Itinerar Biblic Ep. 79 Matei cap. 22

 

Rezumat

– Pilda nunţii fiului de Împărat

– Continuarea discuţiilor cu Irodienii şi Saducheii.

Dragi prieteni, întâlnirea cu Domnul Isus Hristos, este una care provoacă o atitudine. Nimeni nu poate rămâne neutru. Unii sunt vindecaţi, indiferent că este vorba de o boală a trupului sau a sufletului, şi dau slavă lui Dumnezeu, iar alţii, pleacă de la El dorindu-i moartea.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult astăzi. Din cei care se întâlnesc cu Domnul Isus, unii acceptă ceea ce a făcut El, moartea Lui pentru păcatele noastre. Alţii, îi întorc spatele, dorind ca El mai bine să nu fi existat. Caută prilejuri să scape de El.

Este trist că se întâmplă aşa ceva, dar, se întâmplă. Pentru unii El este izbăvitor, iar pentru alţii judecător.

În încheierea capitolului 21 am putut vedea hotărârea liderilor religioşi de a scăpa de Domnul Isus. Numai simpatia mulţimii pentru Domnul Isus i-a împiedicat pe aceşti lideri să nu-l închidă chiar atunci. Din ce motiv? Pentru că Domnul i-a confruntat cu imaginea lor reală, aşa cum erau ei în ochii lui Dumnezeu, nu cum le plăcea lor să creadă că sunt. Nu le plăcea ceea ce au văzut, dar în loc să caute iertarea cu pocăinţă au hotărât să scape mai bine de Domnul.

Această atitudine este asemenea celui ce priveşte în oglindă şi pentru că nu-i place ce vede sparge oglinda.

În capitolul 22 al Evangheliei după Matei, unde am ajuns cu studiul nostru, Domnul Isus  continuă să le arate liderilor spirituali şi politici ai poporului care este poziţia pe care ei o ocupă în raport cu Dumnezeu şi cu Împărăţia Cerurilor.

O primă pildă cu care începe Domnul este cea a nunţii fiului de Împărat. Să nu uităm, El se adresează încă preoţilor mai de seamă şi bătrânilor poporului.

v.1  Isus a luat cuvîntul, şi le-a vorbit iarăş în pilde. Şi a zis:

v.2  ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.

Vorbind despre Împărat, Domnul Isus  nu se referă la altcineva decât la Dumnezeu Tatăl, iar fiul nu poate fi altul decât Domnul Însuşi. Dar să privim mai departe ce a făcut acest Împărat:

v.3  A trimes pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n’au vrut să vină.

Cei invitaţi la nuntă sunt evreii, casa lui Israel. Să ne aducem aminte că ucenicii Domnului au străbătut ţara şi au anunţat “nunta” Împărăţia cerurilor. Profeţii Vechiului Testament au profeţit şi ei despre aceste lucruri.

v.4  A trimes iarăş alţi robi, şi le-a zis: ,Spuneţi celor poftiţi: ,,Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata, veniţi la nuntă.`

Cu toate insistenţele care a fost răspunsul?

v.5  Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.

v.6  Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît.

Oare se regăseau aceşti lideri în cuvintele Domnului Isus ? Poporul s-a declarat adesea prea ocupat pentru a lua aminte la glasul mesagerilor Domnului. Pe mulţi dintre ei i-a ucis, aşa cum vor face chiar cu fiul Împăratului, cu Domnul Isus.

Dar vine momentul intrării în scenă a Împăratului:

v.7  Cînd a auzit împăratul s’a mîniat; a trimes oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea.

Acest moment al distrugerii cetăţi era mai aproape decât credeau ei. În anul 70 al erei creştine, Titus, generalul roman, va cuceri Ierusalimul şi va arde cetatea.

Dar nu numai aceasta este măsura luată de Împărat. Nunta va avea loc, dar şi invitaţii vor fi alţii:

v.8  Atunci a zis robilor săi: ,Nunta este gata; dar cei poftiţi n’au fost vrednici de ea.

v.9  Duceţi-vă dar la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe cari-i veţi găsi.`

v.10  Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe cari i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s’a umplut de oaspeţi.

Cu ce seamănă această acţiune? Oare nu cu ceea ce au făcut apostolii după coborârea Duhului Sfânt?

Dar să urmărim mai departe:

v.11  Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

v.12  ,Prietene,` i-a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit.

Oare despre ce haină este vorba aici? Vedem că invitaţia este pentru toţi, dar există pericolul ca unii să vină fără să întâmpine aşteptările regelui.

Haina despre care se vorbeşte aici este neprihănirea dată de Domnul Isus . Ea este esenţială în ceea ce priveşte mântuirea şi este oferită tuturor celor mântuiţi. Ascultaţi cum descrie apostolul Pavel această haină:

(Romani 3:21,22)

v.21  Dar acum s’a arătat o neprihănire), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii-

v.22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

Toţi cei care vor să participe la nunta fiului de Împărat trebuie să aibă această haină a neprihănirii.

În orice caz cel care este găsit fără haina adecvată rămâne fără grai în faţa Împăratului. Este un aspect de care trebuie ţinut cont. Am auzit unele persoane afirmând că ei îşi vor susţine cauza înaintea lui Dumnezeu şi cred că vor reuşi să arate neprihănirea lor. Ei bine, Domnul spune că în faţa Împăratului cel fără haină a amuţit. Credeţi că poate cineva să stea înaintea lui Dumnezeu fără să aibă haina adecvată şi să mai spună ceva? Puţin probabil!

Dragi prieteni, este important să înţelegem că fără Domnul Isus  nu este cale de a ajunge în Împărăţia Cerurilor. Nu există altă cale. Nu este altă haină pe care noi să o putem purta. Oricine încearcă să vină cu altceva înaintea lui Dumnezeu va păţi ca cel descris în această pildă:

v.13  Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi-i mînile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

v.14  Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.“

Invitaţiea a fost la dispoziţia tuturor dar nu toţi au fost pe măsura ei. În vechime, ca şi acum, dealtfel, haina reprezenta o formă de respect pe care cineva o arăta faţă de o altă persoană. Este foarte adevărat că cei mai mulţi nu aveau mai multe haine. Ţesăturile fiind foarte scumpe, cei mai săraci nu-şi puteau permite să cumpere mai mult decât o haină. Însă atunci când erau invitaţi la anumite evenimente, ei trebuiau să cureţe acea haină şi să se prezinte cu o ţinută îngrijită.

Dragi prieteni, noi primim invitaţia şi Domnul este acela care pune la dispoziţia noastră şi haina de care avem nevoie. Însă este nevoie şi de efortul nostru pentru a păstra acea haină.

Multora nu le place să audă asemenea poziţii radicale exprimate de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă ele sunt acolo şi sunt exact aşa cum le descrie Domnul Isus.

Nici liderilor care îl ascultau pe Domnul Isus nu le făcea plăcere să audă cuvintele Lui, însă ele erau reale.

Din păcate, asemenea multora din vremea noastră, în loc să ia aminte la acele cuvinte, ei caută o cale să scape de El. Vor încerca să-l atragă în diferite curse dar Domnul va ieşi cu abilitate din toate acestea.

Este interesant că scopurile comune îi adună pe oameni Cu toate că erau frecvente animozităţi între Irodiani şi Farisei, de această dată se unesc pentru a-L prinde pe Domnul Isus.

v.15  Atunci Fariseii s’au dus şi s’au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.

v.16  Au trimes la El pe ucenicii lor împreună cu Irodienii, cari I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentrucă nu cauţi la faţa oamenilor.

v.17  Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?“

Mai este nevoie să spun care era scopul  întrebării lor?

Vedeţi, sunt numeroase situaţii în care oamenii pun întrebări. Uneori, oamenii întreabă pentru că de fapt, vor să arate ce ştiu ei. Alteori, pentru că vor să-ţi arate că greşeşti sau că de fapt nu cunoşti. Din păcate, doar arareori, oamenii întreabă pentru că vor cu adevărat să afle ceva. În general, “De ce-ul” copiilor vine din dorinţa sinceră de a afla lucruri noi, de a cunoaşte. Nu întâmplător a vorbit Domnul Isus despre acea stare adecvată Împărăţiei Cerurilor ca fiind cea a sufletului candid al copilului.

Irodienii şi fariseii erau acum împreună pentru a-l prinde pe Domnul cu vorba, cum spune Matei.

Întrebarea pare a veni mai mult din partea Irodienilor, dacă avem în vedere faptul ea este de natură politică. Irodienii, aşa cum ne aducem aminte erau un partid politic, simpatizant al familiei lui Irod.

Oricum, ei ştiau deja răspunsul la întrebarea pe care o pun Domnului Isus. Era de fapt o întrebare capcană. Dacă ar fi răspuns, “Nu trebuie să plătiţi bir Cezarului!” ar fi avut un motiv să-l dea pe mâinile romanilor ca unul care instiga la revoltă. Dacă ar fi răspuns “Trebuie să plătiţi tribut, atunci, cu siguranţă, El nu era Mesia.” Mesia nu s-ar fi supus cu nici un chip unei ocupaţii străine.

Prin această întrebare credeau ei că l-au pus la colţ pe Domnul.

Dragii mei, uimitor ce putem face cu vorbele noastre. Prin ele putem zidi, putem înviora, putem ridica, dar putem şi distruge, ruina. Putem să facem din cuvinte arme periculoase. Aceasta voiau să facă Irodienii şi Fariseii. De la Domnul veneau cuvintele vieţii, cuvintele care zideau, de la ei veneau cele ale morţii.

v.18 Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

v.19  Arătaţi-Mi banul birului.“ Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar.).

v.20  El i-a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“

v.21  ,,Ale Cezarului,“ I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“

Cu toate că pentru iudei era o urâciune să folosească acele monezi care aveau gravat chipul Cezarului, împăratul zeificat, legea romană prevedea ca toate taxele pe teritoriu Imperiului să fie plătire cu acea monedă. Deci fie că le plăcea sau nu, ei trebuia să folosească acea monedă. Aceea este moneda pe care o cere Domnul.

Ei bine răspunsul este unul la care ei nu s-au aşteptat. Mai întâi, Domnul le arată că El cunoaşte exact motivul întrebării lor. Numai că nu refuză să le răspundă. Dar răspunsul Lui le este incomod.

Nu numai că Domnul le atrage atenţia că ei au anumite obligaţii faţă de Cezarul Roman, dar ei trebuie să facă diferenţa între autoritatea omenească şi cea divină.

Iată că din nou ne întoarcem la problema autorităţii. Ei nu înţelegeau de unde vine autoritatea Domnului. De asemenea, nu ştiau să facă diferenţa dintre autoritatea pământeană, o autoritate delegată şi autoritatea divină, autoritatea absolută.

Mai mult, Domnul face aici referire la dubla cetăţenie pe care o avem. Şi Petru spune acelaşi lucru:

v.17 Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!

Irodienii confundau adesea ce este al lui Dumnezeu cu ceea ce revine autorităţii pământeşti.  Mă întreb dacă noi nu facem aceeaşi confuzie uneori. Lăsăm ca îndatoririle noastre faţă de societate să ne răpească timpul şi energia datorate lui Dumnezeu. La fel, ne ascundem în spatele datoriei noastre faţă de Dumnezeu şi nu ne achităm de îndatoririle pe care le avem în cadrul societăţii.

Domnul Isus atrage atenţia asupra faptului că nici una din situaţii nu este după voia lui Dumnezeu.

Irodienii prind repede sensul cuvintelor Domnului şi surprinşi de răspuns, îl lasă în pace:

v.22  Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.“

Dar, mai sunt şi saducheii. Nici ei nu erau încântaţi de popularitate Domnului Isus. Şi ei îl abordează pe Mântuitorul:

v.23  În aceeaş zi, au venit la Isus Saducheii, cari zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:

v.24  ,,Învăţătorule, Moise a zis: ,Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să-i ridice urmaş.`

v.25  Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintîi s’a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n’avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.

v.26  Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, pînă la al şaptelea.

v.27  La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.

v.28  La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.

Erorile făcute de saduchei sunt foarte mari. Se vede clar care este intenţia întrebării lor, iar ilustraţia folosită de ei este de-a dreptul ridicolă. În primul rând situaţia expusă este ridicolă, apoi este evident că vine în contradicţie chiar cu credinţa lor.

Matei afirmă încă de la început că ei nu credeau în învierea morţilor. Cu toate acestea ei pun în discuţie un aspect legat de aceasta.

La fel de direct cu a fost şi în cazul Irodienilor, Domnul le arată care este greşeala lor:

v.29  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Oare mai este nevoie dragi prieteni să afirmăm cât de important este să cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu. El ne poate feri de erori grave, care pot duce la imposibilitatea cunoaşterii puterii lui Dumnezeu.

Este exact ceea ce se întâmpla cu aceşti oameni. Ei se rătăciseră din pricina necunoaşterii voii lui Dumnezeu. Ei nu cunoşteau puterea lui Dumnezeu de a învia, cu toate că erau atâtea cazuri în care Dumnezeu înviase diferite persoane. Să ne aducem aminte numai de învierea lui Lazăr. Ascultaţi numai ce spune Domnul cu privire la înviere:

v.30  Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

v.31  Cît priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu, cînd zice:

v.32  ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.“

Dragi prieteni, sunt atâţia şi astăzi care nu mai cunosc puterea lui Dumnezeu, care nu mai cred în învierea morţilor. Fie că ei cred sau nu, ea va avea loc, numai că pentru unii va fi pentru bucuria veşnică, iar pentru alţii, pentru cei care nu cred, va fi pentru plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Deci, ar trebuie să tratăm cu mult mai multă seriozitatea acest lucru.

Iată că şi Saducheii sunt reduşi la tăcere. Oameni erau uimiţi de învăţăturile Domnului Isus:

v.33  Noroadele, cari ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus.

Aceasta nu însemna însă că se terminase cu ura fariseilor împotriva Domnului. Ei încep să comploteze din nou.

v.34  Cînd au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s’au strîns la un loc.

Mă gândesc acum că sunt foarte motive pentru care oamenii se pot strânge la un loc. Oare noi pentru ce ne strângem? Pavel îi avertiza pe Corinteni că se adună la un loc nu să se facă mai buni. Dragi prieteni, noi trebuie să ne strângem pentru a deveni mai buni. Lucrul acesta se petrece atunci când Biserica Domnului Isus acţionează aşa cum a fost lăsată să funcţioneze, ca un trup.

Dar să vedem ce mai pun la cale fariseii:

v.35  Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

v.36  ,,Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?“

Iată o bună întrebare, dar care nu este corect folosită. Acest învăţător al legii voia şi El să-l surprindă pe Domnul Isus. Dacă Saducheii eşuaseră, la fel şi Irodienii, fariseii au început să înţeleagă că nu este uşor să-l prindă pe Domnul Isus.

Fariseii erau un partid politico-religios şi încercarea lor este aceea de a-l discredita din punct de vedere teologic pe Domnul Isus. Ei voiau să arate lumii care era acolo că Domnul Isus nu are o atitudine corectă faţă de lege. Mai încercaseră ei acest lucru şi înainte dar acum, erau disperaţi.

Ei încercau cu orice preţ să-l discrediteze pe Domnul. Probabil se aşteptau ca răspunsurile lui să fie împotriva legii şi ei să aibă o acuză împotriva lui. Dar răspunsul Domnului este unul pe care şi unii dintre rabini îl foloseau:

v.37  Isus i-a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.“

v.38  ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă.

v.39  Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`

Aceste două porunci sumarizează de fapt întreaga Scriptură. Ele cuprind întreg universul omului. Dragostea de Dumnezeu îşi găseşte corespondentul în relaţiile umane.

Învăţătorul Legii ştie şi el că nu este nici un cusur în ceea ce a spus Domnul. Ştie şi el că acolo este cuprinsă Scriptura aşa cum spune Domnul:

v.40  În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.“

Un aspect care trebuie remarcat aici este acela că Domnul Isus cunoştea foarte bine crezurile fariseilor, cunoştea învăţăturile lor. Oare noi cunoaştem ce cred cei care nu împărtăşesc aceleaşi opinii ca şi noi?

Nu cumva ne  mulţumim să-i judecăm şi să respingem tot ce vine din partea lor, fără să ştim ce respingem de fapt? Domnul Isus îi cunoştea foarte bine pe cei pe care admonesta atunci când era nevoie. Ştia şi ce este bun şi ce este rău. Ştia să folosească chiar mijloacele lor pentru a-i confrunta cu adevărata lor imagine.

Chiar şi Pavel studia cu atenţie credinţele, cultura celor cărora se adresa. Atunci când este în Atena se duce mai întâi şi vizitează oraşul pentru a şti cine sunt oamenii din acel loc. Mai târziu, când îi scrie lui Tit, citează unul din scriitori cretani cu privire la felul lor de a fi.

Dragii mei, când vrem să ducem mesajul evangheliei, este bine să ne informăm cu privire la cei cărora ne adresăm. În felul acesta îi putem ajuta pe oameni să se vadă aşa cum sunt.

Am făcut, în câteva rânduri, referiri la imaginea noastră, a oamenilor. Sunt, de obicei, trei imagini cu care oamenii se confruntă. Imaginea pe care alţii o au despre noi. Ea este o imagine relativă. Nimeni nu poate cunoaşte cu adevărat pe o altă persoană. Apoi, mai este şi imaginea pe care noi o avem cu privire la noi înşine. Nici măcar în acest caz nu putem vorbi despre obiectivitate. Adesea ne place să ne vedem în termen mult mai pozitivi decât suntem în realitate.

Dar, mai este şi imaginea pe care Dumnezeu o are cu privire la noi. Este imaginea reală, pentru că El cunoaşte şi mai bine decât noi inima noastră.

Dragi prieteni aceasta face Domnul Isus cu aceşti oameni. Dacă până acum ei au fost cei care au pus întrebările, de această dată Domnul Isus are El o întrebare:

v.41 Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i-a întrebat:

v.42  Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?“ ,,Al lui David“, I-au răspuns ei.

Ei, este mai uşor să întrebi decât să răspunzi. Abia acum se conving fariseii de lucrul acesta. Problema este că răspunsul lor nu este bun.

v.43  Şi Isus le-a zis: ,,Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, cînd zice:

v.44  ,Domnul a zis Domnului Meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale?

v.45  Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?“

Domnul Isus citează din Psalmul 110, unul din psalmii lui David, un psalm profetic, Mesianic.

Este o urmă de adevăr în ceea ce spun fariseii, pentru în ceea ce priveşte descendenţa umană, da, Domnul Isus se trăgea din familia lui David.

Numai că ei ignorau latura lui divină. Aceasta este ceea ce nu puteau accepta fariseii şi ceilalţi conducători ai poporului. Ori tocmai aceasta făcea ca ispăşirea să fie posibilă.

Dragii mei, şi astăzi sunt oameni care acceptă că Domnul Isus este un personaj istoric cu o mare influenţă dar nimic mai mult. Este un semn de orbire spirituală comparabil cu cel al fariseilor de atunci.

Domnul Isus a fost om, şi a venit pe pământ îmbrăcând această formă. Dar El a fost şi Dumnezeu, pentru că aceasta a fost singura posibilitate ca noi să fim mântuiţi.

Cei prezenţi nu au mai scos un cuvânt Vedeau că Domnul are dreptate.

v.46  Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvînt. Şi, din ziua aceea, n’a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.

Prieteni dragi nici măcar să vezi că Domnul are dreptate nu este suficient.

Este nevoie să crezi şi să accepţi că El este Dumnezeu, că este Izbăvitor, este Domn. Este ceea ce aduce schimbarea vieţii, este ceea ce aduce o viaţă nouă.