Itinerar Biblic Ep. 51 Geneza cap. 47, 48

 

Dragi ascultători suntem tot mai aproape de finalul cărţii Geneza. Aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu nu mai are ce să ne comunice. Încă mai sunt atâtea lucruri pe care Dumnezeu în dragostea Lui este gata să ni le ofere ca hrană spirituală pentru sufletele noastre şi în acelaşi timp ca şi călăuză pentru vieţile noastre.

Aşa cum a făcut-o până acum, o va face şi în continuare cu siguranţă.

Am văzut până acum modul în care Dumnezeu aduce familia lui Iacov în Egipt. După emoţionanta întâlnire dintre Iosif şi tatăl lui, Iacov, urmează instalarea într-unul din cele mai bogate ţinuturi ale Egiptului, ţinutul Gosen.

Aici i-am părăsit pe Iacov şi ai lui, şaptezeci de suflete aduse de Dumnezeu din Canaan.

Astăzi studiem capitolele 47 şi 48, capitole în care Iacov apare într-o lumină mult mai pozitivă.

Să vedem despre ce este vorba:

v.1   Iosif s’a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i-a spus: ,,Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.“

v.2  A luat pe cinci din fraţii lui, şi i-a adus înaintea lui Faraon.

v.3  Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: ,,Cu ce vă îndeletniciţi?“ Ei au răspuns lui Faraon: ,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.“

v.4  Şi au mai zis lui Faraon: ,,Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.“

Familia lui Iacov, la îndemnul lui Iosif face demersurile necesare pentru stabilirea în ţinutul Gosem. Aşa după cum am văzut  egiptenii nu erau deloc interesaţi în creşterea oilor. Aceasta era o oportunitate de afacere pentru familia lui Iacov. Iosif, cunoştea foarte bine de acum obiceiurile egiptenilor şi este de un mare ajutor pentru familia lui.

Faraon pe de altă parte se arată foarte binevoitor:

v.5   Faraon a zis lui Iosif: ,,Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

v.6  Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.“

Faraon se gândeşte chiar să-i folosească pe aceşti oameni şi pentru turmele lui, devreme ce era atât de greu să găsească păstori de nădejde printre egipteni. Mai ales că avea plăcutele experienţe cu Iosif.

Acum urmează un frumos episod în ceea ce-l priveşte pe Iacov. El este adus de Iosif în faţa lui Faraon:

v.7  Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvîntat pe Faraon.

Observaţi că Iacov îl binecuvântează pe Faraon. Iacov devine un martor al lui Dumnezeu.

v.8  Faraon a întrebat pe Iacov: ,,Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?“

v.9  Iacov a răspuns lui Faraon: ,,Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n’au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.“

Observaţi ce fel de om este Iacov acum. Nu mai este vechiul Iacov, mândru de realizările lui, de isteţimea lui, ci este un om umil care consideră că cei dinaintea lui ar avea mult mai multe lucruri cu care să se laude. Şi această nu este venită dintr-o înţelepciune ce vine odată cu vârsta ci este schimbarea omului prin lucrarea lui Dumnezeu.

Iacov ajunge în Egipt la vârsta de 130 de ani. Va mai locui încă 17 ani în Egipt şi va muri la vârsta de 147 de ani. Era destul de înaintat în vârstă când ajunge în Egipt, dar dorul lui după Iosif îl revitalizează.

În ce priveşte comportamentul lui Iacov şi el este mult modificat. Dacă mai înainte folosea cuvintele pentru a-şi atinge interesele acum binecuvântează la fiecare pas. De fapt, aceasta pare a fi tot ceea ce face Iacov în această ultimă parte a vieţii sale.

Să mergem mai departe:

v.10  Iacov a binecuvîntat iarăş pe Faraon, şi a plecat dinaintea lui Faraon.

Vă mai aduceţi aminte de întâlnirea dintre Iacov şi Laban. Au stat o noapte întreagă de vorbă şi Iacov le-a povestit tot ceea ce făcuse. Poate că a spus şi despre cum l-a înşelat pe fratele lui Esau luându-i dreptul de întâi născut. Poate că s-a descris în culori pozitive, un pragmatic, multe calităţi, pentru că vedeţi voia să obţină ceva de la Laban.

Acum, avem un Iacov care trăieşte prin credinţă, care ştie că nu Faraon îi va da ceva ci Dumnezeu. Aşa că cel mai nimerit este să binecuvânteze în numele lui.

Din păcate şi în zilele noastre, poate mai mult decât atunci, auzim numeroşi creştini lăudându-se cu diferite lucruri. Uneori chir noi creăm cadrul pentru astfel de oameni lăudând şi aplaudând oameni de felul acesta.

În astfel de situaţii ne este tot mai greu să ne vedem aşa cum suntem în realitate, un grup de păcătoşi care nu au cu ce se lăuda în afară de faptul că Domnul Isus, în bunătatea Lui a găsit cu cale să se îndure de noi.

La fel, aşa cum Iacov nu se considera superior părinţilor lui, nici noi nu putem să afirmăm că am înregistrat vreun progres în ceea ce priveşte viaţa noastră spirituală.

Cineva spunea că nu se simţea deloc bine atunci când trebuia să iasă cu părinţii undeva. I se părea că nu ştiu deloc să se poarte sunt oameni prea simpli şi nu corespund societăţii de astăzi. La acea vreme persoana respectivă era elev de liceu. Au trecut câţiva ani, a terminat liceul, facultatea şi a obţinut o slujbă. Dintr-o dată optica lui s-a schimbat. A înţeles cât de greu a fost pentru părinţii lui să-l ţină în şcoală. S-a dus în vizită la ei şi a fost surprins să descopere ce oameni cu bun simţ şi înţelepţi erau părinţii lui.

Credeţi că se schimbaseră ei? Nu! Ei au rămas aceeaşi. Prietenul nostru avea acum o altă percepţie.

La fel s-a întâmplat cu Iacov. El era un om nou acum.

v.11  Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

La momentul în care Moise scrie cartea Geneza, ţinutul Gosenului era deja recunoscut sub numele Ramses, nume dat de dinastia domnitoare a Egiptului. Este de fapt o anticipare a ceea ce avea să se întâmple la un moment dat cu poporul evreu. Mă refer aici la robia pe car ei trebuie să o îndure, robie în care au contribuit şi la construcţia unor piramide, pe atunci foarte răspândite.  Dar mai este până atunci iar vremurile de acum sunt promiţătoare pentru poporul evreu.

v.12  Iosif a hrănit cu pîne pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

v.13 Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei.

Motivul pentru care numai Egiptul şi Canaanul sunt menţionate aici este acela că aceste două regiuni geografice constituie cadrul povestirii noastre. Foametea era extinsă şi în celelalte regiuni. Dacă Iacov şi familia lui ar fi rămas în Canaan, cu siguranţă ar fi avut mari probleme.

Nici în Egipt nu se mai recolta grâu la acea oră dar existau proviziile strânse de Iosif. Proviziile erau atât de mari încât Egiptul putea vinde şi altora:

v.14  Iosif a strîns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grîului, pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.

Acum, acesta este un motiv pentru care Iosif a fost adesea criticat. Oamenii l-au criticat pe Iosif că sa folosit de acest timp critic pentru ca cea mai mare parte a familiei şi apropiaților săi s-a îmbogăţit, ba mai mult a cumpărat ţara.  Cei care au lansat asemenea critici probabil nu au citit bine ce a făcut el cu banii. El nu i-a păstrat pentru sine ci i-a dat lui Faraon, al cărui angajat era.

Se pare că această foamete a făcut adevărate ravagii:

v.15-16  Cînd s’a sfîrşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis: ,,Dă-ne pîne! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.“ Iosif a zis: ,,Daţi vitele voastre, şi vă voi da pîne în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.“

v.17-18  Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pîne în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pîne în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

Dupăce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis: ,,Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s’a sfîrşit, şi turmele de vite au trecut în stăpînirea domnului nostru; nu mai rămîn înaintea domnului nostru de cît trupurile şi pămînturile noastre.

v.19-20  Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pămînturile noastre? Cumpără-ne împreună cu pămînturile noastre în schimbul pînii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pămînturile noastre. Dă-ne sămînţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămînă pămînturile pustii.“

Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vîndut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpînirea lui Faraon.

Vă aduceţi aminte că Iosif făcuse provizii în cetăţile ţării. Acum populaţia se îndrepta tot mai mult către oraşe.

v.21  Cît despre popor, l-a mutat în cetăţi, dela o margine hotarelor Egiptului pînă la cealaltă.

Dar acum se apropie încheierea celor şapte ani de foamete.

v.23  Iosif a zis poporului: ,,V’am cumpărat azi cu pămînturile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămînţă, ca să puteţi sămăna pămîntul.

v.24  La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămînea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sînt în casele voastre.“

Cred că multe guverne şi-ar dori să aibă un ministru al economiei asemenea lui Iosif. Nu numai Faraon a câştigat dar şi oamenii au fost câştigaţi la rândul lor. O înţelepciune omenească nu ar fi putut face aşa ceva. Iosif a făcut totul cu ajutorul lui Dumnezeu.

Acum că foametea era pe sfârşite oamenii primesc sămânţă şi sunt îndemnaţi să semene.

În tot acest timp Israel a locuit în ţinutul Gosen.

v.27  Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s’au înstărit, au crescut şi s’au înmulţit foarte mult.

v.28  Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.

Dar se apropie şi sfârşitul vieţii lui Israel.

v.29  Cînd s’a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mîna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

v.30  Ci cînd mă voi culca lîngă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormîntul lor.“ Iosif a răspuns: ,,Voi face după cuvîntul tău.“

v.31  Iacov a zis: ,,Jură-mi.“ Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s’a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.

Ceea ce îşi doreşte Iacov, sau Israel, cum îi spunea Dumnezeu, este ca oasele lui să fie duse înapoi în ţara Canaanului.

Cred că sunt câţiva factori care l-au făcut pe Iacov să aibă o asemenea cerere.

Mai întâi, avea 147 de ani şi se aştepta ca de la o zi la alta să încheie viaţa aici pe pământ. Apoi, văzând succesul economic pe care l-au înregistrat copiii lui în frunte cu Iosif, el se temea ca nu cumva ei să se îndrăgostească de ţara Egiptului şi să nu mai dorească întoarcerea în Canaan. Vedeţi, nu Egiptul era ţara promisă lor ci Canaanul. Dar de aceasta va avea Dumnezeu grijă.

Aceste motive sunt de fapt o expresie a credincioşiei lui Iacov în ceea ce privea legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu el şi cu părinţii lui.

Speranţa Vechiului Testament este aceea că regatul lui Mesia va fi stabilit pe acest pământ. Când se va întâmpla aceasta, Israelul va câştiga o proeminenţă mondială.

De aceea era atât de important ca poporul să ocupe Canaanul. De aceea pentru ei era atât de important să fie îngropaţi în ţara Canaanului.

Pentru creştin nu mai este acelaşi lucru.  Pentru noi nu mai contează unde suntem înmormântaţi. Atunci când va veni Domnul Isus şi va avea loc răpirea, aşa cum o descrie Apocalipsa, indiferent de locul în care ne aflăm, indiferent dacă trupurile noastre au fost sau nu puse într-un cimitir, indiferent dacă au fost sau nu întregi, învierea ne va readuce la starea creaţie primare. Cei care vor trăi în acele momente vor fi transformaţi  şi se vor întâlni cu Mântuitorul pe norii cerului. Aşa că indiferent de locurile unde ne aflăm, la momentul acela crucial, cei vii în Hristos şi cei morţi în Hristos se vor întâlni cu Mântuitorul lor drag.

Acum că am văzut ultimele gânduri ale bătrânului Israel, să trecem la capitolul 48 unde îl găsim pe Israel bolnav şi gata să dea binecuvântarea pentru fii lui.

Iosif vine să-şi viziteze bătrânul şi bolnavul tată:

v.1  După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: ,,Tatăl tău este bolnav.“ Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.

v.2  Au dat de ştire lui Iacov, şi i-au spus: ,,Iată că fiul tău Iosif vine la tine.“ Şi Israel şi-a adunat puterile, şi s’a aşezat pe pat.

Cred că această vizită i-a făcut o mare bucurie lui Iacov. Iosif, fiul iubit, venea în vizită cu fii lui. Întotdeauna nepoţii sunt o bucurie pentru bunici. Bunicii văd parcă în ei pe copii pe care i-au avut. Dar Iacov are ceva de transmis:

v.3  Iacov a zis lui Iosif: ,,Dumnezeul Cel Atotputernic mi S’a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m’a binecuvîntat.

v.4  El mi-a zis: ,,Te voi face să creşti, te voi înmulţi, şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s’o stăpînească pentru totdeauna.

Dacă am alătura cuvintele lui Iacov de acum cu cele ale lui Avraam, nu am avea nici o deosebire. Credinţa lui Avraam în cuvintele Domnului cu privire la naţiunea care se va forma, la ţara pe care o vor moşteni şi la binecuvântarea de care vor avea parte se regăseşte în întregime în cuvintele lui Iacov.

Omul acesta s-a schimbat foarte mult. Este de nerecunoscut.

Dar se petrece ceva neobişnuit. Familia lui Iacov, mă refer aici la cea care va primi binecuvântarea, suportă o mică modificare:

v.5  Acum, cei doi fii, cari ţi s’au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.

v.6  Dar copiii, pe cari i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.

Cei doi fii ai lui Iosif  sunt incluşi în familia lui Iacov. Fiecare dintre ei se va dezvolta ca un trib. Acum pentru cei are sunt puţin derutaţi de ceea ce se petrece aici trebuie să dăm o explicaţie.

În Scriptură se va vorbi foarte mult de cele 12 triburi ale lui Israel. Acum, Iacov avea deja 12 fii. Cu cei doi nepoţi ar trebuie să fie 14. Dar, nu trebuie să uităm că Iosif nu va forma nici un trib. Apoi, atunci când Dumnezeu va porunci construirea cortului şi va institui ordinul preoţesc, Levi va fi tribul care nu va avea nici o moştenire în Israel, ei alcătuind familia preoţească, cea care va sluji la Cortul întâlnirii, şi la Templu, mai târziu.

Deci cei doi vor deveni fiecare câte un trib, deşi acum nu sunt decât nişte adolescenţi.

Acum mintea lui Iacov se duce înapoi în timp la Rebeca şi alte personaje dragi lui:

v.7  La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lîngă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.“

Dar iată momentul binecuvântării:

v.14  Israel şi-a întins mîna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tînăr, iar mîna stîngă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mînile astfel, căci Manase era cel dintîi născut.

v.15  A binecuvîntat pe Iosif, şi a zis: ,,Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul, care m’a călăuzit de cînd m’am născut, pînă în ziua aceasta,

v.16  Îngerul, care m’a izbăvit de orice rău, să binecuvinteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!“

Din nou apare aici modificarea ordinii naşterii:

v.17  Lui Iosif nu i-a venit bine cînd a văzut că tatăl său îşi pune mîna dreaptă pe capul lui Efraim; deaceea a apucat mîna tatălui său, ca s’o ia de pe capul lui Efraim, şi s’o îndrepte pe al lui Manase.

v.18  Şi Iosif a zis tatălui său: ,,Nu aşa, tată, căci acela este cel întîi născut; pune-ţi mîna dreaptă pe capul lui.“

Dar Iacov, avea el însuşi o istorie cu privire la întâiul născut. Ascultaţi-l mai departe:

v.19  Tatăl său n’a vrut, ci a zis: ,,Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decît el; şi sămînţa lui va ajunge o ceată de neamuri.“

v.20  El i-a binecuvîntat în ziua aceea, şi a zis: ,,Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii cînd vor binecuvînta, zicînd: ,Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S’a purtat cu Efraim şi cu Manase!“ Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.

Oare de ce a ales Iacov să dea în felul acesta binecuvântările, punându-l pe Efraim înaintea lui Manase. O să mai vedem astfel de alegeri în paginile Scripturii şi cred că motivul este acel pe care îl exprimă Dumnezeu prin gura profetului Samuel. Este vorba despre episodul ungerii lui David ca rege peste Israel. Mai întâi sunt aduşi fraţii lui David, care erau toţi înalţi şi frumoşi şu Dumnezeu îi spune lui Samuel că nici unul din ei nu este alesul.

În cele din urmă vine şi David care era doar un copil. Samuel este puţin contrariat dar înţelege că Dumnezeu are alte principii decât noi oamenii. Dumnezeu se uită la inima noastră şi nu la aparenţe, la întâietate politică sau economică.

Şi în cazul celor doi  Dumnezeu judecă la fel, după inima lor.

Dragii mei prieteni, părăsim aici şi aceste două capitole pentru a ne întoarce la momentul în care Iacov îi va binecuvânta pe ceilalţi fii ai lui.

Cred că şi lecţia de astăzi a găsit un teren pregătit în inimile noastre de către Dumnezeu.

Dumnezeu a lucrat la schimbarea inimii lui Iacov în întreaga lui viaţa.

Dragii mei, şi la inima noastră încearcă Dumnezeu să lucreze. De ce? Pentru că inima este cea care dictează în viaţa noastră. Domnul Isus o caracteriza ca fiind sursa tuturor răutăţilor.

Abia atunci când îi dăm voie lui Dumnezeu să intre acolo, să cureţe, să schimbe inima noastră va fi după voia lui, iar aceasta înseamnă binecuvântare, pentru noi şi pentru alţii.