Itinerar Biblic Ep. 68 Matei cap.12:22-50

 

Rezumat

  • Păcatul de moarte

Dragi prieteni, Domnul Isus solicită o decizie clară în ceea ce îl priveşte. Faţă de El nu se poate sta într-o poziţie neutră. Aceasta pentru că poziţia faţă de El înseamnă poziţia faţă de Împărăţia Cerurilor. Ori, eşti fie în cadrul Împărăţie, cetăţean al ei, fie, în afară ei şi atunci eşti pe un tărâm ale cărui pericole sunt nebănuite. El este tărâmul diavolului care după ziua judecăţii va fi supus distrugerii.

În acelaşi sens, Domnul Isus nu solicită aderarea la un anumit sistem religios, sau la un anumit set de reguli sau principii ci aşteaptă acceptarea lui ca Mântuitor şi Domn. Înseamnă, o relaţie specială cu o persoană specială.

Observaţi, nu am spus cu învăţăturile unei persoane speciale ci chiar cu persoana în cauză. Aceasta este o mare diferenţă. Cei mai mulţi dintre noi îşi însuşesc anumite învăţături ale Domnului, anumite informaţii despre El şi consideră că este tot ce au nevoie. Domnul nostru este un Domn viu, un domn prezent, un Domn care vrea să comunice cu noi, să se apropie de noi.

În altă ordine de idei, sunt totuşi mulţi cei care acceptă foarte repede ca Isus să vină ca Mântuitor în vieţile lor. Sunt convinşi că au păcate, că au nevoie de izbăvire, că Domnul Isus este cel care poate aduce aceasta, dar, nu mai mult. Cu alte cuvinte vor să intre în Împărăţie ca într-un loc unde este bine să fii dar nu şi să te supui regelui ei. Ei nu-l vor şi ca Domn. Nu vor să afle care este voia Lui pentru că oricum nu au de gând să o îndeplinească. Nu vor să aibă legături cu ceilalţi din cadrul Împărăţiei pentru că ei au motivele lor să fie acolo.

Dragii mei o astfel de situaţie este foarte periculoasă. Este vorba despre modul în care ne raportăm la Creatorul şi Izbăvitorul nostru. O astfel de atitudine înseamnă necunoaşterea Lui, nerespectarea Lui, obstrucţionarea lucrării Duhului Lui cel Sfânt ceea ce înseamnă un mare păcat.

Dar o să vedem mai mult despre aceasta prin ceea ce spune Scriptura la al cărei studiu ne întoarcem acolo unde ne-am oprit data trecută, adică la Evanghelia după Matei, capitolul 12 versetul 22.

Datorită poziţiei pe care Domnul Isus o are faţă de sistemul religios al fariseilor, mai bine spus datorită nerespectării lui, apare un conflict deschis între Domnul şi aceste oficialităţi religioase. Ei încep să comploteze împotriva Lui dar pentru Domnul Isus nu sosise timpul să se lase prins.

El continuă lucrările sale de propovăduire şi vindecare. Tocmai vindecase o mare mulţime de oameni care se ţineau după El, împlinind profeţiile făcute cu privire la El.

Într-un astfel de moment îl găsim şi acum:

v.22 Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.

v.23  Toate noroadele, mirate, ziceau: ,,Nu cumva este acesta Fiul lui David?“

Vindecările pe care Domnul Isus le făcea arătau nu numai dragostea şi mila pe care el o avea faţă de cei aflaţi în suferinţă dar şi autoritate sau puterea pe care o avea. Ea nu era una obişnuită. Nu era puterea unui vindecător obişnuit, nu era nici acea a unui lider politic ci era ceva special, ceva ce profeţiile anunţaseră. El părea a fi Fiul lui David, sau Mesia. Dar, lucrul acesta nu convenea din nou celor care erau în fruntea sistemului. Cât de interesant este că oamenii de rând se gândeau că el ar putea fi cel pe care îl aşteptau de atâta timp, în schimb, liderii religioşi refuzau categoric această idee măcar. Ei căutau să-l discrediteze în faţa oamenilor, temători fiind pentru popularitatea lor în scădere:

v.24  Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: ,,Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!“

Dar Domnul Isus îi cunoştea dincolo de cuvintele lor, iar răspunsurile pe care le dă nu le aduce nici un avantaj:

v.25  Isus, care le cunoştea gîndurile, le-a zis: ,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei însăş, este pustiită; şi orice cetate sau casă, desbinată împotriva ei însăş, nu poate dăinui.

Domnul Isus le prezintă acum o situaţie pe care ei o cunoşteau foarte bine dar pe care o ignorau:

v.26  Dacă Satana scoate afară pe Satana, este desbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui?

v.27  Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri.

v.28  Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.

v.29  Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare, şi să-i jăfuiască gospodăria, dacă n’a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jăfui casa.

Din nou, Domnul le pune în faţă o situaţie practică. Exorcizarea, sau alungarea duhurilor nu era o practică iniţiată de Domnul Isus. Erau şi alţii care făceau acest lucru. Numai că ei foloseau tot felul de descântece, sau practici care îi deosebeau de Domnul Isus. Tocmai aceste diferenţe impresionau. El avea autoritate.

Chiar şi ei recunosc această autoritate. Ei nu pot nega ceea ce se întâmpla chiar în mijlocul lor. Oamenii aceia erau mărturii vii. Problema era că ei nu aveau aceleaşi măsuri pentru toţi. Dacă pe acei tămăduitori profesionişti îi acceptau, pe Domnul Isus nu. Oare care ar motivul pentru această respingere. Nu cumva faptul că ceea ce făcea el reprezenta acreditarea lui ca Mesia? Ori, tocmai aceasta nu voiau ei să accepte.

Dar acum ajunge Domnul Isus la un aspect foarte delicat – este vorba despre păcatul care nu poate fi iertat:

v.30  Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte.

v.31  De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.

v.32  Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Din ceea ce spune Domnul Isus ne putem da seama ce însemna atitudinea lor.

Nu este păcat pe care Domnul Isus să nu îl ierte. Păcate de ieri, păcate prezente, dar chiar şi păcate viitoare sunt iertate de Domnul. Însă această iertare vine prin credinţa în El. Atunci când nu credem în El, lipseşte chiar mijlocul prin care ne sunt iertate păcatele.

Dar mai este un aspect menţionat aici cu privire la păcatul de neiertat. Iertarea este aşa cum am spus dată prin jertfa Domnului Isus. Oricine înţelege starea de păcat în care se află şi acceptă jertfa Domnului Isus, primeşte această iertare.

Cel care convinge omul de starea lui de păcat este Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care convinge inimile noastre de starea în care ne aflăm. Oricine respinge, faptul că el este păcătos, sau oricine respinge faptul că iertarea nu poate veni decât prin ceea ce a făcut Domnul Isus, respinge de fapt Duhul Sfânt. Ori, ai respins chiar salvarea ta.

Se spune că unui condamnat la moarte prin electrocutare îi venise rândul pentru executarea pedepsei. Deja se aştepta momentul final. Între timp, guvernatorul, statului l-a graţiat. Capelanul închisorii a fost trimis să-i ducă decizia de graţiere.

Când l-a văzut condamnatul pe acest preot a început să ţipe şi să înjure şi a spus că el n-are nevoie de cineva ca el. Preotul i-a spus că are o veste bună pentru el. Condamnatul, vorbindu-i foarte urât nu a acceptat să îl vadă spunând că nu are nevoie de vestea lui bună.

În cele din urmă guvernatorul şi-a retras decizia de graţiere şi sentinţa a fost executată.

Dragul meu, Duhul Sfânt este cel care ne aduce o veste extraordinară. Este vestea iertării prin lucrarea Domnului Isus. Oricine ignoră această veste nu face decât să accepte condamnarea la moarte.

Dar nu numai acesta este aspectul legat de păcatul de neiertat. În Evanghelia după Marcu, la capitolul 3, Domnul Isus amplifică această problemă legată de păcatul de neiertat extinzând-o şi la cei care atribuiau, lucrările Duhului Sfânt diavolului. De fapt şi în această situaţie ei atribuie lucrarea Domnului Isus Diavolului.

Dragii mei asemenea situaţii în zilele noastre sunt toate acelea în care se ignoră avertizarea şi vinovăţia pe care Duhul Sfânt o aduce în inimile noastre. În acest fel facem zadarnică jertfa Domnului Isus pentru păcatele noastre.

Dar să mergem mai departe şi vedem că acuzaţia pe care Domnul Isus le-o aduce este mult mai directă:

v.33  Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.

v.34  Pui de năpîrci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, cînd voi sînteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

v.35  Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

Aici este atins miezul problemei. De fapt, problema nu este legată de ce face sau spune cineva, ci de inima lui. Pentru că de aici spune Domnul Isus vin toate acţiunile şi gândurile noastre.

În cartea proverbelor ni se spune că ,,Din inima ies izvoarele vieții”.

              În concluzie, aici este de fapt și locul unde se produce păcatul, tocmai de aceea inima noastră trebuie dăruită Domnului Isus. Este singurul loc unde se află în siguranță.

Mai departe Domnul Isus atrage atenția asupra faptului că în cele din urmă totul se contabilizează și va fi luat în considerare în ziua judecății.

v.36 Vă spun că în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.

v.37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osîndit.’’

Aceasta nu este o deviere de la subiect, pentru că de obicei cuvintele noastre arată ceea ce este în inimă. Oricum lucrurile acestea se pare că au avut un efect puternic asupra fariseilor și cărturarilor prezenți acolo. Dar efectul nu este tocmai cel așteptat pentru că ei continuă să ceară de la Domnul Isus dovezi că El este cel ce trebuia să vină.

v.38 Atunci unii din cărturari și din Farisei  au luat cuvîntul, și I-au zis:

Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine !’’

Domnul Isus nu este nici El mai prejos și cuvintele Lui au rolul unui duș rece.

v.39 Drept răspund El le-a zis: ,,Un neam viclean și preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona.

v.40 Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pîntecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pămîntului.

Dacă ei ar fi fost atenți la cuvintele pe care le spune Domnul, cu siguranță ar fi avut semnul autenticității. Lui. Dar nu un semn vroiau ei. Ei căutau un motiv cu care să îl poată acuza.

Dumnezeu ne dă adesea semne cu privire la voia Lui  și planurile Sale, dar pentru că noi mereu așteptam altceva nu dăm ascultare.

Și de această dată  Domnul Isus îndreaptă cu privirea către Vechiul Testament.

Primul eveniment asupra căruia le atrage atenția este cel legat de viața profetului Iona. Iona într-un anume sens a fost înviat din morți atunci când a fost adus de pește la mal. Dumnezeu la dus din întuneric la lumină. Experiența lui Iona este un exemplu pentru ceea ce se v-a întâmpla cu Domnul Isus.

Domnul Isus le atrage atenția asupra modului în care au ascultat oamenii din Ninive predica lui Iona.

v.41 Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecății, și-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

Acei oameni au primit cuvintele acestui profet scăpat în mod miraculos de la moarte și sau pocăit de păcatele lor. Faptele poporului evreu ia plasat

într-o  poziție si mai critică datorită faptului că Mesia a venit la ei și ei nu l-au recunoscut, nu l-au primit.

Dar nu numai ninivenii vor fi martori în judecarea Israelului.

v.42 Împărăteasa dela Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecății, și-l va osîndi, pentru că ea a venit dela marginile pămîntului, ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

Un alt eveniment al Vechiului Testament asupra caruia le atrage Domnul Isus atenția, este vizita împărătesei din Șeba  la reședința lui Solomon.

Această împărăteasă auzise de măreția lui Solomon și a țării pe care o conducea și a venit să vadă despre ce este vorba. Faima lui Solomon, iată atrăgea oameni de la mari depărtări. Cu alte cuvinte Domnul le atrage atenția că El deja avea o faimă mai mare decat a lui Solomon și chiar mai mare decât a lui Iona.  A fost nenumărate semne care indicau clar că El este Mesia, dar ei nu s-au arătat interesați de ele. Ei voiau mereu altele si nu dădeau deloc atenție la ceea ce se petrecea chiar sub ochii lor.

Domnul Isus era mai mare decât Iona și decât Solomon. Dacă acei oameni nu au mai stat pe ganduri și s-au pocăit, iar acea împărăteasă a călătorit o distanță apreciabilă pentru a vedea slava unui om, cu cât mai mult ei și noi ar trebui să dăm slavă Domnului nostru.

Trist este că ignoranța îi ține pe oameni departe de cele mai mari binecuvântări.

Acum Domnul se întoarce la evenimentul care deschisese acest conflict, eliberarea omului de duhul mut și surd.

În legatură cu acestea El le prezintă o predică cu un mesaj foarte incisiv.

v.43 Duhul necurat, cînd a ieșit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n-o găsește.

v.44 Atunci zice: Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit. Și, când vine în ea, o găsește goală , măturată și împodobită.

v.45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”

Foarte multe persoane identifică această pildă cu un tratat despre lupta spirituală. Este foarte adevărat că Domnul Isus vorbește despre spirite și despre anumite procese care se desfășoară pe plan spiritual.

Referirea directă este la exorcism, ceea ce făcuse când alungase acel duh. Numai că cei ce asistaseră la acest act și care erau de acord cu actul în sine. Nu erau de acord cu ceea ce pretindea Domnul Isus că este. De asemenea nu cunoștea unul din aspectele esențiale cu privire la acest gen de vindecare. Cei mai mulți dintre cei care practicau exorcizarea sau alungarea duhurilor nu aveau și autoritatea de a pune ceva în schimb. Astfel că lăsau persoana tocmai vindecată expusă la alte duhuri.

Domnul Isus comunică ceva foarte important aici, nu numai curățirea este importantă, ci și ceea ce vine în urma ei, ceea ce umple vidul lăsat acolo.

În altă ordine de idei Farisei și cărturarii era mult prea concentrați asupra practicilor fără să fie preocupați în umplerea sufletului cu ceva ce va pastra acel loc pentru Dumnezeu.

În cartea Ezra a Vechiului Testament poporul trece printr-o perioadă de curățire de pornirile idolatre pe care le aveau. Numai că ei nu înlocuiseră acestea cu dragostea de Dumnezeu și foarte curând au căzut într-un formalism searbăd.

Poporul evreu era în același pericol în generația în care venise Domnul Isus. Ei erau concentrați mult prea mult asupra practicilor și păstrării acurateți lor. În loc să fie preocupați de căutarea sinceră a unei relații cu Dumnezeu.

Domnul Isus le atrăgea atenția la ce pericol se expuneau. Defapt este vorba de un principiu valabil pentru noi toți.

Este foarte ușor să cădem într-o extremă a căutării, păstrării acurateții practicilor noastre, conservarea lor, pe considerentul că ele ne aduc relația de care avem nevoie, fară să luăm în considerare că Dumnezeu caută inima noastă.

Dragii mei, concentrându-ne numai asupra practicilor noastre și necultivând o dragoste reală, vie pentru Dumnezeu, se prea poate să lăsăm loc în inima noastră pentru duhuri pe care cu nici un chip nu le-am vrea acolo.

Putem renunța la multe vicii, la lucruri care credem noi nu sunt demne de un creștin, dar numai acestea singure nu sunt suficiente. Este nevoie ca Duhul Sfânt să pătrundă în inima noastă, este nevoie ca trupul nostru să nu fie doar un loc curat ci un templu al Duhului lui Dumnezeu.

Este o situație care descrie foarte bine ceea ce se petrece cu multi oameni și în zilele noastre. Sunt acele persoane care duc o viață morală în ceea ce privește standardele societății în care trăim. Dar, dragii mei nu este suficient.

Care părinte ar fi mulțumit doar ca fiul sau fica lui să fie cuminte, ascultătoare sau ascultător, dar niciodată să nu vorbească, să nu simtă niciodată afecțiunea lui. Să nu-si arate afecțiunea lui de fiu față de părinte.

Cum ar arăta acea relație? Ar fi ca relația unor străini. Ori Dumnezeu dorește să aibe o relație cu noi. Dorește să ne arate dragostea Lui și noi la rândul nostru să putem să ne manifestam dragostea față de El. Este un lucru foarte important.

Acum are loc un incident care a ridicat multe semne de întrebare și  interpretări numeroase.

v.46 Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.

v.47 Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”

v.48 Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”

v.49 Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!

v.50 Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Este foarte adevărat că afirmația Domnului Isus ia surprins pe cei ce erau prezenți în acea împrejurare, fidelitatea și respectul pentru familie erau puternic accentuate în acele timpuri. Foarte mulți cărturari Iudei considerau porunca care privea respectul părinților ca fiind cea mai mare din cadrul Decalogului. Deci cu sigurață cuvintele Domnului Isus iau surprins și provocat pe acei ascultători. Dar ceea ce nu înțelegeau ei din nou este domeniul la care se referea Domnul Isus.

În cadrul familiilor orientale ierarhiile erau foarte bine stabilite. Tatal era capul familiei, iar copii veneau chiar înaintea soției în importanță. La moartea tatălui fiul cel mare lua locul de cap al familie, căștigând proieminență în cadrul familiei.

În momentul acela Domnul Isus era capul familiei sale. El avea anumite responsabilități față de ei. Însă ceea ce comunică Domnul Isus în această situație este că responsabilitățile care prevalează acum în situația Lui, sunt cele care țin de originea Lui divină. El nu mai este doar capul unei familii fizice, ci al uneia spirituale.

Cred că ceea ce avem aici este referirea la Biserică, care este trupul Domnului , El fiind capul ei.

Dragii mei, cuvintele Domnului Isus au mereu valoare. Nici un cuvânt nu este lipsit de semnificație și fiecare dintre ele se referă la minunatul act al izbăvirii, al salvării omului de sub puterea păcatului.

Ignoranța, ancorarea doar în lumea aceasta fizică, limitată, respingerea Duhului Lui Dumnezeu, închide orizonturile pe care Dumnezeu Le pune cu atâta dragoste înaintea noastră.

Cărturarii si Fariseii ascultau ceea ce spunea Domnul Isus numai din dorința de a descoperi ceva care sa-l incrimineze. Voiau să-l gasescă vinovat, să pună totul în seama Lui. Și acesta pentru că nu voiau să se schimbe. Au respins ceasul cercetării și acum erau atât de departe de adevăr.

Dragul meu prieten, poate acesta este ceasul cercetării pentru tine. Duhul Sfânt îți arată ce este în inima ta. Poate te-ai lăsat prins doar în niște practici pe care le consideri suficiente pentru sufletul tău, și te-ai inchis astăzi pentru ceea ce Dumnezeu dăruiește cu atâta dragoste.

Dacă simți că Duhul Lui Dumnezeu Te ateționează dâ-I voie să facă schimbările necesare și vei fi parte a marii familii spirituale al cărei cap este Domnul Isus