Itinerar Biblic Ep. 76 Matei cap. 19

 

Rezumat

  • Domnului Isus în Iudea
  • Sfaturi privind căsătoria.
  • Învestirea ucenicilor ca apostoli ai Împărăţiei Cerurilor

 

Dragi ascultători, suntem din nou pe urmele Domnului Isus în drumul lui către Ierusalim unde îl aşteaptă crucea pentru păcatele noastre. În tot acest timp El se adresează tot mai mult ucenicilor, învăţându-i tot ceea ce trebuie să ştie cu privire la Împărăţia Cerurilor. Sunt multe învăţături legate de modul în care trebuie să ne raportăm Împărăţiei, cum să ne raportăm unii altora şi cum trebuie să ne raportăm lui Dumnezeu.

Suntem acum la capitolul 19 din aceeaşi Evanghelie după Matei. Domnul Isus se întoarce din nou în Iudea apropiindu-se tot mai mult de Ierusalim.

v.1 După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, a plecat din Galilea, şi a venit în ţinutul Iudeii,   dincolo de Iordan.

Oare despre ce cuvântări este vorba? Să nu uităm că Matei este cel care se adresează evreilor şi El îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Mesia Cel profeţit. Ori cuvântările pe care le-a prezentat El au fost atent alese în acest sens. Ele sunt cuprinse în capitolele 16, 17 şi 18. Este interesant modul în care Matei insistă asupra acestor repere geografice. Oare de ce insistă asupra Lor? Atunci când El scrie aceste cuvinte încă mai trăiau foarte mulţi contemporani ai Domnului şi ai evenimentelor legate de El. Matei trece în revistă toate aceste locuri atât pentru a oferi garanţii în plus că Domnul Este Mesia, cât şi pentru a arăta modul în care se împlineau profeţiile care aveau legătură cu El.

Ruta Domnului Isus în drum către Ierusalim nu are nimic neobişnuit, numai că ea indică hotărârea Domnului de a împlini tot ce trebuie împlinit.

Un alt lucru demn de remarcat este acela că Matei insistă mereu asupra faptului că Domnul Isus era în mod constant acompaniat de mari mulţimi de oameni.

v.2  După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi.

Un alt lucru care trebuie remarcat la Matei este această asociere repetată între mulţimi şi vindecări. Din câte vedem, ori de câte ori, Domnul Isus are contact cu mulţimile sunt foarte mulţi cei care sunt vindecaţi. De asemenea, nu sunt întâmplătoare aceste observaţii pe care le face Matei. Ele nu sunt dovezi numai pentru evreii de atunci dar şi pentru noi. Mai ales pentru aceia care consideră că Domnul Isus este doar un personaj istoric în jurul căruia s-a creat un mit. Matei tocmai acest lucru îl infirmă prin aceste elemente pe care el le accentuează în Evanghelia pe care o scrie. El i-a mereu mulţimile drept martore la ceea ce a făcut Domnul Isus. Faptele lui nu sunt izolate, cunoscute de grupuri mici de oameni, ci de mulţimi care oricând puteau confirma acele lucruri.

Acest lucru ar putea să dea de gândit criticilor Domnului. Cuvintele Evangheliei au rezistat veacurilor şi deşi au fost multe comentarii critice la adresa Domnului nu au fost glasuri care să contrazică ceea ce înregistrează Matei.

Dar, se pare că acum oriunde era Domnul Isus şi erau mulţimi pe urmele Lui, erau şi fariseii acolo. Ura lor creştea tot mai mult împotriva Lui şi ţineau cu orice preţ să îl reducă la tăcere:

v.3 Fariseii au venit la El, şi, ca să-L ispitească, I-au zis: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi   lase nevasta pentru orice pricină?“

Observaţi că Fariseii nu au venit să îl consulte pe Domnul Isus, să-I ceară informaţii, ei au venit să-L pună la încercare, să-l testeze. Testul lor încerca de fapt să arate oamenilor şi autorităţilor că Domnul Isus sfidează legea mozaică şi că este un rebel, unul care aducea rătăcire.

Pentru aceasta vin cu o problemă care, se pare, la fel ca acum, dădea mari bătăi de cap – divorţul.

Dar haideţi mai bine să privim puţin la căsătorie aşa cum o descrie Scriptura. Căsătoria a fost iniţiată de Dumnezeu cu scopul de a întemeia şi a proteja familia. Deci aici nu este vorba despre descoperirile omului, nu este o iniţiativă socială, nu este nici măcar o nevoie biologică ci este iniţiativa lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu l-a făcut pe Adam, acesta a fost singur la început. Desigur, era acolo toată flora şi fauna completă, dar nu era un ajutor potrivit pentru om. Iar dacă citiţi pasajul din Geneza capitolul 2 începând cu versetul 18 veţi vedea că nici măcar nu este Adam cel care face această observaţie. Dumnezeu este cel care hotărăşte că omul nu trebuie să fie singur.

Apoi, după această constatare, Dumnezeu îl pune pe Adam să treacă  în revistă toate animalele pentru ca el să vadă că nimic din ceea ce exista nu i se potrivea ci numai ceea ce îi va oferi Dumnezeu.

Dragii mei acesta a fost modul în care s-a ajuns la prima nuntă şi iniţiativa nu a fost a omului. Ea face parte din planul lui Dumnezeu. Nimic nu poate înlocui acest fapt. Din păcate oamenii ignoră aceste realităţi şi au ajuns să ignore ceea ce a făcut Dumnezeu. Cei doi ajung adesea obiecte de amuzament sau plăcere, fiecare folosindu-se de celălalt. Căsătoria nu este privită mai mult decât un contract şi atunci când unuia nu-i mai convin clauzele, contractul este reziliat.

O să vedem care este cauza acestor stări şi părerea vine chiar de la Domnul Isus.

v.4  Drept răspuns, El le-a zis: ,,Oare n’aţi citit că Ziditorul, dela început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască,

v.5  şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?`

v.6  Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.“

Domnul Isus îi întoarce pe farisei cu privirea la Biblie, la Cuvântul lui Dumnezeu şi chiar acolo unde este întemeiată familia.

Se pare însă că nu este tocmai locul unde fariseilor le plăcea să citească în Scriptură. Apropo, cred că şi noi avem adesea locuri favorite unde ne place să citim în Scriptură. Însă dacă le citim numai pe acelea s-ar putea să nu se producă prea multe schimbări în viaţa noastră. Ascultaţi ce parte citeau ei:

v.7 ,,Pentru ce dar“, I-au zis ei, ,,a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire, şi s’o lase?“

Legea Mozaică permitea divorţul în anumite situaţii.

Deuteronom 24:1  Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s’ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mînă, să-i dea drumul din casa lui.

În ceea ce privea Legea Mozaică căsătoria cu un străin, cu cineva din afara poporului evreu, era considerată mai rea decât un divorţ.

Oricum, şi în ceea ce privea divorţul, Legea a ajuns să fie tot mai mult ignorată. De aceea problema divorţului era destul de acută în zilele Domnului Isus.

Oamenii uitaseră planul iniţial al lui Dumnezeu. Ei au început să citească Legea după cum le dicta interesele:

v.7  ,,Pentru ce dar“, I-au zis ei, ,,a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de   despărţire, şi s’o lase?“

Acum atacă Domnul Isus problema în esenţa ei:

v.8  Isus le-a răspuns: ,,Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar dela început n’a fost aşa.

De ce a permis Moise acest lucru? Din pricina inimi poporului. Căsătoria a fost “dată” omenirii şi este cea mai frumoasă şi caldă dintre relaţiile umane. Ea este cadrul formării noastre. Atunci când ea nu este privită ca atare, pericolele sunt inimaginabile. Priviţi numai statisticile şi veţi vedea ce legătură este între rata infracţionalităţii şi familiile dezmembrate.

Că Dumnezeu a tolerat divorţul nu înseamnă că este ceea ce îi face plăcere. Inima lui este îndurerată când noi refuzăm sau necinstim ceea ce El ne-a dat ca un dar.

Nu vreau să spun că Dumnezeu a interzis divorţul cu desăvârşire. Nici Domnul Isus nu spune aşa ceva. Este totuşi o cauză în care divorţul este aprobat:

v.9  Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.“

Adulterul este totuşi o cauză pentru divorţ. Dar trebuie privit cu atenţie la ceea ce spune Domnul Isus. De obicei adulterul are mai multe implicaţii decât lasă să se vadă în aparenţă. Să nu uităm că adulter înseamnă relaţii în afara căsătoriei. Oare ce ar determina pe cel căsătorit să caute ceea ce ar trebuie să găsească în acest cadru, tocmai în afara lui? Nu cumva cei doi nu tratează căsătoria aşa cum trebuie să fie. Am spus cei doi, pentru că de doi este nevoie într-o căsătorie şi amândoi au responsabilitatea funcţionării ei.

Se pare că nici ucenicii nu aveau o înţelegere adecvată cu privire la căsătorie:

v.10  Ucenicii Lui I-au zis: ,,Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.“

Dar Domnul Isus le dă şi lor un răspuns:

v.11  El le-a răspuns: ,,Nu toţi pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.

v.12  Fiindcă sînt fameni, cari s’au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s’au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.“

Unii nu au nevoie de căsătorie. Nu este o regulă, dar aşa cum Domnul spune unii nu au nevoie de aşa ceva. Numai că aceasta este alegerea individului. Acum, este o diferenţă care trebuie remarcată. Unii nu au nevoie, dar unii nu vor, ceea ce este cu totul altceva. Acei oameni care nu vreau au motive de obicei păcătoase.

Dar, între timp, fariseii, cu siguranţă nemulţumiţi de rezultatul testului lor, pleacă. În locul lor vin, din nou, copii:

v.13 Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mînile peste ei, şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.

v.14  Şi Isus le-a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.“

v.15  După ce Şi-a pus mînile peste ei, a plecat de acolo.

Parcă  am mai trecut prin acest episod. Şi parcă reacţia ucenicilor a fost aceeaşi. Oare nu au învăţat nimic din acea lecţie?

Dragii mei, nu-i acuzaţi prea aspru. Cred că şi noi trecem de atâtea ori prin situaţii similare şi mereu ne dăm seama că experienţele precedente nu ne-au învăţat mare lucru.

Încă o dată vedem aici importanţa pe care Domnul Isus o dă copiilor.

Dragii mei, sunt mulţi care, asemenea ucenicilor consideră cu lucrurile spirituale nu sunt de nasul lor. Să mai crească, şi atunci când sunt mari, atunci să fie învăţaţi şi chemaţi la credinţă.

M-am gândit adesea, de ce nu erau ucenicii deloc încântaţi că au venit copii la Domnul Isus. Probabil era tocmai momentul în care ei discutau despre divorţ, şi, gândeau ei, n-au ce căuta copii când noi discutăm probleme atât de importante.

Dar, Domnul Isus îi primeşte şi îşi pune mâinile peste ei, îi binecuvântează. Pentru El nu vârsta este importantă ci inima.

De asemenea, nu cred că este întâmplătoare aranjarea în această manieră a celor întâmplări. Divorţul are o directă legătură cu copii.

Aşa cum atrăgeam atenţia mai înainte, cei mai mulţi delicvenţi, provin, de obicei din familii dezmembrate. Părinţii care susţin că divorţul lor nu afectează viaţa copilului nu ştiu despre ce vorbesc. Sechelele sunt inevitabile şi foarte greu vindecabile. Gândiţi-vă numai cu ce imagine rămâne el despre căsătorie. Sau gândiţi-vă la presiunea emoţională la care este supus copilul. El va avea mereu sentimente divizate. Am întâlnit persoane care proveneau din astfel de familii şi unele mărturiseau că se simţeau vinovate dacă descopereau că pe undeva ţineau mai mult la unul din părinţi în defavoarea celuilalt. Oare ce fel de relaţii poate să aibă o asemenea persoană în viitor. Nu puţini au fost cei care au trăit toată viaţa cu un sentiment de nevrednicie, considerând că din cauza lor s-au despărţit părinţii.

Prieteni dragi, divorţul este o cursă a celui rău, care distruge ce este mai frumos, dragostea şi puterea de a iubi. Pentru cei care au trecut prin experienţa divorţului nu am decât o încurajare: Domnul Isus vindecă şi sentimente.

Dar, să vedem următoarea situaţie descrisă de Matei:

v.16 Atunci s’a apropiat de Isus un om, şi I-a zis: ,,Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa    vecinică?“

v.17  El i-a răspuns: ,,Dece mă întrebi: ,Ce bine?` Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.“

v.18  ,,Cari?“ I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: ,,Să nu ucizi: să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;

v.19  să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta“; şi: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“

v.20  Tînărul I-a zis: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţa mea; ce-mi mai lipseşte?“

v.21  ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit“, i-a zis Isus, ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.“

Dialogul pe care Matei îl prezintă aici este şi el o aluzie la ce fel de conducător era Mesia.

Tânărul acesta era un tânăr bogat, care era interesat de lucruri profunde. El cere informaţii cu privire la modul în care se poate obţine viaţa veşnică.

Acum, se prea poate ca tânărul să fi fost un agent al fariseilor, pus tot la fel să-l încerce pe Domnul. În orice caz, el este foarte respectuos. I se adresează Domnului, numindu-l “Bunule Învăţător”. Poate că a văzut modul în care îi tratase Domnul Isus pe copii.

Dar, Domnul, ca întotdeauna, cunoaşte inimile oamenilor şi răspunsurile lui merg în acea direcţie. Vedeţi, uneori, răspunsurile pe care noi le dăm nu sunt tocmai ceea ce este în mintea sau inima noastră. De multe ori nici nu vrem ca celălalt să descopere ce este în mintea şi inima noastră.

Cineva spunea cu privire la popoarele orientale că sunt  plăcuţi ca interlocutori, dar dificili când este vorba de a obţine informaţii de la ei. Motivul? Au o bună intuiţie şi mereu îţi spun ceea ce vrei tu să auzi, ceea ce te interesează, dar care nu este neapărat realitatea.

Domnul Isus nu era deloc în acest fel. El răspunde nu după cuvintele pe care le adresau oamenii ci după inima lor.

Domnul îl întreabă pe tânăr de ce îl numeşte bun şi îi spune că bun nu este decât Dumnezeu. Cu alte cuvinte, tânărul este întrebat: “Crezi tu că sunt Dumnezeu?”

Domnului Isus îi era drag acest tânăr. Într-o altă evanghelie ni se spune că Domnul l-a privit cu drag. El voia ca inima acestui tânăr să fie schimbată, să fie cu adevărat a lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă, este un răspuns găsit în crezul iudaic.

Vedeţi, teologia iudaică nu era toată greşită, ceea ce era luat din Scriptură era foarte bun, numai că ei nu rămăseseră numai acolo. Apoi, o altă problemă era că nu aplicau ce se găsea acolo.

Este exact problema noastră şi a tânărului acesta. Tânărul ştia poruncile şi chiar se laudă cu practicare lor, dar, se pare că inima nu era în ele. El le vedea doar ca pe o datorie de care trebuia să se achite.

Testul pe care Domnul Isus i-l dă arată unde era dificultatea lui. Domnul îi cere să vândă tot ce are şi să vină ca ucenic al lui.

Nu este vorba că Domnul avea ca normă sărăcia. Domnul nu era interesat de bogăţii. Mulţi din simpatizanţii lui nu erau tocmai săraci şi chiar îl ajutau în misiunea pe care o făcea. Gândiţi-vă numai la Iosif din Arimateea care cheltuieşte suficient cu înmormântarea Domnului ca să nu o fi făcut când a fost viu. Deci nu era vorba de sărăcie. Era vorba de inimă din nou. Inima lui era lipită de acele bogăţii. Păzirea poruncilor, da, era o datorie, dar inima era încă a lui. Nu lăsa pe nimeni în ea.

De aceea concluzia Domnului este parcă un oftat:

v.23 Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.

v.24  Vă mai spun iarăş că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.“

Suspinul Domnului este pentru toţi acei care fac loc în inima lor numai pentru ei înşişi şi o închid pentru alţii şi pentru Dumnezeu.

Pilda pe care o foloseşte Domnul este menită să atragă atenţia asupra seriozităţii acestei probleme a mântuirii.

Chiar ucenicii sunt miraţi de această afirmaţie a Domnului:

v.25  Ucenicii, cînd au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot, şi au zis: ,,Cine poate, atunci    să fie mîntuit?“

v.26  Isus S’a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: ,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.“

v.27  Atunci Petru a luat cuvîntul şi I-a zis: ,,Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?“

v.28  Isus le-a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci cînd va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M’aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

v.29  Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.

v.30  Dar mulţi din cei dintîi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintîi.

Decizia pentru Dumnezeu trebuie să fie una radicală. Nimic nu trebuie lăsat să stea împotriva împăcării noastre cu Domnul. Domnul Isus ne spune că nu trebuie să ne speriem atunci când ne simţim neputincioşi. El ne ajută. El schimbă inimile dar are nevoie de aprobarea noastră.

Un alt lucru pe care Domnul Îl subliniază aici este că nici un efort şi nici un sacrificiu nu va rămâne nerăsplătit.

Dragii mei, chiar cel mai de pe urmă ajunge printre primii.

Să ne silim dar.