Itinerar Biblic Ep. 80 Matei cap. 23

 

Rezumat

– Avertizarea poporului cu privire la Farisei şi cărturari.

– Domnul Isus plânge pentru Ierusalim.

Dragi ascultători, ceea cea aşteptă Dumnezeu de la noi nu este implicarea noastră într-o religie în care cel mai important este păstrarea unor reguli sau principii. Dumnezeu aşteaptă mai de grabă, implicarea noastră într-o relaţie vie, dinamică cu El.

Acesta este mesajul pe care Domnul Isus îl prezenta poporului în aceste ultime zile ale lucrării Sale publice. Fariseii, cărturarii, Irodienii, Saducheii, fiecare încerca să-l pună pe Domnul Isus în încurcătură, să găsească ceva prin care să îl încrimineze şi să poată scăpa de El.

De unde venea ura lor împotriva Lui?

Ea venea din faptul că Domnul Isus îi determina să se vadă aşa cu sunt ei, văzuţi de Dumnezeu, nu cum le plăcea lor să se vadă.

Dragii mei, cred că este un moment potrivit să ne gândim şi noi la genul de relaţie pe care o avem cu Dumnezeu. Este ea bazată pe dragoste, respect faţă de El, faţă de voia Lui, comunicare susţinută cu Dumnezeu? Ori suntem doar preocupaţi de împlinirea unor reguli, de achitarea de anumite sarcini.

Suntem poate foarte drastici cu fariseii sau cu ceilalţi când, de fapt, vedem la fel raporturile noastre cu Dumnezeu. De aceea este foarte important să luăm aminte la ceea ce spune Domnul Isus acestor oameni pentru ca Duhul Sfânt să poată corecta în vieţile noastre tot ce nu este după voia Domnului nostru.

Capitolul pe care îl studiem astăzi este capitolul 23 al Evanghelie după Matei. Acesta capitol încheie disputa pe care Domnul o are cu oficialităţile religioase ale lui Israel. Domnul avertizează şi poporul cu privire la intenţiile acestor lideri, denunţând intenţiile lor incapabile de a aduce mântuirea. Cuvintele Domnului sunt foarte directe, dure, chiar, pentru că problema este foarte serioasă.

Am văzut că Domnul Isus era la templu, după ce îi alungase pe cei ce vindeau animale şi schimbau bani în curtea templului. Acesta este locul în care stă de vorbă cu lideri religioşi ai lui Israel. Ei veniseră aici crezând că pot să-l compromită. Însă nu le reuşeşte nimic. Domnul Isus foloseşte acum tocmai armele lor. Ei veniseră pentru a încerca să-l pună pe Domnul Isus într-o lumină nefavorabilă în faţa mulţimilor. Acum, Domnul îi arată pe aceşti lideri aşa cum sunt ei:

v.1 Atunci Isus, pe cînd cuvînta gloatelor şi ucenicilor Săi,

v.2  a zis: ,,Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise.

Liderii religioşi l-au chestionat pe Domnul Isus cu privire la autoritatea pe care o are de a face tot ceea ce făcea. Domnul Isus nu pune sub semnul întrebării autoritatea lor. El recunoaşte poziţia pe care o ocupă ei. Ei erau investiţi cu autoritatea de a prezenta Scripturile pe înţelesul poporului. Ei trebuia să prezinte adevărurile veşnice ale lui Dumnezeu în aşa fel încât poporul să ajungă la cunoaşterea Domnului.

Domnul Isus respectă această poziţie:

v.3  Deci toate lucrurile, pe cari vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.

Domnul respectă poziţia, respectă chiar învăţăturile lor, ceea ce contestă El, sunt faptele lor. Este un comentariu trist cel pe care îl face Domnul cu privire la aceşti lideri:

v.4  Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.

v.5  Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi;

v.6  umblă după locurile dintîi la ospeţe, şi după scaunele dintîi în sinagogi;

v.7  le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ,Rabi! Rabi!`

Se pare că aceşti lideri erau mai mult preocupaţi de neprihănirea altora. Neprihănirea lor era una artificială. Ei făceau tot felul de reguli pe care pretindeau ca oamenii să le asculte. De asemenea, le plăcea ca lumea să le acorde importanţă, să-i respecte, să se plece înaintea lor.

Ei îşi făcuseră anumite obiecte menite să atragă atenţia asupra neprihănirii lor.

Domnul Isus vorbeşte aici despre filacterii. Acestea erau tefilin, nişte mici cutiuţe legate cu curea de piele de capul cuiva sau de mâna lui stângă, în timpul rugăciunilor de dimineaţă sau seară. În aceste cutiuţe erau puse pasaje din Scriptură, o practică bazată pe pasajul din Deuteronom cap. 6, versetul 8. Aceste pasaje erau recitate în cadrul rugăciunilor. Practica a devenit mai târziu, una foarte strict urmărită de rabini.

Dragii mei, oamenii aceştia se îndrăgostiseră prea mult de slujba lor şi de ei înşişi. Ei se gândeau tot mai puţin la cel pe care trebuia să-l slujească – Dumnezeu.

În ceea ce privea locul pe care îl ocupau la banchete, trebuie amintit că fiecare ocupa locul ce se cuvenea rangului pe care îl avea. Acesteau erau bine precizate şi se pare că liderii relgioşi erau foarte mult preocupaţi de aceastea.

Este oare ceva ce ni se întâmplă şi nouă? Suntem oare şi noi îndrăgostiţi de faptul că avem ceva de făcut în Împărăţia Cerurilor şi am uitat că trebuie să fim îndrăgostiţi de regele nostru? Ar fi bine să nu fie aşa. Domnul Isus ne spune că este mai bine să nu ai nici o funcţie, nici o autoritate decât să ţi se întâmple aşa ceva:

v.8  Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sînteţi fraţi.

v.9  Şi ,Tată` să nu numiţi pe nimeni pe pămînt; pentrucă Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.

v.10  Să nu vă numiţi ,Dascăli`; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.

Un alt aspect prezentat de Domnul Isus este cel legat de nivelul autorităţii pe care şi-l asumaseră aceşti lideri. Acestora le plăcea să li se spună “Tată” sau “Dascăli”, adică “Învăţători”. “Tată” este unul care dă viaţă. În sfera sprituală, a numi pe cineva tată înseamnă să-l pui pe o poziţie egală cu Dumnezeu, singurul care dă viaţa spirituală. Ori, acest lucru este o blasfemie. “Învăţătorul” era un om cu autoritate. Dar autoritatea pe care ei o asumaseră era adesea în dezacord cu respectul pe care ei trebuia să-l dea lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte Biserica Domnul Isus Hristos este “capul” ei. El este cel care are autoritatea în Biserică. În ceea ce priveşte autoritatea noastră, Domnul Isus prezintă un model în total contrast cu cel adoptat de liderii religioşi ai vremii:

v.11  Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.

v.12  Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.

Desigur, ceea ce spune Domnul este nepopoular pentru acele vremuri şi este nepopular pentru zilele noastre.

Acest model al autorităţii, prezentat şi trăit de Domnul, este nepopular pentru că este împotriva firii noastre. Nu este ceva ce vine în mod natural în vieţile noastre. Este ceva ce trebuie cultivat.

Domnul Isus spune că adevărata autoritate este tocmai aceasta care vine din slujire. De aceea dragi prieteni este atât de important să o cultivăm în viaţa noastră.

Urmează acum un pasaj în care descoperim o nouă imagine a Domnului Isus:

v.13 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.

v.14  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi mîncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osîndă.

Parcă este greu de crezut că Domnul Isus rosteşte asemenea cuvinte. Şi totuşi, El este acela care le spune. Vedeţi, imaginea pe care ne place să o avem cu privire la Domnul Isus este numai aceea a unui copil inocent într-o iesle. Sau ne placea să păstrăm doar acea imagine a vindecărilor şi minunilor pe carea le face El. Dar este oare imaginea completă? Fariseii distorsionaseră imaginea lui Dumnezeu prin regulile şi practicile lor.

Dragii mei noi putem distorsiona imaginea lui Dumnezeu prin ceea ce propovăduim şi proclamăm noi.

Cu ani în urmă pe străzile unui oraş din Statele Unite se desfăşura o manifestaţie de protest împotriva statului şi structurilor sale. Printre pancartele purtate de manifestanţi era una pe care era scris: “ Isus—DA! Biserica –Nu!

Nu ştiu dacă cel care a scris acest protest se gândea la Biserică ca şi organizaţie sau la Biserică ca şi trup al Domnului. Probabil se referea la Biserică ca şi organizaţie. Este foarte adevărat că de multe ori, în ceea ce priveşte structura ei, Biserica nu are o structură perfectă, mai cu seamă atunci când încearcă să copieze modelele societăţii. Însă în ceea ce priveşte Biserica ca şi trup al Domnului Isus, trebuie să fim foarte atenţi pentru că este vorba de puterea, de forţa de reprezentare pe care biserica o are. Este ceva ce nu putem respinge. Nimeni nu poate să-l proclame pe Domnul Isus ca Domn şi să nu ia în considerare această resposabilitate a reprezentării Domnului aici pe pământ. Cred că nu este deloc potrivită o întrebare de genul: Cine reprezintă persoana? Capul sau trupul? Este vorba de complexitate aici. Capul, împreună cu trupul formează întregul, persoana. La fel este şi în cazul Bisericii.

Ea îl reprezintă pe Domnul Isus aici pe pământ. Este misiunea ei.

Poporul evreu avea misiunea să-L reprezinte pe Dumnezeu pe pământ. Datorită răzvrătirii lor, datorită păcatului, ei au început să se reprezinte doar pe ei. Acesta este momentul în care intervine judecata.

Dragii mei este la fel în cazul nostru. În momentul în care încetăm să-L reprenzentăm pe Domnul Isus ne reprezentăm pe noi, reprezentăm poate doar o insitituţie, dar în nici un caz nu ne mai îndeplinim misiunea. Nu este de mirare deci de ce de multe ori oamenii nu sunt atraşi de Biserică.

Noi trebuie să prezentăm o imagine clară şi completă a Domnului nostru. Este datoria noastră. Nu este nevoie să idealizăm, sau să modificăm sub orice formă imaginea Lui. Am auzit persoane care nu îl prezentau pe Domnul Isus decât ca pe o persoană care a adus un întreg set de interdicţii. Să nu ai gânduri murdare, să nu ai resentimente, să nu…, să nu…. Alţii îl prezintă numai ca Domnul dragostei, Domnul care iubeşte şi permite orice.

Dragii mei, Domnul Isus este şi Domnul Dragostei, cel carei îi ubeşte pe păcătoşi, dar şi Domnul Sfânt, care va veni într-o zi ca judecător drept.

Fariseii şi cărturarii prociectau o imagine falsă despre Dumnezeu şi Domnul Isus este foarte critic la adresa lor, fără să-i menajeze de loc:

v.15  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decît sînteţi voi înşivă.

v.16  Vai de voi, povăţuitori orbi, cari ziceţi: ,Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurămîntul lui.`

Pot să ni se pară dure aceste cuvinte, dar dacă avem în vedere ce implică ele, s-ar putea să fie prea blânde. Aici este vorba despre viaţă veşnică, despre viitorul veşnic al nostru şi al altora. Prin ceea ce spunem sau facem noi influenţăm viitorul veşnic al altora.

Mai este un pericol pe care Domnul îl semnalează:

v.17  Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?

v.18  ,Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic`, ,dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurămîntul lui.`

v.19  Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul, sau altarul, care sfinţeşte darul?

v.20  Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;

v.21  cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Celce locuieşte în el;

v.22  şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Celce şade pe el.`

Pericolul este acela de a confunda pe Dumnezeu cu lucrurile care îi aparţin. Iar acest lucru înseamnă desconsiderarea lui Dumnezeu.

Să descriem puţin practica la care se referă Domnul. În acea vreme în cadrul iudaismului era interzisă cu desăvârşire folosirea numelui sacru al lui Dumnezeu. Jurând pe lucruri de mai mică însemnătate, oamenii sperau în consecinţe mai puţin drastice în cazul în care nu şi-ar fi împlinit jurământul. Dar pe măsură ce se înmulţeau lucrurile pe care se jura, se înmulţeau şi lucrurile care îl substituiau pe Dumnezeu. Deci ei încercau să jure dar să nu sufere consecinţele. De fapt, ei pierduseră noţiunea jurămâtului, a angajamentului. Iar lucrul acesta s-a extins şi în relaţia lor cu Dumnezeu. Încet, încet, odată cu respectul pentru lucrurile la care se angajau, au pierdut şi respectul pentru Dumnezeu.

În acelaşi fel, aceşti lideri au dezvoltat o atitudine greşită în ceea ce privea viaţa spirituală. Ei o compartimentaseră, o ierarhizaseră într-o asemenea măsură încât Dumnezeu a ajuns să fie dat la o parte.

Cred că aceste cuvinte pe care Domnul Isus le adresează acestor lideri sunt un bun avertisment şi pentru noi. Diavolul încearcă în permanenţă să ne fure de lângă Dumnezeu. Ori, el nu o face dintr-o dată, ci, încet, strecurând mai întâi aceste aspecte legate de segmentrea vieţii noastre spirituale, apoi, lipsa respectului faţă de Dumnezeu, până când rămânem doar cu nişte practici rigide dar fără viaţă. Să ştiţi că Diavolul nu este deloc deranjat de practicile noastre creştine dacă viaţa noastră nu este în ordine cu Dumnezeu. Pe el nu-l incomodează. Inima să nu fie a lui Dumnezeu. Ori, tocmai asupra acestui aspect insistă Domnul Isus. Trebuie să-i dăm lui Dumnezeu locul care i se cuvine în inima noastră. Trebuie să-i dăm respectul cuvenit. Astfel, s-ar putea să avem mai mult respect faţă de practicile noastre şi să omitem tocmai lucrurile importante. Ascultaţi:

v.23  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.

Domnul Isus se referă aici la aplecare pe care o aveau unii cărturari şi învăţători ai Legii spre dezvoltarea unui sistem foarte sofisticat în ceea ce privea interpretarea Legii. Astfel, unii dintre ei considerau că Legea cuprinde părţi mai uşoare şi părţi mai dificile. În felul acesta se făcea şi o clasificare a pioşeniei, pentru că, spuneau ei, cei cu adevărat pioşi, trebuia să împlineacă legea şi în cele mai mici detalii.

Domnul Isus nu ataca Legea aici, ci atrăgea atenţia că ei deveniseră atât de preocupaţi de împlinirea detaliilor încât ignorau principiile de bază cu erau dreptatea, mila şi credincioşia. Problema este foarte serioasă aici pentru că este una legată de neprihănire. Ei ajungeau la o mare confuzie:

v.24  Povăţuitori orbi, cari strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!

v.25  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru sînt pline de răpire şi de necumpătare.

v.26  Fariseu orb! Curăţă întîi partea din lăuntru a paharului şi a blidului, pentruca şi partea de afară să fie curată.

Dragii mei ceea ce spune Domnul Isus încă este o problemă actuală. Încă mai sunt oameni care fac eforturi pentru curăţirea exterioră fără să caute ceea ce este important. Şi ce este mai important decât inima? Domnul Isus spune că în ea sălăşuiesc cele mai rele lucruri. Într-un alt loc Scripturile ne îndeamnă să ne păzim inimile mai mult decât orice, pentru că acolo sunt izvoarele vieţii.

Dragi prieteni, educaţia şi disciplina sunt necesare, dar ele nu fac decât cel mult să cenzureze ce vine din inimă, impulsurile noastre. În schimb o inimă schimbată este o inimă din care iese un izvor de viaţă. Atunci din ea va ieşi dreptate, milă şi credincioşie. Iar inima nu poate fi schimbată decât într-un singur mod: încredinţând-o Domnului Isus.

În orice altă situaţie nu suntem mai mult decât fariseii despre care vorbeşte Domnul:

v.27  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sînt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.

v.28  Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinlăuntru sînteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Aspectul estetic nu este cel mai important aici, ci viaţa. Un mormânt poate fi asemenea unui palat dar nu este mai mult decât un mormânt.

La fel şi în cazul nostru, putem avea o frumoasă religie, dar nu o relaţie adevărată cu Dumnezeu. Care este consecinţa?

v.33  Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Cuvintele profetice ale Domnul Isus descriu o situaţie tristă. Poporul ignorase nenumăratele încercări ale lui Dumnezeu de a-i confrunta cu păcatul lor şi să-i aducă la pocăinţă. Ei s-au baricadat în spatele formalismului lor rigid şi au ignorat orice apel al lui Dumnezeu:

v.34 De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;

v.35  ca să vină asupra voastră tot sîngele nevinovat, care a fost vărsat pe pămînt, dela sîngele neprihănitului Abel pînă la sîngele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorît între Templu şi altar.

v.36  Adevărat vă spun, că toate acestea vor veni peste neamul acesta.

De aceea durerea Domnului este mare pentru Ierusalim. Domnul nu se bucură de ceea ce se va întâmpla cu El.

v.37  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n’aţi vrut!

v.38  Iată că vi se lasă casa pustie;

v.39  căci vă spun că deacum încolo nu Mă veţi mai vedea pînă cînd veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!“

Ei trecuseră pe lângă acel ceas al îndurării. Aşa cum procedaseră în vechime, aşa au procedat şi acum cu Domnul Isus. Dar se vor întâlni cu El din nou. Numai că atunci vine într-o altă calitate.

Dragii mei, pentru farisei, cărturari şi ceilalţi lideri religioşi ai poporului au fost cuvinte usturătoare. Pentru noi sunt deocamdată avertismente însă ele pot deveni tot cuvinte de judecată.

Să luăm aminte la starea noastră spirituală, să nu uităm că o inimă nepredată în întregime Domnului este o sursă de lucruri rele.

S-o punem deci în mâna Celui care poate să aducă viaţa în ea – Domnul Isus Hristos.