Itinerar Biblic Ep. 62 Matei – Cap. 8:1-18

 

Rezumat

  • Domnul Isus demonstrează că are puterea împlinirii Predicii de pe Munte.
  • Vindecarea leprosului
  • Vindecarea slujitorului sutaşului.
  • Vindecarea soacrei lui Pentru.

– Scoaterea demonilor.

– Liniştirea furtunii.

Dragi prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum am văzut şi până acum, nu este un cuvânt pe care l-am primit pentru delectare intelectuală sau psihologică ci este un cuvânt care influenţează în mod decisiv viaţa noastră nu numai aici pe pământ dar şi în ceea ce priveşte veşnicia.

Domnul Isus  este foarte categoric în acest sens. El atrage atenţia chiar asupra celor ce vor încerca să înşele folosind cuvintele Lui. Însă sunt anumite evidenţe clare care indică cine sunt cei care aparţin cu adevărat Împărăţiei Cerurilor.

Elementul care face diferenţa, spune Domnul Isus , este rodul, ceea ce produce fiecare.

Dar nu numai rodul este ceea ce va face o diferenţă ci şi temelia ta. Minunatul exemplu al celor două case indică clar care este soarta celor ce nu îşi aleg o temelie adecvată.

Domnul Isus  prezintă stânca ca fiind locul unde să înălţăm edificiul

vieţilor noastre. Este locul din care aceste edificii vor rezista intemperiilor inerente.

Dar să trecem acum la capitolul 8 al Evangheliei după Matei, un capitol în care Domnul Isus  demonstrează că are puterea aplicării Predicii de pe Munte pe care tocmai a încheiat-o.

Este foarte adevărat că această predică, fără egal de altfel, ridică o întrebare: Care este posibilitatea ca cineva să trăiască după standardele etice prezentate de Domnul Isus ?

Pentru a răspunde la această întrebare, Matei prezintă o serie de miracole care vin să demonstreze că El, Domnul Isus  are capacitatea de a împlinii tocmai El ceea ce propovăduise.  Aceasta nu este numai a demonstraţie a posibilităţilor pe care le El ci şi a faptului să El este un ajutor pentru noi. Domnul Isus  este cel care înţelege cel mai bine ce se petrece cu noi, pentru că şi El a trecut prin toate aceste probleme. De fapt, în ceea ce priveşte viaţa noastră spirituală nu putem face nimic fără El. Ioan în evanghelia Sa, în versetul 5, din cap. 15 ne spune că despărţiţi de El nu putem face nimic. Ori, lucrul acesta este o realitate pe care ar trebuie să o avem mereu în faţa ochilor.

Prin Duhul Sfânt, Domnul Isus  împlineşte prin noi ceea ce noi nu am putea să facem.

Cred că aceasta ne aduce la o concluzie importantă: Matei nu încearcă să prezinte o biografie a Domnului Isus , nici să pună în ordine cronologică evenimentele care îl au în centru pe Domnul Isus . Mai de grabă, el ne prezintă o mişcare pe care Domnul Isus a iniţiat-o prin Predica de pe Munte. Scenariul nu este unul complicat: Regele urcă pe Munte, acolo prezintă proclamaţia Sa, legile Împărăţiei, iar acum coboară de pe munte şi este autorul a 12 minuni. Prin aceasta indică că puterea lui se extinde dincolo de cuvintele pe care le spune.

Ele sunt descrise în cele două capitole care urmează acum:8, respectiv, 9.

Ceea ce impresionează la Matei este meticulozitatea cu care îşi organizează materialul prezentat. El nu intenţionează să prezinte toate minunile în care a fost implicat Domnul Isus ci câteva care conturează ceea ce şi-a propus el să prezinte.

Să mergem deci mai departe şi să vedem despre ce este vorba. Încă de la început, trebuie menţionat că Matei nu urmăreşte o ordine cronologică, ci una logică.

v.1 Cînd S’a coborît Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.

Observaţi, vă rog, că erau mari mulţimi de oameni care mergeau după El. Aceste mulţimi erau cele care ascultaseră minunata Lui predică.

Să nu uităm că Domnul Isus  este încă zona oraşului Capernaum, care era un fel de centru sau comandament al misiunii Sale. Oricum, Domnul Isus  coboară de pe munte şi odată cu El şi mulţimile care stătuseră acolo pe munte cu El. Veneau să vadă ce va face acest om. Cuvintele erau frumoase dar poate el să facă ceea ce spune?

v.2  Şi un lepros s’a apropiat de El, I s’a închinat, şi I-a zis: ,,Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.“

Observaţi schimbarea radicală a decorului în care activează Domnul Isus. De pe înălţimi vine la locurile cele mai joase. În Biblie, lepra simbolizează păcatul şi este o boală incurabilă, era, de asemenea o boală dezgustătoare. Leprosul acesta îl abordează pe Domnul Isus şi nu întreabă dacă are puterea ci numai dacă Domnul Isus vrea să-l curăţească. El ştia că are puterea. Avea credinţa aceasta, iar ceea ce cere el este după voia Domnului.

Nu întotdeauna ceea ce cerem noi este după voia lui Dumnezeu dar, atunci când este El ne ajută, este acolo pentru noi. Nici leprosul nu are o atitudine obraznică, cerând ca Domnul Isus să facă ce vrea el, leprosul, ci ceea ce va vrea Domnul Isus.

Este o mică diferenţă faţă de modul în care se  roagă unii dintre noi, care nu fac altceva decât să exprime ceea ce vor ei şi nu neapărat ceea ce este după voia lui Dumnezeu.

Aici Domnul Isus este  cel care ia decizia:

v.3  Isus a întins mîna, S’a atins de el, şi a zis: ,,Da, vreau, fii curăţit!“ Îndată a fost curăţită lepra lui.

Deoarece lepra era, aşa cum spuneam, o boală groaznică, contagioasă, oamenii se fereau să vină în contact cu  un bolnav de lepră. Ei erau izolaţi de comunitate şi forţaţi să păstreze o distanţă între ei şi restul oamenilor, strigând atunci când cineva se apropia Necurat! Necurat! Dar ce face Domnul Isus ? Îl atinge.

Vindecarea acestui om nu era numai de  natură fizică. Gândiţi-vă la toate traumele pe care le sufereau aceşti bolnavi. Gândiţi-vă la ce se întâmpla în mintea acestui om când a observat boala? Poate că era la plug, pe câmp. Vede ceva pe trupul lui, se duce acasă pune ceva medicamente, sperând  să nu fie ceea ce pare a fi. A doua zi constată că boala s-a extins. Se duce la preot care îl izolează pentru două săptămâni. După aceste două săptămâni, verdictul este foarte clar- lepră.

Omul întreabă pe preot dacă poate să meargă să-şi ai rămas bun de la familie, de la copii, iar preotul spune Nu! Nu mai poţi să atingi pe nimeni din familia ta sau oricare altă persoană. De acum la apropierea unei persoane trebuie să strigi Necurat! Necurat!

Omul acesta a văzut probabil copii lui crescând de la distanţă, suspectaţi şi ei că ar putea fi bolnavi, descurcându-se singuri, fără ajutorul tatălui lor.

Însă într-o zi aude mulţimea vorbind de Domnul Isus. Era singura lui şansă, nu putea să o piardă: Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţeşti! Şi Domnul vrea!

Cred că aceasta a fost cea mai frumoasă atingere de care acest om a avut parte. Ea a fost atingerea care l-a redat familiei sale, societăţii. A fost atingerea care i-a redat viaţa.

Dar Domnul Isus nu vrea popularitate:

v.4  Apoi Isus i-a zis: ,,Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul, pe care l-a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.“

Marcu relatează şi el acest caz, spune că omul acesta, plin de bucurie a plecat spunând la toată lumea ceea ce se întâmplase cu el. În consecinţă o mare mulţime de oameni venea după Domnul Isus iar el a fost nevoit să se retragă din acea zonă.

Dar nu numai puterea atingerii este cea prin care lucrează Domnul Isus . Autoritatea Lui este mult mai mare. Urmează acum un alt episod în care Domnul Isus arată cât de mare este puterea Lui:

v.5  Pe cînd intra Isus în Capernaum, s’a apropiat de El un sutaş, care-L ruga

v.6  şi-I zicea: ,,Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.“

Probabil sutaşul auzise de vindecarea leprosului. Sutaşul acesta nu era evreu. El făcea parte dintre neamuri. El nu fusese crescut în iudaism. Probabil luase cunoştinţă cu această religie în momentul când a fost adus acolo. El avea în subordine 100 de soldaţi. Omul acesta era unul care avea o inimă deosebită. El era preocupat de soarta servitorului său.

Centurionii, erau în general descendenţi din familii de nobili. În aceste familii, băiatul avea, încă de mic un om care îi slujea. Poate că şi acest slujitor era cu el încă de când era mic copil. Acum era bolnav şi suferea. Centurionul se gândea la el cu milă şi voia să îl ajute. Aude de Isus  care venise în oraşul lor. Acolo era speranţa:

Luca spune despre acest ostaş că ridicase o sinagogă pentru evrei. Tot ce este posibil după grija pe care o arată pentru slujitorul lui.

Domnul Isus  vede inima acestui om şi vrea să îl ajute:

v.7  Isus i-a zis: ,,Am să vin şi să-l tămăduiesc.“

Observaţi acum credinţa şi înţelegerea pe care o are acest om cu privire la Domnul Isus :

v.8 ,,Doamne“, a răspuns sutaşul, ,,nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, şi robul meu va fi tămăduit.

v.9  Căci şi eu sînt om supt stăpînire; am supt mine ostaşi, şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce; altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi-l face.

Nu cred că cineva a înţeles mai bine autoritatea pe care o avea Domnul Isus. El ştia foarte bine ce înseamnă  să ai autoritate. El însuşi era unul care avea autoritate şi atunci când poruncea ceva ceilalţi trebuia să îndeplinească.

Dar mai mult decât înţelegerea acestui principiu al autorităţii, omul acesta înţelegea cât de mare este puterea Domnului Isus . El nu o considera o putere umană, o pricepere în ceea ce privea  disfuncţionalităţile unui trup uman. Sutaşul a înţeles că este vorba mai mult de atât. El a înţeles că Domnului Isus  îi sunt supuse forţe ale acestui univers.

Acesta este lucrul care l-a mirat şi pe Domnul Isus :

v.10  Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ,,Adevărat vă spun că nici în Israel n’am găsit o credinţă aşa de mare.

În numai două ocazii ni se spune că Domnul Isus  a fost mirat. Odată de necredinţa poporului evreu şi apoi de credinţa acestui om dintre neamuri.

Aceste eveniment este comentat de Domnul Isus în defavoarea poporului evreu:

v.11  Dar vă spun că vor veni mulţi dela răsărit şi dela apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor.

v.12  Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunerecul de afară, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.“

De fapt nu cred că numai pentru ei este valabil acest comentariu al Domnului Isus . Şi noi suntem acum fii ai Împărăţiei şi trebuie să fim atenţi la noi înşine şi la credinţa noastră. Evreii care avusese parte de miracole aşa cum nu mai avusese nici un popor, la un moment dat nu mai dau atenţie unor asemenea lucruri. Necredinţa lor a fost aceea care a îndepărtat intervenţia lui Dumnezeu din mijlocul lor.

v.13  Apoi a zis sutaşului: ,,Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.“ Şi robul lui s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

Este rodul credinţei. Sutaşul acela, considerat un păgân de evreii religioşi este considerat un om al Împărăţiei Cerurilor de către Domnul Isus  şi un exemplu pentru manifestarea credinţei.

Acum ajungem la cea de a treia minune a Domnului Isus :

v.14  Isus S’a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri.

v.15  S’a atins de mîna ei, şi au lăsat-o frigurile; apoi ea s’a sculat, şi a început să-I slujească.

Interesant este că Domnul Isus  nu ţine cont de tipul sau gravitatea bolii. Pentru el nu este decât o persoană în nevoie care trebuie ajutată.

Am spus interesant, pentru că, de obicei, atitudinea noastră este diferită. Fie ne ocupăm numai de cazurile uşoare, considerând că pentru cele grele nu sunt şanse şi noi nu vrem să pierdem. Fie luăm cazurile grele pentru că spunem noi ceilalţi se vor vindeca singuri.

Desigur aceste practici funcţionează, din păcate şi pe plan spiritual. Nu de puţine ori am auzit despre oameni care îi califică pe alţii drept incurabili din punct de vedere spiritual. Pentru ei nu mai este speranţă spun ei. Nici pentru lepros nu mai era. Nici pentru slujitorul sutaşului nu mai era poate speranţă. Dar numai până la Domnul Isus . De acolo nici nu a mai fost speranţă ci certitudine.

Nici un caz mai uşor nu este fără preţ în ochii Domnului. Deci, să punem mai serios problema sprijinului altora.

Cel de al patrulea miracol are loc la lăsarea serii:

v.16  Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii,

v.17  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.“

Observaţi vă rog, că Matei vorbeşte aici despre mai mulţi bolnavi care au fost aduşi la Domnul Isus  pentru a fi vindecaţi. Acum, gândiţi-vă că la ora când Matei scrie aceste cuvinte, oamenii aceia încă mai erau în viaţă. Ori, lucrul aceste este o dovadă că ceea ce scrie Matei nu este ficţiune ci realitate.

Acesta este şi motivul pentru care duşmanii Domnului Isus nu au pus sub semnul întrebării nici unul din minunile lui. Au încercat odată cu unul dar nu au obţinut mare lucru.

Oricum, Matei consideră şi aceste vindecări ca fiind atributele Mesiei, vestit prin profeţii.

Cea despre care vorbeşte Matei aici este din Isaia cap. 53 versetul 4 şi pare a fi una favorită pentru cei bolnavi. Mai mult, vindecarea era asociată cu răscumpărarea.

Dar mai bine să privim la acele versete din Isaia, deoarece cred că lumea modernă trebuie să îl înţeleagă mult mai bine:

v.4 Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

      v.5  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

O întrebare care trebuie pusă este De ce vom fi noi vindecaţi? Care sunt acele boli de care trebuie să fim vindecaţi? Pasajul acesta spune destul de clar că este vorba despre păcate şi nelegiuiri.

Şi Noul Testament este foarte clar în acest sens:

v.24  El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Vindecaţi de ce? De păcat. Petru, pentru că el este cel ce scrie aceste lucruri, este foarte clar în acest sens.

În versetul 6 din capitolul 53 al cărţii Isaia ni se spune ce s-a făcut cu nelegiuirile noastre:

v.6  Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Nelegiuirea mea şi a ta, dragul meu a căzut pe umerii Lui. Isaia se referă aici la faptul că Domnul Isus va avea de a face cu fundamentala problemă a păcatului. Chiar dacă ispăşirea este făcută de Domnul Isus  nu se poate spune că nu mai poate fi boală fizică. Sunt totuşi două lucruri separate aici. Vindecarea nu este neapărat o problemă legată de ispăşire. Vindecarea de păcate da. Ea este. Dar când vorbim despre bolile trupului nostru, este cu totul altceva.

În aceste zile când păcatul şi Satan constituie prezenţe în această lume, va continua să fie boală. De ce? Gândiţi-vă numai la abuzurile la care sunt supuse trupurile noastre datorită păcatelor. Toate aceste abuzuri duc la boală fizică.

Deci, ispăşirea făcută de Domnul Isus nu înseamnă neapărat, vindecare de boli fizice.

De altfel, avem în Noul Testament cazuri suficiente de boli. Pavel, avea şi el suferinţe legate de trupul lui, la fel şi Timotei şi alţii.

Ispăşirea făcută de Domnul Isus este făcută pentru păcatele noastre.

Vindecările pe care El le-a făcut sunt făcute prin puterea dumnezeiască care îl însoţea.

Probabil că toate acele mulţimi de oameni vedeau acea putere şi aceasta îi făcea să îl urmeze.

Însă Domnul Isus  nu era neapărat încântat de faptul că era o mare mulţime de oameni pe urmele lui. Nu popularitatea o căuta El. El căuta devotament sincer, inimi predate.

Nici astăzi Dumnezeu nu caută altceva. El nu caută mulţimi de oameni, nu aşteaptă ovaţii din partea lor, nu aplauze, nu declaraţii, el caută inimi predate, dedicate în sinceritate.

Dumnezeu nu locuieşte neapărat în mijlocul mulţimilor. El locuieşte într-o inimă sinceră.

Dragii mei prieteni o să vedem mai departe ce aşteaptă Domnul Isus  de la noi oamenii. Când a văzut acele mari mulţimi pe urmele lui a cerut ucenicilor   să-l ducă de acolo.

Aceasta ne arată ce fel de învăţător este El şi cred, este încă o dovadă că merită toată încrederea noastră.

Aşa cum vom vedea, chiar şi atunci când oamenii au venit să-l urmeze El nu le-a promis numai o viaţă uşoară, confortabilă, plină de avantaje.

Noi am schimbat puţin mesajul acesta. Promitem o viaţă plină de avantaje, de fericire, lipsită de suferinţă şi lacrimi. Este foarte adevărat că ea conţine şi aceste elemente, dar şi sacrificiul, suferinţa, jertfa .Însă ceea ce face să-l urmăm pe Domnul Isus  este că El ne oferă o viaţă nouă, care nu se încheie aici, ci cea mai bună parte a ei începe după ce se termină cea de pe pământul acesta.

Deci, viaţă nouă în Hristos este tot ce trebuie să ne dorim şi  să propovăduim.