Itinerar Biblic Ep. 66 Matei cap. 11

 

Rezumat

  • Continuarea misiunii Domnului Isus
  • După enunţarea eticii Împărăţiei, demonstrarea puterii, a urmat trimiterea ucenicilor.
  • Urmează reacţia.

 

Dragi ascultători, Domnul Isus  a afirmat foarte clar care trebuie să fie devotamentul nostru faţă de El. De fapt, El ne lasă să înţelegem că prin nimic altceva nu putem primii mântuirea decât prin persoana Lui. Nici tradiţia, nici obiceiurile, nici credinţa familiei noastre, nimic nu poate să ne aducă în Împărăţia Cerurilor. Singurul lucru care ne face cetăţeni ai acestei Împărăţii este credinţa în El, regele Împărăţiei.

Iar credinţa aceasta despre care vorbeşte Domnul Isus nu este credinţa manifestată prin practici tipice unei religii anchilozate în tradiţii şi obiceiuri, ci o credinţă dinamică bazată pe o relaţie corectă cu Dumnezeul nostru.

Mişcarea iniţiată de Domnul Isus Hristos este bazată tocmai pe prezentarea acestei relaţii.

Suntem acum în capitolul 11 al Evangheliei după Matei în care este

descrisă continuarea misiunii Sale şi lucrările deosebite pe care le face El.

Mişcarea iniţiată de Domnul Isus  era acum la o altă etapă. Mai întâi, Domnul Isus a enunţat care este etica Împărăţiei, apoi a urmat acea serie de miracole care au demonstrat că Domnul avea deplina autoritate în această Împărăţie. A urmat apoi, trimiterea ucenicilor. Ei au acoperit aproape întreaga ţară. De acum apărea reacţia. Care va fi răspunsul pe care îl vor da oamenii faţă de ceea ce spune Domnul Isus că este. Amintiţi-vă, el se adresează unui popor care îl aştepta pe Mesia. El vine şi se prezintă ca Mesia, acţionează ca un Mesia. Îl va primi oare poporul? Liderii religioşi îl vor recunoaşte?

Acest capitol prezintă un punct pivotal în lucrarea Domnului Isus .

Mandatul pe care îl dăduse ucenicilor, era de această dată strict legat de poporul evreu. Abia în ultimele capitole găsim noul mandat pe care Domnul Isus îl încredinţează ucenicilor, mandat în care suntem incluşi şi noi.

Să vedem însă care este direcţia pe care o ia mişcarea iniţiată de Domnul Isus .

v.1  Dupăce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni, şi să propovăduiască în cetăţile lor.

Domnul Isus  nu este asemenea unui rege ce îşi trimite supuşii la război şi el stă în spatele linilor. El însuşi merge la luptă, El însuşi propovăduieşte mai departe. Aceasta pentru că o astfel de lucrare este importantă.

Lucrarea Domnului Isus ajunsese să se extindă atât de mult încât oamenii duceau deja vestea peste tot. Chiar şi Ioan auzise de ea. Vă mai aduceţi aminte de Ioan, nu-i aşa? El propovăduise înaintea Domnului Isus  şi îi boteza pe oameni la Iordan. După ce l-a botezat şi pe Domnul Isus , mai continuă puţin lucrarea lui după care este aruncat în temniţă de către Irod al cărui păcat îl condamna.

De acolo din închisoare, Ioan trimitea ucenicii săi să se informeze cu privire la lucrarea Domnului Isus :

  1. 2 Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos,
  2. 3 şi a trimes să-L întrebe prin ucenicii săi: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?“

Întrebarea lui Ioan este una logică. Şi el, asemenea multora se aştepta la un alt gen de acţiuni din partea Domnului Isus. Şi el credea în instaurarea unei altfel de Împărăţii. El se aştepta ca Domnul Isus  să fi luat deja puterea, să fi urcat deja pe tron.

Probabil nu înţelegea de ce nu s-a petrecut încă lucrul acesta.

Dar observaţi răspunsul pe care îl dă Domnul Isus :

v.4  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:

v.5  Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

v.6  Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.“

Este drept că acest răspuns al Domnului Isus nu poate fi înţeles decât în măsura descrierii pe care Vechiul Testament o face cu privire la Mesia. Ascultaţi numai ceea ce scrie profetul Isaia în capitolul 35:

 

v.4-6  Spuneţi celor slabi de inimă: ,Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuş va veni, şi vă va mîntui.“ Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cînta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie;

Cuvintele de aici nu sunt împlinite în întregime şi motivul este acela că Împărăţia încă nu fusese instaurată pe deplin. Însă cea mai mare parte a acestor cuvinte era deja împlinită, iar Ioan va recunoaşte imediat despre ce este vorba.

Dar dacă Ioan era interesat de Domnul Isus, nici el nu era uitat. Se ridicaseră deja critici ai lui Ioan. Însă Domnul Isus ia o poziţie fermă:

v.7  Pe cînd se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt?

Apropo, Ioan nu a fost o trestie clătinată de vânt, ci mai degrabă un vânt care a clătinat trestiile. Cred că este o bună provocare pentru acei, din păcate în număr mare, care îşi fac mesajele într-o asemenea formă care să nu deranjeze pe cineva, care să atragă popularitate, faimă şi apreciere.

Dragii mei, profeţii, cei care au demascat păcatele poporului nu au fost populari. Nu s-au bucurat de apreciere. Mesajul lor nu era uşor de digerat. Nici Ioan nu a fost uşor de ascultat. Limbajul lui a fost unul fără menajamente, fără cruţare, demasca tot ce era de demascat. Nici Irod nu a reuşit să-l intimideze cu toate că era un rege rău şi fără scrupule. Irod acesta se căsătorise cu soţia fratelui său. Ioan a demascat acest păcat. Irod s-a temut totuşi de Ioan până când într-una din zile îi taie totuşi capul la îndemnul soţiei lui.

Deci Ioan a fost unul care nu se lăsa îndoit de vânt.

Din punct de vedere social omul acesta,  pentru cei mai mulţi era o curiozitate:

v.8 Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi sînt în casele împăraţilor.

Ioan nu era în nici un caz un om cu haine moi. Hainele lui nu erau deloc obişnuite. De fapt ele erau obişnuite pentru secta esenienilor, o sectă din sânul iudaismului care propovăduia ascetismul şi neprihănirea radicală, nu prin forme ci prin trăire. Era îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă şi încins cu un brâu de curea, aşa cum ne este descris de Noul Testament. De asemenea părul şi barba lui erau crescute sălbatec, datorită supunerii sale faţă de Legea Nazireatului.

Toate acestea îi dădeau o înfăţişare înfricoşătoare. Era într-un contrast foarte mare cu teologii curţilor împărăteşti, dar statutul lui era unul deosebit în ceea ce îl privea Dumnezeu:

v.9  Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc;

v.10  căci el este acela despre care s’a scris: ,Iată, trimet înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.`

Ioan nu era numai un profet, care avea o misiune specială. El făcea parte din planul lui Dumnezeu şi alături de Domnul Isus  el fusese anunţat cu mult timp înainte. Domnul Isus  citează chiar El ceea ce profeţise Maleahi cu privire la Ioan cap. 31 Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.

Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legămîntului, pe care-L doriţi; iată că vine, – zice Domnul oştirilor.

Ioan era un mesager, cu un mesaj important. El a fost ales să îl anunţe pe Mesia, pe cel ce împlinea planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omenirii.

Dar, Ioan ocupa o poziţie specială şi în ceea ce privea raportul lui cu ceilalţi oameni:

v.11  Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s’a sculat nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decît el.

Cuvintele acestea nu au fost prea mult pe placul celor ce ascultau. Naţiunea aceasta avea o foarte mare consideraţie pentru Avraam, Isaac, Iacov, ca să nu mai vorbim despre Moise, eroul naţional absolut, sau David, regele care a rămas pentru totdeauna în conştiinţa evreilor. Ori, Domnul Isus  vine şi îl prezintă pe Ioan ca fiind mai mare decât ei. Ba mai mult, spune că cei care vor fi în Împărăţia cerurilor vor fi chiar mai mari.

Dar cum se poate întâmpla aşa ceva? Răspunsul este unul singur: datorită neprihănirii lor.

Vedeţi, oamenii aceia care erau sub incidenţa legii Vechiului Testament, erau oameni cu o neprihănire a faptelor. Cei care cred în Domnul Isus  şi devin cetăţenii noii Împărăţii au o neprihănire dată de Domnul Isus şi nimic nu poate să o depăşească.

Dar, ceea ce este demn de notat, cred eu, este modul în care Domnul Isus vorbeşte despre Ioan.

Astăzi sunt atâţia care îşi construiesc imaginea distrugând-o pe a altora. Construiesc misiunea lor, demolând-o pe a altora.

Domnul Isus construieşte lucrarea Lui nedefăimându-l pe Ioan, ci accentuând importanta poziţie pe care a avut-o.

v.12  Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea.

v.13  Căci pînă la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea.

v.14  Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.

v.15  Cine are urechi de auzit, să audă.

De acum începe să spună o pildă cu privire la modul în care se purtau acei oameni:

v.16 Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi, cari şed în pieţe, şi strigă la tovarăşii lor:

v.17  ,V’am cîntat din fluier, şi n’aţi jucat; v’am cîntat de jale, şi nu v’aţi tînguit.`

Mulţi au considerat că această pildă a Domnului Isus  este plină de sarcasm. Nu cred că este vorba de răutate ci mai degrabă de durere faţă de aceşti oameni care nu aveau o atitudine potrivită cu ceea ce le dădea Dumnezeu.

Imaginea pe care Domnul Isus o foloseşte este aceea a unor copii care se joacă în uliţă. Unii zic “haideţi să ne jucăm de-a înmormântarea!” După foarte scurt timp ei se satură de joc şi zic;” Haideţi să ne jucăm de-a nunta! Dar imediat se satură şi de acest joc.

Ceea ce reprezintă Domnul Isus prin această pildă este faptul că aceşti copii trec de la o extremă la alta foarte repede. Nu se vede la ei statornicie. Ei erau răsfăţaţi. Orice ar fi făcut nu ar fi fost pe placul lor:

v.18  Căci a venit Ioan, nici mîncînd, nici bînd, şi ei zic: ,Are drac!`

v.19  A venit Fiul omului mîncînd şi bînd, şi ei zic: ,Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!` Totuş, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.“

Acestora nu le-a plăcut nici aerul auster şi sever al lui Ioan şi nici atitudinea prietenoasă a Domnului Isus.

Dacă suntem sinceri cu noi, lucrurile nu stau cu mult mai bine nici în zilele noastre.

Dar acesta este punctul în care şi Domnul Isus face o mare schimbare.

Spuneam încă de la început că strategia Domnului Isus în prezentarea Împărăţiei a parcurs fazele cele mai importante. Mai întâi au fost anunţate principiile etice ale Împărăţiei. Apoi, prin minunile pe care le-a făcut a arătat că El este Mesia, regele Împărăţiei. A urmat apoi propovăduirea mesajului Împărăţiei. Atât Domnul Isus cât şi ucenicii au făcut acest lucru. Reacţia oamenilor a fost una de respingere.

Dar dacă ei l-au respins, este rândul Domnului Isus să-i respingă. Ele este regele în cele din urmă şi El este cel care are ultimul cuvânt:

v.20  Atunci Isus a început să mustre cetăţile în cari fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentrucă nu se pocăiseră.

  1. 21 ,,Vai de tine, Horazine!“ a zis El. ,,Vai de tine, Betsaido!“ Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile cari au fost făcute în voi, de mult s’ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă.

Horazinul şi Betsaida erau cetăţi localizate în partea de nord a oraşului Capernaum acolo unde avea Domnul Isus  centrul lucrării Sale.  Era o zonă în care făcuse multe minuni dar ei l-au respins. Acum, şi Domnul Isus pronunţă judecata cu privire le ei.

v.22  De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decît pentru voi.

Dar nici Capernaumul nu scapă. Vedeţi lumina creează responsabilitate. Locul în care Domnul Isus  a petrecut cea mai mare parte a timpului său a fost Capernaumul. Aici a avut sediul central al activităţii Sale. De aici pleca în diferite locuri şi apoi se întorcea aici. Acesta este motivul pentru care oamenii acestor locuri sunt responsabili într-o măsură mult mai mare în ceea ce priveşte lucrurile ce le-au fost oferite.

Se pare că vor exista grade diferite de pedepsire, la fel cum sunt diferite măsuri în ceea ce priveşte răsplata atunci când Domnul Isus va veni în calitate de judecător.

Măsura de cunoaştere este un criteriu. Mai bine zis este vorba despre proporţia dintre ceea ce am cunoscut şi ceea ce am trăit.

Cineva spunea: Crezi numai acele părţi ale Bibliei pe care le împlineşti!

Este destul  de trist că oameni care cunosc foarte bine care este voia lui Dumnezeu şi ce aşteaptă El de la ei nu trăiesc pe măsura a ceea ce cunosc.

Dar nici Capernaumul nu este ocolit:

v.23  Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare pînă la cer? Vei fi pogorît pînă la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, cari au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare pînă în ziua de astăzi.

v.24  De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decît pentru tine.“

Unele oraşe sunt privilegiate să primească vizitele unor oameni importanţi şi rămâne mult timp în memoria locuitorilor şi onoarea pe care le-a făcut-o o personalitate sau alta.

Capernaumul a avut marea onoare de a-l avea în mijlocul lor pe regele Împărăţiei Cerurilor şi nu i-au dat atenţie. Dacă ar fi luat în considerare numai minunile pe care Domnul Isus le făcuse în această localitate. Dar ei nu au luat seama la aceasta.

Dar şi judecata le va fi pe măsură. Sodoma şi Gomora au rămas ca un standard în ceea ce privea judecata Domnului. Domnul Isus  spune că va fi mult mai rău pentru ei decât a fost pentru oamenii acelor cetăţi.

Dragii mei, nu cred că se va putea compara ceva cu primirea Domnului Isus. Dar nici nu cred că vreo judecată poate fi mai aspră decât cea a persoanelor care l-au respins pe Domnul Isus .

Dar Domnul Isus  se şi roagă pentru aceşti oameni:

v.25  În vremea aceea, Isus a luat cuvîntul şi a zis: ,,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului, pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.

v.26  Da, Tată, Te laud, pentrucă aşa ai găsit Tu cu cale!“

Nu ştim de ce este aşa. De ce copii înţeleg mai repede care este secretul mântuirii prin acceptarea Domnului Isus. Cred că motivul este curăţia inimii, dorinţa sinceră pentru obţinerea neprihănirii. Este modalitatea pe care Dumnezeu a aprobat-o.

Domnul Isus  a spus chiar că cine nu se face asemenea copiilor nu va intra în Împărăţia Cerurilor.

v.27  Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

 

De aici vine unicitatea căii către Dumnezeu, prin Domnul Isus. Este aceeaşi frază ca cea pe care o cunoaştem destul de bine: Nimeni nu vine la tatăl decât prin Mine! Sunt tot cuvinte spuse de Domnul Isus şi este un lucru de care trebuie să fim convinşi.

Nici obiceiurile noastre, nici tradiţia şi nimic altceva nu poate să ne aducă la Dumnezeu cu excepţia credinţei în cel pe care l-a trimis El.

Dacă până acum Domnul Isus se adresa unor mulţimi mari de oameni, cetăţilor, de acum începe să se adreseze indivizilor:

v.28  Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

v.29  Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

v.30  Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.“

Sunt atât de frumoase aceste cuvinte. Ele sunt cuvinte de mângâiere pentru cei obosiţi, şi cei oropsiţi.

De la mesajul general adresat naţiunii, acum Domnul Isus  se adresează persoanelor. De acum jugul păcatului va fi uşurat. Din nou este o referire la cuvinte exprimate cu sute de ani înainte:

            Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămînţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spatele… Isaia 1:4

           Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine. Psalmul 38:4

Dragii mei păcatul este o povară prea grea pentru noi. Noi nu suntem în stare să-l purtăm. Greutatea lui este atât de mare încât sucombăm.

Nu putem să-l ducem. Atunci când încercăm să scăpăm de el prin mijloacele pe care noi le ştim nu facem decât să adăugăm greutăţi în plus.

Este nevoie de acceptarea Domnului Isus , a ceea ce a făcut El pentru noi.

El a venit să mântuiască, să ne elibereze.

Nu de puţine ori am auzit reacţiile unor oameni care s-au întâlnit cu Domnul Isus şi au fost eliberaţi de păcatele lor. I-am întrebat, cum vă simţiţi?     Mi-au răspuns, Ca un fulg! Nu ştiu, spuneau ei de ce mă simt atât de uşor.

Pentru că ai fost eliberat de Domul Dragul mei. Jugul Domnului Isus nu este unul greu. Este unul uşor, pentru că este dragostea.