Itinerar Biblic Ep. 73 Matei cap. 16

 

Rezumat

  • Continuarea conflictului cu fariseii
  • Mărturia lui Petru cu privire la Domnul Isus
  • Anunţarea Bisericii
  • Anunţarea morţii şi învierii Domnului Isus

 

Dragi ascultători, credinţa este aceea care aduce binecuvântarea în viaţa noastră. Ea este atât de importantă în vieţile noastre pentru că prin intermediul ei vine neprihănirea în viaţa noastră.

Dar am văzut data trecută că această credinţă este în cele din urmă tot lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Daţi-mi voie să amintesc din nou cuvintele apostolului Pavel, cuvinte pe care le adresează Romanilor, dar care ni se aplică atât de bine şi nouă:

Romai 1:17  deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.“

Deci credinţa noastră aduce neprihănirea care la rândul ei aduce o mai mare credinţă. Vă întrebaţi poate cum se petrece lucrul acesta. Păi, este nevoie de credinţă pentru a primi din partea lui Dumnezeu neprihănire fără de care nu putem intra în relaţie cu El. Atunci când suntem în relaţie cu El, începem să îl cunoaştem mai bine şi începem să avem minunate experienţe cu El. Aceste experienţe au menirea să consolideze credinţa noastră.

Vedeţi, credinţa nu este o problemă de autosugestie, un fluid mental care generează anumite sentimente şi stări. Credinţa în Dumnezeu vine în urma cunoaşterii Lui, în urma minunatelor experienţe ce însoţesc umblarea noastră cu El.

Dragi mei aceasta era tema cu care se încheia capitolul 15 din Evanghelia după Matei. Acum suntem la capitolul 16, un capitol în care se petrec câteva lucruri ce ne arată apropierea tot mai mare a Domnului Isus de momentul jertfei de pe Golgota.

Însă înainte de acestea vom observa permanenta acutizare a relaţiilor dintre Domnul Isus  şi oficialităţile religioase ale momentului.

v.1  Fariseii şi Saducheii s’au apropiat de Isus, şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.

v.2  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Cînd se înserează, voi ziceţi: ,Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roş.`

v.3  Şi dimineaţa, ziceţi: ,Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roş-posomorît.` Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s’o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?

Ne aducem aminte că nu este pentru prima dată când cărturarii şi fariseii  cer un semn de la Domnul Isus. Tot în Evanghelia după Matei, în capitolul 12 găsim că Domnul Isus  nu le dă un semn anume dar le îndreaptă privirile către Vechiul Testament unde se găseau toate semnele cu privire la El.

Şi acum face la fel însă înainte de aceasta le atrage atenţia că deşi sunt foarte buni la a prevedea vremea şi alte întâmplări, nu sunt suficient de atenţi cu privire la semnele care îl prezintă pe Mesia. Un alt lucru care merită remarcat, este că pentru a doua oară îi numeşte ipocriţi. Vă aduceţi aminte că acesta este un termen specific teatrului şi definea foarte bine ceea ce făceau ei.

v.4  Un neam viclean şi prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.“ Apoi i-a lăsat şi a plecat.

Interesant este că nimic din ceea ce făcuse sau spusese Domnul Isus nu a fost considerat de ei drept semn al autorităţii lui. Pentru a doua oară Domnul le dă semnul proorocului Iona. Prima dată când a făcut referire la acest semn, El le-a spus motivul pentru care foloseşte acest semn şi nu un altul. Iona a fost profetul care a fost trimis la cetatea Ninive pentru a vesti pedeapsa lui Dumnezeu în cazul în care aceşti oameni nu se întorceau de la calea lor cea rea. Pentru că nu a vrut să facă ceea ce i-a spus Dumnezeu, Iona este aruncat în mare din corabia cu care încercase să fugă de Dumnezeu. Însă în mare este înghiţit de un peşte uriaş care după trei zile îl aduce pe ţărm. Pentru Iona aceasta a fost ca o înviere din morţi.

Semnul era clar, însă nu şi pentru cărturari şi farisei care nu voiau să accepte tocmai ceea ce dovedea că El este Mesia.

Acum, în ceea ce privea persoana Domnului, erau trei opinii cu privire la identitatea Lui. Matei le prezintă pe toate în acest capitol. Mai întâi sunt fariseii şi saducheii care îl cred un impostor. Apoi, sunt oamenii care cred că el este fie Iona Botezătorul, fie unul din profeţii din vechime. Avem însă şi mărturia lui Petru care, în sfârşit, prezintă clar cine este Domnul Isus .

Aceşti farisei care ceruseră un semn de fapt nu de el aveau nevoie pentru a-l recunoaşte pe Mesia. Inima lor era aceea care îi împiedica să-L recunoască.

Dar pentru Domnul Isus nu era o necunoscută lucrul acesta. Tocmai acesta este motivul pentru care îi avertizează pe ucenici:

v.5  Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, şi uitaseră să ia pîni.

v.6  Isus le-a zis: ,,Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.“

v.7  Ucenicii se gîndeau în ei, şi ziceau: ,,Ne zice aşa pentrucă n’am luat pîni!“

Iată că din nou Domnul Isus se referă la aluat. De această dată vorbeşte despre aluatul specific fariseilor. Ucenicii nu înţeleg despre ce este vorba şi de aceea Domnul Isus trebuie să le dea lămuriri suplimentare. Ei se gândeau la pâinile pe care nu le luaseră. Dar nu despre aceasta este vorba.

v.8  Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: ,,Puţin credincioşilor, pentruce vă gîndiţi că n’aţi luat pîni?

v.9  Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, şi cîte coşuri aţi ridicat?

v.10  Nici de cele şapte pîni pentru cei patru mii de oameni, şi cîte coşniţe aţi ridicat?

v.11  Cum nu înţelegeţi că nu v’am spus de pîni? Ci v’am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?“

v.12  Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor.

Ucenicii trecuseră de două ori prin experienţa înmulţirii pâinilor şi pare-se că nici de această dată nu învăţaseră lecţia. Tocmai de aceea le atrage Domnul Isus atenţia. Dar accentul cade aici pe aluatul fariseilor care nu este altceva decât atitudinea lor faţă de Dumnezeu. Pierzând din vedere esenţa a ceea ce spunea Dumnezeu, inimile lor s-au împietrit faţă de El şi tot ce a rămas din umblarea lor cu Dumnezeu a fost un sistem de datini şi obiceiuri care nu îi apropiau deloc de Dumnezeu. Tocmai de aceea Domnul Isus le atrage atenţia, la aluatul lor.

Lucrul acesta este valabil şi pentru noi. Puţin aluat face să dospească toată plămădeala. Nu este nevoie să luăm întregul lor sistem. Puţin este suficient, pentru că acel puţin, prin nevegherea noastră poate schimba totul. Este foarte important să accepţi ca Domnul Isus să fie Domnul vieţii tale. Odată ce ai făcut aceasta, este necesar să vezi ce reprezintă aluatul fariseilor şi să-i ceri sprijinul pentru a scăpa de el.

Dar să mergem şi noi mai departe cu Domnul Isus , care iată se îndreaptă tot mai mult către cruce.

v.13  Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?“

Privind pe harta Israelului din acea vreme vom vedea că este vorba despre trei regiuni care poartă numele de Cezareea. Cezareea lui Filip este localizată în partea de nord a Mării Galileii. Atingând această parte de nord, Domnul Isus  se va întoarce apoi pentru a merge direct la Ierusalim. Însă înainte ca  el să înceapă acea călătorie sunt două lucruri care trebuie să fie clare în mintea ucenicilor Săi. În primul rând este foarte necesar ca ei să înţeleagă cine este El. Apoi, odată înţelegând cine este El, ei să înţeleagă şi ceea ce va face El.

Dragii mei aceste lucruri sunt importante şi pentru noi. Noi toţi avem nevoie să înţelegem cine este Domnul Isus  şi care este misiunea Lui, ce face El. Pentru o credinţă care izbăveşte, care aduce viaţă, este foarte important să avem această înţelegere a celor două aspecte.

Observaţi care este prima întrebare a Domnului: “ Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Aceasta este o întrebare pe care Domnul Isus încă o mai pune şi este o întrebare care încă mai primeşte răspuns în zilele noastre. Dar, din păcate inimile oamenilor rămân în aceeaşi confuzie în ceea ce priveşte identitatea lui la fel cum era în zilele acelea. Să ascultăm care era punctul de vedere al maselor de oameni. Să nu uităm că poate mulţi dintre ei au auzit predica de pe munte. Cu siguranţă, dacă nu  au văzut miracolele pe care le făcea, au auzit cu siguranţă de ele. Aceşti oameni în mijlocul cărora Domnul Isus a făcut multe minuni, nu înţeleseseră încă cine era El cu adevărat. Dar să nu ne facem prea mari speranţe cu privire la oameni din zilele noastre. Încă este o foarte mare confuzie în ceea ce îl priveşte pe Domnul. Omeni nu ştiu cine este El în ciuda vieţilor în care contribuţia Lui este vizibilă. Dar să auzim raportul ucenicilor cu privire la ceea ce spuneau oamenii că este Domnul Isus:

v.14  Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.“

Unii spuneau că este Ioan Botezătorul. Ioan era într-adevăr un mare om. Mare profet şi amintirea lui era încă vie în conştiinţele oamenilor. Însă Domnul Isus nu era Ioan. Astăzi sunt mulţi care recunosc că Domnul Isus este un mare învăţător, dar nu vor să recunoască că este mai mult de atât.

Alţi oameni ai acelor vremuri spuneau că este vorba despre Ilie. Motivul pentru care poporul credea că este Ilie sunt minunile pe care le făcea Domnul Isus. Ilie a rămas în memoria evreilor ca un profet al semnelor. Să nu uităm că Ilie este cel la al cărui cuvânt nu a plouat pentru o bună bucată de timp, pentru ca apoi, tot la cuvântul lui să vină ploaia. De asemenea, trebuie luată în considerare şi profeţia spusă de Maleahi:

v.5  Iată, vă voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Ei aveau motive să creadă că este Ilie, dar totuşi nu era el.

Următorul personaj cu care era Domnul Isus confundat este profetul Ieremia. Şi Ieremia era un profet însemnat, important pentru poporul evreu. Sau, mai spunea poporul, este unul dintre profeţi care a înviat.

Nu cred că trebuie să ne surprindă prea mult răspunsurile acelor oameni. Interesant este că cei mai mulţi oameni ai acestui popor îl aşteptau de veacuri pe Mesia. Au studiat Scripturile, şi l-au imaginat în diferite situaţii, iar acum când era printre ei nu puteau să-l recunoască.

Dar nici noi nu stăm mai bine. Domnul Isus este răspunsul la cele mai mari probleme ale lumii acesteia. Cu toate acestea oamenii nu recunosc cine este El. La un sondaj făcut pe stradă cu privire la identitatea Domnului Isus, răspunsurile nu au fost foarte diferite. Cei mai mulţi au răspuns al fel ca acei oameni. Unii spuneau că a fost un revoluţionar absolut, alţii că a fost un are învăţător, alţii întemeietorul unei religii, alţii guru, dar foarte puţini spuneau că El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.

De ce această situaţie? O să vedem imediat de ce.

Acum Domnul Isus se întoarce către ucenici. Către cei care au stat cel mai aproape de El.

v.15  ,,Dar voi“, le-a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?“

v.16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“

Era nevoie ca ucenicii să recunoască acest lucru, să facă această mărturisire.

Bineînţeles că Petru este purtătorul de cuvânt al ucenicilor. Ca şi în alte situaţii el nu are nevoie de prea mult timp pentru a da răspunsul potrivit. Imediat are răspunsul: “Tu eşti Hristosul!” Aceasta însemna că el este Mesia, Unsul, cel profeţit. El era împlinirea acelor profeţii, El era aşteptatul de veacuri. De asemenea Petru recunoaşte că Domnul este Fiul Dumnezeului Cel viu.

Era o mărturie completă cu privire la identitatea Domnului Isus.

Dar, acum înţelegem de unde vine această mărturie, această cunoaştere. Ea nu este rodul înţelegerii umane.

v.17  Isus a luat din nou cuvîntul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

De ce nu îl recunoaşte lumea de astăzi? Pentru că nu este un lucru care depinde de puterea umană, nu depinde de înţelegerea noastră, nu este un rezultat al cercetărilor. Recunoaşterea adevăratei identităţi a Domnului Isus este o descoperire a Duhului Sfânt.  Nimeni nu-l poate numi pe Hristosul lui Dumnezeu Domn fără contribuţia Duhului Sfânt.  Ucenicii nu au dobândit această cunoaştere pentru că au umblat cu Domnul timp de trei ani, ci pentru că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu le-a revelat acest lucru.

Oricine acceptă lucrarea Duhului lui Dumnezeu în viaţa lui poate să-l cunoască la fel de bine pe Domnul.

Şi mai este un lucru dragi prieteni care este la fel de important. Importanţa lui vine din faptul că de el atârnă viaţa noastră veşnică. Despre ce este vorba?

Cred că este deja un fapt cunoscut de acum, că atunci când Domnul Isus va veni pentru a doua oară el va veni să răpească Biserica Sa. Ori, nu poţi face parte din Biserica Sa dacă nu recunoşti că Domnul Isus este Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Observaţi numai ce-i spune Domnul Isus lui Petru după ce Petru face acea frumoasă mărturie cu privire la identitatea Domnului Isus.

v.18  Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

v.19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.“

Aceasta este prima referire în Noul Testament la Biserica Domnului Isus. Însă, aşa cum am văzut, este mai întâi nevoie să recunoaştem cine este Domnul Isus. Daţi-mi voie însă să spun că nu este suficientă numai o recunoaştere verbală. Este vorba despre o viaţă care să demonstreze că este vorba despre recunoaşterea calităţii de Domn a Mântuitorului nostru.

Dar să privim cu mai mare atenţie acest verset. De ce stâncă vorbeşte Domnul Isus aici? Care este stânca pe care va clădi El Biserica? Unii spun că este Petru. Este foarte adevărat că Petru a jucat un rol deosebit în formarea Bisericii, dar când este vorba despre baza ei, iniţiatorul ei, cred că este vorba de altcineva.

De unde deducem aceasta? Păi, privind mai de aproape acest verset, putem observa că este vorba despre un joc de cuvinte al Domnului Isus. Cochetând puţin cu limba originală în care a fost scris Noul Testament, ne este mult mai uşor să vedem acest joc de cuvinte care sună cam aşa: Tu eşti Petros (adică o bucată de stâncă) şi pe această petra (adică stâncă) voi clădi Biserica.

Cine este deci această stâncă? Nu poate fi altcineva decât Domnul Isus. Biserica este clădită pe Domnul Isus Hristos. Chiar Petru oferă o explicaţie în acest sens. Ascultaţi numai cu atenţie cuvintele pe care Petru le scrie în prima sa epistolă la capitolul 2:

v.4 Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

      v.5  Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Dar nu numai Petru este de această părere. Pavel scrie şi el ceva asemănător în

1 Corinteni 3:11

v.11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.

Deci dragii mei Domnul Isus este stânca. El este acela pe care este construită Biserica. Iar atunci când face Domnul Isus această afirmaţie nici nu era o biserică pentru că încă nu era terminată lucrarea Lui. Biserica este construită, este bazată pe jertfa Domnului, pe moartea şi învierea Lui.

El spune că porţile locuinţei morţilor nu o vor putea birui şi este foarte adevărat, pentru că Domnul Isus este biruitorul ei. Atunci când El va veni din nou, toţi cei care sunt ai Lui vor fi înviaţi pentru o nouă viaţă.

Ce imagine măreaţă, dragi ascultători. Este atât de măreaţă încât ne este greu să ne imaginăm aşa ceva. Pentru că ne este greu să ne imaginăm aşa ceva ne este greu şi  să credem. Dar trebuie să credem dragii mei. Trebuie pentru că este minunata lui promisiune.

Dar învestitura Bisericii este şi mai mare. Domnul Isus spune că Bisericii îi vor fi încredinţate cheile Împărăţiei.

Despre ce chei este vorba? Sunt aceste chei date lui Simon Petru? Nu, sunt date tuturor acelora care au făcut aceeaşi mărturie cu privire la Domnul Isus. De multe ori oamenii au senzaţia că aceste chei se referă la o autoritate pe care o primesc anumite biserici sau slujitori ai lor. Este mai degrabă vorba despre responsabilitatea pe care o au bisericile şi indivizii cu privire la proclamarea Împărăţiei. Suntem datori ca prin viaţa şi mărturia noastră să deschidem calea Împărăţiei către toţi oamenii. Este responsabilitatea noastră să mărturisim cine este Domnul Isus în ceea ce ne priveşte şi apoi pentru ceilalţi.

Dragi ascultători, nu poate fi ceva mai frumos decât să deschizi cuiva calea către Împărăţia lui Dumnezeu. Gândiţi-vă care a fost preocuparea principală a Domnului Isus? Să anunţe Împărăţia, să deschidă calea către ea. Care este dorinţa lui Dumnezeu?

Ca oamenii să intre în relaţie cu El, să intre în Împărăţia Lui. Iar noi ce responsabilitate avem? Să deschide Împărăţia. Este mai mult decât o responsabilitate. Este o mare onoare pe care ne-o face Dumnezeu.

În acel moment, Domnul Isus le cere ucenicilor să nu spună cine este El.

v.20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

Motivul era că nu se împlinise nici vremea şi nici misiunea Lui nu se sfârşise. Christosul mai avea o parte importantă de completat pentru ca lucrarea lui să fie deplină. În momentul în care ea era împlinită, Christosul va fi glorificat şi propovăduit pretutindeni. Mai mult, ceea ce aduce izbăvire nu este numai cunoaşterea lui ci şi acceptarea a ceea ce a făcut El pentru izbăvirea păcatelor – moartea pe cruce. Deci mai era nevoie de ceva timp pentru aceasta. Prea mult nu mai era şi Domnul Isus începe să-i pregătească pe ucenici pentru acest lucru.

v.21 De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze.

Ucenicii nu erau pregătiţi pentru aceasta. De aceea Domnul Isus le spune, pentru ca ei să ştie ce se va întâmpla cu El.

Dar să privim puţin mai de aproape la acest eveniment. El se petrece cam cu şase luni înainte ca Domnul Isus să fie prins şi crucificat. De ce a aşteptat Domnul atât de mult pentru a le spune aceste lucruri? Cum spuneam, vedem ce nepregătiţi erau. Ascultaţi numai la reacţiile lor:

v.22  Petru L-a luat de oparte, şi a început să-L mustre, zicînd: ,,Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!“

De cinci ori le spune Domnul Isus că trebuie să meargă la Ierusalim şi să fie crucificat pentru păcatele noastre, pentru ca apoi să învie după a treia zi.

Petru nu are această imagine despre Mesia. El nu poate admite că Mesia trebuie să moară pe cruce, să sufere. El trebuie să fie un prinţ puternic care să scuture jugul robiei, să stabilească vechiul regat davidic. Aceasta era imaginea lui Petru despre Domnul Isus. Dar Domnul îi spune că ea este o imagine satanică.

Dragii mei jertfa Domnului înseamnă înfrângerea Satanei. De aceea lui nu-i place ca oamenii să recunoască această jertfă. De aceea este mustrarea Domnului Isus atât de puternică.

Dragii mei, acesta este secretul Împărăţiri Cerurilor. Numai prin sacrificiu, asemeni Domnului nostru putem intra în Împărăţia Lui. Nu există alte mijloace.

Mulţi oameni, admit că Domnul Isus este un mare conducător, foarte mulţi se roagă Lui ca unuia care mângâie, care vindecă, care ajută. Dar atât nu este suficient pentru  lumea de dincolo. Trebuie să recunoaştem că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El a murit pe cruce în locul nostru şi apoi a înviat biruind moartea. Numai crezând în El suntem în Biserica Lui pe care o va răpi şi o va lua la sine.

 

Aceasta este ceea ce trebuie să credem şi nimic mai puţin… pentru că restul nu este de la El.