Itinerar Biblic Ep. 45 Geneza cap 39

 

 

Iubiţi ascultători, suntem de atâtea ori neîndurători cu păcatele altora şi atât de concesivi în ceea ce ne priveşte. Sunt şi persoane deosebit de intransigente cu ele însele dar, din păcate extind aceeaşi intransigenţă şi la celelalte persoane. Dragi prieteni astfel de atitudini ne împiedică să cunoaştem dragostea şi nespusa bunătate a Domnului nostru.

În  intervenţia noastră trecută am făcut cunoştinţă cu  Iuda. Motivul pentru care Dumnezeu a inclus un asemenea capitol în Cuvântul Său nu este ca noi să înţelegem că El ar aproba în vreun fel asemenea comportament. Dimpotrivă, Dumnezeu ne arată cât de decăzută este rasa umană. Suntem atât de receptivi când este vorba despre lucrurile rele şi atât de închişi, blocaţi, când este vorba de voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu foloseşte tocmai această familie încărcată de păcatele cele mai groaznice pentru a-l aduce în lume pe Domnul Isus în vederea izbăvirii noastre. Domnul Isus care este fără păcat a venit să se identifice cu păcatele omenirii, a venit să le ia asupra Lui. De aceea aş sugera că ceea ce avem nevoie nu este o atitudine de intransigenţă ci mai degrabă de recunoaştere a lor şi apoi pocăinţă de aceste păcate.

Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor această putere de care avem atâta nevoie.

Să ne îndreptăm acum către capitolul 39, unde ne întâlnim din nou cu Iosif, cel pe care l-am părăsit după ce a fost vândut de negustorii Ismaeliţi în Egipt. Iosif, aşa cum o să vedem dealtfel, este de o cu totul altă factură decât fratele lui Iuda.

Poate că şi atenţia de care Iosif şi Beniamin s-au bucurat din parte lui Iacov a făcut din ei omeni atât de diferiţi de fraţii lor.

Aşa cum spuneam, Iosif a fost vândut ca rob în Egipt. La 17 ani să fii vândut ca rob într-o ţară străină nu este tocmai ce ar aştepta un adolescent de la viaţă. Nici nu se poate spune că este vorba de  o situaţie în care Iosif era plin de curaj. Cu toate acestea el este în mâna lui Dumnezeu. El nu este abandonat în robie. Dumnezeu este acolo cu el chiar în acele împrejurări în care nimeni nu ar considera că Dumnezeu este acolo.

Chiar dacă pentru Iosif, aşa cum este de atâtea ori şi pentru noi, este greu să vadă mâna lui Dumnezeu în acele împrejurări, El este acolo. El are un scop cu toate acestea.

Nu cred că găsim o altă persoană în întreg Vechiul Testament, în a cărui viaţă să se observe atât de bine scopul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare eveniment în parte, aşa cum se vede în viaţa lui Iosif. Cu toate că mâna lui Dumnezeu este prezentă în fiecare detaliu al vieţii lui Iosif, el este patriarhul căruia Dumnezeu nu i se arată în mod direct aşa cum  face în cazul lui Avraam sau Iacov. Ceea ce se distinge însă în mod deosebit în viaţa lui este directa călăuzire a Duhului lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif.

De asemenea cred că vieţii lui se potriveşte cel mai bine versetul din Epistola către Romani capitolul 8:

v.28  De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sînt chemaţi după planul Său.

Iosif însuşi exprimă aceste lucruri la moartea tatălui lui, când fraţii lui se tem că acum el se va răzbuna pe ei pentru răul pe care i l-au făcut. Ştiţi ce spune Iosif?

v.20  Voi, negreşit, v’aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

Chiar dacă pentru cei mai mulţi viaţa lui pare un nesfârşit şir de probleme şi ghinioane, cu fiecare eveniment Dumnezeu este tot mai prezent în viaţa acestui om.

Dragi prieteni şi noi trebuie să recunoaştem că „… Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.“

Dacă suntem copii lui Dumnezeu, dacă suntem în voia Lui, atunci trebuie să fim convinşi că nimic nu vine peste noi fără îngăduinţa Lui. Şi mai trebuie să fim convinşi că dacă ceva vine peste noi, atunci  cu siguranţă Dumnezeu are un plan şi el este spre binele nostru.

Fiecare copil al lui Dumnezeu este înconjurat cu un gard viu, dacă vreţi. Nimic nu va trece prin acest gard dacă nu este îngăduit de Dumnezeu. Cunoaşteţi probabil episodul în care Satan  a cerut să-l încerce pe Iov. Ştiţi ce   i-a zis el lui Dumnezeu?

v.10  Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvîntat lucrul mînilor lui, şi turmele lui acopăr ţara.

Totul este în controlul lui Dumnezeu şi nimic nu se poate face fără El Nimeni nu poate interveni în vieţile noastre fără permisiunea Lui.

Cineva spunea, foarte frumos, că acest verset pe care tocmai l-am citat din Romani capitolul 8 este “ o pernă moale pentru o inimă obosită..” Singura şi marea noastră problemă este că nu putem vedea lucrurile aşa cum le vede El şi nici suficientă încredere nu avem încât să-I dăm voie să lucreze în vieţile noastre.

Mai este un aspect care ar trebuie să constituie o încurajare pentru fiecare credincios. În ciuda faptului că sunt multe persoane astăzi care susţin că au întâlniri personale cu Dumnezeu, aşa cum au avut Avraam, Isaac şi Iacov, asemenea experienţe nu sunt experienţe obişnuite de zi cu zi. Eu unul chiar mă îndoiesc de pretenţiile unor cu privire la asemenea experienţe. În schimb cred că faptul că Iosif nu a avut parte de o asemenea întâlnire, cel puţin aşa înţelegem din Scriptură, trebuie să ne facă să nu ne simţim frustraţi din cauză că noi nu avem parte de asemenea experienţe mistice.

Dumnezeu are nenumărate mijloace de a se apropia de o persoană, de a o călăuzi şi de a-i vorbi. Nu ştiu câţi dintre noi ar suporta experienţa întâlnirii directe cu Dumnezeu.

Dar să vedem ce se întâmplă cu tânărul Iosif.

v.1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat dela Ismaeliţii cari-l aduseseră acolo.

Din câte cunoaştem din relatările istorice cu privire la vânzarea sclavilor, putem spune că Iosif era considerat a fi o marfă de primă clasă. Faptul că a fost cumpărat de unul din demnitarii de seamă ai Egiptului indică acest lucru.

v.2,3  Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpînului său, Egipteanul. Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori dece se apuca.

Chiar de la acest prim pas, pe care Iosif îl face, Dumnezeu este cu el. Nu numai Iosif vede lucrul acesta dar chiar şi stăpânul lui. Lucrul acesta face ca faima lui Iosif să crească tot mai mult.

v.4,5  Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea. De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp.

Potifar îi încredinţează tot ce are lui Iosif şi Dumnezeu îl însoţea în tot ce făcea. Nu ştiu câţi oameni de încredere mai sunt astăzi, dar cert este că Iosif era un astfel de om.

Dar, lucrurile nu merg bine la infinit. Dumnezeu are şi alte planuri pentru el.

v.7 După cîtăva vreme, s’a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: ,,Culcă-te cu mine!“

Iosif era un tânăr atrăgător. Potifar îi acordase o mare autoritate peste casa lui. Tot ce este posibil, aşa cum erau obiceiurile atunci, ca soţia lui Potifar să fi fost mult mai tânără decât el. În cele din urmă ea se simte atrasă de Iosif şi îşi propune să-l momească. Însă Iosif se dovedeşte a fi un om cu un caracter deosebit:

v.8  El n’a voit, şi a zis nevestei stăpînului său: ,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mînă tot ce are.

v.9  El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“

Iosif nu este numai un om cu un caracter deosebit dar unul care înţelege că el este reprezentatul lui Dumnezeu în locul acela. El are o misiune. El nu poate păcătui împotriva lui Dumnezeu.

Pe mine unul mă uimeşte comportamentul lui Iosif. Este fără reproş. Este dovada credinţei lui în Dumnezeu. Adesea am întâlnit oameni şi chiar pe mine însumi m-am surprins, dând dovadă de necredincioşie şi revoltă faţă de Dumnezeu. De fapt orice act de neascultare este un act de nesupunere faţă de Dumnezeu. Dar, cum spuneam, adesea ni se pare că Dumnezeu nu mai este cu noi, nu ne mai ajută, nu-I mai pasă de noi şi considerăm că nu mai are nici un rost să ne împotrivim ispitelor. Poate că Iosif ar fi putut să spună la fel. Poate că putea să se întrebe:” În cele din urmă cum mi-a răsplătit Dumnezeu credincioşia mea? Dar nu se întâmplă aşa ceva cu Iosif. El este credincios  lui Dumnezeu fără să pună alte întrebări. Aceasta este credinţa. Credinţa nu este întotdeauna emoţie.

Nu este nevoie să simţi că Dumnezeu este acolo, cu tine. Credinţă mai înseamnă să ştii că Dumnezeu este acolo în ciuda evidenţelor pe care le ai la acel moment. Adesea, în rugăciunile noastre, aducem înaintea lui Dumnezeu diferite probleme pe care le avem şi aşteptăm răspunsul Lui. Dumnezeu ne răspunde, dar dacă nu o face aşa cum ne-am gândit noi că o va face nu distingem acest răspuns.

Îmi aduc aminte de o fetiţă care la grupul ei de şcoală duminicală s-a rugat ca Dumnezeu să facă să fie vreme frumoasă în acea după-amiază. Ea voia să iasă în parc cu părinţii ei. Dar  după-amiaza a fost ploioasă şi ei s-au dus la biserică. O altă fetiţă care o auzise rugându-se i-a spus: “Vezi că nu te-a ascultat Dumnezeu?” Dar fetiţa noastră a dat un răspuns foarte matur: “Nu-i adevărat! Dumnezeu m-a ascultat, dar El a zis Nu!”

Adesea nu ne convin răspunsurile pe care ni le dă Dumnezeu şi pentru că nu credem că Dumnezeu ne poate refuza ceva preferăm să credem că nu ne-a ascultat. El ne ascultă dar în providenţa Lui El ştie ce este cel mai bine pentru noi.

Deci, dragii mei prieteni, Dumnezeu nu ne lasă fără răspunsuri. Numai că nu întotdeauna ele coincid cu aşteptările noastre, iar în aceste situaţii cel mai bine este să-i dăm credit lui Dumnezeu pentru că El ştie cu siguranţă ce este mai bine pentru noi.

Cred că Iosif cunoştea foarte bine acest lucru, pentru că el rămâne credincios lui Dumnezeu.

Apoi, Iosif face o frumoasă demonstraţie cu privire la ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi omenii.

Când Iosif a fost dus în Egipt, această ţară era la fel de idolatră cum era Babilonul. Într-o ţară idolatră cum este Egiptul, Iosif  vine cu o foarte frumoasă mărturie despre Dumnezeul cel viu şi Atotputernic şi dă dovadă de un standard moral foarte înalt. Când această femeie, încearcă să-l ademenească el dovedeşte nu numai o moralitate deosebită dar şi un o foarte mare apreciere faţă de stăpânul lui şi faţă de căsătoria lui. Având în vedere părerea despre căsătorie pe care o aveau oamenii acelor vremuri, Iosif este o excepţie. Amintiţi-vă numai  viaţa lui Iuda fratele lui Iosif. Deci Iosif, din acest punct de vedere este foarte diferit. Pentru el căsătoria are o semnificaţie aparte.

Acum ,vedeţi, Dumnezeu este Cel care a instituit căsătoria. Nu este o soluţie socială descoperită de oameni. Este ceva ce Dumnezeu a instituit prin autoritatea Lui şi oricine desconsideră legământul căsătoriei, îl sfidează pe Dumnezeu. Bărbatul care desconsideră legământul căsătoriei, desconsideră orice alt legământ pe care l-a făcut cu Dumnezeu. În slujirea mea ca pastor, am întâlnit oameni care au divorţat. A fost interesant că observ că şi în ceea ce priveşte relaţia lor spirituală aceşti oameni au decăzut din ce în ce mai mult, unii sfârşind chiar foarte rău. Aceasta pentru că erau oameni care pierduseră orice capacitate de a lua angajamente şi a se achita de ele.

Pentru Iosif  însă, căsătoria era o instituţie divină. Şi cu cât el se împotrivea mai tare ispitei cu atât ea devenea mai puternică:

v.10  Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n’a voit să se culce şi să se împreune cu ea.

Potifar, în calitate de slujbaş al lui Faraon, era plecat de acasă o foarte mare parte din timp. Poate că era plecat  mult prea mult de acasă. Iar femeia aceasta zi de zi îl ispitea pe Iosif. Cred că fiecare refuz al lui Iosif făcea ca în inima ei să crească anumite resentimente faţă de el. De acum ea se simţea umilită. Vechea zicală spune: “Nici iadul nu fierbe ca o femeie dispreţuită!” De aceea de acum ea începe să se gândească la răzbunare.

v.11,12  Într’o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină, zicînd: ,,Culcă-te cu mine!“ El i-a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă.

v.13,14  Cînd a văzut ea că-i lăsase haina în mînă, şi fugise afară, a chemat oamenii din casă, şi le-a zis: ,,Vedeţi, ne-a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.

Observaţi vă rog ce părere are ea despre soţul ei. Ea îl învinovăţeşte pe el de aducerea lui Iosif în casă.  Acum începe să se dezvinovăţească:

v.15  Şi, cînd a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lîngă mine şi a fugit afară.“

v.16  Şi a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s’a întors acasă stăpînul lui.

Iată în ce situaţie era pus Iosif. Singur în ţară străină, străduindu-se să trăiască curat, este acum victima unei teribile înscenări. Soţia lui Potifar cu siguranţă era o maestră a înscenărilor, iar soţul e suficient de naiv să o creadă:

v.17  Atunci i-a vorbit astfel: ,,Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.

v.18  Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lîngă mine, şi a fugit afară.”

Potifar acesta se poate să fi fost un bun soldat, dar un slab soţ. Se pare că nu îşi cunoştea soţia mai deloc. De aceea nu-i este greu acesteia să îl mintă în felul acesta. Oricum, Iosif este în cele din urmă aruncat în temniţă. Se pare că această femeie nu este la primul incident de acest gen. Probabil Iosif era doar un altul dintr-o lungă serie de cuceriri. Numai că de această dată nu i-a mers aşa cum se gândise. Iosif nu era ca ceilalţi. El era deosebit. Doar că această deosebire îl duce în temniţa egipteană.

v.19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: ,,Iată ce mi-a făcut robul tău,“ stăpînul lui Iosif s’a mîniat foarte tare.

v.20  A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.

Numai că, vedeţi, Dumnezeu era acolo şi credeţi-mă poţi să fii în cel mai frumos palat dar dacă eşti lipsit de prezenţa lui Dumnezeu eşti într-un iad. Pe de altă parte poţi fi în închisoare sau în orice alt loc, oricât de oribil poate fi el, dacă Dumnezeu este acolo eşti în rai.

Dumnezeu era acolo cu Iosif.

Dacă ar fi după standardele celor mai mulţi, Iosif este un om urmărit de ghinion. Acasă, era favoritul tatălui său, purta haină aleasă, şi dintr-o dată este vândut de fraţii lui. Apoi, lucrurile încep să se schimbe cât de cât în bine,           şi dintr-o dată este trimis în închisoare.

Acum trebuie să înţelegem că Iosif, în ciuda poziţiei înalte pe care o atinsese era încă sclav. Soţia lui Potifar avea şi autoritate şi orice ar fi spus Iosif în apărarea lui cu siguranţă nu ar fi fost luat în seamă. Aşa că lui Iosif nu îi rămâne altceva de făcut de cât să accepte situaţia. De fapt sunt sigur că el o accepta ca fiind în controlul lui Dumnezeu şi ştia că Dumnezeu va întoarce din nou lucrurile.

v.21  Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.

v.22  Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el.

v.23  Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.

Aşa cum spuneam chiar cea mai grea închisoare poate fi un loc al binecuvântărilor dacă eşti însoţit de Dumnezeu. Iosif era însoţit de Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu nu i se arată aşa cum se arătase celorlalţi patriarhi, Iosif ştia că Dumnezeu este cu El. Primul semnal că Dumnezeu era cu el este dat de favoarea pe care o găseşte din partea conducătorului închisorii. În scurt timp Iosif ajunge să fie investit cu autoritate peste toţi întemniţaţii.

Interesantă este atitudinea lui Iosif care nu pare deloc dezamăgit de ceea ce se întâmplă. El nu reacţionează de loc ca un om înfrânt ci este mai degrabă optimist, încrezător în viitor. Cred sunt din ce în ce mai mulţi cei care au nevoie de această lecţie pe care Dumnezeu ne-o dă prin Iosif.

Dacă privim numai la ceea ce societate şi guvernele acestei lumi oferă atunci nu avem prea multe motive să fim încrezători în viitor. Societatea nu s-a schimbat prea mult din vremea lui Iosif şi până acum. Lumea este la fel de coruptă. Fraţii se poartă la fel, căsniciile nu sunt nici ele mai bune iar justiţia este la fel de incapabilă în a deosebi adevăraţii vinovaţi de victime. Deci, optimismul nostru nu poate fi, în nici un caz  alimentat de circumstanţele în care ne aflăm. Ceea ce trebuie să alimenteze speranţele noastre trebuie să fie Dumnezeu. Aşa cum Iosif nu spera nimic altceva de la circumstanţele în care se afla ci numai de la Dumnezeu, cred că trebuie ca şi noi să ne îndreptăm aşteptările noastre către Dumnezeu.

Cred că este mare lucru să nu fi robul circumstanţelor ci să te ridici deasupra lor să le domini. Ori lucrul acesta nu se poate face fără intervenţia lui Dumnezeu. Lucrul acesta presupune credinţă în cel care domneşte peste toate lucrurile. Înseamnă credinţa că nimic din ceea ce face El sau îngăduie El îţi va face vreun rău. Înseamnă încrederea că atunci când el nu schimbă o circumstanţă el vrea schimbarea ta.

Atitudinea lui Iosif ne aduce aminte de un verset pe care îl găsim în epistola adresată evreilor la capitolul 12:

v.11  Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.

Cu siguranţă că roadele nu vor întârzia să apară în viaţa lui Iosif, aşa cum nu vor întârzia să apară în viaţa fiecăruia dintre noi.

Istoria lui Iosif  infirmă vechea zicală conform căreia “orice om are un preţ“ Satan aşa doreşte, să cumpere pe oricine pentru el prin orice mijloc. Dar au fost anumiţi oameni pe care nu i-a putut cumpăra şi Iosif este unul din ei.

Dragul meu prieten, şi pe tine vrea Satana să te cumpere, aşa cum vrea să mă cumpere şi pe mine şi pe noi toţi. Însă Dumnezeu a plătit deja un preţ pentru fiecare dintre noi. El doreşte să fim ai lui. Însă el ne lasă nouă alegerea. Să alegem ceea ce ne va aduce cea mai mare fericire – Dumnezeu.