i speria pe ucenici sau pe noi, ci le-a prezentat aşa cum sunt pentru că El dorea şi doreşte să fim pregătiţi pentru acele zile. El doreşte ca noi toţi să putem sta la dreapta Tatălui, printre cei pe care Tatăl îi evidenţiază pentru credincioşia lor.

Dragi prieteni este una din cele mai serioase probleme şi merită toată consideraţia noastră.

Ceea ce urmează descrierii acelor zile, constituie evenimentele care aduc singurul mijloc prin care noi putem fi izbăviţi de grozăvia sfârşitului.

De acum, Domnul Isus  este foarte aproape de evenimentul crucificării. După ce intrase în Ierusalim în acel mod care atrăsese atenţia atâtor oameni, dar care nu au primit nici atunci mesajul pe care Domnul îl aducea, împreună cu ucenicii, Domnul a intrat mereu în Ierusalim şi se retrăgea seara în Betania. De acolo a venit mereu Domnul Isus , pentru a curăţi templul, pentru a vindeca şi învăţa, precum şi pentru a purta discuţii cu oficialităţile religioase ale lui Israel. Numai, că acei oficiali, nu au fost de loc mulţumiţi de modul în care au evoluat aceste discuţii. Ei doreau compromiterea Domnului Isus, slăbirea autorităţii pe care o câştigase asupra oamenilor din popor. În loc să se producă această scădere a popularităţii Domnului, s-a dovedit lipsa de autenticitate şi de reală autoritate a fariseilor, cărturarilor şi a celor care aveau menirea să îndrepte poporul către Dumnezeu. Pentru că au fost deranjaţi foarte tare de această situaţie, preoţii cei mai de seamă, fariseii, saducheii, cărturarii, şi-au unit eforturile pentru a-l prinde şi omorî pe Domnul Isus.

Domnul Isus cunoştea foarte bine acest lucru dar nu a făcut nimic pentru a împiedica acest lucru. Cred că este nevoie să repet ceea ce am mai spus şi anume că Domnul Isus  nu a fost totuşi omorât de farisei sau de preoţi, sau de romani. El a murit de bună voie, deoarece era singurul mod în care noi suntem izbăviţi de păcatele noastre. Deci, dragii mei, nu fariseii, nu preoţii sau cărturarii, nici măcar romanii nu l-au pus pe Domnul Isus  pe cruce ci păcatele noastre.

De acum, nu mai sunt multe momente până la prinderea Domnului. Am văzut ultimul discurs de proporţii al Domnului Isus  şi avertizările pe care el le face cu privire la sfârşitul vremurilor şi venirea lui pentru a doua oară.

Acum suntem la capitolul 26 al Evangheliei după Matei. Este cel mai lung capitol al evangheliei. Versetul 30 este unul pivotal şi ceea ce scrie Ioan în capitolele 15, 16 şi 17 poate fi introdus în acest loc al Evangheliei după Matei.

Ceea ce este însă foarte important aici este faptul că fiecare detaliu face într-un fel trimitere la cruce, la evenimentul central al acestei părţi finale din Evanghelia după Matei.

Un alt lucru care trebuie amintit aici este că evenimentele acestui capitol încep odată cu hotărârea Domnului de a veni la Ierusalim şi de a fi crucificat, hotărâre pe care a luat-o cu şase luni mai înainte, pe când se afla în Cezareea lui Filip. Tot timpul acesta care a trecut, acţiunile Domnului, totul este în controlul direct al lui Dumnezeu. Chiar şi timpul în care are loc această jertfă nu este unul întâmplător. Cum o să amintim probabil la timpul potrivit, apropierea paştelor, ziua de dinaintea Sabatului, nimic nu este la voia întâmplării. Totul este în controlul lui Dumnezeu. Fiecare element are o semnificaţie deosebită şi arată clar că este vorba de împlinirea planului pe care Dumnezeu la iniţiat pentru răscumpărare omului.

Să vedem deci care este desfăşurarea acestor evenimente.

 v.1 Dupăce a isprăvit Isus toate cuvîntările acestea, a zis ucenicilor Săi:

v.2 ,,Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!“

După cum am spus, şi după cum vedem, Domnul Isus nu este o victimă neajutorată a orgoliilor fariseilor şi cărturarilor. El singur este acela care decide asupra cursului evenimentelor. Ceea ce fac preoţii, fariseii şi cărturarii nu face decât să împlinească planurile Domnului:

v.3  Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii norodului s’au strîns în curtea marelui preot care se numea Caiafa;

v.4  şi s’au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.

Iată pe aceşti lideri religioşi, oameni care trebuiau să îndemne poporul la pace, oameni care aveau datoria să îl reprezinte pe Dumnezeu şi în această situaţie să trăiască după principiile Lui şi să facă dovada dragostei şi iertării sale, se arată acum atât de neîndurători. Ei nu se tem de Dumnezeu căruia ar trebui să-I slujească ci de popor:

v.5  Dar ziceau: ,,Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă turburare în norod.“

În timpul acesta, Domnul Isus se afla în Betania acolo unde se retrăsese în fiecare seară în această ultimă săptămână. Betania nu era departe de Ierusalim, era mai mult asemenea unei suburbii a acestuia. Dar aşa cum Ierusalimul era un loc al mâniei, Betania era un loc al dragostei. Acolo este locul unde se retrăsese Domnul Isus .

v.6  Cînd era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul,

Nu este prea greu să înţelegem de ce acest om arăta atâta dragoste faţă de Domnul Isus. După numele pe care îl are, înţelegem că omul acesta a fost lepros. Spun a fost pentru că sunt sigur că Domnul Isus  l-a vindecat. De acum Simon era un om nou. El a primit o viaţă nouă de la Domnul Isus  şi de aceea de acum punea la dispoziţia lui tot ce avea. Până atunci Simon era unul căruia nu i se îngăduia să aibă prieteni, să se apropie de cineva. El trebuie să strige, atunci când se apropia de cineva, că este necurat. Acum, Domnul a adus pentru el nu numai un grup de prieteni dar o familie întreagă.

Dragii mei la fel este şi cu păcatul. De fapt, în Scriptură, păcatul este adesea comparat cu lepra. La fel ca şi lepra, el izolează. Dar el nu izolează numai de oameni, el izolează oamenii de prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus  vine în viaţa omului, lucrurile se schimbă. Acel om primeşte o nouă viaţă. Acel om primeşte o familie. Şi ce este mai important, acel om se va întâlni cu Dumnezeu.

Un astfel de om era Simon. El este un exemplu de om transformat de Domnul Isus.

În casa lui stătea DomnuL Isus  acum când mai erau câteva zile din lucrarea lui aici pe pământ. În ceea ce privea lucrarea publică nu mai erau prea multe de făcut. Aceste ultime momente erau rezervate ucenicilor.

Dar să vedem ce se întâmplă într-una din aceste zile în casa lui Simon:

v.7  s’a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe cînd sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.

Acest episod este unul foarte important deoarece el face parte din pregătirea Domnului Isus pentru înmormântare. Femeia aceasta, al cărei nume, ne spune Ioan, este Maria, vine cu un vas plin cu un mir foarte scump. Ea sparge vasul şi unge trupul Domnului Isus cu acest parfum deosebit. Parfumul acesta era unul foarte scump. Se spune că el valora cât salariul unui lucrător pe un an de zile. Adesea el era lăsat ca o moştenire de preţ generaţii întregi. Odată ce vasul în care era păstrat era spart el nu putea fi folosit decât o singură dată.

Ucenicii consideră că acest lucru este o extravaganţă nejustificată:

v.8  Ucenicilor le-a fost necaz, cînd au văzut lucrul acesta, şi au zis: ,,Ce rost are risipa aceasta?

v.9  Mirul acesta s’ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.“

Oare de unde venea reacţia aceasta? Era ea oare o reacţie sinceră, sau era o ipocrizie din partea lor? Apostolul Ioan, martor ocular la acest eveniment oferă mai multe detalii despre acest incident. El spune că  cel care s-a supărat de fapt a fost Iuda Iscarioteanul. El avea şi un motiv bine întemeiat. Ascultaţi numai ce spune Ioan în capitolul 12 al Evangheliei pe care o scrie:

v.6  Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.

Iată deci de unde vedea indignarea lui. Nu era vorba de preocupare sinceră pentru cei săraci, ci o preocupare pentru interesele proprii.

Dar Iuda încă nu învăţase că nimic nu este ascuns ochilor Lui. Inima lui Iuda era ca o carte deschisă înaintea Domnului. El ştia foarte bine ce este în ea.

La fel de bine cunoştea şi ce este în inima acestei femei.

v.7  Dar Isus a zis: ,,Lasă-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

v.8  Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.“

Este printre puţinele dăţi când Domnul Isus are o asemenea apreciere faţă de propria persoană. Aceasta vine din faptul că ziua despărţirii de ei era foarte aproape.

Mai mult gestul ei avea să fie pomenit peste tot unde se va propovădui Evanghelia. Oare de ce este atât de important ceea ce a făcut această femeie? De ce este atât de important încât să rămână notat în Evanghelia care vorbeşte despre planul iniţiat de Dumnezeu pentru iertarea omului, care vorbeşte despre  Domnul Isus ? Este ceea ce a spus Domnul, Ascultaţi:

v.12  Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.

v.13  Adevărat vă spun că ori unde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.“

Nici măcar nu este vorba despre pomenirea Domnului Isus ci despre pomenirea, amintirea ei.

Vedeţi, aşa cum spuneam, aceste ultime clipe pe care Domnul le mai petrece în mijlocul oamenilor, sunt clipe în care se ocupă în mod special de ucenici. Prin diferite acţiuni, ca şi prin cuvinte, Domnul le transmite diferite învăţături. Una din lecţiile pe care Domnul le oferă ucenicilor este tocmai în această împrejurare când personajul principal alături de Domnul Isus este Maria.

Întrucât ea are un rol atât de mare în această situaţie să vedem şi alte lucruri legate de persoana ei.

Mai întâi trebuie spus că Maria nu este alta decât sora lui Lazăr şi a Martei. Ioan este cel care precizează clar acest lucru:

v.1 Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi.

v.2  Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice şedeau la masă cu El.

Iar Lazăr. Aşa cum se poate observa nu este nimeni altul decât cel pe care îl înviase Domnul Isus. Domnul Isus  poposise adesea în casa Mariei şi a Martei, pentru că aceste două surori aveau un mod aparte de a primii oaspeţi. Ele formau o echipă deosebită atunci când primeau pe cineva. Marta era cea care gătea, care făcea totul pentru ca musafirul să se bucure de cele mai gustoase bucate să aibă hrana necesară. Maria, în schimb era cea care îl pune pe musafir în inima ei. Ea dădea atenţie musafirului. Ea îl făcea să se simtă bine venit, acceptat, iubit de familie.

Pentru prima dată facem cunoştinţă cu Maria, în momentul în care Domnul Isus  face o vizită în casa lor. În timp ce Marta este ocupată cu tot felul de lucruri, Maria se aşează pur şi simplul la picioarele Domnului Isus  ascultând ceea ce spunea El. Marta este iritată de comportamentul sorei ei şi cere arbitrajul Domnului Isus. Dar Domnul îi spune că ceea ce face ea nu este rău. Maria, din câte observăm, era mau mult o persoană care răspundea circumstanţelor. Marta era omul de acţiuni, omul cu iniţiativă.

Însă, acum, când iată o întâlnim pentru a doua oară o găsim schimbată. Ea este acum un om de acţiune. Ea are iniţiativa ungerii Domnului Isus  cu acel parfum minunat.

Acum, în acest context, cred că înţelegem şi mai bine valoarea actului ei. Dacă ne aducem aminte Lazăr, fratele ei, a murit şi a fost îngropat. Gândiţi-vă cât de scump era acel parfum, încât el nu a fost folosit pentru îmbălsămarea lui Lazăr. Este puţin probabil ca ea să-l fi cumpărat după acel eveniment al învierii lui Lazăr. Aşa cum spuneam un astfel de parfum era transmis de obicei din generaţie în generaţie ca o moştenire.

Deci găsim  o Marie schimbată. Dragii mei, când stai la picioarele Domnului Isus nu poţi să rămâi la fel. Pur şi simplu nu se poate.

Ea pare la acest moment ca fiind singura care înţelege şi acceptă faptul că Domnul Isus  va merge să moară pe cruce. De ce? Pentru că a învăţat să stea şi să asculte. Abia atunci ai premisele înţelegerii.

Un alt lucru pe care ar trebuie să-l învăţăm de la ea este acela ca acte mici de ascultare se bucură de mare apreciere din partea Domnului.

Pe de altă parte trebuie să învăţăm şi acea lecţie a şederii la picioarele Domnului.

Suntem adesea atât de ocupaţi lucrând pentru Domnul şi nu luăm în seamă ceea ce spune El. Maria este pentru noi o lecţie. Este nevoie să stăm, să ascultăm, să înţelegem ce are Domnul de spus, şi abia apoi să pornim la lucru.

Acesta este motivul pentru care Domnul Isus  spune că ceea ce a făcut ea va rămâne ca un act ce va fi povesti peste tot unde se va propovădui Evanghelia. Ascultarea ei este un exemplu şi el va însoţi Evanghelie pentru că în acelaşi mod trebuie să acţionăm şi noi.

Din păcate nici acum, şi nici atunci nu au înţeles toţi cuvintele Domnului Isus :

v.14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s’a dus la preoţii cei mai de seamă,

v.15  şi le-a zis: ,,Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mînile voastre?“ Ei i-au cîntărit treizeci de arginţi.

v.16  Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mînile lor.

Ce mare deosebire. Maria risipeşte pentru Domnul Isus, Iuda se gândeşte să strângă folosindu-l pe Domnul. Maria este plină de dragoste şi recunoştinţă faţă de Domnul Isus , Iuda plin de resentimente şi lipsit de orice recunoştinţă. Actul vânzării unei persoane este unul din cele mai josnice. Dante, în a sa operă “Infernul” îi plasează pe cei doi vânzători de marcă ai istoriei, Brutus şi Iuda în cel mai de jos loc şi acela este locul pe care îl merită.

De acum Iuda devine un vânător al Domnului Isus . Aştepta un moment prielnic pentru a-l da pe mâinile lor.

Nu mai avea prea mult de aşteptat. Nu pentru că circumstanţele au fost prielnice, ci pentru că planul Domnului era hotărât aşa:

v.17 În ziua dintîi a praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis: ,,Unde vrei să-Ţi pregătim să mănînci Paştele?“

v.18  El le-a răspuns: ,,Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: ,,Învăţătorul zice: ,Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.“

v.19  Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus, şi au pregătit Paştele.

v.20  Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.

v.21  Pe cînd mîncau, El a zis: ,,Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.“

Acesta este un episod dintre cele mai intime în ceea ce-i priveşte pe Domnul Isus şi grupul de ucenici. Erau ultimele momente pe care le mai petrecea cu ei înainte de crucificare. Niciunul din ei încă nu era obişnuit cu această idee. Dar niciunul nu ştia nici cât de aproape era acest eveniment. Nu înţelegeau nici măcar semnificaţia acestui eveniment. Va mai trece ceva timp până ce Duhul Sfânt va veni şi va aduce o lămurire completă cu privire la aceste lucruri.

Acum era praznicul Azimilor. Paştele era foarte aproape şi ucenicii vor să pregătească această sărbătoare. Din nou, observaţi că Domnul Isus pregătise acest moment al crucificării Lui în detaliu.

Nu a fost nevoie ca ucenicii să caute casa, să caute cele necesare praznicului, pentru că Domnul aranjase totul. Ei s-au dus doar să spună parola, cuvintele de recunoaştere şi de acum, totul era rezolvat.

Stând însă la masă Domnul le spune că va fi vândut chiar de unul dintre ei. Lucrul acesta produce tulburare în sufletele lor.

Vedeţi, conjunctura este una foarte interesantă. Sărbătoarea aceasta a paştelor era una foarte importantă pentru poporul evreu. Era comemorarea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei atunci când au fost scoşi din ţara Egiptului. Era un fel de sărbătoare naţională, pentru că tot de atunci se poate vorbi de naţiunea Israel.

În amintirea acelui eveniment, ei trebuia să scoată din casă orice aluat, ca simbol al plecării din Egipt, când au făcut pâine pentru  drum. Apoi, trebuia să stea la masă şi să mănânce mielul cu toată familia. Dar nu numai aceste pregătiri culinare trebuia să aibă loc ci şi cele legate de suflet. Dar nu se vede deloc în viaţa lor o astfel de schimbare. Nimeni nu se gândeşte mai profund la ceea ce a făcut Dumnezeu în acele zile.

Domnul Isus  îi însă de o parte şi le oferă o lecţie:

v.22  Ei s’au întristat foarte mult, şi au început să-I zică unul după altul: ,,Nu cumva sînt eu, Doamne?“

v.23  Drept răspuns, El le-a zis: ,,Cel ce a întins cu Mine mîna în blid, acela Mă va vinde.

v.24  Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!“

Lecţia pe care Domnul le-o oferă este una în care El însuşi devine din nou mielul de jertfă. Ei erau trişti pentru că nu înţelegeau ce se întâmplă. Ei nu erau confruntaţi acum decât cu elemente exterioare, am putea spune, jertfei Domnului.

Iuda era gata să-l vândă. El este chiar demascat în faţa ucenicilor:

v.25  Iuda, vînzătorul, a luat cuvîntul, şi I-a zis: ,,Nu cumva sînt eu, Învăţătorule?“ ,,Da“, i-a răspuns Isus, ,,tu eşti!“

Acum urmează un eveniment minunat care va rămâne întipărit în mintea Bisericii Domnului:

v.26 Pe cînd mîncau ei, Isus a luat o pîne; şi după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicînd: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu.“

v.27  Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicînd: ,,Beţi toţi din el;

v.28  căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

v.29  Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.“

Dragii mei evenimentul acesta al Cinei Domnului este unul care a rămas mereu viu în memoria ucenicilor şi s-a transmis de-a lungul secolelor fiind celebrat, chiar dacă în diferite forme de majoritatea Bisericilor creştine din lume.

Simbolistica, aparte, atmosfera, totul este făcut să introducă într-o lume nouă, o lume în al cărei centru este Domnul Isus  şi jertfa de pe Golgota.

Cina nu este un ritual, cina este un act care îndreaptă privirile noastre către ceea ce a făcut Domnul Isus şi către consecinţele acestui fapt.

Chiar şi din cuvintele Lui ne dăm seama că Domnul nu este victima viciilor unor oameni ci este cel care a spus că este: Mielul venit să ridice păcatele omenirii. Cuvintele lui vor sta o mărturie peste secole cu privire la acest lucru. De acum, un nou legământ va fi făcut de Dumnezeu cu omul pe care l-a creat. Un legământ pentru care nu mai era nevoie de sângele berbecilor sau al ţapilor, pentru că sângele Domnului Isus  avea să pecetluiască legământul.

Pâinea, vinul, toate acestea ne îndreaptă cu gândul către ceea ce a făcut Domnul pentru fiecare dintre noi. El a spus ca totul să se facă spre pomenirea Lui.

Dragii prieteni, o să vorbim mai mult despre acest act al cinei. Însă acum este atât de important să înţelegem ceea ce spune Domnul Isus. Trupul lui se frânge, sângele lui curge, nu datorită vânzării, nu datorită corupţiei unui om, ci datorită corupţiei generale. Noi toţi aveam nevoie de această jertfă. Fără ea nu am putea fi izbăviţi. Fără ea nu am putea avea părtăşia, nu ne-am putea apropia de Dumnezeu. Este singurul mijloc.

Cred că este necesar, asemenea Mariei, să ne oprim, să şedem la picioarele Domnului, să ascultăm şi să înţelegem. El este singura soluţie.