Itinerar Biblic Ep. 67 Matei cap.12:1- 21

 

Rezumat

  • Continuarea lucrării Domnului Isus.
  • Confruntări cu liderii religioşi.

 

Dragi ascultători, doresc să vă reamintesc că ceea ce scrie Matei în Evanghelia al cărei autor este, nu este o biografie a Domnului Isus ci este prezentarea lui în calitate de Mesia, regele Împărăţiei Cerurilor.

Dacă pierdem din vedere acest lucru, va fi mult mai dificil să înţelegem ceea ce încearcă el să comunice. De asemenea, el nu prezintă o serie de evenimente în desfăşurarea lor cronologică, ci mai degrabă, prezintă acele evenimente care contribuie la formarea imaginii lui Mesia.

În acest context, Matei îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Regele. Să nu uităm, naşterea lui este anunţată ca fiind naşterea unui rege. Magii vin şi i se închină ca unui rege.

Apoi, începe proclamarea regatului Cerurilor. Ioan Botezătorul este primul care propovăduieşte această Împărăţie. Apoi, Domnul Isus Însuşi începe propovăduirea ei. Pe munte, el ne dă statutul etic al Împărăţiei în care se distinge clar, nevoia unei relaţii cu Dumnezeu, vitală  pentru cetăţenii Împărăţiei.

După stabilirea acestor lucruri, Domnul Isus începe o campanie prin care demonstrează că are autoritatea unui Rege. Prin vindecări, prin alungarea duhurilor, prin învierea morţilor, Domnul arată că el este Mesia, cel aşteptat.

Acest mesaj este dus şi de ucenici prin toată naţiunea ebraică, este propovăduit de El însuşi, dar reacţia este respingerea.

Acesta este motivul pentru care Domnul Isus pronunţă judecata în ceea ce priveşte oraşele Israelului.

Acum începe însă un conflict deschis între Domnul şi liderii religioşi ai lui Israel, în mod particular – fariseii.

La început au fost prietenoşi cu Domnul, pentru ca apoi să se lanseze în adevărate campanii menite să-l discrediteze pe Domnul Isus în faţa oamenilor.

Dar să vedem despre ce este vorba şi în acest capitol 12 al Evangheliei după Matei.

Problema importantă pe care o dezbat Fariseii este poziţia Domnului Isus cu privire la Sabat:

v.1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într’o zi de Sabat. Ucenicii Lui, cari erau flămînzi, au început să smulgă spice de grîu şi să le mănînce.

Vom vedea în acest episod că Domnul Isus face afirmaţia că El este Domnul Sabatului.

Însă înainte de aceasta să vedem care este motivul pentru care ucenicii smulgeau spice de grâu. Desigur nu este prea greu de imaginat — erau flămânzi.

De ce erau flămânzi, păi, pentru că mergeau după Domnul Isus. Aduceţi-vă aminte ce  i-a răspuns Domnul Isus cărturarului care dorea să îl urmeze;

Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n’are unde-Şi odihni capul.“

Iar la acel moment erau flămânzi. Cred că este un lucru care ne atrage atenţia că Domnul Isus a fost sărac aici pe pământ. El nu şi-a folosit puterea pentru a avea vreun avantaj. Să ne aducem aminte, de asemenea, că El a înmulţit pâinile şi peştii pentru a hrăni o mare mulţime de oameni. Dar nu a procedat la fel când a fost vorba de El Însuşi.

Dar ucenicii găsesc un mijloc de a-şi potoli foamea. Numai că mijlocul găsit de ei nu este tocmai cel pe care îl agreează fariseii.

v.2  Fariseii, cînd au văzut lucrul acesta, I-au zis: ,,Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.“

Observaţi însă că nu li se adresează lor, ci Domnului Isus. Dragi prieteni, dacă vrem să fim ucenici ai Domnului, trebuie să ne aşteptăm ca lumea să nu ne judece neapărat pe noi pentru faptele noastre ci pe Domnul. De aceea noi avem o responsabilitatea mult mai mare. Noi reprezentăm pe cineva şi dacă nu o facem cu responsabilitate, numele lui este dezonorat.

De această dată însă Domnul Isus are un răspuns pentru ei:

v.3  Dar Isus le-a răspuns: ,,Oare n’aţi citit ce a făcut David, cînd a flămînzit, el şi ceice erau împreună cu el?

Încă o dată, observaţi cât de bine cunoştea Domnul Isus Scripturile. Episodul despre care vorbeşte El se află redat în prima carte a lui Samuel, capitolul 21, primele şase versete. Este vorba despre acel episod în care David este respins de gelosul Saul şi nevoit să se ascundă împreună cu oamenii săi.

Acum, Domnul Isus era respins ca rege. El nu a fost acceptat ca Mesia. Dar acum are grijă de oamenii lui în ciuda obiceiurilor instituite de oameni. David a făcut la fel încălcând legea Mozaică.

v.4  Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, şi a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu-i era îngăduit să le mănînce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?

v.5  Sau n’aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuş sînt nevinovaţi?

Ceea ce nu înţelegeau aceşti oameni era că Dumnezeu este mult mai preocupat de oameni decât sistemele oamenilor.

v.6  Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decît Templul.

v.7  Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: ,Milă voiesc, iar nu jertfe,` n’aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi.

Cei care construiesc de obicei sisteme, nu sunt întotdeauna consecvenţi. Fariseii nici măcar nu erau conştienţi că în sistemul pe care ei îl considerau atât de bun, era totuşi o breşă – chiar preoţii lucrau în ziua Sabatului.

Dar nu numai aceasta era singura problemă. Ceea ce era mai important, era faptul că ei ignorau ceea ce era de fapt în centrul legilor date de Dumnezeu – atitudinea inimii.

Domnul Isus citează un verset din capitolul 6 al cărţii profetului Osea. Este acolo exprimat foarte clar care este aşteptarea lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte.

Adesea acţionăm la fel ca aceşti oameni. Noi vrem să-i dăm lui Dumnezeu ce ne place nouă, nu ceea ce îi face Lui plăcere. Noi îl încadrăm în interiorul unor legi şi standarde care îi sunt străine, pe când el aşteaptă o inimă predată, o inimă în care El să pună dragoste şi compasiune.

Acum, urmează o afirmaţie a Domnului Isus, afirmaţie care îi supără chiar mai tare pe fariseii prezenţi:

v.8  Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.“

Această afirmaţie este una care atinge poate cel mai sensibil punct al acelor oameni. Pentru ei, Sabatul era cea mai importantă sărbătoare. Legile legate de ea erau dintre cele mai drastice în ceea ce privea pedeapsa. Erau scrise volume întregi de prevederi legate de sabat. Chiar şi astăzi Sabatul este unul  din cele mai importante aspecte legate de credinţa iudeului.

În acele zile erau prevederi legate de tot ce putea sau nu putea să facă un om în acea zi. Dezbaterile pe această temă erau atât de avansate încât întrec limita imaginabilului.

De exemplu de la simpla prevedere că în ziua Sabatului nu era îngăduită nici o muncă, începuseră descrierile a ceea ce însemna munca. De exemplu, în ceea ce privea greutatea pe care un om putea ridica în ziua Sabatului erau diferite reţete, în funcţie de radicalitatea diferitelor grupuri. Unele grupuri, considerau că un croitor care purta acul de cusut la manşeta hainei, ceea ce nu era chiar neobişnuit, pentru un croitor făcea o muncă în ziua de Sabat ceea ce era un păcat.

De aceea nu este deloc surprinzătoare reacţia lor vis-a vis de afirmaţia pe care o face Domnul Isus că el este domn al Sabatului. Pentru ei nu era mai mare decât Sabatul.

Din păcate, nici chiar Dumnezeu nu mai era mai mare decât Sabatul.

Ceea ce ei pierduseră din vedere era că acea sărbătoare însemna respect faţă de cel ce o instituise.

Dar, lucrurile nu se opresc aici. Împreună cu ucenicii, Domnul Isus intră într-o sinagogă.

v.9  Isus a plecat de acolo, şi a intrat în sinagogă.

v.10  Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mînă uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: ,,Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?“

Din câte se pare, cei care îl văzuseră împreună cu ucenicii pe câmp erau acum şi ei în sinagogă. Ei considerau foarte gravă atitudinea Domnului Isus faţă de ei. Deja prevedeau cam ce o să se întâmple cu omul acela. Poate că este vorba chiar de un complot organizat de farisei. Poate chiar ei l-au adus acolo să aibă un motiv să-l acuze pe Domnul. Dacă este vorba de aşa ceva, atunci sunt aici două ipoteze:

  1. Ei admiteau că Domnul Isus are puterea să vindece bolnavi. Aşa cum am văzut, inamicii Domnului Isus nu au pus nici o dată la îndoială capacitatea lui de a face minuni. Ei aveau evidenţe pentru aceasta şi nu negau existenţa acestor miracole.

Ei negau autoritatea în numele cărora erau făcute aceste minuni. De aceea l-au şi adus probabil pe acest om cu mâna uscată acolo.

  1. O a doua ipoteză este aceea că ei ştiau deja că atunci când o persoană neajutorată era pusă în calea Lui, El era plin de milă şi făcea tot ce putea pentru a o ajuta, chiar dacă era zi de sabat.

Deci şi într-un caz şi în celălalt ei admiteau două lucruri pozitive cu privire la persoana Mântuitorului. Acolo unde ei nu erau de acord era ceea ce ei considerau a fi sfidarea tradiţiei lor religioase.

Dragii mei, mă sperie acest lucru. Mă sperie gândul că am putea avea percepţii pozitive în ceea ce priveşte anumite persoane şi cu toate acestea să nu vrem să ne arătăm dragostea şi acceptarea pentru că nu se adaptează obiceiurilor sau tradiţiilor noastre. Se poate să considerăm că cineva este în căutarea lui Dumnezeu, are nevoie de mântuirea pe care o dă Domnul Isus dar pentru că nu se adaptează la ceea ce noi numim raportare la Dumnezeu, să nu o acceptăm.

Dacă stăm să ne gândim la modul în care se purta Domnul Isus faţă de ceea ce era cunoscut ca fiind biserica vremii, religia vremii, vedem că era foarte neobişnuit.

Dar oare faţă de ceea ce facem noi astăzi.

El era unul care nu avea o locuinţă. Umbla prin ţară cu nişte oameni care lăsaseră totul şi erau poate mai zdrenţăroşi şi mai nearanjaţi. Cu ei mai umblau şi nişte femei care nu erau soţii ale niciunuia dintre ei. Probabil ar lucra duminica dacă ar fi nevoie, şi-ar petrece mare parte  a timpului cu cei drogaţi sau care consumă alcool. Probabil, nu ar vorbi tocmai în termeni apreciativi despre cei care fac rugăciuni lungi în biserici, nici despre cei care predică fără patos de la amvoane.

Dragii mei, oare cum am privi noi la acest grup de oameni? Nu cred că am fi tocmai încântaţi dacă ar veni în bisericile noastre. Ştiţi de ce? Pentru că şi noi ne-am format anumite tipare, din care ne este destul de greu ieşim.

Acum, nu trebuie să înţelegeţi greşit. Nu lansăm acum vânătoarea de tipare. Tiparele nu apar ca un lucru rău cu necesitate. La început cele mai multe dintre acţiunile care apoi intră în această categorie, sunt izvorâte din dorinţe bune, sincere. Inima, poate plină de dragoste a fost cea care ne-a îndemnat să facem ceva din dragoste. Cu dragoste faţă de Dumnezeu nu am vrut să facem compromisuri şi să spunem că pe calea Domnului se poate merge oricum.

Şi plini de dragoste am arătat-o cum am putut noi mai bine, prin exemplul personal. Şi am fost îngăduitori în acelaşi timp, şi susţinători ai celor care doreau să meargă pe aceeaşi cale către Domnul.

Dar încet, încet, s-a instalat o anumită comoditate. Am început să credem că sistemul pe care noi l-am pus la punct funcţionează de la sine. Principiile noastre sunt clare, le-am afirmat o dată pentru toată lumea şi de acum fiecare trebuie să se conformeze. Cine poate, foarte bine, cine nu, mai bine să îşi revizuiască atitudinea.

Noi suntem aici să veghem ca nu cumva calea Domnului să cunoască vreun prejudiciu.

Aceasta se întâmplă, dragii mei când lăsăm ca nişte principii sau legi, indiferent cât de bune sunt ele să înlocuiască inima noastă.

Inima trebuie să fie mereu acolo lângă acele principii. Dacă cineva nu vede dragostea din ele şi numai o lege, se prea poate să dea înapoi.

Domnul Isus nu a venit fără principii. Mai mult, amintiţi-vă standardul lor. Dar el a venit şi cu o inimă plină de dragoste şi a arătat compasiune şi înţelegere pentru cei care doreau să îl urmeze cu inimă curată. Chiar şi pentru cei care l-au respins a plâns.

Pe Domnul Isus nu l-au speriat intrigile şi comploturile fariseilor. În acest caz chiar ei devin victimele propriilor uneltiri.

Dar să urmărim modul în care Domnul Isus întoarce situaţia în favoarea Lui.

v.11  El le-a răspuns: ,,Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într’o groapă, în ziua Sabatului, să n’o apuce şi s’o scoată afară?

Domnul Isus nu aplică o tactică sofisticată pentru a demonstra greşeala pe care o comitea sistemul lor. El aduce mereu lucrurile la sfera practicului, situaţiei cotidiene, şi cere fiecăruia să se plaseze el însuşi în situaţie.

Daţi-mi voie să fac o paranteză aici. Cred că am beneficia foarte mult din citirea Scripturii, dacă ne-am plasa şi pe noi de fiecare dată în situaţia pe care o oferă Scriptura. Fie ca spectator la ceea ce face Dumnezeu, fie ca persoană de la care se aşteaptă o decizie, sau o atitudine, este important să personalizăm ceea ce citim.

Dar să ne întoarcem la Domnul Isus care le cere să personalizeze principiul la care se refereau ei. În felul acesta ei ajungă să vadă mai bine realitatea. Sunt chiar mai îngăduitori.

Pot să spun că la fel se întâmplă cu fiecare dintre noi? Dintr-o poziţie neutră, detaşată, ne este mult mai greu să înţelegem ce se întâmplă.

Amintiţi-vă numai cum eraţi atunci când nu îl cunoşteaţi cu adevărat pe Domnul. Care vă erau gândurile, atitudinile? Sunt ele diferite astăzi? Cu siguranţă da, dar este uimitor cât de repede uităm nu-i aşa?

Tocmai de aceea este atât de bun sfatul Domnului Isus.

Cei de acolo s-au pus în locul acelei persoane care avea o oaie pierdută în ziua Sabatului şi pare-se nu au avut nevoie de foarte mult timp pentru deliberare. Repede au ajuns la concluzia că dacă o oaie din turma lor s-ar pierde, ar pleca în căutarea ei şi ar scoate-o din groapă. Aduceţi-vă aminte de aspectul greutăţii în ziua Sabatului.

Dar tocmai aici vrea Domnul Isus să-i aducă. Aici probabil văd unde ajunsese un sistem din care ei au scos inima, dragostea. El a devenit un sistem rigid, insensibil şi iraţional. Valorile se schimbaseră dramatic şi viaţa unui om ajunsese mai lipsită de valoare de cât cea a unui animal.

Dragii mei la fel se petrece cu fiecare dintre noi când înlocuim experienţa zilnică, părtăşia noastră cu Dumnezeu, dragostea noastră, cu nişte simple obiceiuri, din care nu vrem să ieşim adesea.

Se prea poate ca sistemul nostru să se închidă atât de mult încât să nu mai fim în stare să facem observaţii obiective cu privire la ceea ce se întâmplă în interiorul lui. Era exact situaţia în care se aflau acei oameni.

v.12  Cu cît mai de preţ este deci un om decît o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.“

Ei nu mai vedeau ce se întâmplă cu ei. Atunci când sunt confruntaţi cu realitatea în loc să se schimbe, vreau să îl elimine pe Domnul.

Oricum, omul este vindecat iar fariseii încep să comploteze împotriva Domnului.

v.13  Atunci a zis omului aceluia: ,,Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna s’a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

v.14  Fariseii au ieşit afară, şi s’au sfătuit cum să omoare pe Isus.

Acesta este de fapt momentul în care se produce ruptura definitivă dintre Domnul Isus şi oficialităţile religioase ale vremii. Până în acest punct, fariseii au fost prietenoşi cu Domnul Isus şi voiau să vadă în cele din urmă dacă, totuşi, nu pot obţine ceva de pe urma popularităţii Lui. Când îşi dau seama care este poziţia Domnului cu privire la sistemul lor, şi cât de inflexibilă este această poziţie, pornesc o campanie prin care urmăresc să îl distrugă. Nu se vor opri decât atunci când Domnul va fi pus pe cruce.

Dar, planurile lor nu sunt şi planurile Domnului. Încă nu venise acel moment, deşi el era deja pregătit.

v.15  Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii,

Domnul Isus încă mai avea câteva lucruri de împlinit înainte să încheie misiunea pentru care venise pe pământ în modul în care ştim că a făcut-o, adică pe cruce. Acesta este motivul pentru care Domnul s-a retras din mijlocul lor în acel moment. Nu este vorba despre laşitate.

Ca dovadă, imediat ia contact cu o mare mulţime de oameni în care face mai multe vindecări.

De fapt, Domnul Isus îi punea pe oameni să aleagă între a rămâne cu un sistem rigid şi insensibil sau să-L recunoască ca Mesia şi să înceapă o umblare adevărată cu Dumnezeu. În cele din urmă era nevoie ca ei să ia o decizie.

Totuşi încă îi îndemna să nu popularizeze acţiunile lui. Şi din nou avem împlinirea unei profeţii:

v.16  şi le-a poruncit cu totdinadinsul să nu-L facă cunoscut;

v.17  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice:

v.18  ,,Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.

v.19  El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.

v.20  Nu va frînge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, pînă va face să biruie judecata.

v.21  Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.“

Această descriere se potriveşte foarte bine cu modul în care acţionează Domnul Isus. Până în ultima clipă a vieţii Lui el este preocupat de viaţa omului. Să nu uităm că atunci când era pus pe cruce, el se roagă pentru toţi cei care erau acolo, deoarece nu ştiau ce fac. Şi acolo se aflau chiar cei care l-au răstignit.

Vedeţi, chiar dacă Domnul Isus nu era de acord cu sistemul lor, încă îi iubea şi suferea pentru sufletele lor. Chiar dacă este o trestie frântă, un fitil care fumegă, el nu frânge totul, el nu distruge orice urmă de speranţă. Până în ultima clipă el are îndurare.

Dragul meu prieten El are îndurare şi pentru tine. Şi pentru sufletul tău şi pentru al meu, el încă aşteaptă acel moment al desprinderii de tot ceea ce ne împiedică să avem acea legătură cu El care va schimba viaţa noastră.

Poate sunt obiceiurile, poate sunt vicii, poate sunt neputinţe, indiferent ce este, indiferent de cât de neadecvat te simţi, la el găseşti, compasiunea, dragostea, puterea şi tot ce ai nevoie pentru a fi reabilitat. Aşa cum de la acei oameni se aştepta o alegere, se aşteaptă şi de la tine. Ei l-au respins, tu … ce faci?