Itinerar Biblic Ep. 61 Matei – Cap, 6:23-7:29

 

Rezumat:

  • Relaţia cetăţeanului Împărăţiei Cerurilor cu bogăţiile acestei lumi.
  • Relaţia cetăţeanului Împărăţiei Cerurilor cu semenii lui.

 

Dragi ascultători, cred că Domnul Isus  ne-a convins până acum cât de importantă este relaţia noastră cu Dumnezeu şi cât de important este ca ceea ce facem legat de viaţa noastră spirituală să pornească dintr-o atitudine corectă şi nu din dorinţe egoiste.

Avertizarea pe care ne-a făcut-o Domnul Isus este un foarte importantă pentru că este vorba de ceea ce dă fericirea noastră.

Domnul Isus  ne atrage atenţia că ceea ce aduce fericirea noastră nu este ce avem sau ce dorim să avem ci locul unde se află inima noastră.

Iar locul în care este plasată inima noastră este o problemă de credinţă. Cel puţin aşa indică cuvintele Domnului Isus din încheierea capitolului  6:

v.25 Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca,

sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu

este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?

v.26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng

nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu

mult mai de preţ decît ele?

v.27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la

înălţimea lui?

v.28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc

crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;

v.29  totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul

din ei.

v.30  Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar

mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin

credincioşilor?

v.31  Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?“ Sau: ,,Ce vom bea?“ Sau: ,,Cu

ce ne vom îmbrăca?“

v.32  Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că

aveţi trebuinţă de ele.

v.33  Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste

lucruri vi se vor da pe deasupra.

v.34  Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea

însăş. Ajunge zilei necazul ei.

Aceste cuvinte sunt menite să ne conducă către o concluzie folositoare nouă. Este vorba despre ceea ce face credinţa în Dumnezeu.

Una din problemele acute ale societăţii moderne este stresul cotidian. Oamenii obosesc, nu mai rezistă, devin violenţi, pierd pofta de viaţă şi aglomerează birourile psihologilor. Dacă aţi privi la reţetele ce sunt eliberate pentru aceşti oameni şi banii care sunt plătiţi pentru această stare aţi avea motive să vă îngrijoraţi.

Ciudat este că cei mai mulţi dintre aceşti pacienţi, şi aproape nici unul dintre medici nu vor să recunoască că vindecarea nu este atât de dificilă şi că este o problemă de credinţă.

Vedeţi, se pare că limitele cu care noi am fost creaţi nu sunt mai mari de o zi. De fapt este firesc. Dumnezeu nu lucra mai mult de o zi. La sfârşit s-a odihnit, mulţumit de lucrarea pe care o făcuse.

Noi nu ne mai mulţumim cu 24 de ore şi nici nu 7 zile pe săptămână. Avem nevoie de mult mai mult. Chiar şi atunci când plecăm de la birou, sau de la locul de muncă, gândurile noastre fac planuri pentru ziua următoare, anul următor, întreaga viaţă, neobosiţi, sau mai bine spus, prea obosiţi să înţelegem ce facem.

De cele mai multe ori nu munca este aceea care ne oboseşte ci îngrijorarea, gândurile, nemulţumirea.          Ori, Domnul Isus spune să nu ne îngrijorăm pentru viaţa noastră biologică atât de mult ci mai mult de cea spirituală.

Acum nu trebuie să mă înţelegeţi greşit, eu nu spun că nu  are trebuie să avem o planificare în ceea ce facem, sau că de acum trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să ne pună totul înainte şi noi să nu facem altceva decât să cerem.

Domnul Isus  vorbeşte aici despre credinţă. În acest caz credinţă înseamnă să pui în mâna lui Dumnezeu viaţa ta, nevoile tale. Este ceea ce aşteaptă El de la noi. Înseamnă să-i încredinţezi Lui problemele tale.

Nu este un lucru uşor. Nu este uşor datorită naturii noastre. Nu este uşor datorită inamicului nostru. Mereu avem de luptat în aceste două direcţii. Dar Domnul Isus ne promite ajutorul. Mai mult ne asigură că Dumnezeu îngrijeşte de noi cu grija unui tată. Pentru El noi suntem mai presus de întreaga creaţie.

Pentru zilele noastre aceasta este o mare încurajare.

Cineva spunea că astăzi este acel ieri pentru care ne-am îngrijorat alaltăieri.

Dar să mergem mai departe la capitolul 7 al aceleaşi Evanghelii după Matei, acolo unde Domnul Isus prezintă genul de relaţii pe care copii lui Dumnezeu trebuie să le aibă cu semenii lor dar şi cu cei care încearcă să înşele pe cetăţenii Împărăţiei.

Pasajul începe cu câteva cuvinte despre judecată:

v.1  Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

v.2  Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

Este foarte adevărat că aceste cuvinte au stârnit destule confuzii de-a lungul timpului. Oamenii nu ştiau cum să se raporteze acestor cuvinte când la numai câteva versete ei sunt atenţionaţi asupra profeţilor mincinoşi, lucru care solicita o anumită judecata.

Aceste texte trebuie privite mai degrabă nu ca o interzicere a judecăţii ci ca o descriere asupra atitudinii fata de ea.

Un prim lucru este acela că judecata este un proces universal. Nimeni nu poate scăpa judecăţii în cele din urmă. Problema este aceea a atitudinii pe care o ai faţă de judecată. Cum o consideri? Este ea pentru tine un privilegiu pe care ţi-l atribui singur, sau este o un act despre care şti că nu îţi aparţine.

Oare de ce ne spune Domnul Isus  că  judecata de fapt nu ne aparţine. Poate că în primul rând nu ne putem ridica deasupra judecăţii. În faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii egali. Nici unul dintre noi nu poate fi superior celuilalt. Iar Domnul Isus  ne spune că trebuie să fim foarte atenţi la standardul pe care îl folosim pentru că acelaşi va fi folosit şi în ceea ce ne priveşte.

Aceasta este o bună observaţie. De cele mai multe ori suntem ispitiţi să aplicăm standarde diferite. Cu unele persoane suntem mai îngăduitoare cu altele intransigente, cert este că suntem părtinitori.

Cred că acesta este un alt motiv important pentru care Domnul Isus ne sfătuieşte să avem o atitudine potrivită faţă de judecată. Dacă nu favorizăm alte persoane, cel puţin în ceea ce ne priveşte, suntem noi obiectivi în aprecierile pe care le facem?

Nu cumva suntem mai îngăduitori şi chemăm în sprijinul nostru circumstanţe numai de noi cunoscute? De ce nu am admite atunci că şi în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi sunt elemente pe care nu le cunoaştem? Circumstanţe despre care nu ştim nimic?

Deci un apel pe care Domnul Isus îl face aici este legat de atitudinea pe care o avem faţă de cei din jurul nostru, atitudine marcată de înţelegere şi compasiune.

Dar nu numai acesta este motivul pentru care atitudinea noastră faţă de semeni în ceea ce priveşte judecata trebuie să fie una de compasiune:

v.3  De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna

din ochiul tău?

v.4  Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, cînd

colo, tu ai o bîrnă într’al tău?…

v.5  Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi

paiul din ochiul fratelui tău.

Un alt aspect foarte interesant aici este legat de obiectivitatea observaţiilor pe care le facem. Oare nu cumva vina pe care o descoperim la celălalt este numai o proiectare a unor probleme personale?

Domnul Isus  ridică problema paiului din ochiul semenului şi bârnei din ochiul propriu. Ori, acestea reprezintă concepţii şi prejudecăţi care pot fi proiectate asupra altora. Am putea deveni victimele propriilor noastre prejudecăţi. Dar este mult mai grav să-i faci şi pe alţii victime ale acestora.

Dragii mei mă gândesc la ceea ce se întâmplă adesea în biserici când cei ce vin se lovesc de bârnele din ochii unora. Domnul Isus ne atrage atenţia aici că poate avem noi mai întâi nevoie de o curăţire. Avem noi nevoie de Duhul Sfânt care să se ocupe de noi. Abia apoi, poate că putem începe să-i ajutăm pe alţii. De fapt următoarele versete chiar spre aceasta ne îndreaptă privirea:

v.6 Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea

porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.

Din nou este un pasaj care a fost adesea aplicat greşit. Acest pasaj deşi este folosit de Domnul Isus în contextul judecăţii unii l-au folosit în ceea ce priveşte evanghelizarea, propovăduirea Evangheliei. Au făcut din el un argument pentru eşecurile lor în aceste domenii spunând că nu toţi vor să accepte Evanghelia şi nu ar fi decât o pierdere de timp şi resurse să se mai continue cu acele persoane.

Dragii mei, este foarte adevărat că unele persoane nu vor să accepte atunci când vrem noi, dar Domnul Isus vorbeşte despre semănat ca fiind datoria noastră iar creşterea şi rodul este un rezultat al activităţii Duhului Sfânt. Deci încă o mostră a unei judecăţi greşite.

Tocmai de aceea Domnul Isus atrage atenţia asupra folosirii judecăţii. Judecata este necesară, Domnul Isus, o prezintă ca atare, Pavel, în epistola adresată Corintenilor, vorbeşte   despre necesitatea judecăţii. Însă în această situaţie, Domnul Isus  ne îndeamnă să o folosim aşa cum se cuvinte, începând cu noi înşine.

Pentru că am amintit de Pavel şi el spune ceva despre aceasta:

1 Corinteni 11:28  Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Cu alte cuvinte fiecare trebuie să se judece singur. În felul acesta judecata este o piatră preţioasă. Este un mărgăritar care aduce nenumărate avantaje celui ce ştie cum să o folosească.

Această judecată trebuie să ne aducă la concluzia că suntem păcătoşi şi avem nevoie de harul Domnului nostru Isus .

Atunci când nu reuşim să fim aşa cum ne învaţă Domnul Isus, are El o soluţie:

v.7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

v.8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

Acum, iată că după rugăciunea pe care Domnul Isus  o spune ucenicilor săi, Domnul Isus  abordează din nou, problema rugăciunii, de această dată strict în termenii cererii.

Din nou ceea ce atrage atenţia aici este contextul relaţiei în care Domnul Isus plasează cererea:

v.9 Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pîne, să-i dea o

piatră?

v.10  Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?

v.11  Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai

mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Acest context este foarte important. În relaţiile noastre zilnice avem de a face cu diferite persoane. Sunt diferite împrejurări care influenţează acest proces al cererii.

De exemplu un anumit nivel de cerere este cel dat de relaţia cumpărător—vânzător. Acolo relaţia este de tip superficial şi totul se desfăşoară în termenii stabiliţi de valoarea mărfii şi ofertă. Vânzătorul este cel care cântăreşte o cantitate egală cu suma oferită şi totul se limitează la aceasta.

Un alt nivel este cel al colegialităţii. Regimul este dat aici de reciprocitate. Faci un serviciu aşteptându-te să ţi se facă la fel.

Dar, din fericire, este acest cadrul familial al cererii. Desigur, sunt familii în care relaţiile sunt de tip comercial sau, în cel mai bun caz, colegial. Dar nu despre asemenea situaţii vorbeşte Domnul Isus, pentru că acestea sunt anormale. El vorbeşte despre o relaţie normală în care nu mai apare comerţul, nici reciprocitatea ca factori ci dragostea, grija faţă de celălalt.

Este, din nou un mare privilegiu pe care ni-l face Dumnezeu să ne includă în familia lui. Acesta este nivelul la care El tratează cererile noastre. El nu aşteaptă să cumpărăm bunăvoinţa Lui, nici să facem servicii pentru a obţine ceva, pentru că El ne dă din dragoste. El ne ascultă pentru că este un tată iubitor căruia îi pasă de copii lui.

În altă ordine de idei, mai este un aspect pe care îl prezintă Domnul Isus  aici legat de rugăciune.

Rugăciunea reprezintă acţiune. Mulţi îşi închipuie rugăciunea ca pe o activitate pasivă în care nu faci altceva decât să ceri. Domnul Isus  ne spune că este acţiune şi este una care implică o mişcare progresivă. Observaţi cursul acţiunii: cere, caută, bate. Fiecare din aceste cuvinte reprezintă o acţiune în care se identifică apropierea de Dumnezeul nostru. Cererea este ceva ce presupune o anumită distanţă. Din păcate sunt mulţi care practică numai această rugăciune. Nu este o prea mare implicare în ea. Este doar o simplă recunoaştere a unei nevoi. Dar Domnul Isus merge mai departe şi vorbeşte despre căutare. Este deja un alt grad de implicare, pentru că impune concentrare, efort, focalizare. Este o implicare mult mai mare. Domnul Isus  doreşte să fim concentraţi asupra Lui, a cuvintelor Lui, a voii Lui. El doreşte să depunem efort. Şi rugăciunea presupune şi efort şi disciplină aşa cum presupune fiecare acţiune.

Dar, mai departe, Domnul Isus  vorbeşte despre a bate. Este locul unde te aduce căutarea—la o uşă. Distanţa este şi ea diminuată considerabil, este numai lungimea unui braţ. Domnul Isus  foloseşte şi El această imagine:

Apocalipsa 3:20  Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de cererile noastre pentru a şti de ce avem nevoie. Pentru Dumnezeu rugăciunile nu înseamnă umilirea noastră ci de fapt vrea să ne aducă în părtăşie cu El. Aceasta este cea ce vrea El când aşteaptă rugăciunile noastre.

Dar mai are şi alte învăţături de transmis Domnul Isus :

v.12  Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este

cuprinsă Legea şi Proorocii.

Aceste cuvinte sunt cunoscute ca fiind regula de aur. Domnul Isus  identifică aceste cuvinte cu întreaga învăţătură a Vechiului Testament. Desigur este vorba numai despre aspectele relaţionale. Nu sunt incluse aici profeţiile legate de persoana Domnului Isus. Oricum, este interesant, că ani de istorie şi frământări şi convulsii sunt de fapt cauzate doar de neascultarea unei fraze atât de simple.

Dragii mei, problemele acestei lumii nu sunt cauzate de mari dificultăţi ci doar de neascultarea şi lipsa credincioşiei în lucrurile cele mici. Acest principiu prezentat de Domnul Isus  are aceeaşi valoare astăzi şi naşte aceleaşi probleme când nu este urmat.

Fericitul Augustin avea şi el un principiu asemănător:

Iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce-ţi place! Sunt mulţi cei care nu au fost de acord cu aceste cuvinte. Dar, ce mai poate să-ţi placă împotriva lui Dumnezeu atunci când îl iubeşti? Nu cred că îţi mai rămâne ceva pentru că totul este al Lui.

Însă, Domnul Isus este conştient că acestea nu sunt lucruri la îndemâna oricui. Nu sunt stări uşor de atins, însă este nevoie să ne silim să le atingem:

v.13  Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la

pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.

v.14  Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice

o află.

Din nou se întoarce Domnul Isus  la problema judecăţii;

v.15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe

dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori.

Aşa cum spuneam, nu judecata o interzice Domnul Isus ci atitudinea este cea care trebuie să fie corectă. Este nevoie de judecată de discernământ pentru că mereu diavolul va încerca să aducă falsul, să înşele.

Însă Domnul Isus  aduce aici câteva elemente care pot face diferenţa:

v.16  Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine

din mărăcini?

v.17  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.

v.18  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.

v.19  Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.

v.20  Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Este vorba aşa cum bine putem observa de roade. Cum o să vedem puţin mai încolo este vorba despre efectul cuvintelor pe care Domnul Isus  tocmai le-a spus. Să  nu uităm că acestea sunt cuvintele din finalul predicii. Ele sunt un fel de concluzie. În această concluzie Domnul Isus indică faptul că toate aceste cuvinte ale Lui nu sunt doar o nouă teorie ci sunt cuvinte care trebuie să producă o atitudine, o schimbare. Cetăţeanul noii Împărăţii este un element al schimbării, el este lumină, este sare, el este exponentul unei Împărăţii care într-o zi va deveni singura existentă şi oricine va vrea să fie în ea trebuie să trăiască după aceste principii.

Acestea sunt dragii mei dorinţele Domnului Isus. Aşa cum o să vedem şi data viitoare, Domnul Isus precizează foarte clar că diferenţele există între adevăraţii cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor şi impostorii, mincinoşii.

Încă o dată, Domnul Isus  nu spune că este uşor, dar spune că este important, şi că El este acolo să ajute.

Dragii mei, în cele din urmă, este o problemă de a vrea.