Itinerar Biblic Ep. 8 – GENEZA cap. 1:1-10

 

Dragi prieteni, am vorbit data trecută despre încercările omului de a merge dincolo de ceea ce este scris pentru a afla lucrurile nescrise. Nu este un lucru greşit să doreşti să ştii mai mult, dar este greşită acea atitudine care îndeamnă la speculaţii, menite să justifice acţiunile noastre păcătoase. Lucrarea lui Dumnezeu, Creaţia, este doar marca atotputerniciei Sale, precum şi invitaţia plină de dragoste de a intra în relaţie cu El.

Astăzi vom merge mai departe în a înţelege cuvântul lui Dumnezeu care ne vorbeşte despre cadrul pe care Dumnezeu l-a creat pentru om.

Biblia ne spune că Dumnezeu a creat universul pentru că a găsit plăcere în aceasta. În ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, este scris :

“Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

El a creat acest univers pentru că a vrut acest lucru. Poate că nouă nu ne place universul în care trăim, dar lui îi place. Niciodată Dumnezeu nu a întrebat vreun om care este locul unde ar dori să fie plasată această mică lume în care trăim. El nu ne-a întrebat unde vrem să ne naştem. El a creat universul după buna Lui plăcere, iar lucrul acesta nu ar trebui să ne deranjeze.

Un alt motiv pentru care El a creat universul, a fost ca gloria lui, slava lui să poată fi observată. În cartea Iov aflăm că întreaga creaţie îl laudă pe Dumnezeu: ”…atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi  fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” Isaia, profetul reproduce cuvintele lui  Dumnezeu care spune: “l-am făcut spre slava Mea, pe care l-am întocmit şi l-am alcătuit.” Deci Dumnezeu a creat universul pentru ca gloria Lui să fie reflectată prin el.

Dumnezeu a creat universul şi pentru a constitui un cadru în care să îl aşeze pe om, omul care a fost creat pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu. Pentru că dorea să aibă părtăşie cu omul, Dumnezeu l-a făcut un agent moral liber. Nu I-ar fi fost greu lui Dumnezeu să creeze un set de roboţi. Era în puterea Lui să ne fi creat asemenea unor maşini care să fie acţionate prin diferite comenzi asemenea multora pe care le avem astăzi. Dacă noi oamenii am putut face asemenea maşini cum nu ar fi putut să o facă El. Dar Dumnezeu nu a dorit un astfel de om. Dumnezeu a dorit ca omul să fie liber să-L aleagă pe El, iar slujirea şi iubirea lui Dumnezeu să fie opţiunea omului.

Dragul meu ascultător, în mijlocul necredinţei de astăzi, a blasfemiei şi a ostilităţii faţă de Dumnezeu, cel mai mare lucru pe care poţi să îl faci ca o fiinţă creată de Dumnezeu este ca în mod public să alegi în mod public să-L iubeşti pe Domnul Isus Hristos. A crede în Dumnezeu Tatăl Cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului şi să-L accepţi pe fiul Său, Domnul Isus Hristos, este cel mai glorios privilegiu pe care poate să-l aibă cineva. Auzim mereu vorbindu-se despre libertatea  cuvântului, libertatea de expresie şi tot felul de alte libertăţi, dar în toată această mulţime care vorbeşte cu voce tare despre libertate, nu are habar se pare despre ce înseamnă adevărata libertate. Libertatea adevărată este atunci când îl acceptăm pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor al nostru.

Dar să ne întoarcem acum către versetul nostru din Geneza:

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”

Acesta este un verset minunat. Este un verset extraordinar. În opinia mea aceasta este poarta de acces către toată Biblia. Trebuie să crezi că Dumnezeu este Creator, pentru că cel care vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că tot ceea ce există după El este creat de El.

“ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”.

Primele cuvinte ale acestui verset,  La început vorbesc despre un început care nu poate fi datat. Poţi estima la un miliard de ani, la două, dar nu cred că poţi da garanţii în ceea ce priveşte validitatea acestor estimări. Nu cred că este vreun om care să poată cunoaşte ce reprezintă acest început în ceea ce priveşte fixarea lui numerică.

Apoi suntem informaţi că Dumnezeu a creat. Cuvântul creat este verbul din limba ebraică  bara care în mod specific înseamnă a crea din nimic. Acest cuvânt este folosit numai de trei ori în primul capitol din Geneza pentru că înregistrează numai acte creative.

Crearea din nimic a ceva, “La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”.

Crearea vieţii, “Dumnezeu  a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă.”

Crearea omului, “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu . “

Evoluţia teistică, cea despre care am vorbit data trecută, nu este un răspuns la problema originilor noastre. Ea acceptă că este vorba despre o creaţie până la punctul apariţiei lui Adam şi Eva dar consideră că omul este rezultatul unui proces evolutiv. Evoluţia teistă consideră zilele din cartea Geneza ca fiind lungi perioade de timp.

Eu nu cred că aceasta este adevărat. Faptul că Dumnezeu a marcat fiecare zi din creaţie prin cuvintele: “Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi”  face foarte clar faptul că El nu s-a referit la lungi perioade de timp ci doar la acel interval de 24 de ore pe care noi îl numim “Zi “.

Dar mergând mai departe aflăm că Dumnezeu creat cerul şi pământul. Pământul este separat de  restul creaţiei. De ce ? Păi, cred eu, pentru că pământul avea să devină leagănul omenirii. Trebuie să fim interesaţi de acest fapt pentru că aparţinem acestei creaţii. Trebuie să înţelegem prieten drag că tu şi cu mine suntem creaturi, creaţii ale lui Dumnezeu şi într-o asemenea poziţie fiind noi îi datorăm ceva lui Dumnezeu.

Cu ani în urmă un om pe nume Herbert Spencer a spus: (citez) “Cele mai generale forme în care se manifestă Necunoscutul sunt subdiviziunile timp, spaţiu, materie, forţă, mişcare. Acestea sunt categoriile în care se împarte el. Un ofiţer a încercat odată să-i împărtăşească Evanghelia unui sergent care  a replicat tocmai prin cuvintele lui Herbert Spencer. Ofiţerul I-a răspuns şi el: Ştii că de fapt atât Biblia cât şi Spencer au vorbit despre acelaşi principiu al creaţiei. Cum aşa? A întrebat sergentul, vizibil mirat. Spencer a vorbit despre timp, spaţiu, materie, forţă, mişcare…. Ori  în primele două versete ale Bibliei tocmai despre aceasta este vorba: “La început (timp), Dumnezeu a făcut cerurile (spaţiu) şi pământul (materia). Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu (forţa) se mişca (mişcare) pe deasupra apelor.” Lui Spencer i-a trebuit cincizeci de ani pentru a descoperi aceasta pe când în Biblie o citeşti în cincizeci de secunde.” Interlocutorul nu a mai avut replică şi nu după mult timp a acceptat că Domnul Isus este fiul lui Dumnezeu şi a crezut în El ca mântuitor al său.

Este foarte interesant că Dumnezeu a transmis aceste importante principii încă din primele două versete ale Bibliei. Acesta este un lucru foarte important şi trebuie să-l cotăm ca atare. Ascultaţi încă o dată:

 v.1,2 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

            Doresc acum să vorbesc despre un aspect care a stârnit mari controverse în trecut dar este un aspect în care eu cred. Eu cred că între versetul 1 şi versetul 2 a avut loc o mare catastrofă. În ceea ce mă priveşte eu văd o mulţime de evidenţe care susţin această ipoteză. Ca să începem, uitaţi-vă la această mare creaţie, ceva s-a întâmplat cu ea.

Călătoria omului pe lună nu a revelat decât existenţa unei mari întinderi de pământ. Cum a ajuns în acest fel? Pot să sugerez că este vorba de o catastrofă în cadrul universului creat de Dumnezeu?

Acest lucru este mult mai specific menţionat cu privire la pământ pentru că aici este locul unde va trăi omul, iar pământul este descris la început care fiind fără formă şi gol. Faptul că era întuneric peste adâncul apelor  indică desigur, absenţa lui Dumnezeu. Însă afirmaţia că pământul era fără formă şi gol este foarte interesantă. “Fără formă” în limba ebraică este cuvântul tohu a cărui definiţie este ruină, loc gol, iar pentru gol în limba ebraică este folosit cuvântul bohu care mai înseamnă şi goliciune, vid. Observaţi vă rog această afirmaţie în una din prorociile lui Isaia:” Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a  întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit. Eu sunt Domnul, şi nu este altul.” Această afirmaţie o găsim în capitolul 45, versetul 18. Aici Dumnezeu spune că El nu a creat pământul pentru a fi pustiu, utilizând acelaşi cuvânt  tohu folosit în Geneza capitolul 1. Dumnezeu nu a creat pământul pustiu şi gol. Dumnezeu a creat un cosmos şi nu un haos. Acesta este lucrul pe care Isaia încearcă să îl clarifice. El nu l-a creat tohu va bohu ci pământul a devenit tohu va bohu . Dumnezeu a creat pământul pentru a fi locuit şi tot Dumnezeu a fost acela care a venit să transforme această epavă într-un loc locuibil. Studiile recente şi explorările spaţiale au revelat, cel puţin până acum, că noi trăim într-un univers în care numai pământul oferă condiţii propice vieţii pentru fiinţele umane. Eu cred că ceea ce ne transmit aceste prime două versete din Geneza, este că pământul a devenit pustiu şi gol şi că ele era la fel de imposibil de locuit cum este şi luna atunci când Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

Eu cred că întregul univers a fost victima acestei catastrofe. Ce a însemnat această catastrofă? Nu cred că putem decât să presupunem că a fost o creatură pre- Adamică care a locuit pământul. Se pare, de asemenea, că toate aceste evenimente sunt legate de căderea lui Lucifer, steaua de dimineaţă, care a devenit Satan, Diavolul, aşa cum îl ştim noi astăzi. Cred că toate acestea sunt implicate aici, dar Dumnezeu nu ne oferă detalii despre aceasta.

De fapt, detaliile date în primul capitol ale Genezei sunt foarte puţine.
Oricum, mai departe suntem informaţi că “Duhul lui Dumnezeu”  se mişca şi doresc să observaţi mişcarea despre care vorbeşte Biblia aici. Termenul mai înseamnă şi a  cloci aşa cum o cloşcă stă pe ouăle ei până apar micii puişori. Deci duhul clocea deasupra apelor.

Duhul Sfânt a început o lucrare pe care îl găsim făcând-o mereu şi mereu. Este lucrarea de  recreere. El apare în scenă recreând. Este exact ceea ce face Duhul Sfânt.

Poate vă aduceţi aminte ceea ce spune Domnul Isus în Evanghelia după Ioan la capitolul 3, în discuţia pe care o poartă cu Nicodim: ”Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Apa este aici cuvântul lui Dumnezeu. Putem să considerăm această naştere ca un simbol pentru botez, dar eu cred că apa înseamnă în acest context Cuvântul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt  este autorul acestui cuvânt. Este un aspect pe care trebuie să-l observăm pentru că este foarte important.

Dar să trecem mai departe la modul propriu zis de construire a pământului. Am văzut până acum modul în care a apărut universul încă din versetul 1, apoi spasmele pământului în versetul 2 şi acum ajungem la cele şase zile în care Dumnezeu a creat tot ceea ce există. Trebuie să spun încă din acest punct că ceea ce noi avem aici, în opinia mea este o dezvoltare mai în detaliu a ceea ce ni s-a spus deja în introducerea cărţii. Doresc să vă atrag atenţia asupra a câtorva lucruri. Astfel, în Cartea Exodul, la capitolul 20 în versetul 11, citim; ”[…] în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele […]”. Eu nu cred că este vorba despre creaţie în acest verset. Observaţi, vă rog, că aici scrie că Dumnezeu a făcut; cu alte cuvinte, Dumnezeu a luat ceea ce era deja creat iar în aceste şase zile El nu crează ci recreează lucrurile. El lucrează aici cu materie care deja exista, materie care a fost creată cu miliarde de ani înainte poate. Deci ceea ce avem noi despre creaţie în cele şase zile nu este o creaţie din lucruri necreate aşa cum avem în primele versete. Verbele de aici nu mai indică acea facere din nimic ci indică folosirea unei materii preexistente. Să vedem deci ce este cu acest proces.

În prima zi avem descrisă crearea luminii.

v.3,4,5 Dumnezeu a zis: “Să fie lumină! Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi.

 Lucrul pe care doresc să-l remarc aici este acel al duratei zilei. Eu cred că este vorba de cele 24 de ore cu care şi noi măsurăm durata unei zile. Nu susţin deloc ipoteza acelora care identifică în acest interval epoci întregi. Personal nu cred că există argumente pentru această ipoteză. Un alt lucru pe care doresc să îl remarc este acela că Dumnezeu spune: “Să fie Lumină!“

În acest capitol această afirmaţie apare nu mai puţin de zece ori; să fie o întindere, să fie luminători, să se strângă apele,[…]  Cineva a numit aceste cuvinte “Cele zece porunci ale creaţiei” . Este vorba de un decalog divin care ne este prezentat aici. Aş dori să mai observăm că aceasta este prima dată când vorbeşte Dumnezeu. Este un lucru demn de remarcat. Dar să mergem mai departe la cea de a doua zi, versetul şase:

v.6 Dumnezeu a zis: Să fie  o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.

Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu. Termenul ebraic pentru “întindere” este ruah care, în mod specific, defineşte o întindere de aer. Această întindere are menirea să separe perpendicular cele două întinderi de apă, cea de deasupra şi cea de dedesubt. Aceasta este ceea ce spune în:

v.7 Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. şi aşa a fost.

Îmi aduc aminte că fiind în insulele Hawaii, într-un an, într-un timp foarte scurt, au căzut cca. 12 cm de apă în doar câteva minute. Anual acolo cad peste 480 cm cubi de apă ceea ce nu este puţin. Drag prieten, dacă numai în acel loc poate cădea atâta apă, atunci câtă apă trebuie să fie în acea întindere de care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu? Dar ceea ce a făcut Dumnezeu a fost să facă această întindere care să separe cele două întinderi de apă.

v.8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

Vreau să remarc că aici nu este vorba de cerul la care de obicei ne gândim când auzim acest cuvânt. De fapt sunt trei ceruri care sunt menţionate în Scriptură. Domnul Isus a vorbit despre păsările cerului şi cred că despre cerul amintit în acest verset este vorba aici. Apoi sunt stelele cerului, ceea ce înseamnă un al doilea cer şi apoi este cerul unde locuieşte Dumnezeu. Deci primul înveliş este cel unde sunt norii şi unde zboară păsările. Acesta este cerul despre care vorbeşte versetul citat.

În cea de a treia zi facem cunoştinţă cu uscatul şi cu plantele. În versetele 9 şi 10 ni se spune:

v.9,10 Dumnezeu a zis: “Să se strângă la un loc apele care sunt  dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul! Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

v.11-13 Apoi Dumnezeu a zis: Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.  Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o  dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

Ceea ce avem acum aici este o separare orizontală a apelor. Mai întâi apele de sus au fost separate de cele de jos. Acum, apele sunt separate de uscat. Pot să spun aici că nu este nimic neştiinţific în această afirmaţie?  Ni s-a spus şi este adevărat că cele mai înalte vârfuri de munţi din această lume au fost acoperite de ape. Aceasta este în mod evident o dovadă a faptului că judecata lui Dumnezeu s-a abătut asupra pământului dar a fost într-un timp despre care noi nu deţinem informaţii suficiente şi tot ce spunem despre acest aspect ţine de domeniul speculativ. Dumnezeu nu ne spune prea mult aici dar ceea ce ne spune este suficient pentru a-L crede. Dumnezeu a numit uscatul pământ.  Oare ce pregăteşte Dumnezeu aici? Mie  mi se pare că deja Dumnezeu pregăteşte locul în care să-l plaseze pe om, un loc care în care să fie asigurat habitatul. Omul nu este o fiinţă de apă, care trăieşte în apă chiar dacă sunt evoluţionişti care că noi ne tragem din apă sau dintr-o algă aşa cum am văzut deja. Mi se pare chiar absurd să susţii că ne tragem dint-o baltă dar aceasta este ceea ce unii cred.

Odată creat uscatul, Dumnezeu adaugă planetele. Eu cred că până la vremea potopului, omul a fost vegetarian. Cred că nu mânca altceva decât fructe şi alte vegetale. În acest fel s-a sfârşit şi cea de a treia zi.

Iată cât de minunat este descris modul în care Dumnezeu pregăteşte cadrul pentru om. Cu câtă grijă este stabilit fiecare detaliu. Oare nu este acest un semn al grijii Lui faţă de noi? Nu este oare acesta un semn al dragostei Lui părinteşti. Aşa cum tatăl şi mama pregătesc primele lucruri pentru copilul ce va veni, Dumnezeu pregăteşte locul pentru omul pe care îl va face după chipul şi asemănare Sa. Vom vorbi despre următoarele etape în emisiunea următoare  dar până atunci, să ne gândim la grija pe care Dumnezeu ne-o poartă şi să reflectăm la atitudinile pe care ar trebui să le avem faţă de El.

           

Rămâneţi cu har şi pace!