Itinerar Biblic Ep. 75 Matei cap. 18

 

Rezumat

  • Copii şi Împărăţia Cerurilor
  • Oaia pierdută
  • Purtarea în biserică
  • Pilda despre iertare

Dragi ascultători, am văzut până acum ce reacţii au avut ucenicii faţă de ceea ce le comunica Domnul Isus cu privire la patimile, moartea şi învierea lui. Erau lucruri pe care ei nu le puteau de loc asocia cu imaginea pe care ei o aveau despre Mesia. Nu găseau locul în care să plaseze asemenea evenimente în viaţa celui pe care ei îl vedeau un războinici ce îi va elibera de jugul roman, şi va aduce Israelul cel puţin la gloria şi prosperitatea avută pe timpul lui David.

Problema era că ucenicii, asemenea multora din zilele noastre nu aveau o hartă corectă a valorilor. Ei nu reuşeau să înţeleagă cât de important era sufletul şi ce însemnătate are viaţa spirituală în raport cu viaţa biologică. Lucrurile care par esenţiale pentru cei ai mulţi dintre semenii noştri nu sunt la fel de importante pentru Dumnezeu. Eliberarea politică, bunăstare economică, succes naţional sau internaţional, nu sunt decât elemente secundare atunci când ne gândim la locul pe care îl ocupă sufletul.

Acesta este motivul pentru care Domnul Isus le repetă mereu ceea ce se va întâmpla cu ei. Înţelegerea deplină însă o vor avea atunci când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu va veni peste ei în ziua Cincizecimii.

Dragii mei, Duhul Sfânt este acela care ne ajută să înţelegem lucrurile importante din viaţa noastră. Să nu ezităm niciodată îl a-l ruga să ne desluşească lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, lucruri care ţin de viaţa adevărată.

Continuăm călătoria împreună cu Domnul Isus către cruce. Din Cezareea lui Filip el a venit în Galilea şi se stabileşte la Capernaum unde continuă să petreacă timp cu ucenicii. Acest timp este foarte important pentru formarea lor.

După ce Domnul Isus va fi crucificat şi apoi va învia şi se va urca la cer, ucenicii erau cei care vor continua misiunea Domnului Isus. Ei vor fi aceia care vor contribui la formarea Bisericii şi vor propovădui în continuare Împărăţia cerurilor.

Suntem acum la capitolul 18 din Evanghelia după Matei şi acest capitol conţine câteva lecţii importante atât pentru ucenici cât şi pentru noi.

O primă lecţie pe care ucenicii o primesc este cea cu privire la starea adecvată intrării în Împărăţia Cerurilor.

Totul porneşte de la întrebarea lor legată de poziţiile pe care le vor ocupa în cadrul Împărăţiei Cerurilor.

v.1  În clipa aceea, ucenicii s’au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: ,,Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?“

Oare de unde venea această preocupare a ucenicilor cu locurile pe care o să le ocupe în cadrul Împărăţiei? Este foarte adevărat că în lume orientală ierarhiile sunt foarte bine stabilite şi regulile respectate cu stricteţe. De exemplu în comunitatea de la Qumran, acea sectă iudaică, în fiecare an se făcea o reevaluare a poziţiei fiecărui membru al comunităţii şi rangurile se redistribuiau. În funcţie de acestea membrii sectei aveau dreptul de a lua cuvântul în adunările lor.

Deci nu era neobişnuit să se pună asemenea întrebări. Dar mai era acolo şi o anumită dorinţă interioară, o dorinţă comună nouă oamenilor. Este vorba despre dorinţa de a domina, sau dorinţa de fi luaţi în seamă, respectaţi de cei din jur.

Oricare ar fi fost motivul pentru întrebarea lor, Domnul Isus le oferă o lecţie:

v.2  Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor,

v.3  şi le-a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

v.4  Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.

De notat este faptul că imediat ce îl cheamă pe copil, acesta vine în braţele Domnului. Oare nu este un exemplu? În Evanghelia după Marcu episodul este relatat puţin mai în detaliu, iar Domnul le spune:

,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. ‚’’

Dar nu numai acesta este exemplul pe care îl dă Domnul prin copilaş. El îl ia pe copilaş şi îl aşează în mijlocul lor. Le spune că cei care vor să intre în Împărăţia Cerurilor trebuie să se facă asemenea copilaşilor. Acum, mulţi au interpretat greşit cuvintele Domnului Isus şi au înţeles că trebuie să te întorci în copilăria ta şi să te porţi asemenea unui copil, deoarece numai acesta este modul în care poţi fi acceptat de Dumnezeu. Cred că este o neînţelegere. Domnul nu vorbeşte despre reversie ci despre conversie. Domnul nu vorbeşte despre întoarcerea la copilărie ci despre o nouă viaţă.

Mai mult, Domnul redirecţionează atenţia ucenicilor de la locul pe care cineva îl va ocupa în cadrul ei la modul în care se intră în Împărăţia Cerurilor. Pentru a intra în Împărăţie este nevoie de o nouă viaţă. Nimeni nu poate intra în ea dacă nu trece prin experienţa naşterii din nou.

Aşa cum o să vedem la momentul respectiv, în Evanghelia după Ioan este redată discuţia pe care Domnul Isus o are cu unul din învăţătorii lui Israel. În această discuţie Domnul Isus oferă detalii cu privire la această experienţă. Ascultaţi ce spune Domnul in Ioan 3:3-6:

v.3  Isus i-a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“

v.4  Nicodim I-a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?“

      v.5  Isus i-a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

v.6 Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.

Deci, aceasta era problema care trebuia să îi preocupe pe ucenici şi este cea ce trebuie să ne preocupe pe noi. Modul în care putem ajunge în Împărăţia Cerurilor. Ori, spune Domnul Isus numai prin naşterea din nou ajungem acolo. Iar naşterea din nou, încă o dată, nu înseamnă reversie ci conversie. Nu înseamnă că trebuie să revenim la stadiul la care am fost ci să ne lăsăm transformaţi de Duhul Sfânt în conformitate cu caracteristicile necesare noii noastre cetăţenii.

Vorbind despre spiritualitate, fiind asemenea unui copil nu înseamnă decât începutul. Apoi trebuie să creştem, să ne maturizăm în cele spirituale. Rămânerea la stadiul de copil este chiar o problemă.

Ascultaţi numai ce spune Apostolul Pavel în cuvintele adresate efesenilor:”… să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;

Din păcate sunt mulţi care nu recunosc imaturitatea spirituală. Sunt mulţi care nu ştiu ce înseamnă să creşti din punct de vedere spiritual. Tot în epistola adresată efesenilor, cu care, se pare, Pavel a avut mai mult de lucru în acest domeniu al creşterii spirituale, el scrie: “ Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi!” Aceasta înseamnă maturizare. Aşa cum un copil creşte şi preia de la părinţii lui multe din obiceiurile şi atitudinile care îi caracterizează, la fel trebuie să fie şi cu copilul spiritual. Numai că el nu trebuie să ia de la vecini, sau de la alţii, ci direct de la Tatăl lui. În acel pasaj de la capitolul 5 a epistolei scrisă de Pavel efesenilor, veţi găsi o listă cu ceea ce trebuie să caracterizeze umblarea noastră şi creşterea noastră întru asemănarea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este ceea ce spune Pavel, de fapt, Pilda lui Dumnezeu, sau modelul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, prin acţiunile Lui, prin creaţie, prin Cuvântul Lui, nu face altceva decât să ne propună un model care îl reprezintă şi pe care noi să îl urmăm.

Deci, dragii mei aceasta înseamnă maturizare. Trăirea după  modelul lui Dumnezeu. Nu este uşor, nu este ceva ce vine natural în vieţile noastre dar este o mare onoare.

De fapt, nu este altceva decât reînnodarea mandatului încredinţat primii perechi de oameni.

Vă aduceţi aminte că la creaţie omul a fost înzestrat cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Apoi, primeşte mandatul de a popula pământul, sau să ducă acest chip şi asemănare a lui Dumnezeu pe întregul pământ. Păcatul a întrerupt acest mandat. Omul a alterat ceea ce investise Dumnezeu în El.

Domnul Isus, prin jertfa Sa a venit să reabiliteze omul. De acum, El era o nouă creatură, este ceea ce spune Scriptura – toate lucrurile s-au făcut noi. Ori a rămas acelaşi mandat. Trăind după modelul lui Dumnezeu , noi nu facem decât să ducem pe Dumnezeu în această lume. Purtăm în acest fel, chipul Lui, voia Lui, caracterul Lui. Ori dragii mei aceasta este o mare, mare onoare. Nu cred că suntem în stare să înţelegem adevărata semnificaţie a acestei misiuni.

Condiţia noastră umană, săracă şi limitată nu poate concepe o asemenea învestire. Dar este planul lui Dumnezeu, hotărârea Lui.

Dragii mei, iată unde am ajuns de la, în nici un caz, simplul fapt că trebuie să fim asemenea unui copilaş pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Iar în ce priveşte ierarhia, ce rost mai are ea când oricum, Dumnezeu ne face o onoare atât de mare ca cea despre care am vorbit. Poate de aceea nici Domnul Isus nu vorbeşte despre această problemă.

Dar acum se schimbă planul discuţiei:

v.5  Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.

v.6  Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării.

Iată ce importanţă au copii în ochii Domnului. Nu-i foloseşte numai ca exemplu ci face şi recomandări în ceea ce îi priveşte.

Din ceea ce spune Mântuitorul cred că trebuie să înţelegem responsabilitatea pe care noi adulţii o avem faţă de copii. Este responsabilitatea noastră ca ei să nu fie ispitiţi, să cadă în păcat. Cred că nimeni nu poate contesta că gradul de decădere al acestei lumi este şi o consecinţă a faptului că unii dintre noi nu înţeleg responsabilităţile pe care le au pentru generaţiile viitoare.

Dragii mei, nu vorbesc aici despre moştenirea economică pe care trebuie să o lăsăm urmaşilor noştri, deşi se pare că este tot ce ne preocupă. Domnul Isus se referă la ceea ce facem pe plan spiritual. Care este moştenirea spirituală pe care o lăsăm urmaşilor noştri. Generaţiile care ne succed sunt produsul vieţilor noastre. Dacă noi determinăm ca ei să trăiască în păcate şi mai mari decât ale noastre este vai de noi. Acestea sunt exact cuvintele Domnului Isus.

Copii sunt importanţi în ochii lui Dumnezeu şi trebuie să fie şi în a-i noştri.

Se spune că un pastor Scoţian, la un moment dat, deşi nu avea anii necesari, a cerut pensionarea. El a fost întrebat care îi sunt motivele pentru acea cerere. Fiind un om foarte conştiincios, el a spus că în ultimul an nu a reuşit să apropie de Dumnezeu decât o sigură persoană şi aceea era doar un copilaş. Ceea ce nu a ştiut acel pastor atunci era că acel copilaş, pe nume Boby Moffat a fost cel care peste ani a devenit misionarul care a deschis inima Africii pentru Dumnezeu.

Dragii mei, o lume mai bună nu poate fi decât dacă prin viaţa noastră îi inspirăm pe cei de după noi să-l caute pe Dumnezeu.

Domnul Isus continuă cu această accentuare a responsabilităţii noastre folosind cuvinte ce exprimă radicalitatea acesteia:

v.7  Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

v.8  Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic.

v.9  Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.

v.10  Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Deci, atenţie la copii. Dacă ni se pare că nu avem speranţe, dacă ni se pare că nu mai putem schimba nimic, atunci Domnul Isus are o veste bună:

v.11  Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.

El a venit tocmai pentru a aduce vindecare, pentru a recupera ce este pierdut, pentru a reabilita. Acesta este motivul venirii lui.

Ascultaţi numai ilustraţia pe care o foloseşte Domnul:

v.12  Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?

v.13  Şi, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.

v.14  Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Observaţi de ce se bucură stăpânul. Pentru fiecare oaie regăsită.

Dragi prieteni, sunt nenumărate oi pierdute pe care Domnul le caută El se bucură de fiecare pe care o găseşte. Îi dă mântuire, îi dă o nouă viaţă, un nou mandat care o onorează.

Dar, Domnul Isus nu vorbeşte numai în pilde, sau în termeni generali. El trece acum la câteva sfaturi practice legate de modul în care trebuie rezolvate problemele care apar într-un mod matur, responsabil, astfel încât să folosească tuturor părţilor.

Vreau să ţinem minte că este vorba despre acelaşi context al maturizării.

v.15  Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.

v.16  Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.

v.17  Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.

v.18  Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.

Cât de trist este că Biserica de astăzi a uitat să aplice aceste învăţături. Observaţi profunzimea acest cuvinte simple. Lucrurile sunt mult schimbate în societatea noastră şi Biserica copiază de foarte multe ori obiceiurile societăţii.

Spre deosebire de practica obişnuită, Domnul Isus spune că dacă cineva greşeşte împotriva noastră nu trebuie să aşteptăm ca el să facă primul pas pentru conciliere. Noi trebuie să luăm iniţiativa rezolvării conflictului. Dar, din nou, diferit de modul nostru de acţiune, începutul nu trebuie să fie cu cunoştinţele noastre, sau ale celui în cauză ci chiar cu persoana care a greşit. Adesea noi discutăm cu prietenii, cu cunoştinţe ale celui ce ne-a jignit sau ofensat, pentru ca într-un fel sau altul să ajungă vestea şi la cel în cauză. Sperăm ca în acest fel el să vină să ne ceară iertare, iar noi să anunţăm public apoi, că orgoliul nostru a fost satisfăcut.

Îmi aduc aminte de o situaţie în care cineva a fost jignit de o altă persoană. Mai întâi s-a plâns pe la toate cunoştinţele comune. Când în cele din urmă vestea a ajuns şi cel care adusese ofensa acesta a venit să discute. El nici măcar nu-şi dăduse seama de faptul că ceea ce făcuse o rănise pe acea persoană.

Numai că atunci când persoana ofensată a fost întrebată dacă a fost deranjată, ea a spus: “Nu!” Voia să pară o persoană drăguţă, amabilă care nu are resentimente. În cele din urmă conflictul a rămas nerezolvat. A trecut mult timp, în care amărăciunea a crescut în sufletul amândoura, au ajuns la dispute deschise şi au atras şi alte persoane în acest scandal. Mai mult, biserica chiar a fost răvăşită de tensiunea dintre ei. Au fost momente grele, dificile, până când în cele din urmă au fost luate măsuri împotriva lor.

Abia după o vreme au ajuns să recunoască fiecare greşelile pe care le-au făcut şi să treacă la repararea lor. Ar fi fost atât de bine dacă de la bun început ar fi procedat aşa cum ne învaţă Mântuitorul.

Este foarte important să procedăm aşa cum ne învaţă El. Este important atunci când ne simţim ofensaţi să mergem la persoana care ne-a rănit şi să rezolvăm totul între noi. Scutim în felul acesta resentimente şi amărăciuni care s-ar putea cuibări în interiorul nostru şi distruge pe interior la fel ca o carie.

Atunci când rezolvăm aceste conflicte cerul este cel care se bucură, pentru că principiile Împărăţiei sunt trăite. La fel, este foarte important să acordăm iertare. Este o legătură pe care o facem pe pământ şi are consecinţe în ceruri.

Ştiu că lucrul acesta este o problemă. A fost şi pentru Petru:

v.21 Atunci Petru s’a apropiat de El, şi I-a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?“

v.22  Isus i-a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.

Pentru a-l ajuta, Domnul Isus spune o pildă:

v.23  Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.

v.24  A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.

v.25  Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

v.26  Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.`

v.27  Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria.

v.28  Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi-l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.`

v.29  Tovarăşul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.`

v.30  Dar el n’a vrut, ci s’a dus şi l-a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria.

v.31  Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, şi s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.

v.32  Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i-a zis: ,Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat.

v.33  Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?`

v.34  Şi stăpînul s’a mîniat şi l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora.

Dragii mei, dacă ne este greu să iertăm, Domnul Isus ne aduce aminte că şi noi suntem iertaţi de datori mult mai mari. Înainte de aceasta ne spune că dacă ne învoim să cerem ceva lui Dumnezeu El ne ascultă. Avem nevoie de iertare. Şi acei de lângă noi au nevoie de iertare.

Încheierea ne convinge:

v.35  Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.“